Revocare donaţie pentru lipsa cauzei intenţiei de a gratifica, respingere acţiune

DECIZIA CIVILĂ NR. 1499

Data -17 Octombrie 2017

Autor: Mihail Radu

Domeniu asociat: Donaţii

Titlu: revocare donaţie pentru lipsa cauzei intenţiei de a gratifica, respingere acţiune

La data de 07.11.2016 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei --- cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta XXX a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român Prin Ministerului Finanţelor Publice şi Uat ---, prin care a solicitat, în temeiul 1236 din N Cod civil (art. 966 din vechiul Cod civil) să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr.--- de Notariatul de Stat Câmpina, având ca obiect imobilul teren în suprafaţă de 780 mp situat în oraş ---, str. Pusnicului nr. 103 (fost nr.43), jud. Prahova, pentru lipsa cauzei intenţiei de a gratifica; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că prin contractul de donaţie autentificat sub nr.--- de Notariatul de Stat Câmpina, mama sa, YYY (fostă ---) şi fratele acestuia ZZZ, în calitate de donatori, au fost nevoiţi să doneze Statului Român prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului ---, în calitate de donatar, terenul intravilan (loc de casă) în suprafaţă de 780 mp situat în oraş ---, str. ----, jud. Prahova.

Acest teren a fost dobândit prin moştenire de la părinţii lor (bunicii săi) ......, în baza certificatului de moştenitor nr....... eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie Bucureşti, care, la rândul lor, l-au dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. ...... şi transcris de Tribunalul Prahova sub nr. .......

A învederată reclamanta că la momentul încheierii contractului de donaţie autentificat sub nr.--- nu a existat o intenţie reală de a gratifica Statul Român, autorii lor fiind supuşi presiunilor autorităţilor regimului comunist din acea perioadă a naţionalizării. Or, lipsa consimţământului valabil exprimat, cumulativ cu inexistenţa intenţiei de a gratifica, înseamnă lipsa scopului imediat al actului juridic şi, implicit, lipsa cauzei juridice a contractului de donaţie.

Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi jurisprudenţă, în actele cu titlu gratuit, cauza actului constă în intenţia de a gratifica, iar atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenţiei de a gratifica, actului îi lipseşte un element esenţial, iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, astfel că sancţiunea aplicată este aceea a nulităţii absolute. Ca atare, fiind vorba de o nulitate absolută a actului de donaţie, acţiunea formulată este imprescriptibilă.

Potrivit art. 801 din vechiul cod civil: donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-1 primeşte, iar potrivit art. 948 pct. 4 C.civ. "Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 4. o cauză licită", în timp ce art. 966 C.civ. arată că: "Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect. "

Cauza, în cazul contractului de donaţie, cuprinde aşadar, în primul rând, voinţa de a dărui, "animus donandi", şi apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără ca aceste elemente să poată fi separate şi examinate apoi izolat, ele formând un tot.

S-a mai arătat că voinţa de a dărui, manifestată prin actul aparent al donaţiei, nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauza de natură a o vicia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens.

De altfel, instanţa supremă, într-o decizie de speţă, a reţinut că: "în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt chemate a se pronunţa asupra caracterului acestei condiţii esenţiale de validitate a contractului de donaţie, acestea trebuie să aibă în vedere, pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii şi împrejurările contemporane efectuării donaţiei ".

Faţă de calitatea procesuală pasivă a pârâtului UAT --- reprezentată prin Primar, învederează că, potrivit art.1 din Decretul nr.478/1954, donaţiile făcute statului sub orice forma, pot fi primite numai de organele, instituţiile sau organizaţiile economice de stat, competente după obiectul lor sau scopul donaţiei iar potrivit art.2 alin.2 din acelaşi act normativ, donaţiile oferite sfaturilor populare se accepta de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional.

În cauza pendinte, donaţia a fost tăcută Statului Român prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului --- şi în aceste condiţii, se justifica în prezenta cauza chemarea in judecata a autorităţilor administrative locale care au reprezentat Statul la încheierea actului de donaţie si au acceptat donaţia.

A mai susţinut reclamanta că dovada calităţii de moştenitoare a autorilor săi rezultă din actele de stare civilă anexate prezentei cereri, respectiv: certificate de naştere, de căsătorie, certificate de deces şi certificate de moştenitor.

Pârâtul Oraşul --- a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind nelegala si netemeinica, pentru următoarele motive:

In raport de dispoziţiile art. 801 si 813 vechiul Cod civil, donaţia, ca varietate a contractului cu titlu gratuit - respectiv o liberalitate, este definită ca fiind un contract solemn, unilateral si cu titlu gratuit, prin care una dintre parţi, numita donator, cu intenţie liberala, îşi micşorează in mod irevocabil patrimoniul sau cu un drept, mărind patrimoniul celeilalte parţi, numita donatar, cu acelaşi drept, fara a urmări sa primească ceva in schimb.

Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor, un obiect determinat, posibil si licit si o cauza valabila a obligaţiilor.

Referitor la condiţiile de valabilitate ale contractului de donaţie, potrivit dreptului comun, bunul care formează obiectul contractului trebuie sa fie in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, posibil si licit, iar daca bunul donat este individual determinat, donatorul trebuie sa aibă capacitatea de proprietar.

S-a mai arătat că pentru a ne afla în prezenţa unui contract este necesară realizarea acordului de voinţa al părţilor, respectiv întâlnirea ofertei de a contracta cu acceptarea acelei oferte. Oferta de a contracta si acceptarea ei reprezintă cele doua laturi ale voinţei de a contracta, iar prin întâlnirea lor se reunesc in acordul de voinţa.

Cauza donaţiei cuprinde doua elemente: intenţia de a gratifica si motivul determinant. Intenţia de a gratifica consta in transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţa, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil si comun tuturor contractelor de donaţie. Evident ca intenţia de a gratifica este strâns legata de consimţământul liber exprimat al donatorului.

In speţa, oferta de donaţie (oferta de a contracta) poartă semnătura donatorilor, semnătura data in fata notarului de stat, astfel ca nu se poate considera ca nu a existat intenţia de a gratifica.

Afirmaţia reclamantei ca autorii acesteia au fost supuşi presiunilor autorităţilor regimului comunist pentru încheierea acestui contract de donaţie este fără suport, aceasta afirmaţie nedovedind lipsa intenţiei de a gratifica sau lipsa consimţământului.

Art. 801 vechiul Cod civil prevede ca "donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorul da irevocabil un lucru donatarului care-1 primeşte", acest articol consacra principiul irevocabilităţii care consolidează securitatea circuitului civil al bunurilor (filele 30-31).

La rândul său, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu, astfel că, pentru a determina cine este în prezent beneficiarul contractului de donaţie, trebuie să ne raportăm nu numai la legislaţia în vigoare la momentul încheierii contractului, ci şi la dispoziţiile legale în vigoare la acest moment, deoarece efectele actuale ale unei eventuale admiteri a cererii s-ar răsfrânge asupra patrimoniului beneficiarului donaţiei. Or. beneficiarul donaţiei a fost Consiliul Popular al or. --- şi nu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu atât mai mult cu cât terenul acre a făcut obiectul donaţiei se regăseşte pe raza administrativ-teritorială a or. --- şi se încadrează în categoria bunurilor care fac parte din domeniul public/privat de interes local, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 (filele 32-34).

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Statul Român prin Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanţelor Publice ca neîntemeiate, iar, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, reiterând motivele de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanţelor, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar se arată că:

Potrivit art.1 din Decretul nr.478/1954, donaţiile făcute statului sub orice forma, pot fi primite numai de organele, instituţiile sau organizaţiile economice de stat, competente după obiectul lor sau scopul donaţiei. Potrivit art.2 alin.2 din acelaşi act normativ, donaţiile oferite sfaturilor populare se accepta de Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional.

Pentru a determina în concret, la momentul actual, cine este beneficiarul donaţiei şi ca atare, cine are calitatea de a sta ca parte în proces, trebuie să se aibă în vedere pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii, împrejurările contemporane .efectuării donaţiei şi normele legale în vigoare ce statuează asupra titularului dreptului de proprietate şi reprezentarea acestuia în instanţă.

Astfel, la data întocmirii actului de donaţie unicul titular al dreptului de proprietate socialistă de stat era statul socialist. Datorită faptului că bunurile ce intrau în fondul unitar al proprietăţii socialiste, fără a ieşi din patrimoniul statului, intrau şi în patrimoniul unităţilor administrativ - teritoriale de la acea vreme, dar nu cu titlu de drept de proprietate, ci pentru administrare directă, legiuitorul a prevăzut prin Decretul nr. 478 din 1954 că, în cazul donaţiilor oferite statului, acesta era reprezentat de consiliile populare.

Această formă de participare la încheierea unui act juridic civil este explicată tocmai de existenţa unui singur titular al dreptului de proprietate.

În prezent însă, ca efect al Legii nr. 213/1998 şi al Legii nr. 215/2001 ce-şi găsesc fundament în normele constituţionale (art. 136), se face distincţie între

dreptul de proprietate ce aparţine statului şi dreptul de proprietate ce aparţine municipiilor, oraşelor, comunelor, în privinţa litigiilor ce privesc bunuri asupra cărora dreptul de proprietate aparţine statului, calitatea de parte în judecată o are Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor conform art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 şi art. 3 pct. 56 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005.

Aşa cum rezultă din actul de donaţie autentificat sub nr.---, în exercitarea dreptului de a hotărî cu privire la oferta de înstrăinare, fostul Comitet Executiv al Regiunii Ploieşti a emis decizia nr....... (la care se face referire in contractul de donaţie) prin care a acceptat donaţia.

Cu toate ca in practica judiciara s-au exprimat opinii contrare, deoarece

Ministerul Economiei si Finanţelor este reprezentantul Statului Roman in

justiţie, donaţia a fost acceptata de stat prin intermediul Comitetului Executiv al

Sfatului Popular al oraşului ---, actual UAT ---.

In aceste condiţii, consideră reclamanta că se justifica în prezenta cauză chemarea în judecată a autorităţilor administrative locale care au reprezentat Statul la încheierea actului de donaţie şi au acceptat donaţia (filele 42-46).

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria --- a pronunţat sentinţa civilă nr. 330/07.04.2017 prin care a respinge ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanţelor; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta XXX în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Oraşul ---; a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr.--- de Notariatul de Stat Câmpina, având ca obiect imobilul teren în suprafaţă de 780 mp situat în oraş ---, str. Pusnicului nr. 103 (fost nr.43), jud. Prahova, până la concurenţa cotei-parţi indivize donate de mama reclamantei, respectiv 1/2 din terenul donat.

Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de  3424,5 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanţelor, că pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice justifica in cauza calitatea procesuala pasiva, întrucât imobilul în litigiu a fost donat prin actul a cărui nulitate absoluta se solicita a fi constatata, Statul Roman fiind reprezentat la momentul încheierii donaţiei prin Sfatul Popular al oraşului ---, astfel ca acesta are calitatea de donatar in contractul menţionat, astfel ca reclamanta a stabilit corect cadrul procesual al litigiului, întrucât nulitatea absoluta a unui act juridic civil poate fi constatata doar in contradictoriu cu părţile actului juridic respectiv.

În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia civilă nr. 742 din 26 februarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă, prin care a arătat că nulitatea absolută a unui act juridic nu poate fi analizată şi constatată decât între părţile ce au participat la încheierea respectivului act, independent chiar de împrejurarea că, ulterior încheierii actului juridic, printr-o dispoziţie a legii ori printr-un act juridic subsecvent şi voluntar, bunul a intrat în patrimoniul altui subiect de drept.

Unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază se afla situat imobilul obiect al contractului de donaţie nu a fost prezentă în calitate de parte la încheierea actului juridic contestat, ci organul său administrativ, respectiv Sfatul popular, pe baza unei împuterniciri speciale, a acţionat în calitate de reprezentant al Statului Român, cel care în calitate de donatar a consimţit la încheierea actului. Prin urmare, parte în litigiul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor.

Cu privire la fondul cauzei, raportat la probele administrate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de fond a reținut că, prin contractul de donaţie autentificat sub nr.--- de Notariatul de Stat Câmpina, numiţii ZZZ şi ---, în calitate de donatori, au donat Statului Român prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului ---, în calitate de donatar, terenul loc de casă în suprafaţă de 780 mp, situat în oraş ---, str. ----, jud. Prahova (fila 8).

Acest teren a fost dobândit prin moştenire de la părinţii donatorilor, ----, acesta din urmă, la rândul său, l-a dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. ...... şi transcris de Tribunalul Prahova sub nr. ...... (filele 9-10).

Reclamanta XXX (născută ----) este fiica lui ----, aceasta din urmă fiind, alături de ZZZ, descendenţii lui .......

Cei doi donatori au dobândit terenul prin moştenire de la părinţii lor, în baza certificatului de moştenitor nr....... eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie Bucureşti, astfel cum se consemnează în cuprinsul actului de donaţie (fila 8).

Reclamanta XXX a dovedit calitatea sa de moştenitoare a defunctei sale mame, ----, decedate la data de 20.02.1989, prin certificatul de calitate de moştenitor nr. ----, eliberat la data de 20 noiembrie 2002 de BNP ---- din Bucureşti (fila 16).

Prin declaraţiile martorilor ---- (f. 74-75) şi --- (f. 76-77), reclamanta a dovedit faptul că donarea terenului deţinut în --- de către mama sa a fost făcută în favoarea fostului stat comunist ca urmare a presiunilor exercitate asupra mamei acesteia, care a fost persecutată pe timpul regimului comunist, nefiind lăsată să-şi termine studiile superioare, aceasta încercând astfel să evite repercusiuni politice asupra familiei sale.

Deşi în motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a făcut referire şi la dispoziţiile Noului Cod civil, se constată că acestea nu se aplică cauzei de faţă, în condiţiile în care nulitatea actului juridic civil se reportează la momentul încheierii sale, moment la care era în vigoare Codul civil de la 1864.

Astfel fiind, după cum au arătat şi părţile, cauza donaţiei cuprinde doua elemente: intenţia de a gratifica si motivul determinant. Intenţia de a gratifica consta in transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţa, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil si comun tuturor contractelor de donaţie. Evident ca intenţia de a gratifica este strâns legata de consimţământul liber exprimat al donatorului.

In speţa, deşi oferta de donaţie poarta semnătura donatorilor, semnătura data in faţa notarului de stat, nu se poate considera ca a existat intenţia de a gratifica, întrucât, date fiind particularităţile istorice ale perioadei de instaurare şi desfăşurare a regimului dictatorial comunist, astfel de donaţii erau încheiate ca urmare a presiunilor politice la care erau suspuşi titularii dreptului de proprietate privată, de altfel, drastic limitată în toată perioada acestui regim totalitar şi chiar vidată de orice conţinut efectiv.

De altfel, reclamanta a dovedit că încheierea donaţiei a fost făcută de mama sa nu cu intenţia de a gratifica statul comunist (de altfel, în practică, destul de dificil de imaginat o astfel de gratitudine manifestată de proprietarii imobilelor donate faţă de un stat totalitar, în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, inclusiv dreptul de proprietate, au devenit drepturi iluzorii şi strict teoretice şi în care teroarea, represiunea şi controlul integral al cetăţeanului au devenit modalităţi de guvernare), ci teama de repercusiunile politice asupra familiei sale, dat fiind şi faptul că a fost împiedicată să-şi continue studiile superioare pe care le urma.

Potrivit art. 948 pct. 4 Cod civil de la 1864, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt, între altele, şi cauza licită, iar art. 966 prevede că obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect.

Validitatea donaţiei, examinată în raport cu îndeplinirea celor patru condiţii esenţiale prevăzute în art. 948 Cod civil, printre care este înscrisă cea privitoare la cauza licită, nu subzistă, în condiţiile în care actului juridic al donaţiei îi lipseşte animus donandi, intenţia donatorului de a gratifica statul român, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Este de observat însă că mama reclamantei nu a fost unica moştenitoare a părinţilor săi, bunicii reclamantei, ci ea a moştenit terenul situat în ---, str. Pusnicului nr. 43, alături de fratele ei (unchiul reclamantei, ZZZ), astfel cum se consemnează în cuprinsul contractului de donaţie şi rezultă din certificatul de moştenitor nr. ......eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie Bucureşti.

Ca urmare, mama reclamantei a cules cota de ½ din moştenirea părinţilor ei, alături de fratele ei, --, care a cules aceeaşi cotă de ½ , în contractul de donaţie apărând în calitate de donatori ambii proprietari, atât mama reclamantei, ---, cât şi unchiul acesteia, ---.

Astfel fiind, s-a pus, însa problema de a se stabili în ce măsura nulitatea operează asupra întregului contract sau doar în parte, în condiţiile în care reclamanta a dovedit calitatea sa de moştenitoare doar a mamei sale, nu şi a unchiului ei, ---, iar condiţiile încheierii contractului de donaţie şi, implicit, existenţa cauzei de nulitate absolută, au fost dovedite doar cu privire la mama reclamantei. Având în vedere ca existenţa cauzei de nulitate absolută a fost dovedită doar faţă de autoarei reclamantei, ca pot fi cuantificate cotele-parţi indivize transmise de fiecare din donatori si ca celălalt donator nu si-a manifestat iniţiativa procesuala în sensul anulării donaţiei pentru cota pe care a donat-o, instanţa de fond a apreciat ca sancţiunea nulităţii operează numai în privinţa cotei-parţi indivize donate de mama reclamantei, respectiv 1/2 din terenul donat.

Reclamanta are calitatea de a solicita nulitatea donaţiei, însa nu si vocaţia de a obţine revocarea integrala a acesteia, ci doar până la concurenta cotei-parţi indivize pe care autoarea sa a transmis-o cu titlu gratuit Statului comunist.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel, în termen legal, pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie,

În motivare, apelanta a arătat că, prin sentinţa apelata, Judecătoria --- a respins ca neîntemeiata excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice si a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanţelor Publice si a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta XXX; a constatat nulitatea absoluta parţiala a contractului de donaţie autentificat sub nr.--- de Notariatul de Stat Câmpina, având ca obiect imobilul teren in suprafaţa de 780 mp, situat in ---, str. ----, jud. Prahova, pana la concurenta cotei-parţi indivize donate de mama reclamantei, respectiv 72 din terenul donat și a obligat paraţii la plata cheltuielilor de judecata către reclamanta in cuantum de 3.424,5 lei.

Apelanta a arătat că primul motiv pentru care înţelege sa critice sentinţa instanţei de fond se refera la faptul ca aceasta in mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finanţelor si excepţia lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanţelor Publice.

Totodată, a învederat că o condiţie esenţiala pentru exercitarea acţiunii civile este calitatea procesuala (legitimatio ad causam) care contribuie atât la desemnarea titularului dreptului de a acţiona, cat si a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

In acest sens, in doctrină s-a apreciat ca spre deosebire de capacitatea procesuala care se apreciază in general, pentru o anumita categorie de persoane, calitatea procesuala se determina in concret, „la speţa", in raport de litigiul dedus judecaţii. Astfel spus, raportul de drept procesual nu se poate stabili decât intre persoanele care isi disputa dreptul in litigiu, iar aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei identităţi intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecaţii (calitate procesuala activa) si, pe de alta parte, intre persoana paratului si cel obligat in acelaşi raport juridic (calitate procesuala pasiva).

Deci, calitatea procesuală pasiva in procesul civil trebuie să corespunda calităţii de persoana obligata in cadrul raportului juridic de drept material dedus judecaţii.

De asemenea, apelanta a precizat că, pentru a determina cine este in prezent beneficiarul contractului de donaţie, trebuie sa se raporteze nu numai la legislaţia in vigoare la momentul încheierii contractului ci si la dispoziţiile legale in vigoare la acest moment deoarece efectele actuale ale unei eventuale admiterii a cererii s-ar răsfrânge asupra patrimoniului beneficiarului donaţiei.

Tot apelanta a menţionat că, Statul Roman care poate avea numeroşi reprezentanţi-instituţii publice, nu poate fi confundat cu Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte, pentru ca sunt doua entităţi diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ci au drepturi si obligaţii distincte, iar pe de alta parte având in vedere ca nu exista o reglementare expresa care sa identifice Statul Roman cu Ministerul Finanţelor Publice sau Ministerul Finanţelor Publice cu Statul Roman, in litigii cum este cel in cauza, motiv pentru care în prezent se face distincţie in mod expres intre dreptul de proprietate privat al statului si cel al unităţilor administrativ-teritoriale, prin dispoziţiile Legii nr.213/1998 si ale Legii nr.215/2001.

Apelanta a arătat că, potrivit actului de donaţie autentificat prin încheierea nr.--- de Notariatul de Stat Câmpina, autorii reclamantei au donat Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului ---, un teren loc de casa in suprafaţa de 780 mp, situat in oraşul ---, str. Pusnicului, nr.43.

Astfel, potrivit înscrisului a cărui anulare se solicita, beneficiar al donaţiei a fost Consiliul Popular al oraşului --- si nu Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice.

Terenul ce a făcut obiectul donaţiei, se regăseşte pe raza teritoriala a oraşului --- si se încadrează in categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat de interes local, conform art.6 din Legea nr.213/1998, fiind implicit in patrimoniul acestuia, astfel ca, beneficiarul actului de donaţie este oraşul ---, unitate administrativ-teritoriala pe teritoriul căruia se afla bunul donat.

In consecinţa, având in vedere cele arătate, apelantul a învederat că nu se poate retine motivarea instanţei de fond in sensul ca, Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice justifica in cauza calitatea procesuala pasiva, întrucât unitatea administrativ teritoriala in a cărei raza se afla imobilul obiect al contractului de donaţie nu a fost prezenta in calitate de parte la încheierea actului juridic contestat, ci organul sau administrativ, respectiv Sfatul popular, pe baza unei împuterniciri speciale, a acţionat in calitate de reprezentant al Statului Roman, cel care in calitate de donatar a consimţit la încheierea actului.

 De asemenea, apelantul a arătat că înţelege sa critice sentinţa instanţei de fond si in ce priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de donaţie autentificat sub nr.--- de Notariatul de Stat Câmpina, având ca obiect imobilul teren in suprafaţa de 780 mp situat in ---, str. Pusnicului nr.103 ( fost nr.43), pana la concurenta cotei parţi indivize donate de mama reclamantei, respectiv 1/2 din terenul donat.

Pentru a admite acţiunea, instanţa de fond a reţinut ca deşi oferta de donaţie poarta semnătura donatorilor, data in fata notarului de stat, nu se poate considera ca a existat intenţia de a gratifica, întrucât, date fiind particularităţile istorice ale perioadei de instaurare si desfăşurare a regimului dictatorial comunist, astfel de donaţii erau încheiate ca urmare a presiunilor politice la care erau supuşi titularii dreptului de proprietate privata, de altfel, drastic limitata in toata perioada acestui regim totalitar si chiar vidată de orice conţinut efectiv.

Astfel, instanţa de fond a reţinut ca donaţia este nula pentru lipsa consimţământului donatoarei.

Consimţământul reprezintă manifestarea de voinţa a unei persoane in vederea formarii unui act juridic. Lipsa totala a acestuia in cazul unui act autentic poate fi dovedita exclusiv prin procedura înscrierii in fals.

Tot apelantul a învederat că sarcina probaţiunii incumba in conformitate cu art.1169 Cod civil, contestatorului valabilităţii actului juridic atacat și nu trebuie confundata existenta consimţământului, cu prezumţia de valabilitate de care se bucura aceasta pana la proba contrara (pentru a fi valabil consimţământul trebuie sa provină de la o persoana cu discernământ, trebuie sa fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, trebuie sa nu fie alterat de vicii).

De asemenea apelantul a precizat că  probaţiunea reclamantei s-a axat pe dovedirea faptului ca la încheierea actului nu a existat un consimţământ valabil, respectiv niciodată donatoarea nu a consimţit liber la încheierea contractului de donaţie manifestarea de voinţa fiind făcuta cu o rezerva mintala cunoscuta de destinatarul acestuia, fapt ce presupune de plano existenta unui consimţământ dat.

Apelantul a menţionat că, este drept ca motivele invocate pot duce la anularea contractului, fiind vorba despre o nulitate relativa, insa instanţa, conform principiului disponibilităţii, este ţinuta de cauza acţiunii introductive iar cauza reprezintă situaţia de fapt calificata juridic de către parte.

In consecinţa, apelanta a învederat că, apreciază greşita soluţia instanţei de fond de a constata nulitatea absoluta parţiala a contractului de donaţie, pentru neîndeplinirea unei condiţii, întrucât instanţa a făcut o grava confuzie intre cauzele de nulitate si cele de revocare a unei donaţii, neîndeplinirea condiţiei impuse de autoarea reclamantei neputând constitui o cauza de nulitate absoluta.

Totodată, apelanta a menţionat faptul că în speţa, donaţia este încheiata in mod valabil, fiind îndeplinite toate condiţiile de fond si de forma prevăzute de Decretul nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului, astfel condiţiile cerute de legiuitor, anulează in mod paradoxal donaţia pentru "neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut".

In concluzie, apelanta a arătat că instanţa de fond in mod greşit a admis acţiunea in sensul anularii actului de donaţie supus examinării, act care, in opinia acesteia îndeplineşte toate condiţiile de validitate, neexistând in speţa niciun motiv de anulare.

În ce priveşte obligarea Ministerului Finanţelor Publice împreuna cu Oraşul --- la plata sumei de 3424,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, apelanta a învederat că instanţa de fond in mod netemeinic si nelegal a dispus acordarea acestora in cuantumul solicitat de reclamanta.

Potrivit art.451 alin.2 din C.p.c, instanţa poate chiar din oficiu, sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ţinând seama si de circumstanţele cauzei.

Având in vedere aceste prevederi legale, instanţa de fond trebuia sa aprecieze cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecata raportat la complexitatea redusa a cauzei si mărimea pretenţiilor, in sensul ca nu se justifica acordarea acestora in cuantumul solicitat de reclamanta.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel, în termen legal și pârâtul  Oraşul --- prin primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând totodată admiterea  apelului si  schimbarea in tot a hotărârii atacata in sensul respingerii acţiunii ca fiind netemeinica si nelegala .

În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că în mod greşit instanţa de fond a analizat probatoriul administrat in cauza, considerând in mod greşit, ca fiind dovedita lipsa intenţiei pârtilor de a gratifica Statul Roman cu imobilul ce le aparţinea. Or, fata de aceasta împrejurare, instanţa a constatat in mod neîntemeiat nulitatea absoluta parţial a actului de donaţie autentificat sub nr.--- cu privire la imobilul din oraşul ---, str. Pustnicului,nr. 103, jud. Prahova .

A arătat instanţa ca potrivit art. 948 pct.4 C.civ. de la 1864, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt, intre altele, si cauza licita, iar art. 966, prevede ca obligaţia fără cauza sau fondată pe o cauza falsa sau nelicita , nu poate avea niciun efect.

Totodată, apelantul a menționat că, aşa cum a arătat in fata instanţei de fond, condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului sunt : capacitatea de a contracta , consimţământul valabil al pârtilor, un obiect determinat, posibil si licit si o cauza valabila a obligaţiilor .

Referitor la condiţiile de valabilitate ale contractului de donaţie, potrivit dreptului comun , bunul care formează obiectul contractului, trebuie sa fie in circuitul civil,sa fie determinat sau determinabil,posibil si licit, iar daca bunul donat este individual determinat , donatorul trebuie sa aibă capacitatea de proprietar .

De asemenea apelantul a învederat că, pentru a se afla in prezenta unui contract,este necesara realizarea acordului de voinţa al pârtilor, respectiv întâlnirea ofertei de a contracta cu acceptarea acelei oferte. Oferta de a contracta si acceptarea ei, reprezintă cele doua laturi ale voinţei de a contracta, iar, prin întâlnirea lor, se reunesc in acordul de voinţa .

Mai mult, apelantul a precizat că, cauza donaţiei cuprinde doua elemente: intenţia de a gratifica si motivul determinant. Intenţia de a gratifica consta in transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţa, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil si comun tuturor contractelor de donaţie. Evident ca intenţia de a gratifica este strâns legata de consimţământul liber exprimat al donatorului.

Apelantul a arătat că, în speţa, oferta de donaţie (oferta de a contracta ), poarta semnătura donatorilor , semnătura data in fata Notarului de stat astfel ca nu se poate considera ca nu a existat intenţia de a gratifica .

Tot apelantul a subliniat și faptul că, lipsa sau abolirea consimţământului donatoarei putea fi invocata doar daca aceştia nu ar fi semnat actul de donaţie, ci o alta persoana care si-ar fi probat identitatea acestora. Acest lucru nu este insa posibil întrucât notarul public stabileşte identitatea, domiciliului si capacitatea părtilor si la o verificare atenta a notarului ce a instrumentat actul ar fi descoperit neconcordanta in privinţa identităţii reclamanţilor. Pentru a lua consimţământul pârtilor, notarul public, după citarea actului întreabă părţile daca au interes conţinutul înscrisului si daca clauzele inserate in el exprima voinţa lor. Ca atare, notarul public constata personal consimţământul părtii la încheierea actului, in funcţie de natura juridica a acestuia. In cazul in care partea semnatara a unui înscris, reclama lipsa consimţământului la încheierea actului, iar din înscrisul autentic rezulta, ca a consimţit la încheierea lui, din punct de vedere formal consimţământul a existat. Aceasta concluzie se impunea cu atât mai mult cu cat actul încheiat este un contract de donaţie care a avut la baza o oferta de donaţie făcuta de însăşi autorii reclamanţilor ocazie cu care aceştia si-au exprimat consimţământul in acelaşi sens, ca si actul autentic.

Mai mult, decât atât, apelantul a aratat că este ştiut faptul ca donaţia este un act juridic esenţialmente irevocabil, caracter consacrat de art.801 Cod civil potrivit cu care "donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorul da irevocabil un lucru donatarului care-1 primeşte".

Reclamanta nu au dovedit in aceasta cauza nulitatea absoluta a contractului conform art. 1169 Cod civil, iar instanţa ar fi trebuit sa respingă acţiunea ca neîntemeiata.

Referitor la cheltuielile de judecata, apelantul a învederat că in lumina dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C.pr.civ. ,instanţa este îndreptăţită sa aprecieze in ce măsura onorariul pârtii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut procesul, fata de mărimea pretenţiilor, de complexitatea cauzei, de munca efectiv depusa de avocat.

De astfel , apelantul a precizat că,  Curtea Constituţionala investita cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului legal citat a stabilit constant faptul ca in absenta unor prevederi constituţionale exprese nimic nu interzice consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura , cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale, cu amplitudinea si complexitatea activităţii depuse.

In sensul celor arătate este si jurisprudenţa CEDO care , investita fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata in care sunt cuprinse si onorariile avocaţiale , a statuat ca acestea urmează a fi respectate numai in măsura in care constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real făcute in limita unui cuantum rezonabil.

 Având in vedere cele menţionate mai sus, apelantul a precizat că onorariul avocaţial este vădit disproporţionat cu complexitatea cauzei si munca depusa de avocatul reclamantei.

Ţinând seama de cele de mai sus, apelantul a solicitat admiterea apelului si schimbarea in tot a hotărârii atacata, in sensul respingerii acţiunii reclamantei Ionescu Magdalena Ruxandra ca fiind netemeinica si nelegala.

In drept apelul a fost întemeiat pe baza disp. art. 470 si urmat. C.pr.civ. precum si actele normative menţionate in prezenta.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. 1842/310/2016.

In raport de motivele de apel formulate de apelantul Oraşul --- prin primar și Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, intimata – reclamantă Ionescu Magdalena Ruxandra  a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate, menţinerea Sentinţei civile nr. 330/07.04.2017 pronunţată de Judecătoria --- ca fiind temeinică şi legală și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinărilor, intimata reclamantă a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei --- la data de 07.XI.2016, a solicitat instanţei să constate, nulitatea absolută a Contractului de donaţie autentificat sub nr.2741/22.1 1.1963 de Notariatul de Stat Câmpina, având ca obiect imobilul teren în suprafaţă de 780 mp situat în oraş ---, str. Pusnicului nr. 103(fost nr.43), jud. Prahova,pentru lipsa cauzei (intenţiei de a gratifica).

în motivarea cererii a arătat că prin Contractul de donaţie autentificat sub nr.--- de Notariatul de stat Câmpina, mama intimatei reclamantă --- şi fratele acestuia ---, în calitate de donatori, au fost nevoiţi să doneze Statului Român prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului ---, în calitate de donatar, terenul intravilan (loc de casă) în suprafaţă de 780 mp situat în oraş ---, jud. Prahova.

Acest teren a fost dobândit prin moştenire de la părinţii lor (bunicii mei) --- în baza Certificatului de moştenitor nr......., eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie Bucureşti, care la rândul lor l-au dobândit prin cumpărare în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. --- şi transcris de Tribunalul Prahova sub nr. --.

La momentul încheierii Contractului de donaţie autentificat sub nr.--, nu a existat o intenţie reală de a gratifica Statul Român, întrucât autorii acesteia au încheiat acest act ca urmare a presiunilor făcute de autorităţile regimului comunist, ori lipsa consimţământului valabil exprimat, cumulativ cu inexistenţa intenţiei de a gratifica, reprezintă lipsa scopului imediat al actului juridic şi implicit lipsa cauzei juridice a contractului de donaţie.

Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi jurisprudenţă, în actele cu titlu gratuit, cauza actului constă în intenţia de a gratifica, iar atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenţiei de a gratifica, actului îi lipseşte un element esenţial, iar sancţiunea aplicată este aceea a nulităţii absolute.

Potrivit art.801 din vechiul cod civil ,,Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte", iar potrivit art.948 C.civ.alin.(4) una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este ,,o cauză licită ".Aceste dispoziţii urmează a fi raportate la prevederile art.966 C. Civ. potrivit cărora.. Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau fondată. nu poate avea nici un efect ".

Cauza,  în cazul contractului de donaţie, cuprinde aşadar, în primul rând voinţa de a dărui,, animus donandi "şi apoi motivul care a hotărî pe dispunător să facă liberalitatea. Iară însă, ca aceste elemente să poală 11 separate şi examinate apoi izolat, ele formând un tot.

In concluzie, intimata reclamantă a precizat că voinţa de a dărui "manifestată prin actul aparent al donaţiei, nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauză de natură a o vicia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens.

De altfel, şi instanţa supremă, într-o decizie de speţă, a reţinut că :„ în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt chemate a se pronunţa asupra caracterului acestei condiţii esenţiale de validitate a contractului de donaţie, acestea trebuie să aibă în vedere, pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalilăţii şi împrejurările contemporane efectuării donaţiei „.

Prin Sentinţa civilă nr. 330/07.04.2017 pronunţată de Judecătoria ---, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată în sensul că a constatai nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr.-- de Notarialul de Stat Câmpina, având ca obiect imobilul teren în suprafaţă de 780 mp situai în oraş ---, jud. Prahova, până la concurenţa cotei-parţi indivize donate de mama reclamantei, respectiv 1/2 din terenul donat.

Acest teren a fost dobândit prin moştenire de la părinţii donatorilor. --- în baza Certificatului de moştenitor nr......., eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie Bucureşti, care la rândul lor l-au dobândit prin cumpărare în baza Contractului de vânzare- cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. -- şi transcris de Tribunalul Prahova sub nr.--

Prin declaraţiile martorilor -- (f.74-75) şi --- (f.76-77) reclamanta a dovedit faptul că donarea terenului deţinut în --- de către mama sa a fost făcută în favoarea fostului stat comunist, ca urmare a presiunilor exercitate asupra mamei acesteia, care a fost persecutată pe timpul regimului comunist, nefiind lăsată să-şi termine studiile superioare, aceasta încercând astfel să evite repercusiuni politice asupra familiei sale.

Astfel fiind, după cum au arătat şi părţile, cauza donaţiei cuprinde două elemente :intenţia de a gratifica şi motivul determinant .

Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie. Evident că intenţia de a gratifica este strâns legată de consimţământul liber exprimai al donatorului.

Totodată, apelanta a învederat că, în speţă, deşi oferta de donaţie poartă semnătura donatorilor, nu se poate considera că a existat intenţia de a gratifica întrucât, date fiind particularităţile istorice ale perioadei de înstrăinare şi desfăşurare a regimului dictatorial comunist, astfel de donaţii erau încheiate ca urmare a presiunilor politice la care erau supuşi titularii dreptului de proprietate privată, de altfel, drastic limitată în toată perioada acestui regim totalitar şi chiar vidată de orice conţinut efectiv.

De altfel, reclamanta a dovedit că încheierea donaţiei a fost făcută de mama sa nu cu intenţia de a gratifica statul comunist, ci teama de repercusiunile politice asupra familiei sale , dat fiind şi faptul că a fost împiedicată să-şi continue studiile superioare pe care le urma.

 Pe apelul declarat de oraşul --- prin primar, intimata reclamantă, solicită respingerea apelului ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

Cu  privire  la critica ce vizează analizarea probatoriului administrat în cauză, intimata reclamantă, arată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în speţă, deşi oferta de donaţie poartă semnătura donatorilor, nu se poate considera că a existat intenţia de a gratifica, întrucât, date fiind particularităţile istorice ale perioadei de instaurare şi desfăşurare a regimului dictatorial comunist, astfel de donaţii erau încheiate ca urmare a presiunilor politice la care erau supuşi titularii dreptului de proprietate privată, de altfel, drastic limitată în toată perioada acestui regim totalitar şi chiar vidată de orice conţinut efectiv.

Totodată, intimata reclamantă a precizat că a susţinut acest lucru având în vedere că în timpul regimului comunist din România, în mod special în perioada stalinismului din timpul lui Gheorghe Gheorghiu - Dej (1948-1965), noul regim instaurat sub influenţa şi pornind de la directivele Moscovei a căutat să redefinească caracteristicile societăţii în vederea impunerii unui nou model de putere politică, economică şi socială, dar şi cu scopul de a controla eficient populaţia. Pentru cazul represiunii care a îmbrăcat numeroase forme şi manifestări, şi care a evoluat în funcţie de contextul extern,dar şi intern, legislaţia a reprezentat, în primul rând, un instrument politic prin care categorii întregi de persoane, de foarte multe ori în mod arbitrar, erau definite ca adversari ai regimului şi supuşi detenţiei politice.

De asemenea, intimata reclamantă a învederat că dacă la nivel declarativ, regimul de „democraţie şi legalitate populară" se (auto)  definea ca un regim care atinge noi culmi în respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului practica demonstrează faptul că regimul, prin instituţiile sale de forţă (Securitate şi Miliţie) a utilizat legislaţia penală ca o justificare a numeroase abuzuri. Procesul de supunere a justiţiei de către regimul Stalinist din România începe imediat după 23 August 1944. Prin legea din 31 martie 1945 privind judecarea criminalilor de război, care stabilea că în componenţa unui complet de judecată vor intra doi judecători profesionişti şi doi reprezentanţi ai poporului, şi prin legea de organizare a justiţiei din 24 noiembrie 1947, care extinderea acest mod de formare a completului de judecată şi către alte tipuri de instanţe, începea procesul de anulare a independenţei justiţiei din România. De altfel, în textul legii din 1947 se menţiona explicit că:„judecătorii trebuie să apere interesele clasei muncitoare,să protejeze nouă democraţie şi să pedepsească inamicii poporului". Mai mult decât atât în anul 1948, toţi avocaţii au fost excluşi din barouri fiind reprimiţi doar cei care au obţinut aprobarea din partea unor comisii dominate de comunişti, lucru care a dus la epurarea a 20 la sută dintre avocaţi.

Mai mult decât atât, intimata reclamantă a arătat că, printre trăsăturile importante ale legislaţiei din perioada comunistă este caracterul de clasă al acesteia. întreaga legislaţie din prima perioadă a regimului comunist din România a fost construită pornind de la ideea luptei de clasă, astfel încât normele juridice erau îndreptate,mai mult sau mai puţin făţiş ,împotriva unor întregi grupuri sociale. Se pot identifica numeroase exemple de norme juridice, majoritatea cu caracter represiv, care stabilesc diverse sancţiuni ori impun diverse interdicţii unor categorii determinate de persoane:chiaburii,foştii proprietari de întreprinderi etc.

Totodată, apelanta a precizat că, caracterul complet discriminatoriu al legislaţiei represive poate fi uşor ilustrat prin numeroase exemple concrete. Ordinul nr. 100 al Direcţiei Cabinet din 3 aprilie 1950 din Securitatea Poporului arată că „duşmanul de clasă din ţara noastră, fabricanţii şi moşieri expropriaţi. bancherii şi marii negustori,ele mente deblocate şi epurate din aparatul de stat şi chiaburii, slugi ale imperialismul,.caută prin orice fel de mijloace: zvonuri alarmiste, injurii, manifestări rasiale şi şovine, instigări, misticism religios, mergând până la acte de teroare, sabotaj, diversiune, să creeze agitaţie, să alarmeze populaţia, să îndemne la nesupunere să împiedice construirea socialismului". Intrau în atenţia organelor de represiune toţi cei care „lansează sau răspândesc zvonuri alarmiste tendenţioase, duşmănoase, ascultă şi difuzează propaganda deşănţată a posturilor de radio imperialiste, toţi cei care aduc injurii PMR, conducătorilor săi". De asemenea, erau pasibili de internarea în lagăr cei care frecventau „bibliotecile, concertele şi în general manifestările propagandistice ale legaţiilor imperialiste'.

Intimata reclamantă a menţionat că legislaţia represivă este un tip de legislaţie care are drept obiectiv marginalizarea sau eliminarea unui grup social, a unei categorii de indivizi catalogaţi negativ de către regim iar ea poate apărea fie ca formă deschisă, când regimul îşi asumă pe față dreptul represiv ca mijloc necesar pentru atingerea scopurilor politice ale regimului, sau poate apărea ca formă ascunsă, prin infiltrarea legislaţiei cu o viziune ideologică.

De asemenea, intimata reclamantă a subliniat și faptul că, după instaurarea regimului comunist în România la 6 martie 1945, noua ordine politică a avut ca deziderat fundamental ..lichidarea claselor exploatatoare". Printre mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop s-a numărat şi cele privind lichidarea proprietăţii private.

Tot intimata reclamantă, a precizat că, în această perioadă au apărut noi hibrizi ai dreptului de proprietate: dreptul de proprietate socialistă şi dreptul de proprietate cooperatist-obştească. Bunurile care au constituit obiectul acestor forme de proprietate au fost dobândite în urma vidării de substanţă a proprietăţii private prin: naţionalizare, expropriere, rechiziţie, confiscare precum şi prin alte moduri prevăzute în diferite legi speciale.

Normele juridice, în toate epocile, au fost considerate ca fiind produse sociale, ale căror scop este social şi ale căror efecte trebuie să corespundă utilităţii sociale. Rigoarea normelor juridice care reglementează dreptul de proprietate trebuie să fie atenuată ori de câte ori ele contravin acestui scop.

Totodată, intimata reclamantă a învederat că, cea mai bună dovadă în acest sens este regula error communis facil jus care a fost aplicată „în toată timpurile şi în toate legislaţiile". Această regulă permite ca o situaţie de fapt făţişă, în ciuda iregularităţii sale, să creeze în profitul terţilor aceleaşi drepturi pe care aceştia le-ar li avut dacă realitatea era conformă aparenţei. Dreptul adevăratului proprietar este sacrificat în interesul general al securităţii tranzacţiilor.

Intimata reclamantă a precizat că, pe de altă parte instanţa în mod corect a avut în vedere dispoziţiile art. 948 pct. 4 C. civ. "Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 4. o cauza licita" şi ale art. 966 C.civ. : "Obligaţia fără cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect, Cauza, în cazul contractului de donaţie, cuprinde, aşadar, în primul rând, voinţa de a dărui, "animus donandi", si apoi motivul care a hotărât pe dispunător sa facă liberalitatea. Iară, însa, ca aceste elemente sa poată fi separate si examinate apoi izolat, ele formând un tot.

In concluzie, intimata reclamantă a arătat că,  voinţa de a dărui, manifestată prin actul aparent al donaţiei, nu poate ea singura să justifice o liberalitate întemeiata pe un motiv sau o cauză de natura a o vicia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens. De altfel, instanţa supremă, într-o decizie de speţa, a aratat ca: "în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt chemate a se pronunţa asupra caracterului acestei condiţii esenţiale de validitate a contractului de donaţie, acestea trebuie sa aibă în vedere, pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii, împrejurările contemporane efectuării donaţiei".

De asemenea, intimata reclamantă a menţionat că,  în cauza, din probatoriul administrat, respectiv înscrisurile si declaraţiile martorilor a rezultat că actul de donaţie a fost făcut după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica statul român, ci forţaţi de presiunile si ameninţările la care erau supuşi cocontractanţii. Martorii au arătat fără echivoc că proprietarii au fost obligaţi să îşi doneze proprietatea, astfel că este evident că părinţii reclamantei nu a avut intenţia de a dona.

Mai mult, intimata reclamantă a precizat că, fată de ansamblul materialului probator administrat în cauză, în mod corect s-a reţinut neîndeplinirea unei condiţii esenţiale pentru formarea valabilă a contractului de donaţie, cea a intenţiei de a gratifica. Astfel, s-a reţinut absenta cauzei imediate a contractului de donaţie, absenta sancţionată cu nulitatea absoluta a acestui act. Lipsa scopului imediat se răsfrânge si asupra celui mediat. Absenta primului face imposibila analiza în fond a celei de a doua condiţii a cauzei actului, respectiv motivul determinant al donaţiei .

Totodată, intimata reclamantă a învederat că raportat la situaţia de fapt mai sus expusă, este evident că, în realitate, scopul imediat (causa proxima) urmărit de către donatori atunci când la data de 22.11.1963 s-au hotărât să încheie actul de donaţie nu a fost nicidecum intenţia de a gratifica statul (animus donandi), ci doar acceptarea unei situaţii fără ieşire.

Intimata reclamantă a menţionat că, soluţia de anulare a actului se impune, întrucât nu se poate reţine nici un motiv rezonabil pentru ca donatorii să fi dorit cu adevărat să-şi micşoreze într-un mod atât de substanţial patrimoniul, fără a urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb, acţionând astfel în detrimentul interesului lor şi al familiei lor.

Mai mult intimata reclamantă, a arătat că, față de faptul că lipsa intenţiei de a gratifica determină lipsa scopului imediat, ca element al cauzei actului juridic civil cu titlu gratuit, lipsind deci un element esenţial al actului juridic civil se constată că, pe cale de consecinţă, în drept devin incidente disp. art.948, 996 teza I şi art.967 Cod civil, iar sancţiunea care se impune este cea a nulităţii absolute a contractului, aplicată în mod corect de instanţa de fond.

Referitor la motivul prin care se apreciază că cheltuielile de judecată în cuantum de 3424,5 lei reprezentând onorariu avocaţial este vădit disproporţional cu complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat, intimata reclamantă solicită instanţe de control, respingerea motivului ca neîntemeiat, raportat la faptul că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, cheltuielile de judecată reprezintă 1/2 din taxa judiciară de timbru, iar onorariul avocaţial este doar 1000 lei.

Pe apelul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, intimata reclamantă solicită respingerea apelului ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de apel prin care se arată că ,, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a acestuia prin Ministerul Finanțelor Publice.", intimata reclamantă a arătat că:

Potrivit art. 1 din Decretul nr.478/l954 donaţiile (acute statului sub orice forma, pot fi primite numai de organele, instituţiile sau organizaţiile economice de stat, competente dupa obiectul lor sau scopul donaţiei. Potrivit art.2 alin.2 din acelaşi act normativ, donaţiile oferite sfaturilor populare se accepta de Comitetul executiv al Sfatului Popular Regional.

Totodată, intimata reclamantă a învederat că, pentru a determina în concret, la momentul actual, cine este beneficiarul donaţiei şi ca atare, cine are calitatea de a sta ca parte în proces, trebuia să se aibă în vedere pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii împrejurările contemporane efectuării donaţiei şi normele legale în vigoare ce statuează asupra titularului dreptului de proprietate şi reprezentarea acestuia în instanţă.

Astfel, intimata reclamantă a precizat că  la data întocmirii actului de donaţie unicul titular al dreptului de proprietate socialistă de stat era statul socialist. Datorită faptului că bunurile ce intrau în fondul unitar al proprietăţii socialiste, fără a ieşi din patrimoniul stalului intrau şi în patrimoniul unităţilor administrativ - teritoriale de la acea vreme dar nu cu titlu de drept de proprietate ci pentru administrare directă, legiuitorul a prevăzut prin Decretul nr. 478 din 1954 că în cazul donaţiilor oferite statului acesta era reprezentat de consiliile populare.

Intimata reclamantă a menţionat că, această formă de participare la încheierea unui act juridic civil este explicată tocmai de existenţa unui singur titular al dreptului de proprietate iar în prezent însă ca efect al Legii nr. 213/1998 şi al Legii nr. 215/2001 ce-şi găsesc fundament în normele constituţionale (art. 136) se face distincţie între dreptul de proprietate ce aparţine statului şi dreptul de proprietate ce aparţine municipiilor, oraşelor, comunelor.

De asemenea, intimata reclamantă a subliniat şi faptul că în privinţa litigiilor ce privesc bunuri asupra cărora dreptul de proprietate aparţine statului, calitatea de parte în judecată o are Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi finanţelor conform art.12 alin.5 din Legea nr. 213/1998 şi art. 3 pct. 56 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005.

Mai mult, intimata reclamantă a precizat că, aşa cum rezultă din Actul de donaţie autentificat sub nr.---. în exercitarea dreptului de a hotărî cu privire la oferta de înstrăinare, fostul Comitet executiv al Regiunii Ploieşti a emis decizia nr....... (la care se face referire in contractul de donaţie) prin care a acceptat donaţia.

Tot intimata reclamantă a învederat că, deşi in practica judiciara s-au exprimat opinii contrare, deoarece Ministerul  Economiei  si Finanţelor este reprezentantul Stalului Roman  in justiţie, donaţia a fost acceptata de stat prin intermediul Comitetului executiv al Sfatului Popular al oraşului ---, actual  Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul ---.

Intimata reclamantă  a arătat că, în aceste condiţii, se justifica în prezenta cauză chemarea în judecată a autorităţilor administrative locale care au reprezentat Statul la încheierea actului de donaţie şi au acceptat donaţia.

Prin urmare, intimata reclamantă a învederat că pentru opozabilitate Statul Român prin Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a finanţelor Publice Ploieşti, are calitate procesuală pasivă.

.Referitor la cel de-al doilea motiv ce vizează soluţia instanţei de fond privind nulitatea absolută parţială a actului de donaţie pentru neîndeplinirea unei condiţii, intimata reclamantă a arătat că  instanţa nu a făcut confuzie între cauzele de nulitate şi cele de revocare ale donaţiei  având în vedere următoarele considerente ;

La momentul încheierii Contractului de donaţie autentificat sub nr.---, nu a existat o intenţie reală de a gratifica Statul Român, întrucât autorii intimatei reclamantă au încheiat acest act ca urmare a presiunilor făcute de autorităţile regimului comunist, ori lipsa consimţământului valabil exprimat, cumulativ cu inexistenţa intenţiei de a gratifica, reprezintă lipsa scopului imediat al actului juridic şi implicit lipsa cauzei juridice a contractului de donaţie.

Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi jurisprudenţă, în actele cu titlu gratuit, cauza actului constă în intenţia de a gratifica, iar atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenţiei de a gratifica, actului îi lipseşte un element esenţial, iar sancţiunea aplicată este aceea a nulității absolute.

Potrivit art.801 din vechiul cod civil,, Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte'', iar potrivit art.948 C.civ.alin.(4)una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este o cauză licită".Aceste dispoziţii urmează a fi raportate la prevederile art.966 C. Civ. potrivit cărora ,, Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect ".

Totodată, intimata reclamantă a arătat că, cauza, în cazul contractului de donaţie, cuprinde aşadar, în primul rând voinţa de a dărui,, animus donandi" şi apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără însă, ca aceste elemente să poală fi separate şi examinate apoi izolat, ele formând un tot.

In concluzie, intimata reclamantă a învederat că voinţa de a dărui manifestată prin actul aparant al donaţiei, nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauză de natură a o vicia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens.

De altfel, intimata reclamantă a precizat că şi instanţa supremă într-o decizie de speţă, a reţinut că :., în situaţia în care instanţele judecătoreşti sunt chemate a se pronunţa asupra caracterului acestei condiţii esenţiale de validitate a contractului de donaţie, acestea trebuie să aibă în vedere, pe lângă legislaţia în vigoare la data realizării liberalităţii şi împrejurările contemporane efectuării donaţiei „.

De asemenea, intimata reclamantă a arătat că, în cauza pendinte din probatoriul administrat, respectiv - înscrisurile si declaraţiile martorilor a rezultat că actul de donaţie a fost făcut dupa instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica statul român, ci forţaţi de presiunile si ameninţările la care erau supuşi cocontractanţii. Martorii au arătat fără echivoc că proprietarii au fost obligaţi să îşi doneze proprietatea, astfel că este evident că părinţii reclamantei nu a avut intenţia de a dona.

Tot intimata reclamantă a menţionat că,  faţă de ansamblul materialului probator administrat în cauză, în mod corect s-a reţinut neîndeplinirea unei condiţii esenţiale pentru formarea valabilă a contractului de donaţie, cea a intenţiei de a gratifica.

În concluzie, intimata reclamantă a învederat că lipsa intenţiei de a gratifica determină lipsa scopului imediat, ca element al cauzei actului juridic civil cu titlu gratuit, lipsind deci un element esenţial al actului juridic civil se constată că pe cale de consecinţă, în drept devin incidente disp. art.948. 996 teza 1 şi art.967 Cod civil, sancţiunea care se impune fiind cea a nulităţii absolute a contractului, aplicată în mod corect de instanţa de fond.

De asemenea, intimata reclamantă a arătat că, referitor la motivul prin care se apreciază că cheltuielile de judecată în cuantum de 3424,5 lei nu au fost raportate la complexitatea cauzei deduse judecăţii, solicită instanţei de control, respingerea motivului ca neîntemeiat, raportat la faptul că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, cheltuielile de judecată reprezintă 1/2 din taxa judiciară de timbru, iar onorariul avocaţial este doar 1000 lei.

Faţă de considerentele expuse în mod succint, intimata reclamantă solicită respingerea apelului ca nefondat.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

 În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta Statul Român prin Ministerul de Finanţe, Tribunalul reţine că, în principal acesta critică soluţia adoptată referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive, invocată pe cale de întâmpinare.

După cum se ştie, promovarea oricărei acțiuni în justiție presupune îndeplinirea cumulativa a trei cerințe esențiale: interes legitim, născut, actual si personal, calitatea si capacitatea procesuala a părților.

Neîndeplinirea oricăreia dintre ele paralizează declanșarea sau continuarea acțiunii civile.

Instanța are în vedere, în primul rând, ca reclamantul fiind cel care inițiază cererea de chemare în judecata, conform art. 249 C. pr. civilă trebuie sa o dovedească, astfel încât tot lui îi revine sarcina să facă dovada calității procesuale în cauza, inclusiv cea a pârâtului, în condițiile în care legitimitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identităţi între persoana pârâtului si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.

Astfel, pentru a determina cine este în prezent beneficiarul contractului de donație, instanța se va raporta nu numai la legislația în vigoare la momentul încheierii contractului (1963), ci şi la dispozițiile legale în vigoare la acest moment, deoarece efectele actuale ale unei eventuale admiteri a acestei cereri s-ar răsfrânge asupra patrimoniului beneficiarului donației.

Potrivit legislației comuniste, în România, unicul titular al dreptului de proprietate socialista era Statul Român, iar bunurile ce intrau în patrimoniul acestuia intrau totodată şi în patrimonial unităților administrativ teritoriale, nu cu titlu de drept de proprietate ci cu titlu de drept de administrare directa.

Dat fiind acest mecanism juridic, participarea Statului, ca unic titular al dreptului de proprietate socialista, la perfectarea contractelor de donație, se făcea prin intermediul Consiliilor Populare.

În prezent, se face distincție în mod expres între dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale prin dispozițiile Legii nr. 213/1998 si ale Legii nr. 215/2001.

Terenul de 780 mp situat în ---, ce a făcut obiectul contractului de donație, se regăsește pe raza teritoriala a Oraşului ---, se încadrează în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul privat, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, fiind implicit în patrimoniul acestuia, motiv pentru care Tribunalul apreciază ca fiind întemeiate criticile apelantului intimat Statul Român, constatând ca în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/1998 si Legii nr. 215/2001 beneficiarul actului de donație este în prezent Oraşul ---, unitatea administrativ teritoriala pe raza căreia s-a afla bunul donat.

 Aşa fiind, Tribunalul va admite apelul declarat de apelanta Statul Român prin Ministerul de Finanţe, iar pe cale de consecință, va admite excepția invocată, va schimba în parte sentinţa apelată şi va respinge acțiunea formulata în contradictoriu cu acest apelant intimat, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta pârâtă Oraşul ---, Tribunalul reţine că prin contractul de donație autentificat sub nr.--- la Notariatul de Stat încheiat între autorii intimaţilor în calitate de donatori pe de o parte, şi Statul Român, în calitate de donatar, pe de alta parte, a fost donata acestuia din urma suprafața de 780 mp teren situat în ---, Statul Român a acceptat donaţia, prin decizia nr. ...... a Sfatului popular al regiunii Ploieşti.

 Așa cum rezultă din actele de stare civila depuse la dosar intimata YYY este unicul moștenitor al mamei sale, --.

Art. 801 Cod civil stipulează: "Donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului care-l primește."

Contract fiind, validitatea donației este examinata în raport cu îndeplinirea celor patru condiții esențiale prevăzute în art. 948 Cod civil, printre care este înscrisa cea privitoare la cauza licita.

Tribunalul urmează să aibă în vedere şi dispozițiile art. 966 Cod civil, potrivit cărora obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicita, nu poate avea nici un efect.

Cauza, în cazul contractului de donație, cuprinde, așadar, în primul rând, voința de a dărui, "animus donandi", şi apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, fără, însă, ca aceste elemente să poată fi separate şi examinate apoi izolat, ele formând un tot.

În concluzie, voința de a dărui, manifestată prin actul aparent al donației, nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiata pe un motiv sau o cauza de natura a o vicia, de a determina donatorul la a dispune în acest sens.

Or, în cauză, din probatoriul administrat, respectiv înscrisurile şi declarațiile martorilor a rezultat că actul de donație a fost făcut după instaurarea puterii comuniste, însă nu a rezultat că intenția nu a fost aceea de a gratifica statul român şi nici că donatorii ar fi fost forțați prin presiuni şi amenințări asupra lor.

Martorii nu au cunoscut în concret care au fost condiţiile realizării donaţiei, aspectele învederate primei instanţe fiind cunoscute de la chiar reclamanta din litigiul de faţă.

Aşa fiind, Tribunalul constată că intenţia de a nu gratifica, greşit reţinută de către prima instanţă a existat, astfel că criticile apelantului sunt fondate.

Pentru aceste motive, având în vedere şi dispoziţiile art.480 cod pr. civ., Tribunalul va admite apelul formulat de apelanta intimată Oraşul ---, iar pe cale de consecinţă va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că va respinge acţiunea ca nefondată faţă de această pârâtă.

Totodată, Tribunalul va înlătura dispoziţia privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare