Reintegrare spaţiu, art.339 ncc, art.480 Cod civil de la 1864, art.555 alin.1 ncc

Sentinţă civilă 2210 din 26.10.2017


Instanţa reţine că, prin contractul de v-c autentificat sub nr.1194/17.05.2000 C F I, căsătorit la data încheierii contractului cu reclamanta C V, a cumpărat de la numitul C M, imobilul situat în intravilanul Mun.T, format din suprafaţa de 183 mp.şi construcţia edificată pe acest teren, cu precizarea că accesul în imobil se va face în exclusivitate din str.M V

Prin sentinţa civilă nr.1246/12.06.2017 a Judecătoriei Tecuci a fost declarată desfăcută căsătoria încheiată şi înreg.sub nr.150/21 august 1999 la Starea civilă a Primăriei municipiului Tecuci, judeţul Galaţi între C V şi CFI, din vina pârâtului, nefiind făcută dovada şi a partajului de bunuri comune dintre părţi.

Reintegrarea într-un spaţiu locativ constituie un demers procesual fondat, în principiu, pe atributul folosirii neîngrădite a unui asemenea spaţiu de către două sau mai multe persoane care au asupra lui acest drept, dar pe care una dintre ele îl exercită în mod abuziv, în detrimentul celorlalte.

Având în vedere că potrivit art.339 NCC, bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor şi faţă de faptul că nu s-a făcut dovada ieşirii din indiviziune a părţilor cu privire la imobilul în litigiu, ce a reprezentat domiciliul comun al celor doi, demersul reclamantei C V de reintegrare în spaţiu locativ apare ca întemeiat, dreptul de proprietate imobiliară, ca drept real principal, conferind proprietarilor atributele de folosinţă, posesie şi dispoziţie, potrivit art.480 Cod civ. de la 1864 şi art.555 alin.1 NCC iar în măsura în care bunul aparţine mai multor coproprietari, ei au dreptul de a beneficia de aceste atribute până la sistarea stării de indiviziune.

În schimb, în privinţa reclamantei SC D V SRL, instanţa reţine că, potrivit actului constitutiv al societăţii reclamante, sediul acesteia este în T, str.MVnr.A, jud.G, la imobilul în litigiu, în baza unui contract de închiriere valabil până la data de 05.04.2024.

Deşi sediul societăţii reclamante este la adresa imobilului în litigiu, instanţa apreciază că, în măsura în care nu i se permite acesteia accesul în imobil, are la îndemână o acţiune în răspundere contractuală, întemeiată pe contractul de închiriere şi nu prezenta acţiune de reintegrare în spaţiu locativ, acţiune ce are la bază afirmarea îndreptățirii coproprietarului de a se folosi în mod deplin de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului, respectiv posesia și folosința, reclamanta SC D V SRL neavând nici un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că nu probează nici o calitate procesuală activă, în prezenta cauză.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanţa urmează admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC D VSRL în promovarea cererii de chemare în judecată şi să respingă cererea formulată de această reclamantă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Instanţa va admite cererea de chemare în judecată formulată de CV în contradictoriu cu Chiriac Florin Ionel şi dispune reintegrarea reclamantei CV în imobilul situat în T, str.M V nr.A, jud.G şi va obliga pârâtul să permită reclamantei să folosească imobilul mai sus menţionat.

Domenii speta