Angajarea raspunderii patrimoniale

Pe rol fiind solutionarea cererii promovate de reclamanta D.G.R.F.P. în contradictoriu cu pârâtii D S, B D, H C, N C, P M V şi S G, având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.05.2014 reclamanta DGRFP a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtilor D S, B D, H C, N C, P M V şi S G, în calitate de administratori/membrii ai consiliului de administraţie al debitoarei A M T SRL.

Ulterior, la data de 10.06.2014, reclamanta a renunţat la judecată în contradictoriu cu pârâtul D S, în considerarea faptului că acesta a decedat, iar prin încheierea din 04.03.2014 s-a luat act de această renunţare la judecată.

A invocat reclamanta că pârâţii se fac vinovaţi de faptele prevăzute de art 138 al 1 lit a şi c din Legea 85/2006.

a arătat că pârâtii B D, N C si H C au avut funcţia de administrator/membru în Consiliul de administraţie în perioada 03.12.2009-23.05.2012, iar pârâţii P M V şi S G aceeaşi funcţie în perioada 27.05.2004 -18.03.2010.

Reclamanta a arătat că prin încheierea civilă nr. 119/S/23.05.2012 a Tribunalului I s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC A M T SRL, procedură în cadrul căreia s-a înscris la masa credala cu suma de 1 655 845 lei, creanţă care a rezultat din activitatea debitoarei sub directa administrare a reprezentanţilor săi legali .

Pârâtii au avut calitatea de membri ai Consiliului de Administraţie al debitoarei în perioada creării debitelor şi sunt ţinuti direct răspunzători de îndeplinirea obligaţiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societăţii, conform art. 73 din Legea 31/1990.

În ceea ce priveşte vinovăţia, consideră reclamanta că răspunderea operează şi pentru cea mai uşoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-şi mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea şi nu a anunţat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

Consideră reclamanta că pârâtii se fac vinovati de fapta reglementată de art. 138 lit a, datorită faptului că din analiza realizată de personalul de specialitate din cadrul A F P asupra dosarului fiscal, s-a constatat că ultimele raportări au fost depuse pentru data de 30.06.2012, iar potrivit acestora, erau evidenţiate în patrimoniul debitoarei creanţe de 229 6989 lei, disponibilităţi bănesti de 7 274 lei şi stocuri – 58 849 lei, iar aceste valori ar fi fost suficiente pentru acoperirea parţială a datoriilor fiscale, care la aceeasi dată erau de 1 111 044 lei.

Consideră reclamanta că pârâtii se fac vinovati si de fapta reglementată de art. 138 lit c. Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvenţă, în termenul de 30 de zile, administratorii au acceptat tacit creşterea obligaţiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului şi indirect au dispus în interes personal continuarea activităţii debitoarei, împovărând situaţia precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorii au dat dovadă de un management neperformant şi de utilizarea resurselor societăţii în interes personal.

În drept, se invocă art. 138 lit a şi c din Legea 85/2006.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 30 din OUG 870/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul P M V, prin întâmpinare a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că au fost depăşite atât termenul subiectiv de 3 ani de la data cunoaşterii persoanei responsabile de apariţia stării de insolvenţă, cât şi cel obiectiv de 2 ani de la data deschiderii procedurii insolvenţei. excepţia a fost respinsă prin încheierea din 28.10.2015.

pe fond a solicitat pârâtul respingerea cererii, arătând în esenţă că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii prevăzute de art 138 din lege.

La rândul său şi pârâtul S G a formulat întâmpinare si a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune- respinsă prin aceeasi încheiere, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, care a fost unită cu fondul cauzei, reţinându-se prin această încheiere necesitatea de a se analiza dacă apariţia stării de insolvenţă este sau nu imputabilă acestui pârât.

Şi acest pârât a invocat neîndeplinirea condiţiilor de fond privind atragerea răspunderii patrimoniale.

Şi pârâţii N C si B D au formulat întâmpinare, apărările lor vizând de asemenea lipsa condiţiilor pentru atragerea răspunderii personale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cele ce urmează:

Prin încheierea civilă nr. 119/S/23.05.2012 a Tribunalului I s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC A M T SRL.

Conform relaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, pârâtul S G a avut calitatea de administrator si membru al consiliului de administraţie în perioada a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei în perioada 27.05.2004 – 18.03.2010.

 Pârâtul P M V a avut calitatea de administrator si membru al consiliului de administraţie în perioada a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei în perioada 27.05.2004 – 18.03.2010.

Pârâtii B D, N C si H C au avut funcţia de administrator/membru în Consiliul de administraţie în perioada 03.12.2009-23.05.2012.

Potrivit art 138 alin 4 din Legea 85/2006 „În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă.

Referitor apărarea pârâtului S G, potrivit căreia nu are calitate procesuală pasivă, judecătorul sindic reţine că în cauză nu există nici un indiciu care să permită concluzia că pe durata mandatului său debitoarea s-ar fi aflat în insolvenţă, ca urmare lipsind condiţia esenţială pentru atargerea răspunderii sale- cauzarea stării de insolvenţă a debitoarei, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii sale procesuale active.

Referitor la ceilalţi pârâţi, instanţa reţine :

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere ale debitorului persoana juridica si a oricarei alte persoane care a cauzat starea de insolventa a debitorului prin faptele expres si limitativ prevazute presupune îndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: prejudiciul creditorilor, fapta ilicita a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricarei alte persoane vinovate de producerea starii de insolventa, fapta care sa se încadreze în cel putin unul dintre cazurile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a – g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata de catre debitorul insolvent a datoriilor exigibile si culpa persoanelor a caror raspundere se solicita.

In speta una dintre faptele imputate pîrâtilor este cea prevazuta de dispozitiile art 138 lit a din LPI, potrivit carora antrenarea raspunderii civile delictuale a unei persoane presupune întrunirea a doua conditii: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice si crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane.

Sub acest aspect judecătorul sindic retine faptul ca, potrivit documentelor contabile aferente datei de 30.06.2012, respectiv cele imediat anterioare deschiderii procedurii, in patrimoniul debitoarei se aflau creanţe de 229 6989 lei, disponibilităţi bănesti de 7 274 lei şi stocuri – 58 849 lei.

Judecătorul sindic constată că susţinerea reclamantei potrivit căreia acest valori ar fi fost suficiente pentru acoperirea parţială a creanţei fiscale, nu se poate circumscrie faptei prevăzute de art 138 al 1 lit a din lege.

Este reală împrejurarea că activul patrimonial era cel menţionat, însă pe de o parte, la aceeasi dată valoarea creanţei fiscale era de 1 111 044 lei, adică de peste 10 ori mai mare, iar pe de altă parte, nu există nici un indiciu potrivit căruia aceste bunuri ar fi fost folosite de către pârâţi în interes propriu.

se va avea în vedere împrejurarea că debitoarea a intrat în procedura generală a insolvenţei, că a propus şi s-a confirmat un plan de reorganizare, care s-a derulat pe o perioadă de un an de zile, timp în care activitatea acesteia a continuat si s-a încercat achitarea creanelor conform programului de plăţi. astfel, toate aceste elemente de activ au făcut parte din activitatea curentă a debitoarei în această perioadă.

Referitor la cealaltă faptă imputata paratilor de care reclamantă, respectiv cea prev de art 138 al 1 lit c LPI, constand in nesesizarea instantei pentru declanşarea procedurii de insolvenţă, judecatorul sindic retine ca aceasta nu este întemeiată.

Nesesizarea instanţei pentru intrarea în insolvenţă conform art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancţiuni penale, fiind infracţiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenţei, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit c sau a.

În plus, se cere ca fapta săvârşită să producă starea de insolvenţă, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariţiei ei.

Pentru invocarea art. 138 lit c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâtilor care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altuia, prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c) si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Constatând că pârâţii P M V, N C şi B D au solicitat şi cheltuieli de judecată, instanţa va constata că potrivit art 274 C pr civ, reclamanta se află în culpă procesuală, astfel că va fi ţinută la plata cheltuielilor de judecată.

În privinţa cuantumului acestora, instanţa va constat că pârâtul P M V a depus înscrisuri doveditoare privind onorariu de avocat în valoare de 7086 lei, însă, reţinând că, potrivit criteriilor art. 274 alin C pr civ, valoarea acestuia este prea mare raportat la complexitatea cauzei, la apărările efectuate, precum si la valoarea celorlalte onorarii datorate în cauză cu acelaşi titlu, reduce valoarea acestui onorariu la 3000 lei. Urmează a fi obligată reclamanta să achite pârâţilor P M V, N C şi B D câte 3000 lei cu titlu cheltuieli de judecată (onorarii avocat).

HOTĂRĂŞTE

Respinge pentru lipsa calităţii procesuale pasive acţiunea formulata de DGRFP privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului S G.

Respinge ca neîntemeiată actiunea formulata de DGRFP privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtilor P M V, N C şi B D si H C pentru pasivul neacoperit al debitoarei A M T SRL.

În temeiul art 274 C pr civ, obligă reclamanta DGRFP  să achite pârâţilor N C şi B D câte 3000 lei cu titlu cheltuieli de judecată (onorariu avocat), precum şi pârâtului P M V suma de 3000 lei cu titlu cheltuieli de judecată (onorariu avocat, prin reducerea onorariului de la 7 086 lei la 3000 lei.)

Definitivă şi executorie.

Domenii speta

Spete similare