Pretenţii

(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 568/A/ 12.05.2016)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 08.04.2015 sub nr. 3354/225/2015, reclamanta U.L. în contradictoriu cu pârâtul  B. L., a solicitat ca instanţa prin hotărârea ce va  pronunţa  să dispună  obligarea pârâtului la plata sumei  de 15.000 lei, reprezentând  daune morale ca urmare a suferinţei psihice produse în urma insultei şi defăimării la adresa sa  din data de 24 martie 2015, faptă ce s-a produs  la parterul Tribunalului Mehedinţi..

În motivarea cererii de chemare în judecată a arătat că,  la data de 24.03.2015, în calitate de consilier juridic,  a fost prezentă  la Tribunalul Mehedinţi pentru a reprezenta Casa de Pensii Mehedinţi în  două dosare care aveau termen în acea zi, iar după  strigarea dosarelor şi terminarea şedinţei de judecată, în jurul orei 12.30,  a coborât la parterul instituţiei cu scopul de a reveni la sediul instituţiei.

A menţionat că, la parter, în fata chioşcului, se aflau câteva colege (avocate si consilieri juridici) cu care a purtat  o scurtă discuţie cu  privire  la faptul că terminase dosarele şi urma să meargă  la sediul instituţiei, iar în  timp ce discuta cu acestea a fost întreruptă din discuţie şi abordată într-un mod brutal de pârâtul  B.L. care, pe fondul unei soluţii nefavorabile pe care o primise într-un dosar  pe care îl avea cu Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi (instituţie pe care a reprezentat-o în faţa instanţei in toate dosarele cu pârâtul), a ridicat tonul, gesticulând şi ţipând  şi  fără a ţine  seama de faptul că se afla într-un loc public, i s-a adresat cu voce tare  spunându-i  „dementa ".

A arătat că în acel moment toate persoanele de la parter (avocaţi, consilieri juridic, personal auxiliar, justiţiabili etc.) l-au auzit  cum ţipa şi o  ameninţa că o să o reclame.

A precizat faptul că nu a ripostat şi nu a replicat acestuia în nici un fel deoarece a rămas consternată de jignirea  care i-a fost adusă  de  faţă de colegii săi,  aflându-se  în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

A menţionat faptul că una dintre  colege,  U.M., consilier juridic în cadrul  Inspectoratului Mehedinţi, văzând atitudinea recalcitrantă a pârâtului şi jignirea pe care acesta  i-a adus-o, s-a îndreptat către gardian spre a-l face atent asupra reacţiei pârâtului, gardianul a încercat să-1 oprească însă, văzând-o  tulburată, s-a îndreptat către aceasta spre a se asigura ca nu s-a mai întâmplat şi altceva, iar pârâtul a scăpat de sub observaţia gardianului şi a ieşit cu repeziciune din incinta Tribunalului, astfel încât, deşi a ieşit împreună cu gardianul după el, acesta se îndepărtase de tribunal.

A învederat că,  având calitatea de consilier juridic şi de funcţionar public la Casa de Pensii Mehedinţi cu o vechime de aproximativ 19 ani, de foarte mulţi ani reprezintă instituţia în litigiile cu pârâtul care sunt foarte numeroase, fiind nevoită să suporte consecinţele izbucnirilor exacerbate ale acestuia atunci când instanţele ii resping majoritatea acţiunilor.

În această calitate, a arătat că, potrivit art.23 din Legea nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, în activitatea profesională se bucură  de protecţia legii în condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, iar pe de altă parte, Legea nr. 188/1999, actualizată, privind Statutul funcţionarului public prevede la art.41 că funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor de protecţia legii.

A menţionat că ani de-a rândul a fost acostată de pârâtul B.L. şi pe stradă şi oriunde o întâlneşte, ocazie cu care îi aduce tot felul de acuze si jigniri, însă afirmaţia defăimătoare, jignitoare şi insulta la adresa sa făcută în mijlocul colegilor în data de 24.03.2014 a întrecut orice limită deoarece a fost lezată profund, pârâtul încălcând prin fapta sa dreptul la propria imagine şi dreptul la demnitate prevăzute de art. 73 si 72 din Codul civil.

A arătat că, la art.70 codul civil reglementează şi dreptul la libera exprimare al unei persoane, însă Constituţia României la art.30 prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea şi nici dreptul la propria imagine.

Pe de altă parte, art.252 din Codul civil referitor la ocrotirea personalităţii umane, prevede că orice persoana fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, etc.

A precizat că insulta şi afirmaţia defăimătoare pe care i-a adus-o în public pârâtul prin expresia ,,dementa" i-a adus un prejudiciu moral atingând demnitatea şi onoarea sa, producându-i o profundă traumă psihică pe care a resimţit-o nu numai în acea zi ci şi in zilele următoare, concretizându-se în accese de plâns şi în imposibilitatea de a se concentra la problemele de serviciu.

A apreciat că, consecinţele negative pe care le-a suferit în plan psihic o îndreptăţesc să solicite daunele morale în cuantumul precizat, deoarece valorile morale lezate precum onoarea, demnitatea, integritatea psihică sunt valori intrinseci personalităţii umane şi sunt protejate de lege.

A apreciat de asemenea că sunt îndeplinite astfel condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale (existenţa prejudiciului moral, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciul moral, existenta vinovăţiei pârâtului) pentru stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale.

În drept au fost invocate  dispoziţiile actelor normative enunţate în cuprinsul acţiunii,  jurisprudenţa CEDO.

În dovedirea acţiunii a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi a probei testimoniale şi a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, CI U.L..

Instanţa, la primirea acţiunii formulate de către reclamantă a constatat că cererea de chemare în judecată  nu a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 194 C.p.civ., şi  cu respectarea dispoziţiilor art. 200 alin. 1 şi 2 C.p.civ., prin rezoluţia preşedintelui de complet învestit cu soluţionarea cererii, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ. în sensul  să indice, în măsura în care îi sunt cunoscute, pentru toate părţile din proces: nr. telefon, fax, poştă electronică,  să precizeze numele, prenumele şi adresa martorilor solicitaţi,  să achite taxă de timbru de 100 lei, conform art. 7 din OUG nr. 80/2013.

I s-a adus la cunoştinţă că, potrivit art.33, alin.2 din OUG nr. 80/2013, are posibilitatea de a formula în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, cerere la care se vor ataşa înscrisuri doveditoare.

La data de 24.04.2015 reclamanta U.L.a depus la dosarul cauzei cerere de complinire a lipsurilor la  care a ataşat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum  de 100 lei, chitanţa  seria DTS nr. 740002(83) din 24.04.2015.

Instanţa, având în vedere dispoziţiile  art.201 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al acţiunii şi înscrisului anexat, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

La data de 21.05.2015, pârâtul B.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat  respingerea acţiunii ca fiind total nelegală şi netemeinică.

Astfel, a menţionat că reclamanta prin acţiunea formulată a solicitat despăgubiri morale în valoare de 15.000 lei,  iar faţă de faptul că  instanţa de judecată a calificat  obiectul acţiunii ca fiind pretenţii, a apreciat că instanţa de judecată ar trebui să pună în vedere reclamantei să timbreze acţiunea la valoarea despăgubirilor morale pe care aceasta le solicită.

A arătat că cele menţionate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu corespund adevărului pentru că, dacă s-ar fi întâmplat ceea ce a arătat, aceasta putea să cheme agentul de poliţie din  holul Tribunalului care să-l sancţioneze cu amendă judiciară.

A învederat că reclamanta este consilier juridic la Casa de Pensii, terminase dosarele şi era în faţa bufetului aflat în holul tribunalului şi s-a adresat acesteia în legătură cu pensia sa,  fără să-i adreseze injurii, i-a expus nemulţumirile sale în legătură cu pensia, iar aceasta, afirmă ca  că ar  fi insultat-o şi îi solicită despăgubiri morale.

A arătat că reclamanta, având şi calitatea de consilier juridic,  putea să cheme poliţia  pentru că o agresează în timpul serviciului, ceea ce n-a făcut şi apreciază că este inadmisibil ca aceasta să solicite despăgubiri morale pe cale civilă.

A apreciat că reclamanta, dacă ar fi agresat-o cu insulte putea să-l cheme în judecată  pe cale penală printr-o plângere ca să se facă cercetări şi în cadrul procesului penal să se constate în urma cercetărilor dacă i-a adresat insulte şi a calomniat-o şi să solicite despăgubiri morale dacă plângerea era întemeiată.

A reiterat faptul că nu este adevărat că a calomniat-o pe reclamantă, a fost o simplă discuţie referitoare la nemulţumirile sale  referitoare la recalcularea pensiei pentru care se află mereu pe holurile tribunalului.

Faţă de cele menţionate, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca fiind  inadmisibilă şi total neîntemeiată şi nesusţinută întrucât pe cale ocolită,  a acestei acţiuni în pretenţii,  solicită  daune morale şi apreciază că aceasta putea să sesizeze organele de poliţie printr-o plângere penală, iar în cazul în care plângerea era întemeiată avea posibilitatea să solicite despăgubiri morale în cadrul procesului penal.

A precizat faptul că la faţa locului când a avut acele discuţii cu reclamanta nu a mai fost nici o altă persoană.

În drept au fost invocate dispoziţiile  art.205-208 NCPC.

Instanţa, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă.,  a comunicat reclamantei  un exemplar  al întâmpinării şi înscrisurilor depuse de către pârât, cu menţiunea că au obligaţia de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.

La data de 29.05.2015, reclamanta U.L.a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat ca instanţa să respingă apărările pârâtului.

În ce priveşte critica pârâtului cu privirea la calificarea de către instanţă a acţiunii in pretenţii şi la timbrarea acţiunii, a precizat că singura în măsură să califice acţiunea şi să stabilească taxa de timbru este instanţa de judecata care este suverană în a solicita reclamantului prin adresa de regularizare să se conformeze indicaţiilor dm adresa cu privire la toate aspectele, inclusiv la taxa de timbru, pentru ca acţiunea să nu fie anulată datorita unor omisiuni.

Referitor celelalte susţineri potrivit cărora pârâtul neagă cu vehemenţă faptul că a calomniat-o arătând că s-ar fi aflat singură pe holul tribunalului şi că ar fi purtat doar o discuţie cu reclamanta referitoare la nemulţumirea sa faţă de pensie, a învederat că nu sunt adevărate.

A menţionat că nu putea să aibă o discuţie cu pârâtul  atât timp cât se afla cu spatele la acesta în momentul în care a luat-o de braţ adresându-i cuvântul dementă şi alte ameninţări.

A arătat că, faptul că poliţistul din ziua respectiva i-a asigurat protecţie poate fi dovedit,  la fel cum poate fi dovedit şi faptul că pârâtul a sesizat intenţia poliţistului care s-a îndreptat către reclamantă, în timp ce pârâtul a părăsit repede holul tribunalului şi  nu a mai putut fi oprit pentru a da explicaţii.

A arătat de asemenea că, tracasarea şi hărţuirea la care este  supusă din partea pârâtului  durează de mulţi ani, manifestându-se şi prin sesizări repetate la Parchet îndreptate împotriva sa pentru abuz în serviciu, ultima fiind cea soluţionată prin Ordonanţa din 10.06.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin prin care s-a dispus clasarea cauzei.

De asemenea, a arătat că în demersurile scrise pe care acesta le face, în motivarea apelurilor sau recursurilor acesta face afirmaţii la adresa sa, acuzând-o pentru apărările pe care le formulează în instanţă în calitate de consilier juridic.

A ataşat la răspunsul la întâmpinare, dovada de pe portalul instanţelor - Tribunalul Mehedinţi a faptului că la data de 24 martie 2015, după ora 11.30, au existat pe rol două dosare pe care le-a susţinut; ordonanţa din 10.06.2014 şi referatul cu propunerea de clasare a plângerii penale îndreptate împotriva sa pentru abuz in serviciu; motivele de apel formulate de pârât în una dintre din cauze cu acuze la adresa sa.

La datele de 05.06.2015, 15.06.2015 şi la data de 15.09.2015, pârâtul B.L. a depus la dosarul cauzei note scrise, iar instanţa, la termenul de judecată din data de 16.09.2015,  având în vedere  că prin notele scrise depuse la dosarul cauzei de către pârâtul B.L. la datele de 05.06.2015, 15.06.2015 şi la data de 15.09.2015, a formulat cerere de amânare a cauzei şi  conexare a dosarelor  nr. 4497/225/2015 şi nr. 6952/225/2015 privind pe aceleași părți și având același obiect, a respins cererea de amânare a cauzei ca neîntemeiată.

Astfel, în ceea ce privește  dosarul nr. 4497/225/2015,  instanţa a constatat că din verificările efectuate în aplicația Ecris,  a reieşit că cererea având ca obiect pretenții ce formează obiectul dosarului nr.4497/225/2015 a fost anulată prin încheierea din data de 02.06.2015, iar în ceea ce privește cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare din data de 02.06.2015, acesta s-a respins prin încheierea din data de 26.06.2015.

Referitor la dosarul nr. 6952/225/2015, instanța a constatat, pe de o parte că pârâtul B.L. nu a făcut dovada acestei acțiuni aflate pe rolul instanței, iar pe de altă parte, raportat la dispozițiile art. 139 Cod procedură civilă, excepția de conexitate  se discută și se dispune  în dosarul ulterior cu care a fost sesizată instanța.

La acelaşi termen de judecată, sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanţa, analizând probele solicitate, considerând concludente şi utile soluţionării cauzei, în temeiul art.258 alineat 1 şi art.255 alin.1 cod procedură civilă, a încuviinţat  pentru reclamanta U.L. proba cu interogatoriul pârâtului,  proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi martorii U.M. și P.L., şi având în vedere că, în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâtul B.L. nu a înțeles să solicite  probe în apărare, în temeiul art. 254 alineat 1 și art.205 Cod procedură civilă, a decăzut  pârâtul  din dreptul de a formula probatorii.

La datele de 16.09.2015, 17.09.2015, 21.09.2015, 23.09.2015, 25.09.2015, 29.09.2015, 30.0.2015, 14.10.2015, 19.10.2015, 20.10.2015 şi 21.10.2015, pârâtul B.L. a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, cereri şi  note scrise, iar la data de 09.10.2015 s-au depus de către reclamanta U.L., fotocopii înscrisuri respectiv:  Ordonanţa  din data de 10.06.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria  Drobeta Turnu Severin de clasare  a plângerii formulate de pârâtul B.L., sesizarea pârâtului B.L. adresată Ministerului Justiţiei şi comunicată Casei de Pensii Mehedinţi în septembrie 20915  şi cererea de chemare în judecată  formulată de reclamantul B.L. în contradictoriu cu pârâta U.L., ce face obiectul dosarului nr. 6952/225/2015.

De asemenea  la data de 15.10.2015 s-a depus la dosarul cauzei de către Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, prin Serviciul Registratură, cerere de intervenţie voluntară accesorie.

La termenul de judecată din data de 21.10.2015 au fost audiaţi martorii U.M. şi P. L.( filele 177-178).

La acelaşi termen de judecată, instanţa, cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi,  constatând că cererea de intervenţie  fost formulată în termen legal,  în forma prevăzută de art. 63 Cod procedură civilă, intervenientul accesoriu justificând interes în prezenta cauză, în temeiul art.61 alineat 3 coroborat cu art.148 alineat 1 şi art.64 Cod procedură civilă, a încuviinţat  în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenientul accesoriu Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi  a dispus  introducerea acesteia  în cauză în această calitate.

Totodată, având în vedere  că prin cererile şi notele scrise depuse la dosarul cauzei de către pârâtul B.L., acesta a formulat cerere de amânare a cauzei şi  conexare a dosarului  nr. 6952/225/2015 privind pe aceleași părți și având același obiect, instanţa a constatat că,  raportat la dispozițiile art. 139 Cod procedură civilă, excepția de conexitate se discută și se dispune  în dosarul ulterior cu care a fost sesizată instanța., iar faţă de faptul că  prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 19.10 .2015, pârâtul B.L. a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată pârâtul B.L. în cuprinsul  notelor scrise depuse la dosarul cauzei la data de 19.10.2015, având în vedere obiectul prezentei cauze respectiv pretenţii  reprezentând daune morale solicitate de reclamanta Udrea Luminiţa şi  dispoziţiile art. 94 punct 1 litera k Cod procedură civilă, Judecătoria Drobeta Turnu Severin fiind competentă să soluţioneze prezenta cauză.

De asemenea la termenul de judecată din data de 25.11.2015, instanţa, pentru egalitate de tratament şi  ţinând seama de  principiul egalităţii armelor în procesul civil,  a încuviinţat  pentru pârâtul  B.L. proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi martorii L.G. şi B.S..

La datele de 02.11.2015, 03.11.2015, 04.11.2015, 05.11.2015, 06.11.2015, 18.11.2015, 20.11.2015, 24.11.2015, 19.10.2015, 20.10.2015 şi 21.10.2015 pârâtul B.L. a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, cereri şi  note scrise însoţite de fotocopii înscrisuri, iar la termenul de judecată din data de 25.11.20155 a depus  la dosarul cauzei cereri şi  note scrise însoţite de  fotocopie sentinţă civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

La termenul de judecată din data de 25.11.2015 a fost audiat martorul L.M.- G.( fila 246).

La data de 11.12.2015, pârâtul B.L., a depus la dosarul cauzei  note scrise,  iar la termenul de judecată din data de 16.12.2015 a fost audiat martorul B.S..

În considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, prin sentinţa civilă nr.3962/21.12.2015 Judecătoria Dr.Tr.Severin, a admis în parte atât acţiunea reclamantei cât şi cererea de intervenţie voluntară accesorie în favoarea reclamantei formulată de intervenientul accesoriu  Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, pentru următoarele considerente:

Reclamanta U.L.în contradictoriu cu pârâtul  B.L., a solicitat ca instanţa prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune morale ca urmare a suferinţei psihice produse în urma insultei şi defăimării la adresa sa din data de 24 martie 2015, faptă ce s-a produs la parterul Tribunalului Mehedinţi.

Prejudiciul ca element esențial al răspunderii delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumita persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoană. Despăgubirea care se acorda în cazul răspunderii civile delictuale este întotdeauna patrimonială, fie că aceasta despăgubire constă în repararea în natură a pagubei suferite, fie că ea consta în echivalentul banesc al acestei pagube. Daca prejudiciul nu este susceptibil de evaluare băneasca, el este un prejudiciu moral (nepatrimonial), precum atingerea adusă onoarei şi demnității unei persoane.

Pentru obligarea la plata despăgubirilor este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv depoziţia martorului U.M. (f. 178), instanţa a reţinut că, în luna martie 2015, în incinta Tribunalului Mehedinţi, martorul fiind consilier juridic la I.T.M. Mehedinţi a întâlnit-o pe reclamantă, aceasta reprezentând Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi în alte litigii. Martorul a arătat că a coborât împreună cu reclamanta în holul mare al Tribunalului Mehedinţi, aceasta fiind urmărită de către pârât care îi aducea reproşuri pe un ton ridicat, iar la parterul Tribunalului Mehedinţi, pârâtul a prins-o de mână pe reclamantă şi i-a spus „eşti dementă”, în prezenţa mai multor avocaţi şi justiţiabili.

Martorul U.M. a relatat faptul că, jandarmul ce asigura ordinea în incinta instituţiei a însoţit-o pe reclamantă după ce a aceasta  a părăsit incinta Tribunalului Mehedinţi, precizând că reclamanta a fost afectată de acest incident.

Martorul P.L. (f. 177) a arătat că, în luna martie 2015, se afla în incinta Tribunalului Mehedinţi împreună cu colega sa U.M. şi cu reclamanta, îndreptându-se la un moment dat spre Arhivă, iar ulterior a auzit de la colega sa U.M. şi de la reclamantă că pârâtul i-ar fi spus reclamantei că este dementă. Martorul P.L. a precizat că reclamanta era foarte speriată, astfel încât jandarmul a condus-o pe acesta până la maşină. Martorul a precizat că, de-a lungul anilor, a observat că pârâtul tot timpul venea după reclamantă, îi aducea reproşuri în legătură cu dosarele în care reclamanta reprezenta Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi.

În ceea ce priveşte depoziţia martorului L.M.- G.( fila 246), instanţa constată că acesta nu a avut calitatea de martor ocular, nu a fost prezent în luna martie 2015 în incinta Tribunalului Mehedinţi la incidentul în cauză, acesta relatând ceea ce pârâtul i-ar fi povestit, respectiv faptul că a avut o discuţie cu reclamanta în luna martie 2015 în incinta Tribunalului Mehedinţi, astfel încât acesta nu a perceput în mod direct şi nemijlocit faptele relatate, ci a expus aspecte cunoscute de la pârât.

Cu privire la depoziţia martorului B.S., instanţa, analizând depoziţia acestuia în integralitatea sa, a constatat că are un caracter subiectiv şi părtinitor, relatările martorului fiind contradictorii. Astfel, în primul rând martorul a precizat că până în data de 24 martie 2015 nu l-a cunoscut pe pârât, martorul menţionând că pârâtul i-ar fi solicitat să îi dea domiciliul acestuia pentru evenimentele care s-au produs. Or, dacă discuţiile între părţi s-ar fi purtat în parametri normali, este evident că pârâtul nu ar fi avut nevoie de adresa unei persoane pe care nu o cunoscuse până atunci.

Pe de altă parte, martorul B.S. a arătat că după discuţia purtată, pârâtul a urcat la etajul Tribunalului Mehedinţi, pe când martorii U.M. şi P.L. au precizat că după incident, pârâtul a părăsit incinta Tribunalului Mehedinţi.

Cu privire la vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul, trebuie avut în vedere faptul că în materie de răspundere civilă delictuală, autorul prejudiciului este obligat să răspundă şi pentru culpa cea mai uşoară, fără a se face distincţie între formele vinovăţiei, aşa cum rezultă şi din disp. 1357 N.C. civ, potrivit cărora “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”, pârâtul asumându-şi consecinţele faptelor sale.

Principiul general al răspunderii civile delictuale constă în repararea integrală a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul prejudiciului fiind obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar şi beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans).

Potrivit art. 1385 N.C. civ, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 1386 repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

În speţă, fapta ilicită a pârâtului de a o numi pe reclamantă „dementă”, în public, în prezenţa mai mulţi avocaţi şi justiţiabili, raportat şi la calitatea reclamantei de consilier juridic, la reputaţia şi probitatea morală a acesteia, este de natură a leza valori precum demnitatea, onoarea şi reputaţia reclamantei.

Conform dispoziţiilor art.72 Cod Civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

De asemenea, potrivit art.252 Cod Civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Instanţa a reţinut că stabilirea despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză de aproximare, instanţa trebuind să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute, măsura în care i-au fost afectate situaţia profesională, socială şi familială şi altele asemenea.

Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferințelor psihice, care sunt inestimabile, ci despăgubirea pentru a reprezenta o reparație trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitatea şi consecințele acestuia pentru persoana respectivă. De asemenea, instanța trebuie să aibă în vedere şi criteriul echității, în sensul că despăgubirea trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, respectiv cuantumul ei să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată a prejudiciului moral cauzat.

În ceea ce priveşte despăgubirile acordate ca daune morale, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să asigure o reparare deplină a acestora şi, prin urmare,  principiul reparării integrale a unui astfel de prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În acest sens, pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu sigur de referinţă, de un reper faţă de care judecătorul să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului.

Referitor la cuantumul prejudiciului moral, instanţa a reţinut că acesta nu se probează ci se constată, fiind supus prezumției simple a judecătorului, dedus din cauzalitate, acesta fiind chemat să evalueze datele personale ale celui care aspiră la remedierea situației sale injuste, componentele personalității sale. Prin urmare, instanţa a apreciat că suma de 3000 lei reprezentând daune morale, cu valoare simbolică, este proporţională cu fapta săvârşită de pârât şi consecinţele acesteia, demnitatea, onoarea, reputaţia fiind valori ce nu pot fi cuantificate.

În consecinţă, instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 3000 lei reprezentând daune morale.

În temeiul art.67 alin. 1 C.proc.civ., faţă de soluţia pronunţată cu privire la cererea principală, raportată la natura cererii de intervenţie voluntară accesorie care constituie o simplă apărare în interesul părţii în favoarea căreia s-a intervenit, reclamanta aflându-se în incinta Tribunalului Mehedinţi în calitatea acesteia de consilier juridic al Casei Judeţene de Pensii Mehedinţi, a admis în parte cererea de intervenţie voluntară accesorie în favoarea reclamantei formulată de intervenientul accesoriu  Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.453 C.proc.civ., a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru achitată potrivit chitanţei  seria DTS nr.740002(83) din 24.04.2015 (f.16).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta U.L.cât şi pârâtul B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Reclamanta susţine că instanţa de fond a considerat că ,, suma de 3.000 lei cu valoare simbolică” este proporţională cu fapta săvârşită de pârât şi consecinţele acesteia motivând că demnitatea, onoarea şi reputaţia sunt valori ce nu pot fi cuantificate.

Consideră că evaluarea daunelor morale la suma de 3.000 lei nu este proporţională cu gravitatea faptelor pârâtului şi solicită majorarea acestora.

Aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective şi pot forma obiectul controlului instanţei de apel.

Aşa cum a stabilit şi CEDO în cauza Lingens versus Austria (criteriu general evocat de instanţa europeană), despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputaţiei având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Astfel, din cazul concret dedus judecăţii rezultă anumite criterii (care au fost probate şi reţinute de instanţă în motivare) de care însă instanţa de fond nu a ţinut seama în stabilirea cuantumului despăgubirilor, întrucât nu a fost evaluată în mod real şi efectiv măsura în care au fost vătămate demnitatea, onoarea şi reputaţia.

În acest context menţionează că a demonstrat cu declaraţiile martorilor că pârâtul nu s-a rezumat la a o insulta în public ci efectiv a prins-o de braț întrucât se afla cu spatele la acesta fiind antrenata în discuţie cu alte colege. Sub acest aspect solicită să fie reţinut pericolul social al faptei care s-a concretizat şi prin atitudinea sa nesinceră în fata instanţei, negând nu numai fapta în sine dar şi circumstanţele în care aceasta s-a produs.

Pârâtul a arătat că se afla singură pe holul tribunalului (la o oră de maximă audienţă) şi dacă ar fi insultat-o ar fi avut posibilitatea să cheme poliţia.

Reaua-credință rezultă şi din depoziţia unuia din martorii săi, B.S., ale cărei declaraţii au fost contradictorii contrazicând chiar şi apărările formulate de pârât în dosar.

Or, aşa cum a arătat şi cum rezultă din declaraţiile martorilor săi, chiar unul din martorii oculari a chemat poliţia care a însoțit-o până la parcarea din faţa tribunalului.

Esenţial este ca instanţa de apel să reţină că ori de câte ori sesizează prezenţa frecventă a pârâtului în tribunal, care este de notorietate, este nevoită să apeleze la organele de ordine pentru a-i asigura securitatea atât pe holuri cât şi pe distanţa de la tribunal până la parcare.

Solicită reclamanta de asemenea, a se ţine seama şi de toate actele vexatorii şi de abuzurile de drept îndreptate împotriva sa de-a lungul timpului în scop de tracasare, de şicanare şi intimidare exercitate cu scopul deliberat de a o constrânge prin violenţă psihică să nu se mai prezinte la termenele de judecată în acţiunile îndreptate împotriva Casei de Pensii Mehedinţi.

Atitudinea ofensatoare manifestată de pârât nu are limite deoarece imediat după promovarea prezentei acţiuni a fost acţionată în instanţă ca pârâtă de către intimat în dosarul cu nr.6952/225/2015 în care i s-au pretins daune morale, apărările pe care le-a formulat în toate dosarele cu pârâtul, evident acţiunea fiindu-i respinsa de judecătorie.

Solicită a se avea în vedere în judecarea apelului multitudinea de înscrisuri denigratoare la adresa sa şi nu numai (o parte din acestea fiind depuse la cauzei).

Este vorba de plângeri penale, de susţinerile defăimătoare din diversele memorii şi din dosare, făcute la adresa sa în calitate de consilier juridic prin care înțelege să-şi motiveze acţiunile şi căile de atac, acestea fiind depuse la dosar. La aprecierea prejudiciului solicită a se ţine seama de aceste fapte denigratoare referitoare la calitatea sa de consilier juridic la casa de pensii care afectează şi credibilitatea instituţiei pe care o reprezintă în relaţia cu instanţa şi cu terţii.

Prin urmare, admiterea prezentului apel prin care solicită majorarea despăgubirilor acordate de instanţa de fond ar duce la o reparație echitabilă a prejudiciului şi mai ales la împiedicarea realizării, continuării sau repetării faptelor dăunătoare.

În concluzie, solicită admiterea apelului, reaprecierea situaţiei de fapt şi probatoriul administrat în cauză în raport de care se explică raţiunea majorării cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de fond.

Pârâtul B.L. consideră că instanţa de fond a dat o soluţie greşită, întrucât nu a luat în calcul şi nu a ţinut cont de probatoriul administrat în cauză în care a arătat că  discuţia purtată cu reclamanta U.L.la data de 24.03.2015 la parterul Tribunalului Mehedinţi a fost o discuţie normală la care nu au asistat şi alte persoane, avocaţi, justițiabili sau personal auxiliar.

Reclamanta U.L.a invocat şi a susţinut faptul că ar fi jignit-o şi ameninţat-o lucru nedovedit. La ora, data şi locul indicate de reclamantă puteau să fie multe persoane dar şi lucrători ai Jandarmeriei, secţia Mehedinţi, însă reclamanta nu i-a solicitat ca martori în cauza  de faţă.

Cât privește faptul că reclamanta după acel eveniment a rămas cu traumă psihică şi în zilele următoare, nu l-a probat cu nici un înscris, certificat medical, care să aibă un asemenea diagnostic.

În cazul în care ar fi fost găsit vinovat, putea sa fie amendat administrativ, iar reclamanta putea să facă o plângere penală, dar cum nu a avut nicio probă, nu a putut să facă o asemenea plângere.

Cu privire la cererea de intervenţie voluntara accesorie a Casei De Pensii Judeţene Mehedinţi - arată că această cerere este inadmisibilă, instanţa de fond neluând în calcul faptul că reclamanta este consilier juridic la această instituţie, iar cererea a fost redactată şi motivată chiar de reclamantă.

Cu privire la depoziţiile martorilor reclamantei, audiaţi în cauză, arată că martora U.M. a declarat ca a văzut şi auzit evenimentul şi că acolo erau mai mulţi avocaţi şi justițiabili, pe care nu a putut să îi nominalizeze când i s-a cerut acest lucru de către instanţa de judecată, ceea ce denotă faptul că nu s-a aflat de faţă la discuţia confidențiala cu reclamanta.

Martora P.L. a declarat că a auzit de incident, nu a participat personal la incident, dar a vazut-o pe reclamantă speriată şi că a fost condusă de un jandarm până la maşină.

Faţă de acest aspect, consideră că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ, putând cere un raport secţiei de jandarmi prin care să fie confirmate aspectele relatate de martor. Lipsa unui astfel de raport, denotă că faptele relatate nu au avut loc.

În consecinţă, solicită admiterea apelului aşa cum a fost motivat, casarea în totalitate a sentinţei civile nr.3962/21.12.20l5 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin ca fiind nelegală şi netemeinică.

Apelanta-reclamantă U.L.a depus la dosar întâmpinare la apelul declarat de apelantul-pârât B.L. prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Apelantul-pârât susţine că instanţa de fond nu a ţinut seama de probatoriul administrat de el în cauza, respectiv de proba cu martori îngăduita de instanţă doar pentru egalitate de tratament şi în baza principiului egalităţii armelor în procesul civil.

Instanţa a audiat cei 2 martori propuşi de apelant rezultând din depoziţiile acestora ca primul martor nu a fost de faţă la incidentul din 24.03.2015, deci nu s-a aflat pe holul tribunalului, iar depoziţia celui de-al doilea martor a conţinut afirmaţii subiective, contradictorii, părtinitoare, contrazicând chiar apărările formulate la instanţa de fond.

În cuprinsul apelului acesta a adoptat aceeaşi atitudine de la fond, nerecunoscându-şi fapta pentru care instanţa 1-a obligat la daune morale, arătând că nu a fost amendat de către organele de ordine.

Or, instanţa de fond s-a pronunţat in baza unor dovezi temeinice administrate în cauză, audiind martorii oculari ai subsemnatei, consilieri juridici, care au fost de faţă la incidentul din 24.03.2015, aceștia arătând în detaliu cum s-a petrecut fapta în sine şi chiar circumstanţele care au precedat şi au urmat gestului calomnios al apelantului.

Martorii oculari au confirmat susţinerile reclamantei în sensul că în timp ce cobora scările tribunalului eram urmărita de către pârât care îi aducea reproşuri pe un ton ridicat în legătură cu dosarele pe care acesta le avea cu casa de pensii, instituţie reprezentată de reclamantă.

Celelalte susţineri cu privire la faptul ca apelantul pârât ar fi purtat o discuţie normală cu ea, că la parterul tribunalului nu se mai aflau alte persoane sau organe de ordine sunt doar plăsmuiri ale acestuia care au fost demontate de depoziţiile martorilor audiaţi.

Consideră că neasumarea faptei sale reprezintă un real pericol social nu numai pentru reclamantă care are calitatea de consilier juridic la Casa de Pensii Mehedinţi şi se afla ca şi ceilalţi colegi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar şi pentru personalul auxiliar al judecătoriei sau tribunalului care sunt mereu agasaţi de pârât, fapt ce reprezintă un aspect de notorietate.

Analizând apelurile formulate tribunalul reţine următoarele:

Reclamanta îndeplineşte funcţia de consilier juridic în cadrul casei Judeţene de Pensii Mehedinţi iar prin cererea formulată a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 15. 000 lei, reprezentând daune morale ca urmare a suferinţei psihice produse în urma insultei şi defăimării la adresa sa din data de 24 martie 2015, faptă ce s-a produs la parterul Tribunalului Mehedinţi.

Apelul pârâtului este nefondat.

Chiar dacă prin cererea de apel pârâtul susţine faptul că nu a săvârşit o faptă producătoare de prejudicii reclamantei tribunalul reţine ,faţă de cele mai sus constatate,că cele precizate în motivele de apel nu sunt conforme cu realitatea.

Temeiul acordării daunelor morale îl constituie răspunderea civilă delictuală şi reprezentă atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei unei persoane, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta.

În plus deşi fiecare persoană este îndreptăţită să ceară celorlalţi să-i respecte integritatea corporală şi sănătatea ,cinstea, demnitatea şi onoarea, prestigiului profesional,în cazul încălcării,în funcţie de probele administrate, judecătorul este liber să aprecieze nivelul vătămării şi cel al daunelor morale cuvenite.

În cauză tribunalul constată că reclamanta a făcut dovada elementelor constitutive ale răspunderii delictuale.

Astfel sub aspectul faptei ilicite tribunalul constată,potrivit celor declarate de martorul U.M., că la data de 24 martie 2015 în timp ce reclamanta apelantă ,însoţită fiind de acest martor, cobora spre holul mare al Tribunalului Mehedinţi ,pârâtul a urmărit-o şi i-a adresat diferite reproşuri iar la parterul imobilului a prins-o de mână şi i-a spus „eşti dementă” după care a părăsit incita tribunalului. Că pârâtul a apostrofat-o pe reclamantă rezultă şi din declaraţia martorului P.L. care a precizat că în timp ce se afla lângă reclamanta şi se îndreptau către ieşirea tribunalului pârâtul vorbea continuu în spatele acestora şi îi preciza reclamantei că nu o să rămână aşa. Acelaşi martor a precizat că la văzut că tot timpul pe pârât că reproşa ceva reclamantei legat de dosarele în care formula reclamanţii faţă de Casa de Pensii.

În ceea ce priveşte prejudiciul urmare incidentului din data de 24.03.2015 martorii au relatat despre faptul că reclamanta era foarte speriată iar jandarmul a condus-o până la autoturism. Aşadar constatând starea de teamă a reclamantei care simţindu-se amenințată a fost însoţită până la autoturism de către un reprezentant al jandarmeriei,tribunalul apreciază că prin fapta sa pârâtul i-a indus reclamantei o stare de teamă,de nesiguranţă ceea ce evident a determinat consecinţe pe plan psihic. Mai mult reclamanta îndeplineşte o funcţie ce presupune un contact aproape permanent cu justiţiabili iar reproşurile permanente aduse acesteia de către pârât creează o îndoială cu privire la performanţa sa profesională  fiindu-i afectată cinstea, demnitatea şi onoarea, prestigiului profesional.

Susținerea apelantului în sensul că prejudiciul nu a fost dovedit,pentru trauma psihică neprezentând un certificat medico legal nu poate fi primit întrucât un astfel de prejudiciu poate fi dovedit prin orice mijloc de probă ,iar pentru existenţa traumei nu trebuia stabilit cu orice preţ un diagnostic.

Nici susţinerea că reclamanta dacă avea probe putea să facă o plângere penală  şi că din declaraţiile martorilor nu rezultă vinovăţia sa nu poate fi primită întrucât reclamanta a fost liberă să aprecieze dacă formulează o plângere penală sau nu iar în faţa instanței civile aceasta a reprezentat suficiente probe pentru dovedirea elementelor răspunderii delictuale. Faptul că martorul U.M. nu a putut să nominalizeze avocaţii şi justiţiabilii prezenţi la momentul incidentului nu înseamnă că acest martor nu a perceput direct acţiunile pârâtului. Aşa cum s-a arătat mai sus martorul Predescu a precizat prezenţa celuilalt martor şi acţiunea acestuia de a apela la serviciul de pază ca urmare a manifestării pârâtului. Faptul că instanţa trebuia să aibă un rol activ cu privire la un eventual raport al jandarmeriei are caracter subsidiar obligaţiei pârâtului de a propune probe pentru a dovedi neconformitatea celor propuse de reclamant. De asemenea faptul că acestuia nu i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională pentru fapta sa este nerelevant sub aspectul răspunderii delictuale întrucât în cadrul acestei răspunderi autorul răspunde pentru cea mai mică culpă.

Aşadar cum prin acţiunea sa prin care a reproşat reclamantei diferite aspecte legate de modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile,culminând cu atingerea acesteia a săvârşit o faptă ilicită ce a provocat reclamantei un anumit prejudiciu moral,care este consecinţa directă a faptelor pârâtului,tribunalul apreciază că apelul pârâtului este nefondat.

Nefondat este şi apelul reclamantei.

Este de necontestat că între pârât şi reclamantă au existat mai multe întâlniri,iar acesta a formulat diferite plângeri împotriva modului în care reclamanta îşi îndeplineşte obligaţiile profesionale, care au culminat cu cea din data de 24.03.205 însă tribunalul apreciază că prima instanţă a apreciat corect nivelul daunelor morale.

Urmare caracterului neeconomic al prejudiciului moral, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu şi nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață şi sănătate fiind inestimabile și incontestabile. Stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu se supune, în principiu, unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Faţă de acestea tribunalul apreciază că în funcţie de datele personale ale reclamantei,de consecinţele negativă ale acţiunii pârâtului şi în raport de valoarea neeconomică a daunelor morale că suma de 3000 lei este proporţională cu prejudiciul suferit de către reclamantă permiţând atenuarea suferinţele sale morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Faptul că ori de câte ori sesizează prezenţa pârâtului în incinta tribunalului apelează la organele de odine nu numai că nu a fost dovedită dar reclamanta poate promova un nou demers judiciar pentru prejudiciile ce le-ar suferi.

Pentru toate aceste motive în temei art.480 alin.2 C.pr.civ.,ambele apeluri vor fi respinse ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare