Salarizare

Salariu de bază acordat în baza unor contracte colective de muncă superior celui minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate.

Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform contractelor colective de muncă, pe baza unei formule ce are drept scop diferenţierea salariilor în funcţie de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcţie de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern, cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.

Hotărârile de guvern nu fac referire la salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci la salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului, indiferent de modul cum este stabilit şi calculat.

Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la  salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul, iar dispoziţiile legale impunând doar obligaţia de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 20.06.2017

La data de 01.03.2017 s-a înregistrat la această instanţă acţiunea formulată de reclamanţii CMR, CM, CI, GD, PP şi TV prin care au chemat în judecată SNTFM „CFR M” SA şi SBO solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligate pârâtele la plata diferenţelor dintre salariul de bază minim brut pe ţară garantat stabilit prin hotărâre de guvern, conform negocierilor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi salariul încasat efectiv pentru perioada 01.10.2013-31.12.2016, în funcţie de perioada

efectiv lucrată, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care se adaugă dobânda legală; obligarea pârâtei să emită adeverinţe în acest sens, precum şi să depună declaraţii nominale rectificative la autorităţile fiscale, precum şi obligarea pârâtelor la plata sporului pentru condiţii speciale de muncă în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.10.2013-31.12.2016, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care se va adăuga dobânda legală.

În fapt, au arătat că sunt angajaţii societăţii pârâte, potrivit contractelor individuale de muncă şi actelor adiţionale, deţinând funcţiile de mecanici locomotive, respectiv mecanici ajutor locomotive.

În contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente perioadei deduse judecăţii s-a prevăzut că salariile de bază se calculează corespunzător fiecărei clase de salarizare potrivit anexei 1 la aceste contracte; totodată, s-a precizat că salariul corespunzător fiecărei clase de ierarhizare se va calcula înmulţind coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare cu salariul brut de bază corespunzător clasei I de salarizare care a fost stabilită la 700 lei.

Au mai arătat că este greşită calcularea salariilor în raport de această valoare de 700 lei, întrucât angajatorul nu poate negocia sau stabili salarii de bază sub salariul minim brut garantat pe ţară, stabilit prin hotărâri de guvern, aşa cum prevede art. 164 Codul muncii.

Astfel, conform HG 23/2013 din 01.02.2013, salariul corespunzător clasei I de salarizare din contractul colectiv de muncă este de 750 lei, iar din 01.07.2013 este de 800 lei, potrivit HG nr.871/2013 începând cu 01.07.2014, salariul minim pe economie este de 900 lei, iar de la 01.12.2015 este de 975 lei şi 1050 lei de la 01.07.2015, potrivit HG nr.1091/2014.

De asemenea, au arătat că sporul pentru condiţii speciale de muncă în procent de 25%  le-a fost acordat de către angajator până la de 31.12.2012 ca urmare a obligării acestuia de către instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat faptul că sunt îndreptăţiţi să li se acorde acest spor de către angajator, iar pârâtele în mod unilateral nu le-au acordat sporul respectiv, cu toate că nu s-au modificat în nici un fel condiţiile de muncă, meseria şi felul muncii.

Reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1 alin.1 din Legea 226/2006, menţionând că în anexa nr.2 la acest act normativ sunt prevăzute unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, la poziţia 18 figurând SNTFM CFR M SA. 

Totodată, au menţionat că Legea nr. 226/2006 a fost abrogată de art. 196 din Legea nr. 263/2010, însă acest din urmă act normativ prevede în continuare, în anexa nr.2 pct.7, încadrarea locurilor de muncă ale mecanicilor de locomotivă ca fiind în condiţii speciale, iar în anexa nr.3 poziţia 18, SNTFM CFR M SA, ca fiind unitate ce a obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale.

Sporul pentru condiţii speciale de 25% este un spor distinct de sporul pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase, penibile sau nocive, spor care nu le-a fost plătit, deşi locurile lor de muncă erau încadrate în condiţii speciale, astfel că angajatorul a încălcat dispoziţiile art. 40 alin.2 lit.c din Codul muncii, cauzându-le un prejudiciu material ce constă în contravaloarea sporului menţionat, dar şi în devalorizarea monedei naţionale şi lipsa de folosinţă a sumelor cuvenite, acest prejudiciu trebuind să fie reparat integral.

În dovedirea celor susţinute reclamanţii au depus la dosar în copie cărţile de identitate, contractele individuale de muncă şi actele adiţionale încheiate la acestea, fluturaţi de salarii, adeverinţe de salariat şi decizii de pensionare.

Pârâta SNTFM „CFR M” SA a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepţie, a invocat excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamanţilor, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune a invocat dispoziţiile art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, menţionând că termenul de 6 luni prevăzut de acest text de lege are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-şi găsească soluţionarea într-un termen rezonabil.

A susţinut că faţă de faptul că reclamanţii solicită acordarea retroactivă a unor drepturi salariale începând cu anul 2013 şi având în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei în anul 2017, dreptul la acţiune al acestora era stins prin prescripţie.

Pârâta a arătat că în situaţia în care se va respinge excepţia invocată în baza prevederilor art. 268 alin 1 lit. e Codul muncii, în ceea ce priveşte solicitarea diferenţei de salariu pentru perioada 01.10.2013 - 28.02.2014, înţelege să invoce şi intervenţia prescripţiei de 3 ani de la data când dreptul de a solicita acest drept a devenit scadent, raportat la data formulării acţiunii, respectiv 01.03.2017.

A menţionat că reclamantul GD nu mai este salariatul societăţii începând cu data de 18.03.2015, iar reclamantul PP nu mai este salariatul societăţii începând cu data de 30.09.2016, astfel că pentru perioada ulterioară datei de 18.03.2015 privind pe reclamantul GD şi datei de 30.09.2016 privind pe reclamantul PP solicită respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, a arătat că pentru perioada 2012 - 2014 la nivel de societate a fost aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de SNTFM CFR M SA înregistrat la ITM B sub nr. 108/20.04.2012, potrivit prevederilor căruia, începând cu anul 2013, clasa 1 de salarizare a fost de 700 lei. În Anexa nr. 1 la acest contract sunt prevăzute clasele de salarizare şi valoarea acestora, fără se fie precizat coeficientul de ierarhizare aferent fiecărei clase, astfel că pentru perioada dedusă judecăţii salariul a fost acordat şi primit conform grilei de salarizare menţionată în contractul colectiv de muncă, fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de ierarhizare.

În nota de subsol la art. 99 se prevede că „Orice referire cuprinsă oriunde în textul prezentului contract, cu privire sau în legătură cu drepturile menţionate în prezentul capitol, nu este aplicabilă pe perioada de valabilitate a acestui contract, scopul menţionării acestor drepturi fiind exclusiv acela de stabili în sarcina părţilor obligaţia negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă."

Faptul că nu se aplică coeficientul de ierarhizare şi formula de calcul rezultă din prevederile art. 98 din contractul colectiv de muncă al SNTFM CFR M SA valabil pentru perioada 2012-2014 potrivit cărora „părţile stabilesc ca la următoarele discuţii privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze acordarea următoarele drepturi care, pe durata valabilităţii prezentului contract colectiv de muncă, nu se acordă: (6) Coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare", alineat urmat de coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase precum si formula de calcul al acestuia.

Ca atare, a susţinut că pentru perioada dedusă judecăţii nu se aplică prevederile referitoare la coeficienţii de ierarhizare, salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare fiind menţionate expres în Anexa nr. 1 din contractul colectiv de muncă.

Pârâta a menţionat că prevederile stipulate la art. 98 din contractul colectiv de muncă al SNTFM CFR M, respectiv coeficienţii de ierarhizare şi orice referire la drepturile prevăzute în capitolul XI se face numai cu scopul de a stabili în sarcina părţilor obligaţia negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou contract colectiv de muncă.

În anul 2014, conform acordului nr. 94/06.05.2014 încheiat între reprezentanţii SNTFM CFR M SA şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale la clasa 1 de salarizare a fost prevăzut un salariu de bază brut în cuantum de 850 lei, precizându-se că şi acest acord încheiat în anul 2014 are prevederi similare cu celălalt contract anterior încheiat, în sensul că fiecărei clase de salarizare îi revine o valoare, fără să existe coeficienţi de calcul sau formule aplicabile.

 La art. 95 din acord se menţionează că „Părţile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata valabilităţii prezentului acord, nu se acordă: (6) Coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare", alineat urmat de coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare şi formula de calcul al acestuia.

Totodată, în nota de subsol la art. 96 se prevede: „Orice referire cuprinsă oriunde în textul prezentului acord, cu privire sau în legătură cu drepturile menţionate în prezentul capitol, nu este aplicabilă pe perioada de valabilitate a acestui contract, scopul menţionării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părţilor obligaţia negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă".

În anul 2015 conform acordului nr. 44/02.04.2015 încheiat între reprezentanţii SNTFM CFR M SA şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale la clasa 1 de salarizare a fost prevăzut un salariu de bază brut în cuantum de 922 lei, precizându-se că şi acest acord încheiat în anul 2015 are prevederi similare atât cu acordul încheiat în anul 2014 cât şi cu contractele colective încheiate în anii anteriori în sensul că fiecărei clase de salarizare îi revine o valoare, fără să existe coeficienţi de calcul sau formule aplicabile.

Conform Acordului nr. 110/02.10.2015 (act adiţional nr. 6) şi contractului colectiv de muncă al SNTFM CFR M SA nr. 459/23.12.2015 valabil pentru perioada 2015 - 2017 la clasa 1 de salarizare a fost prevăzut un salariu de bază brut în cuantum de 1.050 lei.

Şi acest contract colectiv are prevederi similare cu cele anteriore în sensul că, fiecărei clase de salarizare i-a revenit o valoare, fără să existe coeficienţi de calcul sau formule aplicabile la aceste clase de salarizare.

La art. 95 din Acord şi 97 din contractul colectiv de muncă se menţionează faptul că "Părţile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata valabilităţii prezentului acord, nu se acordă: coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare", alineat urmat de coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase, precum şi formula de calcul.

Aşadar, pe întreaga perioadă solicitată salariul a fost acordat şi primit conform grilei de salarizare menţionată în contractul colectiv de muncă fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de ierarhizare.

Astfel, pârâta a susţinut că reclamantul a primit toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective aplicabile şi din contractele individuale de muncă, CFR M SA acordând fiecărui salariat un salariu de bază minim brut superior salariului de bază minim brut garantat pe ţară solicitat de către reclamanţi pentru perioada 2013 - 2016.

Mai mult, susţinerile reclamanţilor sunt neconforme cu realitatea şi cu prevederile contractelor colective şi individuale de muncă, având în vedere că pentru perioada dedusă judecăţii nu există temei juridic - contractele colective de muncă aplicabile nestabilind coeficienţi de ierarhizare ai claselor de salarizare, ci doar posibilitatea unor negocieri viitoare pentru acordarea acestora.

S-a mai arătat că părţile au accentuat clar caracterul acestei clauze, menţionând în mod clar că aceasta nu se acordă, ci este doar o bază de plecare pentru o viitoare negociere, stabilind ca la următoarele discuţii privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă să se negocieze coeficienţii de ierarhizare si utilizarea formulei S = S clasa 1 * K.

Această clauză îndeplineşte condiţiile art. 129 alin. 6 din Legea 62/2011 părţile stabilind o renegociere a unor clauze ale contractului în anumite condiţii prestabilite. Prevederile contractului se interpretează conform cu voinţa comună a părţilor, în cazul de faţă neexistând sub nici o formă posibilitatea unei alte interpretări faţă de cea prevăzută clar prin care părţile vor negocia coeficienţii prezentaţi în acel tabel la următoarele negocieri ale contractului colectiv de muncă.

Având în vedere că este clară interpretarea şi voinţa părţilor cu privire la tabelul ce conţine coeficienţii de ierarhizare a claselor de salarizare, este lipsită de temei solicitarea de a se plăti diferenţa de salariu pe perioada 2013 - 2016.

Pârâta a mai arătat că trebuie făcută o distincţie clară între grila de salarizare care conţine coeficienţii de ierarhizare prezentată în cadrul art. 106 din contract şi grila cu clasele de salarizare şi salariile de bază brute corespunzătoare prezentată în Anexa I la contractul colectiv de muncă.

Cele doua grile sunt distincte şi nu au nici o legătură sau corelare între ele, niciuna dintre clauzele contractului nu leagă cele două grile, neexistând o corelare a valorilor conţinute de acestea. În Anexa nr. 1 sunt prevăzute clasele de salarizare şi valoarea acestora fără să fie precizat coeficientul de ierarhizare aferent fiecărei clase.

Nivelul de salarizare a fost stabilit prin anexa I la contractele colective de muncă ale SNTFM CFR M SA, acesta plecând în mod legal de la un salariu minim brut stabilit prin hotărârile de Guvern.

S-a invocat art. 24 alin. 2 din Legea 130/1996 arătându-se că în cazul de faţă, reclamantul nu a solicitat niciodată ca instanţa să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuşi reprezentanţii salariaţilor au fost de acord, prin semnarea contractelor colective de muncă.

Mai mult, la momentul înregistrării contractelor colective de muncă încheiate la nivel de CFR M, DMPS din cadrul MMFPS a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a contractelor colective de muncă.

Pârâta a susţinut că prin contractele colective de muncă ale SNTFM CFR M SA sunt stabilite salariile personalului în funcţie de complexitatea sarcinilor funcţiei ocupate, sporuri, adaosuri, premii, Anexa 1 la contract necuprinzând aplicarea coeficienţilor de ierarhizare la clasele de salarizare şi nici o formulă de calcul prin care să se determine valoarea fiecărei clase de salarizare, ci cuprinde numai clasele de salarizare şi valoarea salariului ce corespunde fiecărei clase, aşa cum au fost ele negociate de către reprezentanţii  SNTFM CFR M SA şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale.

La art. 7 din contractele colective de muncă la nivel de SNTFM CFR M SA valabile în perioada 2012 - 2017 părţile au precizat în termeni clari faptul că „Salariile de bază corespunzătoare flecarei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1"

În contractele colective de muncă ale SNTFM CFR M SA (la art. 8 sau art. 9 după caz) sunt prevăzute mai multe forme de salarizare, menţionându-se că „formele de salarizare care se pot utiliza în subunităţile din cadrul „CFR M” SA sunt următoarele: a) în acord direct, pentru salariaţii de la locurile de muncă unde cantitatea de produse

sau volumul de lucrări ce trebuie executate de către o persoană sau o echipă în unitatea de timp sunt stabilite pe baza normelor de muncă; b) în regie, când salariul de bază stabilit pe lună se acordă personalului pentru timpul efectiv lucrat la realizarea integrală a sarcinilor de serviciu, a normei de timp după caz; c) în activitatea de alimentaţie publică, cazare şi turism, personalul poate fi salarizat prin remiză exprimată prin cote stabilite din volumul încasărilor."

S-a mai arătat că hotărârile de Guvern menţionate de către reclamant au creat obligaţii pentru angajatori numai sub aspectul cuantumului salariilor de bază minime brute ce urmau a fi achitate în perioada de referinţă a fiecărui act normativ menţionat; când în stabilirea salariului de bază al unui salariat interveneau elemente (diverse sporuri) care asigurau depăşirea acestui nivel, dispoziţiile legale menţionate nu puteau fi incidente, în sensul că sumele menţionate în actele normative să fie utilizate pentru determinarea salariului de bază al angajatului respectiv.

Referitor la plata diferenţelor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut pe ţară s-a precizat că prin hotărârile de Guvern statul garantează plata unui salariu de bază minim pentru toţi salariaţii, stabilind totodată obligaţia angajatorilor de a nu acorda salariaţilor un salariu de bază mai mic decât acesta.

Prin aceste hotărâri de Guvern a fost stabilit un salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru un program complet de lucru de „x" ore în medie pe lună în anii 2013, 2014, 2015, 2016 fără a fi prevăzută în schimb vreo menţiune referitoare la un salariu de bază corespunzător vreunei clase de salarizare cum este cazul SNTFM CFR M SA, ci doar de un salariu de bază al salariatului, indiferent de modul cum este stabilit şi calculat.

Prin urmare, s-a susţinut că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul minim brut pe ţară şi nicidecum să folosească cuantumul acestuia ca punct de plecare în raport de care se calculează clasele de salarizare.

În cadrul societăţii, în ceea ce priveşte sistemul de salarizare al propriilor angajaţi, acesta este grevat de principiul negocierii colective şi individuale.

Au fost invocate dispoziţiile art. 37, 229, 131 alin.1 Codul muncii, art. 149 din Legea 62/2011 susţinându-se că instanţa de judecată nu poate interveni în voinţa părţilor dând o interpretare diferită de cea care s-a dorit şi s-a agreat de partenerii sociali, cu privire la prevederi ale contractului colectiv de muncă sau adăugând la acesta, pentru că ar institui un drept absolut al salariatului, drept ce depăşeşte condiţiile şi limitele prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă.

Aceste aspecte au fost consfinţite şi de către fiecare salariat, prin semnarea contractelor individuale de muncă şi a actelor sale adiţionale, care constituie legea părţilor şi care au fost respectate întocmai.

Din actele adiţionale ale reclamanţilor (depuse la dosarul cauzei chiar de către reclamanţi) rezultă în mod evident clasa de salarizare a fiecărui salariat, iar între Anexa nr. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de SNTFM CFR M SA depusă la dosarul cauzei pentru perioada dedusă judecăţii şi litera I din actul adiţional al fiecărui reclamant există o corelaţie.

Ca atare, reclamanţii în perioada 2013 - 2016 au primit un salariu de bază brut conform clasei de salarizare corespunzătoare funcţiei îndeplinite fără a se aplica coeficientul de ierarhizare, aşa cum au prevăzut expres părţile prin contractele colective de muncă.

Referitor la solicitarea reclamanţilor privind acordarea sporului pentru condiţii speciale de muncă în procent de 25% pe perioada 2013 - 2016 s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, arătându-se că acest spor nu a fost şi nu este prevăzut în contractul colectiv de muncă al  SNTFM CFR M SA, ci în art. 42 din contractul colectiv de muncă în unic la nivel de ramură transporturi, contract care nu mai există, acesta încetându-si aplicabilitatea la data de 31.12.2010, fiind denunţat chiar de către CNPR, parte semnatară a acestui contract, astfel că nu a mai produs efecte juridice începând cu anul 2011.

În prezent nu mai există nici contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, prin actul adiţional nr. 629/04.01.2011, acest contract colectiv de muncă prelungindu-şi valabilitatea doar până la data de 31.01.2011.

Pârâta a susţinut că reclamanţii în mod eronat solicită acordarea acestui spor motivând că le-a mai fost acordat în perioada 2010 - 2011 în baza unor sentinţe judecătoreşti; sentinţele judecătoreşti la care se face referire şi prin care le-a fost acordat acest spor au fost întemeiate pe prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi sau contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, contracte care în prezent nu mai există.

Instanţa de judecată nu îşi poate fundamenta soluţia pe teoria drepturilor minim câştigate, în sensul imposibilităţii părţilor de a negocia prin contracte colective drepturi la un nivel mai mic decât cele negociate prin contracte colective anterioare deoarece acest aspect contravine dispoziţiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 62/2011.

Prevederile contractului se interpretează conform cu voinţa comună a părţilor, în cazul de faţă neexistând sub nici o formă posibilitatea unei alte interpretări faţă de cea prevăzută clar de către părţi prin contractele colective încheiate la nivel de unitate.

S-a mai menţionat că la capitolul II din contractul colectiv de muncă al  SNTFM CFR  M SA aplicabil, intitulat „Sistemul de Salarizare”, la lit. E „Sistemul de sporuri", art. 19 (1) se prevede că „personalul din CFR M SA beneficiază, în afara salariului de bază de sporurile prevăzute în anexa nr. 5”, iar potrivit anexei 5 sporurile acordate salariaţilor CFR M sunt următoarele: spor de vechime în muncă; spor pentru condiţii grele de muncă feroviară în procent de 15%; spor pentru condiţii de muncă feroviară; spor pentru condiţii vătămătoare (nocive) în procent de 10%; spor pentru condiţii periculoase în procent de 15%; spor pentru timpul lucrat în cursul nopţii; spor pentru ore suplimentare; spor pentru conducerea formaţiei de lucru; spor pentru conducerea simplificată; spor pentru activitatea de pază a valorilor băneşti; spor pentru lucru sistematic peste programul de lucru; spor pentru salariaţii autorizaţi pentru control ultrasonic nedistructiv; spor de lucru în zilele de sâmbăta, duminica şi sărbători legale.

Reclamanţii au beneficiat printre alte sporuri şi de: sporul pentru condiţii muncă grea 15%; sporul pentru condiţii nocive 10 % şi sporul pentru condiţii periculoase 15%, aceste sporuri fiind prevăzute atât în contractul colectiv de muncă, cât şi în actele adiţionale ale salariaţilor.

Având în vedere sporurile aplicabile conform contractelor colective de muncă la nivel de unitate, este evident că suma sporurilor acordate de către societate în conformitate cu Anexa nr. 5 din contractul colectiv de muncă este mai mare decât procentul de 25% solicitat de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

S-a mai susţinut că reclamanţii fac o confuzie între înţelesul sintagmei „spor pentru condiţii speciale de 25%", spor ce era prevăzut în fostul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi şi sintagma „încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale de muncă".

Societatea a recunoscut şi recunoaşte încadrarea activităţii reclamanţilor în condiţii speciale de muncă, dar aceasta nu are legătură cu sporul de 25% ce era prevăzut în fostul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, ci se referă la stagiul de cotizare în condiţii speciale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale.

Ca atare, încadrarea activităţii reclamanţilor în condiţii speciale de muncă se referă la acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi nu are legătură cu sporul de 25% prevăzut în vechiul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi.

Prin urmare, angajatorul potrivit dispoziţiilor legale a încadrat funcţia îndeplinită de către reclamanţi în condiţii speciale de muncă, dar acest lucru nu obligă CFR M să le acorde petenţilor şi un spor de 25%, spor ce nu este prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

În ceea ce priveşte plata sumelor solicitate actualizate cu coeficientul de inflaţie si dobânda legală pentru aceste drepturi băneşti până la data efectuării plăţii, s-a solicitat de asemenea respingerea acestui capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.

În dovedirea celor arătate în întâmpinare pârâta SNTFM "CFR M" a depus la dosar următoarele acte: procura judiciară a directorului  General  al  SNTFM CFR M  SA 2863/22.12.2017; adresa nr. 868/16.03.2011, extras din contractul colectiv de muncă al SNTFM CFR M SA pe anii 2012-2014; extras din Acordul nr. 94/06.05.2014; extras din Acordul nr. 44/02.04.2015 şi anexa la acest acord; procesul verbal din 22.12.2015, extras din Acordul nr. 110/02.10.2015 şi anexa la acest acord; act adiţional nr. 6 la Acordul 110/02.10.2015; extras din contractul colectiv de muncă al SNTFM CFR M SA nr. 459/23.12.2015 pe anii 2015-2017.

La data de 25.04.2017 reclamanţii au depus la dosar note de şedinţă prin care au solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei au solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

La data de 11.05.2017 pârâta SNTFM „CFR M” SA a depus la dosar precizări scrise prin care a reiterat susţinerile din întâmpinare.

În şedinţa publică din data de 16.05.2017, instanţa a constatat că prin întâmpinare pârâta SNTFM „CFR M” SA a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor în temeiul art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, precum şi excepţia de 3 ani prevăzută de art. 268 ali.1 lit.c Codul muncii.

 Analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, s-a reţinut că în cauză nu este incident termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii care se aplică acţiunilor rezultate din neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.

 Drepturile solicitate de reclamanţi prin acţiune sunt drepturi salariale, astfel cum sunt definite de art. 160 Codul muncii şi aceste drepturi sunt supuse termenului de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii.

Faţă de dispoziţiile art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii, s-a reţinut că în raport de data introducerii acţiunii - 01.03.2017 şi de perioada în litigiu, respectiv 01.10.2013-31.12.2016, termenul de prescripţie de 3 ani nu a fost respectat în cauză, astfel că dreptul la acţiune al reclamanţilor este prescris pentru perioada 01.10.2013-28.02.2014.

 Având în vedere aceste considerente s-a constatat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta SNTFM „CFR M” SA este întemeiată, astfel că s-a admis şi a s-a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor pe perioada 01.10.2013-28.02.2014.

La acelaşi termen de judecată, instanţa constatând că acţiunea este formulată în numele a şase reclamanţi şi pentru asigurarea unei bune judecăţi a cauzei, în baza art. 139 alin.5 Cod procedură civilă, a dispus disjungerea acţiunii şi formarea a câte unui dosar separat pentru fiecare reclamant.

Urmare a disjungerii, pe rolul TM – Secţia CMAS a fost înregistrat dosarul având ca obiect drepturi băneşti privind pe reclamantul CM şi pe pârâtele SNTFM "CFR M" SA şi SBO.

Din oficiu, instanţa a dispus emiterea unor adrese către pârâte cu menţinea de a comunica dacă reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul societăţilor pârâte pe perioada în litigiu; dacă i-a fost plătit sporul pentru condiţii speciale în procent de 25%, în caz afirmativ să se facă dovada cu înscrisuri în acest sens şi să se arate în ce temei a fost acordat, precum şi data când a fost plătit acest spor; dacă există hotărâri judecătoreşti care se referă la reclamant prin care au fost obligate pârâtele să acorde reclamantului acest spor, în caz afirmativ să le depună la dosar; să înainteze contractul individual de muncă al reclamantului şi actele adiţionale la acest contract privind perioada în litigiu, precum şi actul adiţional nr. 629/04.01.2011 la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar.

Ca răspuns la solicitările instanţei pârâta a depus la dosar precizări scrise la care se află ataşate contractul individual de muncă nr. C/206/732 din 31.05.1999 şi actele adiţionale încheiate la acest contract, actul adiţional nr.629/04.01.2011 încheiat la contractul colectiv de muncă la nivel de grup unităţi din transportul feroviar şi sentinţa pronunţată de TM.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamantul CM este angajatul pârâtei SNTFM „CFR M” SA – SBO şi desfăşoară activitate în funcţia de mecanic locomotivă în cadrul SBO - Depoul Exploatare C - Remiza DTS, începând cu data de 01.05.1999, conform contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată nr. C/206/732 şi actelor adiţionale la acest contract (filele 168-180 dosar).

Prin acţiunea dedusă judecăţii se solicită obligarea pârâtelor SNTFM şi SBO O la plata diferenţelor dintre salariul de bază minim brut pe ţară garantat stabilit prin hotărâre de guvern, conform negocierilor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi salariul încasat efectiv pentru perioada 01.10.2013-31.12.2016, în funcţie de perioada efectiv lucrată, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care să se adauge dobânda legală; de asemenea, s-a solicitat eliberarea unei adeverinţe în acest sens, depunerea declaraţiilor nominale rectificative la autorităţile fiscale, precum şi obligarea pârâtelor la plata sporului pentru condiţii speciale de muncă în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.10.2013-31.12.2016, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care să se adauge dobânda legală.

Având în vedere că prin încheierea de şedinţă din data de 16.05.2017 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta SNTFM „CFR M” SA şi s-a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamantului pe perioada 01.10.2013-28.02.2014, instanţa urmează a analiza solicitările acestuia, doar pentru perioada 01.03.2014-31.12.2016.

Examinând acţiunea în raport de dispoziţiile legale incidente în materie, se constată că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamant, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin.1,2 din HG nr.23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 750 lei lunar, pentru un program complet  de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră; începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 800 lei lunar, pentru un program  complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând  4,74 lei/oră”.

Prin HG nr.871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a prevăzut la art.1 alin.1,2 că „Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră, iar începând cu data de 1 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră”.

Prin HG nr.1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a  prevăzut  că începând cu data de 01 ianuarie 2015 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 975 lei lunar, pentru un program  complet de lucru de  168, 667  ore în medie pe lună, iar începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună.

Potrivit dispoziţiilor art.1 din HG nr.1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată „Începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră”.

 Prin urmare, HG nr.23/2013, HG nr.871/2013, HG nr.1091/2014 şi HG nr. 1017/2015 reglementează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin aceste acte normative statul garantând în plată fiecărui salariat un salariu minim brut de 750 lei începând cu data de 1 februarie 2013, de 800 lei începând cu data de 1 iulie 2013, de 850 lei începând cu data de 1 ianuarie 2013, de 900 lei începând cu 1 iulie 2014, de 975 lei începând cu data de 1 ianuarie 2015, de 1.050 lei începând cu data de 1 iulie 2015 şi de 1250 lei începând cu data de 1 mai 2016.

Angajatorii au obligaţia să asigure salariaţilor acest salariu minim brut impus de lege, nefiind permisă stabilirea salariului unui angajat sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar respectarea acestei obligaţii se verifică prin raportarea salariului de bază brut al fiecărui salariat la nivelul minim obligatoriu al salariului de bază brut.

În ceea ce priveşte salariaţii SNTFM „CFR M” SA, se constată că prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, s-au stabilit salariile de bază în mod diferenţiat, în funcţie de clasele de salarizare, valoarea clasei I de salarizare fiind de 700 lei, conform anexei 1 la contractele colective de muncă.

În speţă, în stabilirea drepturilor salariale pe anii 2013-2016, reclamantul se raportează la formula de calcul prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, 2015-2017, susţinând că pârâta i-a calculat greşit salariul în raport de valoarea de 700 lei, în condiţiile în care angajatorul nu poate negocia sau stabili salarii de bază sub salariul minim brut garantat pe ţară stabilit prin hotărâri de guvern.

Actele normative sus menţionate însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.

Referitor la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamant, Tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art. 164 alin.1, 2,  Codul muncii, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se stabileşte prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe ţară. Aliniatul 3 al aceluiaşi articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.

Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, rezultă că noţiunea de salariu de bază menţionată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată menţionată la alin.1.

Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea şi pregătirea profesională, importanţa postului, caracteristicile sarcinilor şi competenţele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci şi element de referinţă în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaţilor.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că salariul de bază acordat reclamantului în baza contractelor colective de muncă pe perioada menţionată în acţiune, este superior celui minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate.

Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform contractelor colective de muncă, pe baza unei formule ce are drept scop diferenţierea salariilor în funcţie de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcţie de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern, cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.

Hotărârile de guvern invocate nu fac referire la salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci la salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului, indiferent de modul cum este stabilit şi calculat.

Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la  salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul, iar dispoziţiile legale menţionate mai sus impun doar obligaţia de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

În cazul salariaţilor de la SNTFM „CFR M” SA, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcţie de coeficienţii de salarizare şi de formula de calcul din anexa 1, aşa cum prevăd dispoziţiile art.7 alin.3 din contractuul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012/2014.

Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K (S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare si K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare), aşa cum rezultă din anexa 1 la contractuul colectiv de muncă.

Astfel, se constată că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare, nu se porneşte de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum), aşa încât pârâta nu avea obligaţia să pornească de la salariul de bază minim brut pe ţară şi să înmulţească valoarea acestuia cu coeficientul de salarizare.

În urma aplicării formulei de calcul menţionate anterior, pârâta a stabilit reclamantului salariul de bază corespunzător clasei de salarizare a acestuia, salariu ce respectă condiţia impusă de HG nr. 23/2013, HG nr.871/2013,  HG nr.1091/2014 şi HG nr.1017/2015 de a nu fi mai mic decât salariul minim brut garantat pe ţară, acela de 700 lei, 750 lei, 800 lei, 850 lei, 900 lei, 975 lei, 1.050 lei, respectiv 1250 lei.

Aşa fiind, se reţine că în mod greşit reclamantul compară salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată cu unul din elementele de calcul al salariului de bază stabilit prin contractul colectiv de muncă pentru fiecare clasă de salarizare, în loc să-l compare cu însuşi salariul de bază stabilit în contractul colectiv de muncă.

Modul în care pârâta calculează salariul de bază pentru fiecare clasă de salarizare şi folosirea, eventual, a unei baze de calcul care se multiplică cu coeficientul de ierarhizare sunt lipsite de relevanţă, ceea ce este relevant fiind rezultatul care constituie salariul de bază al reclamantului, acesta fiind cel care trebuie să fie mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Nu există nici o prevedere în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care să oblige pârâta să aplice, pentru calculul salariilor anumiţi coeficienţi la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în condiţiile în care art.98 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012-2014 prevede că părţile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă să se negocieze acordarea următoarelor drepturi, care, pe durata valabilităţii prezentului contract colectiv de muncă nu se acordă: … 6) coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare.

Mai mult, conform notei de la art.99 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012/2014 „Orice referire cuprinsă oriunde în textul prezentului contract cu privire sau în legătură cu drepturile menţionate în prezentul capitol nu este aplicabilă pe durata de valabilitate a acestui contract, scopul menţionării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părţilor obligaţia negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă”, ceea ce demonstrează că prevederile invocate de reclamant nu prevăd aplicarea unor coeficienţi de ierarhizare, ci doar posibilitatea unor negocieri viitoare pentru acordarea acestora.

Din actele adiţionale la contractul individual de muncă al reclamantului (filele 169-180 dosar) reiese că reclamantul a încasat un salariu de bază brut mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, conform HG nr.23/2013, HG nr.871/2013, HG nr. 1091/2014 şi HG nr.1017/2015.

În ceea ce priveşte perioada 2014-2015, se reţine că între reprezentanţii CFR M şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale s-a încheiat Acordul nr.94/06.05.2014, valabil pentru o perioadă de 60 zile, Acordul nr.44/02.04.2015 valabil până la data de 30.09.2015 inclusiv, Acordul nr.110/02.10.2015 valabil în perioada 01-31.10.2015, a cărui valabiliate a fost prelungită prin actul adiţional nr.6 până la 31.01.2016 inclusiv, acorduri care cuprind clauze similare cu cele prevăzute în contractul colectiv de muncă 2012-2014, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără a exista coeficienţi de ierarhizare sau formule de aplicare.

De asemenea, se reţine că şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pe anii 2015-2017 înregistrat sub nr.459/23.12.2015 există clauze similare cu cele ale contractului colectiv de muncă 2012-2014, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără a exista coeficienţi de ierarhizare sau formule de aplicare.

Cum aceste contracte colective de muncă sunt rezultatul negocierii dintre angajator şi organizaţia sindicală care-i reprezintă pe salariaţi, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă, rezultă că aceasta a fost voinţa părţilor contractante, iar executarea acestor contracte este obligatorie atât pentru angajator cât şi pentru salariaţi.

În consecinţă, dispoziţiile art.164 alin.2 Codul muncii nu impun obligaţia angajatorului ca în formula de calcul să se pornească de la salariul de bază minim brut pe ţară, ci doar obligaţia ca rezultatul în urma aplicării formulei de calcul să nu fie sub salariul minim brut pe ţară.

Or, în speţă, pârâtele au respectat aceste dispoziţii legale, salariul reclamantului fiind superior salariului de bază minim brut pe ţară, motiv pentru care instanţa constată că petitul acţiunii referitor la plata diferenţelor dintre salariul de bază minim brut pe ţară garantat stabilit prin hotărâre de guvern, conform negocierilor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi salariul încasat efectiv pentru perioada 01.03.2014 – 31.12.2016, în funcţie de perioada efectiv lucrată, este neîntemeiat, urmând a se respinge.

 Ca efect al respingerii petitului privind plata diferenţelor salariale, capetele de cerere accesorii privind actualizarea diferenţelor salariale cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale aferentă sumelor datorate, urmează a fi de asemenea respinse, în temeiul principiului de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului.

Totodată, urmează a fi respinse şi petitele acţiunii privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe în sensul celor solicitate de reclamant cu privire la diferenţele salariale, precum şi la depunerea declaraţiilor nominale rectificative la autorităţile fiscale.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la plata sporului pentru condiţii speciale de muncă în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.03.2014 – 31.12.2016, instanţa constată că este neîntemeiat şi urmează a se respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit susţinerilor reclamantului acest spor a fost acordat de către angajator până la data de 31.12.2012 ca urmare a obligării acestuia de către instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat faptul că este îndreptăţit în a i se acorda acest spor de către angajator şi în viitor.

De asemenea, reclamantul a invocat şi dispoziţiile art.1 alin.1din Legea nr.226/2006, conform cărora locurile de muncă ale mecanicilor de locomotivă au fost încadrate în condiţii speciale, susţinând şi faptul că SNTFM CFR M SA a obţinut avizul pentru încadrarea în condiţii speciale.

Referitor la susţinerea reclamantului potrivit căreia a intrat în puterea lucrului judecat faptul că este îndreptăţit în a i se acorda sporul pentru condiţii speciale de muncă de către angajator şi în viitor, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, pe de o parte din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi beneficiat prin hotărâri judecătoreşti de sporul solicitat acordat pe perioada derulării raporturilor de muncă, iar pe de altă parte, sporul pentru condiţii speciale nu a fost prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ci doar în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, a cărui aplicabilitate a încetat la data de 31.12.2010, aşa cum rezultă din adresa nr.141/DDS/10.03.2011 a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (fila 25 dosar).

Sporurile de care beenficiază personalul din CFR M SA în afara salariului de bază sunt prevăzute în cap.II din contractul colectiv de muncă al SNTFM CFR M şi acestea sunt: spor de vechime în muncă; spor pentru condiţii grele de muncă feroviară în procent de 15%; spor pentru condiţii de muncă feroviară; spor pentru condiţii vătămătoare (nocive) în procent de 10%; spor pentru condiţii periculoase în procent de 15%; spor pentru timpul lucrat în cursul nopţii; spor pentru ore suplimnetare; spor pentru conducerea formaţiei de lucru; spor pentru conducerea simplificată; spor pentru activitatea de pază a valorilor băneşti; spor pentru lucru sistematic peste programul de lucru; spor pentru salariaţii autorizaţi pentru control ultrasonic nedistructiv; spor de lucru în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Totodată, se reţine că încadrarea activităţii reclamantului în condiţii speciale de muncă nu reprezintă automat şi plata unui spor, ci se referă la stagiul de cotizare în condiţii speciale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, reclamantul beneficiind de reducerea vârstei standard de pensionare.

În atare situaţie, instanţa apreciază că şi petitul referitor la plata sporului de 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 01.03.2014-31.12.2016, este neîntemeiat, urmând a se respinge.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, instanţa constată că acţiunea este nefondată, urmând a fi respinsă.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.2915/01.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Domenii speta

Spete similare