Suspendare dispoziției șefului poliției rutiere prin care se suspendă dreptul de conducere

Se examinează acţiunea civilă formulată de reclamantul XX, CNP XX, domiciliul în XX, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat XX, cu sediul în XX în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI XX, cu sediul în XX XX, str. XX, pentru suspendare executare act.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au răspuns: reclamantul personal şi asistat de apărătorul ales, avocat XX, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de grefierul de şedinţă, care învederează că în urma verificărilor efectuate în aplicaţia ECRIS pentru primul termen de judecată, s a constat că pe rolul Tribunalului XX - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu au fost formulate cereri privind aceleaşi părţi, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză cu cele ale prezentului dosar. Totodată, arată că în cadrul procedurii de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei, iar pârâtul a depus la dosar precizări, cu anexe (adresa fax nr.151489 din 24.07.2017 filele 22-49) şi întâmpinare, la care a anexat originalul înscrisurilor comunicate cu adresa nr. 151489 din 24.07.2017 (filele 51-76), un exemplar al acestor documente fiind comunicat reclamantului, care a formulat răspuns la întâmpinare(adresa fax fila 80).

Instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, verificând competenţa generală, materială şi teritorială de judecare a pricinii, constată că, în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 1 Cod procedură civilă, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, este legal sesizată cu soluţionarea prezentei cereri.

La întrebarea instanţei, avocat XX, arată că temeiul de drept al cererii de suspendare formulată de reclamant sunt dispoziţiile art.14 din Legea nr.554/2004 şi nu prevederile art. 997–999 Cod procedură civilă, care reglementează „ordonanţa preşedinţială”.

În raport de precizările formulate la acest termen de judecată de reprezentantul convenţional al reclamantului privind temeiul de drept al acţiunii, instanţa constată ca fiind rămasă fără obiect excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin întâmpinare şi,  nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul cu privire la cererea de suspendare.

Avocat XX solicită admiterea cererii de aşa cum a fost formulată, în sensul suspendării executării dispoziţiei nr.XX din 10.07.2017 emisă de şeful poliţiei rutiere prin care i-a fost suspendat reclamantului XX dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 zile, până la soluţionarea fondului cauzei având ca obiect anularea dispoziţiei nr.XX din 10.07.2017. Solicită apărătorul ales al reclamantului a se avea în vedere la pronunţarea hotărârii că actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fost emis în baza unui temei legal eronat, motiv pentru care se impune anularea acestuia, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, că reclamantul desfăşoară în prezent activitate de taximetrist iar prin suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de trei luni i s-ar produce un prejudiciu iremediabil, nemaiavând posibilitatea procurării mijloacelor necesare traiului zilnic, astfel că acţiunea este întemeiată.

Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, după care

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul XX reclamantul XX a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului XX, suspendarea aplicării dispoziţiei nr. XX/10.07.2017 emisă de şeful poliţiei rutiere, prin care i a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 zile, până la soluţionarea fondului cauzei având ca obiect anularea dispoziţiei.

În motivare a arătat că, la data de 26.12.2016, ora 18.20, în timp ce se deplasa pe str. Petru Rareş din mun. XX XX, pe trecerea de pietoni de la ieşirea din pasaj s a produs un incident în urma căruia s a apreciat că ar fi rănit pe persoana vătămată XX. Deşi recunoaşte şi nu contestă producerea incidentului cu privire la acroşarea şi călcarea căţelului pe care partea vătămată îl ţinea în lesă, arată cu nu a rănit nici o persoană. Astfel, căţelul ţinut în lesă de persoana vătămata a intrat sub maşina în timp ce se deplasa pe trecerea de pietoni, fiind călcat cu roata din spate, fetiţa s a speriat, a început să plângă şi s a pus în şezut pe bordură, fără a fi intrat anterior în contact cu vreuna din părţile autoturismului. Acest fapt este confirmat şi de lipsa unor leziuni în urma consultării acesteia Ia Spitalul Judeţean XX şi implicit inexistenta unui certificat medico legal la dosarul penal. Simpla deplasare a unei ambulanţe la fata locului nu echivalează cu probarea existenţei unei vătămări corporale. Fapta prezentată a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. XX cercetările fiind efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria XX XX. În urma cercetărilor s a constatat că reprezentantul legal al minorei, presupus persoană vătămată nu a depus plângere prealabilă, motiv pentru care procurorul de caz a dispus clasarea cauzei.

Soluţia de clasare a rămas definitivă, motiv pentru care şeful poliţiei rutiere a emis ordinul nr. XX/10.07.2017 prin care i a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 zile pentru încălcarea art. 196 din O.U.G. 195/2002.

A solicitat Tribunalului XX să constate că temeiul legal indicat în dispoziţia a cărei anulare se cere este inexistent, întrucât O.U.G. nr. 195/2002 cuprinde un număr de 137 articole, neexistând art. 196, aşa cum în mod greşit susţine IPJ XX — Poliţia Rutieră, motiv pentru care se impune anularea dispoziţiei legale.

Având în vedere că soluţionarea litigiului pe fond se va întinde pe mai multe luni, perioada ce va depăşi cele 90 zile de suspendare a dreptului de a conduce, apreciază prezenta cerere ca fiind întemeiată, întrucât în caz contrar i s ar produce un prejudiciu iremediabil, cu atât mai mult cu cât el desfăşoară activitatea de taximetrist, iar suspendarea permisului de conducere echivalează cu imposibilitatea procurării mijloacelor necesare traiului zilnic.

Apreciază că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, astfel: - urgenţa măsurii solicitate este justificată prin faptul că în prezent desfăşoară activitatea de taximetrist, iar în cazul în care cererea pe fond ar fi admisă după ce au trecut cele 90 de zile de suspendare a dreptului de a conduce, hotărârea instanţei nu va fi în măsura să remedieze prejudiciul suferit prin imposibilitatea desfăşurării activităţii profesionale a subsemnatului.

- neprejudecarea fondului cauzei - analiza acestei condiţii presupune un examen sumar al fondului cauzei, în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., sens în care instanţa investită cu soluţionarea ordonanţei preşedinţiale nu se va pronunţa pe fondul cauzei, ci doar va analiza aparenta dreptului invocat.

- vremelnicia măsurii – a solicitat admiterea prezentei cereri şi pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale valabile temporar, până la soluţionarea cauzei pe fond privind solicitarea de anulare a dispoziţiei prin care mi a fost suspendat dreptul de conducere.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 997–999 din NCPC.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând, în principal respingerea cererii ca inadmisibilă, iar, pe fond, ca neîntemeiată.

În motivare s a arătat că, din motivele invocate de reclamant privind procedura de urgenţă reiese că este vorba mai degrabă despre o dorinţă de a i fi soluţionată cauza cu celeritate. În condiţiile în care categoriile generale de situaţii caracterizate prin urgenţă, respectiv păstrarea unui drept care s ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s ar putea repara precum şi înlăturarea piedicilor ce s ar ivi cu prilejul unei executări nu se regăsesc în motivele invocate de reclamant, consideră că instanţa nu va putea să încuviinţeze prezenta ordonanţă preşedinţială.

În ceea ce priveşte celelalte două condiţii care justifică folosirea ordonanţei preşedinţiale, respectiv caracterul vremelnic şi neprejudicierea fondului, consideră că nu sunt îndeplinite, deoarece pe această cale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve pe fond litigiul dintre părţi şi, mai mult decât atât, prin decizia nr. 779/1982 Tribunalul Suprem a decis că o obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială decât în cazurile în care se tinde la încercarea unor acte abuzive.

Pe fond, arată că, la data de 26.12.2016, pe raza municipiului XX XX, petentul, a fost implicat într un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor, în cauză fiind întocmit dosarul de cercetare penală nr. XX. În raportul de eveniment nr. XX din 26.12.2016, agentul constatator a menţionat că victima accidentului - XX, de 10 ani, a fost transportată la Spitalul judeţean XX, unde a fost diagnosticată cu contuzie antepicior stâng, fără a rămâne internată.

La data de 06.02.2017, dosarul, a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria XX XX, cu propunere de clasare conform prevederilor art. 315 alin. 1 lit. b şi art. 16 lit. e din C. p. p., în referat, menţionându se, din nou, despre vătămarea corporală a minorei XX. În baza referatului, la data de 27.03.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria XX XX, a dispus prin ordonanţa nr. XX, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b C. p. p. raportat la art. 16 lit. e din C. p. p., clasarea cauzei, fără a stabili în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, că fapta numitului XX ar putea constitui contravenţie.

În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. 1 lit. c din O.U.G. 195/2002, şeful serviciului rutier a dispus prin Dispoziţia nr. XX din 06.07.2017, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile, sancţiunea având caracter administrativ şi nu contravenţional complementar.

De altfel, în Dispoziţiile I.G.P.R. - Direcţia rutieră nr. XX şi nr. XX, se precizează clar că poliţistul rutier nu poate proceda din oficiu la încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei în lipsa documentaţiei transmise de către procuror, din care să rezulte în mod clar că fapta constituie contravenţie.

Împotriva ordonanţei nr. XX, petentul a formulat plângere, soluţionată la data de 20.04.2017 prin Ordonanţa nr. XX prin respingerea plângerii. Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere la Judecătoria XX XX, soluţionată la data de 29.06.2017 prin încheierea penală 1003, prin respingerea plângerii ca nefondată.

Petentului i s a comunicat măsura administrativă dispusă prin adresa nr. XX/10.07.2017 în care din eroare s a menţionat art. 196 din Cod penal, infracţiune pentru care a fost cercetat, în loc de art. 103 alin. 1 lit. e din O.U.G. 195/2002 - republicat.

La data 12.07.2017, petentul a depus la Serviciul rutier din cadrul I.P.J. XX, cerere de anulare a dispoziţiei nr. XX/10.07.2017. În urma verificărilor efectuate, s a constatat că măsura a fost dispusă în mod legal, fiindu i întocmit răspuns petentului la data de 18.07.2017, cu adresa nr. XX.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale, astfel: condiţia urgentei este justificată prin prisma faptului că dreptul ce ar fi păgubit prin întârziere consta tocmai în imposibilitatea exercitării dreptului de a conduce pe perioada suspendării dispuse de IPJ XX, cu atât mai mult cu cât soluţionarea fondului, respectiv temeinicia dispoziţiei de suspendare ar avea loc după expirarea perioadei de 90 zile şi o soluţie de admitere a instanţei ar rămâne practic fără obiect.

Caracterul vremelnic reiese din cuprinsul cererii formulate, respectiv suspendarea aplicării dispoziţiei de suspendare până la momentul rămânerii definitive a unei hotărâri asupra fondului;

Condiţia neprejudecării fondului (şi nu prejudicierea aşa cum susţine pârâta) este îndeplinită prin prisma faptului că pe calea ordonanţei nu a solicitat soluţionarea fondului cauzei, ci doar suspendarea actului atacat, pentru a evita un prejudiciu în dauna sa.

Justificarea unei presupuse erori cu privire la indicarea unui temei legal greşit în dispoziţia de suspendare nu poate fi primită, întrucât o astfel de presupusa eroare atrage după sine netemeinicia întregii dispoziţii atacate.

La acest termen de judecată, reclamantul şi a precizat cererea, sub aspectul temeiului juridic, arătând că solicită suspendarea executării dispoziţiei conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi nu în condiţiile ordonanţei preşedinţiale, reglementată de art. 997–999 Cod procedură civilă.

Analizând cererea de suspendare a efectelor actului administrativ contestat din perspectiva înscrisurilor depuse în probaţiune şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Dispoziţia nr. XX/06.07.2017 emisă de şeful Serviciului Rutier XX – fila 29 dosar este act administrativ şi a fost emisă în baza art. 103 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede că: „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce”.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Din conţinutul art. 14 alin. 1 din legea nr. 554/2004, rezultă că pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv existenţa unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ş din legea nr. 554/2004.

În speţă, s a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută la art. 7, depunându se la dosar copia plângerii împotriva dispoziţiei a cărei suspendare se solicită – fila 6.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa reţine că, conform art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Examinând aparenţa de legalitate a acestui act administrativ, instanţa apreciază că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, din actele dosarului – filele 64, 65, 67, rezultând că, la data de 26.12.2016, autoturismul condus de reclamant a fost implicat într un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane, pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor, reclamatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 2, 3 din Cod penal.

La data de 06.02.2017, dosarul de cercetare penală nr. XX a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria XX XX, cu propunere de clasare conform prevederilor art. 315 alin. 1 lit. b şi art. 16 lit. e din C. p. p., în referat, menţionându se despre vătămarea corporală a minorei XX. În baza referatului, la data de 27.03.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria XX XX, a dispus prin ordonanţa nr. XX, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b C. p. p. raportat la art. 16 lit. e din C. p. p., clasarea cauzei, iar plângerea formulată de reclamant împotriva soluţiei – ce viza schimbarea temeiului de drept al clasării, a fost respinsă.

În aceste condiţii, şeful serviciului rutier, în temeiul art. 103 alin. 1 lit. c O.U.G. nr. 195/2002 a emis dispoziţia nr. XX/10.07.2017, prin care s a suspendat dreptul de conducere al reclamantului pentru o perioadă de 90 de zile.

Este adevărat că în adresa de comunicare a dispoziţiei XX/10.07.2017 – fila 4 dosar, s a strecurat o eroare materială, fiind trecută încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost cercetat reclamantul de organele de cercetare penală şi nu temeiul juridic al suspendării dreptului de a conduce, însă această eroare materială nu afectează valabilitatea dispoziţiei de suspendare a dreptului de conducere emisă de şeful serviciului rutier. Dispoziţia atacată cuprinde temeiul juridic în baza căreia a fost emisă, respectiv art. 103 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele învederate de reclamant nu sunt de natură a ridica o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, nici nu se impune a se mai proceda la verificarea cerinţei pagubei iminente, condiţiile legale fiind cerute a se întruni cumulativ, motiv pentru care tribunalul va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELEL LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul XX, CNP XX, domiciliul în XX, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat XX, cu sediul în XX în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI XX, cu sediul în XX XX, str. XX, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul XX – Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Domenii speta

Spete similare