Ore suplimentare, zile libere

Ore suplimentare, zile libere

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, la plata unor drepturi salariale neachitate şi la plata unor sume constând în taxe de autostradă şi amenzi, precum şi la plata de daune morale.

Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.745 lei, reprezentând contravaloarea a 42 de zile libere la care acesta ar fi avut dreptul, precum şi a sumei de 1.759 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate de reclamant.

Pârâta a contestat faptul că nu i-ar fi fost plătite reclamantului toate drepturile băneşti cuvenite şi în aceste condiţii, având în vedere neconcordanţele constatate în raportul de expertiză efectuat cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă cu privire la zilele libere şi orele suplimentare i s-au cerut expertului explicaţii cu privire la modul de calcul.

Expertul a precizat că îşi menţine concluziile formulate şi în aceste condiţii, la termenul de judecată din 13.04.2016, la solicitarea reclamantului s-a încuviinţat proba cu o nouă expertiză contabilă, pentru a se stabili dacă mai există drepturi salariale care nu i-au fost achitate. La acelaşi termen de judecată, reprezentanta pârâtului a precizat că nu mai solicită proba cu o nouă expertiză, pe care o solicitase prin memoriul de apel.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat, reiese că în perioada octombrie 2012 – decembrie 2013 reclamantului i-a fost achitată cu titlu de diurnă suma de 13.504 euro.

În speţă nu s-a contestat faptul că suma respectivă i-a fost achitată reclamantului cu titlu de diurnă, însă reclamantul a susţinut că în urma unei înţelegeri cu reprezentantul  pârâtei s-ar fi stabilit că i se va plăti o diurnă de 61 de euro/zi. Conform calculelor făcute de expertă, în situaţia în care s-ar lua ca bază de calcul această sumă, reclamantului ar fi trebuit să i se plătească cu titlu de diurnă, pe perioada sus-menţionată, suma de 18.727 euro.

Trebuie precizat însă că din actele depuse la dosar nu rezultă că părţile ar fi convenit ca reclamantului să i se achite suma de 61 euro/zi, iar pârâta a contestat faptul că ar fi existat o astfel de înţelegere între părţi, calculul sumei de 18.727 de euro fiind făcut de expertă doar la solicitarea reclamantului.

Cu ocazia judecării apelului s-a administrat şi proba cu martorii propuşi de reclamant, care nu au confirmat susţinerile reclamantului în sensul că acesta ar fi fost îndreptăţit la plata unei diurne în cuantum de 61 de euro/zi. Martorii, care sunt angajaţi ai pârâtei, au precizat că în cadrul societăţii pârâte diurna pentru deplasările în străinătate se plătea diferit pentru fiecare şofer, luându-se în considerare mai multe criterii, respectiv distanţa parcursă, ţara în care se făceau deplasările, vechimea, performanţele şoferului, martorii precizând că nu au cunoştinţă despre salariile şi diurna plătite celorlalţi colegi şi nici de diurna pe care o primea reclamantul.

În acest context, având în vedere că pârâta a făcut dovada plăţii diurnei către reclamant şi diurna achitată se încadrează în limitele prevăzute de HG nr. 518/1995, iar prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi fost îndreptăţit să primească o diurnă în cuantum mai mare decât cel care i s-a achitat, Curtea reţine că pretenţiile reclamantului referitoare la plata drepturilor băneşti constând în diferenţa de diurnă neachitată sunt nefondate şi sub acest aspect sentinţa instanţei de fond este legală.

În ceea ce priveşte zilele libere, din raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului  rezultă că nu există zile libere în care reclamantul a prestat activitate, pentru care să nu fi fost plătit.

Referitor la orele suplimentare, în urma analizării actelor puse la dispoziţie de pârâtă experta a stabilit că reclamantului nu i s-au plătit drepturi salariale în cuantum de 357,71 lei brut, această sumă reprezentând contravaloarea a 17,20 ore suplimentare, rămase neplătite din perioada 11.10.2012 – 31.12.2013 (128,31 lei brut) şi 30,75 ore de pauză de masă zilnice pentru zilele în care reclamantul a lucrat mai mult de 6 ore (229,40,lei brut).

În consecinţă, reclamantul este îndreptăţit la plata sumei sus-menţionate şi sub acest aspect sentinţa atacată se impune a fi modificată.

În privinţa drepturilor băneşti pretinse de reclamant şi cuvenite acestuia, instanţa de apel apreciază că se impune a se lua în considerare expertiza efectuată cu ocazia judecării apelului şi nu cea efectuată cu ocazia judecării cauzei în primă, având în vedere concluziile contradictorii din raportul de expertiză cu privire la plata zilelor libere şi a orelor suplimentare.

În ceea ce priveşte suma de 542,21 euro, constând în amendă achitată de reclamant pentru starea frânelor şi taxă de autostradă, instanţa de apel apreciază că în mod justificat instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata acestei sume, care nu poate fi pusă în sarcina reclamantului din moment ce plata a fost determinată de starea maşinii condusă de reclamant şi aparţinând societăţii pârâte, iar plata taxei de autostradă ţine de deplasarea aceluiaşi autovehicul în străinătate.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, în speţă reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul moral suferit de el, nefiind dovedită legătura de cauzalitate dintre neplata integrală a drepturilor băneşti cuvenite şi consecinţele acestei măsuri asupra salariatului, cu atât mai mulat cu cât este vorba de un cuantum relativ redus al acestor drepturi. Pe de altă parte nu s-a dovedit nici legătura de cauzalitate dintre starea actuală de sănătate a reclamantului şi activitatea prestată în perioada în care a fost angajatul pârâtei.

Prin urmare cererea reclamantului de obligarea a pârâtei la plata de compensaţii băneşti pentru prejudiciul moral cauzat acestuia în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond.

În privinţa cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta prin sentinţa atacată, Curtea reţine că suma de 700 lei reprezintă doar o parte din cuantumul total al cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în primă instanţă şi ca atare sub acest aspect, în condiţiile în care pârâta se află în culpă procesuală, soluţia instanţei de fond este legală. De asemenea, în contextul în care acţiunea nu a fost admisă integral nu se justifică nici acordarea acestora în totalitate, astfel cum a solicitat reclamantul.

Referitor la aspectele invocate de reclamant în legătură cu încetarea raporturilor de muncă, acestea nu au făcut obiectul judecăţii în primă instanţă şi prin urmare, fiind formulate pentru prima dată în apel, nu se impun a fi analizate.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond.

Totodată, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa de apel va admite apelul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi hotărâri şi în consecinţă va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâta să-i plătească reclamantului suma de 357,71 lei brut, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate, dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.745 lei, reprezentând contravaloarea a 42 de zile libere urmând a fi eliminată.

Celelalte dispoziţiilor ale sentinţei atacate, fiind legale, urmează să fie menţinute.

Martorii propuşi de reclamant, au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de transport şi la plata contravalorii zilelor de muncă „pierdute”, însă au depus dovezi doar cu privire la cheltuielile de transport.

În consecinţă, în temeiul art. 326 Cod procedură civilă, reclamantul va fi obligat la plata în favoarea martorului 1 a sumei de 199,41 lei şi la plata în favoarea martorului 2 a sumei de 149,89 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport.

Domenii speta

Spete similare