Obligare la plata diferenţelor de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar. Respingere. Modificarea modalităţii de acordare a unor beneficii şi nu lipsirea beneficiarilor de acestea.

Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului plătit din sectorul bugetar.

Prin Decizia nr. 21/18.11.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea uniformizării practicii, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Instanţele au obligaţia de a-şi orienta jurisprudenţa în acord cu soluţia pronunţată în interesul legii, nemaiputându-se pronunţa în sensul contrar deciziei pronunţate de instanţa supremă nici măcar reţinând considerente noi, dar cu atât mai mult pentru considerente care au făcut deja obiectul analizei cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii.

Art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009

Art. 39 din Legea nr. 284/2010

Art. 8 din Legea nr. 285/2010

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21/18.11.2013

Decizia Cur?ii Constituţionale nr. 115/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă sub nr. 8144/118/2015,  reclamantele [...] şi [...], în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa au solicitat:

- obligarea pârâţilor la acordarea despăgubirilor constând în drepturi băneşti provenite din premiul anual neinclus în fapt în majorarea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 12.20.2012 până la includerea acestora în salariul lunar al fiecărei reclamante, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor la calcularea drepturilor salariale pentru fiecare reclamantă, prin majorarea salariului de bază cu drepturile aferente premiului anual mai sus menţionat, începând  de la data pronunţării hotărârii;

- obligarea pârâţilor la plata de daune interese reprezentând dobânzi calculate asupra sumelor prevăzute la pct.1, începând de la data de 12.10.2012, calculate potrivit OG nr. 13/2011 privind nivelul dobânzii legale.

În motivarea acţiunii, reclamantele susţin că, în drept, premiul anual a fost inclus în salariul lunar începând cu 01.01.2011, iar în fapt, salariul primit nu conţine diferenţa solicitată la punctul 1 din petitul cererii.

Se apreciază că acest drept a fost prevăzut de legislaţia în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câştigat, care nu mai poate fi desfiinţat în mod retroactiv. În acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanţă lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creşterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizaţiei de bază.

Se mai arată că şi Curtea Constituţională, printr-o interpretare similară, cu caracter deopotrivă obligatoriu, a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatorului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, în sensul că, deşi acesta nu mai poate fi acordat în forma anterioară, prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, a fost înlocuit, în drept, iar nu şi în fapt, cu o nouă modalitate de  plată, prevăzută de lege, prin executarea succesivă (deciziile nr. 115/2.02.2015 şi nr. 257/2012). Ca atare, sumele aferente premiului anual nu au fost prevăzute de legislaţia în vigoare pentru anul calendaristic anterior, reprezentând un drept câştigat care trebuie recunoscut integral pentru a avea caracter efectiv, nu iluzoriu.

În legătură cu acest principiu, se arată că, prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanţă cu prevederea înscrisă la art.15 alin.2 din Constituţie, principiul neretroactivităţii legilor. Drept consecinţă, ori de câte ori efectele susceptibile a se produce din raportul anterior şi care s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Se susţine că, în cazul dedus judecăţii, dreptul în al cărui conţinut patrimonial este inclus premiul anual aferent anului 2011 era deja câştigat, chiar dacă plata a fost amânată până în luna ianuarie 2011.

Se arată, de asemenea că, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, intitulat "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretare şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Se apreciază că, în interpretarea contrară, restrângerea dreptului de plată a despăgubirilor reprezentând sumele de bani aferente unui drept deja câştigat constituie o ingerinţă asupra substanţei însăşi a dreptului recunoscut prin decizia nr. 21/2013 pronunţată de ÎCCJ, ingerinţă ce are ca efect privarea de bunuri, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor omului.

În drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, interpretat prin prisma deciziei nr. 13/2013 a ÎCCJ, decizia Curţii Constituţionale nr.115/2.02.2015, decizia Curţii Constituţionale nr. 257/2012, art.1 din primul protocol adiţional la convenţia CEDO, Directiva Consiliului nr. 2000178/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte în cadrarea în muncă, art. 272 Codul Muncii.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a invocat, pe cale de excepţie, necompetenţa teritorială a instanţei  faţă de  dispoziţiile alin.3 raportat la alin.1 ale art. 127 Cod procedură civil. Tot pe cale de excepţie, a mai invocat nulitatea acţiunii pentru nerespectarea disp. art. 194 lit.c) şi d) Cod procedură civilă, precum şi lipsa calităţii procesual pasive.

Tot prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a  invocat necompetenţei teritoriale a instanţei  faţă de  dispoziţiile alin.3 raportat la alin.1 ale art. 127 Cod procedură civil,  excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzută de disp.art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune.

La termenul de judecată din data de 6 aprilie 2016, instanţa s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de pârâţi.

Astfel s-a respins ca nefondată excepţia necompetenţei teritoriale, având în vedere că instanţa sesizată nu este instan?a la care reclamantele îşi desfăşoară activitatea.

De asemenea, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe disp. art. 7 din Legea nr. 285/2010, având în vedere că instan?a este competentă să solu?ioneze preten?iile reclamantelor întrucât acestea vizează plata unor drepturi de natură salarială, nefiind vorba despre contesta?ii întemeiate pe dispozi?iile art.7 din Legea nr. 285/2010. Aceasta întrucât art.7 alin.1 din acest act normativ are în vedere solu?ionarea contesta?iilor în legătură cu "stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor ?i a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi";, iar preten?ia reclamantelor este întemeiată pe dispozi?iile art. 8 din Legea 285/2010, fără a se raporta la o decizie prin care să fi fost stabilit cuantumul premiului anual .

În plus, competen?a instan?ei de dreptul muncii este dată ?i de inciden?a dispozi?iilor art. 278 alin.2 din Codul muncii, conform cărora prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun ?i acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă , în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete ?i aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Cum obiectul cererii este acordarea unor drepturi de natură salarială, solicitare pentru care dispozi?ia legală nu impune urmarea unei proceduri prealabile, a fost respinsă şi excep?ia inadmisibilită?ii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie.

S-a respins nulitatea acţiunii pentru nerespectarea disp.art. 194 lit.c) şi d) Cod procedură civilă, având în vedere că este depăşită procedura prealabilă.

De asemenea, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, având în vedere  calitatea acestuia de ordonator de credite.

Prin sentinţa civilă nr. 726 din data de 06 aprilie 2016, Tribunalul Constanţa a admis  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 29.12.2012 fiind respinse ca prescrise aceste pretenţii.

A fost respinsă acţiunea formulată de  reclamantele  Toader Octavia- Daniela şi [...], în contradictoriu cu pârâţii  Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa,  Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa,  ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă următoarele:

În cauză reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor  la acordarea despăgubirilor constând în drepturi băneşti provenite din premiul anual neinclus în fapt în majorarea prevăzută de art. 8 din legea nr. 285/2010, începând cu data de 12.20.2012 Conform art. 2501 Cod civil „ Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei  extinctive , afară de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel”.

Potrivit art.2517 Cod civil „Termenul prescripţiei este de 3 ani, daca legea nu prevede altfel”.

Cum în speţa de faţă, cererea reclamantelor are un obiect patrimonial şi cum această cerere depăşeşte termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege, instanţa a admis excepţia şi a respins cererea pentru pretenţiile anterioare datei de 29.12.2012.

Pe fondul cauzei s-a constatat că acţiunea este nefondată.

Reclamantele sunt personal bugetar ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin lege, potrivit dispoziţiilor art. 162 alin. 3 Codul muncii. Prin Decizia nr. 21/ 18.11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi prin Deciziile nr. 115/2012 şi nr. 257/2012 ale Curţii Constituţionale s-a reţinut că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Într-adevăr, în condiţiile dispoziţiei exprese a articolului 8 din Legea nr. 285/2010, suma reprezentând premiul anual aferent anului 2010 nu se mai acordă. Prin ipoteza legii, acesta a fost considerat ca avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă începând cu anul 2011, prin creşterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază.

Curtea Constituţională a constat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 reglementează, pe de-o parte, încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/ indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Prin decizia nr. 21/18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Interpretarea instanţei supreme în sensul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010 se impune obligatoriu potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă. în plus, înalta Curte a reţinut că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

În condiţiile în care atât Înalta Curte, cât şi Curtea Constituţională, au statuat că majorările salariale stabilite potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 au inclus, potrivit art. 8, şi premiul anual aferent anului 2010, drepturile lunare plătite reclamanţilor pe durata aplicabilităţii actului normativ fiind calculate cu aceste majorări, instanţa nici nu mai poate face verificări şi nici nu mai poate dispune în contra acestor aspecte, deciziile având caracter obligatoriu, potrivit legii.

Instanţa reţine, totodată, că în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut în cuprinsul Deciziei nr. 115/09.02.2012 că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice nu încalcă nicio prevedere constituţională. Sumele solicitate de reclamanţi reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, Curtea a reţinut că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Obligaţia de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanţă al angajatului asupra angajatorului. în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ţine de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaţilor săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. însă, în cazul în care o dispoziţie legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autorităţile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.

Legiuitorul, prin aceleaşi dispoziţii de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Aşadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizaţiei de bază. De altfel, nici art. 25 alin. 4 teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligaţiei de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eşalonată care să satisfacă şi să menţină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaţilor în cauză, şi, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.

Totodată, s-a constatat că, potrivit prevederilor OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

În concluzie, s-a constatat că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-şi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.

Nu se poate reţine nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii.

Totodată, se constată că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar.

Prin urmare, reclamantele  sunt personal bugetar, iar drepturile acestora sunt stabilite prin lege, potrivit dispoziţiilor art. 162 alin. 3 Codul muncii. Adoptarea Legii nr. 285/2010 reprezintă prerogativa legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.

Împotriva sentinţei civile nr. 726 din 6.04.2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în termen legal au declarat apel reclamantele Toader Ocravia-Daniela şi [...] care au criticat-o pentru netemeinicie  întrucât, deşi, în drept, premiul anual a fost inclus în salariul lunar începând cu 01.01.2011, în fapt, salariul apelanţilor nu conţine această diferenţă, solicitată la pct. 1 din petitul cererii introductive.

Se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii nr. 21/2013 că "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanţă lichidă si exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, in cursul anului 20H, respectiv prin creşterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/ indemnizaţiei de bază”. Or, raportat la această concluzie, se reţine că dreptul la premiul anual a fost menţinut şi după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011.

Aceeaşi instanţă supremă a mai stabilit, prin aceeaşi decizie, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază, este acordată, în drept, şi în continuare, decizia nr. 21/2013 fiind pronunţată de către ICCJ în interpretarea legii prin rezolvarea problemei de drept supusă analizei, fără a se statua asupra situaţiei care s-a creat în fapt prin tic includerea efectivă şi concretă a sumelor în salariul de bază.

Curtea Constituţională, printr-o interpretare similară cu caracter deopotrivă obligatoriu, a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, în sensul că deşi acesta nu mai poate fi acordat în forma anterioară, prevăzută de art. 25 din Legea cadru or, 330/2009, a fost înlocuit, în drept (iar nu şi în fapt, după. ciim vom dovedi prin probele ce vor fi administrate), cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă (deciziile nr. 115/2 februarie 2015 şi nr. 257/2012). Ca atare, sumele aferente premiului anual au fost prevăzute de legislaţia în vigoare pentru anul calendaristic anterior, reprezentând un drept câştigat care trebuie recunoscut integrat, pentru a avea caracter efectiv, iar nu iluzoriu.

Considerente bazate pe aplicarea prioritară a dreptului european Potrivit prevederilor art. 20 din Constituţia României, intitulat „Tratatele internaţionale privind drepturile omului", dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretare şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, şi legile interne au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Or, într-o interpretare contrară, restrângerea dreptului de plată a despăgubirilor reprezentând sumele de bani aferente unui drept deja câştigat constituie o ingerinţă asupra substanţei înseşi a dreptului recunoscut prin decizia nr. 21/2013 pronunţată de ICCJ, ingerinţa ce are ca efect privarea noastră de bunuri, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătorul naţional are obligaţia să interpreteze dreptul naţional într-o manieră conformă cu dreptul Uniunii, fără a fi ţinut să aştepte abrogarea sau modificarea dispoziţiilor interne sau o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale care contravin dreptului Uniunii. Instanţele sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale, sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Deşi trimiterea instanţei de fond la statuările făcute de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Curtea Constituţională este corectă, fiind în concordanţă cu argumentele noastre din cererea introductivă, considerăm că este eronată concluzia potrivit căreia nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, cu consecinţa respingerii acţiunii noastre. Astfel, atât instanţa supremă cât şi instanţa de contencios constituţional au statuat în drept asupra problemelor supuse dezbaterii în cauzele respective, în vreme ce noi am susţinut că, în fapt, premiul anual nu a fost inclus în salariul nostru lunar începând cu data de 01,01.2011, şi am propus proba cu înscrisuri solicitând, în conformitate cu dispoziţiile art. 272 din Codul Muncii, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, ca pârâţii să facă dovada că premiul anual a fost inclus în salariul nostru de bază.

Cu toate acestea, din examinarea hotărârii atacate, se poate constata că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probei propuse de reclaman?i, ci doar a apreciat că, în lumina interpretării date de instanţa supremă în sensul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, care se impune obligatoriu potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, acţiunea trebuie respinsă.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate de reclamanţi, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar.

Premiul anual era reglementat prin dispoziţiile art. 25 alin 4 din Legea nr. 330/2009, care prevedea: „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie 2011”.

Prin art. 39 din Legea nr. 284/2010, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată începând cu luna ianuarie 2011.

Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă, începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului plătit din sectorul bugetar.

Din evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale incidente în cauză, rezultă că dreptul subzistă, însă legiuitorul a modificat modalitatea de plată a premiului anual 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare „uno ictu” într-o executare succesivă.

Chiar dacă nu este un drept fundamental, cum este cel salarial, ci un beneficiu, ce este inclus în marja de apreciere a statului, beneficiarii nu au fost lipsiţi de bun, premiul fiind acordat sub altă formă, prin plata eşalonată.

Prin Decizia nr. 115/2012 Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/ indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Aşadar, beneficiul premiului anual pe 2010 care reprezintă o creanţă, certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază.

Referitor la natura premiilor acordate în bani angajaţilor, s-a constatat că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate prin constituţie, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (decizia nr. 414/2005).

Nu poate fi reţinută încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, deoarece dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi. Majorarea salarială din anul 2010 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază a fost acordată în continuare, dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei.

Prin Decizia nr. 21/18.11.2013, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, în vederea uniformizării practicii, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Instanţele au obligaţia de a-şi orienta jurisprudenţa în acord cu soluţia pronunţată în interesul legii, nemaiputându-se pronunţa în sensul contrar deciziei pronunţate de instanţa supremă nici măcar reţinând considerente noi, dar cu atât mai mult pentru considerente care au făcut deja obiectul analizei cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii.

Prin urmare, argumentele contrare aduse de apelante nu pot fi primite, întrucât s-ar nesocoti chestiunile de drept dezlegate de Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie care au forţă obligatorie conform art. 517 alin.4 Codul muncii.

Având în vedere faptul că beneficiarii nu au fost lipsiţi de bun fiind modificată doar modalitatea de acordare a acestuia, nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi internaţionale referitoare la dreptul de proprietate invocate prin acţiune.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul formulat ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare