Partaj bunuri comune

Nicio solicitare ori observaţie ale pârâtului nu au fost calificate de instanţă drept cerere reconvenţională.

Deşi a făcut trimitere în considerentele hotărârii la o contribuţie egală a părţilor la dobândirea bunurilor comune şi a constatat dobândirea casei de locuit cu anexele gospodăreşti, sub durata căsătoriei (deci ca bun comun), totuşi prima instanţă a reţinut o contribuţie proprie a pârâtului la edificarea acestei case la o valoare de piaţă de 6700 lei pentru tâmplărie şi 23.800 lei pentru zidărie (total:30.500 lei). Instanţa a adunat această valoare la valoarea de piaţă a imobilului deşi rezultă cu claritate din analiza algoritmului de calcul expus de expertul evaluator că această din urmă valoare o include pe cea a contribuţiei proprii, calculată procentual.

Tribunalul reţine că în conformitate cu prevederile art. 257 alin.2 Cod civil, până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.

Este instituită aşadar o prezumţie legală relativă a acestei contribuţii egale, ce poate fi combătută prin proba contrară.

Această probă însă poate fi administrată procedural condiţionat de formularea de către soţul care pretinde o cotă mai mare, a unei cereri în acest sens-în speţă, o cerere reconvenţională.

Astfel, potrivit prevederilor art.209 alin.1 Cod procedură civilă, dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvenţională.

Aşadar, pentru dovedirea contribuţiei comune egale reclamantul în procesul de partaj postmatrimonial nu este practic ţinut să administreze probe, beneficiind de efectele prezumţiei legale relative, dar pentru a i se putea constata o cotă mai mare de contribuţie pârâtul, dincolo de dovedirea ei, trebuie să o pretindă, formal, pe calea cererii reconvenţionale, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat. De altfel, chiar prin întâmpinarea din apel intimatul a precizat că nu a contestat contribuţiile egale.

Este real că, chiar în absenţa formulării unei întâmpinări, pârâtul este legitimat să discute în fapt şi în drept temeinicia pretenţiilor afirmate de reclamant, dar în speţă această temeinicie, în ce priveşte cota egală de participare, se fundamentează pe o prezumţie legală. Combaterea pretenţiilor reclamantei presupunea ca pârâtul să pretindă procedural diferenţa de cotă pentru sine, partajul fiind o operaţiune unitară.

Prin sentinţa civilă nr.473/2016 din 21.09.2016, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în dosarul nr.527/224/2015 s-a admis  acţiunea civilă formulate de reclamanta I M, în contradictoriu cu pârâtul L D, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

S-a constatat că sub durata căsătoriei, cele două părţi au dobândit:

A. bunuri imobile la o valoarea totală de circulaţie de 122.300 lei: imobilul de natură locuinţă situat în Sălistea de Sus, casă de locuit cu 2 nivele (parter si etaj), la o valoare de circulaţie de 101.500 lei şi anexe gospodăreşti: grajd cu şură şi coteţe în valoare de 20.800 lei;

B. bunuri mobile în valoare totală de 2.200 lei:

- un cal în valoare de 1.400 lei;

- o vacă în valoare de 800 lei;

S-a constatat o contribuţie proprie a pârâtului la edificarea casei de locuit la o valoare de piaţă de 6.700 lei pentru tâmplărie şi 23.800 lei pentru zidărie (total: 30.500 lei).

S-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile comune prin atribuirea, în natură, către reclamantă a imobilelor de natură locuinţă situate în Sălistea de Sus, casă de locuit cu 2 nivele (parter si etaj) şi anexe gospodăreşti: grajd cu şură şi coteţe.

S-a dispus atribuirea în natură a bunurilor mobile către pârât.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului sultă în sumă de 89.450 lei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei jumătate din cheltuielile de judecată suportate de aceasta în sumă de 1.522 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea formulată de reclamanta I M, în contradictoriu cu pârâtul L D, aceasta a solicitat ca instanţa să constate că aceasta a avut o contribuţia fiecărei părţi la dobândirea bunurilor imobile şi mobile enumerate în acţiune, sistarea stării de codevălmăşie matrimonială cu privire la bunurile dobândite sub durata căsătoriei, cu atribuirea în natură a casei de locuit şi a anexelor gospodăreşti şi plata unei sulte către pârât şi obligarea pârâtului la suportarea a jumătate din cheltuielile de judecată.

Procedura partajului judiciar şi regulile aplicabile sunt prevăzute de art. 980 şi urm. NCPC. Cu privire la textul de lege aplicabil fondului acestui proces, potrivit art. 66 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozitiile art. 669-686 din Codul civil se aplică si partajului judiciar, atunci când cererea de chemare in judecata a fost introdusa după intrarea in vigoare a Codului civil. În cazul de faţă acţiunea a fost introdusă la data de 12.08.2015, când era în vigoare Noul Cod Civil.

Făcând trimitere la prevederile art. 669, art. 670, art. 676, art. 339 din Codul civil, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat ca instanţa să constate că sub durata căsătoriei cu pârâtul, au dobândit următoarele bunuri: bunuri imobile: casa de locuit ( P+l) compusă din dormitor, bucătărie, baie, hol la parter, respectiv 4 dormitoare, hol si baie la etaj  şi anexe gospodăreşti: coteţ şi grajd, iar ca bunuri mobile, animale care au rămas în gospodărie, respectiv un cal şi o vacă, precum şi un ştraf.

Chiar dacă nu a formulat întâmpinare sau cerere reconvenţională, pârâtul s-a prezentat în faţa instanţei unde a dat declaraţie, conform art. 982 NCPC (f. 32), în care a arătat că nu contestă calitatea de bun comun a casei de locuit şi a anexelor gospodăreşti, a arătat că animalele au fost cumpărate sub durata căsătoriei, însă au fost vândute de către acesta: calul cu suma de 1400 lei, iar vaca a vândut-o cu suma de 800 lei. Contestă faptul că ştraful este bun comun, susţinând că l-a dobândit de la tatăl său, arătând că l-a restituit.

Având în vedere că s-au acordat mai multe termene şi reclamanta nu a indicat adresa martorei Vlad Floarea şi nici nu a prezentat-o pentru a fi audiată, prin încheierea din data de 15.06.2016, aceasta a fost decăzută din probă. Însă susţinerile reclamantei au dovedit atât de către pârât, prin declaraţia şi precizările de la dosar, aşa cum am arătat  mai sus, cât şi cu proba cu expertiza în construcţii întocmită de dl. ing. D V (f.69), faţă de care, chiar dacă reclamanta a formulat obiecţiuni, acesta nu a fost contestat de către părţi şi nu s-a cerut completarea raportului, sau o nouă expertiză.

Instanţa a avut în vedere că părţile nu contesta calitatea de bunuri comune a casei de locuit şi a anexelor gospodăreşti, precum şi a calului şi a vacii, iar în urma administrării probelor de la dosar, a constatat că sub durata căsătoriei, cele două părţi au dobândit bunuri în valoare totală de 125.300 lei: bunuri imobile în valoare totală de 122.300 lei, aşa cum au fost evaluate în Raportul de expertiză întocmit de dl. ing. D V, care face parte integrantă din hotărâre: imobilul locuinţă situat în Sălistea de Sus, casă de locuit cu 2 nivele (parter si etaj), la o valoare de circulaţie de 101.500 lei; anexe gospodăreşti: grajd cu şură şi coteţe în valoare de 20.800 lei;

Din declaraţia martorului Pop I, propus de pârât, care a participat la edificarea casei de locuit, respectiv parterul şi etajul din bloc ceramic, lucrări care au început încă din anul 1983, înainte de căsătoria celor doi soţi din anul 1987, precum şi din declaraţia martorului pârâtului C V, care a făcut tâmplăria la casă în anul 1984, respectiv geamuri şi uşi din lemn de brad, martorul precizând că pârâtul nu era căsătorit la acea dată, rezultă o contribuţie proprie a pârâtului la edificarea casei de locuit la o valoare de piaţă de 6.700 lei pentru tâmplărie şi 23.800 lei pentru zidărie (total: 30.500 lei), aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de dl. ing. D V.

Având în vedere că dobândirea bunurilor mobile comune a fost dovedită doar cu recunoaşterea pârâtului, instanţa a constatat că acestea, în valoare totală de 2.200 lei un cal în valoare de 1.400 lei şi o vacă în valoare de 800 lei.

Criteriile partajului sunt prevăzute la art. 988 NCPC, respectiv de „acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea”.

În ceea ce priveşte contribuţia la dobândirea bunurilor comune, instanţa a constatat că părţile nu contestă contribuţiile egale, în proporţie de ½ la dobândirea masei partajabile şi a reţinut că, pentru determinarea cotelor cuvenite fiecărui soţ, criteriul fundamental este acela al contribuţiei efective, ceea ce este de stabilit fiind aportul fiecărui soţ la obţinerea comunităţii şi nu a fiecărui bun în parte, iar cotele de contribuţie se stabilesc o singură data, raportat la întreaga masa partajabila şi nu a fiecărui bun în parte. Aceste cote de contribuţie se determină în funcţie de aportul de ordin material la achiziţionarea bunurilor comune - indicate de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soţi, dar şi pentru conservarea acestora, precum şi munca prestată în gospodărie şi cea depusă pentru creşterea copiilor. Se tine seama de orice alte împrejurări de natură să evidenţieze contribuţia sporită a unuia dintre soţi sau o contribuţie mai scăzută a altuia.

Instanţa a considerat că munca femeii în gospodărie si pentru creşterea şi educarea celor trei copii constituie o componentă importantă a contribuţiei la dobândirea bunurilor comune, urmând a fi apreciată în ansamblul probelor administrate pentru aportul fiecărui soţ.

Art. 357, alin. 2, teza finală din NCC instituie prezumţia contribuţiei egale a soţilor, atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi a obligaţiilor comune, cu aplicarea în mod corespunzător a disp. art. 364, alin. 2 NCC care se referă la răspunderea solidară a soţilor pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor. În cazul de faţă, este evident că creşterea şi educarea a patru copii presupune cheltuieli considerabile. Din considerentele hotărârii de divorţ rezultă că pârâtul nu lucra şi consuma băuturi alcoolice, în timp ce reclamanta a lucrat în Spania, ea fiind cea care asigura întreţinerea familiei.

Cu privire la modalitatea concretă de partajare a bunurilor, instanţa a considerat că finalitatea procesului de partaj o constituie atribuirea concretă a bunurilor, în materialitatea lor, către copărtaşi, iar la formarea loturilor instanţa trebuie să se aibă în vedere prev. art.  C.civ.

Reclamanta solicită atribuirea ei şi celor trei copii majori a casei de locuit, având în vedere că o fiică este majoră, cu obligarea ei la suportarea unei sulte, în timp ce pârâtul apreciază că el ar putea folosi parterul, iar soţia să locuiască la etaj. Din considerentele sentinţei de divorţ, intrată în puterea lucrului judecat, rezultă comportamentul agresiv al pârâtului, care a jignit-o şi ameninţat-o cu moartea pe reclamantă şi chiar i-a pus cuţitul la gât, în urma bătăilor, aceasta fiind nevoită să plece la părinţii ei, deci este evident că este imposibilă convieţuirea sub acelaşi acoperiş.

Instanţă a considerat că la formarea şi atribuirea loturilor, cel mai important este criteriul atribuirii în natură a bunurilor, dar şi faptul că în cazul atribuirii casei de locuit, reclamanta are posibilitatea materială de a achita sulta stabilită de instanţă, în timp ce pârâtul a arătat în faţa instanţei că refuză categoric să plece din locuinţă sau să plătească vreo sumă de bani. Având în vedere că prin sentinţa de divorţ minorii L D, L Niţa şi L Dorin au fost încredinţaţi spre creşterea şi educarea mamei, iar aceştia nu au în prezent o locuinţă proprie, fiind nevoiţi să locuiască la părinţii reclamantei, dar şi disponibilitatea reclamantei de a plăti sultă pârâtului pentru contribuţia sa la casa de locuit, instanţa a dispus atribuirea în natură a casei de locuit şi a anexelor gospodăreşti (grajd cu şură şi coteţe) reclamantei şi atribuirea în natură a bunurilor mobile către pârât.

Pentru calcularea sultei, instanţa a ţinut seama de valorile din raportul de expertiză: casa: 101.500 lei; anexe: 20.800 lei; valoarea de piaţă a contribuţiei pârâtului pentru zidărie şi tâmplărie lemn, din care 6.700 lei pentru tâmplărie şi 23.800 lei pentru zidărie (total contribuţie pârât 30.500 lei) 101.500 lei. Împărţind valoarea bunurilor atribuite reclamantei, 122.300 lei, la 2 (cota de contribuţie ideală a fiecărui soţ) şi adăugând contribuţia pârâtului de 30.500 lei, rezultă suma de 91.650 lei. Din această sumă, dacă scădem valoarea bunurilor mobile, atribuite pârâtului, de 2.200 lei, rezultă o sultă în valoare de 89.450 lei, la care a fost obligată reclamanta.

Însă, potrivit art. 365 din Noul Cod Civil, chiar dacă nu a solicitat prin cerere reconvenţională, având în vedere modul imperativ de formulare a textului de lege, pârâtul are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt, „până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt.” Deci pârâtul poate să locuiască în casă şi să folosească anexele gospodăreşti până când reclamanta îi plăteşte sulta de 89.450 lei, bani cu care, raportat la suprafaţa de teren pe care o deţine, de 0,22 ha arabil şi 2,70 ha fânaţ, aşa cum rezultă din adeverinţa din Registrul agricol eliberată de Primăria Săliştea de Sus, precum şi datorită abilităţilor în construcţii dovedite de pârât cu martorii audiaţi, acesta ar putea să-şi construiască pentru sine o altă locuinţă pe terenul respectiv.

 Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că partajul profită ambelor părţi, precum şi soluţia de admitere a acţiunii, acestea s-a dispus a se suporta pe jumătate. Reclamanta a dovedit că a suportat suma de 1680 lei, reprezentând taxă de timbru şi suma de 1364 lei, reprezentând onorariu expert, total: 3044, care împărţită la doi, rezultă suma de 1.522 lei, cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului.

Împotriva aceste sentinţe a declarat apel reclamanta I M, solicitând a se dispune după administrarea probelor solicitate, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii solicitării intimatului pârât privind constatarea contribuţiei propriii la edificarea casei de locuit şi înlăturarea acestei dispoziţii din hotărâre; înlăturarea constatării privind aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 365 Cod civil, respectiv atribuirea de către instanţa de fond a unui drept de retenţie în favoarea pârâtului intimat asupra bunurilor până la plata sultei; recalcularea valorii masei de împărţit şi a sultei, în urma înlăturării sumei reţinute în favoarea pârâtului, ca şi contribuţie personală; cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că apelantei i s-au respins obiecţiunile la expertiză, la fond pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nici cerere reconvenţională în termenul prevăzut de lege. Astfel, la termenul din 04.11.2015 i s-a luat declaraţie în temeiul dispoziţiilor art.981 Cod procedură civilă, declaraţie în care a recunoscut bunurile imobile dobândite sub durata căsătoriei şi în mare, bunurile mobile. Deşi nu avea cerere reconvenţională depusă în termenul legal şi nici timbrată, pârâtului i s-au admis martori în probaţiune, în ciuda opunerii reclamantei, iar pe baza depoziţiei acestora, prin încheierea din 27 ianuarie 2016 s-a dispus expertului să stabilească valoarea contribuţiei proprii a pârâtului la edificarea casei. Pârâtul nu a achitat nici un leu taxă de timbru, însă a câştigat 30.500 lei recunoscându-i-se o contribuţie pe care nu a solicitat-o în mod legal şi nu a timbrat-o. Hotărârea este nelegală sub acest aspect, urmează să se constate decăderea intimatului pârât din dreptul de a formula cerere reconvenţională, prin neformularea în termen a acesteia, netimbrarea ei şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea sumei de 30.500 lei ca fiind contribuţia proprie a pârâtului la edificarea casei.

Apelanta a mai criticat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 365 Cod civil, instanţa constatând un drept de retenţie în favoarea pârâtului asupra locuinţei şi anexelor comune, până la plata sultei. Aplicabilitatea textului se circumscrie altei instituţii de drept civil, respectiv „regimului separaţiei de bunuri”, iar pe de altă parte este incident principiul neretroactivităţii legii civile.

Apelanta a mai precizat că se impune să se stabilească valoarea reală a masei de partajat şi să fie obligată la plata sultei corect calculate. Matematic, partajul este oglindit astfel: valoarea de piaţă a casei şi anexelor-101.500 lei+20.800 lei =122.300 lei; valoarea bunurilor mobile-2.200 lei. Bunurile mobile au fost atribuite pârâtului, acesta le-a şi vândut. Raportat la contravaloarea imobilelor dobândite în contribuţie egală, sulta ce o datorează este de 122.300:2= 61.150. Din această valoare se scade contravaloarea bunurilor mobile atribuite pârâtului, 2200 lei, rezultând sulta de 58.950 lei, nu 89.450 lei cum a dispus instanţa.

Prin întâmpinare intimatul L D s-a opus admiterii apelului, învederând că este adevărat că nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi nici cerere reconvenţională, pe fondul lipsei de cultură juridică, însă prin declaraţia de la fila 32 din dosarul de fond nu a contestat contribuţia la dobândirea bunurilor comune, contribuţiile egale, în proporţie de ½ respectiv componenţa masei partajabile, la fel ca şi reclamanta. În ce priveşte imobilul casa de locuit şi anexele gospodăreşti, în baza art.982 Noul Cod procedură civilă, rolul activ al instanţei şi înţelegerile dintre părţi, dispoziţie coroborată cu declaraţia martorului Pop I şi Chiş V, a reieşit faptul că aceste lucrări şi îmbunătăţiri ale imobilului au fost efectuate înainte de căsătoria pârâtului cu reclamanta. Aceste probe nu au fost contestate nici la fond, nici prin cererea de apel.

În ce priveşte instituţia aplicabilă fondului acestui proces, raportat la data introducerii acţiunii de fond 12.08.2015 când în vigoare era Noul Cod civil, intimatul a susţinut că instanţa a făcut o bună aplicare a sediului materiei, respectiv dispoziţiile art. 669 Cod civil şi următoarele, cu observaţia că nu art. 364 Cod civil, răspunderea pentru obligaţiile personale, are aplicabilitate, aşa cum greşit evidenţiază apelanta, ci art. 365 Cod civil, dreptul de retenţie, a fost corect reţinut în cauză, ambele articole indicate intrând la secţiunea regimul separaţiei de bunuri. Calculele instanţei de fond sunt corecte.

La solicitarea apelantei s-a încuviinţat efectuarea unei completări la raportul de expertiză tehnică de către expert D V (fila 34), iar după depunerea acesteia apelanta a învederat în scris că urmează ca valoarea de piaţă a casei să fie considerată 84650 lei, iar a anexelor-17.300 lei.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma şi în limita motivelor de apel, Tribunalul reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă reclamanta I M a afirmat dobândirea bunurilor comune cu contribuţia egală, de ½ parte, a foştilor soţi.

Pârâtul L D nu a contestat formal această contribuţie, nu a depus întâmpinare şi nici cerere reconvenţională, iar prin declaraţia luată conform prevederilor art. 981 Cod procedură civilă în şedinţa publică din data de 04.11.2015 a fost de acord să se constate dobândirea sub perioada căsătoriei inclusiv a casei de locuit situate în Săliştea de Sus, strada R nr.22, cu coteţ şi grajd.

Abia la termenul de judecată din data de 09.12.2015 pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu martori, teza probatorie fiind contribuţia mai mare la edificarea casei şi a bunurilor. Ulterior, raportat la probele testimoniale, instanţa a dispus ca expertul să stabilească valoarea contribuţiei proprii a pârâtului la edificarea casei în roşu, reprezentând edificarea construcţiei bloc ceramic şi contravaloarea tâmplăriei reprezentând uşi şi geamuri din lemn de brad.

În data de 12.02.2016 pârâtul a mai depus la dosar note de şedinţă în cuprinsul cărora a relevat că preţul şi manopera construcţiei şi tâmplăriei au fost achitate de el şi părinţii săi înainte de căsătorie, detaliind mai multe aspecte, cu solicitarea de a i se lua cererea în considerare la evaluarea bunurilor. Nicio solicitare ori observaţie ale pârâtului nu au fost calificate de instanţă drept cerere reconvenţională.

Deşi a făcut trimitere în considerentele hotărârii la o contribuţie egală a părţilor la dobândirea bunurilor comune şi a constatat dobândirea casei de locuit cu anexele gospodăreşti, sub durata căsătoriei (deci ca bun comun), totuşi prima instanţă a reţinut o contribuţie proprie a pârâtului la edificarea acestei case la o valoare de piaţă de 6700 lei pentru tâmplărie şi 23.800 lei pentru zidărie (total:30.500 lei). Instanţa a adunat această valoare la valoarea de piaţă a imobilului deşi rezultă cu claritate din analiza algoritmului de calcul expus de expertul evaluator că această din urmă valoare o include pe cea a contribuţiei proprii, calculată procentual.

Tribunalul reţine că în conformitate cu prevederile art. 257 alin.2 Cod civil, până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.

Este instituită aşadar o prezumţie legală relativă a acestei contribuţii egale, ce poate fi combătută prin proba contrară.

Această probă însă poate fi administrată procedural condiţionat de formularea de către soţul care pretinde o cotă mai mare, a unei cereri în acest sens-în speţă, o cerere reconvenţională.

Astfel, potrivit prevederilor art.209 alin.1 Cod procedură civilă, dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvenţională.

Aşadar, pentru dovedirea contribuţiei comune egale reclamantul în procesul de partaj postmatrimonial nu este practic ţinut să administreze probe, beneficiind de efectele prezumţiei legale relative, dar pentru a i se putea constata o cotă mai mare de contribuţie pârâtul, dincolo de dovedirea ei, trebuie să o pretindă, formal, pe calea cererii reconvenţionale, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat. De altfel, chiar prin întâmpinarea din apel intimatul a precizat că nu a contestat contribuţiile egale.

Este real că, chiar în absenţa formulării unei întâmpinări, pârâtul este legitimat să discute în fapt şi în drept temeinicia pretenţiilor afirmate de reclamant, dar în speţă această temeinicie, în ce priveşte cota egală de participare, se fundamentează pe o prezumţie legală. Combaterea pretenţiilor reclamantei presupunea ca pârâtul să pretindă procedural diferenţa de cotă pentru sine, partajul fiind o operaţiune unitară.

Pe cale de consecinţă, chiar dacă probele administrate ar fi relevat o contribuţie mai mare a pârâtului la edificarea casei-practic bun comun în întregul ei, potrivit dispozitivului sentinţei-instanţa nu era legitimată să o stabilească întrucât acest lucru nu i s-a cerut pe calea procedurală legală. Nicio cerere a pârâtului nu a fost calificată drept cerere reconvenţională, astfel încât este inutilă discutarea aplicabilităţii sancţiunii decăderii.

De asemenea, în mod greşit prima instanţă a statuat în considerente cu privire la existenţa unui drept de retenţie al pârâtului asupra bunurilor, în condiţiile în care pârâtul nu a formulat o atare solicitare, iar pe de altă parte dispoziţiile art.365 Cod civil sunt aplicabile regimului separaţiei de bunuri, or în speţă patrimoniul matrimonial al părţilor este supus regimului comunităţii legale. Ca atare, aceste considerente supraabundente urmează a fi înlăturate.

Tribunalul mai reţine că prin completarea la expertiză efectuată în apel, ţinându-se seama de împrejurarea că părţile nu sunt proprietarii tabulari ai terenului pe care este amplasată construcţia (aspect necontestat), s-a stabilit o valoare de piaţă diminuată a imobilului, de 84.650 lei şi o valoare de piaţă a grajdului cu şura şi coteţe de 17.300 lei, în total 101.950 lei. În privinţa acestei valori părţile nu au formulat obiecţiuni, urmând a fi reţinută de instanţă.

Adunând valoarea supraedificatelor, de 101.950 lei, cu cea a bunurilor mobile, de 2200 lei, rezultă că patrimoniul comunitar are o valoare totală de 104.150 lei, din care raportat la contribuţia egală, fiecare fost soţ are vocaţie la suma de 52075 lei. Întrucât supraedificatele au fost atribuite reclamantei (pârâtul nedeclarând apel), iar bunurile mobile, pârâtului, rezultă că reclamanta trebuie să achite fostului soţ o sultă de 49875 lei.

Raportat la aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 Cod procedură civilă apelul se va admite, cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe conform dispozitivului unitar al prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare