Partaj

Pronunţând sentinţa civilă nr.7065/11.09.2008 Judecătoria Bacău a admis în parte atât cererea principală de partaj formulată de reclamanta I.R. în contradictoriu cu pârâtul H.S. cât şi cererea reconvenţională formulată de acesta din urmă împotriva reclamantei şi, constatând că părţile au avut calitatea de soţi în perioada 13.02.1993 – 19.10.2006 precum şi faptul că în timpul căsătoriei au dobândit cu contribuţii egale bunuri în valoare totală de 21.084,04 lei, a dispus sistarea stării de devălmăşie prin atribuirea de loturi. Astfel, reclamanta-pârâtă a primit bunuri în valoare totală de 15.478,04 lei, respectiv chiler format dintr-o bucătărie, cameră şi hol, un grajd format din 2 încăperi, un beci, o fântână, o fânărie din lemn realizată în anul 2000, un gard cu o lungime de 35,05 m construit în anul 1996 şi porţi din lemn toate cu o valoare de 9.241,04 lei precum şi din următoarele bunuri mobile : mobilă de sufragerie alcătuită din canapea stofa, măsuţă, 2 fotolii stofa, servantă şi bibliotecă (2 dulapuri cu 2 uşi, 2 corpuri suspendate, postament cu 4 uşi şi vitrină), 15 m perdea Paşcani, un covor roşu, o sobă din fier cu plită 3 ochiuri, o maşină de cusut electrică, o scroafă, 5 purcei şi 8 găini toate în valoare de 6.237 lei.

Pârâtul-reclamant a primit bunuri în valoare totală de 5.606 lei, respectiv un frigider cu congelator Arctic, un televizor Philips, un DVD player, o drujbă marca Stil, un aragaz cu 3 ochiuri, o butelie, o mobilă de bucătărie compusă din bufet, masă cu 4 scaune, un cal, o scroafă, 5 purcei şi 7 găini,  pentru egalizarea loturilor reclamanta-pârâtă fiind obligată să plătească pârâtului-reclamant sultă în valoare de 4.936,04 lei.

Prin aceeaşi sentinţă, judecătoria a respins cererea privind dreptul de retenţie formulată de pârâtul-reclamant şi, în temeiul art.274 alin.1 coroborat cu art.276 Cpc, a compensat cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 85,30 lei, obligând pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte 567,50 lei reprezentând ½ din diferenţa de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că părţile au avut calitatea de soţi de la data de 13.02.1993 pana la data de 19.10.2006, data rămânerii irevocabila a hotărârii de divorţ.

Prin Încheierea de şedinţa din  14 aprilie 2008 s-a admis în parte in principiu cererea de partaj şi tot în parte în principiu cererea reconvenţională, s-a constatat ca părţile au dobândit in timpul căsătoriei un chiler format dintr-o bucătărie, cameră şi hol, un grajd format din 2 încăperi, un beci, o fântână, o fânărie din lemn realizată în anul 2000, un gard cu o lungime de 35,05 m construit în anul 1996 şi porţi din lemn precum şi următoarele bunuri mobile: mobilă de sufragerie alcătuită din canapea stofa, măsuţă, 2 fotolii stofa, servantă şi bibliotecă (2 dulapuri cu 2 uşi, 2 corpuri suspendate, postament cu 4 uşi şi vitrină), un frigider cu congelator Arctic, un televizor Philips, un DVD player, un cal, o căruţă, o drujbă marca Stil, 15 m perdea Paşcani, o ladă frigorifică, 3 covoare roşii, un aragaz cu 3 ochiuri, o butelie, o mobilă de bucătărie compusă din bufet, masă cu 4 scaune, o sobă din fier cu plită 3 ochiuri, o maşină de cusut electrică, 15 găini, 2 scroafe şi 10 purcei iar contribuţia parţilor la dobândirea acestor bunuri a fost  de 50%, aşa cum au solicitat de altfel şi părţile la termenul din 10.04.2008.

După cum rezultă din cuprinsul aceleaşi încheieri instanţa nu a reţinut la masa de partaj montatul tâmplăriei, geamurilor şi 10 uşi atât la casa mare cât şi la anexele construite împreună, cimentuitul faţadei la casă , montatul duşumelei într-o cameră şi a  gresiei şi în cele 2 camere din anexă, care au fost cerute de pârâtul-reclamant, apreciind că acestea nu sunt bunuri de sine stătătoare ci îmbunătăţiri aduse imobilului dar care nu au fost solicitate ca atare, respectiv ca un drept de creanţă.

In cauza s-a dispus si s-au efectuat o expertiza topo-cadastrală, o expertiza in construcţii şi o expertiză zootehnică in vederea identificării bunurilor si evaluării acestora. In baza acestor expertize instanţa a reţinut ca valoarea  totala a masei de partaj este de 21.084,04 lei lei, fiecăreia dintre părţi revenindu-i câte o cotă valorică de 10.542,02 lei.

In consecinţa,  instanţa a dispus ieşirea parţilor din starea de indiviziune prin atribuirea bunurilor în natură, reclamantei -pârâte fiindu-i atribuite chilerul format dintr-o bucătărie, cameră şi hol, grajdul format din 2 încăperi,  beciul,  fântâna, fânăria din lemn realizată în anul 2000, gardul  şi porţile din lemn deoarece acestea se află amplasate pe terenul primit de ea ca zestre, putând astfel să exercite nestingherită dreptul de posesie şi eventual dreptul de dispoziţie cu privire la bunuri.

 De asemenea, în lotul reclamantei-pârâte au fost incluse şi bunurile mobile enumerate în lotul 1 din Raportul de expertiză efectuată în cauză de expert V.E., acest lucru fiind solicitat cu prilejul concluziilor pe fondul cauzei, precum şi o scroafă, 5 purcei şi 8 găini, nefiind dovedit faptul că doar pârâtul-reclamant a fost cel care a beneficiat de aceste animale.

Instanţa a atribuit în lotul pârâtului reclamant celelalte animale , respectiv un cal, o scroafă, 5 purcei şi 7 găini, el fiind cel care se folosea şi în timpul căsătoriei de cal precum şi bunurile mobile enumerate în lotul 2 din Raportul de expertiză efectuată în cauză de expert V.E., acest lucru fiind solicitat cu prilejul concluziilor pe fondul cauzei.

De asemenea, instanţa a procedat la egalizarea valorica a loturilor si a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant sultă egalizatoare în sumă de 4.936,04 lei.

Capătul de cerere din cererea reconvenţională privind dreptul de retenţie a fost respins motivat de faptul că ceea ce urmăreşte partea este să poată locui în continuare în bunul imobil până la achitarea de către reclamanta-pârâtă a sultei ce i se cuvine or, este de esenţa acestui drept de garanţie imperfect că imobilul în cauza nu trebuie folosit de titularul dreptului de retenţie. Mai mult decât atât, valoarea sultei de 4.936,04 lei nu justifică reţinerea unui bun a cărui valoare a fost estimată de expert şi reţinută de instanţă ca fiind de 9241,04 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta-pârâtă cât şi pârâtul-reclamant, în termen, motivate, de asemenea, în termen, legal timbrate (f.15).

În motivarea recursului său, d-l H. S. a arătat că atât încheierea de admitere în principiu cât şi sentinţa judecătoriei sunt nelegale şi netemeinice întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor părţilor privind efectuarea îmbunătăţirilor efectuate la casă, respectiv montare tâmplărie, geamuri şi 10 uşi atât la casa mare cât şi la anexele construite împreună, cimentuire faţadă casă, montare duşumea în această casă şi gresie în anexă, că a reţinut în mod greşit o sobă de fier în locul uneia de teracotă, că a respins nejustificat cererea recurentului privind reţinerea la masa de partaj a 180 de butuci de vie şi a 20 pruni, motivând că au fost plantaţi de tatăl recurentului-pârât.

A criticat recurentul-pârât şi soluţia dată de judecătorie cererii sale privind dreptul de retenţie, arătând că trebuie să i se recunoască acest drept atât timp cât reclamanta îi datorează o sumă de bani iar chilerul şi grajdul sunt construite împreună, bunurile fiind, însă, subevaluate şi a precizat, de asemenea, că drujba şi calul reţinute de instanţă ca bunuri comune sunt, de fapt, bunurile sale proprii.

La rândul său, recurenta-reclamantă a arătat în motivarea recursului său că instanţa de fond nu a menţionat faptul că toate bunurile au rămas în posesia pârâtului deşi din probele administrate rezulta acest fapt şi nici nu a obligat pârâtul să-i predea bunurile atribuite în lotul său, astfel încât hotărârea nu va putea fi pusă în executare (f.5).

D-na I.R.  formulat şi întâmpinare arătând că în mod corect instanţa de fond a respins cererea pârâtului privind butucii de vie şi pomii fructiferi şi, de asemenea, în mod corect a apreciat că lucrările arătate în cererea reconvenţională, formulată defectuos şi nesusţinută de probe, nu sunt bunuri de sine stătătoare ci îmbunătăţiri aduse imobilului dar care nu au fost solicitate ca atare, respectiv ca un drept de creanţă, astfel încât nu le-a reţinut la masa de partaj.

În ceea ce priveşte dreptul de retenţie a arătat recurenta-reclamantă că cererea nu putea fi admisă în condiţiile în care ea locuieşte cu chirie iar pârâtul este violent şi a primit integral sulta stabilită de instanţa de fond. Totodată, s-a arătat în întâmpinare că bunurile reţinute la masa partajabilă au fost corect evaluate (f.17).

La dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri (declaraţii de martor date în dosarul nr.1235/2008 al Judecătoriei Bacău-f.20-23).

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 15.11.2007 I.R. a solicitat partajarea bunurilor comune pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei cu H.S., cu precizarea că toate bunurile, atât imobile cât şi mobile, au rămas în posesia pârâtului.

La rândul său, acesta a formulat cerere reconvenţională solicitând includerea în masa bunurilor de împărţit şi a altor bunuri mobile, recunoscând totodată că majoritatea acestor bunuri au rămas în posesia sa, contestând că ar avea calitatea de bun comun 10 godaci şi 2 scroafe şi arătând că a primit de la părinţi un cal iar după despărţirea în fapt a dobândit cu contribuţie de 100% un cal, o căruţă şi o drujbă Stil. A arătat, de asemenea, pârâtul-reclamant că în timpul căsătoriei cu reclamanta-pârâtă au mai construit un coşer din lemn, un coteţ cu două încăperi din lemn, o fânărie din lemn acoperită cu ţiglă, efectuând şi diverse îmbunătăţiri atât la casa mare cât şi la anexele construite împreună şi a solicitat să i se acorde un drept de retenţie până când reclamanta îi va plăti sulta ce i se cuvine (f.12,14).

Prin încheierea de admitere în principiu din 14.04.2008 Judecătoria Bacău a admis în parte atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională şi constatând că părţile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuţii egale, de 50% fiecare, un chiler, un grajd, un beci, o fântână, o fânărie din lemn, gard din scândură şi porţi din lemn precum şi mai multe bunuri mobile, a dispus efectuarea de expertize pentru evaluarea bunurilor (f.45,46).

Motivarea instanţei de fond care refuză reţinerea la masa de partaj a îmbunătăţirilor aduse construcţiilor, atât a celor arătate de reclamantă cât şi a celor indicate de pârât prin cererea reconvenţională, întrucât nu au fost solicitate ca un drept de creanţă, este greşită, instanţa încălcând dispoziţiile art.129 alin.(4) cpc care arată că judecătorul este în drept să ceară părţilor explicaţii oral sau scris cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept, putând pune în dezbatere orice împrejurare de fapt ori de drept chiar dacă nu este menţionată în cerere sau în întâmpinare.

Astfel, nici din cuprinsul cererii principale şi nici din cel al cererii reconvenţionale nu rezultă că părţile au solicitat îmbunătăţirile ca bunuri distincte, menţionându-se doar efectuarea acestora cu intenţia neechivocă de a fi luate în considerare la stabilirea masei de împărţit iar pe de altă parte, din cuprinsul încheierilor de şedinţă nu rezultă că instanţa ar fi pus în discuţia părţilor calificarea juridică a pretenţiilor referitoare la îmbunătăţiri. Pe cale de consecinţă, nici probele nu au fost discutate şi administrate în mod corespunzător, acest motiv de recurs, găsit fiind ca întemeiat, atrăgând casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art.312 alin.(5) Cpc, pentru a fi analizate pe fond şi cererile părţilor referitoare la îmbunătăţiri.

Întemeiată este şi critica privind reţinerea ca bun comun doar a unei sobe de fier, fiind solicitată şi partajarea unei sobe de teracotă (de către reclamantă şi recunoscută implicit de pârât), probele administrate nefiind concludente (martorul Z. Gh.vorbeşte despre o sobă aflată în bucătărie fără a da detalii-f.29 dosar fond, expertiza construcţii menţionează o sobă cu lemn – f.71, iar expertiza bunuri mobile evaluează o sobă de fier – f.92).

De asemenea, instanţa de recurs constată că şi motivul referitor la nereţinerea de către instanţa de fond a butucilor de vie şi a pomilor fructiferi este întemeiat. Astfel, prin cererea reconvenţională pârâtul-reclamant a solicitat partajarea a 180 butuci de vie şi a 20 pruni iar instanţa reţine în încheierea de admitere în principiu că s-ar fi solicitat doar 18 butuci şi 20 pruni, cerere pe care o respinge cu motivarea greşită că cererea nu ar fi fost dovedită în condiţiile în care martorul Z. Gh. declară că ştie că „în timpul căsătoriei s-a plantat vie şi pruni de către tatăl pârâtului” (f.29), nefiind însă întrebat de instanţă câţi anume butuci şi câţi anume pruni iar faptul că tatăl pârâtului a fost cel care a plantat nu poate determina respingerea cererii, fiind evident că lucrările s-au efectuat în folosul părţilor, soţi la vremea aceea, chiar dacă terenul nu era bun comun.

Trebuie observat că, deşi pârâtul-reclamant a arătat la termenul din 21.02.2007 (f.25) că renunţă la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, dat fiind specificul acţiunilor de partaj de bunuri comune, administrarea acestei probe, chiar şi din oficiu, în condiţiile art.129 alin.(59 cpc este deosebit de utilă, în acest sens fiind şi dispoziţiile art.6733 Cpc, potrivit cărora la prima zi de înfăţişare, dacă părţile sunt prezente, instanţa le va cere declaraţii cu privire la fiecare dintre bunurile supuse împărţelii şi va lua act, când este cazul, de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor, locul unde se află şi valoarea acestora.

Soluţia dată de judecătorie cererii de stabilire a unui drept de retenţie formulată de pârâtul-reclamant este, de asemenea, criticabilă, motivarea potrivit căreia „este de esenţa acestui drept de garanţie imperfect ca imobilul în cauză nu trebuie folosit de titularul dreptului de retenţie” fiind echivocă şi eronată. Dimpotrivă, doctrina a definit dreptul de retenţie ca fiind dreptul în virtutea căruia cel ce deţine un lucru mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să-l reţină până ce creditorul titular al dreptului de proprietate exclusivă asupra bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun. Condiţia esenţială pentru a putea fi invocat un astfel de drept este aceea ca datoria pretinsă să se afle în conexiune, să aibă legătură cu bunul, să fie prilejuită de acesta, să fie, deci, un debitum cum re iunctum.

Soluţionarea cererii privind dreptul de retenţie este, însă, strâns legată de soluţionarea cererilor privind îmbunătăţirile aduse imobilului în timpul căsătoriei, cereri formulate de ambele părţi şi nesoluţionate de instanţa de fond.

Referitor la reţinerea ca bunuri comune a unui cal şi a unei drujbe, instanţa constată că martorii audiaţi au dovedit faptul că acestea sunt bunuri proprii ale pârâtului-reclamant; astfel, la căsătorie părţile au primit doi cai de la tatăl pârâtului, în timpul căsătoriei s-a cumpărat un cal dar s-a şi vândut unul iar în pârâtul a lucrat cu un cal al lui şi unul al tatălui lui (f.23,39,30). În ceea ce priveşte drujba, instanţa constată că probele administrate sunt contradictorii; astfel, este adevărat că martorul B.Gh. declară că a văzut la părţi în timpul căsătoriei o drujbă (f.23), însă martorul pârâtului, M.P. (f.30) a arătat că pârâtul are o drujbă luată recent iar expertul a identificat un asemenea bun, marca Stil, procurat în 2005 (f.92). Pârâtul a afirmat că bunul a fost achiziţionat după despărţirea în fapt, însă data despărţirii nu poate fi stabilită pe baza datelor aflate la dosar - martorul B.Gh. a declarat că în 2004 părţile erau despărţite de 10 luni (f.23) iar martora C.F. a declarat că separarea părţilor a intervenit în aprilie 2006(f.24).

În mod greşit instanţa de fond a respins cererea pârâtului de efectuare a unei contraexpertize în specialitatea construcţii (f.94) în condiţiile în care expertul desemnat, ing. C.N.  arătat că nu poate stabili valoarea de circulaţie a construcţiilor (f.97), cererea recurentului-pârât de a fi solicita opinia unui alt expert fiind pe deplin justificată.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, instanţa constată că judecătoria a omis să stabilească posesia bunurilor, deşi s-a solicitat în mod expres obligarea pârâtului la restituirea bunurilor (f.98 dosar fond), astfel încât sentinţa pronunţată nu poate fi pusă în executare.

În consecinţă, faţă de administrarea defectuoasă a probelor (nu s-au luat interogatorii complete părţilor, chiar şi din oficiu, nu s-au audiat martorii în mod corespunzător cu privire la chestiunile contestate, nu s-a efectuat o contraexpertiză construcţii pentru a se verifica dacă se poate stabili preţul de circulaţie al imobilelor, evitându-se astfel prejudicierea părţii care urmează să primească sultă), pentru ca instanţa să califice corect în drept cererile părţilor privind efectuarea îmbunătăţirilor şi să le dea eficienţă la efectuarea împărţelii, în temeiul art.305 şi 312 alin(5) Cpc recursurile vor fi admise cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Domenii speta

Spete similare