Titlul de proprietate. Uzucapiune.

Invocarea ulterioară a unui titlu anterior titlului de proprietate, nu poate fi reţinut ca un motiv de nulitate în condiţiile în care s-a stabilit deja cu putere de lucru judecat pentru reclamanţi că pentru suprafaţa din acest titlu părţilor li s-a recunoscut dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune în baza unei stăpâniri de fapt anterioare.

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2016:010.000246

Dosarul nr.  X/315/2011RECURS

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA –SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 246

Şedinţa publică din  29.11.2016

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN :

PREŞEDINTE- CC

JUDECĂTOR- CC

JUDECĂTOR- CC

GREFIER -  CC

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul  reclamant CC, cu domiciliul în CC,  împotriva sentinţei civile nr. 2709/22.06.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul cu nr. X/315/2011, în contradictoriu cu intimatul reclamant CC, cu domiciliul în domiciliul în CC şi cu intimaţii pârâţi CC, cu domiciliul în CC, CC, cu sediul în CC şi CC, cu sediul în CC, dosarul având ca obiect ”fond funciar”.

Prezenţa şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 08.11.2016, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 15.11.2016, la data de 22.11.2016 şi la data de 29.11.2016.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/315/21.11.2011 reclamanţii CC şi CC au solicitat în contradictoriu cu pârâţii CC, CC şi CC ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a titului de proprietate nr. CC emis pe numele pârâtei CC.

În motivare a arătat că terenul în suprafaţă de 700 mp, situat în tarlaua 97, parcela 2662/73, ce face obiectul titlului de proprietate atacat, face parte din suprafaţa de 1.980 mp aflată în proprietatea reclamanţilor, că acest din urmă teren a fost cumpărat de bunicul reclamanţilor, CC, cu chitanţă de mână la 26.04.1965, de la CC, că de atunci acest teren a fost stăpânit continuu, netulburat, pu lic şi sub nume de proprietar de autorii reclamanţilor şi de reclamanţi, fiind amisă prin sentinţa civilă nr. 1449 din 02.03.2010 cererea acestora în contradictoriu cu moştenitorii lui CC şi constatându-se calitatea de proprietari atât prin vânzare cumpărare cât şi prin uzucapiune şi că titlul de proprietate a fost eliberat în timpul derulării procesului respectiv.

Au mai arătat că reconstituirea este nelegală pentru că terenul în cauză nu face obiectul legilor fondului funciar, nefiind preluat de CAP sau de stat în vreo formă, fapt ce rezultă din lipsa vreunui CAP în zonă, cât şi de stăpânirea continuă asupra terenului, că reconstituirea a fost făcută asupra unui teren ce nu se afla la dispoziţia CC, că lotul nr. 90 unde a avut teren pârâta se află la distanţă de terenul reclamanţilor, care era identificat ca fiind loturile nr. 41 şi 42 că terenul era înscris în rolul agricol al bunicilor reclamanţilor, care a achitat şi impozitul până la deces.

Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 42 din Legea 1/2000.

La data de 05.12.2011 pârâta CC a formulat întâmpinare (f. 28), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând totodată şi excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 811 din 25.02.2011, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul X/315/2010.

În motivare a arătat că prin sentinţa respectivă a fost respinsă cererea formulată de reclamantul CC de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate, reţinându-se că situaţia de fapt nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997, că era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, că a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară şi că terenul la care se referă reclamanţii are alt amplasament decât terenul pentru care comisia a dispus reconstituirea.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 115-118 şi 166 din C.pr.civ. de la 1865 şi pe prevederile art. III din Legea nr. 18/1991 şi s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin încheierea din data de 13.02.2012 (f. 64-65), instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamantul CC, calificând excepţia invocată în ceea ce priveşte celălalt pârât ca fiind o apărare de fond vizând aplicarea prezumţiei de lucru judecat a sentinţei civile nr. 811 din 25.02.2011, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul X/315/2010.

Prin încheierea din data de 13.11.2013, instanţa respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CC invocată de aceasta (f. 182).

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri, martorul CC (f. 125) şi cu expertiză topografică (f. 140-150, 239-245, 256-259, 301-303).

Prin sentinţa civilă nr. 2709 din data de: 22.06.2016, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamantul CC, a respins cererea formulată de reclamantul CC pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul CC, având ca obiect fond funciar, ca neîntemeiată şi a respins cererea pârâtei CC de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea soluţiei instanţa a reţinut următoarele:

La data de 30.11.2005, pârâta CC a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 282 (f. 73), pentru terenul cu care tatăl său a fost împroprietărit în pct. „CC”, conform titlului de proprietate anexat acestei cereri.

Prin amendamentul nr. 8182 din 05.11.2008 emis de CC (f. 74) a fost validată propunerea CC , stabilindu-se dreptul pârâtei la reconstituire pe Anexa nr. 46 pentru un teren de 700 mp.

Acest teren figura în Registrul agricol în anii 1959-1960 în rolul numitului CC (f. 47). Dreptul de proprietate fusese stabilit pentru acesta prin titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 187/1945 (f. 42).

La data de 13.01.2009 a fost emis titlul de proprietate nr. 158353 a cărui nulitate absolută se cere a se constata în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 1449 din 02.03.2010, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2008 a fost admisă cererea formulată la data de 04.10.2007 de reclamanţii din cauza de faţă, în contradictoriu cu pârâţii CC şi respectiv CC şi CC, constatându-se încheiat contractul de vânzare - cumpărare pentru suprafaţa de 990 mp situat în CC, având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: N – CC pe o lungime de 66,2 m., S – CC pe o lungime de 66,2 m., E – CC pe o lăţime de 15,2 m., V – CC pe o lăţime de 15,5 m şi constatându-se că reclamanţii au dobândit terenul în suprafaţă de 990 mp situat în CC, N – CC (CC) pe o lungime de 66,2 m., S – CC pe o lungime de 66,2 m., E – CC pe o lăţime de 15,2 m., V – moşt. CC şi moşt. CC pe o lăţime de 15,5 m., prin îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de 30 de ani.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 787 din 21.02.2007, având ca obiect partaj succesoral, instanţa reţine că nu are nici un efect asupra modului de deţinere al terenului în suprafaţă de 990 mp cu privire la care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de 30 de ani prin sentinţa nr. 1449 din 02.03.2010, având în vedere că are în vedere un drept de creanţă ce nu a fost valorificat şi nu dreptul de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr. 811 din 25.02.2011, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2010 a fost respinsă cererea formulată la data de 04.10.2007 de reclamantul CC, privind constatarea nulităţii titlului de proprietate în cauză.

În motivarea cererii respinse reclamantul invoca faptul că terenul a fost stăpânit exclusiv de acesta, care îl preluase de la bunicul său CC, că prin sentinţa civilă nr. 1449 din 02.03.2010, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2008 a fost admisă cererea sa, că pârâta nu a avut niciodată teren pe amplasamentul actual, Lotul nr. 90 al tatălui pârâtei fiind situat în altă zonă, că nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate prin suprapunerea cu dreptul său preexistent.

Recursul formulat de reclamant a fost respins prin decizia civilă nr. 1053 din 18.10.2011, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în motivare reţinându-se că „sentinţa de partaj prin care terenul a fost atribuit reclamantului recurent, în urma tranzacţiei încheiate între părţi, neconstituind titlu de proprietate, având doar caracter declarativ, nu constitutiv de drepturi, iar pe de altă parte, sentinţa civilă nr.1449/02.03.2010 prin care s-a constatat în contradictoriu cu moştenitorii lui CC, decedat în cursul procesului ( numiţii CC şi CC) că reclamanţii CC şi CC au dobândit terenul în suprafaţă de 990 mp prin îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de 30 ani, nu este opozabilă reclamantei”, că „nu rezultă că acesta (reclamantul n.n.) ar fi probat conform dispoziţiilor mai sus menţionate că pârâta ar fi persoană neîndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, nefăcând nici dovada că terenul în litigiu nu făcea obiectul fondului funciar, nefiind la dispoziţia CC”.

Din cuprinsul expertizelor topografice întocmite de experţii CC (f. 140-150) şi CC (f. 239-245, 256-259, 301-303) rezultă că există o suprapunere totală între terenul reclamanţilor în suprafaţă de 990 mp, cu privire la care s-a constatat dobândirea uzucapiunii şi cel din titlul de proprietate atacat, însă această suprapunere se datorează modului de poziţionare a terenului reclamanţilor.

Astfel, instanţa constată că cele două rapoarte de expertiză surprind aceeaşi situaţie de fapt şi anume că între limita de sud şi limita de nord a terenurilor reclamanţilor, adică între vecinul CC şi vecinul CC, există o suprafaţă ce depăşeşte suprafaţa însumată a terenurilor aparţinând reclamanţilor şi pârâtei.

De altfel, terenul aparţinând reclamanţilor se suprapune şi cu o parte din terenul aparţinând unei alte persoane, CC (f. 303), aflat în continuarea terenului pârâtei.

Instanţa reţine că cererea este neîntemeiată pentru următoarele motive:

În raport de faptul că reclamanta a formulat cerere de reconstituire în termenul legal, de faptul că este fiica defunctului CC, astfel cum rezultă din certificatul de naştere seria CC  nr. CC (f. 75), care potrivit registrului agricol în anii 1959-1960 (f. 47) şi titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 187/1945 (f. 42) a avut în proprietate un teren în suprafaţă de 700 mp în pct. „CC”, aceasta apare ca fiind persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 700 mp teren intravilan.

În ceea ce priveşte legalitatea titlului de proprietate prin raportare la suprafaţa de teren concretă cu privire la care s-a dispus reconstituirea, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada că această suprafaţă nu se afla la dispoziţia CC, ci în proprietatea privată a reclamanţilor, aşa cum invocă aceştia.

Aspectele tranşate prin sentinţa civilă nr. 1449 din 02.03.2010, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2008 sunt opozabile pârâtei, care nu a fost parte în acel proces, însă numai până la dovada contrară, deci cu forţa unei prezumţii relative, hotărârea judecătorească fiind o realitate ce nu poate ignorată.

Faptul neparticipării terţului la proces, dă posibilitatea acestuia să facă dovada, în contra adevărului judiciar reţinut de instanţă, relevat de probele administrate de părţi şi de argumentele invocate de acestea şi pe care judecătorul şi-a fundamentat raţionamentul, aducând în dezbatere elemente noi, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la o altă soluţie.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că, în contra celor reţinute în sentinţa civilă mai sus menţionată, între limitele indicate pentru cele două terenuri de câte 990 mp exista o suprafaţă mult mai întinsă, de peste 3.000 de mp. Această situaţie de fapt vine să contrazică declaraţiile martorilor audiaţi în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. X/315/2008, cu privire la întinderea şi limitele suprafeţelor de teren pretinse de reclamanţi.

Lipsa de valoare probatorie a expertizei topografice întocmită în dosarul nr. X/315/2008 se vădeşte cu atât mai mult cu cât, chiar prin raportare la dimensiunile laturilor reţinute de expert, acesta a calculat greşit suprafaţa.

Aşadar, pe această cale, reclamanţii încearcă să creeze premisele dobândirii dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren mult mai întinse decât cea pentru care au solicitat să li se constate dreptul de proprietate.

Aşadar, instanţa reţine că în dosarul de faţă a fost făcută proba contrară, în sensul că cei doi reclamanţi nu sunt proprietarii terenului pentru care s-a emis titlul de proprietate atacat.

Prin urmare, cum nu s-a făcut dovada deţinerii acestui teren de alte persoane, conform dispoziţiilor art. 646 din Codul civil de la 1865 şi art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, terenul în cauză făcea parte din domeniul privat al comunei şi putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

Faptul că reconstituirea nu s-a făcut pe acelaşi amplasament nu constituie în sine un motiv de nulitate, aceasta putând fi efectuată şi pe alte amplasamente, conform dispoziţiilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate.

Totodată, potrivit raţionamentului de mai sus, aspectele tranşate prin sentinţa civilă nr. 811 din 25.02.2011, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2010, se opun reclamantului CC, care nu a fost parte în acel dosar, până la dovada contrară, deci cu forţa unei prezumţii relative.

Or, prin probele administrate în cauza de faţă, reclamantul CC nu a făcut dovada contrară, respectiv că pârâta nu ar fi persoană îndreptăţită sau că terenul în litigiu nu făcea obiectul legii fondului funciar, nefiind la dispoziţia CC.

Împotriva sentinţei menţionate a formulat cerere de recurs reclamantul CC, înregistrată în data de 14.07.2016, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei in sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulata.

În motivarea cererii partea a menţionat şi susţinut următoarele:

La data de 26.04.1965, bunicul, CC, cumpăra de la numitul CC, printr-un inscris sub semnătura privata intitulat "Chitanţa", suprafaţa de 1.400 mp - Loturile nr.41 - 42, cu vecinătăţi: -la Răsărit: şoseaua CC; -la Apus: CC, CC si CC; -la Miaza-zi : CC; -la Miaza -noapte: CC.

Având in vedere ca de la data cumpărării si pana in prezent, intreaga suprafaţa a fost stăpânită de către autorii lor iar mai apoi, de către parte si fratele meu CC, prin Sentinţa civila nr. 1449/02.03.2010 pronunţata in dosarul nr.X/315/2008 de către Judecătoria Targoviste s-a constatat dreptul nostru de proprietate pentru o suprafaţa totala de 1980 mp, parte prin constatarea uzucapiunii de lunga durata si parte, prin constatarea valabilităţii operaţiunii de vanzare-cumparare ce a avut la baza "Chitanţa " din anul 1965.

Pe parcursul derulării litigului, la data de 13.01.2009 se eliberează T.P. atacat, paratei CC, pentru suprafaţa de 700 mp - teren intravilan, cu vecinătăţile menţionate in aceasta, obiect al prezentului litigiu.

Suprafaţa de teren"reconstituita" paratei si cuprinsa in actul atacat este de fapt, suprafaţa de teren ce aparţine părţii in baza Sentinţei civile nr. 1449/02.03.2010 si a Sentinţei civile nr.787/21.02.2007 pronunţata de Judecătoria Targoviste in dosarul nr.X/315/2007.

Temeiul de drept al acţiunii il reprezintă dispoztiile art.III lit.a) pct.iii) din Legea nr. 169/1997: " actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate in favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost inscrisi in cooperativa agricola de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate ".

La momentul promovării prezentei acţiuni cat si parcursul derulării litigului, au fost depuse urmatorele inscrisuri:

1.înscrisul sub semnătura privata intitulat "Chitanţa" din anul 1965 intervenit intre bunicul meu, CC si numitul CC, vizând suprafaţa de 1.400 mp Loturile 41-42 ; 2.Sentinţa civila nr. 1449/02.03.2010 pronunţata de Judecătoria Targoviste in dosarul nr.X/315/2008, privind dobândirea dreptului meu de proprietate si al fratelui, asupra celor doua trupuri de teren, cate 990 mp fiecare (in acte 700 mp fiecare) prin uzucapiunea de 30 de ani si constatarea încheierii contractului de vanzare-cumparare ce a avut la baza inscrisul de la pact. 1; 3.Sentinţa civila nr.787/21.02.2007 pronunţata de Judecătoria Targoviste in dosarul nr.X/315/2007 ce a consfinţit tranzacţia incheiata intre părţile acelui litigiu, ce a avut ca obiect " partaj succesoral" dupa urma defuncţilor noştri bunici, CC si CC, hotărâre prin care in lotul meu si al fratelui sunt incluse suprafeţele reţinute in sentinţa civila de la pct.2; 4.Sentinta civila nr.811/25.02.2011 pronunţata in dosarul nr.X/315/2010 de către Judecătoria Targoviste, prin care a fost respinsa cererea reclamantului CC in contradictoriu cu aceeaşi parata, pentru neindeplinirea cerinţelor art.III alin.l lit.c) din Legea nr. 169/1997. 5.Extrase de pe "Lista definitiva a improprietaritilor" comuna CC - Reforma Agrara din anul 1945, din care rezulta ca vecitatile loturilor 41 si 42, ce au aparţinut bunicului nostru, erau loturile cu nr.40 - CC si nr.43 - CC, fiind evidenta respectarea numerotării consecutive a loturilor, prin urmare, lotul cu nr.90 ce a aparţinut autorului paratei nu putea fi amplasat peste loturile cu nr.41/42; 6.Certificat ce datează din 16.02.1968 eliberat de Sfatul Popular al comunei CC, din care rezulta ca in comuna nu a luat fiinţa CAP, iar imobilul autorilor noştri nu a fost preluat de stat; 7.Adresa nr.809/14.02.2010 (fila 84 dosar) emisa de către parata CC; 8.Adresa nr.2196/21.03.2012 emisa de către Primăria CC si potrivit căreia terenul in suprafaţa de 700 mp situat in tarla 97(terenul in litigiu), nu a făcut obiectul cooperativizării. 9.Cererea de revendicare a numitei CC, din data de 30.11.2005. 10.titlul de proprietate al numitului CC, prin care acesta este improprietarit in lotul 90 cu o suprafaţa de 700 mp, teren cămin de casa;

De asemenea, a fost administrata proba cu expertiza topo, in cauza fiind numiţi experţii CC si CC, lucrarea acesteia din urma, fiind avizata favorabil de către CC.

Lucrările experţilor evidenţiază aspecte ce au fost ignorate, in parte, de către instanţa de fond iar altele intepretate intr-o maniera demna de a conduce intr-un final la respingerea acţiunii.

Astfel, expertul CC evidenţiază următoarele: "Primăria CC nu are niciun fel de evidenta a Titlurilor de proprietate emise in anul 1945, nici in ceea ce priveşte amplasamentul suprafeţei de 700 mp, nici in ceea ce priveşte vecinătăţile, nici cum au fost emise sau numerotate loturile.

Mai mult, Primăria CC nu are niciun fel de evidenta nici pentru Titlul de proprietate CC (proces-verbal de vecinătate, etc), el fiind emis pe baza unei ridicări topografice (Plan de situaţie) intocmit de autorizat CC."

Expert CC menţionează: "Loturile 41 si 42 se invecinau si aveau acces la drumul principal Targoviste-Ploiesti, in timp ce lotul 90 era in partea de vest a acestora, poziţionat la un drum de acces secundar."

Fata de argumentaţia instanţei de judecata cum ca reclamantul nu a făcut dovada ca suprafaţa de teren, reconstituita paratei, nu s-ar fi aflat la dispoziţia CC, in vederea reconstituirii, arată ca:

Certificatul nr. 195 din 16.02.1968 eliberat de Sfatul Popular al comunei CC confirma pentru terenul in cauza ca, in "comuna nu a luat fiinţa CAP, iar imobilul (terenul litigios) nu a fost preluat de către stat". Certificatul a fost eliberat pentru a servi autorilor noştri "in vederea perfectării actelor de înstrăinare" ceea ce atesta existenta dreptului de proprietate al acestora inca din acea perioada.

Adresa nr.2814718.04.2012 emisa către Judecătoria Targoviste, ca proba in actualul dosar, menţionează : " Terenul in suprafaţa de 700 mp inclus in TP 158353/2009 emis pentru parata CC, nu făcut obiectul cooperativizării si nu a fost preluat de către stat. Autorul reclamanţilor si numiţii CC si CC nu au fost membrii cooperatori si nu au fost găsite cereri de intrare in CAP cu acest teren. Revenim si la Adresa 2196/21.03.2012, prin care v-am comunicat faptul ca suprafaţa in cauza( corect T97 P 2662/473) nu a făcut obiectul cooperativizării."

Adresa anterior menţionata a fost emisa tocmai de către parata CC care, atesta in acest fel, in mod indubitabil ca terenul litigios, fiind proprietate privata nu s-a aflat niciodată la dispoziţia acesteia, motiv pentru care nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea paratei.

Instanţa ignora cu desăvârşire aceste înscrisuri probatorii, reţinând o situaţie juridica contrara realităţii.

De altfel instanţa, in considerentele hotărârii, susţine ca suprafaţa litigioasa aparţinea domeniului privat al comunei si nu reclamanţilor (situaţie juridica contrazisa de înscrisurile sus-mentionate) facand astfel confuzie intre domeniul privat al comunei si terenurile aflate la dispoziţia CC de reconstituire a dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate al reclamantului este constatat incontestabil prin Sentinţa civila nr. 1449/02.03.2010 pronunţata in dosarul nr.X/315/2008, retinandu-se conform dispozitivului acesteia ca a fost admisa acţiunea, atat in ceea ce priveşte pronunţarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vanzare-cumparare in baza Chitanţei din 1965, incheiata cu promitentul vânzător, cat si sub aspectul dobadirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, respectiv stăpânirea continua, neintrerupta si netulburata a acestuia si autorului sau inca din 1965.

Efectele hotărârii astfel pronunţate au caracter retroactiv, confirmând dobândirea dreptului de proprietate inca din anul 1965.

In plus, aceasta hotărâre este recunoscuta de autoritatea publica locala, sens in care a fost emisa adresa nr.809/14.02.2010, terenul fiind inregistrat in registrul agricol pe numele autorului si ulterior pe numele subsemnatului, operaţiune care nu putea avea loc daca dreptul de proprietate era contestat.

Din cuprinsul aceleaşi adrese, reiese cu evidenta ca pentru terenul litigios, impozitul a fost achitat de către moştenitorii autorului CC, ceea ce in condiţiile legislaţiei fiscale acesta nu poate datorat / achitat decât de către proprietar.

Aceeaşi teza probatorie o reprezintă si Chitanţele din 04.12.2009 respectiv 08.02.2010, ocazie cu care s-a incasat de la reclamant suma totala de 1203 lei reprezentând transfer proprietate imobiliara, taxa perceputa in condiţiile aceleaşi legislaţii fiscale, in calitate de moştenitor al proprietarului intial CC.

Judecătorului fondului nu retine in considerentele hotărârii, nimic cu privire la toate aceste inscrisuri oficiale care atesta in mod evident dreptul nostru de proprietate, neexistand nicio motivare pentru inlaturarea acestor probe.

Judecătorului fondului deviază de la obiectul acţiunii cu care a fost investit, in sensul ca desi dreptul meu de proprietate este consfinţit printr-o hotărâre judecatoresca definitiva, cu caracter retroactiv, acesta nu recunoaşte caracterul pozitiv al hotărârii judecătoreşti, contestandu-mi dreptul de proprietate astfel definitiv si nepreocupandu-se decât formal de modul in care paratei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenul meu.

Amplasamentul terenului deţinut in proprietate este stabilit cu certitudine prin cele doua expertize efectuate in cauza, ultima avizata favorabil de către CC, lucrări din care rezulta suprapunerea totala dintre terenul meu si cel al paratei, in acest sens in considerentele hotărârii (pag.3 alin.4) instanţa reţinând :

"Din cuprinsul expertizelor topografice întocmite de experţii CC (f.140-150) si CC (f.239-245, 256- 259, 301- 303) rezulta ca exista o suprapunere totala intre terenul reclamanţilor in suprafaţa de 990 mp, cu privire la care s-a constatat dobândirea uzucapiunii si cel din titlul de proprietate atacat, insa aceasta suprapunere se datorează modului de poziţionare a terenului reclamanţilor."

In mod greşit si contrar concluziilor celor doi experţi, instanţa apreciază ca suprapunerea se datorează amplasamentului terenului reclamantului, in condiţiile in care asa cuma ratam expertizele stabilesc cu certitudine amplasamentul proprietăţii mele.

Sub acest aspect, practic instanţa ignora concluziile experţilor, fara nicio motivare, adăugând o constatare personala, contrara lucrărilor efectuate in cauza.

Sub acest aspect, instanţa incalca si principiul statuat de art.261 alin.l pct.5 Cod procedura civila, nemotivand de ce nu este de acord cu concluziile expertizelor efectuate.

Concluzia ce se poate desprinde din aceasta analiza, este aceea ca dreptul meu de proprietate pe amplasamentul stabilit prin expertize este incontestabil, iar reconstituirea făcuta paratei, pe terenul proprietatea mea, corespunde intru-totul temeiului de drept invocat respectiv art.III alin.l lit.a pct.iii) din Legea nr. 169/1997, ca motiv de nulitate absoluta a titlului.

Desi instanţa s-a pronunţat pur formal cu privire la calitatea de persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate, a paratei, aprecierile acesteia sunt eronate:

-intreaga legislaţie privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate nu este aplicabila in speţa, având in vedere ca zona in care se situează terenul nu a fost cooperativizata, iar acesta nu a fost preluat de stat in vreo alta modalitate;

-invocarea art.10 din HG nr. 890/2005, de către instanţa, este pur formala, având in vedere ca in speţa, dincolo de aspectele anterior arătate, cerinţele acestui text de lege nu sunt îndeplinite nici pe departe:

- textul normativ menţionat prevede posibilitatea oferirii persoanei indreptatite a unui alt amplasament, doar atunci cand "restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, in cauza neexistand nicio dovada ca lotul 90, care aparţinea autorului paratei si respectiv acesteia, la momentul eliberării TP atacat, nu ar fi fost liber.

-parata nu a contestat niciun moment, ca terenul sau - lot 90, provine din improprietarirea autorului, din fost moşie CC, improprietarire făcuta in 1945.

Or, asemenea mie, terenul împroprietărit in 1945, atat autorului paratei (lotul 90) cat si autorului meu (loturile 41 si 42 ) au fost de la acea data in proprietate privata, astfel cum sunt si in prezent.

In consecinţa, parata deţine un drept de proprietate asupra terenului moştenit de la autor, amplasat in lotul 90, identificat in expertiza CC, motiv pentru care nu mai putea cere reconstituirea dreptului de proprietate, atâta timp cat acest teren nu a fost preluat de stat in vreuna din modalităţile prevăzute de lege.

Judecătorul fondului nu a cercetat care este regimul juridic al lotului 90, pentru a constata, eventual, daca nu cumva parata il deţine si pe acesta. Susţinem ca de fapt, prin reconstituire, parata a fost improprietarita a doua oara cu o suprafaţa de teren, tocmai pe amplasamentul deţinut de noi in proprietate.

Legal citată intimata CC CC a formulat întâmpinare, înregistrată în data de 23.09.2016 (f-13) prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat împotriva sentinţei civile nr. 2709/22.06.2016 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr.X/315/2011, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei atacate pentru următoarele motive:

Prin sentinţa recurată a fost soluţionată pe cale de excepţie, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat cererea formulată de reclamantul CC şi pe fond, cererea reclamantului-recurent CC a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanţa investită cu cercetarea fondului, analizând condiţiile cerute expres de lege pentru constatarea existenţei autorităţii de lucru judecat, le-a identificat şi pe cale de consecinţă a admis excepţia, respingând astfel cererea de chemare în judecată formulată de CC , reţinând următoarele:

"aspectele tranşate prin sentinţa civilă nr. 1449/2.03.2010 pronunţată de judecătoria Târgovişte în dosarul nr., X/315/2018 sunt opozabile pârâtei, care nu a fost parte în acel proces, însa numai până la dovada contrară, deci cu forţa unei prezumţii relative, hotărârea judecătorească fiind o realitate ce nu poate fi ignorată. Astfel, pentru a menţine stabilitatea juridică, verificarea jurid-dicţionară care a dus la pronunţarea unei hotărâri, se bucură de acea autoritate care asigură imposibilitatea reluării ei in viitor, întrucât astfel ar fi vorba în acelaşi timp de încălcarea principiului securităţii juridice şi a normelor CONVENŢIEI CEDO privind dreptul la un proces echitabil."

În fapt, prin cererea înregistrată se solicită constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. CC emis pe numele pârâtei CC, arătând că terenul în suprafaţă de 700 mp situat în Tarla 97, Parcela 2662/73 ce face obiectul titlului de proprietate atacat este parte integrantă din suprafaţa de 1980 mp aflată în proprietatea reclamanţilor, teren dobândit prin cumpărare.

Se arată în cerere că reconstituirea dreptului de proprietate în numele pârâtei, este nelegală pentru că terenul în cauză nu face obiectul legilor fondului funciar, nefiind preluat de către stat, reconstituirea dreptului pârâtei operând asupra unui teren care nu se află la dispoziţia CC, iar loturile se află la mare distanţă unul de altul.

Prin întâmpinarea pârâtei CC, s-a solicitat atât respingerea cererii ca neîntemeiată, invocându-se şi excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 811/25.02.2011, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul X/315/2010, sentinţă prin care se respinge cererea reclamantului recurent de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate reţinându-se că, situaţia de fapt nu se încadrează în niciunul din cazurile de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997 şi se mai reţine că pârâta era îndreptăţită la reconstituire, că dreptul său este înscris în cartea funciară şi că terenul la care se referă reclamanţii are cu totul un alt amplasament decât terenul pentru care comisia a dispus reconstituirea.

Astfel, prin încheierea din 13.02.2012,, instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea reclamantului calificând-o cu privire la celălalt pârât o apărare de fond, vizând aplicarea prezumţiei de lucru judecat a sentinţei civile nr. 811/25.02.2011, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2010.

Deşi reiterează recurentul în cuprinsul motivelor de recurs istoricul dobândirii înscrisurilor, care să conducă la concluzia că suprafaţa de teren reconstituită pârâtei şi cuprinsă în actul atacat este de fapt suprafaţa de teren ce aparţine reclamantului, în baza Sentinţei civile nr. 1449/2.03.2010 şi a Sentinţei civile nr. 787/21.02.2007 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2007, în mod corect, instanţa de fond reţine că nu s-a făcut dovada că această suprafaţă nu se afla la dispoziţia CC, ci în proprietatea privată a reclamanţilor, aşa cum invocă aceştia şi nici dovada contrară că pârâta nu ar fi persoana îndreptăţită la reconstituire sau că terenul în litigiu nu face obiectul legii fondului funciar.

Nici depoziţiile martorilor ce au făcut obiectul dosarului nr. X/315/2008 privitoare la întinderea şi limitele suprafeţelor de teren pretinse de reclamant nu au putut fi coroborate cu restul probelor administrate în cauză, acţiunea în sine fiind o încercare de a creea premisele dobândirii dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren mult mai întinse decât cea pentru care au solicitat iniţial să li se constate dreptul de proprietate. Din coroborarea tuturor probelor administrate atât în cauza pendinte cât şi în dosarele ataşate şi compararea lucrărilor de expertiză în specialitatea topografie, rezultă fără tăgadă că a fost făcută proba contrară celor susţinute în cererea de chemare în judecată, în sensul că cei doi reclamanţi nu sunt proprietarii terenului pentru care s-a emis titlul de proprietate atacat.

Legal citat, şi intimatul CC a formulat întâmpinare, înregistrată în data de 05.11.2016 (f-26) prin care a menţionat că apreciază că recursul este întemeiat şi solicită admiterea lui, modificarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii principale cu consecinţa constatării nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 158353 emis pe numele CC.

În motivare partea a indicat şi susţinut următoarele:

De altfel, şi eu ar fi trebuit să fiu prezent în acest proces în calitate de recurent, nu de intimat, dar dintr-o eroare probabil neintenţionată a avocatului nostru, fac această întâmpinare în calitate de reclamant intimat. Terenul nostru reprezintă un tot unitar, el a fost împărţit la doi abia în urma partajului succesoral, dar noi am stăpânit împreună întreaga suprafaţă şi practic nu am avut timp să ne separăm prin gard fiecare partea lui, deoarece imediat după partajul succesoral am intrat în proces cu persoana căreia i s-a restituit greşit peste terenul nostru. De altfel se şi vede că el nu este împărţit cu gard pe jumătate, ci este împrejmuit de jur împrejur. Aceasta este o bucată de teren a bunicului nostru care ne-a revenit nouă în cote egale, împărţirea pentru care anume ia o parte şi care alta după ce bunicul nostru nu va mai fi printre noi fiind la alegerea noastră pe care am facut-o împreună cu bunicul nostru încă de când era în viaţă şi ne-a spus că acest teren va fi al nostru. Atunci CC a ales lângă vecinul CC iar CC cealaltă parte. Această împărţire se vede clar şi în urma hotărârii de constatare a proprietăţii. Oriunde ar fi primit CC teren pe această suprafaţă constatată 2032 mp în urma măsurătorilor exacte gps din ultima expertiză, ar fi fost greşit, deoarece noi această suprafaţă am stăpânit-o de 50 de ani prin bunicul nostru şi apoi noi înşine, conform actelor de proprietate, a martorilor, a declaraţiilor vecinilor şi a celorlaltor probe administrate. Noi nu am avut neînţelegeri nici între noi, nici cu vecinii noştri, ci totul a decurs normal şi firesc cum decurgeau lucrurile pe vremuri din bătrâni când fiecare îşi ştia terenul şi proprietatea fiecăruia era respectată cu sfinţenie. Asta până la a descoperi, când am vrut să ne facem cadastru, că o femeie spune că este terenul ei, că 1-a avut permanent în posesie din trecut până acum(!?!), că are titlu de proprietate. Ceea ce se întâmplă acum cu această femeie care minte că este terenul ei, că ea 1-a stăpânit, este ceva nefiresc, ilegal, imoral, care uimeşte practic comunitatea din zona terenului nostru.

Instanţa reţine: "în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 787 din 21.02.2007, având ca obiect partaj succesoral, instanţa reţine că ea nu are nici un efect asupra  modului de deţinere al terenului cu privire la care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de 30 de ani prin sentinţa 1449 din 02.03.2010 având în vedere că are în vedere un act de creanţă ce nu a fost valorificat şi nu dreptul de proprietate ".

Pentru sentinţa civilă 787 a existat rol în primărie pentru terenul ce aparţinea bunicului meu şi care a apărut pe anexa 1 care a stat la baza sentinţei.

În plus noi am plătit, ca urmare a acestei sentinţe nr. 787/21.02.2007, la 04.12.2009, obligaţii fiscale transfer de proprietate imobiliară în valoare de 400 de lei reprezentând o parte din totalul de 1122 de lei, restul fiind achitat la 08.02.2010.

Mai mult, în această sentinţă civilă terenul apare exact cu aceeaşi vecini ca şi cea din 2010, deci Primăria trebuia să constate că există acea sentinţă civilă, că există cineva care deţine terenul şi să nu elibereze alt titlu de proprietate peste un teren care nu se afla la dispoziţia primăriei.

Instanţa mai reţine că "din cuprinsul expertizelor topografice întocmite de expert CC şi CC rezultă că există o suprapunere totală între terenul reclamanţilor în suprafaţă de 990 mp şi cel din titlul atacat, însă această suprapunere se datorează modului de poziţionare a terenului reclamanţilor".

Această reţinere este greşită deoarece, din expertize rezultă, dimpotrivă, faptul că poziţionarea terenului nostru este corectă, aici la margine, unde sunt poziţionate loturile 41, 42, adică exact în locul unde încep loturi de 5000 mp, nemaifiind lângă lotul 41 alt lot de 700 mp, cum se vede din planul moşiei CC depus la dosar (p. 2) şi deci terenul pârâtei lot 90 de 700 mp este poziţionat greşit peste lotul 41, şi nu terenul nostru care este însuşi lotul 41, pe care l-am stăpânit pe acest amplasament timp de 50 de ani. Lângă lotul 41 nu avea cum să fie un lot de 700 mp cum este lotul 90 şi cu atât mai puţin peste el.

Legat de această idee, instanţa constată că: "cele două rapoarte de expertiză surprind aceeaşi situaţie de fapt şi anume că între limita de nord şi cea de sud a terenurilor reclamanţilor, adică între vecinul CC şi CC, există o suprafaţă ce depăşeşte suprafaţa însumată a terenurilor aparţinând reclamanţilor sau pârâtei". Ori, starea juridică actuală a unei părţi din terenul vecinului CC nu ne priveşte pe noi, din moment ce noi avem delimitate dimensiunile clare ale terenului, asupra cărora nu au fost niciodată probleme că am fi încălcat hotarele vreunui vecin.

Iar probele ce sunt invocate în această hotărâre care ar sta la baza acestei reţineri se bazează exclusiv pe declaraţia lui CC de la Primărie în expertiza lui CC la faţa locului că "nu are cunoştinţă că ar mai fi cineva pe această suprafaţă", (p. 3) Ori, acelaşi inginer din primărie a declarat că "nu are nici un fel de evidenţă a titlurilor de proprietate emise în 1945, nici în ce priveşte amplasamentul suprafeţei de 700 mp, nici în ce priveşte vecinătăţile, nici cum au fost emise şi numerotate loturile. Şi, conform expertizei, "Primăria CC nu a pus la dispoziţia expertului nici o evidenţă agricolă şi nici un înscris din care să se poată stabili amplasamentul terenurilor menţionate în titlurile de proprietate." (p.3).

Deci, cum au fost poziţionate greşit terenurile reclamanţilor, din moment ce nu există dovezi despre cum ar fi trebuit poziţionate corect, ca să se poată compara cu ele? Dimpotrivă, dovezile din ultima expertiză arată că doar ele sunt poziţionate corect şi că cel al lui CC, lot nr. 90 este poziţionat greşit.

Nici nu aveau cum să fíe poziţionate greşit, pentru că ele sunt poziţionate aşa cum au fost poziţionate în 1945 şi aşa au rămas până acum, fiind stăpânite între 1945 şi 1965 de familia Sărăroiu iar din 1965 până în prezent, neîncetat şi cu titlu de proprietar de CC care le-a cumpărat şi de nepoţii acestuia care le-au moştenit.

Spunând că "această suprapunere se datorează modului de poziţionare al terenului reclamanţilor" instanţa încearcă să explice contradicţia dintre ceea ce a susţinut CC în toate dosarele (şi anume că nu există identitate între terenurile noastre) şi dovada expertizei care spune tocmai că există o suprapunere totală. Cu alte cuvinte, datorită faptului că noi suntem poziţionaţi corect neîntrerupt din 1945 până acum, ea a nimerit tocmai peste terenul nostru. Cu alte cuvinte, dacă noi am fi avut bunul simţ să nu păstrăm terenul aşa cum a fost el împroprietărit din 1945 ci să ne mutăm în altă parte (eventual pe lotul 90), ca să evităm să nu vină ea peste noi în viitor, în anul 2009, atunci nu ar mai fi fost nici o problemă acum.

Instanţa mai reţine că "de altfel, terenul aparţinând reclamanţilor se suprapune şi cu o parte din terenul aparţinând unei alte persoane, CC, aflat în continuarea terenului pârâtei. " Instanţa a trecut cu vederea toate dovezile din dosar referitoare la acest lucru şi anume că CC este moştenitoarea lui CC şi că ea deţine acest teren ca urmare a unei moşteniri (SC 3225/11.06.2009), nu a unei restituiri a unui titlu de proprietate, deci că ea nu putea fi poziţionată oriunde dorea CC aşa cum a fost poziţionat titlul nou emis al lui CC, ci în locul în care a fost stăpânit terenul, deci în nici un caz lângă titlul nou emis arbitrar, la 15 m mai spre asfalt. Acest titlu nou emis a fost poziţionat având lungimea de 50 m, deşi loturile de 700 mp din zonă au lungimea de 65 de m iar terenul lui CC a fost efectiv poziţionat în funcţie de acesta nou care a fost emis şi amplasat arbitrar, conform declaraţiilor unei singure persoane: CC (p. 4).

Această poziţionare a noului titlu emis şi a vecinului CC de lângă, s-a făcut arbitrar, fară a fi prezenţi vecinii, fără a exista proces verbal de vecinătate, fără a exista plan parcelar, după declaraţiile Primăriei, care a spus că ei nu aveau nici un fel de plan parcelar sau alte date. în schimb, în expertiza noastră din anul 2008, toţi vecinii au fost prezenţi la faţa locului şi au spus că hotarele sunt corecte, inclusiv sora lui CC care până la momentul respectiv al suCCesiunii, 11.06.2009, era coproprietară cu cote egale cu aceasta, CC aflându-se în străinătate (p. 5). In plus, în zonă nu mai există alte titluri de proprietate pentru terenuri restituite, după cum se vede şi pe schiţa cadastrelor noastre că ceilalţi vecini au sentinţe civile sau acte de moştenire, deci au stăpânit permanent terenurile. Singurul titlu emis pe această zonă necooperativizată şi care nu era la dispoziţia CC , este acesta al lui CC.

Ca motivare, instanţa reţine că, în ceea ce priveşte legalitatea titlului de proprietate prin raportare la suprafaţa de teren concretă cu privire la care s-a dispus reconstituirea, "nu s-a făcut dovada că această suprafaţă nu se afla la dispoziţia CC, ci în proprietatea privată a reclamanţilor, aşa cum invocă aceştia".

Motivarea este contrară probelor administrate în cauză, probe din care rezultă că terenul nu a fost la C.A.P. şi n-a făcut obiectul reconstituirii. Este vorba de certificat din anul 1968 emis de Primărie (p. 6), adresa nr. 2196/21.03.2012 (p. 7) şi adresa 2814/18.04.2012 (p. 8) trimise de Primărie. Probabil instanţa a reţinut doar adresa 1287/04.03.2008 (p. 9), care arată contrariul celor ulterioare ei. Iar în adresa 809/14.02.2011 trimisă de Primărie se specifică faptul că anterior datei sentinţei civile nr. 1449/02.03.2010, suprafaţa face parte din totalul de 1400 mp înscrişi pe numele defunctului CC (suprafaţă care în fapt este 1980 mp conform sentinţei şi împărţită între 2 moştenitori cu câte 990 mp fiecare). , impozitul fiind achitat de moştenitorii acestuia (p. 10).

Aşadar, noi am făcut dovada, în ciuda faptului că primăria în anul 2008 a trimis relaţii că terenul a fost preluat de C.A.P. Astfel am făcut în anul 2009 dovada prin certificatul din 1968 din Primărie în care se arată că în comună nu a luat fiinţă C.A.P. Apoi însăşi primăria în anul 2011 a trimis relaţii în două rânduri că terenul nu a făcut obiectul cooperativizării, deci nu putea să fie la dispoziţia CC. Dovada că a fost în proprietatea privată a noastră am facut-o în numeroasele dosare, cu înscrisuri, martori, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care are efect din 1965.

In mod greşit s-a reţinut împrejurarea că noi n-am fi proprietari. Dacă uniţi expertiza care s-a făcut în cauza sentinţei 1449 (şi pe care instanţa o comentează ca fiind neavenită, lucru ce nu este posibil de a fi comentat acum, deoarece a fost analizată de instanţă la vremea respectivă), cu expertizele ulterioare care nu se contrazic, ci se completează, expertize care arată tocmai că loturile noastre 41, 42 sunt poziţionate aici unde am stăpânit dintotdeauna şi dacă vedem că lângă lotul 41 încep loturi de 5000 de mp nu de 700 mp cum este lotul 90, o să observăm că terenul nu putea fi restituit lângă lotul 41 şi cu atât mai puţin peste el.

Din aceasta rezultă că instanţa în mod total greşit a reţinut din expertiza realizată de CC, că "această suprapunere se datorează modului de poziţionare a terenului reclamanţilor." Dimpotrivă, poziţionarea terenului nostru este corectă, aici la margine, lângă locul unde încep loturi de 5000 mp, nemaifiind lângă lotul 41 alt lot de 700 mp, cum se vede din planul moşiei CC depus la dosar şi deci terenul pârâtei este poziţionat greşit, nu al nostru pe care l-am stăpânit pe acest amplasament timp de 50 de ani şi care a fost dovedit de expertiză că este amplasamentul original din 1945.

Nu aveau cum să fie poziţionate greşit, pentru că ele sunt poziţionate aşa cum au fost împroprietărite în 1945 şi aşa au rămas până astăzi, fiind stăpânite între 1945 şi 1965 de familia Sărăroiu iar din 1965 până în prezent, neîncetat şi cu titlu de proprietar de CC care Ie-a cumpărat şi de nepoţii acestuia care le-au moştenit.

Instanţa nu reţine nimic despre următoarele nereguli care au stat la baza emiterii titlului de proprietate: 1.Instanţa nu a reţinut că CC, deşi a susţinut în întâmpinări că ea a stăpânit permanent şi în prezent acest teren, acest fapt nu 1-a dovedit cu martori, acte şi înscrisuri după cum a spus că va face. (p. .12) 2.Instanţa nu a reţinut că CC susţine că "între vecinătăţi nu există identitate şi că vecinătăţile terenului înscris în titlul de proprietate sunt aceleaşi cu cele rezultate din actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate, altele decât cele invocate de recurent" (p. 13,14).

Acest lucru că nu există identitate, susţinut în cadrul tuturor dosarelor este neadevărat, deoarece în actele care au stat la baza titlului de proprietate se regăseşte declaraţia vecinului Ungureanu Măria, şi pe planul ei cadastral iniţial apare, dar ulterior, în planul avizat de OCPI, a dispărut de pe planul cadastral şi a fost înlocuit cu un vecin al meu, CC. (p. 15,16)

Instanţa nu reţine şi nu spune nimic despre faptul că martorul de pe cealaltă declaraţie de vecinătate, CC (vecina noastră până la partajul cu sora sa CC), a fost chemată la cererea instanţei nu a noastră, în calitate de martor în acest proces ca să dea mărturie despre adevărul din declaraţia de vecinătate şi a declarat că este vecină cu noi de hotar nu cu CC care are teren mai spre calea ferată, declaraţie confirmată ulterior de expertizele din dosar, din care se vede că terenul lui CC este mai spre calea ferată, (p. 17). Ori, declaraţia ei din 2008 că este vecină cu CC este unul din actele care a stat la baza emiterii titlului lui CC. Ea a infirmat această declaraţie de două ori, atât în instanţă cât şi la faţa locului în expertiză, când a declarat că ştie că acesta este terenul nostru. Aşadar, la momentul actual, când suntem puşi în faţa celor trei declaraţii diferite (una diferită şi două a fel), nu putem decât să constatăm că prima este dată sub influenţa lui CC pentru a lua terenul, iar celelalte două date în instanţă şi în faţa expertului la teren, sunt cele corecte.

La această declaraţie de martor se adaugă alte patru declaraţii ale martorilor chemaţi de mine în instanţe, oameni în vârstă care au trăit aici o viată si cunosc situaţia acestor terenuri. La aceştia se adaugă declaraţiile vecinilor date la fata locului, în total fiind 7 persoane care au declarat că terenul a aparţinut bunicului nostru şi apoi nouă (p. 17A, 17B, 17C, 17D).

In plus, vecinătăţile terenului ei constau şi în două drumuri secundare, nu în unul principal ca al nostru, după cum se vede din expertiză (p. 18).

Analizând cererea de recurs formulată prin raportare la susţinerile părţilor şi probele existente la dosar, instanţa de decis respingerea acesteia pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3041 C.p.c. din 1865 recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanţa putând sa examineze cauza sub toate aspectele iar potrivit art.3021 C.p.c. din 1865 cererea de recurs va cuprinde, printre altele, şi menţiuni constând în motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor.

Din interpretarea dispoziţiilor menţionate rezultă că analiza recursului vizează exclusiv critici privitoare la hotărârea atacată formulate prin cererea de recurs şi nu alte susţineri formulate de către intimaţi cu privire la alte posibile motive de recurs. Or, în cauză se constată că intimatul CC a indicat alături de poziţia sa procesuală cu privire la cererea de recurs şi critici proprii (de altfel partea a şi admis că nu a înţeles să formuleze cerere de recurs).

Având în vedere aceste considerente instanţa de recurs urmează să analizeze, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, exclusiv motivele de nelegalitate şi sau netemeinicie a hotărârii recurate invocate în susţinerea cererii de recurs.

În acest sens instanţa de recurs constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că prin sentinţa civilă nr. 1449 din 02.03.2010, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. X/315/2008 a fost admisă cererea formulată la data de 04.10.2007 de reclamanţii din cauza de faţă, în contradictoriu cu pârâţii CC şi respectiv CC şi CC, constatându-se încheiat contractul de vânzare - cumpărare pentru suprafaţa de 990 mp situat în CC, având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: N – CC pe o lungime de 66,2 m., S – CC pe o lungime de 66,2 m., E – CC pe o lăţime de 15,2 m., V – CC pe o lăţime de 15,5 m şi constatându-se că reclamanţii au dobândit terenul în suprafaţă de 990 mp situat în CC, N – CC (CC) pe o lungime de 66,2 m., S – CC pe o lungime de 66,2 m., E – CC pe o lăţime de 15,2 m., V – moşt. CC şi moşt. CC pe o lăţime de 15,5 m., prin îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de 30 de ani.

În plus reţine prezenta instanţă că Judecătoria Târgovişte a stabilit cu putere de lucru judecat prin aceeaşi sentinţă, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, că prin actul sub semnătură privată intitulat chitanţă încheiat în data de 26.04.1965, numitul CC (împroprietărit în 1945) a promis numitului CC (autorul părţilor) un teren în suprafaţă de 1400,00 mp(f-4 a sentinţei)  şi că pentru suprafaţa de 990,00 mp situată în lotul nr. 42, conform titlului de proprietate emis pe numele lui CC şi raportului de expertiză întocmit în cauză actul sub semnătură privată menţionat are semnificaţia unei promisiuni de vânzare cumpărare iar pentru suprafaţa de 990,00 mp din coroborarea probelor rezultă o stăpânire continuă, netulburată şi sub nume de proprietar de către CC şi apoi de fiii acestuia. A reţinut instanţa totodată şi că existenţa unei promisiuni de vânzare ce s-a încheiat de către unul sau toţi foştii proprietari nu impietează asupra posibilităţii dobândirii proprietăţii prin uzucapiune în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii de lungă durată.

Se constată de asemenea că astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză, întocmit cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă de către expertul judiciar CC (f-239 şi urm., f-256 şi urm. ds. fond), suprafaţa ce face obiectul prezentului litigiu menţionată în titlul a cărui nulitate se solicită, se suprapune exclusiv şi în parte cu suprafaţa indicată a reprezenta lotul 41 în actele de proprietate invocate de către reclamanţi şi cu privire la care prin sentinţa menţionată anterior s-a constatat dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate.

Rezultă aşadar din coroborarea considerentelor expuse anterior şi avute în vedere şi de instanţa de fond, pe de o parte că existenţa şi invocarea ulterior a unui titlu anterior titlului de proprietate nr. 158353/2009, şi anume titlul din 1945, nu pot fi reţinute ca un motiv de nulitate în condiţiile în care s-a stabilit deja cu putere de lucru judecat pentru reclamanţi că pentru suprafaţa indicată a reprezenta lotul 41 din acest titlu părţilor li s-a recunoscut dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune în baza unei stăpâniri de fapt anterioare (instanţa anterioară stabilind cu putere de lucru judecat că existenţa unei promisiuni de vânzare ce s-a încheiat de către unul sau toţi foştii proprietari nu impietează asupra posibilităţii dobândirii proprietăţii prin uzucapiune în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii de lungă durată). Pe de altă parte nici însăşi sentinţa nr. 1449/2010 nu poate fi reţinută întrucât este ulterioară emiterii titlului de proprietate atacat (cauzele de nulitate constituind potrivit principiilor ce guvernează materia nulităţii, motive existente la momentul încheierii actului).

Tocmai din această perspectivă nu prezintă relevanţă asupra chestiunii deduse judecăţii nici criticile recurentului privitoare la îndreptăţirea părţii adverse la reconstituirea dreptului de proprietate. Bineînţeles, aspectele de fapt şi de drept invocate de către recurent ca şi de către intimatul CC referitoare la acest aspect, nu sunt lipsite de orice relevanţă juridică, ele putând constitui motiv pentru recurgerea la alte mijloace juridice de valorificare a drepturilor şi intereselor lor legitime, în scopul comparării titlurilor.

În considerarea aceloraşi motive expuse anterior, instanţa de apel consideră eronată reţinerea instanţei de fond asupra existenţei unor probe contrare în sensul că cei doi reclamanţi nu sunt proprietarii terenului pentru care s-a emis titlul de proprietate atacat. Probele administrate nu sunt concludente de altfel nici în privinţa identificării amplasamentului terenurilor prin raportare la înscrisurilor iniţiale, anterioare (expertizele efectuate evidenţiind exclusiv amplasamentul şi suprapunerile terenurilor prin raportare la titlul de proprietate atacat şi sentinţa civilă nr. 1449/2010, în timp ce în privinţa amplasamentului efectiv al terenurilor din titlul de împroprietărire niciuna dintre expertize nu este concludentă şi utilă). Mai mult, însăşi aceste ultime două aspecte nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei în condiţiile în care, în prealabil, nu s-a făcut dovada situaţiei premisă a cauzei de nulitate invocată şi anume calitatea, la momentul emiterii titlului atacat, de proprietari ai unui teren care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate (art. III lit. a pct. iii din Legea nr. 169/1997 indicând în mod expres că vizează terenurile proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate). Astfel cum s-a menţionat, la momentul emiterii titlului părţile se aflau într-un proces la finalul căruia s-a recunoscut exclusiv o stăpânire în fapt.

Nu poate fi reţinută nici invocarea de către recurent a sentinţei civile nr. 1449/2010 pronunţată de Judecătoria Târgovişte întrucât tranzacţia constatată şi consfinţită nu constituie titlu de proprietate, având caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi.

Pentru aceste motive de fapt şi de drept instanţa a hotărât respingere cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul  reclamant CC, cu domiciliul în CC,  împotriva sentinţei civile nr. 2709/22.06.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul cu nr. X/315/2011, în contradictoriu cu intimatul reclamant CC, cu domiciliul în domiciliul în CC şi cu intimaţii pârâţi CC, cu domiciliul în CC, CC, cu sediul în CC şi CC, cu sediul în CC.

Menţine sentinţa recurată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 29.11.2016.

PREŞEDINTE,JUDECĂTOR,

CC CC

GREFIER

CC

j.f. CC

Dosar nr. X/315/2011

Judecătoria Târgovişte

Red. CC

tehnored.CC

2 ex./07.12.2016

OPINIE SEPARATĂ

Având în vedere că spre deosebire de cauza anterioară ce a făcut obiectul dosarului nr. X/315/2010, soluţionat în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 811/25.02.2011, menţinută prin decizia nr. 10537/18.11.2011 a Tribunalului Dâmboviţa în care s-a respins cererea de constatare a nulităţii titlului de proprietate nr. CC, întemeiată pe dispoziţiile art. III lit. C) din Legea nr. 169/1997, în cauza pendinte invocându-se un alt motiv al nulităţii absolute a aceluiaşi titlu de proprietate, fundamentat pe dispoziţiile art. III lit.a ) (iii) corespunzător cărora sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie , nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate, se apreciază că probele administrate atât în cauza de faţă cât şi în cele ataşate relevă îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de norma invocată pentru admiterea cererii formulate de reclamantul CC .

Se reţine că potrivit doctrinei şi jurisprudenţei constante reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile situate în intravilan era obligatorie a fi făcută pe vechile amplasamente, cu excepţiile prevăzute de lege  (art. 24, art.36 alin.3 din Legea nr. 18/1991).

În condiţiile în care prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, intimata CC a solicitat terenul ce-i fusese atribuit tatălui său, CC în baza Legii nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, prin titlul de proprietate ce atestă atribuirea suprafeţei de 700 mp cămin de casă, în lotul 90 (fila 42 dosar fond) ai căror vecini erau loturile nr. 89 (CC) şi nr. 91 (CC), împroprietărit în aceleaşi condiţii din fosta moşie expropriată a lui CC, se presupune că titlul a cărui nulitate  se solicită a fi constatată,  ar fi trebuit emis pe acel amplasament.

Însă din adresa nr. 2814/18.04.2012 , emisă de Primăria comunei CC în dosarul nr. X/315/2011, aflată la fila 80 din dosarul de fond rezultă că terenul reconstituit lui CC nu a făcut nici obiectul cooperativizării şi nici nu a fost preluat de stat.

De altfel era firesc să fie aşa de vreme ce tocmai regimul instaurat după 1945 înfăptuise împroprietărirea.

Prin urmare, bunul nu făcea obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar a căror raţiune a fost aceea de constituire/reconstituire a proprietăţii private numai pentru terenurile ce au fost supuse cooperativizării şi pentru cele preluate de stat.

Pe lângă acest fapt , determinant pentru constatarea nulităţii, se constată în afara oricărui dubiu, din înscrisurile premergătoare emiterii acestui titlu, înaintate în dosarul ataşat, nr. X/315/2010, că intimata CC nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de art.5 , litera c) din H.G. nr. 890/2007 privind identificarea vechiului amplasament ci au avut în vedere planul de amplasament întocmit de topograful CC pentru suprafaţa de 700 m.p. (fila 67) ceea ce semnifică faptul că CC, pe lângă împrejurarea că nu era îndreptăţită la emiterea titlului, şi-a ales practic în mod arbitrar un amplasament care se suprapune peste lotul cuvenit lui CC şi CC, prin efectul uzucapiunii, potrivit sentinţei civile irevocabile nr. 1449/02.03.2010a Judecătoriei Târgovişte, pronunţată în dosarul nr. X/315/2008.

Determinantă este împrejurarea că la baza pronunţării acestei sentinţe a stat tot un titlu de împroprietărire în baza aceleiaşi Legi nr. 187/1945, din aceeaşi moşie expropriată a lui CC, prin care se atribuise lotul nr. 41 lui CC, în contradictoriu cu ai căror moştenitori (CC şi CC) , CC  şi CC au obţinut recunoaşterea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru acest lot care, conform extrasului Arhivelor Naţionale (fila 88)se învecinează cu lotul 40 (CC) şi cu lotul nr. 42 (CC).

Din examinarea planului moşiei lui CC, ataşat raportului de expertiză  (fila 244 dosar fond) şi din constatarea expertului CC (fila 242 ) rezultă că loturile ce făcuseră obiectul împroprietăririi au fost poziţionate în ordine cronologică  iar între lotul nr. 90 şi loturile 41 şi 42 atribuite lui CC şi CC, este situat un întreg şir de alte loturi, aşa încât titlul de proprietate contestat pe lângă nelegalitatea lui, nu respectă nici măcar fostul amplasament (lotul 90) suprapunându-se lotului nr. 41.

Că este aşa reiese din constatarea expertului conform căruia în anul 1945, lotul ce fusese atribuit tatălui lui CC avea deschidere la două căi de acces şi niciuna nu era drumul principal Târgovişte Ploieşti (fila 242 dosar de fond) iar pe de altă parte loturile 41 şi 42 aveau acces la drumul principal  Târgovişte – Ploieşti şi, din punct de vedere practic, lotul 90 nu se suprapunea loturilor 41 şi 42  (fila 243 dosar fond ).

Rezumând situaţia de fapt şi de drept expusă, tribunalul concluzionează că orice persoană care justifică un interes legitim cum este cazul recurentului reclamant care s-a prevalat de sentinţa civilă nr. 1449/02.03.2010, poate cere nulitatea unui titlu de proprietate , aşa cu prevede expres art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 , în speţă fiind dovedite condiţiile art. III litera a (iii)  din acelaşi act normativ, considerent pentru care se apreciază că recursul trebuia admis, instanţa de fond omiţând a valorifica aceste aspecte ce evidenţiază neîndeplinirea condiţiilor Legii nr. 247/2005 pentru emiterea titlului de proprietate întrucât imobilul nu se afla la dispoziţia CC de fond funciar nefiind îndeplinită situaţia premisă prevăzută de art. 8 (1) respectiv art. 35 (1) din Legea nr. 18/1991.

Se mai are în vedere că nici argumentarea instanţei de fond conform căreia în baza art.10 din H.G. nr. 890/2005 CC putea să atribuie orice amplasament nu subzistă deoarece această ipoteză este valabilă atunci când reconstituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă or CC nu a întocmit proces verbal de punere în posesie şi fişa tehnică aferentă pentru a dovedi faptul că şi-a îndeplinit atribuţiile legale de identificare a vechiului amplasament, aşa cum s-a menţionat mai sus.

JUDECATOR,

CC

Domenii speta

Spete similare