Anulare decizie de concediere

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr…………….

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 822

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2017

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : …………..

Asistent judiciar : ………….

Asistent judiciar : …………..

Grefier : ……………..

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii civile formulată de reclamanta K. E. în contradictoriu cu pârâta …………….. S.R.L., având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 1/09.11.2016 emisă de pârâtă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cererii de faţă au avut loc în şedinţa din 14 septembrie 2017, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta şi la care se face trimitere, pronunţarea în cauză fiind amânată pentru data de 28 septembrie 2017.

T R I B U N A L U L

Constată că prin cererea înregistrată la data de 15.12.2016, sub nr. de mai sus, reclamanta K. E.  a chemat în judecată pe pârâta ……………. SRL, solicitând instanţei să dispună următoarele:

- anularea deciziei de concediere nr.1 din 09.11.2016, ca fiind un act netemeinic şi nelegal;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei reprezentând diferenţa dintre salariul minim net plătit de 800 lei/lună şi salariul minim net cuvenit de 925 lei/lună, pentru perioada 27.07.2016-27.11.2016;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 416,66 lei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, pentru perioada 27.07.2016-27.11.2016;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 426,13 lei reprezentând contravaloarea a 80 de ore suplimentare efectuate în zilele de duminică în perioada 27.07.2016-27.11.2016;

- obligarea pârâtei la calcularea şi  plata salariului cuvenit pentru perioada 27.07.2016-18.08.2016, respectiv 10.11.2016-27.11.2016 în care partea a lucrat fără înregistrarea contractului de muncă;

- obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, potrivit art 80 alin 1 din Codul muncii (reclamanta a precizat această pretenţie în sensul ca despăgubirile să-i fie stabilite până la data pronunţării sentinţei);

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că a desfăşurat activitate de angajat la societatea pârâtă, prestând meseria de lucrător comercial, începând cu data de 27.07.2016, munca desfăşurându-se în magazinul pârâtei situat în comuna Ghelinţa. Cu toate acestea, angajatorul a încheiat contractul individual de muncă abia începând cu data de 18.08.2016. Programul de lucru al magazinului în care reclamanta îşi desfăşura activitatea era  zilnic de la 9.00 la 17.00, sâmbăta între orele 8.00-14.00. Pentru acest program angajatorul i-a stabilit un salariu lunar net de 800 lei lunar, deşi salariul minim net pe ţară era de 925 lei lunar.

În afară de programul de lucru de mai sus, reclamanta a muncit în fiecare zi de duminică, participând împreună cu administratorul societăţii la toate târgurile organizate în judeţul Covasna. Deşi angajatorul i-a promis angajatei că îi va plăti aceste ore suplimentare, în fapt nu a realizat acest lucru.

La nivelul societăţii nu exista nici un act de evidenţă a orelor lucrate, nici a salariilor plătite către angajată.

La începutul lunii noiembrie 2016 administratorul i-a adus la cunoştinţă reclamantei că urmează să închidă magazinul deoarece era nerentabil. La data de 27.11.2016 i s-a cerut angajatei să predea cheile magazinului, dându-i-se de înţeles că  din ziua următoare nu mai trebuie să meargă la serviciu. După câteva zile reclamanta a fost invitată să se prezinte la contabila firmei care i-a cerut să redacteze o cerere de demisie. Angajata a refuzat. În data de 15.11.2016 a primit prin poştă decizia de desfacere a contractului individual de muncă emisă conform art. 61 lit. a din Codul muncii. Motivele reţinute în cuprinsul respectivei decizii sunt total neadevărate, susţine partea reclamantă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 268, 78, 120, 123, 146, 161 166 Codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare (fila 13) solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Se arată în cuprinsul întâmpinării că reclamanta a început serviciul în cadrul firmei pârâte numai de la data de 18.08.2016, aşa cum se specifică în  contractul individual de muncă. Partea a fost angajată pe o perioadă de probă de 90 de zile. În fiecare lună reclamanta a primit cu titlu de salariu suma de 925 lei-salariul minim cuvenit.

Pretenţia de compensare în bani  a concediului de odihnă neefectuat este nefondată deoarece angajaţii au dreptul la concediu doar după un an efectiv lucrat la locul de muncă, apreciază pârâta.

Se arată, de asemenea, că este neîntemeiată şi pretenţia având ca obiect plata orelor suplimentare, câtă vreme astfel de ore nu au fost efectuate.

Apoi, decizia de concediere este un act legal, justificat de motivele reţinute de angajator în cuprinsul acestuia.

În probaţiune, au fost audiaţi martorii P. Z. (propus de reclamantă), D. O. (propus de ambele părţi); s-a administrat interogatoriu din oficiu părţii reclamante (fila 97); s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând pretenţiile deduse judecăţii prin raportare la probele administrate în cauză şi la normele legale aplicabile speţei, instanţa reţine următoarele:

în fapt, reclamanta a fost angajata societăţii pârâte în meseria de lucrător comercial, pe perioadă nedeterminată în baza contractului individual de muncă nr 1/17.08.2016 (fila 70). Conform contractului încheiat de părţi, prestarea muncii a început din data de 18.08.2016, perioada de probă fiind de 90 de zile calendaristice; durata timpului de lucru fiind de 8 ore pe zi, pentru un salariu brut de 1250 lei lunar.

Partea reclamantă susţine că în realitate a lucrat pentru societatea pârâtă începând cu data de 27.07.2016, deşi contractul scris a fost perfectat mai târziu, astfel că fosta angajată se consideră îndreptăţită la încasarea salariului lunar şi pe perioada 27.07.2016-18.08.2016 în care raportul de muncă nu este atestat de contractul individual în formă scrisă. În analizarea temeiniciei acestei pretenţii instanţa reţine, în primul rând, cele statuate de ÎCCJ prin decizia cu nr 37/2016 de pronunţare a unei hotărâri prealabile, anume:

„încheierea unui contract scris, pentru valabilitate, este o exigenţă ce se impune imperativ angajatorului, însă, …nerespectarea formei scrise nu împiedică probarea de către salariat, prin orice mijloc, a muncii prestate în folosul angajatorului până la încetarea raportului juridic de muncă, astfel că, atunci când prin formularea unei acţiuni se încearcă a se dovedi derularea între părţi a unor raporturi de muncă neatestate şi formal prin act scris, instanţa trebuie să procedeze la cercetarea lor, pe baza probelor ce dau şi cauza de fapt a pretenţiilor”.

Prin urmare angajatul poate fi îndreptăţit la obţinerea salariului pentru munca prestată chiar fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă, însă numai dacă împrejurarea de fapt a prestării muncii zilnice în beneficiul angajatorului rezultă cu certitudine din probe. În speţă, singura probă în acest sens este declaraţia martorului P. Z. (fila 78). Acesta a declarat în faţa instanţei că magazinul societăţii pârâte în care a lucrat reclamanta (singura vânzătoare) s-a deschis la data de 27.07.2016. Această unică probă (care nu se coroborează cu celelalte administrate în cauză) este apreciată de instanţă ca insuficientă pentru a dovedi, fără putinţă de tăgadă, existenţa în fapt a tuturor elementelor raportului de muncă  între cele două părţi (reclamanta-angajat şi pârâta-angajatoare) pe perioada 27.07.2016-18.08.2016. Ca urmare, pretenţia părţii reclamante de obligare a pârâtei la plata salariului pentru perioada de timp anterior indicată (situată în afara conţinutului contractului individual de muncă depus la dosar), este apreciată de instanţă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia cu nr 1/09.11.2016 emisă de pârâtă (fila 8) s-a dispus concedierea angajatei reclamante în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii. În cuprinsul deciziei s-a reţinut că angajata a părăsit locul de muncă; nu şi-a respectat promisiunea de a se prezenta la contabilitate în ziua de 07.11.2016 pentru depunerea cererii de desfacere a contractului de muncă.

Verificând legalitatea acestui act sancţionator, instanţa reţine prevederile art. 62 alin. 2 Codul muncii conform cărora: „în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 247 – 252”.

Condiţia obligatorie impusă de legiuitor pentru concedierea datorată unor abateri disciplinare este aceea de efectuare a cercetării prealabile.

Astfel, conform art. 63 Codul muncii:

(1) Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod.

Art. 78 Codul muncii stipulează în mod expres: “concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolute”.

În acelaşi sens, sunt reţinute prevederile art. 251 Codul muncii:

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Faţă de cele de mai sus, instanţa constată că angajatorul pârât a emis decizia de concediere fără efectuarea cercetării prealabile, actul contestat fiind astfel nelegal şi urmând a fi anulat prin prezenta hotărâre. De asemenea, ca o consecinţă a anulării deciziei de concediere instanţa va dispune obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, potrivit art 80 alin 1 din Codul muncii, pe perioada 09.11.2016-28.09.2017 (reclamanta a precizat această pretenţie în sensul ca despăgubirile să-i fie stabilite până la data pronunţării sentinţei).

Analizând în continuare temeinicia pretenţiilor reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale, se reţin următoarele: conform celor menţionate în cuprinsul contractului individual de muncă perfectat între părţi, salariul lunar pe care trebuia să-l achite angajatorul era salariul minim brut lunar pe economie în 2016, anume 1250 lei - net 925 lei. Cu toate acestea, reclamanta susţine că  a încasat lunar numai suma de 800 lei, drepturile salariale nefiind plătite conform reglementărilor legale ( nu exista stat de plată, nici evidenţa orelor lucrate conform precizărilor angajatei).

Martora D. O. (declaraţie fila 92), contabila societăţii pârâte, a precizat că actele constând în state de plată, fişe de pontaj, au fost întocmite scriptic pe baza documentaţiei prezentate de administratorul societăţii. Martora a declarat că pentru fiecare stat lunar de plată exista o listă aferentă pentru evidenţa semnăturii angajatului la încasarea efectivă a salariului. Angajata ar fi trebuit să semneze pe acea listă. La dosarul cauzei nu s-au depus însă astfel de dovezi.

Instanţa constată că statele de plată depuse de pârâtă la dosar nu poartă semnătura angajatei reclamante. Se reţine, totodată că, în cuprinsul actului de control întocmit de ITM Covasna (fila 84) s-a consemnat: „ pentru că societatea nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale pentru perioada lucrată, prin proces-verbal de control au fost dispuse măsuri şi aplicate prevederile legale”.

Actul depus de pârâtă la fila 39 din dosar (ca probă în apărare) a fost întocmit şi semnat de către administratorul societăţii angajatoare. Deşi în cuprinsul actului se menţionează că s-ar fi plătit angajatei reclamante suma de 2738 lei cu titlu de salariu pentru lunile august, septembrie, octombrie 2016, acesta nu este apt a dovedi încasarea efectivă de către salariat a drepturilor sale, câtă vreme prevederile art.168 alin 1C muncii stipulează în mod expres că „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit”.

Astfel fiind, instanţa apreciază ca fiind întemeiată pretenţia reclamantei având ca obiect aceste diferenţe salariale, ca urmare va obliga pârâta la plata către reclamantă a diferenţei între salariul net încasat de 800 lei pe lună şi salariul minim net pe economie cuvenit de 925 lei pe lună, pentru perioada 18.08.2016-09.11.2016.

Celelalte pretenţii pecuniare ale reclamantei vor fi respinse ca neîntemeiate.

Instanţa reţine cele atestate de ITM Covasna în actul depus la fila 84 din dosar, anume că, în urma controlului întregii documentaţii deţinută de pârâtă, a rezultat că angajata a beneficiat în luna octombrie 2016 de 4 zile de concediu de odihnă pentru care a primit o indemnizaţie în valoare de 236 lei. Cele 4 zile de concediu de odihnă corespund perioadei lucrate de partea reclamantă prin raportare la durata anuală a concediului reglementată prin contractul individual de muncă (21 de zile lucrătoare). Ca urmare, pretenţia de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Referitor la orele suplimentare efectuate în zilele de duminică în perioada derulării raportului de muncă dintre părţi, la dosarul cauzei nu există probe suficiente care să ateste prestarea efectivă de către reclamanta-angajată a respectivelor ore de muncă. Prin urmare şi această pretenţie va fi respinsă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. 1 şi 2 C p civ., reţinând culpa procesuală a pârâtei pentru pretenţiile admise în prezenta cauză, instanţa va dispune obligarea acesteia din urmă la plata către reclamantă a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( parte din onorariul de avocat în sumă totală de 1000 lei dovedit cu chitanţa nr 000290/26.04.2017 depusă la dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta K. E., CNP …………., domiciliată în ………………., în contradictoriu cu pârâta ……….. SRL, cu sediul în ……………., jud. Covasna, înregistrată la ORC sub nr. ……………, CUI …………...

Dispune anularea deciziei de concediere cu nr. 1/09.11.2016 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţei între salariul net încasat de 800 lei pe lună şi salariul minim net pe economie cuvenit de 925 lei pe lună, pentru perioada 18.08.2016-09.11.2016.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. 1 din Codul muncii pe perioada 09.11.2016-28.09.2017 (data pronunţării prezentei sentinţe).

Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor reclamantei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna.

Pronunţată azi, 28.09.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE ASISTENŢI JUDICIARI 

GREFIER

Domenii speta

Spete similare