Competența executorilor judecătorești

Legea le recunoaşte competenţa executorilor judecătoreşti, cu anumite excepţii, printre care şi titlurile care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat (Legea. nr. 69/2010), în componenţa căruia intră şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri poprii. Partea creditoare are un statut conferit de dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1088/2011 bugetul său făcând parte din bugetul general consolidat, motiv pentru care pentru executarea sumelor care se fac venit la acest buget, executorul judecătoresc nu are competenţă, fiind incidentă excepţia prevăzută la art. 623 C.p.c.

Document finalizat

 Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:032.000021

Dosarul nr.  X/315/2016apel

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA –SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR: 21

Şedinţa din camera de consiliu

din data de 27.02.2017

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN :

PREŞEDINTE – CC 

JUDECĂTOR- CC

 GREFIER -  CC

Pe rol fiind soluţionarea apelului civil declarat de apelantul creditor CC, cu sediul în CC,  împotriva încheierii de şedinţă nr.6273 din data de 21.12.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul cu nr.X/315/2016,  intimată debitoare fiind CC, cu sediul în CC, iar intimat petent fiind CC, cu sediul în CC,  dosarul având ca obiect „încuviinţare executare”.

Apelul este timbrat scutit de achitarea taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal, făcut în şedinţa din camera de consiliu, au lipsit apelantul şi intimaţii .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită,  după care:

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispoziţiile legale aplicabile în materie, stabileşte că este competent general, material şi teritorial să judece prezenta cauză, constatând competenţa sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.

Tribunalul nemaifiind cereri de formulat sau excepţii de invocat, rămâne în deliberare asupra apelului.

TRIBUNALUL

.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 12.12.2016, sub nr. de dosar X/315/2016, petentul CC, a solicitat încuviinţarea executării silite în toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în baza  titlului executoriu  reprezentat de procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 990519/13.03.2014 pentru suma de 900 lei.

În motivare, s-a arătat că debitoarea nu şi-a executat de bună-voie obligaţiile de plată a sumelor datorate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 665 alin. (1) C.proc.civ.

La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri: cererea de executare silită (f. 5), încheierea executorului judecătoresc (f. 6), procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 990519/13.03.2014 (f. 7).

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din şedinţa  de cameră de consiliu  nr.6273 din data de 21.12.2016, Judecătoria Târgovişte a respins cererea formulată de către CC reţinând în motivare următoarele:

Executorul judecătoresc a solicitat instanţei să dispună încuviinţarea executării silite în toate modalităţile de executare prevăzute de lege, înaintând, astfel cum prevede art. 666 alin. (1) C.proc.civ., în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Instanţa reţine că, partea creditoare urmăreşte executarea silită a unei sume stabilită cu titlul de amendă, respectiv procentul de 30% reprezentând 900 lei din amenda totală şi care se face venit la bugetul propriu.

Pentru punerea în executare, partea creditoare a depus cererea la executorul judecătoresc.

În drept, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 623 C.proc.civ. concluzionând că pentru punerea în executare silită a titlurilor executorii, legea le recunoaşte competenţa executorilor judecătoreşti, cu anumite excepţii, printre care şi titlurile care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat.

Conform dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010, bugetul general consolidat reprezintă ,,ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii (…)”. Rezultă deci că, în componenţa bugetului general consolidat intră şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri poprii.

Partea creditoare are un astfel de statut conferit de dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1088/2011 care prevede următoarele: ,, CC, denumit în continuare CC, este organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, care se organizează şi funcţionează ca instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale şi regulamentului de organizare şi funcţionare, prevăzut în anexa nr. 1”.

Dat fiind acest statut, bugetul părţii creditoare face parte din bugetul general consolidat, motiv pentru care pentru executarea sumelor care se fac venit la acest buget, executorul judecătoresc nu are competenţă, fiind incidentă excepţia prevăzută la art. 623 C.proc.civ.

Pe cale de consecinţă, constatând că, executorul judecătoresc nu are competenţă să execute creanţa solicitată prin cererea de executare silită, instanţa apreciază că, nu  sunt îndeplinite condiţiile stabilite de lege, existând impedimentul prevăzut de dispoziţiile art. 666 alin. (5) pct. 1 C.proc.civ.

Împotriva încheierii menţionate a formulat cerere de apel creditorul CC, înregistrată în data de 13.01.2017 prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în tot a încheierii apelate în sensul încuviinţării executării silite.

În motivarea cererii partea a arătat şi susţinut următoarele:

Prin legea de infiintare, legiuitorul a prevăzut in mod expres ca CC- se finanţează din venituri proprii, respectiv "prin derogare de la prevederile art. 8 alin. 3 si 4 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările si completările ulterioare un procent de 30% din sumele incasate in urma aplicării sancţiunilor contravenţionale se face venit in contul instituţiei noastre."

Din interpretarea textului de lege anterior menţionat rezulta fara dubiu de interpretare ca procentul de 30%, care se face venit la Bugetul CC, este exceptat de la prevederile art. 8 alin. (3) si (4) din O.G. nr. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare potrivit cărora "Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice in conformitate cu legislaţia in vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale si amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale. (4) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice in conformitate cu legislaţia in vigoare se fac venit integral la bugetele locale. "

Sancţiunile aplicate in temeiul aplicării art. 61 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, a art. 8 alin. 1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, a art. 8 alin. 1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării si transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România si a art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi si de drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, in zilele de vineri, sâmbăta, duminica si de sărbătoare legala se fac venit integral la Bugetul de Stat. Aceste acte normative reprezintă excepţia de la regula instituita in art. 3 lit. c) din O.G. nr. 26/2011 privind infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier cu modificările si completările ulterioare.

Or, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria CC nr. 990519 intocmit in data de 13.03.2014 debitorul CC a fost sancţionat in temeiul actului normativ O.G. nr. 37/2007; act ce nu face parte din seria actelor normative exceptate de art. 3 lit. c) din O.G. nr. 26/2011 privind infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier cu modificările si completările ulterioare.

Având in vedere ca art. 3 lit. c din O.G. nr. 26/2011 privind infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Control in Transportul Rutier cu modificările si completările ulterioare deroga de la prevederile art. 8 alin. (3) si (4) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările si completările ulterioare a fortiori rezulta ca dispoziţiile art. 3 lit. c reprezintă o norma de excepţie, iar procentul de 30% ce revine instituţiei noastre nu poate fi recuperat de către Bugetul de Stat.

In atare situaţie, intr-o interpretare logica a dispoziţiilor legale in vigoare si a principiului „Specialia generalibus derogant rezulta inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 39 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările si completările ulterioare, având in vedere ca instituie o regula generala si nu una speciala.

Ad absurdum rezulta in mod indubitabil ca nu se pot aplica reguli generale, acolo unde legiuitorul reglementează in mod expres o norma derogatorie (speciala).

In dovedirea celor mai sus expuse, anexează prezentei Sentinţa Civila nr. 2338 din data de 03.08.2016 pronunţata de către Judecătoria Miercurea Ciuc in dosarul nr. 2631/258/2016. (Anexa nr. 1).

Totodată, din actul sancţionator rezulta ca exista doi creditori, respectiv CC (beneficiar al procentului de 30%) si Bugetul de Stat (beneficiar al procentului de 70%).

Singurul raport juridic care se creaza intre Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala si Inspectoratul de Stat pentru Control in Transportul Rutier consta in obligativitatea inspectorilor instituţiei noastre de a transmite procesele-verbale de constatare a contravenţiilor in termen de 90 de zile de la comunicarea acestora către contravenient potrivit art. 226 alin. 7 din Codul de Procedura Fiscala cu modificările si completările ulterioare in vederea recuperării procentului de 70%.

Au fost încuviinţate probele cu înscrisuri.

Analizând cererea de apel formulată prin raportare la susţinerile formulate şi probele administrate instanţa a hotărât respingerea apelului ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 479 C.p.c. instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

În cauză, verificând stabilirea situaţie de fapt, instanţa de apel consideră că în mod corect instanţa de fond a reţinut că executorul judecătoresc a solicitat instanţei să dispună încuviinţarea executării silite în toate modalităţile de executare prevăzute de lege, înaintând, astfel cum prevede art. 666 alin. (1) C.p.c., în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) C.p.c. şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În mod corect s-a reţine şi că partea creditoare urmăreşte executarea silită a unei sume stabilită cu titlul de amendă, respectiv procentul de 30% reprezentând 900 lei din amenda totală şi care se face venit la bugetul propriu, aspect invocat şi de către apelant.

În ceea ce priveşte aplicarea legii se constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că legea le recunoaşte competenţa executorilor judecătoreşti, cu anumite excepţii, printre care şi titlurile care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat şi că în conformitate cu dispoziţiilor art. 3 pct. 2 din L. nr. 69/2010, bugetul general consolidat reprezintă ,,ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii (…)”. Rezultă deci că în componenţa bugetului general consolidat intră şi bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri poprii.

Partea creditoare are un astfel de statut conferit de dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1088/2011 şiavând în vedre acest statut, bugetul părţii creditoare face parte din bugetul general consolidat, motiv pentru care pentru executarea sumelor care se fac venit la acest buget, executorul judecătoresc nu are competenţă, fiind incidentă excepţia prevăzută la art. 623 C.p.c.

Susţinerile apelantului referitoare la îndreptăţirea sau nu la a pretinde acest procent, implicit la calitatea sa de parte creditoare, ca şi cele referitoare la demersurile întreprinse pentru executarea celorlalte procente din amendă, nu prezintă relevanţă sub aspectul pus în discuţie de către instanţă care nu vizează dovedirea calităţii de parte creditoare ci competenţa executorului judecătoresc de a proceda la executarea silită a obligaţiei, a cărei existenţa nici ea nu a fost contestată.

În opinia instanţei de apel nu prezintă relevanţă nici împrejurarea dacă dreptul de creanţă este sau nu unul fiscal întrucât independent de calificarea dată acestui drept de creanţă potrivit dispoziţiilor art. 623 C.p.c. executarea silită a titlurilor executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat nu se poate realiza de către executorul judecătoresc.

Mai mult, instanţa de apel consideră eronat însuşi raţionamentul expus în cererea de apel în sensul instituirii unei anumite reguli în materia executării silite a acestor creanţe prin art. 3 lit. c) din O.G. nr. 26/2011. Pe cale de consecinţă nu se poate reţine nici un regim juridic special derogatoriu de la procedura de executare silită în privinţa organului competent a proceda la executarea silită a creanţei.

Instanţa constată de altfel că şi mergând pe logica argumentului expus în cererea de apel a existenţei unui regim special care ar îndreptăţii partea să urmeze procedura de drept comun în materia executării silite, susţinerile părţii nu pot fi reţinute întrucât art. 3 lit. c) din O.G. nr. 26/2011 menţionează în mod expres că procentul de 30% vizează sumele încasate în urma aplicării sancţiunilor contravenţionale, aşadar etapa ulterioară executării obligaţiei (dispoziţiile reglementează astfel destinaţia sumelor încasate şi nu însăşi procedura de încasare a acestora).

Concluzionând instanţa apreciază că sunt incidente următoarele impedimente la executare: cererea este de competenţa altui organ de executare (art. 666 alin. 5 pct. 1 C.p.c.).

Pentru aceste motive de fapt şi de drept instanţa a decis respingerea apelului formulat ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN  NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat,  apelul civil declarat de apelantul creditor CC, cu sediul în CC,  împotriva încheierii de şedinţă nr.6273 din data de 21.12.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul cu nr.X/315/2016,  intimată debitoare fiind CC, cu sediul în CC, iar intimat petent fiind CC, cu sediul în CC

Păstrează încheierea atacată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de  27.02.2017.

Domenii speta

Spete similare