Ordonanta presedintiala

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 06.11.2017 reclamanta N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.M.G., pe cale de ordonanţa preşedinţiala să se dispună:

1. stabilirea, in temeiul prev. art. 494 C. civil, a dreptului mamei, reclamanta N. C., de a avea legături telefonice zilnice, intre orele 18-21, timp de o ora, cu minora P.A., născuta la 22.09.2009, acest fapt incluzând si dreptul de comunica prin mijloace moderne audio video, via internet (Skype, Whats App, Facebook, Messenger etc).

2. stabilirea unui program de vizita acordat reclamantei la domiciliul minorei, după cum urmează:

a. în săptămânile impare lunare: de vineri ora 18,00 şi până duminică la ora 18,00, cu preluarea minorului de către mama de la locuinţa tatălui, urmând ca tot mama să o aducă înapoi la locuinţa tatălui până la ora indicată.

In perioada de weekend copilul va putea calatori opţional la domiciliul mamei si al bunicilor din loc. Coarnele Caprei, jud. Iaşi;

b.- în anii impari:

b.l.- săptămâna mare (ultima) a Postului Paştelui (conform calendarului creştin-ortodox) şi săptămâna aferentă revelionului, cu preluare de către mama la ora 10.00 luni dimineaţa, tot aceasta având obligaţia de a o aduce înapoi la locuinţa tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză;

b.2- pe timpul verii, luna iulie cu preluare minor de către mama în prima zi a lunii la ora 10,00, urmând ca tot mama să o aducă înapoi la ora 18,00 în ultima zi a lunii iulie,

c. în anii pari:

c1- săptămâna ulterioară primei zile de Paşte (conform calendarului creştin-ortodox) şi săptămâna de Crăciun, cu preluare de către mama la ora 10.00 dimineaţa luni, tot aceasta având obligaţia de a o aduce înapoi la locuinţa tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză;

c2- pe timpul verii - luna august cu preluare minor de către mama în prima zi a lunii la ora 10,00, urmând ca tot mama să o aducă înapoi la ora 18,00 în ultima zi a lunii august.

In săptămâna mare a Postului Paştelui, in perioada de vara, cat si pe timpul iernii, conform programului propus, minora va putea calatori si va locui pe teritoriul Belgiei, la adresa de reşedinţa a mamei, urmând ca hotărârea judecătoreasca de stabilire vizita minor sa suplinească consimţământul paratului (tatălui) la eliberarea paşaportului simplu si la tranzitarea frontierei României ori de cate ori va fi necesar, in vederea respectării prezentului program de vizita.

3. Cu cheltuieli de judecata (taxe judiciare de timbru, deplasare martor la instanţa de judecata si onorariu avocat) potrivit art. 451 C. proc civ.

În motivarea cererii se precizează de reclamantă că în dos.  nr.1505/310/2017 al Judecătoriei Sinaia, având ca obiect stabilire program vizita, cererea de chemare in judecata a fost modificata si precizata, in sensul ca solicita instanţei de judecata pentru motivele grave invocate, decăderea paratului din autoritatea parentala si stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei, astfel ca cererea de stabilire program vizita este solicitat numai in baza prezentei cereri, pe cale de ordonanţa preşedinţiala.

Se mai arată că prin sentinţa civila nr. 620/19 iulie 2016 pronunţata in dos. nr. 503/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiata intre părţile din cauza, din culpa reclamantului P.M.G. cu reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de către soţie, acela de ,.N", autoritatea părinteasca cu privire la minora I.-A., născută la 22.09.2009 a revenit în comun ambilor părinţi.

De asemenea, instanţa a luat act ca prin sentinţa civila nr. 976/2012 a Judecătoriei Sinaia ( dos. nr. 1034/310/2012) s-a stabilit domiciliul minorei A.I. la tata – în loc. Comarnic, str. Podul Lung nr.1 C.

l. Faţă de primul capăt de cerere, precizează reclamanta că prin sentinţa civila nr.592/21.06.2017 pronunţata in dos. nr. 972/310/2017 al Judecătoriei Sinaia, a fost admisa cererea de ordonanţa preşedinţiala privind suplinirea consimţământului paratului in vederea obţinerii, emiterii, reînnoirii paşaportului pe numele minorei P.I.A., pentru a pleca in vacanta de vara si iarna la domiciliul, reşedinţa mamei sale in Belgia, in mod temporar in vacanta de vara 2017 si in perioada vacantei de iarna 2017-2018.

Desi notificaţi legal, atât paratul P. M., cat si bunicii acestuia, P.M. si P.V.D. refuza contactul cu mama copilului, fetitei schimbându-i-se numărul de telefon, fiind influenţată in sensul de a nu mai discuta cu mama prin mijloace audio video, telefon, Skipe, Facebook sau Whats-Aap.

Ca urmare a consilierii din data de 22.08.2017 efectuata de Autoritatea Tutelara Comarnic cei trei, bunicii si tatăl copilului, au înţeles ca daca minora "nu doreşte" sa meargă la mama, sunt exoneraţi de orice obligaţie de a repara acest derapaj in relaţia mama-fiica, astfel ca demersul inspectorilor din cadrul Primăriei Comarnic a avut drept rezultat încurajarea atitudinilor abuzive, aceştia manifestându-se si mai virulent cu ocazia efectuării primului act de executare in cadrul dos. ex 133/2017 instrumentat de BEJ Musat Ioan in data se 24.08.2017, prin îngrădirea, molestarea, bruscarea mamei si interzicerea de a mai intra in locuinţa minorei.

Reclamanta apreciază că la data prezentei se află în situaţia în care este împiedicată în mod repetat sa aibă legături personale cu fiica sa P.A.I. infracţiune prevăzuta si pedepsita de art. 379 alin.2 C. penal, cu determinarea fenomenului de alienare parentala, prin inocularea in comportamentul fetei a refuzului de a avea legături cu celalalt părinte.

Precizează ca acest comportament este nou, fata a avut si are legături de încredere si dragoste faţă de mama, disimulate actual prin influenţarea negativa exercitata in mod constant de către parat si părinţii sai, pentru a împiedica punerea in executare a unei hotărâri judecătoreşti, dar si împiedicarea dreptului legitim al copilului de a avea legături directe cu mama, chiar si pentru a-si îmbogăţi in paralel experienţa de viata, prin petrecerea vacantelor alături de aceasta, intr-o alta tara.

Pe rolul Politiei Comarnic, sub nr.687/P/2017, a fost înregistrata plângerea penala privind infracţiunile de nerespectare a masurilor privind încredinţare minor si ameninţare.

Tot ca urmare a acţiunilor si faptelor descrise, situaţia este grav înrautatita, la data prezentei numerele de telefon la care putea fi găsita minora sunt blocate, mama neputând lua legătura cu aceasta, nici chiar pe relaţiile moderne de comunicare prin internet.

De asemenea, paratul a restricţionat apelurile mamei către el, reclamanta neputând şti care este situaţia copilului.

2. Faţă de cel de-al doilea capăt de cerere, se arată că între parţi exista o situaţie tensionata datorita faptului ca bunicii din partea tatălui, ce locuiesc împreuna in aceeaşi casa cu tatăl si fiica, exercita o influenta mentala asupra fostului soţ si o practica de monopol asupra nepoatei, minora I.-A., aceştia nelăsându-o sa îşi petreacă timpul personal cu fetita sa, neputând fi doar ele doua in perioada de timp pe care o petrece cu aceasta, in vizitele din România.

Fetita nu este lăsata sa iasă din curtea bunicilor, ea neputându-i oferi o plimbare in parc, la cinema, la un loc de distracţie specific vârstei ei si nu este lăsata sa poată circula cu ea, sa-şi viziteze părinţii din oraşul Harlau, jud. Iaşi. Părinţii săi, in calitate de bunici, nu si-au văzut nepoata încă de la naşterea ei.

De asemenea, in toate vizitele sale la domiciliul fetitei, din 2012 si pana in prezent, mama fostului soţ, P.V.D. (fosta soacră) i-a interzis permanent si categoric sa doarmă noaptea cu fetita sa când s-a aflat la domiciliul acesteia, astfel ca legătura mama-fiica este serios zdruncinata, fetita având dese momente de interiorizare, nemulţumire si impresie de abandon.

Datorita situaţiei grele materiale in care s-a zbătut in primii ani de tinereţe, reclamanta menţionează că nu a avut resurse suficiente pentru a se ocupa serios de conflictul deja instalat intre ea si soţul său, pe de o parte, si intre ea si foştii socrii, pe de alta parte, nu a putut sa apeleze la o asistenta juridica corespunzătoare pentru a demonstra ca vina acestei separări este in totalitate a soţului său, care a refuzat sistematic sa-si găsească un loc de munca legal si permanent si care căzuse in patima alcoolului.

Multitudinea problemelor avute in căsnicie s-au datorat in mare parte soţului, pe fondul consumului de alcool si pe influenta negativa avuta de către părinţii lui asupra sa, toate aceste chestiuni având repercusiuni grave asupra educaţiei si creşterii fiicei lor.

De curând, a aflat ca soţul său are o legătura cu o alta femeie ce are la rândul ei doi copii proveniţi din fosta căsătorie, paratul mutându-se la aceasta acasă, abandonând copila doar in grija bunicilor, ce refuza a-i acorda un climat sănătos pentru a stabili un echilibru normal mama-fiica.

Rezulta clar din situaţia de fapt, ca minora este lipsita in integralitate de autoritatea părinteasca, pe de o parte, prin lipsa tatălui de la domiciliu, iar pe de alta parte prin îngrădirea dreptului mamei de a avea legături cu minora.

Precizează reclamanta că locuieşte in Belgia de 6 ani, unde are stabilita rezidenţa, deţine un apartament cu doua camere si are un loc de munca stabil, situaţie care îi da speranţe ca poate sa se îngrijească in mod serios pentru educaţia si creşterea fiicei sale I.A., putând fi prezenta mult mai des in viata personala a acesteia.

In ceea ce priveşte dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, art. 401 C.civ, conţine o dispoziţie de principiu, potrivit căreia părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Din corelarea acestor dispoziţii legale, se deduce că nu numai părintele este îndreptăţit la a avea legături personale cu copilul său, ci şi copilului îi este recunoscut dreptul de a menţine legături cu ambii părinţi, atâta timp cât aceste legături nu sunt contrare interesului său. Este atât dreptul copilului, cât şi al reclamantei de a avea o viaţă de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menţinerea legăturilor personale în mod efectiv, însă acest drept trebuie să se exercite constant, fără a perturba copilul.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând dreptul de vizitare al părintelui căruia nu i-a fost încredinţat minorul şi obligaţia pozitivă a statelor de a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept (cauza Keegan c. Irlandei, hotărârea din 26 mai 1994), a statuat că autorităţile trebuie să ţină seama de interesele, de drepturile şi libertăţile minorilor, în special de interesul superior al copilului, iar in ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autorităţile naţionale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele (cauza Ignaccolo-Zenide c.României, hotărârea din 11.01.2000). Obligaţia autorităţilor nu este absolută, chiar dacă este vorba despre relaţii de familie având la bază filiaţia naturală. Natura şi întinderea acestora depind de circumstanţele fiecărei cauze în parte (cauza Pini. Bertanî, Manera si Atrioaldi c. României ).

Aşadar, în aprecierea cererii sale, solicită reclamanta a se avea în vedere, în primul rând, interesul superior al minorului, prin raportare la vârsta şi starea emoţională a acestuia, precum şi la situaţia conflictuala dintre cei doi soţi. In subsidiar, să se reţină si faptul că minorul prezintă actual simptome de alienare părinteasca faţă de mama sa (este dezamăgita de mama ar spune situaţia de fapt, figura materna pare sa se contureze in bunica sa, disconfort psihic provocat de absenta mamei) şi aceste efecte trebuie contracarate printr-o buna colaborare intre părinţi si printr-un program adecvat de exercitare a legăturilor parentale.

Se mai susţine că părinţii nu pot separa conflictul lor de minor si involuntar agravează sentimentul de alienare (modul brutal de restricţionare a legăturii mama-fiica fiind in mod clar părtinitoare, încercând sa inducă ideea colectiva (prieteni, rude, autorităţi) ca celalalt părinte (reclamanta) are un comportament inadecvat, impropriu pentru un părinte, punând in pericol minorul, cu toate ca pana in acest an relaţia mama-fiica a fost solida.

Fenomenul alienării părinteşti a fost recunoscut ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, potrivit unei dispoziţii a Colegiului Psihologilor din România, unde sunt vizate activităţi de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celalalt părinte.

Astfel, Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună: "In temeiul dispoziţiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburărilor Mentale, a cincia ediţie, abreviat DSM-5, utilizat atat de către medicii psihiatri, cat si de către psihologi, in care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului si copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi, având in vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea in rapoartele de expertiza psihologica judiciara a fenomenului alienării parentale/părinteşti, recunoscute de către instanţele de judecata din România, încheierea primului Protocol privind recunoaşterea alienării parentale/părinteşti, 'încheiat in România de către Institutul de Psihologie Judiciara si Asociaţia Romana pentru Custodie Comuna la data de 1 februarie 2016, precum si punctul de vedere al specialiştilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciara, preşedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România dispune:

Art. 1. - Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca forma de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând in activitatea de denigrare sistematica a unui părinte de către celalalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celalalt părinte.

Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciara, in calitate de furnizor de formare profesionala complementara in domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România si Asociaţia Romana pentru Custodie Comuna la data de 1 februarie 2016.

Se recunoaşte necesitatea formarii profesionale continue a psihologilor in domeniul alienării parentale/părinteşti, precum si in domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizata in vederea cunoaşterii si promovării interesului superior al copilului."

Solicită reclamanta sa se retina admisibilitatea cererii sub aspectul urgenţei, caracterului vremelnic şi neprejudecării fondului dreptului în privinţa măsurii prin care reclamanta tinde la înlăturarea unui abuz din partea pârâtului, şi anume împiedicarea sa de a avea legături cu minora, deşi custodia este comuna.

Principiul interesului superior al copilului este avut în vedere în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină şi jurisprudenţă. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilităţile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizica, intelectuală şi morală, ataşamentul faţă de minor şi al minorului faţă de părinte, precum şi grija manifestată de părinţi în timpul convieţuirii şi după despărţirea lor.

Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective, instanţa urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.

Mai solicită reclamanta ca instanţa de judecata sa constate si sa reţină că refuzul pârâtului de a da curs solicitărilor sale în acest sens, nu este justificat, având în vedere că s-a opus la punerea in executare a hotărârii judecătoreşti de deplasare a minorei la domiciliul mamei si, de asemenea, de îngrădire sistematica a dreptului mamei de a avea legături cu minora.

De asemenea, dreptul la liberă circulaţie al minorului nu poate fi restricţionat printr-un refuz nejustificat al pârâtului.

In drept: art.401 alin 1 si2 C.civil, art. 403, 404 si 494 C. civil,art. 13 din Legea nr. 272/2004, art. 17 alin 2 din Legea nr. 248/2005 , art.996-1001 C. proc civ.

Pârâtul P.M.G. s-a prezentat în instanţă şi a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, iar, în subsidiar, a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată referitor la programul de relaţii personale menţionat la pct. 1, pct.2 a, b şi c, cu respingerea capătului de cerere privind luarea minorei în Belgia, respingerea solicitării reclamantei ca hotărârea să suplinească şi consimţământul pârâtului la tranzitarea frontierei României de către minoră.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Reclamanta N. (fostă P.) C. a fost căsătorită cu pârâtul P.Mi.G. începând cu data de 08.11.2009 până la desfacerea căsătoriei părţilor prin sentinţa civilă nr. 620 pronunţată de Judecătoria Sinaia la data de 19.07.2016 în dosarul nr. 503/310/2016.

Din relaţiile celor doi s-a născut anterior căsătoriei, la data de 22.09.2009, minora P. I. A.

Dată fiind părăsirea domiciliului conjugal de către reclamantă, în cursul anului 2012, a fost admisă cererea pârâtului P.M.G. de stabilire a locuinţei minorei la tatăl reclamant, stabilindu-se ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată în comun de ambii părinţi, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 976/01.10.2012 a Judecătoriei Sinaia, pronunţată în dosarul nr. 1034/310/2012.

Această măsură de stabilire a locuinţei minorei la tată a fost menţinută prin sentinţa civilă de divorţ nr. 620/19.07.2016 pronunţată în dosarul nr. 503/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, mama fetiţei exprimându-şi în mod expres acordul în acest sens prin întâmpinarea depusă la dosar, arătând că împrejurările avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 976/01.10.2012 a Judecătoriei Sinaia nu s-au modificat (f. 68).

La începutul anului 2017 mama fetiţei a venit în ţară din Belgia, unde este rezidentă de mai mulţi ani, şi a petrecut o săptămână împreună cu fetiţa, locuind efectiv la domiciliul acesteia din or. Comarnic, str. Podul Lung nr. 1, jud. Prahova, împreună cu tatăl minorei şi bunicii paterni, aspect confirmat de toate părţile, inclusiv prin audierea martorelor R. A. (f. 86-88) şi E. C. F. (f. 90-92).

Aceste relaţii personale ale mamei cu fetiţa nu s-au desfăşurat însă la modul concret, real, întrucât în tot acest interval de timp mama fetiţei a fost însoţită de bunica paternă, atât pe parcursul zilei, când reclamanta ieşea din casă împreună cu fetiţa fiind însoţită şi de bunică, cât şi al nopţii, când mama dormea împreună cu fetiţa şi cu bunica paternă în acelaşi pat.

Martora E.C.F, sora pârâtului, afirmă că acest comportament al bunicii paterne se datora fetiţei, care refuzat să plece singură împreună cu mama ei, neînsoţită de bunică, martora justificând această atitudine a fetiţei prin faptul că minora nu este obişnuită cu vizitele mamei sale, care au fost foarte rare.

În pofida acestei susţineri a martorei, instanţa apreciază că respectivul comportament al fetiţei la vârsta de 7 ani şi 3 luni, cât avea în cursul lunii ianuarie 2017, nu este unul firesc, ci mai degradă unul indus minorei de către anturajul existent, respectiv de către tatăl copilei şi de către bunicii paterni, nici reclamanta şi nici minora nefiind încurajate şi nefiindu-le asigurate condiţiile prielnice pentru o relaţionare reală, intimă, pentru abordarea cu încredere din partea minorei a relaţiilor cu mama sa.

Ca urmare, în vara anului 2017, reclamanta promovează mai multe acţiuni pe rolul Judecătoriei Sinaia, dintre care şi o cerere de ordonanţă preşedinţială care a făcut obiectul dosarului nr. 972/310/2017, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 592/21.06.2017, prin care este suplinit acordul pârâtului ori de câteva ori va fi nevoie în vederea obţinerii, emiterii, reînnoirii paşaportului pe numele minorei P. I.A., născută la data de 22.09.2009 (f. 79-81).

Ulterior, dispozitivul acestei sentinţe civile este lămurit prin încheierea de şedinţă din data de 18 iulie 2017 (f. 82-83), prin care se dispune că „la alineatul doi al sentinţei s-a dispus în mod generic prin admiterea acţiunii inclusiv suplinirea consimţământului paratului P.M.G. la eliberarea paşaportului simplu pentru minora P. I.A., ceea ce implică logic şi suplinirea consimţământului paratului P.M.G. pentru deplasarea minorei P.I.A. in Belgia la reşedinţa mamei reclamante N. C. in vacanta de vara din anul 2017 şi în vacanţa de iarna 2017/2018 din perioada  20.12.2017-15.01.2018”.

Ca urmare a acestei lămuriri a hotărârii judecătoreşti, s-a format dosarul de executare silită nr. 133/2017 al BEJ Muşat Ioan, iar la data de 24.08.2017 executorul judecătoresc s-a prezentat la locuinţa minorei din or. Comarnic, str. Podul Lung  nr. 1, unde a constatat refuzul acesteia de a pleca împreună cu mama ei, refuz consemnat în cuprinsul procesului-verbal întocmit în acest sens (f. 71).

Astfel fiind, a fost sesizată Judecătoria Sinaia de către DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA A COPILULUI PRAHOVA, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1523/310/2017 al Judecătoriei Sinaia (f. 84-85), având ca obiect obligarea minorului la consiliere psihologică, cerere admisă prin încheierea pronunţată la data de 27.09.2017, prin care s-a dispus efectuarea unui program de consiliere psihologică pentru minora P. A.I., născută la data de 22.09.2009, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni.

În prezent ambii părinţi ai minorei, împreună cu aceasta, au arătat că urmează respectivul program de consiliere psihologică.

Este de menţionat că încheierea de şedinţă din data de 18 iulie 2017, prin care a fost lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 592/21.06.2017 a Judecătoriei Sinaia, a fost desfiinţată prin decizia civilă nr. 1358/02.10.2017 a Tribunalului Prahova, prin admiterea căii de atac a apelului declarat de pârâtul P. M.G. (f. 69-70).

Potrivit art.996 alin.1 Cod proc.civilă, „instanţa de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenţa de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Dispoziţiile art.996 Cod proc.civilă reglementează o procedură specială pentru admisibilitatea căreia trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii, şi anume: aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, existenţa unor cazuri grabnice şi neprejudecarea fondului dreptului.

Pe calea ordonanţei preşedinţiale se pot lua doar măsuri provizorii, vremelnice, grabnice, necesare pentru păstrarea unui drept sau pentru prevenirea unei pagube iminente care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Prin prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială, reclamanta N. C. a solicitat stabilirea relaţiilor personale cu fiica sa minoră, P. I. A., născută la data de 22.09.2009.

Instanţa reţine că potrivit disp. art.2 alin.4 din Legea 272/2007, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

În cauza de faţă, se constată, contrar celor susţinute de pârât, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă, în sensul existenţei:

-aparenţei dreptului, dată de dispoziţiile art. 496 alin.5 Cod civil, potrivit cărora părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia; ca urmare, reclamanta, în calitate de mamă a minorei P.I.A. are dreptul de a avea legături personale cu fiica sa minoră, având în vedere că minora locuieşte în mod statornic cu tatăl ei;

-caracterului provizoriu al măsurii, care, deşi se solicită a fi luată pe un interval mare de timp, rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată că acest program de relaţii personale cu minora este solicitat de mamă până la soluţionarea dosarului nr. 1505/310/2017 al Judecătoriei Sinaia, având ca obiect, pe lângă solicitarea stabilirii programului de relaţii personale dintre mama reclamantă şi minora P.I.A. , şi a capătului de cerere prin care se solicită schimbarea locuinţei minorei la reşedinţa mamei;

-urgenţei măsurii, ce rezidă în faptul că cauzele privind minorii şi relaţiile interpersonale ale acestora cu părinţii, această condiţie a urgenţei este presupusă şi rezultă tocmai din faptul că trecerea timpului poate avea consecinţe negative ireparabile asupra relaţiilor din copil şi părintele care nu locuieşte cu el, rolul ordonanţei preşedinţiale fiind acela de a apăra pe cei implicaţi de orice prejudiciu ce s-ar putea produce prin simpla scurgere a timpului;

-neprejudecării fondului, constând în faptul că nu se stabileşte în mod definitiv un program de relaţii personale dintre minoră şi mama acesteia, ci se procedează la o examinare sumară a aparenţei acestuia.

 Instanţa apreciază că faţă de starea de fapt relevată de probele administrate în cauză, este posibilă stabilirea unei modalităţi de păstrare a legăturilor personale cu minora de către mamă, chiar în condiţiile restrictive de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.

Deşi provizorii, măsurile luate pot avea consecinţe importante în viitor, impunându-se detaşarea de fondul conflictual întreţinut de persoanele majore din anturajul minorei.

Speţa pune problema consecinţelor pe plan psihic asupra minorei ale ostilităţilor şi relaţiilor extrem de tensionate dintre mamă şi mai ales foştii socri.

De asemenea, deşi pârâtul susţine că nu s-a opus unui program de relaţii personale dintre mamă şi fetiţă, se constată că această lipsă de opoziţie este doar formală, în condiţiile în care nu a intermediat în nici un fel relaţionarea dintre minoră şi mama acesteia, că a accentuat spaimele minorei relatându-i că mama va veni să o ia pe fetiţă cu ea în Belgia, fără să încerce să o ajute pe minoră să înţeleagă că acest lucru nu ar însemna un gest ireparabil, nefiresc, de natură să determine ruperea totală de mediul familial, cunoscut în care a crescut.

Această situaţie impune găsirea unor soluţii de asigurare a unui minim contact cu minora şi pentru părintele care nu locuieşte cu aceasta.

Relaţiile dintre părinţi şi copii nu pot fi interzise decât şi cazuri excepţionale, caracterizate prin existenţa unor riscuri majore la adresa minorului. Or, în cauză nu se afirmă/dovedeşte existenţa unor astfel de împrejurări.

Au trecut mai mulţi ani de când minora locuieşte împreună cu tatăl ei şi bunicii paterni la Comarnic, iar relaţiile cu mama sa au fost aproape inexistente sau manifestate la nivel de legături prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă.

Or, după cum s-a arătat, trecerea timpului afectează ireversibil relaţiile personale interumane, refacerea lor putând fi foarte anevoioasă.

În situaţia în care minora este bine integrată în mediul în care trăieşte la Comarnic, stabilirea unor contacte directe cu mama la anumite intervale de timp poate asigura normalitatea relaţiilor şi cu aceasta, cu atât mai mult cu cât tatăl afirmă că nu se opune unor astfel de relaţii.

Situaţia de fapt impune însă ca programul de relaţii să nu se realizeze în varianta solicitată de reclamantă, care presupune scoaterea minorei din ţară şi deplasarea ei în Belgia, la reşedinţa actuală a reclamantei.

În primul rând, intervalul de timp scurs presupune o perioadă de reacomodare a minorei cu reclamanta, cu păstrarea minorei în mediul social în care a crescut, respectiv teritoriul României, evitarea unor schimbări majore a condiţiilor de trai, care i-ar putea dăuna. Aceasta cu atât mai mult cu cât minora a refuzat contactul cu mama sa, în ultima perioadă, atunci când aceasta s-a deplasat la Comarnic însoţită de executorul judecătoresc, reprezentanţi ai asistenţei sociale, ai poliţiei, în încercarea de a pune în executare o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus suplinirea consimţământului paratului P.M.G. pentru deplasarea minorei P.I.A. in Belgia la reşedinţa mamei reclamante N.C. in vacanta de vara din anul 2017 şi în vacanţa de iarna 2017/2018 din perioada  20.12.2017-15.01.2018.

De altfel, chiar reclamanta afirmă că în cursul verii anului 2017 au existat 4 încercări de a relaţiona personal cu minora, toate degenerând în conflicte cu tatăl minorei şi bunicii paterni, mamei interzicându-i-se practic, să intre în curtea locuinţei copilului, episoadele de conflict având loc şi în prezenţa minorei.

De altfel, nu este de neglijat nici faptul că încă de la naştere minora s-a aflat în grija aproape exclusivă a tatălui şi a bunicilor paterni, reclamanta neasumându-şi la nivel real condiţia de mamă, ci a plecat în anul 2012 din domiciliul comun din or. C, lăsând copila în vârstă de 2 ani în grija tatălui şi a bunicilor paterni, iar în cursul anului 2016, când pârâtul a cerut divorţul de mama fetiţei, invocând separarea în fapt de cel puţin 2 ani, reclamanta a fost cea care a fost întru-totul de acord şi cu capătul accesoriu  al cererii de divorţ privind stabilirea locuinţei minorei în continuare la tatăl acesteia, precizând că nu s-au schimbat împrejurările de fapt avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile din 2012, când instanţa de judecată a stabilit locuinţa minorei la tată, anterior divorţului părinţilor copilei.

Astfel fiind, instanţa apreciază că pentru început este oportună vizitarea minorei de către reclamantă în România, prin luarea minorei din locuinţa stabilită pe cale judecătorească, urmând a se dispune un program de vizita în favoarea reclamantei, după cum urmează:

- de 2 ori lunar, de vineri ora 18,00 şi până duminică la ora 18,00, cu preluarea minorei de către mama de la locuinţa tatălui şi înapoierea acesteia la locuinţa tatălui până la ora indicată;

- în anii impari: în săptămâna mare a Postului Paştelui (conform calendarului creştin-ortodox) şi săptămâna aferentă revelionului, cu preluare de către mama la ora 10.00 luni dimineaţa, tot aceasta având obligaţia de a o aduce înapoi la locuinţa tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză; luna iulie a vacanţei de vară;

-  în anii pari: săptămâna ulterioară primei zile de Paşte (conform calendarului creştin-ortodox) şi săptămâna de Crăciun, cu preluare de către mama la ora 10.00 dimineaţa luni, cu obligaţia de a o aduce înapoi la locuinţa tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză; luna august a vacanţei de vară.

De asemenea, se va stabili dreptul mamei de a avea legături telefonice zilnice, intre orele 18-21, timp de ½ ora, cu minora P.A., fapt ce include si dreptul de comunica prin mijloace audio-video, via internet (Skype, Whats App, Facebook, Messenger etc), apreciindu-se că intervalul de timp de o oră cerut de reclamantă este mult prea solicitant pentru copilul minor.

Schimbarea acestui program de relaţii personale relativ restrictiv poate fi obţinută oricând, în măsura evoluţiei favorabile a relaţiilor dintre părţi, cu atât mai mult cu cât aceştia urmează un program de consiliere psihologică.

Excepţia lipsei de interes a reclamantei cu privire la capătul de cerere privind suplinirea consimţământului pârâtului pentru eliberarea paşaportului, este întemeiată, câtă vreme există deja o hotărâre judecătorească pronunţată în acest sens, şi anume, sentinţa civilă nr. 592/21.06.2017, pronunţată în dosarul nr. 972/310/2017 al Judecătoriei Sinaia.

Urmează a fi respinsă solicitarea ca relaţiile personale cu minora să aibă loc la reşedinţa din Belgia a reclamantei, precum şi capătul de cerere privind suplinirea consimţământului tatălui minorei pentru tranzitarea frontierei României ori de cate ori va fi necesar, in vederea respectării prezentului program de vizita.

Faţă de admiterea în parte a cererii reclamantei, în temeiul art. 453 alin.2 Cod proc.civilă, va fi obligat pârâtul P.M.G. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta N.C. în cuantum de 400 euro (echivalentul în lei la data plăţii), reprezentând parţial costuri de deplasare ale reclamantei şi ale martorei R.A. din Belgia în România pentru prezenţa la termenul de judecată acordat.

Date fiind cele ce preced,

Domenii speta

Spete similare