Ordonanta presedintiala obligatie de a face

Hotărâre 250 din 21.04.2016


ROMANIA

JUDECĂTORIA INEU,JUDEŢUL ARAD  OPERATOR 2826

DOSAR NR. …..

SENTINŢA CIVILĂ NR. …./2016

Şedinţa publică din 21 aprilie 2016

Instanţa constituită din:

Preşedinte : ….

Grefier: …..

S-a luat în pronunţare cererea formulată de reclamantul A. C. F. în contradictoriu cu pârâta A.L. M., având ca obiect ordonanţă preşedinţială - obligaţia de a face.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2016 acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când s-a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare pentru data 21 aprilie 2016.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de  9.02.2016, reclamantul A. C. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. L. M., pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea acesteia de a preda reclamantului autoturismul marca ….., bun comun al părţilor, în vederea utilizării, până la soluţionarea acţiunii de partaj.

În probaţiune, reclamantul a depus înscrisuri (f.6-17) şi a propus proba testimonială.

În motivarea cererii, a arătat că părţile sunt despărţite în fapt şi că acestea au iniţiat acţiune în desfacerea căsătoriei şi acţiune de partaj. De la separarea în fapt, ambele autoturisme ale părţilor au rămas în posesia pârâtei, care refuză să permită şi reclamantului utilizarea vreunuia dintre aceste autoturisme. În cadrul acţiunii de partaj, pârâta a arătat că este de acord ca autoturismul marca …. să fie atribuit în lotul reclamantului, ţinând seama de faptul că acesta a fost folosit în mod exclusiv de către reclamant pe perioada convieţuirii părţilor. Totodată, reclamantul a mai arătat că pârâta a defectat autoturismul în mod intenţionat, pentru a-l împiedica pe reclamant să îl folosească. 

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că poziţia procesuală exprimată în cadrul procesului de partaj nu are relevanţă în prezenta cauză, precum şi faptul că, întrucât autoturismul este bun comun în devălmăşie al părţilor, ambele părţi au dreptul de a folosi bunul. 

În probaţiune, s-a solicitat proba cu martori.

În cadrul cercetării procesului, s-au administrat proba cu înscrisurile depuse de către părţi şi proba testimonială cu martorii M. M.D. C. şi O. C..

Analizând cu prioritate, conform art. 248 Cod procedură civilă, excepţia prematurităţii cererii, invocată de către pârâtă, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât prematuritatea presupune faptul că dreptul pretins de către reclamant nu este actual la data sesizării instanţei, fiind supus unui termen, unei condiţii. Or, în speţă, dreptul de folosinţă asupra bunului comun în devălmăşie nu este supus vreunui termen ori unei condiţii.

Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele considerente :

În fapt, părţile sunt în prezent separate în fapt, iar pe rolul Judecătoriei Ineu au promovat un dosar de divorţ şi partaj, înregistrat sub nr. 9081/55/2015, aflat în curs de soluţionare.

Din certificatul de înmatriculare aflat la fila 16 şi adresa nr. 27014/21 09 2015 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad (f.17) reiese faptul că părţile deţin în proprietate devălmaşă două autoturisme, marca …, respectiv …, aspect de altfel necontestat.

Susţinerile reclamantului privind faptul că autoturismele se află în posesia exclusivă a pârâtei au fost recunoscute de către pârâtă, potrivit declaraţiei acesteia date în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2016, iar afirmaţiile referitoare la faptul că anterior separării în fapt autoturismul marca …. a fost utilizat în mod regulat de către reclamant sunt confirmate de întâmpinarea depusă în data de 21.10.2015 în dosarul 9081/55/2015 (f.10-12), aceasta având valoarea unei mărturisiri extrajudiciare din partea pârâtei.

În drept, conform art. 997 Cod procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, rezultă din textul de lege că acesta impune îndeplinirea unor condiţii de admisibilitate, respectiv aparenţa dreptului, urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii luate şi neprejudecarea fondului dreptului prin luarea acestei măsuri.

În speţă, prin prezentul demers judiciar, reclamantul tinde să obţină un partaj de folosinţă provizoriu, până la soluţionarea acţiunii de partaj, similar partajului de folosinţă asupra locuinţei familiei, reglementat în mod expres de legiuitor, conform dispoziţiilor art. 920 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanţa poate dispune pe parcursul procesului de divorţ, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la folosirea locuinţei familiei.

Aşadar, întrucât reclamantul urmăreşte luarea unor măsuri limitate în timp, doar pentru o perioadă determinată, sub aspectul caracterului vremelnic cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă.

Cerinţa aparenţei dreptului este de asemenea justificată prin faptul că autoturismul este bun comun al părţilor.

În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, măsura ce se solicită a fi dispusă nu este una cu caracter definitiv care să rezolve în fond litigiul dintre părţi şi nici nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate al pârâtei, astfel că şi această condiţie de admisibilitate este îndeplinită.

Sub aspectul urgenţei, se reţine a fi îndeplinită în raport de împrejurarea că reclamantul are domiciliul de fapt în municipiul Arad, iar locul de muncă în localitatea Ineu, astfel cum reiese din depoziţia martorei M. M.D. C., iar reclamantul nu deţine alt autotursim pe care să îl poată folosi la parcurgerea traseului dintre localitatea de domiciliu şi cea de serviciu.

Totodată, din aceeaşi depoziţie rezultă faptul că, în data de 27 decembrie 2015, ulterior parcării autoturismului de către reclamant în faţa barului …. din Ineu, pârâta a cauzat anumite defecţiuni, astfel că autoturismul nu a mai putut fi pornit, precum şi faptul că pârâta a susţinut că este autoturismul său şi poate să facă orice doreşte cu acesta. Această atitudine a pârâtei denotă faptul că pârâta a dorit să îl împiedice pe reclamant să folosească bunul comun şi faptul că se impune atribuirea provizorie a acestui autoturism către reclamant, în vederea prevenirii deteriorării autoturismului.

Pe de altă parte, astfel cum a susţinut şi pârâta, ambele părţi au dreptul de a se folosi de cele două autoturisme pe care le deţin în proprietate. Având în vedere faptul că ambele autoturisme se află în posesia pârâtei şi ţinând seama totodată de atmosfera tensionată creată între părţi, instanţa apreciază că cererea reclamantului privind partajarea folosinţei autoturismului bun comun al părţilor, în modalitatea atribuirii provizorii a acestui bun, este justificată. Pe cale de consecinţă, instanţa o va admite şi va obliga pârâta să permită reclamantului luarea şi folosirea bunului comun reprezentat de autoturismul marca …., cu nr. de înmatriculare …, an fabricaţie …., până la soluţionarea acţiunii de partaj aflate pe rolul Judecătoriei Ineu, înregistrată sub nr. ...../2015.

În conformitate cu art. 453 Cod procedură civilă, pe temeiul culpei procesuală a pârâtei, instanţa o va obliga pe aceasta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1020 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 1000 de lei reprezintă onorariu avocaţial, iar suma de 20 de lei taxa judiciară de timbru, justificate prin chitanţele depuse la dosar şi va respinge, totodată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Respinge excepţia prematurităţii cererii, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

Admite cererea formulată de reclamantul A. C. F., CNP ……, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat U. C., în ……., în contradictoriu cu pârâta A. L. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat P. I., în ……..

Obligă pârâta să permită reclamantului luarea şi folosirea bunului comun reprezentat de autoturismul marca …….., cu nr. de înmatriculare …., an fabricaţie …., până la soluţionarea acţiunii de partaj aflate pe rolul Judecătoriei Ineu, înregistrată sub nr. …../2015.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1020 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 1000 de lei reprezintă onorariu avocaţial, iar suma de 20 de lei taxa judiciară de timbru.

Respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Ineu

Pronunţată azi, 21 aprilie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Preşedinte,Grefier,