Obligarea inculpaților minori cărora li s-au aplicat măsuri educative la cheltuieli judiciare. Temei de drept.

Rezumat:

 Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, fundamentul (temeiul) obligării unui inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, o constituie culpa sa infracţională, care subzistă şi în cazul inculpatului minor căruia i se aplică o măsură educativă. Aşa fiind, prin prisma dispoziţiilor art. 504 alin. 1 Cod procedură penală (care fac trimitere la normele generale în materia judecăţii, vizând prin urmare inclusiv regimul cheltuielilor judiciare) şi în condiţiile în care completările şi derogările reglementate de acest text de lege nu vizează prezenta instituţie, se impune obligarea inculpatului minor care a comis o infracţiune şi căruia i s-a aplicat o măsură educativă la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 274 alin. 1 din acelaşi act normativ.

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 218 din data de 30.05.2017 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 10343/314/2016, în baza art. 120 Cod penal rap. la art. 114 alin. 1, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod penal, rap. la art. 134 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, s-a aplicat inculpatului A. măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 (patru) luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 3 Cod penal.

A fost obligat inculpatul să respecte programul stabilit de Serviciul de Probaţiune S.

În baza art. 121 Cod penal, pe durata executării măsurii educative inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:

e) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune S. la datele fixate de acesta.

În baza art. 123 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative.

În baza art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 teza I Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că prin rechizitoriul nr. 613/P/2016 din data de 28.11.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (minor la data săvârşirii faptei) A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în esenţă că, la data de 02.02.2016, în jurul orelor 23:50, inculpatul A. a condus pe strada ... din municipiul X, autovehiculul marca „...”, cu nr. de înmatriculare yyy, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară la data de 08.02.2017 în dosarul asociat nr. 10343/314/2016/a1 s-a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 613/P/2016 din data de 28.11.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

La termenul din data de 22.03.2016, inculpatul a solicitat instanţei ca judecata să aibă loc conform procedurii recunoaşterii învinuirii. Având în vedere poziţia sa procesuală, de recunoaştere în totalitate a faptei imputate, instanţa a admis solicitarea acestuia.

Analizând ansamblul probator administrat în cursul fazei de urmărire penală şi în cursul judecăţii, instanţa a reţinut în fapt că la data de 02.02.2016, în jurul orei 23:50, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada ... din municipiul X, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului X - Biroul Rutier a efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului autovehiculului marca „..” cu nr. de înmatriculare yyy.

Autoturismul se deplasa pe direcţia strada ... spre strada ...şi era condus de către o persoană despre care existau indicii că nu posedă permis de conducere. Conducătorul auto nu s-a conformat şi a accelerat autoturismul către strada ..., unde, după ce a parcurs aproximativ 100 m, a oprit şi a fugit printre blocurile din zonă. În jurul orelor 01:00, lângă autoturismul în cauză a fost identificat inculpatul A., în vârstă de 17 ani şi B., de 18 ani, iar în interiorul autoturismului a fost identificat numitul C., de 18 ani.

Prin adresa cu nr. 65264 din 16.02.2016, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava a comunicat că inculpatul A. nu figurează în evidenţe ca fiind posesor de permis de conducere.

Situaţia de fapt reţinută anterior rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (filele 10-11 d. u.p.), declaraţia suspectului/inculpatului (filele 13-18 d. u.p.), adresa nr. 65264 din 16.02.2016 emisă de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor X (fila 19 d. u.p.), declaraţiile martorilor (filele 20-22 d. u.p.).

Având în vedere ansamblul probator administrat în cauză şi procedând la evaluarea acestuia, instanţa a apreciat că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. există şi a fost săvârşită de acesta cu vinovăţia prevăzută de lege, împrejurare care a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel încât prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată.

În drept, fapta inculpatului care, la data de 02.02.2016, în jurul orelor 23:50, a condus pe strada ... din municipiul X. autovehiculul marca „...”, cu nr. de înmatriculare yyy, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întruneşte, atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal.

Totodată, judecătoria a reţinut ca fiind întrunite şi cerinţele prevăzute de art. 113 alin. 3 Cod penal, inculpatul având vârsta de 16 ani la data săvârşirii faptei.

Potrivit art. 114 Cod penal „(1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. (2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri: a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă”.

La individualizarea măsurii educative aplicată inculpatului, instanţa a avut avute în vedere criteriile generale prevăzute în art. 74 Cod penal, text normativ la care face trimitere art. 115 alin. 2 Cod penal.

Din punctul de vedere al gravităţii infracţiunii deduse judecăţii, aceasta este una ridicată, având în vedere că inculpatul a condus pe drumurile publice cu nerespectarea celor mai elementare norme de circulaţie, fără a poseda permis de conducere, punând în pericol siguranţa circulaţiei într-un mod evident, întrucât fapta sa putea să aibă drept rezultat concret un accident rutier soldat cu pagube materiale ori chiar cu victime omeneşti.

Din punctul de vedere al periculozităţii infractorului, acesta are 18 ani şi conform propriilor declaraţii este înscris la cursurile şcolare „A doua şansă”. Din fişa sa de cazier rezultă că aceasta se află la primul contact cu legea penală. Din cuprinsul referatului de evaluare nr. 6329/SP/SV/27.04.2017 întocmit de Serviciul de Probaţiune S. rezultă că provine dintr-o familie organizată, în care preocupările principale ale părinţilor au fost educaţia şi asigurarea unui trai decent celor doi copii. Tatăl inculpatului munceşte în străinătate în domeniul construcţiilor, iar în prezent desfăşoară activităţi lucrative în calitate de şofer transport persoane şi marfă în comunitate, iar mama sa lucrează la S. S-a mai arătat că tatăl inculpatului se consideră parţial responsabil de comportamentul infracţional al fiului său întrucât a fost preocupat de problemele administrative ale casei şi deplasările periodice în străinătate.

Aşa fiind, judecătoria a considerat oportună dispunerea măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii pe o perioadă de 4 (patru) luni, constând în supravegherea tânărului de către părinţii săi, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune S.

Având în vedere atitudinea procesuală de recunoaştere a faptei, manifestată de inculpat, a dat eficienţă prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Măsura educativă neprivativă de libertate satisface necesitatea reeducării inculpatului și totodată are un rol preventiv pentru persoanele care s-ar afla în situații asemănătoare.

Pentru aceste motive, în baza art. 120 Cod penal rap. la art. 114 alin. 1, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod penal rap. la art. 134 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanţa a aplicat inculpatului măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 (patru) luni pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 3 Cod penal.

Totodată, l-a obligat să respecte programul stabilit de Serviciul de Probaţiune, iar în temeiul art. 121 Cod penal, pe durata executării măsurii educative, să se prezinte la prezenta instituţie, la datele fixate de aceasta.

În baza art. 123 Cod penal, a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative.

Reţinând culpa sa procesuală, în baza art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 teza I Cod procedură penală instanţa l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea scrisă a căii de atac, parchetul a arătat că greşit instanţa fondului a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, reţinând culpa sa procesuală, deşi acestuia i-a fost aplicată o măsură educativă. Dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod procedură penală nu acoperă această situaţie. Prin urmare, devin incidente prevederile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, aceste cheltuieli urmând a rămâne în sarcina statului.

Astfel, hotărârea prin care se dispune aplicarea unor măsuri educative nu constituie o soluţie de condamnare şi nici nu poate fi asimilată ei.

Un prim argument în acest sens îl reprezintă împrejurarea că, spre deosebire de pedepse, unde caracterul coercitiv se situează pe primul plan, măsurile educative au caracter preponderent educativ şi nu lasă să subziste nicio consecinţă penală.

Un alt argument îl constituie dispoziţiile art. 239 din Legea nr. 187/2012, conform cărora „termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. 2 lit. a Cod penal se referă şi la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-au luat, în timpul minorităţii, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cel puţin 2 ani de la data executării stau considerării ca executată a acestei măsuri”.

A extinde textul de lege dincolo de prevederile sale ar reprezenta o încălcare a principiului legalităţii care guvernează procesul penal. În plus, prin aceasta s-ar ajunge şi la o extindere nepermisă a atribuţiilor judecătorului care în mod indirect legiferează în încercarea de a acoperi o eventuală omisiune a legiuitorului.

Chiar dacă s-ar lua în considerare ipoteza că legiuitorul a omis să enumere printre soluţiile de la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală şi pe cele prin care se aplică măsuri educative (deşi dispoziţiile art. 239 din Legea nr. 187/2012 contrazic această premisă), instanţa de judecată nu poate suplini această eventuală omisiune.

Simpla împrejurare că s-ar constata o culpă procesuală în sarcina unei părţi nu este suficientă pentru a permite instanţei de judecata să dispună dincolo de dispoziţiile legale, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut în mod detaliat în cuprinsul art. 274 şi 275 Cod procedură penală persoanele care vor fi obligate la plata acestor cheltuieli, cu indicarea exactă a ipotezelor.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală atacată, în aplicarea dispoziţiilor art. 120 Cod penal rap. la art. 114 alin. 1 Cod penal şi după stabilirea vinovăţiei sale sub aspectul comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată, s-a aplicat inculpatului (minor la data cantonării sale în sfera ilicitului penal în modalitatea imputată) A. măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 (patru) luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 3 Cod penal.

În fapt, s-a reţinut în sarcina sa că la data de 02.02.2016, în jurul orelor 23:50, acesta a condus pe strada ... din municipiul X, autovehiculul marca „,..” cu numărul de înmatriculare yyy, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, dată fiind culpa sa procesuală, în baza art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 teza I Cod procedură penală instanţa fondului l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale.

A arătat parchetul prin motivele de apel invocate, în esenţă, că dispoziţiile normative în materie nu permit obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din prima instanţă, în condiţiile în care soluţia pronunţată (aplicarea unei măsuri educative) nu este una de condamnare, astfel cum impun prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, şi care sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse în cazul infractorilor minori. Or, aceste susţineri nu vor fi primite.

Astfel, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat „în caz de renunţare la urmărire penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei”, nefăcându-se aici nicio trimitere la situaţia în care s-au aplicat acestuia măsuri educative.

Prevederile alineatului 3 al aceluiaşi articol, şi care au în vedere exclusiv situaţiile în care soluţia dispusă de instanţă este una dintre cele reglementate la alineatul 1, stipulează că „Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat”.

Potrivit dispoziţiilor 86 Cod procedură penală, partea responsabilă civilmente este „persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces”.

Analizând dispoziţiile normative precizate, curtea observă că obligaţia reglementată la alineatul 3 se referă, fără excepţie, atât la inculpatul minor cât şi la cel major. Or, interpretând per a contrario acest text de lege, rezultă că, în situaţia în care inculpatul (fie el minor ori major), nu va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, el va fi singurul ţinut să răspundă de plata către stat a cheltuielilor judiciare.

Nu în ultimul rând, în cazul inculpaţilor minori se impun a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 504 alin. 1 Cod procedură penală, conform cărora „Urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările prevăzute în prezentul capitol şi în secţiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părţii generale”.

În prezentul context, sunt aplicabile, printre altele, şi prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, rezultând astfel că, în ce priveşte aplicarea unei măsuri educative inculpatului minor, aceasta poate fi dispusă numai dacă fapta există, a fost comisă de el şi întruneşte, sub aspectul laturii obiective şi a celei subiective, elementele constitutive ale unei infracţiuni.

În consecinţă, şi în cazul acestei categorii de inculpaţi tragerea la răspundere penală, deşi are loc prin aplicarea unei măsuri educative, intră în conceptul de „condamnare” vizat de dispoziţiile arătate în paragraful precedent, chiar dacă prevederile titlului V din Codul penal nu operează cu respectiva noţiune.

La aceeaşi concluzie conduc şi dispoziţiile art. 239 din Legea nr. 187/2012, care stipulează că „Termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. 2 lit. a din Codul penal se referă şi la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-a luat, în timpul minorităţii, o măsură educativă”.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, fundamentul (temeiul) obligării unui inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, o constituie culpa sa infracţională, care subzistă şi în cazul inculpatului minor căruia i se aplică o măsură educativă. Aşa fiind, prin prisma dispoziţiilor art. 504 alin. 1 Cod procedură penală (care fac trimitere la normele generale în materia judecăţii, vizând prin urmare inclusiv regimul cheltuielilor judiciare) şi în condiţiile în care completările şi derogările reglementate de acest text de lege nu vizează prezenta instituţie, se impune obligarea inculpatului minor care a comis o infracţiune şi căruia i s-a aplicat o măsură educativă la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 274 alin. 1 din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele arătate, curtea, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Domenii speta

Spete similare