Anularea procesului verbal de contraventie

Sentinţă civilă 635 din 12.04.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 4648/260/2017 din data de 13.10.2017, petentul C P a solicitat, în contradictoriu cu intimata IPJ Bacău-Poliţia Moinești, anularea procesului-verbal seria PBCX nr. 145314/08.10.2017, prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1305 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 49 al. 1 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că în data de 08.10.2017 a depăşit viteza legală pe sectorul de drum pe care circula.

În motivarea plângerii, contestatorul arată că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal nu sunt reale întrucât nu ar fi putut circula cu viteza reținută în cuprinsul procesului verbal. Solicită ca intimata să depună la dosar înregistrarea video care să respecte dispozițiile legale în materie.

În dovedirea cererii depune înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 de lei taxă de timbru.

Prin Serviciul Registratură, la data de 10.01.2018, intimata depune întâmpinare însoţită de înscrisuri şi înregistrarea video.

În cuprinsul acesteia se solicită respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea procesului verbal atacat întrucât a fost legal întocmit. Se arată că petentul a fost sancţionat în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. 1 din Codul Rutier pentru că la data de 08.10.2017, aflat la volanul autoturismul cu nr. BC …  a circulat cu o viteză de 103 km/h în interiorul localităţii Moinești, jud. Bacău, pe str. Atelierelor. Procesul verbal a fost încheiat în baza constatărilor personale ale agentului, beneficiind astfel de prezumţia de legalitate. Contravenţia a fost înregistrată cu aparatul radar verificat metrologic, care măsoară atât în regim staţionat cât şi în deplasare. Cinemometrul tip AUTOVISION se afla pe autoturismul cu nr de înmatriculare MAI  şi avea efectuată autotestarea. De asemenea lucrătorul de poliție avea atestat de operator radar.

S-a dispus comunicarea către petent a unui exemplar de pe întâmpinare şi după înscrisurile depuse de intimată.

Sub aspect probator s-a încuviinţat pentru petent proba cu înscrisuri și pentru intimată proba cu înscrisuri și înregistrarea video.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În data de 08.10.2017 petentului i s-a întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBCX nr. 145314/08.10.2017 pentru că a depăşit viteza de circulaţie maximă admisă în localitate.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenţie în conformitate cu prevederile art.34 din O.G.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa constată următoarele:

 -art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 prevede că " Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h." ;

Cu privire la sancţiunea aplicată:

- art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 prevede "Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”

Prin urmare, sub aspectul legalităţii, procesul verbal contestat este legal întocmit. Petentul de altfel nu a invocat motive de nelegalitate. Instanţa din oficiu consideră că nu există motive de nulitate ale procesului verbal.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal contestat, instanţa urmează a avea în vedere la stabilirea acesteia cuprinsul procesului verbal, raportul agentului constatator, susţinerile petentului din cuprinsul plângerii, înregistrarea video, înscrisurile depuse.

Petentul susţine că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal nu sunt reale întrucât nu ar fi putut circula cu viteza reținută în cuprinsul procesului verbal. Solicită ca intimata să depună la dosar înregistrarea video care să respecte dispozițiile legale în materie.

Contravenţia a fost înregistrată cu cinemometrul tip AUTOVISION care se afla pe autoturismul cu nr de înmatriculare MAI  şi avea efectuată autotestarea aşa cum se menţionează şi în cuprinsul procesului verbal. Din imaginile surprinse de aparatul radar care au fost depuse la dosar se poate observa autoturismul petentului circulând cu viteza de 103 km/h pe str. Atelierelor din mun. Moinești. Aparatul radar avea verificarea metrologică realizată şi valabilă la data înregistrării. De asemenea în buletinul de verificare metrologică se menţionează că aparatul măsoară atât în regim de deplasare cât şi staţionar. Agentul care a operat înregistrarea avea atestat  de operator radar vizat.

În cuprinsul raportului agentului constatator se menţionează că acesta a surprins petentul conducând în localitate cu viteza de 103 km/h. Acesta a primit procesul verbal cu obiecțiuni.

Cel care face o cerere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească. Procesul verbal beneficiază de prezumţia de legalitate în ceea ce priveşte constatările agentului de poliţie.  În cazul de faţă petentul nu a reuşit să răstoarne această prezumţie.

De asemenea probele de la dosarul cauzei, respectiv raportul agentului constatator şi înregistrarea video confirmă cele consemnate în cuprinsul procesului verbal.

În aceste condiţii, instanţa constată legal şi temeinic procesul verbal de contravenţie şi urmează pe cale de consecinţă a respinge plângerea contravenţională ca nefondată.