Notificarea comunicată contestatoarei despre care fac vorbire părţile nu reprezintă decât o cerere de aplicare în mod amiabilă a dispoziţiilor art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, o veritabilă punere în întârziere a contestatoarei, criticile referitoare la posibilitatea constatării stingerii datoriilor intimatei putând fi formulate doar în eventualitatea unei acţiuni în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.
Sent. civ. nr. 2462/29.03.2017 a Judecătoriei Galaţi
Instanţa constată că în situaţia în care imobilul ipotecat a fost valorificat de către creditor pe calea executării silite, conform dispoziţiilor art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, debitorul are deschisă calea de a cere instanţei competente să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit.
Această stingere a datoriilor nu mai survine ca urmare a dării în plată deoarece imobilul deja a fost valorificat; stingerea datoriei în acest caz este efectul prevederii de către lege - prin art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016 – a unei cauze speciale de stingere a obligaţiilor, dispoziţia încercând să asigure un tratament legal egal pentru toate persoanele aflate într-o situaţie contractuală inechitabilă cum este cea reglementată de Legea dării în plată.
Or, pentru a beneficia de efectele alin. 5 ale art. 8 nu mai este necesară parcurgerea procedurii notificării prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016, aceasta privind o altă ipoteză şi anume cea de la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, care face trimitere la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, contestatoarea nu avea deschisă calea contestaţiei prevăzută la art. 7 din Legea nr. 77/2016, pe calea acestei proceduri putând fi criticată doar notificarea făcută în condiţiile art. 5.
Notificarea comunicată contestatoarei despre care fac vorbire părţile nu reprezintă decât o cerere de aplicare în mod amiabilă a dispoziţiilor art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, o veritabilă punere în întârziere a contestatoarei, criticile referitoare la posibilitatea constatării stingerii datoriilor intimatei putând fi formulate doar în eventualitatea unei acţiuni în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.
Pentru considerentele arătate, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii invocată şi va respinge contestaţia, ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Oradea
NETIMBRAT.CERERE DE AMÂNARE FORMULATA DE RECURENT. EXCEPTIA NETIMBRARII. PRIORITATE FATA DE CELELALTE CERERI SAU EXCEPTII
Tribunalul Tulcea
Contencios adm.fisc- contestaţie act administrativ fiscal
Judecătoria Bârlad
ordonanta presedintiala
Tribunalul Tulcea
contencios administrativ - Legea 9/1998
Judecătoria Bârlad
Plangere contraventionala