Dreptul muncii. drept procesual civil

DREPTUL MUNCII. DREPT PROCESUAL CIVIL

Plată diurnă pentru un salariat care efectua transport internaţional de marfă. Punere de drept în întârziere în situaţia neplăţii drepturilor salariale.

- art. 44 alin. 2 din Codul Muncii

- Anexa nr. 1 din HG nr. 518/1995

- art. 454 din Noul Cod de procedură civilă

- art. 1522 alin. 1, art. l523 din Noul Cod Civil

Câtă vreme nu s-a dovedit că ar fi existat o altă dată la care apelantul reclamant a ieşit din România pentru a efectua transportul internaţional de marfă, decât cea care reieşea din evidenţele angajatorului, corect s-a dispus acordarea acesteia doar pentru perioada în care s-a efectuat transportul pe teritoriul Danemarcei.

Referitor la cheltuielile de judecată, pârâtul care recunoaşte la primul termen de judecată pretenţiile deduse judecăţii nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia situaţiei în care a fost pus în întârziere anterior declanşării litigiului sau dacă era de drept în întârziere. Conform art. 1522 alin 1 din Noul Cod civil, debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă, prin cererea de chemare în judecată, art. 1523 din Noul Cod civil reglementând situaţiile în care debitorul este de drept pus în întârziere.

În speţă apelantul a notificat intimata anterior promovării litigiului, a fost pusă în întârziere, mai mult, se afla de drept în întârziere aceasta câtă vreme dreptul solicitat era de natură salarială, art. 1523 din Noul Cod civil fiind incident, greşit instanţa de fond nereţinând aceste aspecte.

Dosar nr. 373/111/2016

Decizia civilă nr. 296/13.04.2017

Prin sentinţa civilă nr. 836/LM din data de 29.11.2016, pronunţată de Tribunalul ..., în dosar nr. .../2016, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta ..., cu domiciliul procedural ales în localitatea ..., în contradictoriu cu pârâta S.C. ... S.R.L. cu sediul în, şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 2297,5 lei cu reprezentând drepturi băneşti şi dobânda legală calculată la această sumă de la data de 28.07.2016 şi până la plata efectivă.

Au fost respinse restul pretenţiilor.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a fost angajat al unităţii pârâte în temeiul contractului individual de muncă nr. .../18.06.2014 pe funcţia de conducător auto, având un salariu brut de 900 de lei.

Aşa cum recunoaşte chiar pârâta prin întâmpinare, petentul şi-a desfăşurat activitatea în străinătate efectuând transporturi în spaţiul comunitar.

Schimbarea temporară a locului muncii prevăzut în contract s-a făcut din dispoziţia angajatorului, pârâta necontestând delegarea în străinătate şi nici existenţa obligaţiei pentru plată a diurnei, ci doar cuantumul acesteia.

Conform art. 44 alin. 2 din Codul Muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare. Pentru persoanele care lucrează în străinătate, aceste elemente sunt cuprinse în sfera noţiunii de „diurnă externă” reglementată de H.G. 518/1995. Aşadar, pe durata delegării, salariaţii au dreptul la plata unei sume de bani care se regăseşte în legislaţie atât sub denumirea de indemnizaţie de delegare, cât şi sub denumirea de diurnă.

În condiţiile în care angajatorul pârât nu a făcut dovada negocierii unui anumit cuantum al diurnei acordate angajaţilor prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă al reclamantului, instanţa va avea în vedere diurna, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile legale aplicabile.

Codul muncii – Legea nr.53/2003, republicată, stabileşte dreptul salariaţilor la acordarea diurnei pe perioada delegării, iar HG nr.518/1995, la art.5 alin.1 lit. a), stabileşte că personalului trimis în străinătate în condiţiile acestei hotărâri, i se acordă o indemnizaţie zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană şi a celor mărunte uzuale. Diurna se acordă pe zile calendaristice, şi nu pe zile lucrătoare, astfel că angajatul delegat beneficiază de diurnă şi pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Diurna în valută se acordă la nivelul prevăzut pentru fiecare ţară în care are loc deplasarea.

Pentru a respecta atât prevederile Codului muncii, cât şi cele ale HG nr.518/1995, agenţii economici, în vederea calculării sumei de bani ce reprezintă diurna, trebuie să aibă în vedere un cuantum care să compenseze cheltuielile suplimentare de hrană şi întreţinere prilejuite de dislocarea salariatului din mediu său de viaţă obişnuit.

În baza art. 16 din H.G. nr. 518/1995, prevederile prezentei hotărâri se aplică şi personalului din regiile autonome si societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art. 1, iar in temeiul art. 17 din H.G. nr. 518/1995, se recomandă agenţilor economici (alţii decât personalul din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altora asemenea) să aplice în mod corespunzător prevederile Hotărârii Guvernului nr.518/1995.

În cauza de faţă, în condiţiile în care nu se prevede expres în contractul individual de munca al reclamantului, un anume cuantum al diurnei mai mare decât cel prevăzut de H.G. nr. 518/1995, făcându-se trimitere la normele legislative in vigoare, angajatorul pârât trebuie să aplice prevederile H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare, ca singure norme legale care prevăd nivelul minim al diurnelor ce se pot acorda.

Pentru perioada în care şi-a desfăşurat activitatea reclamantul – Danemarca - diurna este de 35 euro/zi, atât reclamantul cât şi pârâta fiind de acord asupra nivelului diurnei externe prevăzute în Anexa 1 la H.G. 518/1995.

Cu privire la numărul de zile pentru care se solicită diurna, instanţa din diagramele tahograf depuse la dosar şi din afirmaţiile reclamantului din cererea introductivă, a reţinut că perioada efectivă de timp în care acesta a prestat activitate respectiv transporturi de marfă pe teritoriul Danemarcei, a fost începând cu data de 22.06.2014 şi până la data de 24.07.2014, aspect recunoscut şi de pârâtă, care a fost de acord cu achitarea diurnei pentru acest interval, respectiv 33 de zile x 35 de euro = 1.155 euro.( 5197,5 lei calculat la curs valutar 4,5 lei).

Din diurna totală de 1.155 euro, reclamantul afirmă că pârâta a achitat suma de 1.800 lei (echivalentul a 400 euro, calculat la curs valutar 4,5 lei), în cursul anului 2015, 600 lei în ianuarie 2015, 600 lei în februarie 2015 şi 600 lei în martie 2015, iar pârâta face dovada achitării în plus a încă 1.100 lei conform chitanţelor de depunere în numerar din datele de 19.12.2014 şi 14.01.2016 ( fila 35) .

Prin urmare din suma totală de 5197,5 lei pârâta a achitat cu titlu de diurnă suma totală de 2.900 lei, rezultând un rest de 2.297,5 lei pe care se angajează să-l plătească.

Reclamantul a solicitat iniţial plata diurnei pentru 33 de zile, iar ulterior prin modificarea de acţiune solicită plata diurnei pentru 40 de zile. În motivarea acestei cereri reclamantul arată că a plecat din ţară la data de 19 iunie 2014 şi a revenit abia la data de 27 iulie 2014, şi consideră că pârâta era obligată la plata sumei de 1.400 euro (pentru 40 de zile, nu pentru 33 de zile cum a solicitat iniţial în cererea de chemare în judecată).

Cu privire la această stare de fapt, reclamantul nu depune la dosar vreo probă concludentă din care să rezulte că data plecării a fost 19 iunie 2014 şi data revenirii în ţară ar fi fost 27 iulie 2014, singurele date certe identificate de instanţă sunt cele din diagramele tahograf depuse la dosar, care sunt cele recunoscute iniţial de ambele părţi respectiv 22.06.2014 şi 24.07.2014. Sarcina probei în această situaţie revine celui care face o afirmaţie înaintea instanţei, respectiv reclamantului, potrivit adagiului latin „actor incumbit probatio”. De altfel aceste aspecte sunt reglementate şi de dispoziţiile art.249 din Codul de procedură civilă care prevăd că „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească ”.

Faţă de considerentele expuse în cele ce preced, instanţa a constatat că reclamantul este îndrituit la plata diurnei doar pentru 33 de zile şi nu pentru 40 de zile, parţial din aceste drepturi fiind deja achitate.

Prin urmare, în temeiul art.44 alin. 2 din Codul muncii coroborat cu Anexa 1 din H.G.518/1995, instanţa obligă pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 2297,5 lei, reprezentând diurnă.

Întrucât, acesta nu s-a putut folosi de diurnă în interesul său personal din culpa angajatorului care în mod nejustificat nu a achitat-o, s-a produs un prejudiciu material care trebuie reparat, astfel că pârâta a fost obligată în favoarea petentului la plata dobânzii legale, reprezentând daune – interese moratorii, începând cu 28 iulie 2014, dată la care reclamantul afirmă că şi-a încetat activitatea la unitate şi a devenit scadentă obligaţia de plată a diurnei prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 120 euro reprezentând contravaloare transport de retur în ţară, instanţa a constatat că, reclamantul nu dovedeşte în nici un fel plata acestei sume de bani, sarcina probei în această situaţie revenind celui care face o afirmaţie înaintea instanţei. Faţă de cele ce preced instanţa a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Cu privire la solicitarea reclamantului de obligare a unităţii angajatoare la plata sumei de 150 lei reprezentând salariul neachitat pentru luna august 2014, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, întrucât această sumă de bani a fost achitată pe seama reclamantului încă din luna decembrie a anului 2014, aşa cum reiese de altfel din dovada viramentului bancar efectuat. (fila 35 verso).

Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanţa având în vedere prevederile art. 453 alin. 2 coroborate cu art. 454 din Codul de procedură civilă, nu le-a acordat, pârâta recunoscând pretenţiile care au fost apreciate ca întemeiate de către instanţă la primul termen de judecată, respectiv cele privitoare la diurnă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel ..., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării pârâtei la plata diurnei neachitate în cuantum de 1000 Euro, echivalentul a 40 de zile lucrătoare din data de 19.06.2014 până la data de 27.07.2014, şi nu doar pentru 33 de zile astfel cum a stabilit instanţa de fond; dobânda legală începând cu data de 28.07.2014 până la restituirea efectivă; suma de 120 Euro plus dobânda legală începând cu data de 28.07.2014 pentru transportul către Danemarca, achitată de apelant.

Prin motivele de apel au fost invocate următoarele:

- la data de 18.06.2014 a încheiat contractul individual de muncă cu pârâta pentru a desfăşura activitatea de şofer, iar în vederea desfăşurării activităţii a plecat din ţară la data de 19.06.2014;

- ultimul transport efectuat în favoarea pârâtei a fost la data de 22.07.2014, conform CMR ataşat;

- în data de 23.07.2014 tirul s-a defectat, iar după discuţiile cu reprezentanţii pârâtei din 24.07.2014, a parcat tirul într-un loc sigur iar a doua zi, în 25.07.2014 a pornit spre casă, unde a ajuns în 27.07.2014, astfel că întrucât diurna se achită pentru întreaga perioadă în care s-a aflat în străinătate, apelantul solicită obligarea pârâtei la plata acesteia începând cu 19.06.2014 şi până la 27.06.2014, plus dobânda legală începând cu 28.07.2014 până la restituirea efectivă;

- în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, apelantul arată că pârâta a fost pusă în întârziere conform art. 454 Cod procedură civilă, prin notificarea din 1.09.2014, semnată de primire de pârâtă la data de 3.09.2014, de asemenea, a făcut demersuri pentru rezolvarea pe cale amiabilă şi în cursul anului 2015, sens în care ataşează copii ale mail-urilor de corespondenţă cu avocatul pârâtei.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că apelul este nemotivat în fapt şi în drept, nefiind aduse dovezi noi în dovedirea pretenţiilor şi mai mult nici argumente pentru a aduce o critică pertinentă soluţiei instanţei de fond.

Calculul diurnei efectuat de instanţa de fond este corect, 35 Euro / zi prevăzut în Anexa 1 la H.G. nr. 518/1995, raportat la zilele efectiv lucrate, astfel cum reiese din probaţiunea administrată privind diagramele tahograf; capătul de cerere privind plata sumei de 150 lei salariu neachitat pentru luna august 2014 s-a respins în mod corect, fiind făcută dovada achitării acestei sume încă din luna decembrie 2014, iar cu privire la plata sumei de 120 Euro plus dobânda legală de la data de 28 iulie 2014, intimata arată că apelantul nu a făcut dovada plăţii acestei sume, deşi îi incumba conform prevederilor legale, administratorul fiind cel care a achitat din bani personali contravaloarea acestui transport.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Criticile aduse sentinţei apelate axate pe pretenţiile privind câtimea diurnei şi referitoare la suma de 120 Euro cu dobânda legală, nu pot fi primite, soluţia de admitere în parte a pretenţiilor deduse judecăţii fiind legală şi în acord cu probatoriul administrat în cauză. Astfel, pretenţiei de calculare a diurnei pe perioada 19.06.2014 – 27.07.2014 nu i se poate da curs în absenţa unor dovezi prin intermediul cărora să se fi probat că data ieşirii din ţară ar fi fost pe 19.06.2014, dimpotrivă potrivit datelor oferite de diagramele tahograf data plecării a reprezentant-o ziua de 22.06.2014, iar a sosirii 24.07.2014, interval recunoscut de altfel de intimată. Mai mult, însuşi reclamantul în cadrul interogatoriului formulat pentru pârâta ... SRL, la întrebarea de la pct. 3 face referire la intervalul 22.06.2014 - 24.07.2014 ca reprezentând perioada în care a efectuat transport internaţional de marfă pe teritoriul Danemarcei -, iar la pct. 5 întrebarea vizează diurna datorată reclamantului pentru cele 33 de zile efectiv lucrate.

Dată fiind situaţia expusă, concluzia instanţei de fond în sensul că reclamantul este îndrituit la plata diurnei doar pentru 33 de zile şi nu pentru 40 de zile, este corectă, neimpunându-se schimbarea sentinţei sub acest aspect, instanţa de fond, în raport de materialul probator existent la dosar, făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 44 alin. 2 din Codul muncii coroborat cu Anexa nr. 1 din HG nr. 518/1995.

Şi pretenţia privind îndreptăţirea apelantului reclamant la plata sumei de 120 Euro reprezentând contravaloarea transportului de retur în ţară este lipsită de orice fundament probator, astfel că şi sub acest aspect se impune păstrarea sentinţei.

În schimb, dată fiind inadvertenţa între considerentele sentinţei şi dispozitivul acesteia sub aspectul indicării datei de la care i se cuvin reclamantului daunele interese moratorii, respectiv data de 28.07.2014 în cuprinsul considerentelor şi data de 28.07.2016 în dispozitivul hotărârii, o atare neconcordanţă se impune a fi remediată, data scadenţei obligaţiei de plată fiind 28 iulie 2014, aceasta fiind data la care a încetat activitatea la societatea intimată.

De asemenea, şi critica privind modul de soluţionare a cererii privind cheltuielile de judecată este găsită de instanţa de apel ca fiind întemeiată, astfel este de reţinut că textul art. 454 din Codul de procedură civilă reglementează o excepţie de la regula potrivit căreia partea care a pierdut procesul datorează cheltuieli de judecată. Astfel, în situaţia în care la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, pârâtul a recunoscut pretenţiile reclamantului, acesta nu va mai fi obligat să suporte cheltuielile judecăţii, cu rezerva situaţiei în care a fost pus în întârziere înainte de pornirea procesului sau era de drept în întârziere.

Potrivit art. 1522 alin. 1 din Codul civil, debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată, de asemenea, prin dispoziţiile art. 1523 sunt reglementate cazurile în care debitorul este considerat de drept în întârziere.

În speţă, apelantul a notificat-o pe intimată prin actul comunicat la data de 1.09.2014 cu confirmare de primire, solicitându-i-se ca în termen de 10 zile de la data primirii notificării să-i achite drepturile salariale datorate de la data angajării şi până la zi, la care se adaugă diurna în cuantum de 1.500 Euro pentru perioada 23.06.2014 – 23.07.2014, în care a fost plecat în cursă, intimata fiind încunoştiinţată că aceasta reprezintă ultima încercare pe cale amiabilă a problemei.

În atare situaţie, s-a constatat că intimata a fost pusă în întârziere prin notificarea despre care s-a făcut vorbire mai sus în condiţiile dispoziţiilor art. 1522 alin. 1 din Codul civil, pe de altă parte, pentru drepturile salariale ce reprezintă obligaţii cu executare succesivă, intimata se afla de drept în întârziere având în vedere prevederile art. 1523 din Codul civil.

Prin urmare, chiar dacă intimata prin întâmpinarea înregistrată la tribunal la data de 29.02.2016, a recunoscut parţial pretenţiile reclamantului, dată fiind incidenţa procedurii de punere în întârziere a acesteia, respectată de reclamant, este evident că nu operează exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată, astfel cum eronat a apreciat tribunalul, concluzie ce reclamă remedierea în parte a hotărârii apelate sub aspectul soluţiei date asupra cererii privind cheltuielile de judecată.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul că dobânda legală va fi calculată începând cu data de 28.07.2014. Totodată a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în favoarea reclamantului, în aplicarea dispoziţiei înscrise în textul art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel acţiunea fiind admisă în parte se impune acordarea doar parţială a cheltuielilor efectuate, în limita pretenţiilor admise, respectiv a sumei de 700 lei cu titlul sus-arătat, reprezentând o parte din valoarea onorariului avocaţial plătit de reclamant cu chitanţa nr. 2 din 14.02.2016. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost păstrate.

Domenii speta

Spete similare