Pentru fundamentarea răspunderii civile delictuale, fie pentru fapta proprie fie pentru fapta altuia (a prepusului) este necesară dovedirea existenţei tuturor condiţiilor de atragere a răspunderii.
Astfel este necesar să se probeze: ca acel fapt să fie ilicit, adică partea căreia i se impută să nu fi avut dreptul de a-l face; ca acel fapt să fie imputabil autorului său; ca faptul acesta care a cauzat prejudiciul, să fie săvârşit cu intenţia de a păgubi sau chiar numai din imprudenţă sau neglijenţă.
Curtea a reținut că prepusul intimatei nu a săvârşit nicio faptă culpabilă, câtă vreme adresa invocată de către apelanta-reclamantă nu poate reprezenta o faptă culpabilă cauzatoare de prejudicii, din moment ce emiterea acesteia a fost făcută doar în scopul de a profita apelantei-reclamante, care a obținut prelungirea termenului pentru încheierea contractului de finanţare cu APDRP, şi câtă vreme reprezentanta apelantei-reclamante cunoştea întocmai efectele limitate şi scopul emiterii acesteia.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Răspunderea civilă delictuală. Condiţii
Tribunalul Dolj
răspundere civilă delictuală, angajare răspundere Statul Român despăgubiri contravaloare bunuri confiscate, daune morale arestare şi deţinere
Judecătoria Vaslui
Cheltuieli de judecată – Excepția autorității de lucru judecat
Judecătoria Lipova
Raspunderea asiguratorului în materia delictuală a plăţii daunelor morale
Judecătoria Craiova
RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ