Acţiune oblică. Legea nr. 18/1991

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu, s-a admis acţiunea civilă formulată de către reclamanta A.A. în contradictoriu cu pârâţii B.B. şi C.C., MUNICIPIUL SIBIU prin PRIMAR, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SIBIU şi INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI SIBIU şi în consecinţă:

Au fost obligaţi pârâţii Municipiul Sibiu prin primar şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Sibiu să întocmească întreaga documentaţie care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor B.B. şi C.C. cu privire la întregul teren aferent imobilului proprietatea acestora înscris în CF nr. 19 Sibiu, nr top. 59/4/2/1/II, 59/5/2/1/11, 60/1/1/2/1/11, 92/4/2/1/2/1/II, teren înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafaţă de 273 mp aşa cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat de către expert, raport de expertiză ce face parte integrantă din hotărârea pronunţată.

A fost obligată pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu să emită ordin cu privire la terenul înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafaţă de 273 mp în favoarea pârâţilor B.B. şi C.C..

Au fost obligaţi pârâţii B.B. şi C.C. la plata către reclamantă a sumei de 3.760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea pârâţilor B.B. şi C.C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu cartea funciară nr. 42 Sibiu (f 17) nr top 59/4/2, 59/5/2, 60/1/1/2, 92/4/2/1/2, teren cu casă de locuit la nr. administrativ … este format din două apartamente în suprafaţă de 1019 mp, iar prin sentinţa civilă nr. 14/2004 a Judecătoriei Sibiu imobilul este dezmembrat în trei corpuri funciare distincte, astfel: nr. top 59/4/2/2, 59/5/2/2, 60/1/1/2/2, 92/4/2/1/2/2, curte şi grădină în suprafaţă de 308,27 mp a fost transcris în CF nr. 44 Sibiu (convertită în CF 12), proprietar Statul Român; nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3, curte şi grădină în suprafaţă de 555,73 mp a fost transcris în CF nr. 45 Sibiu (convertită în CF 11), proprietar X. şi X.X., iar asupra nr. top 59/4/2/1, 59/5/2/1, 60/1/1/2/1, 92/4/2/1/2/1, teren în suprafaţă de 260 mp au fost notate două apartamente. 

În privinţa imobilului cu nr. top 59/4/2/1, 59/5/2/1, 60/1/1/2/1, 92/4/2/1/2/1, teren clădit cu construcţii în suprafaţă de 260 mp s-a înscris dreptul de proprietate în cotă de 65,80% în favoarea fam. X. şi X.X. şi fam. A.A. în cotă de 34,20%. 

Reclamanta A.A. conform extrasului de CF extenso nr. 19 Sibiu (f 9) a fost proprietara apartamentului nr. 2 pentru ca prin contractul autentificat sub nr. 13/2013 de BNP, proprietari ai apartamentului să devină pârâţii B.B. şi C.C., conform menţiunii de sub B 9, 10.

La data de 09.09.2013 a fost încheiat între reclamanta A.A. şi pârâţii B.B. şi C.C. o promisiune de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 92 de BNP (f 7) prin care reclamanta se obliga ca la data la care va obţine întabularea dreptului de proprietate pe numele său să vândă pârâţilor B.B. şi C.C. terenul în suprafaţă de 260 mp situat în Sibiu, str. …, nr. …, jud. Sibiu înscris în CF 11 Sibiu, nr. CF vechi 45, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3, la acel moment terenul fiind în proprietatea Statului Român.

Părţile au convenit ca preţul de vânzare al suprafeței de 260 mp să fie de 12.500 euro care se va achita la data încheierii contractului de vânzare în formă autentică, ce se va încheia în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate dar nu mai târziu de 36 de luni de la data încheierii convenţiei.

Conform menţiunii din partea a III a CF nr. 45 Sibiu (f 12) reclamanta are un drept de folosinţă asupra unei suprafeţe de 100 mp din imobilul cu nr. top nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3, curte şi grădină.

Trebuie menţionat faptul că drept de folosinţă asupra terenului a fost dobândit în baza deciziei nr. 4/1977 a Consiliul Popular al Mun. Sibiu (f 10 verso) care urmează a exista pe durata existenţei construcţiilor.

Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie”, pentru ca l alineatul 4 să se prevadă că „Dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile”.

Din lecturarea acestor dispoziţii legale s-a reţinut faptul că pentru a devenii proprietar asupra terenului trebuie îndeplinite în mod cumulativ patru condiţii, şi anume: existenţa unui act de atribuire a terenului prin care s-a constituit un drept de folosinţă, persoana beneficiară a actului de atribuire să fie proprietar al construcţiei achiziţionate din fondul locativ de stat, construcţia să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.

În ceea ce privește terenul aferent construcţiei, aşa cum prevede art. 23 din Legea nr. 18/1991, trebuie avută în vedere acea suprafaţă de teren ce asigură folosinţa normală a construcţiei pe lângă care se află şi asigură realizarea firească a scopului pentru care acesta a fost edificată.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a reieşit faptul că reclamanta este beneficiara unui act de atribuire a unei suprafeţe de teren prin care i s-a constituit un drept de folosinţă, construcţia aflată în proprietatea reclamantei a fost dobândită în baza unui contrat de schimb încheiat în anul 1979, proprietarul iniţial al construcției dobândit dreptul de proprietate prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare  cu OJCVL Sibiu (f 9), iar construcţie există şi în prezent.

În privinţa suprafeţei de teren care intră în noţiunea de „teren aferent”, în cauză a fost efect un raport de expertiză tehnică topografică de către expert (f 32-44), ocazie cu care s-a arătat faptul că imobilul în litigiu este situat în Sibiu, str. A, nr. … şi se compune din trei parcele distincte: parcela cu nr. top 59/4/2/2, 59/5/2/2, 60/1/1/2/2, 92/4/2/1/2/2 este terenul aferent apartamentului nr. I aflat în proprietatea fam. X. şi X.X. în suprafaţă măsurată de 525 mp şi suprafaţă de cf de 499 mp; parcela cu nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 aflată în folosinţa fam. B.B. şi C.C. şi parcela pe care se află terenul şi casa de locuit cu cele două apartamente, cu teren în suprafaţă de 260 mp aflat în indiviziune pentru cele două apartamente.

Parcela cu nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 aflată în folosinţa fam. B.B. şi C.C.  şi în proprietatea Statului Român are acces pietonal atât din str. B. cât şi din str. A. , suprafaţa rezultată din măsurători fiind de 273 mp, mai mare cu 13 mp decât cea înscrisă în CF nr. 11 Sibiu, de 260 mp.

Expertul a arătat faptul că potrivit noţiunii de „teren aferent” consideră că terenul aferent apartamentului nr. II se compune din cota de 34,2% din terenul parcelei nr. 59/4/2/1, 59/5/2/1, 60/1/1/2/1, 92/4/2/1/2/1 de 260 mp, aflat în indiviziune forţată şi întregul teren al parcelei nr. 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafaţă de 273 mp.

Acest teren se compune din suprafaţa pe care este construit garajul, treptele de acces din str. B. către ap. II, o suprafaţă betonată cu lățimea medie de 2 m în jurul apartamentului, treptele de urcare către str. A. şi o suprafaţă de aproximativ 60 mp, de curte care are o lăţime de 3,5 m şi nu i se poate stabili o altă destinaţie, în condiţiile în care str. A. în zona curţii se îngustează până la 2 m devenind o alee fără acces auto. 

Instanţa a constatat faptul că în cauza pendinte cele patru condiţii cumulative sunt întrunite reclamanta fiind beneficiara unui act de atribuire a unei suprafeţe de teren prin care i s-a constituit un drept de folosinţă, construcţia aflată în proprietatea reclamantei a fost dobândită în baza unui contrat de schimb încheiat în anul 1979, proprietarul iniţial al construcției dobândit dreptul de proprietate prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare  cu OJCVL Sibiu (f 9), iar terenul aferent construcţiei aflat în proprietatea Statului Român fiind în suprafaţă de 273 mp.

 Prin urmare, faţă de toate aspectele învederate mai sus, instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 şi pe cale de consecinţă a admis acţiunea formulată de către reclamanta A.A. şi a dispus obligarea pârâţilor Municipiul Sibiu prin primar şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Sibiu să întocmească întreaga documentaţie care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor B.B. şi C.C. cu privire la întregul teren aferent imobilului proprietatea acestora înscris în CF nr. 19 Sibiu, nr top. 59/4/2/1/II, 59/5/2/1/II, 60/1/1/2/1/II, 92/4/2/1/2/1/II, teren înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafaţă de 273 mp aşa cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat de către expert, raport de expertiză ce face parte integrantă din hotărârea pronunţată.

De asemenea, a dispus obligarea pârâtului Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu să emită ordin cu privire la terenul înscris în CF 45 Sibiu, nr. top 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3 în suprafaţă de 273 mp în favoarea pârâţilor B.B. şi C.C., ca urmare a promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 92/2013 de BNP.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 C.p.c. şi a faptului că pârâţii  B.B. şi C.C. sunt în culpă procesuală instanța a obligat pârâţii B.B. şi C.C. la plata către reclamantă a sumei de 3.760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (f 6) şi onorariu expert şi pe cale de consecinţă a respins cererea pârâţilor B.B. şi C.C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâţii Municipiul Sibiu prin Primar şi Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, solicitând  admiterea apelului, anularea hotărârii atacate iar în urma reţinerii spre rejudecare, respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Municipiul Sibiu şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că prin sentinţa pronunţată, instanţa a încălcat prevederile art. 248 C. proc. civ, în sensul că a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Sibiu, excepţie invocată prin întâmpinarea formulată de Municipiul Sibiu şi de Comisia Locală pentru  Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.

În acest sens s-a arătat că lipsa calităţii procesuale pasive constituie o excepţie de fond absolută care obligă instanţa, în cazul admiterii acesteia, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului. În egală măsură, nepronunţarea asupra excepţiei pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei întrucât semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluţia pronunţată.

Tribunalul Sibiu, prin soluţionarea apelului, nu se poate pronunţa direct şi pentru prima dată în cadrul procesual legal asupra calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Sibiu, întrucât aceasta ar reprezenta o încălcarea a garanţiilor unui proces echitabil. 

Mai mult decât atât, principiul contradictorialităţii implică dreptul părţilor de a discuta şi de a argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, în vederea valorificării acestui drept, art. 14 alin. 5 C. pr. civ. impunând în sarcina instanţei obligaţia de a supune discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Prin urmare, excepţiile procesuale vor fi puse în mod obligatoriu de către instanţă în discuţia contradictorie a părţilor, în caz contrar hotărârea judecătorească pronunţată putând fi schimbată în căile de atac, potrivit legii.

Or, prin sentinţa atacată, instanţa s-a rezumat la a admite cererea reclamantei în contradictoriu cu Municipiul Sibiu şi fără a se pronunţa însă asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia. De asemenea, instanţa a obligat Municipiul Sibiu să întocmească documentaţia care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului al dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor B.B. şi C.C., fără a lua în considerare prevederile art. 36 alin, 6 din Legea nr. 18/1991 fondului funciar, potrivii cărora atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2-5 se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

O altă critică cu referire la Sentinţa civilă nr, 19/03.04.2017 vizează pronunţarea unei hotărâri cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Prin sintagma „depăşirea atribuţiilor judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera automaţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor alte organe aparţinând unei alte autorităţi constituite de stat.

In speţă, reclamanta solicită instanţei să oblige Municipiul Sibiu şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenului Sibiu ca în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 să întocmească întreaga documentaţie care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea paraţilor B.B. si C.C. cu privire la întregul teren aferent imobilului proprietatea acestora înscris în CF. Sibiu nr. 19, sub nr. top. 59/4/2/1/11, 59/5,7/1/11, 60/1/1/2/1/11, 92/4/2/1/2/3, teren înscris în C.F. Sibiu nr. 45, sub nr. top, 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/3, 92/4/2/1/2/3.

Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stal a unor asemenea locuinţe, trec. La cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integrat sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.

Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2 se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor. De asemenea, arătăm că, potrivit art. 54 din Legea nr, 18/1991, împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap. III, se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că persoanele care solicită atribuirea dreptului de proprietate în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, trebuie să urmeze procedura stabilită de art. 36 alin. 6 din lege, respectiv să formuleze o cerere de atribuire, în baza căreia primăriile au obligaţia de a efectua verificări cu privire la situaţia juridică a terenului, aceste verificări finalizându-se printr-o propunere de atribuire sau neatribuire a terenului care se înaintează prefectului pentru a se pronunţa prin ordin asupra cererii solicitantului.

Propunerea primăriei precede ordinului prefectului şi condiţionează însăşi continuarea procedurii stabilite prin art. 36 din Legea nr. 18/1991. împotriva ordinului prefectului sau a altui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, persoana nemulţumită poate face plângere la judecătorie, potrivit art. 54 din lege.

Procedura prevăzută de art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991 are caracter obligatoriu, astfel că instanţa nu poate analiza pe fond cererea reclamantei de atribuire a terenului aferent construcţiei, în această fază reclamanta având la dispoziţie aceeaşi cale a plângerii prevăzute de art. 54 din lege, în situaţia în care este nemulţumită de soluţia prefectului.

Instanţa a obligat Municipiul Sibiu şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu să întocmească întreaga documentaţie care să cuprindă propunerea de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor B.B. şi C.C., or, având în vedere că procedura administrativă specială de stabilire a dreptului de proprietate prevăzută de art. 36 alin. 6 din Legea nr 18/1991 este obligatorie, instanţa nu poate analiza pe fond cererea reclamantei şi nici nu poate impune autorităţilor administrative, în această fază a procedurii, emiterea unei anumite soluţii, respectiv de constituire a dreptului de proprietate, reclamanta având la dispoziţie calea plângerii la instanţa prevăzută de art. 54 din Legea nr. 13/1991 în situaţia în care este nemulţumită de soluţia prefectului.

Sentinţa civilă nr. 19/03.04.2017 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel:

Din analiza C.F. Sibiu nr. 19, precum şi din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că, prin încheierea nr. 76/2013 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra locuinţei înscrise sub nr. top. 59/4/2/1/11, 59/5/2/1/II, 60/1/1/2/1/11, 92/4/2/1/2/1/11, în favoarea numiţilor B.B. şi C.C. şi un drept de folosinţă pentru o suprafaţă de 100 mp.

Din lecturarea dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 se desprinde faptul că pentru a deveni proprietar asupra terenului trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii. Relevantă în cazul de faţa este îndeplinirea condiţiei calităţii de proprietar al construcţiei, obligatorie pentru atribuirea terenului aferent locuinţei.

Or, având în vedere faptul că proprietarii construcţiei sunt B.B. şi C.C., atribuirea terenului aferent construcţiei în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 se poate face numai la cererea acestora, în niciun caz la cererea reclamantei care a înstrăinat dreptul de proprietate asupra locuinţei.

Prin sentinţa atacată, instanţa, în mod greşit interpretează prevederile articolului menţionat anterior, apreciind că, pentru a fi atribuit terenul aferent construcţiei, cererea trebuie introdusă de proprietarul iniţial al construcţiei - reclamanta, or, potrivit art. 36 alin. 2, „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor (...), trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie".

Astfel, introducerea unei cererii privind emiterea documentaţiei referitoare la atribuirea terenului aferent construcţiei de către o persoană care nu deţine un drept de proprietate asupra construcţiei este inadmisibilă întrucât reclamanta nu întruneşte condiţia esenţială prevăzută de lege. Cu acest prilej, reiterăm excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

De asemenea, consideră că instanţa a interpretat dispoziţiile art. 36 alin. 2 în ceea ce priveşte atribuirea cotei de teren aferenta construcţiei. Atât în literatura de specialitate, cât şi în jurisprudenţă, în mod uzual, sintagma „teren aferent" semnifică „ceea ce ţine de respectiva construcţie". Aşadar, nu se poate confunda terenul aferent cu terenul de sub construcţii, dar nici cu întreaga suprafaţă înscrisă în cartea funciară.

Terenul aferent construcţiilor reprezintă terenul de sub construcţii şi căile de acces strict necesare unei folosinţe normale a construcţiilor, în aceste condiţii trebuie să se ţină cont de menţiunea de sub A+1 din C.F. Sibiu nr. 45 potrivit căreia nr top. 59/4/2/3, 59/5/2/3, 60/1/1/2/2 şi 92/4/2/1/2/3 reprezintă curte şi grădină. În acest context, apreciază că grădina nu reprezintă teren aferent, respectiv teren necesar unei folosinţe normale a construcţiilor.

Mai mult decât atât, conform menţiunii de sub C+12,13 din C.F. Sibiu nr. 19, pârâţii B.B. şi C.C. au în folosinţă doar o suprafaţă de 100 mp şi nu 260 mp, aşa cum susţine reclamanta.

Potrivit art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2 se va face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

Totuşi, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria reprezintă o structură funcţională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă faptul că primăria nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată aşa cum prevăd dispoziţiile art. 56 C.pr.civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

În ceea ce priveşte obligarea Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu la întocmirea documentaţiei care să cuprindă propunere de constituire prin ordin al prefectului a dreptului de proprietate a terenului, arătăm că aceasta reprezintă o autoritate publică cu activitate administrativă, având atribuţiile prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietare, precum şi punerea în posesie a proprietarilor. Din simpla lectură a art. 5 se poate observa cu uşurinţă faptul că aceasta nu este îndrituită să efectueze propuneri cu privire la atribuirea terenurilor în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Luând în considerare cele enunţate consideră că se impune admiterea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.

În drept: art. 14 alin. 5, art. 248, art. 411 alin. 1 pct. 2, art. 466 şi urm. Cod procedură civilă. Legea nr. 18/1991 fondului funciar; Legea nr 215/2001 administraţiei publice locale; H.G. nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor.

Intimata A.A. a depus întâmpinare (fila 18), solicitând respingerea apelului şi obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată. S-a solicitat ca, în condiţiile art. 205 şi urm. c. pr. civilă să se respingă apelul pârâţilor şi să fie obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând sintetic motivele de apel, intimata face următoarele precizări:

I.- NEPRONUNŢAREA: Apelanţii pretind că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Sibiu.

Susţinerea este nefondată în condiţiile în care prin încheierea din 01.01.2016 (fila 12 -13 dosar fond în rejudecare) instanţa de fond respinge excepţia.

Întrucât apelanţii nu au atacat cu apel si această încheiere, în condiţiile art. 466 al. 4 coroborat cu dispoziţiile art. 235 C. pr. civilă discuţia referitoare la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Sibiu nu poate avea loc decizia instanţei de fond fiind definitivă.

II.- DEPĂŞIREA „ATRIBUŢIILOR PUTERII JUDECĂTOREŞTI": O optică bizară a apelantei care deşi îşi încalcă o obligaţie legală refuzând să îşi îndeplinească atribuţiile stabilite prin legea specială pretinde că nu poate fi obligată pe cale judecătorească să îşi îndeplinească aceste atribuţii.

1.Procedura de constituire a dreptului de proprietate în baza dispoziţiilor art. 36 din L. 18/1991 nu este supusă vreunui termen extinctiv dreptul proprietarului supraedificatului de a dobândi, prin constituire şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent este unul imprescriptibil.

2.în aceste condiţii, refuzul Primăriilor de a face propuneri către Instituţia prefectului pentru constituirea dreptului de proprietate nu este cenzurabil în cadrul unei proceduri speciale ci printr-o acţiune de fond funciar prin care se tinde a suplini lipsa de decizie a organului abilitat de legea specială prin intermediul hotărârii judecătoreşti.

3.în situaţia în care dreptul la constituire este imprescriptibil şi dreptul la acţiune în instanţă are acelaşi caracter : nu este supus nici unui termen extinctiv.

III.- LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE : în primul ciclu procesual instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâţii B.B. şi C.C.

Tribunalul Sibiu, prin decizia civilă nr. 4 din 2016 a admis apelul intimatei, a anulat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, constatând că apelanta reclamantă justifica atât un interes legitim cât şi calitate procesual activă.

În condiţiile art. 480 al. 3 teza finală c. pr. civilă, dezlegările problemelor de drept ale instanţei de apel sunt obligatorii pentru instanţa de rejudecare, reiterarea acelaşi excepţii este inadmisibilă .

IV.- LIPSA CALITĂŢII  PROCESUALE PASIVE A COMISIEI DE FOND FUNCIAR: Două sunt argumentele pentru care şi acest motiv de apel trebuie respins:

1. MOTIVUL PROCEDURAL : Conform art.247 alin 2 C. pr. civilă excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes cel mai târziu la primul termen de judecată. O asemenea excepţie nu a fost invocată în faţa instanţei de fond.

2. CALITATEA PROCESUALĂ : Conform art.36 C.pr.civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi si subiectele raportului juridic litigios astfel cum reclamantul, conform principiului disponibilităţii a înţeles să investească instanţa.

Aşa cum însăşi apelanta menţionează în apel, textul art. 36 al. 6 din L. 18/1991 se referă al obligaţia „primăriilor" de a face propuneri instituţiei prefectului, ori primăria nu există ca şi persoană juridică ea fiind doar o structură funcţională.

Propunerile sunt semnate de primar în calitate de preşedinte a comisiei locale de fond funciar în cadrul unei proceduri speciale prevăzută de legea fondului funciar. în această situaţie şi pe fondul dreptului Comisia locală de fond funciar este şi trebuie să fie parte în acest gen de cauze.

Intimaţii B.B., C.C. şi Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu nu au depus întâmpinare.

Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile legale în materie, tribunalul reţine următoarele:

1. În ce priveşte primul motiv invocat de către pârâte, se arată în cererea de apel că prin sentinţa pronunţată, instanţa a încălcat prevederile art. 248 C.proc.civ, în sensul că a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Sibiu, excepţie invocată prin întâmpinarea formulată de Municipiul Sibiu şi de Comisia Locală pentru  Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu.

Din analiza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că asupra acestei excepţii s-a pronunţat instanţa de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 07.06.2016, în mod corect reţinându-se de prima instanţă că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispoziţiile art. 36 din Lg. nr. 18/1991. Prin urmare, acest motiv de apel este neîntemeiat.

2. Un alt motiv de apel vizează lipsa calităţii procesuale active a reclamantei. Această problemă a fost dezlegată prin Decizia civilă nr. 430/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu în primul ciclu procesual, prin care, în urma analizei, s-a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei este neîntemeiată şi se impunea a fi respinsă, calitatea procesuală a reclamantei rezultând din convenţia părţilor autentificată sub nr. 92 din 2013 de Notar Public, prin care pârâţii şi-au asumat obligaţia de plată a preţului de 12500 de euro pentru terenul de 280 mp, indiferent dacă acesta va fi redobândit de reclamantă sau dobândit cu titlu gratuit de către ei.

În acest sens, în baza art.480 Cod proc.civ. s-a admis apelului reclamantei, s-a anulat prima sentinţă atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea fondului cauzei.

Sub acest aspect, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 480 alin. 3 teza ultimă C.pr.civ., text de lege potrivit căruia dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel (…) sunt obligatorii pentru judecătoriii fondului. Prin urmare, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să respecte decizia pronunţată de instanţa de apel în calea de atac, fără a mai pune în discuţia părţilor această excepţie asupra căreia soluţia s-a tranşat de către instanţa de control judiciar, şi deci fără a se mai putea reveni asupra ei.

3. Raportat la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, invocată de apelante prin prezenta cale de atac, tribunalul reţine că este invocată o excepţie de fond, absolută şi peremptorie; art. 247 alin. 1 C.pr.civ., prevede că excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel; excepţia este neîntemeiată, în condiţiile în care art. 36 alin. 6 din Lg. nr. 18/1991 se referă la „primării”, iar conform art. 116 alin. 1 din Lg. nr. 18/1991 - Comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite potrivit prevederilor art. 12, vor efectua lucrările şi operaţiunile stabilite de lege, din competenţa lor, indiferent dacă se reconstituie sau se constituie dreptul de proprietate ori se restituie terenuri prin ordinul prefectului, înaintând aceste lucrări, după caz, comisiilor judeţene sau prefectului, în vederea eliberării titlurilor de proprietate, respectiv emiterii ordinului prefectului. În concluzie, şi acest motiv de apel este neîntemeiat.

4. În ce priveşte celelalte motive de apel invocate de pârâte - pronunţarea unei hotărâri cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sentinţa civilă apelată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, inadmisibilitatea - nefiind efectuată procedura prealabilă, suprafaţa de teren asupra căreia a dispus instanţa de fond – tribunalul constată următoarele:

 În primul rând trebuie avute în vedere dispoziţiile deciziei civile nr. 430/2016 pronunţate de instanţa de apel în primul ciclu procesual, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 480 alin. 3 teza ultimă C.pr.civ.

Astfel, se constată că în cuprinsul considerentelor, prima instanţă de apel a reţinut că „între părţi s-a încheiat un act autentic prin care pârâţii B.B. şi C.C. s-au obligat să cumpere terenul situat în Sibiu str. A.  nr…. în suprafaţă de 260 mp „la preţul şi în condiţiile arătate” în convenţia autentificată sub nr. 92 din 2013, respectiv la preţul de 12500 de euro. Mai mult, părţile au prevăzut expres că, în cazul în care în care pârâţii B.B. şi C.C. „obţin gratuit, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 260 mp, descris mai sus, atunci preţul de vânzare de 12500 de euro, rămâne în sarcina acestora, pentru achitare către numita A.A. în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate asupra terenului". Din cuprinsul acestei clauze rezultă clar că preţul de vânzare de 12.500 EUR se datorează de către pârâţi indiferent dacă dreptul de proprietate este dobândit de către reclamantă sau, ulterior vânzării construcţiei, de către pârâţii B.B. şi C.C.. În acest context, nu se poate reţine, aşa cum a susţinut instanţa de fond, că nu există nicio obligaţie în sarcina pârâţilor B.B. şi C.C..

Dacă s-ar accepta interpretarea primei instanţe potrivit căreia pârâţii nu au nicio obligaţie, iar reclamanta nu are nicio creanţă pe care să o poată valorifica pe calea acţiunii oblice, ar însemna că actul încheiat de părţi şi autentificat sub nr. 92 din 2013 ar fi lipsit de efecte juridice. Ori a accepta o astfel de condiţie bazată pe simpla voinţă a pârâţilor B.B. şi C.C. ar echivala cu o condiţie pur potestativă care, potrivit art.1403 Cod civil nou, aplicabil faţă de data încheierii convenţiei, nu produce niciun efect.”

Faţă de aceste considerente ale primei instanţe de apel, prin raportare la dispoziţiile legale sus menţionate, respectiv art. 480 alin. 3 teza finală C.pr.civ., rezultă că instanţa nu mai poate supune analizei existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi prin convenţia civilă încheiată între acestea, şi nici dacă respectiva convenţie produce sau nu efecte juridice faţă de modul în care a fost încheiată şi faţă de modalitatea în care părţile contractuale au înţeles să îşi asume obligaţiile reciproce, asupra acestei chestiuni pronunţându-se prima instanţă de apel şi neputându-se reveni.

Însă, tribunalul mai constată că prima instanţă de apel a reţinut în considerentele deciziei civile anterioare că „pârâţii şi-au asumat obligaţia de plată a preţului de 12500 de euro pentru terenul de 280 mp, indiferent dacă acesta va fi redobândit de reclamantă sau dobândit cu titlu gratuit de către ei.

În baza art.480 Cod proc.civ. se impune admiterea apelului reclamantei, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi pentru soluţionarea fondului cauzei, respectiv pentru analizarea condiţiilor de admitere ale acţiunii oblice şi a situaţiei juridice a terenului, în cazul în care pârâţii ar fi îndreptăţiţi la atribuirea gratuită a suprafeţei de 280 mp de teren, urmând a fi admisă acţiunea reclamantei.”

Prin urmare, faptul că promitenţii cumpărători (intimaţii pârâţi) B.B. şi C.C. s-au obligat la plata, în favoarea promitentei vânzătoare (reclamanta intimată A.A.) a diferenţei de preţ de 12.500 euro pentru terenul de 280 mp (indiferent dacă acesta va fi redobândit de reclamantă sau dobândit cu titlu gratuit de către ei) – obligaţie reţinută şi de către prima instanţă de apel, nu face să se constate existenţa şi a altei obligaţii, neasumată de promitenţii cumpărători B.B. şi C.C., mai exact, aceştia nu s-au obligat la efectuarea demersurilor în vederea emiterii, în final, de către prefectură a Ordinului care viza dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie.

Deci, din cuprinsul convenţiei civile încheiate între promitenţi nu rezultă că intimaţii B.B. şi C.C. şi-ar fi asumat obligaţia efectuării demersurilor necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului (aferent construcţiei), ci s-a stipulat doar că „În cazul în care numiţii B.B. cu soţia C.C. în calitate de proprietari asupra construcţiilor ce reprezintă apartamentul nr. 2, obţin gratuit, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 260 mp, descris mai sus, atunci preţul de vânzare de 12.500 EUR rămâne în sarcina acestora, pentru achitare către numita A.A.., în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate asupra terenului.

Împrejurarea că promitenţii cumpărători B.B. şi C.C. ar fi putut da mandat promitentei cumpărătoare A.A. care în baza unei procuri să efectueze demersurile necesare dobândirii dreptului de proprietate - a rămas la latitudinea părţilor, şi nu poate fi înlocuită această operaţiune juridică (de împuternicire prin mandat) de către instanţă, şi aceasta pentru că dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991 prevăd că Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.

Tribunalul mai constată că, faţă de dispoziţiile art. 1560 alin. 1 C.civ., creanţa reclamantei este certă cu privire la plata diferenţei de preţ de 12.500 euro, însă nu şi exigibilă, întrucât doar în cazul în care promitenţii cumpărători obţin gratuit dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie, doar atunci aceştia vor fi obligaţi ca în termen de 60 de zile de la data întabulării dreptului de proprietate asupra terenului, să plătească diferenţa de 12.500 euro.

În consecinţă, se reţine că: 1. pârâţii B.B. şi C.C., în fapt, prin convenţia încheiată cu promitenta vânzătoare, nu şi-au asumat obligaţia de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului; 2. reclamanta nu a înstrăinat terenul către pârâţi, şi nici aceştia din urmă nu au plătit diferenţa de preţ; 3. prin urmare, în prezent, nu este prejudiciată nici reclamanta A.A., atâta vreme cât aceasta nu a dobândit (nu a fost niciodată proprietară) şi deci nu a înstrăinat terenul în discuţie, şi nici pârâţii B.B. şi C.C. care nu au achitat preţul aferent terenului pe care nu îl au în proprietate.

Părţile trebuie să îşi execute cu bună credinţă obligaţiile asumate prin convenţii. În speţă, nu este cazul a interpreta contractul încheiat între părţi, atâta vreme cât clauzele acestuia sunt foarte clare, fiind limpede care sunt obligaţiile asumate de părţile contractante.

În situaţia în care, printr-un act autentificat, la notar părţile contractante şi-au asumat anumite obligaţii pe care îşi dau, ulterior, seama că nu pot fi executate de către una din părţi (reclamanta nu ar putea solicita atribuirea în proprietate a terenului pentru că nu mai este proprietar actual al locuinţei, şi deci nu l-ar mai putea vinde pârâţilor B.B. şi C.C., deşi s-a obligat în acest sens, iar pârâţii B.B. şi C.C. nu s-au obligat prin convenţie să efectueze demersurile pentru atribuirea în proprietate a terenului, dar nici nu l-au obţinut în mod gratuit, în proprietate, prin ordin al prefectului, pentru ca apoi să plătească un preţ de 12.500 euro reclamantei),  nu s-ar putea solicita instanţei să pronunţe o hotărâre care să suplinească lipsurile convenţiei pe care chiar părţile care au încheiat-o nu le-au avut în vedere.

Apoi, pe de o parte, prin convenţie doar reclamanta s-a obligat ca în viitor să vândă terenul pârâţilor B.B. şi C.C.; aceştia din urmă s-au obligat, doar dacă obţin cu titlu gratuit proprietatea lui (probabil prin ordin al prefectului), să plătească suma de 12.500 euro către reclamantă.

Pe de altă parte, nu poate reclamanta pe cale oblică să se substituie pârâţilor B.B. şi C.C. pentru a încheia acte de dispoziţie juridică; pe cale oblică pot fi exercitate numai drepturile existente efectiv în patrimoniul acestora din urmă. Simpla posibilitate de a încheia un act juridic prin care s-ar dobândi un drept patrimonial de către pârâţi, face parte din conţinutul capacităţii juridice a persoanelor fizice pârâte şi a-i lipsi pe pârâţi de această posibilitate echivalează cu a-i transforma în persoane incapabile, ceea ce nu este îngăduit.

În fine, o altă condiţie care trebuie îndeplinită în cadrul acţiunii oblice este existenţa interesului serios şi legitim al reclamantei. Există un atare interes atunci când prin inactivitatea sa debitorul se află în situaţia de a-l prejudicia pe creditor (art. 1560 alin. 1 C.civ.) În cazul obligaţiilor pecuniare, creditorul justifică un interes în promovarea acţiunii oblice atunci când debitorul, datorită pasivităţii sale, este în pericol de a deveni insolvabil sau de a-şi accentua o stare de insolvabilitate deja existentă. În cazul celorlalte obligaţii, de a da, de a face (mai puţin remiterea unei sume de bani) sau de a nu face, interesul serios şi legitim nu mai poate fi identificat cu starea de insolvabilitate a debitorului, astfel că se impune ca instanţa de judecată să verifice în ce măsură, prin inactivitatea sa, debitorul aduce un prejudiciu creditorului, şi astfel, dacă se justifică interesul său în promovarea acţiunii oblice, respectiv trebuie verificat dacă creditorul dovedeşte că există pericolul de a nu îşi realiza creanţa datorită neexercitării de către debitor a unui drept sau a unei acţiuni pe care le deţine împotriva unui terţ.

În speţă, interesul reclamantei este reprezentat de încasarea sumei de 12.500 euro, în condiţiile în care din patrimoniul său nu a ieşit dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie (pentru că, de fapt, nu l-a avut şi nu îl are), drept care să fie înlocuit de această sumă. Este adevărat, interesul acesteia există în situaţia în care, aşa cum s-a arătat în convenţia părţilor, pârâţii B.B. şi C.C. dobândesc cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra terenului…Deci, aşa cum s-a arătat „În cazul în care...(…)”.

Faţă de cele ce preced, tribunalul apreciază că, astfel cum au luat naştere drepturile şi obligaţiile părţilor prin convenţia încheiată, nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii oblice exercitate de reclamantă în contra pârâţilor din cauză.

Nu în ultimul rând, tribunalul are în vedere că procedura specială prevăzută de dispoziţiile art. 36 din Lg. nr. 18/1991, nu poate fi eludată printr-o eventuală admitere a acţiunii oblice promovate de reclamantă.

Pentru atribuirea în proprietate a dreptului de proprietate în temeiul art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991 (incident în cauză raportat la informaţiile din cartea funciară a imobilului, locuinţa dobândită prin cumpărare de D în anul 1977, şi de reclamantă prin schimb, în anul 1979) trebuie parcursă procedura specială acolo prescrisă, astfel că proprietarul actual al locuinţei trebuie să formuleze cerere în acest sens, fiind apoi aplicabile dispoziţiile Capitolului IV din lege, dacă este cazul.

Prin urmare, probabil că nimic nu a împiedecat-o pe reclamantă să urmeze această procedură, de a dobândi în proprietate cu titlu gratuit suprafaţa de teren corespunzătoare locuinţei, anterior înstrăinării acestei locuinţe către pârâţii B.B. şi C.C.

Nu poate fi primită o astfel de cerere, prin care reclamanta încearcă a obţine obligarea de către instanţă a pârâţilor B.B. şi C.C., dar şi a autorităţilor competente locale, să urmeze o procedură pe care chiar ea nu a urmat-o (deşi avea dreptul cât timp a fost proprietara locuinţei), însă fără ca aceste autorităţi să fie sesizate conform legii speciale.

Instanţa ar avea competenţa de a dispune asemenea obligaţii în sarcina pârâţilor, însă doar dacă acestea sunt justificate şi doar dacă autoritatea competentă (sesizată conform legii speciale) nu a dat nici un răspuns la cererea formulată în temeiul art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991 sau dacă a fost respinsă această cerere, după formularea plângerii prevăzute de art. 53, art. 54 din aceeaşi lege.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, apreciind, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii oblice, iar pe de altă parte, că nu pot fi eludate prevederile legii speciale privind modalitatea de dobândire în proprietate a terenurilor conform art. 36 alin. 2 din Lg. nr. 18/1991, tribunalul apreciază că apelul pârâtelor MUNICIPIUL SIBIU prin PRIMAR şi COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SIBIU reprezentată prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 19/2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 8/306/2015*, este întemeiat, sens în care va schimba în tot sentinţa civilă apelată, şi anume va respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta A.A. , în contradictoriu cu pârâţii B.B. şi C.C., MUNICIPIUL SIBIU prin PRIMAR, COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SIBIU, şi INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI SIBIU.

Având în vedere că hotărârea judecătoriei nu a fost apelată de pârâţii B.B. şi C.C., cheltuielile de judecată care au fost solicitate de aceştia doar la fond, nu se vor acorda.

În schimb, reprezentantul acestora a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată pentru calea de atac, sens în care urmează a se lua act.

Domenii speta

Spete similare