Litigii cu profesionişti

Sentinţă civilă 180 din 24.02.2016


Prin acţiunea  civilă formulată  la data de 08.07.2014, înregistrată sub nr. de dosar…..,  reclamanta U  A SA București a solicitat obligarea paratei U B D A SRL la plata sumei de 2419 lei cu titlu de despăgubiri, la plata dobânzii legale calculata la suma de 2419 lei de la data pronunțării si pana la plata integrala, obligarea paratei la plata sumei de 584 lei  reprezentând rata încasata dar nedepusa in contul asiguratorului, obligarea paratei la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi începând cu 23.01.2012 şi pana la data plăţii, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, s-a arătat ca în baza contractului de intermediere in asigurări nr. … din 04.12.2009, parata a încheiat in numele clientului sau O T C C P SRL contractul de asigurare facultativa CASCO, seria AV nr. .. din 15.11.2011 cu plata in 12 rate a cate 134,30 euro lunar având ca obiect autovehiculul Mercedes cu nr. de înmatriculare SB…., ratele fiind scadente in data  de 15 a fiecărei luni, începând cu data de 15.11.2011.

Parata a depus ratele 1,2,4 si următoarele, dar rata a 3-a, în cuantum de 584 lei, scadentă la data de 15.01.2012 deși a fost încasată de la asigurat în 19.01.2012 şi a intrat în contul brokerului, nu a fost depusă în contul asiguratorului.

Cum la data de 18.01.2012, asiguratul O T C C P SRL a anunțat producerea unui risc asigurat la U, s-a deschis si instrumentat dosarul de dauna …., in baza căruia reclamanta a plătit o despăgubire de 2419 lei deși rata a 3-a nu a fost depusa, nici ulterior acestei date suma de 584 lei neajungând in contul asiguratorului.

S-au  invocat disp. art. 7.2 din contractul de intermediere, art.5.2 lit h si art.7.1.

A fost depusa taxa judiciara de timbru in cuantum de 474,14 lei (f.6, 53).

In numele paratei a depus întâmpinare curatorul special (f.88-89) care a arătat ca se impune admiterea doar in parte a acțiunii si respingerea petitului privind plata sumei de 2419 lei si a dobânzii aferente arătând ca plata despăgubirii este de competenta exclusiva a asiguratorului chiar daca la momentul producerii evenimentului rutier nu era achitata rata a 3-a. S-a arătat că clauza de la pct.7.2 nu poate produce nici un efect juridic, atâta timp cât benevol, neimputabil brokerului de asigurare, asiguratorul nu a achitat despăgubirea alegând soluția de a pune în executare  contractul CASCO, iar nu de a solicita încetarea acestuia  pentru neplata ratelor la timp.

Deoarece asiguratorul şi-a îndeplinit obligația contractuală de achitare a despăgubirii şi asiguratul trebuia să îşi îndeplinească obligația conexă de plată a primelor de asigurare lunare.

A fost încuviințată  şi administrată proba cu înscrisuri, reprezentantul paratei fiind citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, însă  nu s-a prezentat.

 Prin sentinţa civilă nr.2283/23.-04.2015pronunţată de  Judecătoria Sibiu  s-a admis în parte  acțiunea formulata de reclamanta U.. A SA București  in contradictoriu cu parata U B DE A SRL , citată şi prin publicitate şi în consecință:

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 584 lei  reprezentând rata încasată dar nedepusă precum şi la penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi aferente acestei sume începând cu 23.01.2012 şi pana la data plăţi. A fost respinsă în rest cererea.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele: 

Între reclamantă, în calitate de asigurator,  şi parată, în calitate de broker de asigurare,  s-a încheiat contractul de intermediere in asigurări  nr….., obiectul contractului constând in intermedierea de către Broker pentru şi în numele Clienților săi de contracte de asigurare cu asiguratorul.

Conform extrasului de cont de la fila 27, parata a încasat la data de 19.01.2012 suma de 584 lei de la O T C C P SRL, iar conform înscrisului de la fila 28, clientul respectiv a achitat Brokerului ratele 1,2,4 si 5.

La data  de 18.01.2012 autoturismul asigurat al cărui utilizator era O T C C P SRL a fost implicat intr-un eveniment rutier, solicitându-se astfel reclamantei sa plătească contravaloarea reparațiilor in valoare de 2419 lei in temeiul asigurării CASCO (f.36-43)

Conform art. 7.2 din contract in situația in care brokerul nu depune sumele corespunzătoare primelor de asigurare încasate, precum si polițele si borderourile aferente polițelor de asigurare încheiate in termenele prevăzute in prezentul contract si se produce un eveniment asigurat intr-un contract de asigurare pentru care Brokerul a întârziat depunerea, asiguratorul va recupera despăgubirea acordata de la Broker.

Or, astfel cum rezulta atât din acțiune, cat si din înscrisul de la fila 28, parata  nu a încasat rata a 3-a, nefiind astfel îndeplinite condițiile stipulate de art. 7.2 din contract  pentru ca asiguratorul sa recupereze despăgubirea acordata de la Broker.

Astfel, evenimentul rutier s-a produs la data de 18.02.2012, iar conform extrasului de cont de la fila 27 suma de 584 lei a fost depusa in contul paratei la data de 19.01.2012, așadar ulterior evenimentului rutier.

Așa fiind, în situația în care clientul a fost cel care a întârziat depunerea ratei scadente la data de 15 a lunii, iar accidentul s-a produs intre data scadenți si data plăţii cu întârziere a ratei, reclamanta avea posibilitatea de a nu achita despăgubirea solicitata, iar nu si posibilitatea de a recupera despăgubirea de la broker.

Așa fiind,  instanţa de fond  a găsit ca neîntemeiate primele doua petite ale acțiunii şi  a admis  însă  petitul privind obligarea paratei plata sumei de 584 lei, având in vedere extrasul de cont antemenţionat şi din care rezultă că parata a  încasat aceasta suma, urmând ca parata sa fie obligata si la plata de penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi aferente acestei sume începând cu 23.01.2012 si pana la data plăţi conform art. 7.1 din contract.

In temeiul art. 453, 451 instanța a obligat parata la plata către reclamanta a sumei de 434,22 lei reprezentând cheltuieli de judecata constând in suma de 234,22 lei reprezentând taxa judiciara de timbru aferenta pretențiilor admise si suma de 200 lei reprezentând onorariul curatorului special, avansat de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel  reclamanta U A  SA. prin care a  solicitat  ca prin hotărârea ce se va pronunţa  să se  dispună admiterea apelului formulat  şi în consecinţă, schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii în totalitate a pretenţiilor formulate împotriva pârâtei, adică obligarea acesteia şi la plata sumei de 2.419 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale calculate la acest cuantum începând cu data pronunţării hotărârii şi până la plata integrală a debitului. Solicită obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu soluţionarea  apelului.

În motivarea apelului  arată că în hotărârea atacată  s-a reţinut  că într-adevăr pârâta a încasat în data de 19.01.2012, de la asiguratul CASCO, O T C, rata a 3-a în cuantum de 584 lei fără a o mai depune apoi în contul Asigurătorului. A apreciat însă că suma  de 419 lei pretinsă are caracterul unei plăţi nedatorate de asigurator faţă de asigurat întrucât această rată a fost achitată de asigurat la 4 zile de la data scadenţei [15.01.2012) iar faţă de faptul că riscul asigurat s-a produs la 18.01.2012, subscrisa nu ar mai fi avut nici o obligaţie legală de a plăti despăgubirea. Ca atare, despăgubirea achitată a avut un caracter benevol şi nu poate fi imputată pârâtei.

Instanţa de fond a apreciat în mod eronat caracterul acest plăţi, întrucât condiţiile de asigurare CASCO prevăd în favoarea Asiguratului un termen de păsuire de 15 zile de la data scadenţei, în care poate plăti prima de asigurare.

Având în vedere, că scadenţa de plată a ratei a 3-a a fost la 15.01.2012 iar Asiguratul a achitat-o la data de 19.01.2012, rezultă că în cele 4 zile scurse de la scadenţă până la achitare, autovehiculul a fost sub protecţia asigurării, de unde şi obligaţia subscrisei de a plăti despăgubirea pentru riscul asigurat produs la 1 01.2012. Pentru că asiguratul a plătit rata în termenul de păsuire, contractul CASCO şi-a menţinut valabilitatea, societatea de asigurări  neputând invoca vreo clauză de reziliere ori încetare, subzistând astfel obligaţia plăţii despăgubirii.

Astfel, rata a 3-a scadentă la 15.01.2012 a fost achitată de Asigurat la 19.01.2012, dar nu a fost depusă de pârâtă în contul U. Riscul asigurat s-a produs la 18.01.2012 însă conform condiţiilor de asigurare CASCO, Asiguratul a achitat prima în termenul de păsuire de 15 zile, astfel că autovehiculul asigurat CASCO a rămas în acesta perioadă de 4 zile ( de la scadenţă şi până la plată) sub protecţia asigurării.

Consideră că  nu se poate susţine că plata despăgubirii efectuată de U ar fi o plata nedatorata. Plata indemnizaţiei din asigurare a fost o plată perfect valabilă, o plata la care reclamanta  era îndatorată faţă de  asigurat, în conformitate cu condiţiile din poliţa CASCO, U neavând la îndemână vreo clauză prin care  ar fi putut refuza plata despăgubirii in mod legal si temeinic. Conform condiţiilor de asigurare CASCO, Asigurătorul are obligaţia contractuală de a achita despăgubirea chiar şi atunci când Asiguratul întârzie plata ratei de primă, dar achitarea se face în termenul de păsuire de 15 zile de la data scadenţei, aşa cum este cazul de faţă.

Pentru motivele invocate  solicită  admiterea apelului şi pe cale de consecinţă  să dispună schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii în totalitate a pretenţiilor formulate împotriva pârâtei, adică obligarea acesteia şi la plata sumei de 2.419 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale calculate la acest cuantum începând cu data pronunţării hotărârii şi până la plata integrală a debitului.

In drept, invocă prevederile art.466 si urm. C.p.civ., art.1270, 1350, 1489 C.civ. art. 5.2, 7.1 şi 7.2 din Contractul de intermediere în asigurări şi art. 7.3 din Condiţiile CASCO.

La data de 19.11.2015 formulează întâmpinare curatorul special al pârâtului, av. ….I prin care solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei civile nr. 2283/2015 a Judecătoriei Sibiu . Invocă excepţia tardivităţii declarării apelului . Solicită obligarea la plata onorariului curatorului special  .

In motivarea întâmpinării, arată că, conform contractului de intermediere în asigurări nr…., art. 4, lit.e), plata despăgubirii către asigurat ( O...), este competenţa exclusivă a asigurătorului ( U), care, a achitat despăgubirea pentru evenimentul asigurat, chiar dacă la momentul producerii acestuia nu era achitată rata a 3-a din contractul de asigurare. Clauza contractuală de la pt 7.2. nu poate produce niciun efect juridic atâta timp cât, benevol, neimputabil brokerului de asigurare, asigurătorul a achitat despăgubirea, alegând astfel soluţia de a pune în executare contractul CASCO iar nu de a solicita încetarea acestuia pentru neplata ratelor la timp. Deoarece asiguratorul şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de achitare a despăgubirii şi asiguratul trebuia să-şi îndeplinească obligaţia conexă de plată a primelor de asigurare lunare, obligaţie îndeplinită.

In drept invocă: art.411 alin.l.pct.2 C.p.c.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate în raport cu dispoziţiile art.476 şi urm. C.pr.civ., cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu motivele de apel formulate, tribunalul apreciază ca fondată calea ordinară de atac din următoarele considerente:

Reapreciind materialul probator administrat în faţa primei instanţe şi coroborându-l cu cel administrat în apel instanţa reţine faptul că, starea de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, însă s-a dat o interpretare greşită clauzelor contractuale dintre părţile litigiului de faţă din următoarele considerente.

Între reclamanta, în calitate de asigurator, şi parata, în calitate de broker de asigurare, s-a încheiat contractul de intermediere în asigurări nr.495/04.12.2009, obiectul contractului constând în intermedierea de către Broker pentru şi în numele clienților săi contracte de asigurare cu asiguratorul.

Conform art. art.5 lit.h din contract (f.9), pârâta avea obligaţia să încaseze ratele de la asiguraţi şi după înregistrarea în evidenţele proprii să le depună/vireze în contul asiguratorului în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării dacă părţile nu convin altfel, sub sancţiunea prevăzută de art. 7, cu menţiunea că pct. 1 şi 2 sunt prevăzute ipoteze distincte.

Art. 7 pct. 1 şi 2 (f.11) din contract prevede că (7.1) pentru întârzierea în executarea obligaţiilor de plată ambele părţi plătesc o penalitate de 0,5% pe zi de întârziere din suma datorată, penalităţi ce pot fi înlăturate prin acordul expres al părţilor şi care se socotesc începând cu prima zi de la data scadenţei. De asemenea că, în cazul nedepunerii (7.2) de către broker a sumelor corespunzătoare primelor de asigurare încasate, precum şi poliţele şi borderourile aferente poliţelor de asigurare încheiate în termenele prevăzute în prezentul contract şi se produce un eveniment asigurat într-un contract de asigurare pentru care brokerul a întârziat depunerea, asigurătorul va recupera despăgubirea acordată de la broker. 

La data de 18.01.2012 autoturismul asigurat al cărui utilizator era O T C C P SRL a fost găsit cu anvelopele tăiate (f.42), solicitându-se astfel reclamantei sa plătească contravaloarea acestora în valoare de 2419 lei şi achitate la data de 08.05.2012 (f.31) în temeiul asigurării CASCO (f.36-43)

Din poliţa de asigurare casco (f.41) rezultă că trebuiau achitate 12 rate scadente la data de 15 ale lunii începând cu data de 15.11.2011 până la data de 15.10.2012.

În raport cu data producerii evenimentului asigurat 18.01.2012 şi ţinând cont de înscrisul de la f. 28 depus de către reclamanta apelantă, ce reprezintă evidenţa sa rezultă dovada datei plăţii ratelor la datele de 18.11.2011 (rata 1),16.12.2011 (rata 2), 21.02.2012 (rata 4) şi 29.03.2012 (rata 5).

Coroborând cele anterior menţionate cu analiza extrasele de cont ale apelantei (f.48-53 apel) rezultă că s-au depus prin bancă borderourile şi făcut astfel plata de către pârâtă pentru ratele achitate, fără a se putea identifica şi numărul exact al ratei, la data de 18.11.2011 borderoul 213 suma de 583,55 lei (1), 19.12.2011 borderoul 215 suma de 583,03 lei (2), 27.02.2012 borderoul 222 suma de 813,88 lei (3), 29.03.2012 borderoul 227 suma de 590 lei (4), 25.04.2012 borderoul 230 suma de 588,17 lei (5) şi 05.06.2012 borderoul 236 suma de 595 lei (6), deci au fost achitate toate ratele.

Conform extrasului de cont de la f.27 depus de către apelanta reclamantă şi primit de la asigurat, aşa cum a afirmat reprezentanta acestuia la termenul din data de 17.02.2016, rezultă că pârâta a încasat prin bancă de la asiguratul O T C C P SRL la data de 19.01.2012 suma de 584 lei, iar conform înscrisului de la f. 28 - reprezentând evidenţa achitării ratelor ţinute de către reclamanta apelantă, clientul respectiv a achitat Brokerului ratele 1,2,4 şi 5, existând însă la dosar dovada depunerii borderoului de depunere la apelantă întocmite de către pârâtă doar a ratelor nr.4 (f.29) şi 5 (f.30), celelalte nu au fost depuse deşi i s-a acordat apelantei un termen special în vederea depunerii tuturor documentelor (inclusiv a tuturor borderourilor), dar acest lucru nu s-a şi întâmplat.

Coroborând aceste înscrisuri rezultă că, deşi la data de 19.01.2012 pârâta a încasat suma de 584 lei, doar la data de 27.02.2012 prin borderoul nr.222 (f.50) cum apare în extrasul de cont al apelantei a achitat suma de 813,88 lei (în condiţiile în care evenimentul rutier s-a produs la data de 18.02.2012), depăşind astfel termenul de 5 zile lucrătoare de la data încasării prevăzut de art. art.5 lit.h din contract (f.9) şi astfel au devenit incidente dispoziţiile 7.2 din contract, respectiv „în cazul nedepunerii de către broker a sumelor corespunzătoare primelor de asigurare încasate, precum şi poliţele şi borderourile aferente poliţelor de asigurare încheiate în termenele prevăzute în prezentul contract şi se produce un eveniment asigurat într-un contract de asigurare pentru care brokerul a întârziat depunerea, asigurătorul va recupera despăgubirea acordată de la broker”. 

Deci, chiar dacă asiguratul a plătit cu întârziere toate ratele la care s-a obligat (între asigurator şi asigurat) simplul fapt că pârâta nu a respectat un termen de depunere a unei singure rate, în care s-a produs şi evenimentul asigurat, atrage răspunderea contractuală a pârâtei pentru întreaga despăgubire achitată asiguratului de către asigurător.

Aşa cum s-a mai arătat la începutul prezentei hotărâri pct. 1 şi 2 din art. 7 al contractului încheiat între doi profesionişti prevede ipoteze distincte care au drept scop punerea la adăpost a asigurătorului în cele două situaţii prevăzute, respectiv în cazul în care brokerul nu depune sumele de bani încasate în termenul stabilit se percep penalităţi pct.1 iar la pct. 2 care include aceeaşi premisă din cel anterior se adăugă faptul că, dacă în acest interval de timp se produce şi riscul asigurat şi nu e respectat acelaşi termen despăgubirea achitată de către asigurător se va recupera de la broker.

Așa fiind, reţinerea primei instanţe în sensul că în situația în care clientul a fost cel care a întârziat depunerea ratei scadente la data de 15 a lunii, iar accidentul s-a produs între data scadenței şi data plăţii cu întârziere a ratei, reclamanta avea posibilitatea de a nu achita despăgubirea solicitată, iar nu şi posibilitatea de a recupera despăgubirea de la broker este nefondată deoarece această posibilitatea/facultate este lăsată la aprecierea doar a asigurătorului care, în funcţie de fiecare risc asigurat şi efectiv produs are interesul să continue sau nu contractul de asigurare şi în funcţie de prevederile contractuale concrete dintre el şi asigurat să-i perceapă şi acestuia penalităţile aferente sau să solicite rezilierea, având în vedere faptul că în conformitate cu dispoziţiile art.3 din condiţiile CASCO (f.13 apel) asiguratul poate plăti rata scadentă într-un termen de păsuire de 15 zile calendaristice de la data scadenţei prevăzute în poliţa de asigurare, perioadă în care autovehiculul rămâne totuşi sub protecţia asigurării.

Din toate aceste motive se constată faptul că deşi au fost achitate cu întârziere toate ratele anterior menţionate de către asigurat acest aspect nu a influenţat cu nimic obligaţiile pârâtei în sensul de exonerare de răspundere,astfel că  prima instanţă a interpretat în mod greşit clauzele contractuale dintre cei doi profesionişti obligând pârâta doar la plata sumei reprezentând rata neîncasată.

Faţă de toate aceste considerente urmează ca, în baza art. 480 alin.2 C.pr.civ., să se admită apelul formulat cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei civile atacate, obligării pârâtei la plata către reclamanta a sumei de 2.419 lei cu titlu de despăgubiri şi a dobânzii legale aferente de la data pronunţării prezentei decizii şi până la plata integrală.

Raportat la soluția pronunțată și reținând astfel culpa procesuală a intimatei-pârâte în declanşarea prezentei căi de atac, în baza art.453 C.pr.civ., instanţa urmează a o obliga şi la plata cheltuielilor de judecată din apel în sumă totală de 117,70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.