Anulare certificat de moștenitor

Sentinţă civilă 9480 din 16.10.2015


Dosar nr. .../.../2014

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA

Secţia Civilă

Sentinţa civilă  nr. 9480/2015

Şedinţa publică din 16 octombrie 2015

Instanţa constituită din:

Judecător: I. P.

Grefier: A. B.

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act privind reclamanta S. R. PRIN M. F. P. , în contradictoriu cu pârâta R. C. E. S. şi intervenienta A.N. P. R. P.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la data de 04.09.2015, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat consecutiv pronunţarea pentru data de 18.09.2015, 02.10.2015 şi 16.10.2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanţe la data de 29 octombrie 2014, sub nr. de mai sus, reclamantul S. R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. C. E. S., constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. .../14.07.2000, emis de BNP J. E.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul are interes în formularea cererii deoarece există mai multe litigii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor acte privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei. A mai arătat reclamantul că înainte de emiterea certificatului de moştenitor atacat fusese dezbătută succesiunea după defunctul M. A., astfel că certificatul este lovit de nulitate absolută, fiind emis în frauda legii, câtă vreme pârâta nu putea veni la moştenire. De asemenea, s-a arătat că pârâta a urmărit stabilirea în favoarea sa a drepturilor de proprietate asupra terenurilor aflate anterior în patrimoniul bunicului său, ceea ce relevă reaua sa credinţă.

Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-au solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: certificat de moştenitor (f. 8), pagină internet (f. 9), proces-verbal (f. 10-23), titlu de proprietate (f. 24-25), paşaport (f. 26), certificat de naştere (f. 27), paşaport (f. 28), declaraţie (f. 29), certificat de căsătorie (f. 30-31), extras registru de stare civilă (f. 32-34), cerere (f. 35).

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.

La data de 8 decembrie 2014 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că certificatul de moştenitor a fost emis cu respectarea prevederilor legale şi că pârâta nu a urmărit fraudarea legii întrucât înainte nu a existat o dezbatere succesorală. A mai arătat pârâta că la formularea cererilor de restituire s-a prevalat de calitatea sa de nepoată a lui M. A., acestea fiind anterioare datei emiterii certificatului de moştenitor, şi că restul moştenitorilor virtuali nu au formulat cerere de reconstituire. De asemenea, s-a arătat că actul notarial la care se referă reclamantul nu conţine elementele necesare unui certificat de moştenitor.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 şi urm. C. proc. civ..

La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: adresă (f. 53).

La data de 12 ianuarie 2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, arătând că la data deschiderii succesiunii existau patru moştenitori, printre care şi mama reclamantei, că pârâta s-a folosit de certificatul de moştenitor şi că pârâta a dat dovadă de rea-credinţă în formularea cererilor de reconstituire.

La data de 5 martie 2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: dosar succesoral (f. 73-92).

La data de 5 martie 2015 intervenienta A. N. P. R. P. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. .../14.07.2000, emis de BNP J. E.

În motivarea cererii s-a arătat că cererea este admisibilă în principiu deoarece există un interes al intervenientei şi a fost făcută în termen şi că certificatul de moştenitor este lovit de nulitate absolută întrucât anterior emiterii sale mai avusese loc o dezbatere succesorală. S-a mai arătat că pârâta nu putea veni la moştenire în situaţia în care au existat moştenitori acceptanţi de grad mai apropiat, printre care şi mama pârâtei, şi că s-a încercat fraudarea legii, pârâta urmărind obţinerea dreptului de proprietate asupra tuturor terenurilor aflate anterior în patrimoniul bunicului său.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 61, art. 62 C. proc. civ., HG nr. 572/2013, Legii nr. 247/2005, art. III alin. 1) lit. a) pct. vi din Legea nr. 169/1997, art. 48 din Legea nr. 18/1991, art. 61 alin. (1) din HG nr. 890/2005, Decretului-lege nr. 167/1958.

Pentru dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La termenul din 5 martie 2015 instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu.

La data de 26 martie 2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei note scrise, solicitând admiterea cererii de intervenţie în interes propriu. De asemenea, s-a arătat că succesibilii lui M. A. au dobândit calitatea de erezi în anul 1946, manifestându-şi voinţa în acest sens, că a existat cel puţin o acceptare tacită a succesiunii, că preluarea de către stat a terenurilor s-a realizat din patrimoniul moştenitorilor şi că pârâta nu poate fi considerată moştenitoare a defunctului nici în temeiul Legii nr. 18/1991.

La data de 30 martie 2015 pârâta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 117-132), practică judiciară (f. 133).

La data de 30 martie 2015 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea cererii de intervenţie în interes propriu în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că intervenienta nu are calitate procesuală activă întrucât nici aceasta şi nici reclamantul nu ar putea dobândi drepturi succesorale, că nu a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate ca urmare a calităţii sale de moştenitor stabilită prin certificatul de moştenitor, astfel că există o lipsă de interes a reclamantului şi a intervenientei, că nulitatea invocată nu a fost motivată în drept şi că actul notarial din 1946 nu este echivalent cu un certificat de moştenitor. 

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205-208 C. proc. civ..

Au fost anexate următoarele înscrisuri: adeverinţă (f. 137), adrese (f. 138-140).

La termenul din 24 aprilie 2015 a fost luat interogatoriul pârâtei (f. 155).

În data de 27 mai 2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei note scrise arătând că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată şi de către instanţă.

Au fost anexate următoarele: certificat de moştenitor (f. 211-212).

La data de 17 iunie 2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procură specială (f. 279-283).

La data de 17 iunie 2015 la dosarul cauzei a fost depus dosar succesoral (f. 286-319).

La termenul din 19 iunie 2015 pârâta a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a arătat că reclamantul nu are calitate procesuală activă deoarece nu a fost parte la procedura succesorală finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor, că reclamantul nu are un interes personal în cauză, că procedura din anul 1946 a fost deschisă din oficiu şi nu s-a finalizat prin emiterea unui certificat de moştenitor, că acţiunea în anulare este prescrisă, că în anul 1946 succesorii nu au făcut declaraţii de acceptare sau renunţare la moştenire şi că certificatul de moştenitor a fost emis pentru ca pârâta să se poată întabula în cartea funciară în temeiul unei sentinţe judecătoreşti.

Au fost anexate următoarele înscrisuri: practică judiciară (f. 323-324), proces-verbal (f. 325), certificat (f. 326), sentinţă (f. 327), încheiere (f. 328).

La data de 27 iulie 2015 pârâta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: acte de stare civilă (f. 7-38), declaraţii (f. 39-44).

La termenul din 4 septembrie 2015 instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes şi a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a intervenientei principale, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 36 C. proc. civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. În speţă, reclamantul a dedus judecăţii o cerere de constatare a nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. .../14.07.2000, emis de BNP J. E. în favoarea pârâtei, iar A. N. P. R. P. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, având aceeaşi solicitare ca reclamantul. Or, este specific nulităţii absolute faptul că poate fi invocată de orice persoană interesată, motiv pentru care este firesc ca aceste persoane să aibă calitate procesuală activă. Cu alte cuvinte, în acţiunile prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a unui act juridic calitatea procesuală se confundă cu interesul.

Potrivit art. 88 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la momentul emiterii certificatului de moştenitor atacat în prezentul dosar) până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte. Rezultă că vor avea interes să ceară constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor toate persoanele cărora acest act li se opune sau li s-ar putea opune ca mijloc de probă pentru a dovedi calitatea de moştenitor.

Or, reclamantul şi intervenientul forţat au atacat mai multe titluri de proprietate emise pe numele pârâtei în calitate de moştenitoare a defunctului M. A. Deşi cei doi nu au arătat în concret care este motivul pentru care solicită anularea acelor titluri, instanţa reţine că un posibil motiv de nulitate al unui titlu de proprietate este lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la reconstituire. În acest context, aceştia au cu siguranţă interesul de a solicita constatarea nulităţii certificatului de moştenitor întrucât, în caz contrar, el ar face proba absolută a calităţii de moştenitor şi nu ar mai exista nicio şansă ca acţiunile vizând anularea titlurilor de proprietate să fie admise pentru lipsa acestei calităţi.

În concluzie, câtă vreme reclamantul şi intervenientul invocă un caz de nulitate absolută a certificatului de moştenitor şi îşi justifică interesul în anularea acestuia, ei au calitate procesuală activă, motiv pentru care instanţa va respinge excepţia invocată.

În ceea ce priveşte faptul că nici reclamantul şi nici intervenienta nu ar putea dobândi drepturi succesorale de pe urma defunctului M. A., instanţa reţine că invocarea nulităţii absolute a unui certificat de moştenitor nu este legată strict de dobândirea unor drepturi succesorale, putând exista şi un alt interes care să stea la baza unei asemenea cereri, după cum deja s-a arătat.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei de interes a reclamantului şi a intervenientei principale, instanţa reţine următoarele:

După cum deja s-a arătat mai sus, cu ocazia analizării excepţiei lipsei calităţii procesuale active, reclamantul şi intervenienta justifică un interes în anularea certificatului de moştenitor, şi anume ca acesta să nu le poată fi opus cu titlu de probă absolută a calităţii de moştenitor a pârâtei în alte litigii, astfel că instanţa va respinge şi această excepţie.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele:

Având în vedere faptul că reclamantul şi intervenientul principal se prevalează de un caz de nulitate absolută a certificatului de moştenitor, respectiv frauda la lege, instanţa reţine că acţiunea are un caracter imprescriptibil, astfel că şi această excepţie apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Practica judiciară de care se prevalează pârâta pentru a susţine caracterul prescriptibil al acţiunii, respectiv decizia nr.  ... din 27 octombrie 2000  Curţii de Apel Cluj (f. 323-324) este pronunţată într-o speţă diferită de prezenta cauză, speţă în care se invoca un caz de nulitate relativă, respectiv includerea în masa succesorală a unui bun care nu aparţinea defunctului. Or, ca orice act de drept civil, certificatul de moştenitor poate fi afectat atât de cauze de nulitate relativă, cât şi de cauze de nulitate absolută, urmând ca în funcţie de cauza invocată în concret acţiunea să fie prescriptibilă sau imprescriptibilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin certificatului de moştenitor nr. ... , emis de BNP J. E. (I, f. 8) s-a stabilit că pârâta R.  C.  E. S. este unica moştenitoare legală a defuncţilor M. A. , decedat la data de 21.11.1944, M. K. , decedată la data de 19.07.1953, şi M. E., decedată la data de 07.03.1978, în calitatea de nepoată de fiică. Prin acelaşi certificat de moştenitor s-a stabilit că sunt străini de succesiune prin neacceptare W. K., M. B., în calitate de nepoate de fiică, J. J. V. H., în calitate de fiică, M. K., în calitate de soţie supravieţuitoare şi M. E., în calitate de fiică.

Din procesul-verbal despre desbaterea succesiunei încheiat în anul 1946 (I, f. 117-132) reiese că în acel moment în faţa notarului public s-au prezentat şi s-au declarat erezi legali după defunctul M. A.: C. A. M., în calitate de soţie supravieţuitoare, C. C. A. prin avocat E. Z., E. A. M. şi H. G. T. prin avocat E. Z., în calitate de fiice. Din conţinutul aceluiaşi proces-verbal reiese şi că între persoanele prezente au avut loc discuţii cu privire la bunurile din masa succesorală, acestea convenind să fie împărţite doar bunurile rămase în urma exproprierii, şi că C. A. M. şi E. A. M. nu au recunoscut dreptul de moştenire a celorlalte comoştenitoare deoarece acestea au primit zestre foarte mare.

De asemenea, reclamantul a depus la dosarul cauzei o procură (I, f. 77 verso) prin care I. G. T. îl împuternicea pe avocatul I. B. ca în cauza succesorală a defunctului A. M. să o reprezinte pentru validarea drepturilor sale de moştenitoare, să se prezinte în locul său la dezbaterea succesiunii, să facă declaraţie de acceptare în locul său şi să facă orice ar putea face ea însăşi referitor la succesiune, în calitate de moştenitoare legală a defunctului. O procură similară a dat C. C. A. avocatului E. Z. (I, f. 279-280).

Din certificatul de naştere depus la dosarul cauzei (I, f. 27), coroborat cu certificatul de căsătorie de la f. 30, reiese că pârâta este născută la data de 15 octombrie 1944 şi este fiica lui M. I.-A. şi M. E.

Din susţinerile necontestate ale părţilor reiese că pârâta a formulat cereri de reconstituire pentru bunurile care au aparţinut defunctului M. A., pe numele său fiind eliberate mai multe titluri de proprietate în acest sens. La dosarul cauzei a fost depus un asemenea titlu (I, f. 24-25), prin care pârâtei, în calitate de moştenitor al defunctului M. A., i se reconstituie dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totale de 2.017 ha 5.000 mp de teren cu vegetaţie forestieră. De asemenea, reclamanta a depus la dosar o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de pârâtă la data de 9 august 2005 (I, f. 35), prin care aceasta solicită restituirea unei suprafeţe de 3.865 ha de pădure, în calitate de unică moştenitoare a proprietarului M. A., arătând totodată că dovada acestei calităţi o face cu copia certificatului de moştenitor nr. 100 din 14 iulie 2000.

În drept, deşi nu există o consacrare legală a fraudei la lege, ea poate fi definită ca fiind o cauză de nulitate absolută derivată din faptul că anumite dispoziţii legale sunt deturnate de la scopul lor, fiind folosite, cu rea-credinţă, pentru a încălca alte dispoziţii legale.

În speţă, în ceea ce priveşte existenţa calităţii de moştenitor a pârâtei după defunctul M. A., instanţa reţine că, potrivit art. 689 C. civ. 1865 acceptarea poate fi expresă sau tacită. Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat. Este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să îl facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare. Or, prin faptul că în anul 1946 atât soţia supravieţuitoare a defunctului M. A., cât şi cele trei fiice ale acestuia, printre care şi mama pârâtei , s-au prezentat în faţa unui notar public şi s-au declarat erezi ai defunctului, se impune concluzia că la acel moment ele au acceptat în mod expres succesiunea. Acest fapt este suficient pentru a face ca pârâta, în calitate de nepoată de fiică a defunctului, să nu mai poată veni la moştenire, fiind exclusă de către o rudă de grad mai apropiat, respectiv mama sa. Împrejurarea că dezbaterea succesorală propriu-zisă, în sensul realizării partajului succesoral, nu ar fi avut loc, este absolut irelevantă câtă vreme, pentru ca o persoană să devină moştenitor, este suficientă simpla sa manifestare de voinţă, nefiind necesar nici să se stabilească ce bunuri se află în masa succesorală şi nici ca aceste bunuri să fie efectiv împărţite.

Deşi emiterea unui certificat de moştenitor pe numele unei persoane care, în realitate, nu are calitatea de moştenitor, constituie un caz de nulitate, instanţa apreciază că este vorba despre un caz de nulitate relativă, fiind vorba despre încălcarea unor norme menite să protejeze interesele private ale celorlalţi moştenitori şi nu un interes public. Prin urmare, în speţă, certificatul de moştenitor atacat nu poate fi anulat pur şi simplu pentru că pârâta nu are calitatea de moştenitor pe care acest act o constată, deoarece nici reclamantul şi nici intervenienta principală nu sunt moştenitori ai defunctului M. A. şi, deci, nu ar putea invoca acest caz de nulitate relativă. De altfel, acest lucru nici nu s-a solicitat, cei doi cerând anularea certificatului de moştenitor pentru un motiv de nulitate absolută, şi anume frauda la lege.

Or, pentru a exista o fraudă la lege trebuie identificate acele norme legale care au fost deturnate de la scopul lor, fiind folosite pentru încălcarea altor norme legale. În acest sens, din analiza mecanismului care stă la baza retrocedării bunurilor preluate în mod abuziv de regimul comunist se desprinde concluzia că această retrocedare, indiferent care ar fi legea specială care o guvernează, pleacă de la situaţia proprietăţii existente în momentul preluării, bunurile fiind restituite fie persoanei de la care au fost preluate, fie moştenitorilor care au formulat o cerere în acest sens. 

În speţă, având în vedere că defunctul M. A. a decedat în anul 1944, deci înainte de a fi instaurat regimul comunist şi de a exista vreo preluare abuzivă, reiese că niciun bun nu a fost preluat direct de la acesta, ştiut fiind faptul că patrimoniul unei persoane decedate se transmite succesorilor săi încă de la data decesului şi că o acceptare a moştenirii, indiferent de momentul când a fost făcută, retroactivează până la această dată. Singura concluzie care poate fi trasă este că bunurile care aparţinuseră lui M. A. până la momentul decesului său au fost preluate de către regimul comunist de la moştenitorii săi.

Or, dacă se acceptă că moştenitorii săi erau cele trei fiice şi soţia supravieţuitoare, acestea sunt persoanele de la care bunurile au fost preluate, iar pârâta nu ar putea solicita decât restituirea acelei părţi din bunuri care au intrat în patrimoniul mamei ei şi, eventual, a unei cote din bunurile intrate în patrimoniul bunicii sale. Neavând calitatea de moştenitor după surorile mamei sale ea nu poate solicita şi cota lor şi, prin urmare, este evident că nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul defunctului M. A. Din contră, dacă se acceptă situaţia rezultată din certificatul de moştenitor atacat în prezenta cauză, rezultă că pârâta însăşi era proprietara acestor bunuri la momentul preluării abuzive, acceptarea din anul 2000 retroactivând, după cum deja s-a arătat, până în anul 1944. Acest lucru înseamnă că bunurile defunctului au fost preluate direct de la ea, astfel că ar fi îndreptăţită la reconstituirea întregului drept de proprietate asupra acestor bunuri.

Cele de mai sus demonstrează că, prin emiterea certificatului de moştenitor atacat, pârâta a obţinut, în contra susţinerilor sale, mai multe drepturi decât ar fi avut dacă situaţia succesorală reală ar fi rămas cea care rezultă din procesul-verbal din anul 1946. Cu alte cuvinte, aceasta s-a folosit de regula de drept potrivit căreia nulitatea unui certificat de moştenitor pentru motivul că persoana pe numele căreia a fost emis nu este în realitate moştenitorul defunctului este una relativă, care poate fi invocată doar de adevăraţii moştenitori, pentru a încălca normele imperative de drept public referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce constituie latura obiectivă a fraudei la lege.

În ceea ce priveşte poziţia subiectivă a pârâtei, instanţa reţine că, deşi buna-credinţă se prezumă, această prezumţie poate fi înlăturată printr-o probă contrară, care poate consta, la rândul său, în prezumţii judecătoreşti. În acest sens, trebuie subliniat în primul rând faptul că pârâta deţinea procesul-verbal din anul 1946 din care reieşea cu claritate că moştenirea a fost acceptată la acel moment de alte persoane, fiind greu de crezut că nu cunoştea conţinutul acestui act, pe care însă a ales să îl ignore şi să solicite emiterea unui certificat de moştenitor pe numele său. În al doilea rând, chiar şi dacă această dovadă palpabilă a acceptării succesiunii nu ar fi fost cunoscută de către pârâtă, se impune observaţia că la moartea lui M. A. ea era născută de mai puţin de 2 luni şi existau alţi patru moştenitori majori, printre care şi mama sa. Este, din nou, greu de crezut că în acest context pârâta putea să îşi imagineze că ea a acceptat moştenirea la o vârstă atât de fragedă, în timp ce ceilalţi patru moştenitori au fost renunţători.

Tot în acest sens, instanţa observă că certificatul de moştenitor atacat conţine o serie de inadvertenţe grave, pe de o parte arătându-se că pârâta este moştenitoarea a trei defuncţi, respectiv bunicii săi, M. A. şi M. K., şi mama sa, M. E., consemnându-se totodată că ea îi moşteneşte în calitate de nepoată de fiică, ceea ce nu ar fi putut fi adevărat decât pentru primii doi. Mai mult, M. K. şi M. E. apar în acest certificat de moştenitor atât în calitate de defuncţi de pe urma cărora a rămas o masă succesorală, cât şi în calitate de renunţători la succesiune. Toate aceste chestiuni dovedesc încă o dată faptul că pârâta nu putea fi de bună-credinţă când a obţinut acest act, câtă vreme simpla lui lecturare ar fi fost de natură să îi ridice semne de întrebare, nefiind foarte clar nici măcar pe cine a moştenit.

În acest context, ţinând cont şi de faptul că existenţa bunei-credinţe se analizează prin raportare la o persoană diligentă, instanţa reţine că pârâta a fost de rea-credinţă la momentul la care a solicitat eliberarea certificatului de moştenitor atacat, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că nu este adevărata moştenitoare a lui M. A., iar scopul obţinerii acestui certificat a fost exclusiv cel de a îşi asigura dreptul la retrocedarea întregii averi a pretinsului său autor.

În concluzie, având în vedere faptul că prin emiterea certificatului de moştenitor atacat s-a urmărit fraudarea legii, acest act este lovit de nulitate absolută. 

În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei referitoare la faptul că la formularea cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991 a avut în vedere calitatea sa de nepoată după M. A. şi nu calitatea ce rezultă din certificatul de moştenitor, care la acel moment nu exista, instanţa reţine că acestea sunt irelevante, obţinerea ulterioară a unui asemenea certificat putând să o ferească pe pârâtă de anularea titlurilor de proprietate emise în favoarea sa. Mai mult, după cum deja s-a arătat, la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de reconstituire formulată de pârâtă şi în care aceasta arată în mod expres că este unica moştenitoare a lui M. A. şi că face dovada acestui fapt cu certificatul de moştenitor, astfel că nu se poate considera că ea nu s-ar fi folosit, cel puţin într-o ocazie, de acest act. De asemenea, instanţa observă că reconstituirea dreptului de proprietate se face prin raportare la calitatea de ”moştenitor” şi nu prin raportarea la calitatea de ”nepoată”, cele de mai sus fiind cu atât mai mult valabile.

Raportat la inexistenţa unei dezbateri succesorale, instanţa reţine că, chiar acceptând susţinerile pârâtei potrivit cărora o asemenea dezbatere nu a avut loc, nu poate fi pus semnul egalităţii între acceptarea moştenirii şi dezbaterea acesteia. Astfel, acceptarea moştenirii presupune o simplă manifestare de voinţă, expresă sau tacită, în temeiul căreia succesibilii devin succesori şi li se transmite patrimoniul defunctului, în vreme ce dezbaterea succesorală constă în stabilirea masei succesorale, a cotelor cotelor ce se cuvin fiecărui moştenitor şi, eventual, în partajarea acestui patrimoniu. Chiar şi în lipsa unei dezbateri succesorale şi a emiterii unui certificat de moştenitor, manifestarea de voinţă a succesorilor lui M. A. din anul 1946 a avut drept efect acceptarea succesiunii de către aceştia în mod irevocabil, astfel că nu mai era posibilă şi legală emiterea certificatului de moştenitor atacat în prezenta cauză, prin care să se ateste, în mod fals, că pârâta ar fi unica moştenitoare a defunctului. Singura situaţie în care un asemenea act ar fi fost valabil era cea în care s-ar fi emis un certificat de moştenitor prin care să fie dezbătută succesiunea defunctului M. A. prin raportare la persoanele care au acceptat moştenirea în 1946.

De asemenea, instanţa reţine că pârâta este în eroare atunci când afirmă că bunurile ar fi fost preluate de la M. A. şi că moştenitorii din procesul-verbal din 1946 nu puteau dobândi vreun drept asupra bunurilor în discuţie în temeiul acestui act. Astfel, cu riscul de a ne repeta, simpla acceptare a succesiunii transmite proprietatea asupra masei succesorale în patrimoniul succesorilor acceptanţi, retroactiv, de la momentul morţii lui de cuius. Prin urmare acceptarea, şi nu dezbaterea succesorală, este cea care conferă dreptul de proprietate, astfel că moştenitorii din anul 1946 au dobândit bunurile defunctului încă de la momentul decesului acestuia din anul 1944, motiv pentru care în anul 1945 bunurile nu puteau fi expropriate decât din patrimoniul acestor moştenitori, patrimoniul lui M. A. nemaiexistând, câtă vreme un patrimoniu presupune existenţa unei persoane în viaţă.

Referitor la faptul că pârâta ar fi singura îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate după M. A., deoarece este singurul moştenitor care a formulat cereri în acest sens, instanţa reţine că această susţinere ar fi fost reală numai dacă imobilele care fac obiectul cererii de reconstituire ar fi fost preluate direct din patrimoniul lui M. A. Însă, după cum s-a arătat mai sus, acest lucru este imposibil, câtă vreme la momentul preluării el era decedat, bunurile fiind preluate de la moştenitorii săi, motiv pentru care, contrar susţinerilor pârâtei, prezintă relevanţă dacă acesta a avut ca moştenitori pe cele patru persoane care au acceptat succesiunea în 1946 sau doar pe reclamantă.

Raportat la faptul că bunica, mama şi mătuşile pârâtei nu ar fi făcut declaraţii de acceptare a succesiunii şi nu s-ar fi prezentat la notar, acesta este fals. După cum s-a arătat, din actele autentice depuse la dosarul cauzei reiese că mama şi bunica pârâtei au fost prezente personal în faţa unui notar public şi au acceptat succesiunea, în vreme ce mătuşile sale au făcut acelaşi lucru prin reprezentant. Împrejurarea că în procesul-verbal din 1946 se consemnează inclusiv discuţiile purtate între aceste persoane în faţa notarului public face greu de crezut că acesta este un fals. Mai mult, nu trebuie uitat că este vorba despre un act autentic, chiar dacă de o anumită vechime, iar cele consemnate în el fac dovada până la declararea sa ca fals, ceea ce pârâta nu a solicitat niciun moment. În ceea ce priveşte faptul că moştenitorii care mai sunt încă în viaţă au arătat în mod expres că nu au făcut niciodată declaraţie de acceptare a succesiunii, instanţa reţine că acesta este irelevant, câtă vreme existenţa unei asemenea declaraţii a fost dovedită, iar ea reprezintă o manifestare de voinţă cu caracter irevocabil. În fine, în ceea ce priveşte faptul că semnătura erezilor ar lipsi din procesul-verbal din 1946, instanţa reţine că atâta vreme cât un notar public a atestat prezenţa şi declaraţiile lor, aceste semnături nici nu erau necesare.

Pentru aceste motive, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a intervenientei principale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantului şi a intervenientei principale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. R., prin M.F.P., cu sediul în ..., str. ..., nr. ..., sector ..., în contradictoriu cu pârâta R. C. E. S., cu domiciliul în com. ... nr. ..., jud. ...

Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta A.  N.  P. R. P., cu sediul în ..., Calea ..., nr. ..., sector ...

Anulează certificatul de moştenitor nr.  ... emis de BNP J. E.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 octombrie 2015.

Preşedinte Grefier

I. P. A. B.

Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./ 25 noiembrie 2015

Domenii speta