Contestaţie împotriva încheierii prin care se constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive şi se dispune menţinerea acesteia. Netemeinicie.

Aşa cum în mod corect s-a reţinut de către Judecătorul de Cameră Preliminară de la prima instanţă, şi Judecătorul de Cameră Preliminară al tribunalului constată că în cauză măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar menţinerea acestei măsuri în continuare este justificată de subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea acesteia, respectiv îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor prevăzute de art.223 alin.2 C.p.p. rap .la art. 202 alin.1,3 C.p.p.

Astfel, se observă că din probele administrate în cauză rezultă că cerinţele impuse de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală sunt respectate în continuare respectiv existenţa de probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată; o pedeapsă mai mare de 5 ani cerinţă îndeplinită, infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au limite de pedeapsă mai mari de 5 ani; respectiv caracterul necesar al măsurii preventive pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, prin raportare la gravitatea infracţiunilor.

În speţă este vorba despre o infracţiune-la nivel de bănuială legitimă întemeiată pe probe şi sub rezerva prezumţiei de nevinovăţie - săvârşită împotriva unei minore în vârstă de 10 ani,fără apărare datorită vârstei,neexperimentării şi diferenţei de forţă brută dintre un bărbat matur şi o fetiţă. Asemeni,e de crezut că fapta a lăsat urme,traume de fapt,în personalitatea imatură şi fragilă a victimei. Se poate spune că e foarte probabilă apariţia unui sentiment de revoltă şi de insecuritate în rândul opiniei publice datorită tuturor acestor aspecte şi circumstanţe şi că aceste sentimente ar fi cu atât mai intense şi mai însemnate ca şi consecinţe dacă inculpatul ar fi supus unei alte măsuri preventive decât aceea a arestului preventiv.

Judecătorul de cameră preliminară apreciază că, pericolul care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate şi care justifică şi în prezent menţinerea măsurii arestării preventive este evidenţiat  de natura şi gravitatea faptelor imputate.

Mai mult,inculpatul este diabetic şi din probatoriul administrat în cauză reiese că a consumat voluntar alcool în ziua săvârşirii faptei, fapt ce accentuează periculozitatea sa socială,nu prin boală,ci prin atitudinea sa faţă de boală şi faţă de urmările consumului de alcool asupra simptomatologiei bolii, cu posibila alterare a capacităţii de autocontrol, ceea ce e un element de predicţie defavorabil pentru conduita sa viitoare. Nu e de neglijat nici faptul că,de regulă,statistic vorbind,comportamentele de acest tip sunt repetitive.

Toate cele sus arătate au impus Judecătorul de Cameră Preliminară concluzia că există motive temeinice şi suficiente de a aprecia că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului. Aceleaşi motive sus arătate au oferit şi motivarea soluţiei de respingere a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar, măsuri insuficiente pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal la acest moment procesual.

În această cauză sunt respectate dispoziţiile legale privind menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului,  acesta se află încarcerat de circa o lună – perioadă care se încadrează în definiţia dată de jurisprudenţă pentru termen rezonabil; de asemenea Judecătorul de Cameră Preliminară are în vedere că în cazuri special prevăzute de lege interesul particular, acela de a fi cercetat şi judecat în stare de libertate poate fi îngrădit, având prioritate interesul general, public de soluţionare în condiţii bune, optime a oricărei cauze penale, în vederea aflării adevărului.

În acest sens, tribunalul reţine că, aşa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franţei, în situaţia în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă atâta timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată.  În prezenta cauză, raportat la împrejurările concrete în care se reţine că a fost comisă fapta ce formează obiectul dosarului, precum şi la persoana inculpatului, în mod corect prima instanţă a considerat că toate acestea sunt elemente care nu pot impune şi justifica admiterea solicitării inculpatului ca cercetarea judecătorească să se efectueze cu ei în stare de arest la domiciliu sau sub măsura controlului judiciar. Judecătorul de cameră preliminară constată că această susţinere este neîntemeiată întrucât în raport de faptul că subzistă motivele care au determinat măsura arestului preventiv, nu se justifică a se lua o altă măsură mai blândă; cercetarea inculpatului în stare de arest la domiciliu sau sub măsura controlului judiciar nu s-ar încadra în dispoziţiile legale, nefiind proporţională în raport cu gradul de pericol al infracţiunii presupus a fi săvârşită şi faţă de care există la dosar probe de vinovăţie.

Cât priveşte aspectul bolii ca factor ce ar putea orienta alegerea judecătorului între măsurile preventive aplicabile faţă de inculpat,întemeiat a reţinut judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă că  actele medicale depuse la dosar de către inculpat dovedesc faptul că pe perioada în care acesta s-a aflat în arest preventiv a beneficiat de control de specialitate şi tratament,actele ce consemnează dezechilibre glicemice prezente la dosar fiind anterioare datei la care se presupune că el a săvârşit fapta.

Conform dispoziţiilor art. 240 C.proc.pen., în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în cursul acestei proceduri, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.

Din actele depuse nu rezultă că boala de care suferă inculpatul se încadrează în cele prev. de art. 240 C.proc.pen. , căci autorităţile medicale şi administrative penitenciare nu au socotit-o ca atare şi nici inculpatul nu a avut solicitări în acest sens.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin.(3) din Legea nr. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare şi de cazarmament, normele de echipare şi durata de folosinţă a ţinutei, precum şi normele minime de hrană ale persoanelor aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2).

Inculpatul nu a solicitat administraţiei penitenciarului şi judecătorului de supraveghere a stării de libertate să ia nici o măsură legată de starea sa de sănătate, nefiind dovezi în acest sens la dosarul cauzei.

În consecinţă, nu există nici un motiv credibil şi dovedibil de a se aprecia că inculpatul nu beneficiază la Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara de tratament, supraveghere medicală şi regim de hrană adecvate afecţiunii sale.

Rezoluţia Parlamentului European impune statelor membre să asigure deţinuţilor bolnavi tratament adecvat,a se vedea pct  Y. 43. Aspectul este clarificat anterior. Celelalte prevederi privesc alte categorii de deţinuţi,în care inculpatul nu se încadrează în concret.

Concluzionând, în condiţiile de faţă, se  apreciază că la acest moment procesual atât interesul general al societăţii cât şi buna desfăşurare a procesului penal impun ca inculpatul să fie judecat în stare de arest preventiv.

Toate cele sus arătate au impus Judecătorul de Cameră Preliminară concluzia că există motive temeinice şi suficiente de a aprecia că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului. Aceleaşi motive sus arătate au oferit şi motivarea soluţiei de respingere a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar, măsuri insuficiente pentru asigurarea prezervării ordinii şi liniştii publice şi a înlăturării riscului săvârşirii de alte infracţiuni, la acest moment procesual.

Domenii speta

Spete similare