Provocarea. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante.

Rezumat:

Gesturile persoanei vătămate, de a-l călca pe picior pe inculpat, de a-l îmbrânci şi de a-l prinde de bărbie, au fost de natură să-i producă inculpatului o tulburare sau o emoţie suficient de puternică, care i-a răpit posibilitatea de control asupra acţiunilor sale, determinându-l să reacţioneze de maniera arătată, prin aplicarea unei singure lovituri cu pumnul, chiar dacă a avut ca efect dezechilibrarea şi căderea victimei( cauzat şi de un posibil consum de alcool), neputând fi considerată o reacţie excesivă în raport de actul provocator comis de persoana vătămată, apt chiar şi din punct de vedere obiectiv de a riposta.

(Decizia nr. 41 din 17 ianuarie 2018, dosar nr. 7217/193/2014)

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 115 din 25 ianuarie 2017, Judecătoria Botoşani, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a, b, e din Codul penal în vigoare în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

A respins cererea inculpatului formulată prin avocat de reţinere a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal (art. 75 alin. 1 lit. a din Codul penal în vigoare).

A condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 861 din Codul penal din 1969 a suspendat executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 862 din Codul penal din 1969.

În baza art. 863 Cod penal/1969 a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune B;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă

Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face de către Serviciul de Probaţiune Botoşani.

În baza art. 864 din Codul penal din 1969 a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 din acelaşi cod referitoare la condiţiile în care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere precum şi a dispoziţiilor art. 864 alin. 2 din Codul penal anterior privind consecinţele neîndeplinirii, cu rea – credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentinţă sau prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. 1,2 din vechiul Cod penal, combinat cu art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal anterior iar în temeiul alin. 5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza art. 7 din Legea 76/2008, după rămânerea definitivă a hotărârii, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi obligă inculpatul să-i plătească despăgubiri în sumă 45.745 lei reprezentând daune morale, cu luarea în considerare a sumei de 4700 lei achitată de inculpat în cursul procesului.

A respins ca nefondată cererea părţii civile C.  de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice în sumă de 1180 lei.

A obligat inculpatul să achite părţii civile Spitalul D. despăgubiri în sumă de 536,57 lei plus dobânda legală calculată de la data de 9 iunie 2015 (data formulării cererii de despăgubire) până la data efectuării plăţii; părţii civile Spitalul E. cheltuieli de spitalizare în sumă de 12.041,25 lei şi părţii civile Spitalul F., cheltuieli de spitalizare în sumă de 977,34 lei la care se adaugă dobânda legală până la achitarea prejudiciului.

A constatat că numita G., mama minorului H., nu are pretenţii financiare de la inculpat.

În baza art. 276 alin. 2 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul să plătească părţii civile C. cheltuieli judiciare în sumă de 898 lei.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul A. să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 560 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că persoana vătămată C. trăieşte în concubinaj cu numita G., martoră în cauză, având împreună un copil minor. Martora mai are o fiică din căsătoria cu defunctul I., fiică pe nume J., în vârstă de 18 ani, care la rândul ei are o relaţie de concubinaj cu inculpatul A.

Întrucât persoana vătămată şi martora G. nu au fost de acord cu relaţia celor doi tineri, în familie persistă de mai mult timp o situaţie conflictuală ce a culminat cu mutarea martorei J. din casa mamei, împreună cu inculpatul.

În după-amiaza zilei de 15 august 2013, în jurul orelor 16:15, inculpatul, ce locuia deja cu martora J., a mers în vizită la tatăl său, care locuieşte în mun. B. str. (...) nr. .., , după care a trecut pe la barul „K” de pe aceeaşi stradă, unde dorea să se întâlnească cu nişte prieteni pe care îi văzuse la o masă pe terasă, însă fără să ştie că persoana vătămată se afla în bar, unde consuma de ceva timp băuturi alcoolice.

În timp ce inculpatul se îndrepta către intrarea în bar pentru a comanda ceva, persoana vătămată l-a văzut, s-a ridicat de la masă, s-a dus la acesta, l-a călcat pe picior, l-a prins cu mâna de bărbie şi l-a îmbrâncit. În această împrejurare, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură unică de pumn în zona feţei. Surprins de lovitură şi datorită consumului de alcool, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut pe terasă, lovindu-se în zona capului.

Martora G. nu a fost prezentă şi nu a văzut conflictul întrucât se afla în stradă, în autoturism, unde îl aştepta pe concubinul său.

În urma căderii, persoana vătămată a rămas în stare de inconştienţă, fiind transportată la Spitalul D. şi ulterior la Spitalul E., unde a fost internată cu diagnosticul „hematom subdural acut fronto-tempo-parietal stâng evacuat chirurgical, contuzii hemoragice cerebeloase dreapta şi temporal polar bilateral, contuzie – dilacerare frontal bazal predominant în stânga, edem cerebral difuz emisferic stâng. Fractură etaj posterior bază craniană. Comă gradul III cu descărcări de trunchi cerebral”.

Conform expertizei medico-legale de către Institutul Medico- Legal, realizată la data de 31 septembrie 2016, fiind depusă la dosar pentru termenul din 9 decembrie 2016 (filele 48-55 volumul 2 dosar), s-a concluzionat de comisia de specialitate că partea civilă C. a suferit în luna august 2013 un traumatism cranio-cerebral obiectivat prin plagă occipitală, fractură etaj superior bază de craniu, otoragie, contuzie hemoragică cerebeloasă şi fronto-temporală bilaterală, dilacerare cerebrală frontală stângă, edem cerebral malign şi hematom subdural acut emisferic stâng cu comă gr. II/III şi hemipareză dreaptă, pentru care s-a intervenit chirurgical practicându-se craniectomie decompresivă largă şi evacuarea hematomului subdural.

S-a mai arătat că în evoluţie s-a practicat cranioplastie, complicată cu empiem subjacent ce a necesitat îndepărtarea acesteia precum şi apariţia de crize epileptice grandmal. Concluziile comisiei sunt că leziunile traumatice cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere cu impactul extremităţii cefalice de un plan dur, leziunile de violenţă constatate au necesitat 120 – 130 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, timp ce include perioadele de spitalizare cu intervenţiile chirurgicale şi recuperarea funcţională. S-a mai arătat că leziunile traumatice cranio-cerebrale prin ele însele şi la momentul producerii lor au pus în primejdie viaţa victimei, acesta la momentul actual prezentând lipsă osoasă fronto-temporo-parietală stânga, crize epileptice grandmal posttraumatice şi frustă hemipareză dreaptă. De asemenea, s-a precizat că starea actuală a părţii civile constituie infirmitate permanentă.

Instanţa a apreciat că în contextul existenţei unor relaţii tensionate între părţi şi raportat la modul în care a decurs întâlnirea dintre acestea, nu există provocare din partea victimei şi nu se impune reţinerea acestei stări de fapt, invocată în apărare. Gesturile persoanei vătămate de a călca pe picior pe inculpat sau de a-l împinge (la care face referire doar martorul L.) nu sunt de natură a produce inculpatului o tulburare care să-l determine să reacţioneze atât de violent. Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării trebuie dovedită existenţa unui act provocator al victimei care să determine o tulburare puternică sau o emoţie sub imperiul căreia să acţioneze infractorul. Instanţa consideră că gesturile victimei, chiar dacă se încadrează în noţiunea de violenţă fizică, nu au fost apte să producă o asemenea tulburare, surescitare nervoasă inculpatului care să îi răpească acestuia posibilitatea de control asupra acţiunilor sale.

Numitul C. a procedat în acest fel în scop de şicană şi nu pentru a-i pune în pericol vreuna din valorile menţionate în cuprinsul art.75 alin.1 lit.a din Codul penal, text ce prevede că provocarea din partea persoanei vătămate poate fi produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune gravă. Deşi relaţiile dintre inculpat şi victimă erau tensionate la momentul respectiv, nu rezultă că neînţelegerile anterioare au fost atât de grave şi de o intensitate atât de ridicată încât să determine pe inculpat să lovească persoana vătămată şi atunci când este călcat pe picior de către aceasta. Reacţia inculpatului a fost cauzată nu de teama de a i se produce un rău de către C., pentru înlăturarea căruia trebuia să intervină în mod energic, ci de dorinţa de a fi lăsat în pace şi de a-l înlătura din calea sa pe cel care înţelegea să-l necăjească ori de câte ori îl întâlnea.

În ce priveşte consumul de băuturi alcoolice al victimei, invocat de inculpat şi care potrivit afirmaţiilor sale a concurat la producerea unei stări de tulburare, probatoriul dosarului nu confirmă, cu certitudine, că în acea împrejurare persoana vătămată se afla sub influenţa alcoolului. Martora J. şi persoana vătămată au susţinut că aceasta a consumat cafea şi suc aceeaşi situaţie de fapt fiind prezentată şi de barmanul M. De asemenea, se constată că prezenţa alcoolului nu este confirmată nici de actele medicale întocmite ulterior şi în care este prezentată starea victimei la momentul transportării sale la spital.

Faţă de cele arătate, instanţa a considerat că acţiunea violentă a inculpatului, îndreptată împotriva lui C. nu a fost precedată de un act provocat al celui din urmă. Inculpatul A. se face vinovat de agresarea persoanei vătămate, faptă care intră sub incidenţa legii penale constituind infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a,b, e Cod penal.

Referitor la încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului, la ultimul termen de judecată s-a dispus schimbarea acesteia în sensul reţinerii şi a prevederilor art. 194 alin. 1 lit. b din Codul penal în vigoare. Conform raportului de primă expertiză medico-legală nr. 13..../09.11.2016 întocmit de I.M.L. leziunile suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare 120 – 130 zile de îngrijiri medicale. Cum în prima expertiză întocmită în faza de urmărire penală se prevedea un număr mai mic de zile de îngrijiri medicale, situat sub pragul de 90 zile, se impune în raport de acest criteriu, stabilirea unei noi încadrări juridice a faptei. Art. 194 lit. b din Codul penal incriminează fapta unei persoane de a lovi sau orice alt act de violenţă ce a cauzat leziuni traumatice sau a afectat sănătatea victimei şi care au necesitat mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale. Fiind dată această împrejurare circumstanţială, se constată că este necesar a se reţine şi lit. b a art. 194 din Codul penal. Ca atare, s-a dispus, în baza art. 386 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a, e Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a, b, e din Codul penal.

Încadrarea juridică a faptei analizată mai sus comportă discuţii şi în raport de succesiunea de legi penale intervenită de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până în prezent, succesiune ce impune examinarea comparativă a normelor penale şi aplicarea legii favorabile inculpatului. Se constată că infracţiunea a fost comisă sub imperiul Codului penal din 1969, lege în vigoare până la data de 1 februarie 2014. Începând cu această dată a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal ce conţine noi dispoziţii incriminatorii şi aduce modificări şi în ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală.

Art. 5 din Codul penal prevede că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În vechea reglementare penală infracţiunea pentru care este trimis în judecată numitul A. se regăsea în art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal/1969, text ce incrimina fapta unei persoane prin care se produc leziuni traumatice şi care are una din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Având în vedere modificările legislative aduse textului de lege incriminator inclusiv sub aspectul regimului sancţionator (care deşi este mai blând potrivit codului penal în vigoare la acest moment, maximul pedepsei fiind de 7 ani închisoare spre deosebire de art. 182 alin.2 din Codul penal din 1969 care prevedea o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare), circumstanţele cauzei, persoana acuzatului, modalităţile de individualizare a pedepsei prevăzute de cele două legi penale succesive, instanţa a considerat că legea veche este favorabilă inculpatului astfel că se impune reţinerea textului de lege incriminator prevăzut de legea penală în vigoare la momentul comiterii faptei.

În consecinţă, instanţa a procedat, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul A. din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a,b, e din Codul penal în vigoare în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată infractorului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal/1969 referitoare la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, gravitatea rezultatului produs, conduita autorului după comiterea faptei şi în cursul procesului penal, situaţia familială şi socială a inculpatului.

În ce priveşte modalitatea de executare, s-a considerat că poate fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 86 ind.1 din Codul penal anterior.

Prin urmare, instanţa a suspendat sub supraveghere pedeapsa în condiţiile şi cu consecinţele prev. de art. 86 ind. 1 şi urm. Cod penal.

Referitor la acţiunea civilă formulată în cauză de victima infracţiunii, C., instanţa a constatat că are ca obiect suma de 100.000 lei reprezentând daune morale şi suma de 13.325 lei reprezentând daune materiale. Partea civilă a invocat o serie de cheltuieli pe care le-ar fi făcut în perioada spitalizării dar şi ulterior, când a revenit la domiciliu. Sunt incluse în această sumă contravaloarea hainelor distruse în timpul conflictului, costul tratamentelor efectuate după agresiune, cheltuielile cu transportul către unităţile medicale, cheltuielile efectuate în perioada spitalizării (constând în asigurarea unei alimentaţii speciale, achiziţionarea tratamentelor prescrise de medici, plata patului de spital pentru însoţitor).

De asemenea, a mai solicitat partea civilă plata unei prestaţii periodice în cuantum de 1500 lei lunar reprezentând diferenţa dintre veniturile obţinute anterior agresiunii şi pensia încasată în prezent.

Cu privire la daunele materiale pretinse, s-a constatat din probatoriul dosarului că au fost dovedite în mică măsură, suma probată cu acest titlu fiind şi achitată de inculpat în cursul procesului. Este vorba de suma de 445 lei reprezentând cheltuielile efective efectuate de partea civilă din suma totală de 4700 lei plătită de inculpat până în prezent (din care 1000 lei plătiţi la termenul din termenul din 16 martie 2016, suma de 700 lei achitată conform înscrisului de la fila 26 vol. 2 dosar, 1000 lei achitaţi la ultimul termen de judecată şi suma de 2000 lei predată părţii civile la termenul din 7 octombrie 2015).

Astfel, partea civilă a invocat cheltuieli cu deplasarea la spitalele din ... unde a fost internată în mai multe rânduri şi a fost examinată de medici. În ce priveşte costul total al acestor deplasări, nu s-a putut stabili de către instanţă care a fost acesta întrucât la dosar au fost depuse numeroase bilete de călătorie pe care nu sunt înscrise datele la care s-au efectuat călătoriile şi pentru ce rute sunt valabile. Mai mult, biletele au valori diferite, de 20 lei, 15 lei, 25 lei şi chiar 100 lei astfel că, nefiind date alte elemente legate de traseul urmat şi data călătoriei, nu se poate determina legătura de cauzalitate între fapta a cărei victimă a fost partea civilă şi scopul deplasării.

Potrivit probatoriului, numitul C. a suportat costul unor investigaţii medicale şi a taxei de însoţitor pentru martora N., cea care a stat la spital la .. cu ocazia primei internări, costuri ce se ridică la suma de 445 lei (filele 49-52 dosar). Acestea sunt singurele cheltuieli ce pot fi stabilite cu certitudine, raportat la probatoriul administrat în cauză, nefiind dovedită realitatea şi cuantumul celorlalte sume pretinse. Partea civilă nu a probat care a fost costul tratamentului urmat şi care a fost suportată de ea, ce obiecte de îmbrăcăminte i-au fost distruse prin fapta inculpatului şi ce valoare aveau, care a fost costul alimentaţiei speciale urmate în perioada spitalizării şi a convalescenţei. Susţinerile martorilor O, P, M, R nu sunt relevante sub acest aspect, aceste persoane făcând afirmaţii mult prea generale astfel încât să permită stabilirea cu exactitate a cheltuielilor. Simpla declaraţie că familia victimei ar fi cheltuit 5000 lei nu este suficientă pentru a-i acorda părţii civile suma menţionată în lipsa unor elemente concrete în raport de care să se determine realitatea cheltuielilor.

În consecinţă, instanţa a reţinut că daunele materiale pretinse de C. au fost dovedite în mică măsură respectiv în limita sumei de 445 lei, probată cu înscrisurile dosarului, sumă ce a fost achitată până la această dată de către inculpat.

În ce priveşte solicitarea aceleiaşi părţi civile de obligare a acuzatului la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 lei, instanţa a constatat că este întemeiată parţial. Faţă de probatoriul dosarului din care rezultă că leziunile suferite de victimă au avut gravitate deosebită şi au necesitat internarea acesteia în spital, efectuarea de intervenţii chirurgicale, o perioadă îndelungată de refacere, faţă de aspectul că victima prezintă infirmitate permanentă, faţă de atitudinea persoanei vătămate din timpul conflictului, instanţa consideră că pentru repararea prejudiciului moral suferit de aceasta este suficientă acordarea sumei de 50.000 lei.

Agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei a avut drept consecinţă producerea nu doar a unor suferinţe fizice, inerente în cazul producerii unor leziuni corporale, ci şi suferinţe de natură psihică. Persoana vătămată a urmat tratament medicamentos, a fost spitalizată o perioadă îndelungată de timp, acuză şi în prezent crize epileptice şi a fost lipsită de posibilitatea de a munci şi de a se întreţine singură. Numitul C. prezintă infirmitate permanentă, beneficiază de pensie de invaliditate, viaţa sa fiind marcată definitiv de cele întâmplate. În perioada scursă de la data comiterii faptei şi până în prezent partea civilă a manifestat dispoziţie depresivă persistentă, iritabilitate, tulburări de comportament, insomnii, scăderea elanului şi a iniţiativei, dificultăţi de relaţionare. Toate aceste simptome, pentru tratarea cărora a fost necesară internarea părţii civile, sunt consecinţe ale agresiunii a cărei victimă a fost, şi au marcat în mod negativ viaţa acesteia din ultimii ani. Dacă se ia în considerare vârsta persoanei vătămate care la momentul comiterii faptei avea 36 ani şi starea sa de sănătate care era bună, aceasta fiind aptă de muncă, acordarea unei compensaţii financiare pentru prejudiciul moral suferit este justificată. Cuantumul acesteia este apreciat în raport de toate elementele enumerate mai sus referitoare la contextul comiterii agresiunii şi consecinţele acesteia. Aşa fiind, instanţa va dispune, în baza art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357, art. 1391 din Codul civil, obligarea inculpatului A. la plata de daune morale către partea civilă C. în sumă de 45.745 lei. Această sumă reprezintă diferenţa dintre cuantumul total al daunelor morale acordate de instanţă, de 50.000 lei, şi suma de 4255 lei constatat ca fiind achitată de inculpat în cursul judecăţii (când se reţine că acesta a plătit 4700 lei din care 445 lei constituie daune materiale).

Partea civilă a mai solicitat ca inculpatul să-i achite o contribuţie lunară de 1500 lei reprezentând diferenţa dintre veniturile pe care le-ar fi obţinut aceasta dacă nu ar fi fost agresată de inculpat şi nu şi-ar fi pierdut capacitatea de muncă şi pensia pe care o încasează în prezent.

Probatoriul dosarului confirmă existenţa unei infirmităţi permanente, cu afectarea capacităţii de muncă, ce este consecinţa directă a infracţiunii săvârşită de inculpat însă nu este dovedită în ce măsură au fost diminuate veniturile părţii civile, astfel încât acesteia să i se acorde o contribuţie lunară. Victima unei infracţiuni este îndreptăţită la acordarea unei despăgubiri periodice, dacă vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale a avut drept urmare pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă; la stabilirea contribuţiei, ce constă în diferenţa dintre pensia sau ajutorul social primit de la asigurările sociale si veniturile lunare de care a fost lipsită ca urmare a vătămării suferite, se au în vedere veniturile astfel obţinute. Victima nu poate sa obţină despăgubiri decât in măsura in care pensia sau ajutorul social primit nu acoperă integral prejudiciul suferit.

În speţă, reţine instanţa de fond, nu s-a făcut dovada veniturilor obţinute de C. anterior comiterii agresiunii după cum nu s-a făcut dovada nici a pensiei încasată de el în prezent. Martorii audiaţi de instanţă la cererea părţii civile au susţinut că aceasta lucra ca mecanic şi şofer, în particular, obţinând venituri lunare între 1500 lei şi 2000 lei. Atâta timp cât aceste venituri nu erau înregistrate în evidenţele organelor fiscale iar depoziţiile martorilor fac referire la sume de bani aproximative, nu se poate stabili cu certitudine care erau veniturile pe care le încasa partea civilă. Pentru stabilirea contribuţiei trebuie determinate, cu exactitate veniturile încasate de victimă în fiecare lună, situaţie ce nu este probată în cauză. Nu rezultă din actele şi lucrările dosarului unde a lucrat partea civilă înainte de data de 15 august 2013, activităţile prestate de acesta, sumele de bani obţinute după cum nu rezultă nici în ce măsură a fost diminuată capacitatea sa de muncă şi care sunt veniturile sale actuale. În lipsa acestor elemente esenţiale nu poate fi evaluat prejudiciul suferit de victimă şi nu i se poate acorda suma necesară pentru acoperirea lui.

Referitor la despăgubirile invocate de unităţile medicale ce au efectuat cheltuieli cu tratarea acesteia, s-a constatat că sunt întemeiate. Este vorba de Spitalul D. ce a solicitat despăgubiri în sumă de 536,57 lei plus dobânda legală aferentă, Spitalul E. ce a invocat cheltuieli de spitalizare în sumă de 12.041,25 lei şi Spitalul F. ce a pretins cheltuieli de spitalizare în sumă de 977,34 lei, la care se adaugă dobânda legală până la achitarea prejudiciului.

Din probatoriul dosarului rezultă că victima agresiunii a fost internată în cele trei unităţi medicale, ce au efectuat cheltuieli cu tratamentul, investigaţii medicale, hrană, materiale sanitare.

Constatând că inculpatul A. este autor al infracţiunii de vătămare corporală gravă, infracţiune ce a avut drept consecinţă afectarea sănătăţii persoanei vătămate C. şi care a impus o serie de cheltuieli din partea celor trei unităţi medicale, instanţa a dispus, în conformitate cu art. 397 din Codul de procedură penală, combinat cu art. 1357 din Codul civil şi art. 320 alin.1 Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, republicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, obligarea inculpatului la plata sumelor pretinse de părţile civile

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, de inculpatul A. şi de partea civilă C., criticând-o pentru motivele arătate pe larg în încheierea de dezbateri din data de 10.01.2018, care fac parte integrantă din decizia de faţă.

Apelurile sunt întemeiate pentru cele ce urmează:

Reexaminând întreg probatoriu administrat în cauză, Curtea constată că, la data de 15 august 2013, în jurul orelor 16:00, aflându-se pe terasa localului numit „K.”, situat în mun. B., str. (...) nr..., inculpatul A. i-a aplicat persoanei vătămată C. o singură lovitură cu pumnul în zona feţei, provocându-i căderea, după ce aceasta din urmă l-a abordat pe inculpat, l-a prins de bărbie şi l-a călcat pe picior, gesturi ce l-au determinat să reacţioneze în modalitatea menţionată. În acea împrejurare, victima s-a lovit cu capul de ciment, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 – 130 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, care i-au pus viaţa în pericol şi care au determinat o infirmitate permanentă.

Momentul agresiunii a fost văzut de martorul L. care în declaraţia dată la urmărirea penală a relatat modul de derulare a evenimentelor, confirmând varianta inculpatului potrivit căreia persoana vătămată a fost cea care l-a provocat.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art. 75 alin. (1) lit. a) din Noul Cod penal (art. 73 lit. b Cod penal din 1969), îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

•infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoție puternică;

•starea de puternică tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite de cel provocat;

•provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă;

•riposta infractorului la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.

 Este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă, săvârșind astfel infracțiunea. În acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie la fel de grav ca și riposta celui provocat, ea obligă implicit la verificarea existenței unei proporționalități între intensitatea actului provocator și a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părților aflate în conflict, respectiv modul în care inculpatul a recepționat actul victimei în forul său interior, dar și obiectiv, respectiv aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o ripostă.

În speţa de faţă, contrar opiniei instanţei de fond, curtea constată că gesturile persoanei vătămate, de a-l călca pe picior pe inculpat, de a-l îmbrânci şi de a-l prinde de bărbie, au fost de natură să-i producă inculpatului o tulburare sau o emoţie suficient de puternică, care i-a răpit posibilitatea de control asupra acţiunilor sale, determinându-l să reacţioneze de maniera arătată, prin aplicarea unei singure lovituri cu pumnul, chiar dacă a avut ca efect dezechilibrarea şi căderea victimei (cauzat şi de un posibil consum de alcool), neputând fi considerată o reacţie excesivă în raport de actul provocator comis de persoana vătămată, apt chiar şi din punct de vedere obiectiv de a riposta.

De altfel, chiar şi procurorul a reţinut în cuprinsul actului de sesizare că persoana vătămată a avut o atitudine provocatoare faţă de inculpat, arătând că: „ În timp ce inculpatul se îndrepta către intrarea în bar, pentru a comanda ceva, persoana vătămată l-a văzut, s-a ridicat de la masă, s-a dus la acesta, l-a călcat pe picior, l-a prins de bărbie şi l-a îmbrâncit. În acest context, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură unică de pumn în zona feţei. Surprins de lovitură şi datorită consumului de alcool, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut pe terasă, lovindu-se în zona capului.” Cu toate acestea, Parchetul, deşi putea să facă cel puţin o analiză a reţinerii sau nu a provocării, s-a limitat doar la aprecierea că inculpatul nu trebuia să se lase antrenat de atitudinea provocatoare a persoanei vătămate, ci putea să aplaneze conflictul, plecând imediat de la locul incidentului.

Desigur că dacă ar fi luat această decizie, ideală pentru părţi, nici dosarul de faţă nu ar mai fi existat, însă, în condiţiile în care inculpatul nu a procedat în maniera invocată de procuror, ci a ales să dea curs primului impuls de a riposta violent, dar nu excesiv faţă de acţiunile provocatorii ale persoanei vătămate, curtea constată că se impune, pe bună dreptate, reţinerea în favoarea inculpatului a acestei circumstanţe atenuante.

În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, dată fiind succesiunea în timp a celor două coduri penale, Curtea constată că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a legii, reţinând în mod judicios că mai favorabil este Codul penal din 1969, chiar dacă textul de la art. 182 alin.(2) prevede limite mai mari de pedeapsă, acest fapt cântărind mai puţin în raport de alte instituţii cum ar fi: circumstanţele atenuante şi efectul lor, sau modalitatea de executare a pedepsei.

Prin urmare, Curtea, constatând că în cauză sunt incidente disp. art. 73 alin.(1) lit. b), referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării, urmează a da eficienţa cuvenită acestora, în virtutea disp. art. 76 alin.(1) lit. d) din Codul penal din 1969, care prevăd că, atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare( în speţă, 2 ani), pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general.

În cadrul acestei noi limite de până la 2 ani închisoare, curtea va proceda la o reindividualizare a pedepsei, urmând să dea eficienţă criteriilor prevăzute la art. 72 din Codul penal din 1969, şi anume: natura, gravitatea şi împrejurările comiterii infracţiunii, aşa cum au fost reţinute în cele ce preced, persoana inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, este tânăr, provine dintr-o familie organizată şi îşi câştigă existenţa într-un mod cinstit. De asemenea, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că în comunitatea în care trăieşte inculpatul se bucură de o bună reputaţie, nu este cunoscută ca o persoană violentă, este responsabilă, civilizată şi care nu a mai fost implicate în conflicte de acelaşi gen. În cursul procesului inculpatul a avut o atitudine adecvată, a recunoscut acuzaţiile formulate împotriva sa şi a despăgubit persoana vătămată căreia i-a achitat anumite sume de bani la diferite date, inclusiv în faza apelului.

Raportat la aceste criterii, curtea apreciază că în cauză aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 10 (zece) luni, situată sub minimul special de 2 ani închisoare (reducere obligatorie potrivit textului de lege mai sus citat), exprimă gradul concret de pericol social al infracţiunii şi periculozitatea inculpatului, fiind în măsură să asigure reeducarea acestuia şi prevenţia generală în comiterea de alte infracţiuni.

În ce priveşte modalitatea de executare, Curtea constată, în considerarea aceloraşi criterii de individualizare reţinute în cele ce preced, că poate fi dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fiind îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute la art. 81 din Codul penal din 1969, şi anume: pedeapsa aplicată nu depăşeşte 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior şi se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Referitor la latura civilă a cauzei, curtea constată că sub acest aspect sunt întemeiate toate apelurile declarate în cauză pentru motivele ce urmează a fi expuse mai jos:

La primul termen de judecată, persoana vătămată C. a depus la dosar o cerere de constituire de parte civilă înregistrată la data de 24.10.2014 (filele 26, 27 dosar instanţa de fond, vol. 1), în care precizează pretenţiile băneşti solicitate respectiv 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferinţa cauzată, daune materiale în cuantum total de 13.325 lei reprezentând contravaloarea hainelor distruse în timpul conflictului, costul tratamentelor efectuate după agresiune, cheltuielile cu transportul către unităţile medicale, cheltuielile efectuate în perioada spitalizării (constând în asigurarea unei alimentaţii speciale, achiziţionarea tratamentelor prescrise de medici, plata patului de spital pentru însoţitor), plata unei prestaţii periodice în cuantum de 1.180 lei lunar reprezentând diferenţa dintre veniturile obţinute anterior agresiunii (1.500 lei lunar) şi pensia încasată în prezent (320 lei lunar).

Prin aceeaşi cerere, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului şi la plata sumei de 250 lei/lună pentru fiul său minor H., rezultat din relaţia de concubinaj cu numita G., aceasta fiind suma cu care contribuia la întreţinerea minorului anterior agresiunii

Ulterior, mama minorului, numita G., a depus la instanţa de fond o cerere de despăgubire în favoarea minorului, înregistrată la această instanţă la data de 24 februarie 2015 (fila 106 dosar instanţa de fond, vol. 1). Instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte civilă, a minorului H., prin reprezentant legal G. Audiată de către instanţă, mama minorului a precizat că nu doreşte să formuleze pretenţii financiare în procesul penal şi că nu are nicio pretenţie de la inculpat, motiv pentru care instanţa de fond a constatat că nici persoana menţionată nu are calitate procesuală, apreciind că citarea sa a fost dispusă din eroare.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că prima instanţă nu a observat că şi tatăl minorului H., persoana vătămată C., a formulat o cerere de constituire de parte civilă în favoarea acestuia, aşa cum rezultă fără nici un dubiu din cuprinsul cererii de la filele 26, 27 din dosarul instanţei de fond, vol. 1, situaţie în care, scoaterea din cauză a minorului şi nepronunţarea asupra acţiunii civile, pe considerentul că nu ar exista o acţiune civilă exercitată în favoarea sa, este nelegală, ceea ce atrage desfiinţarea sentinţei doar cu privire la latura civilă a cauzei, în integralitatea ei, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a asigura părţilor două grade de jurisdicţie.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, de inculpatul A.  şi de partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 115/25.01.2017 a Judecătoriei Botoşani, va desfiinţa în parte sentinţa apelată, urmând ca în rejudecare, să-l condamne pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.(1), (2), cu aplicarea art. 73 alin.(1) lit. b), art. 76 alin.(1) lit. d) din Codul penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 81, art. 71 alin.(5) din Codul penal din 1969, va suspenda condiţionat executarea pedepsei principale de 10 (zece) luni închisoare aplicată prin decizia de faţă, precum şi a celei accesorii aplicată de prima instanţă, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni, conform art. 82 din acelaşi cod.

Totodată, Curtea îi va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din Codul penal din 1969, referitoare la cazurile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

De asemenea, va disjunge acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. atât în nume propriu cât şi în numele minorului H. şi o va trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă.

În temeiul art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare