Protecţia consumatorului Contract de credit Ofertă înşelătoare de contractare a împrumutului în monedă străină (franci elveţieni) Neinformarea completă, corectă şi precisă ale serviciilor financiare oferite conform art.27 şi 45 din codul consumului

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GIURGIU

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE  CIVILĂ Nr. 675/2016

Şedinţa publică de la 19 Septembrie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE ICM

Judecător MC

Grefier DV

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelant MS, apelant MMC pe apelant BANK SA, având ca obiect

acţiune în constatare  .

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa din data de 09.09.2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face corp comun cu prezenta decizie şi când instanţa motivată de lipsa de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea în cauză la data de  astăzi,19.09.2016, când:

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 05.01.2015 sub nr. 101/236/2015, reclamanţii MS şi MMC au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu intimata BANK SA să se dispună:

- să se constate caracterul abuziv al prevederilor art.1 pct.b şi art.6 pct.1 din contractul de credit bancar nr.RM42144640309/28.03.2008 în ce priveşte comisionul de procesare;

-  să se constate caracterul abuziv al prevederilor art.6 pct.2 din contractul de credit bancar nr.RM42144640309/28.03.2008 în ce priveşte comisionul de administrare;

- să se constate caracterul fix al ratei dobânzii pentru toată perioada de creditare;

- să se dispună obligarea pârâtei la convertirea în lei a creditului acordat în franci elveţieni la cursul de schimb franc elveţian/leu de la data acordării împrumutului;

- să se constate nulitatea celor trei acte adiţionale încheiate la contractul de credit bancar;

- restituirea sumelor de bani cu dobânda aferentă plătite cu titlu de comision de procesare, comision de administrare, sume rezultate din diferenţa de curs valutar.

 În motivarea contestaţiei la executare, reclamanţii arată în esenţă că la data de 28.03.2008 au încheiat cu pârâta un contract de credit pentru suma de 119.936,30 CHF (franci elveţieni). Potrivit reclamanţilor, moneda în care să se încheie contractul a fost sugerată de bancă, reclamanţii fiind atraşi de procentele reduse ale dobânzilor, însă contractul a fost preformulat, de adeziune, clauzele fiind prestabilite de bancă, fără posibilitatea negocierii vreunei clauze, fiind incidente dispoziţiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

 Reclamanţii au depus la dosar înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată, în esenţă că acţiunea este parţial inadmisibilă, parţial neîntemeiată, solicitând respingerea ei.

Pârâta a depus la dosar înscrisuri.

În afară de proba cu înscrisurile depuse de fiecare parte, în cauză s-a administrat şi proba cu interogatoriul părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 6213/28.10.2015 Judecătoria Giurgiu a admis în parte cererea reclamanţilor, a stabilit caracterul abuziv al clauzei din contractul dintre părţi privind comisionul de procesare, considerându-l un cost ascuns consumatorului şi a obligat pârâta la restituirea sumei de 2236,3 CHF, plătită  deja reclamantei, pe baza clauzei declarate nule.

Respingerea celorlalte pretenţii au fost justificate de instanţa fondului , în ordine , astfel:

- Comisionul de administrare pentru că a fost perceput doar în primul an de contract şi pentru că are corespondent într-o activitate reală a băncii în legătură cu fiecare client.

- Dobânda variabilă, conform actelor adiţionale se stabileşte pe baza unei marje fixe a băncii şi un indice fluctuant obiectiv neinfluenţat de părţile contractante, nivelul dobânzii interbancare Euribor, libor,  Robor.

- În ce priveşte conversia , prima instanţă a considerat că acesta reprezintă obiect principal al controlului , conform art.4 alin.6 din Legea 193/2000 şi asupra acestuia instanţa nu are facultatea de a aprecia.

- În ce priveşte nulitatea actelor adiţionale , pe constatarea caracterului lor aplicat,  particularizat situaţiei reclamanţilor, reprezintă dovada negocierii lor, aşa încât susţinerea contrariului de reclamanţi este contrazisă de evidenţa probatorie relevată de cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel atât reclamanţii MS, MMC, cât şi pârâta BANK SA, criticând-o pentru nelegaliattae şi netemeinicie.

În apelul lor reclamanţii au arătat :

1. Privitor la comisionul de administrare instanţa de fond motivează că presupune o activitate a băncii, că a fost perceput numai primul an de contract, renunţîndu-se la el după încheierea primului act adiţional şi inclus în dobândă.

Într-adevăr, monitorizarea-presupune o activitate a băncii, însă acest comision trebuia să fie inclus în costul  total al creditului - DAE. iar asa cum a fost perceput nu reprezintă decât o dobândă mascată.

Dobânda Anuala Efectiva (DAE) este un indicator care exprima costul real al unui credit, pe care băncile si instituţiile financiare nebancare sunt obligate sa-l afişeze, astfel încât consumatorii să poată compara eficient mai multe oferte, pentru a o alege pe cea mai convenabilă.

La dosar se regăsesc două oferte ale băncii din 2006 şi 2008, în prima se regăseşte dobânda DAE iar în cea anterioară contractării creditului de către reclamanţi, nu se mai găseşte acesta dobândă DAE. de unde rezultă că banca ascunde costul total al creditului. Acest comision de administrare, nu se face altceva decât sa se inducă in eroare consumatorul cu privire la dobânda percepută, în sensul că, deşi se arata ca acesta dobânda aferenta împrumutului este una fixa de 4,6_% , ea să ajungă prin aplicarea acestui comision de 0,150 la sold, la una mult mai mare de 6,59 %, iar acest comision reprezintă aproximativ 23% din rata lunară.

Întrucât unele banei au ascuns în mod intenţionat dobânda DAE în contractele de credit, profesorul şi judecătorul MFA, precizează în articolul Clauzele abuzive în contractele de credit în interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ca Directiva 87/102 trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să aplice din oficiu dispoziţiile care transpun în dreptul intern articolul 4, care prevăd că lipsa menţionării DAE într-un contract de credit de consum are drept consecinţă faptul că creditul aprobat este considerat scutit de dobânzi şi de costuri.

În cauza C-76/10, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dispus că în lipsa menţionării dobânzii anuale efective într-un contract de credit de consum, menţionare ce are o importanţă esenţială în contextul Directivei 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 1998, poate constitui un element decisiv în cadrul analizei de către o instanţă naţională a aspectului dacă o clauză dintr-un contract de credit de consum, referitoare la costul acestuia, în care nu figurează o asemenea menţiune, este redactată în mod clar si inteligibil în sensul articolului 4 din Directiva 93/13. In cazul în care nu aceasta este situaţia, instanţa respectivă, având în vedere toate împrejurările care însoţesc încheierea contractului în cauză în acţiunea principală, are posibilitatea de a aprecia, chiar din oficiu, dacă omiterea menţionării dobânzii anuale efective în clauza privind costul respectivului credit poate conferi acestei clauze un caracter abuziv în sensul articolelor 3 şi 4 din Directiva 93/13. Cu toate acestea, în pofida posibilităţii acordate de a aprecia contractul respectiv din perspectiva Directivei 93/13, Directiva 87/102 trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să aplice din oficiu dispoziţiile care transpun în dreptul intern articolul 4 din această ultimă directivă şi care prevăd că lipsa menţionării dobânzii anuale efective într-un contract de credit de consum are drept consecinţă faptul că creditul aprobat este considerat scutit de dobânzi şi de costuri.

Banca a încălcat legislaţia naţională cu privire la obligativitatea menţionării in contractele de credit a valorii DAE. Astfel a încălcat prevederile art. 5, art. 6 şi art.8 din legea 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice.

Pe lângă caracterul in sine abuziv acest comision, creează o discriminare între beneficiarii unor credite mici fata de cei cu credite mari cărora doar datorita valorii creditului li se percepe un comision mult mai mare pentru aceeaşi operaţiune de monitorizare de către banca o utilizării/rambursării creditului.

Instanţa de fond  mai precizează că s-a renunţat la perceperea comisionului de administrare după încheierea primul act adiţional, fiind inclus în dobândă.

Odată cu semnarea acestui act adiţional, banca a încălcat şi prevederile art. 9 indic. 3, punct (d) completat cu (e) şi art. 9 indic. 3, punct 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor actualizata cu O.U.G. nr. 174/2008.

Astfel banca a omis iarăşi menţionarea dobânzii DAE şi a introdus alt comision, numit comision la sold, de aceeaşi valoare cu cel de administrare.

Instanţa de fond mai motivează că comisionul de administrare este reglementat de prevederile art. 36 alin 3 din OUG 50/2010, act normativ care nu este aplicabil contractului de credit cât şi primului act adiţional, dar nu precizează că banca încalcă prevederile art. 46 punct (1) lit. d) şi h) din acelaşi act normativ.

Având in vedere cele menţionate, considerăm că instanţa de fond nu a judecat în mod corect (motivând o prevedere legală care apare după 2 ani) şi solicităm instanţei de apel să declare comisionul de administrare ca şi clauză abuzivă.

3. Cu privire la dobândă, instanţa de fond motivează că în nicio situaţie o dobânda variabilă nu poate fi apreciată prin ea însăşi ca fiind abuzivă, putându-se reţine cel mult ca abuziv modul de calcul. Or, în privinţa modului de calcul s-au încheiat trei acte adiţionale care explicitează dobânda şi, în final stabilesc o marjă fixă a băncii de 7,52 puncte procentuale pe toată durata contractuală.

a.) Reclamanţii  nu au considerat faptul că dobânda variabilă este abuzivă, ci faptul că a fost introdusă abuziv în primul act adiţional, contrar prevederilor art. 9 indic. 3, b) din O.G. nr. 21/1992, precum şi a modului de calcul al acesteia, contrar prevederilor art. 9 indic. 3, e) punct 1. şi punct 2. din O.G. nr. 21/1992.

Banca a menţionat la art. 4 punct 2, că după primul an de creditare putem opta pentru o dobândă fixă pe un an, dobândă fixă pe trei ani sau dobândă revizuibilă, iar la art. 4.7. Rata anuală a dobânzii in vigoare la momentul exercitării opţiunii va putea fi modificata de către bancă în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând ca noua Rata a dobânzii să fie adusă la cunoştinţa împrumutatului în modalităţile menţionate în Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare.

În baza acestei clauze, banca cu ocazia semnării primului act adiţional, a schimbat modalitatea de calcul a dobânzii, aceasta introducând o formulă de calcul unde rata anuală a dobânzii curente= media aritmetică pe ultimele 30 de zile calendaristice a LIBOR 6 luni(CHF)+marja băncii. Marja băncii este de 11,5 puncte procentuale.

Se observă foarte clar cum banca impune aceasta marjă ridicând valoarea dobânzii curente la 12,02%, contrar prevederilor art. 9 indic. 3, e) punct 1. şi punct 2. din O.G. nr. 21/1992, care precizează că se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract.

b.) La semnarea celui de-al doilea act adiţional banca a încălcat flagrant dispoziţiile art. 9 indic. 3, g) punct 1. din O.G. nr. 21/1992 care prevede că variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru, menţinând aceeaşi formulă de calcul a dobânzii.

Ori, potrivit art. 37 din O.U.G. 50/2010, dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului;

Marja bănci este menţinută la valoarea de 11,50 puncte procentuale, valoarea ratei dobânzii curente ridicându-se la 11,85%, banca stabilind o dobândă de 7,60% pentru o aşa zisă protejarea a clienţilor chiar dacă din calcul reieşea o dobândă mult mai mare.

Astfel, se încalcă prevederile art. 37 din O.U.G. 50/2010, marja băncii a fost impusă la valoarea de 11,50% , nu cum trebuia calculată - din dobânda de 4,6% se scădea valoarea indicelui de referinţă Libor de la data contractării creditului(2,93), rezultând o marjă în valoare de 1,67 %.

c.) în al treilea act adiţional, banca încalcă iarăşi legislaţia în materie, omiţând cu bună ştiinţă prevederile art. 16 din legea 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede că - dobânda va fi compusa dintr-un indice de referinţa EURIBOR/ROBOR/L1BOR la o anumita perioada sau din rata dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, in funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumita marja fixa pe toata perioada derulării contractului.

Valoarea marjei la acest act adiţional este cea precizată de instanţa de fond de 7,52%, însă nu este calculată conform prevederilor legislative menţionate anterior. 

Având în vedere că instanţa de fond a motivat că nu găseşte niciun element care să conducă la constatarea vreunei clauze abuzive contrar celor prezentate anterior cât si în răspunsul la întâmpinare şi Notele scrise, reclamanţii consideră  că aceasta nu a judecat în mod corect şi solicită  instanţei de apel să declare dobânda ca şi clauză abuzivă, să constate caracterul fix al acesteia până la încheierea celui de-al doilea act adiţional, odată cu modificarea legislaţiei conform OUG. 50/2010, după care să fie calculată la marja fixă din momentul acordării creditului de 1,67% conform aceluiaşi act normativ.

4. Cu privire la nulitatea celor trei acte adiţionale, instanţa de fond menţionează că cele trei acte adiţionale au fost încheiate pe baza unor discuţii între părţi, în urma unor negocieri, astfel încât nu există niciun element care să poată fi apreciat ca abuziv în vreunul dintre actele adiţionale.

Instanţa de fond are dreptate doar în ceea ce priveşte discuţiile dintre părţi, pentru întocmirea solicitării de restructurare nr. 982 din 04.08.2009, însă cu privire la negocieri, acestea nu au existat. Arată reclamanţii , că aşa cum rezultă din  toate documentele înaintate instanţei, actele adiţionale sunt preformulate, de adeziune, clauzele fiind prestabilite de bancă fără a exista posibilitatea negocierii vreunei clauze. Mai mult de fiecare data au fost inserate clauze in defavoarea reclamanţilor cum ar fi dobânda mai mare, modalitatea de calcul a dobânzii datorate ce a condus la creşterea acesteia, introducerea in sarcina noastră a riscului creşterii cursului valutar.

Primul act adiţional a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din legea 193/2000, art. 9 ind 3, lit.e), punctul 1 şi punct 2 din O.G. 21/1992 şi art. 8 din legea 190/1999.

În susţinerea celor menţionate, reclamanţii supune  atenţia cu privire la faptul că solicitarea de restructurare a fost adresată băncii in data de 04.08.2009 iar semnarea actului adiţional s-a făcut in data de 10.08.2009. Se observă in mod foarte clar, cine s-a grăbit in semnarea acestui act (in doar şase zile, dintre care două nelucrătoare).

Acelaşi mod de lucru s-a practicat şi la încheierea celorlalte două acte adiţionale, mai mult de atât acestea nu sunt semnate şi de către codebitor.

Instanţa de fond trebuia să ţină seama că banca nu a făcut nicio dovadă privind negocierea vreunei clauze contractuale  atât în contract cât şi actele adiţionale, conform art. 4 alin. (3) din legea 193/2000.

Având in vedere cele menţionate, reclamanţii consideră că instanţa de fond nu a judecat în mod corect şi solicită  instanţei de apel să declare nule cele trei acte adiţionale sau să elimine clauzele abuzive inserate din acestea.

5. Cu privire la convertirea în lei a creditului acordat în franci elveţieni, la cursul de schimb de la data acordării creditului instanţa de fond motivează că intervenţia instanţei asupra obiectului principal al contractului este inadmisibilă, de vreme ce acesta este exprimat într-un limbaj uşor inteligibil, însă nu sesizează faptul că banca ascunde în mod intenţionat faptul că în contractul de credit nu se prevede fluctuaţia monedei în care se face împrumutul şi înşeală clienţii cu informaţii false. Astfel se încalcă prevederile art. 2, alin. 2 din legea 469/2002 - privind unele masuri pentru întărirea disciplinei contractuale (abrogata în prezent, dar în vigoare în 2008 când s-a încheiat contractul), ale art. 6 din legea nr. 363/2007- privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii

- legea 469/2002 la art. 2, alin. 2,- " Contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, în funcţie de natura sa, clauze contractuale referitoare la: obligaţiile ce revin părţilor în derularea contractului, condiţiile de livrare şi de calitate a bunurilor şi/sau serviciilor, termenele, modalităţile de plată şi de garantare a plăţii preţului, instrumentele de plată şi clauzele de consolidare a preţului în condiţiile inflaţiei si devalorizării, riscul contractual, precum şi modul de soluţionare a eventualelor litigii apărute în legătură cu derularea şi executarea contractului"

- legea nr. 363/2007 art. 6, (1) - O practica comerciala este considerata ca fiind acţiune înşelătoare daca aceasta conţine informaţii false sau, in orice situaţie, inclusiv in prezentarea generala, induce in eroare sau este susceptibila sa inducă in eroare consumatorul mediu, astfel încât, in ambele ipoteze, fie il determina, fie este susceptibila a-l determina pe consumator sa ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar daca informaţiile sunt, in fapt, corecte in raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:……..

b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziţia, accesoriile, asistenta acordata după vânzare si instrumentarea reclamaţiilor, modul si data fabricaţiei sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, originea geografica sau comerciala, rezultatele care se pot obţine din utilizarea sa, rezultatele si caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului:……

d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenta unui avantaj specific al preţului;

Banca, a avut OBLIGATIVITATEA sa introducă clauza de consolidare a preţului in condiţiile inflaţiei si devalorizării, însă a preferat să ascundă şi să dezinformeze consumatorii, şi să le transfere acestora riscuri devalorizării valutei.

Banca nu a acţionat cu bună credinţă, aceasta având obligaţia de a explica riscurile la care se expun, de a le pune la dispoziţie informaţiile necesare, astfel încât să aibă posibilitatea de a evalua consecinţele economice ale contractării creditului. Ori, aceasta i-a indus în eroare prin publicitatea eronată, indicaţiile şi recomandările angajaţilor săi de a contracta credite în CHF. Având în vedere poziţiile de inegalitate, banca avea obligaţia să îi informeze în mod complet, corect şi precis cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) şi implicit cu privire la implicaţiile îndatorării şi la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

Având în vedere prevederile art. 966-970 Cod civ. în vigoare la momentul încheierii contractului, rezultă că părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negociere şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, Ori, banca nu a negociat nimic, a ascuns in mod intenţionat şi a transferat întregul risc valutar asupra reclamanţilor, omiţând cu bună ştiinţă să insereze în contract  date cu privire la fluctuaţia monedei, precum şi introducerea clauzei abuzive din actele adiţionale, care îi înştiinţează că suma lunară de plată poate să crească pe viitor ca urmare a posibilităţii creşterii cursului de schimb valutar .

Instanţa de fond motivează că valuta este o marjă ca oricare alta, iar creditorul are dreptul la restituirea unei mărfi de aceeaşi calitate. Potrivit art. 1578 C.civ.(1864)obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. Această motivare este în favoarea reclamanţilor,  dacă instanţa de fond studia toate documentele din dosar,  întrucât proprietarul de la care au cumpărat imobilul dorea ca plata să se facă în euro, a solicitat un credit în această monedă, însă angajata băncii le-a direcţionat intenţionat pentru un credit în CHF, aceasta precizându-le că CHF-ul este stabil şi are o dobândă mai mica. Banca nu a oferit suma de franci elveţieni  cach  proprietarului de la care a  cumpărat imobilul deoarece nu dispunea de această lichiditate, pentru ca acesta să facă schimbul valutar la altă casă de schimb care avea ofertă mai bună. Ea a beneficiat de efectuarea schimbului valutar în lei, după care a schimbat în euro. De menţionat este şi faptul că până în anul 2014 nu au putut plăti rata la bancă cu franci elveţieni cach, deoarece politica băncii nu permitea acest lucru fiind nevoiţi să cumpere această valută la un curs mai mare decât la celelalte case se schimb valutar. 

Instanţa de fond mai motivează că este exclusă orice intervenţie a instanţei în privinţa modificării obiectului contractului, atât în ceea ce priveşte moneda de calcul cât şi a cursului de schimb(orice împrumut în monedă străină presupune un risc asumat în mod conştient de părţi). Din înscrisurile prezentate în cererea de chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare, notele scrise cât şi la documentele anexate la acestea, instanţa de fond nu observă că banca le-a ascuns în mod intenţionat riscul valutar, mai mult de atât, au fost induşi în eroare cu privire la stabilitatea acestei monede, după care a prevăzut o clauză abuzivă în actele adiţionale prin care îi informa, că ei vor  suporta o sumă lunară de plată poate să crească pe viitor ca urmare a posibilităţii creşterii cursului de schimb valutar.

În drept au fost invocate dispoziţiile Directivei 2008/48/CE, OG 21/1992, Legea 296/2004, privind Codul Consumului - Art 27 lit b, Art 45, Art 47 şi Art 48, precum şi practică a CJUE.

În cererea sa de apel BANK SA a arătat că instanţa de fond a considerat eronat caracterul abuziv al clauzei reglementate la art. 1.1 lit.b) si art.6.1 din Contractul de credit, care reglementează comisionul de procesare, considerând că „ instanţa nu este convinsă de argumentele pârâtei în sensul că activitatea de procesare a cererii de creditare presupune eforturi şi cheltuieli deosebite din partea băncii, de vreme ce acesta este chiar obiectul de activitate al pârâtei, constituind pentru aceasta o rutină. Calcularea acestui comision ca un procent din credit este absurdă de vreme ce procesarea oricărei cereri, indiferent de sumă, presupune în esenţă aceleaşi etape şi acelaşi efort logistic din partea băncii. Mai mult decât atât, procesarea cererii este făcută exclusiv în favoarea băncii care are interesul să nu acorde credit unui debitor insolvabil. Procesarea ţine de esenţa activităţii băncii si nu reprezintă un serviciu solicitat de client care să poată fi tarifat."

Toate aceste argumente folosite de instanţa de fond pentru a-si motiva soluţia nu sunt argumente de natura juridica astfel cum impune legislaţia si nu respecta interpretările naţionale sau europene in domeniul clauzelor abuzive.

În primul rând instanţa de judecată nu trebuie sa fie convinsă de argumentele pârâtei, pentru ca instanţa de judecata potrivit dreptului romanesc în vigoare judecă în drept si nu în echitate, instanţa trebuie să analizeze dispoziţiile legii şi să constate dacă sunt sau nu îndeplinite toate prevederile legale în mod cumulativ pentru a consideră o clauză contractuală drept clauza abuzivă. Deşi, instanţa de fond recunoaşte ca banca face nişte cheltuieli şi în etapa precontractuală de acordare a creditului şi în momentul acordării acestuia, banca depunând înscrisuri probatorii aflate la dosarul cauzei care dovedesc efectuarea acestor cheltuieli, le minimizează , considerând în mod nejustificat că acestea sunt de rutina şi trebuie suportate exclusiv de către Bancă, aceasta teză nefiind fundamentată pe vreun text de lege.

În al doilea rând, instanţa de fond face judecăţi de valoare pur subiective, nemotivate în drept, considerând că , „calcularea acestui comision ca un procent din credit este absurdă". Or, din interpretarea dispoziţiilor legale se poate constata ca la data acordării creditului Legea nr. 193/2000 nu interzice perceperea unui astfel de cost, iar O.U.G. nr. 50/2010, la art.19 prevede ca: "Se interzice perceperea unui comision de analiza dosar in cazul în care creditul nu se acorda" Per a contrario, nu se interzice perceperea comisionului în cazul în care creditul este acordat, cum este de astfel si situaţia dedusă judecaţii. Instanţa de fond deşi recunoaşte ca procesarea unei cereri de credit presupune parcurgerea unor etape si un efort logistic din partea băncii, acreditează idea greşită că acest comision de procesare ar trebui să fie într-un cuantum mai redus, deşi caracterul adecvat al preţului nu putea face obiectul analizei instanţei, după cum ne spune şi legiuitorul, iar clauza contractuală este una cât se poate de clară şi explicită. De altfel, Reclamanţii-intimaţi au recunoscut prin interogatoriu că acest cost al creditului reprezentat de comisionul de procesare a fost cunoscut şi acceptat de către ei încă de la semnarea cererii de credit, cand au luat cunoştinţă despre condiţiile de creditare şi de plata acestui comision de procesare.

Este greşită teza susţinută de instanţa de fond că procesarea cererii de credit este făcută exclusiv în favoarea băncii , iar acesta activitate nu reprezintă un serviciu solicitat de client care sa poată fi tarifat. Daca instanţa ar fi analizat cu atenţie probele administrate în această cauză ar fi constatat că din interogatoriile reclamanţilor rezultă în mod indubitabil că iniţiativa contractării acestui credit le-a aparţinut şi ca au avut cunoştinţa încă înainte de semnarea contractului care sunt costurile creditului şi comisioanele pe care trebuie sa le plătească băncii dacă doresc să achiziţioneze un credit.

Clauza contractuală de la art. 6.1 din contractul de credit, criticată prin acţiunea introductivă, prevede că: „Pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 1,9%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menţionata la art. 1.1. lit. a). Comisionul se va plaţi integral, la data tragerii creditului".

Subscrisa nu ar fi antrenat cheltuieli cu analiza acestui credit dacă nu ar fi fost solicitat de intimaţii-reclamanţi.

Se învederează faptul că este lesne de observat, prin raportare la conţinutul şi modul de exprimare a clauzei suscitate, faptul că această clauză prevede formula de calcul a comisionului, sursa de plată a comisionului (din credit) şi scadenţa acestuia (data tragerii creditului). Exprimarea din contractele de credit cu privire la determinarea comisionului de procesare este clară, fără echivoc şi pe înţelesul consumatorului mediu. Comisionul de procesare a fost perceput o singura data la data acordării creditului şi a avut o valoare prestabilită procentual prin raportare la valoarea acordata a creditului, nu a fost încălcată nicio prevedere legala în vigoare la data calculării lui şi este denumirea comercială a comisionul de analiză dosar menţionat în art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010. Ca orice activitate, şi activitatea de întocmire si procesare a unei cereri de creditare, de întocmire a unui dosar de credit, în vederea soluţionării unei cereri de creditare depuse de un potenţial client, presupune anumite costuri. Aceste costuri sunt avansate iniţial de către bancă şi restituite ulterior de către client.

Valoarea acestui comision este justificata de costurile generate de analiza şi întocmirea dosarului de credit şi elaborarea contractelor care au în structura lor o serie de cheltuieli legate de:

- salarizarea personalului implicat de fluxul de creditare;

- cheltuieli legate de asigurarea spaţiului in cadrul căruia se desfăşoară activitatea bancara;

- cheltuieli legate de asigurarea sistemului de comunicaţii si sistemului informatic;

- cheltuieli legate de asigurarea materialelor de birotica si servicii interne;

- cheltuieli legate de pregătirea unui dosar de împrumut (analiza - clientului, scorarea veniturilor acestuia, elaborarea aprobării creditului, elaborarea contractului de credit).

Aceste acţiuni sunt deja de notorietate în piaţa creditului bancar şi în plus, ele se deduc din conţinutul documentaţiei de credit pusa de banca la dispoziţia solicitantului anterior aprobării cererii de credit. Comisionul de procesare nu reprezintă decât un cost previzibil ai creditului, un preţ datorat de clienţi, liberi de altfel sa decidă daca achiziţionează sau nu, la preţul dat, un anumit produs financiar. Acest comision acoperă costurile pe care banca le-a efectuat in activitatea de procesare a cererii de credit si avem aici in vedere toate verificările pe care banca este nevoita sa le efectuează cu privire la client, veniturile, bonitatea acestuia etc.

Nu poate fi menţinută teza greşită a instanţei de fond că acest comision de procesare

este de fapt o „ dobânda mascată......folosit pentru a atrage în mod neloial clienţii", tocmai

pentru a justifica îndeplinirea condiţiei relei- credinţe a Băncii.

Astfel, prin aceste concluzii privind comisionul de procesare se dovedeşte că instanţa de fond nu a înţeles diferenţa dintre comisionul de procesare si dobânda, fapt care a determinat pronunţarea unei soluţii contradictorii si nelegale, care justifica pe deplin admiterea apelului.

Reaminteşte apelanta BANK SA faptul că, spre deosebire de dobândă, comisionul de procesare a fost perceput o singura dată, la momentul tragerii creditului.

• Intimaţii NU AU SUFERIT UN DEZECHILIBRU SEMNIFICATIV efectiv care sa fi fost prezentat în faţa instanţei şi dovedit prin asumarea unui cost al creditului care le-a fost prezentat, de care au ştiut încă de la data completării cererii de credit şi pe care l-au acceptat fără nici un fel de obiecţiune scrisă.

• Noţiunea „dezechilibru semnificativ" in detrimentul consumatorului trebuie apreciata prin intermediul unei analize a normelor naţionale aplicabile în lipsa unui acord între părţi, pentru a evalua dacă şi, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare.

Pentru ca o clauză contractuală să poată fi calificată ca fiind abuzivă, dezechilibrul produs trebuie sa fie de o asemenea amploare astfel încât: să nu poată fi prevăzut de către

consumator în mod obiectiv şi să nu permită consumatorului să atingă scopul urmărit prin încheierea contractului de credit.

Aşadar, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligaţiile pârtilor ar trebui sa fie incidenţa lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de faţă. Pentru a fi considerată în mod legal o clauză contractuala drept clauza abuziva, legiuitorul a avut in vedere dezechilibrul juridic al pârtilor si nu dezechilibrul economic al acestora cum in mod greşit a considerat instanţa de fond care si-a motivat sentinţa adoptata astfel: „ instanţa apreciază că prin valoarea ei mare ( n.n 2236,3 CHF ), clauza respectivă creează prin ea însăşi în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

• Nici în ceea ce priveşte condiţia relei-credinţe a profesionistului, consideră apelanta-pârâtă BANK SA că în această cauză nu este îndeplinită, aceasta  acţionând cu bună-credinţă pe tot parcursul perioadei contractuale şi nu numai la momentul încheierii actelor adiţionale la contractul de credit, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar ambele părţi trebuie să respecte şi să-şi îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile asumate prin contractul de credit.

Apelanţii-intimaţi MS şi MMC au formulat întâmpinare la apelul băncii solicitând respingerea ca nefondat , argumentând că activitatea de procesare a cererilor de creditare reprezintă însăşi obiectul de activitate al pârâtei fiind absurd să încaseze comision procentual în condiţiile în care procesarea oricărei solicitări urmează o procedură uniformă aceeaşi indiferent de valoarea împrumutului ce s-a cerut.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.205 C.Pr.Civ.

În întâmpinarea sa BANK SA a cerut respingerea apelului apelanţilor reclamanţi ca nefondat, deoarece reclamanţii nu au suferit nici un dezechilibru semnificativ

efectiv care sa fi fost prezentat in fata instanţei de fond si dovedit.

Dezechilibrul semnificativ vizat de Legea nr. 193/2000 vizează drepturi si obligaţii rezultate din contract, adică are în vedere dezechilibrul juridic si nu economic la  care fac referire reclamanţii, decurgând din inegalitatea dintre drepturi si obligaţii astfel cum rezulta din exemplele de clauze abuzive date în Anexa la Legea nr. 193/2000.

Noţiunea „dezechilibru semnificativ" în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naţionale aplicabile în lipsa unui acord între părţi, pentru a evalua daca şi, eventual, în ce măsura contractul îl plasează pe consumator într-o situaţie juridica mai puţin favorabila in raport cu cea prevăzuta de dreptul naţional în vigoare.

Aşadar, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui sa fie incidenţa lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi.

Contractele încheiate cu consumatorii au natura unor contracte comerciale şi este perfect legal ca banca sa perceapă pe lângă dobândă (preţul standard al unui împrumut) şi orice ale costuri ( comisioane legale ) care fac ca scopul comercial al contractului încheiat să fie atins, respectiv de obţinere a profitului scontat la lansarea si comercializarea pe piaţă a produsului de credit.

Motivaţia perceperii comisioanelor de procesare si administrare credit a fost explicată în clauzele contractului, fiind indicate serviciile efectuate de Bancă şi  care presupun în schimb o contraprestaţie din partea reclamantului sub forma comisionului respectiv.

Pe de alta parte, nu exista nimic dezechilibrat între dreptul de a li se acorda un credit în moneda CHF- drept de care au beneficiat reclamanţii şi obligaţia de a rambursa ulterior ratele în contul de CHF indicat în contractele de credit. Dimpotrivă, orice cerere privind modificarea clauzelor iniţiale din contractul de credit ar crea un dezechilibru contractual în defavoarea Băncii şi o situaţie generatoare de pierderi pentru Bancă.

BANCA A FOST DE BUNA-CREDINTA atât la data încheierii Contractului de credit, cât şi a actelor adiţionale la acesta, dar şi ulterior.

Potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar ambele părţi trebuie să respecte şi să-şi îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile asumate prin contractul de credit.

Apreciază pârâta  că a avut o atitudine corespunzătoare şi a acţionat cu buna credinţă, în contextul în care încă din faza precontractuală când reclamanţii au completat cererea de credit au cunoscut faptul ca urmau sa achite comisioanele de procesare si de administrare credit, precum şi valorile acestora menţionate în contract, respectiv în graficul de rambursare. Totodată, costurile comisioanelor sunt informaţii publice ce pot fi găsite în orice agenţie a Băncii, fiind afişate la sediile Băncii, nefiind pertinenta teza susţinuta de către reclamanţi ca nu au cunoscut costurile totale ale creditului, respectiv care este DAE ( dobânda anuala efectivă) şi în lipsa acestor elemente, reclamanţii consideră ca ar fi aplicabil un contract de credit fără costuri, încheiat cu titlu gratuit, ceea ce ar fi inadmisibil din punct de vedere legal.

Valoarea comisionului de administrare credit a fost evidenţiata în graficul de rambursare aferent Contractului de credit, semnat de client, care a ştiut la momentul încheierii contractului ce comisioane are de plata şi care este valoarea lor.

Totodată, în cadrul contractului şi în condiţiile de creditare sunt indicate serviciile efectuate de către Banca în vederea încasării acestor comisioane, fără utilizarea unor termeni ambivalenti sau echivoci.

În ceea ce priveşte NEGOCIEREA CLAUZELOR CONTRACTUALE precizează pârâta  următoarele:

Esenţiale în contract sunt şi elementele care, în concret l-au determinat pe consumator sa contracteze. Cererea de acordare a creditului a fost formulata de către împrumutat în sensul acordării unui credit în CHF pentru achiziţionarea unei locuinţe. Astfel cum a statuat Curtea Europeana de Justiţie, „articolul 4 din directiva prevede ca eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale trebuie apreciat luându-se in considerare natura bunurilor sau serviciilor pentru care s-a încheiat contractul si raportandu-se, in momentul încheierii contractului, la toate circumstanţele care însoţesc încheierea contractulu3", „calificând concret o clauze contractuala specifica in funcţie de împrejurările fiecărei spete".

Reclamanţii au beneficiat o perioada de reflecţie de la data formulării cererii de credit pana la momentul încheierii contractului si ar fi putut sa aleagă oricare alt tip de credit dintre produsele pe care le deţinea Banca la momentul respectiv, însă aceştia au dorit contractarea unui credit în CHF.

Dovada existentei posibilităţii de negociere anterior încheierii contractului, pârâta a  făcut-o prin depunerea la dosarul cauzei a Instrucţiunilor de lucru privind negocierea prevederilor contractelor încheiate in vederea furnizării de servicii persoanelor fizice. Acest înscris reglementează procedura pe care Banca o urmează la nivel intern în situaţia în care există clienţi care înţeleg să uzeze de dreptul ce le este recunoscut de a negocia şi de a solicita modificarea anumitor clauze contractuale.

În conformitate cu procedurile de lucru interne sus-menţionate, ofiţerul de credite le-a prezentat împrumutaţilor caracteristicile produsului, condiţiile generale de acordare a creditului şi nu au primit nicio solicitare de la acesta în vederea modificării documentaţiei contractuale.

Prin urmare Banca a făcut dovada disponibilităţii de negociere anterior încheierii contractului, dovada care nu a fost răsturnata de apelanţii-reclamanţi prin nici o alta proba contrarie.

Contractul a fost insusit de reclamanţi prin semnătura, banca nu i-a obligat pe aceastia să îl semneze, putând refuza semnarea lui sau îl puteau semna cu obiectiuni daca ar fi calificat oferta băncii ca fiind abuzivă, ceea ce nu s-a întâmplat la momentul semnării contractului. Potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din vechiul Cod civil, convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante, iar ambele părţi trebuie sa respecte si sa-si îndeplinească cu buna-credinţă obligaţiile asumate prin contractul de credit.

De altfel, înţelesul termenilor utilizaţi pentru comisionul de administrare credit încasat de către Banca este unul clar şi inteligibil, care face parte din vocabularul de baza al limbii romane, iar înţelesul acestuia este cunoscut de orice vorbitor .

Referitor la dobânda

Clauzele referitoare la modul de stabilire a dobânzii variabile nu au şi nu au avut caracter abuziv pentru următoarele motive:

Potrivit pct.1 lit. a alin. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000:

„(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare î?i rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motiva?ie întemeiată, în condi?iile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte păr?i contractante ?i acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."

Prin urmare, prin textul de lege legiuitorul a statuat cu titlu de excep?ie, condi?iile în care o clauza contractuală nu este abuzivă chiar dacă furnizorul de servicii î?i rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii, în aceste condi?ii, pentru că o clauză contractuală să poată fi calificată ca fiind abuzivă, ar fi necesar ca dezechilibrul produs în detrimentul consumatorului să fie de o asemenea amploare încât să nu poată fi prevăzut de către un consumator în mod obiectiv ?i să nu permită consumatorului să atingă scopul urmărit prin încheierea contractului de credit.

Astfel, pârâta a înţeles că, la momentul contractării unui împrumut cu dobândă variabilă, acordat pentru o perioadă îndelungată, orice consumator ra?ional se aşteaptă sau ar trebuie să se a?tepte la o eventuală cre?tere în timp a ratei dobânzii. În concluzie, având în vedere modul concret prin care a în?eles să facă aplicarea clauzelor contractuale privitoare la dobândă, apare că evident faptul că acestea nu sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul reclaman?ilor. Reclamanţii sunt confuzi ?i se contrazic, când de?i recunosc prin cererea de apel caracterul variabil al dobânzii, contesta însă modul de calcul al acesteia, considerând în mod eronat că dobânda stabilită pe baze contractuale prin admiterea cererilor de restructurare ale creditului, nu ar fi legală. Prin cele trei acte adi?ionale la contractul de credit Banca a stabilit în mod corect dobânda prin raportare la LIBOR la 6 luni la care se adaugă marja fixă a Băncii.

 Solicită să se  aibă  în vedere faptul că ace?ti clien?i au beneficiat de cele 3 restructurări ale creditului prin acceptarea de către Bancă, a încheierii celor 3 acte adi?ionale la contractul de credit în datele de 04.08.2009, 03.08.2010 ?i 29.08.2011. Prin aceste restructurări ale creditului împrumuta?ii au beneficiat de reducerea dobânzii pentru o perioadă determinată conform actelor adi?ionale semnate la contractul de credit, dobândă fiind fixă ?i diminuată de regulă pentru 2 ani. Aceste restructurări ale creditului nu sunt obligatorii sunt facultative ?i  reprezintă tocmai dovezi evidente ale negocierilor dintre păr?i, care sunt în avantajul clien?ilor afla?i în dificultate financiară, ele echivalând cu o amânare la plată a recuperării banilor împrumuta?i. Neîntemeiate sunt astfel ?i solicitările de anulare ale celor 3 acte adi?ionale, în acest sens apelan?ii-reclaman?i neaducând nici o dovadă în sensul sus?inerii punctului lor de vedere. Singurul lor argument, care nu poate fi primit de către instan?ă ?i nu poate fi considerat o clauză abuzivă, este că solicitările de restructurare ale creditului au fost aprobate într-un termen relativ scurt de 6 zile, iar prin aceasta, reclamanţii încearcă să demonstreze fără succes că Banca nu ar fi fost de bună-credin?ă, efectul acceptării restructurărilor fiind exact invers, Bancă venind prin acceptarea acestora în sprijinul reclaman?ilor, tocmai pentru a-?i îndeplini obliga?iile contractuale.

Referitor la comisionul de administrare credit

 Analizând clauza contestată, solicită să se  constate  că este clar precizată presta?ia pe care banca o oferă contestatorilor în schimbul comisionului perceput, precum ?i modalitatea de calcul a acestui comision, într-o manieră care permite în?elegerea acestora de către orice persoană. Astfel, Banca percepea comisionul de administrare credit că fiind costul unui serviciu realizat de Bancă.

A?a cum rezultă din însă?i defini?ia dată de legiuitor în art. 36 alin. 3 din OUG nr.50/2010, nu se impune detalierea exagerată a activităţilor pe care Banca le efectuează în schimbul comisionului încasat:

 « (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de opera?iuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului».

Defini?ia dată de lege comisionului este una succintă, în termeni preci?i ?i u?or de în?eles cum de altfel este ?i defini?ia comisionului de administrare credit prevăzută de art.6.2 din contractul de credit care respectă întocmai cerin?ele legii.

 Nu se poate sus?ine caracterul abuziv al clauzei contractuale care reglementează comisionul de administrare credit în condi?iile în care legiuitorul admite existen?a acestui comision prin art.36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, act normativ care a transpus în legisla?ia na?ională Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori.

 Detaliind activităţile ?i costurile aferente procesului de administrare a creditului pârâta  precizează  faptul că acest proces presupune următoarele activităţi:

-portofoliul credite este monitorizat în vederea identificării întârzierilor Io plată,

-clien?ii care înregistrează întârzieri la plată sunt contacta?i prin metode specifice în vederea colectării sumelor restante,

-pentru sumele rămase necolectate banca derulează procedurile de executare silită, garan?iile ata?ate creditelor sunt monitorizate de bancă anual,

-primirea ?i procesarea solicitărilor clientului referitoare la: retragere din credit, rambursări în avans, modificare data scadenta, modificare conturi de rambursare, schimbare garan?ie, acord închiriere imobil, renun?are calitate codebitor, restructurare, consolidare, etc.

În acest proces sunt implicate următoarele departamente ale băncii: Agen?ia băncii, Cali center, Departamentul administrare credite PF, Departamentul analiză credite PF, Colectivul aprobare ?i strategii de colectare credite PF, Departamentul juridic, Departamentul garan?ii, Departament colectare retail, iar în ceea ce prive?te costurile, acestea implică cheltuieli de resurse umane, logistică, utilizare aplica?ii informatice, printări formulare, interogări baze de date, cheltuieli telefonie, cheltuieli deplasare (având în vedere că, garan?iile ata?ate creditelor sunt monitorizate de bancă anual).

 Toate aceste costuri au fost confirmate ?i printr-o expertiză extrajudiciară efectuată de compania Deloitte care a cifrat cheltuielile înregistrate de bancă în perioada 2008-2011, aferente administrării creditelor garantate existen?e în portofoliu, Io suma de 135 milioane lei.

Nici în ceea ce prive?te convertirea în lei a creditului acordat în franci elve?ieni la cursul de schimb de la data acordării creditului, aceste critici ale hotărârii instan?ei de fond nu pot fi admise, deoarece atunci când a respins acest petit instan?a a avut în vedere principiul nominalismului monetar, care este un principiu legal.

 Astfel, se află în situa?ia unui împrumut în franci elve?ieni, împrumutatul primind o sumă în această valută ?i fiind obligat să o restituie în aceea?i valută. Codul Civil din 1864 (art. 1578) dar ?i Noul Cod Civil (ort. 2164) consacra principiul nominalismului, principiu potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze aceea?i sumă nominal primită, indiferent de modalitatea în care poate varia cursul de schimb al valutei respective. Excep?iile de la aplicarea principiului nominalismului monetar sunt de strictă interpretare, fiind prevăzute expres de lege în materia contractului de împrumut în condi?iile art. 1578 alin 1 ?i 2 V.C.Civil. întrucât principiul nominalismului este unul legal, excep?iile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurispruden?iala, ci doar pe cale legală. Reclamanţii de?i cunosc principiul nominalismului monetar, fac o interpretare gre?ită a acestuia, sus?inând că în virtutea acestui principiu ar trebui să restituie RON nu CHF, deoarece inten?ia lor reală a fost de a contracta un credit în RON ?i nu în CHF. Aceste argumente nu sunt pertinente ?i sunt gre?ite, fiind înlăturate tocmai prin cererea de acordare a creditului ?i prin contractul de credit unde dovedim că inten?ia păr?ilor contractante a fost de a solicita ?i primi un credit în CHF.

 În ceea ce prive?te legisla?ia clauzelor abuzive, dispozi?iile art. 3 alin 2 din Legea 193/2000 menţionează în mod expres faptul că acele clauze contractuale « prevăzute în temeiul altor acte normative (n.n. Codul Civil) în vigoare nu sunt supuse dispozi?iilor prezen?ei legi ». Aceea?i idee este inclusă ?i în textul Directivei 93/13/CEE implementată prin intermediul  Legii 193/2000 care în dispozi?iile paragrafului 13 prevăd faptul că « actele cu putere de lege (n.n Codul Civil) ale statelor membre, care determină direct sau indirect clauzele contractelor încheiate cu consumatorii, nu con?in clauze abuzive. »

Această clauză de risc valutar nu este prevăzuta în contractele de credit ale Băncii, ?i nefiind prevăzuta nu poate face obiectul clauzelor abuzive.

 Cât despre cauza Kasler C-26/13 invocată că ?i jurispruden?ă relevantă în domeniul conversiei creditelor men?ionăm că situa?ia de fapt dintre spe?ă decisă de la Curtea de la Luxemburg ?i spe?ă de fa?ă este total diferită. Astfel, creditul primit de către reclamantul Ion

 Lucian a fost acordat în monedă CHF, obliga?ia de plată fiind în aceea?i monedă că cea a creditului acordat, reclamantul, spre deosebire de Arpad Kasler, putând să depună oricând la bancă CHF achizi?iona?i de la orice casă de schimb valutar sau chiar de la orice institu?ie de credit, la cursul acesteia.

În spe?ă Kasler banca maghiară ( OTP ) a fost sancţionată tocmai pentru că nu presta nici un serviciu bancar ?i efectua un schimb valutar fictiv raportând suma scadentă lunar în CHF a creditului dlui Arpad Kasler la cursul de schimb al acesteia din ziua respectivă. Spre deosebire de spe?a din Ungaria, reclamantul din prezentul dosar nu este obligată să restituie creditul în RON, ci chiar în moneda în care l-a contractat - CHF.

Considerentele cur?ii nu pot fi aplicate mutandis mutandis în prezenta cauză deoarece diferen?a de curs valutar dintre data acordării împrumutului ?i data plă?ii ratelor nu o fost transferat în întregime clientului, cursul de schimb putând, din motive exterioare băncii să crească (majorând rata de plată) sau să descrească ( mic?orând rota de plată) pentru perioade de timp nedefinite.

 În ceea ce prive?te critica reclamantului adusă contractului de credit pe care îl consideră un contract de adeziune impus de către Bancă, aceasta este neîntemeiată ?i utilizată doar la nivel pur speculativ pentru a induce în eroare instan?a de judecată. Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, clauzele contractuale sunt clare, ?i stabilesc obliga?ia neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinant ?i nu necesită cuno?tin?e de specialitate pentru a o în?elege. Cauza  unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit  în speţă , este formată din două  componente şi  este diferită pentru cele două păţi care contractează. Pentru bancă, cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat consta în motivul determinant  al încheierii contractului de împrumut, respectiv ob?inerea de profit. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie ob?inerea de bani, iar scopul mediat folosirea banilor în  interes personal. Nu-i poate fi imputat Băncii în  mod rezonabil faptul că nu a previzionat evolu?ia CHF în viitor. La momentul încheierii contractului nu se putea  stabili evolu?ia viitoare  valorii francului elve?ian, respectiv  caracterului viitor ascendent  descendent  cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru  a putea  fi imputabilă  băncii o  de informare  consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului.

 Nu poate fi corectă astfel teza sus?inută de către reclamant că"au caracter abuziv clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricăror plaţi în moneda creditului cu suportarea de către consumator a diferen?elor de curs valutar."

În ceea ce prive?te obliga?ia de informare a reclamantului cu privire la produsul bancar pe care l-a achizi?ionat, considerăm că subscrisă ?i-a îndeplinit conform exigen?elor profesionale această obliga?ie.

În Avizul privind accesul la credite pentru consumatori ?i familii: practici abuzive (2011/C 18/05), Comitetul Economic ?i Social European a arătat: "creditul este un instrument important pentru consumatori ?i familii, care le permite acestora să facă fa?ă unor cheltuieli indispensabile, unei existen?e normale ?i ordonate. Din acest punct de vedere, accesul la credit, la costuri rezonabile, este un instrument esen?ial de incluziune socială. Cu toate acestea, creditul nu trebuie considerat un substitut sau un supliment al veniturilor unei persoane sau familii ?i nici  promovat ca atare. Cea mai mare provocare cu care se confruntă politică economică, fiscală ?i socială este asigurarea accesului responsabil la credite, fără a se crea o situa?ie de dependen?a. s...f în privin?a contractelor de credit, nu există nicio obliga?ie de adaptare a ofertei la nevoile consumatorilor, doar obliga?ia de evaluare a solvabilităţii consumatorilor ?i de informare a acestora asupra caracteristicilor principale ale produselor oferite ?i la anumite efecte pe care acestea le pot avea asupra consumatorilor."

IMPORTANT: Prin avizul amintit, Comitetul Economic ?i Social European a surprins un aspect deosebit de important-asigurarea accesului responsabil la credite. Cu alte cuvinte, în materia creditelor de consum, legea instituie obliga?ii nu doar în sarcină comercian?ilor (institu?iilor de credit), dar ?i în sarcină consumatorilor (împrumuta?ilor), prin alegerea responsabilă a creditului.

ESEN?IAL: Con?tientizarea obliga?iei de rambursare a creditului în cuantumul ?i moneda contractată ?ine de obliga?ia/îndatorirea fiecărui împrumutat de a-?i asuma responsabil obliga?iile născute din raporturile contractuale în care alege să intre.

 Creditul în valută în genere ?i creditul în CHF în particular nu este o noutate, ci este un produs reglementat expres de lege, aprobat de organismele de control pe pia?ă bancară (BNR) ?i practicat pe toate pie?ele financiare libere.

Diferen?a esen?ială între creditul în valută ?i creditul în lei constă tocmai în acordarea unui împrumut în valută (o monedă străina pentru ?ara în care este acordat creditul), iar nu în monedă na?ională-în cazul nostru, leul-cu obliga?ia corelativa de a rambursa ceea ce s-a împrumutat-sumă în valută care s-a acordat.

 Obliga?ia de a rambursa ceea ce s-a primit cu titlu de împrumut-suma împrumutată-nu este sau nu ar trebui să fie o surpriză, pentru nicio persoană cu capacitate de exerci?iu deplină-cazul împrumutatului din această cauză -. Ea impune, normal ?i firesc, împrumutatului obliga?ia ?i responsabilitatea de a achizi?iona la data scaden?ei valuta împrumutată în cuantumul ratei datorate-bun fungibil ?i consumptibil-?i de a restitui această sumă băncii creditoare. Niciodată Banca nu a impus reclaman?ilor să achizi?ioneze valuta, în spe?ă CHF de la punctele sale de lucru, fiind op?iunea reclaman?ilor de unde achiziţionează această valută pentru a plăti ratele de credit.

ESEN?IAL: Obliga?ia de informare se referă la aspecte care exced puterii de cunoa?tere a unui consumator profan ?i care, dacă nu ar fi cunoscute de consumator, ar determina un dezechilibru contractual ?i chiar o viciere a consimţământului acestuia la încheierea unui contract.

 A?adar, comerciantul trebuie să informeze consumatorul asupra tuturor acelor aspecte obiective care exced puterii de cunoa?tere ?i obliga?iei de cunoa?tere a unui consumator profan.

 Ori de câte ori discutăm de aspecte care cad în sfera de responsabilitate de con?tientizare a consumatorului nu este incidentă obliga?ia de informare ?i nu se poate sus?ine lipsa unui consimţământ avizat.

ESEN?IAL: Vicierea consimţământului împrumutatului nu se poate produce cu privire la o obliga?ie legală esen?ială a acestuia. Nimeni nu poate invoca necunoa?terea legii-nemo censetur ignorare legem-?i nimeni nu-?i poate invoca propria culpă-nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Eroarea semnifică lipsa consimţământului sau viciu de consimţământ numai atunci când debitorul nu a cunoscut natură actului care s-a încheiat-error în negotio -, obiectul asupra căruia s-a contractat-error în corpore -, calitătile substan?iale ale obiectului contractat -error în subsfantiam-calitătile persoanei contractante-error în personam.

Nici una din erorile mai sus eviden?iate, indiferent că sunt spontane sau induse, nu reprezintă viciu de consimţământ când eroarea provine din necunoa?terea legii ?i, cu atât mai mult, din necunoa?terea unei obliga?ii esen?iale fire?ti care decurge dintr-un contract-obliga?ia de a restitui ceea ce s-a împrumutat.

 Acesta este ?i motivul pentru care nici una din legile consumerismului (în vigoare la data încheierii creditului) nu prevăd obliga?ia de a informa consumatorul cu privire la obliga?ia de rambursare ?i riscul valutar aferente acestei obliga?ii. Legiuitorul însu?i prezuma a?adar la data încheierii creditului 2007 că această obliga?ie ?i implicit responsabilităţile ?i riscurile pe care le implică sunt cunoscute consumatorului, intră în sfera de informare, conştientizare a acestuia în calitate de persoană fizică cu deplină capacitate de exerci?iu.

IMPORTANT: Obliga?ia de informare a consumatorilor este o reflec?ie a realităţilor economice ?i sociale ale vremii, astfel încât con?inutul ei se determină numai în raport de aceste realităţi ?i cerin?e. Obliga?ia de informare/avertizare/consiliere cu privire la riscul valutar, ?i chiar cele privind eviden?ierea riscului valutar în analiză gradului de îndatorare (Regulamentul BNR nr. 12/2012 privind unele condi?ii de creditare, Regulamentul BNR nr. 24/2001 privind creditele destinate persoanelor fizice) au fost introduse recent în legisla?ia bancară în considerarea efectelor imprevizibile ale crizei financiare produse în România începând cu ianuarie 2009. În cauza aceste prevederi nu pot fi luate în considerare, în primul rând, pentru că nu erau în vigoare în 2007-principiul neretroactivită?ii legii civile [Legea dispune numai pentru viitor, cu excep?ia legii penale sau contraven?ionale mai favorabile (art. 1 Cod civil))-, ?i, deci, nu reprezentau obliga?ii ale băncii la acea data, ?i în al doilea rând, pentru că, la acea data, nu existau ra?iuni sociale care să le justifice (fa?ă de momentul 2007, nu au mai existat varia?ii atât de mari într-o perioadă atât de scurtă ale cursurilor valutare, care să facă necesară o astfel de informare/avertizare a consumatorilor).

A?adar, este evident că riscul valutar în genere nu reprezintă un secret pentru consumator a cărui necunoa?tere l-ar pune pe acesta într-o situa?ie de inferioritate fa?ă de creditor ?i pentru a cărui cunoa?tere, în vederea ob?inerii unui consimţământ avizat la încheierea contractului, să fie incidentă obliga?ia de informare a creditorului.

 ESEN?IAL: Eroarea sau inducerea în eroare a debitorului nu poate există cu privire la un fapt de notorietate.

Posibilitatea aprecierii sau deprecierii monedei na?ionale fa?ă de o valută ?i, implicit, riscul valutar la achizi?ionarea unui produs al cărui pre? este determinat în valută ori la restituirea unei sume de bani primită în valută-cazul de fa?ă-este un eveniment financiar de notorietate.

Informaţii cu privire la cursul valutar sunt men?ionate în ?tirile zilnice ale românilor (difuzate prin toate mijloacele de comunicare-radio, televiziune, ziare, internet), sunt afi?ate la sediul tuturor institu?iilor financiare ?i pe site-uri oficiale de informare publică (site-ul BNR).

 Cursul valutar influenţează obliga?iile financiare de bază ale românilor: facturile la utilităţi (gaze, telefonie), pre?urile majorităţii produselor vândute în România (cum ar fi, ma?ini, electronice, excursii turistice, servicii de transport aerian) al căror pre? este determinat în euro ?i plătit în echivalent lei la cursul BNR de la data plă?ii (formula clasică care se găseşte în toate ofertele comerciale în euro), obliga?iile fiscale ale românilor, ra?ele de credit, economiile în valută (depozitele). Efectele cursului valutar sunt vehiculate în discu?ii publice difuzate pe canale radio ?i televiziune cu adresabilitate na?ională ?i pentru toate categoriile de consumatori. Cu alte cuvinte, informa?ia privind cursul valutar este la fel de uzuală cu aceea privind starea vremii, iar consecin?a evolu?iei cursului valutar-de a angaja mai mul?i bani din bugetul unei persoane, în caz de apreciere a valutei, sau de a cre?te bugetul acesteia, în caz de apreciere a leu-ului ,  este la fel de cunoscută ?i previzibilă că orice eveniment cert din via?ă unui om.

 Este de notorietate că valoarea leu-ului raportat la alte valute este variabilă prin natura sa. Banca la rândul său se împrumută de pe pie?ele financiare ?i trebuie să suporte costuri pentru restituirea acestor valute.

 Producerea riscului valutar aprecierea valutei într-o măsura dezavantajoasă pentru debitor pe care acesta a sperat că nu se va produce, nu transformă această informa?ie într-una inaccesibilă consumatorului pentru a face inciden?ă răspunderea comerciantului pentru nerespectarea obliga?iei de informare.

 ESEN?IAL: Obliga?ia de informare nu poartă asupra informa?iilor accesibile împrumutatei. Consumatoarea a cunoscut avertismentele cu privire la posibilitatea producerii unui risc valutar important în cazul produsului de creditare în CHF.

 Cum s-a  arătat mai sus, pentru a exista o nerespectare a informa?iei de informare ar trebui să se discute  de informa?ii accesibile comerciantului ?i inaccesibile consumatorul prin mijloace obi?nuite, informa?ii necesare pentru a exista un consimţământ avizat al consumatorului la data contractării. Cu alte cuvinte, în cazul analizat, ar exista o nerespectare a obliga?iei de informare dacă consumatorii nu ar fi cunoscut riscul valutar CHF/Lei la data contractării. Toate datele cazului arată că această condi?ie nu era îndeplinită.

 La data contractării, consumatorii cuno?teau atât informaţia privind caracteristica monedei naţionale de a varia fa?ă de monedele străine (inclusiv CHF) ?i riscul valutar aferent acestei varia?ii-informa?ii de notorietate -, cât ?i informa?ia privind posibilitatea producerii acestui risc într-o măsura care să determine un cost moi mare pentru creditul în CHF cel contractat comparativ cu un credit în aceea?i valoare, contractat, însă, în Lei.

În drept, au fost invocate  dispozi?iile art.205 C.proc.civ. ?i pe toate celelalte temeiuri de drept invocate anterior.

La dosar, s-au depus în copie înscrisuri de către apelanţi.

În apel s-a încuviinţat administrarea probei cu interogatoriul pârâtei-apelante BANK SA.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a constatat nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă BANK SA, împotriva SC.6213/28.10.2015 a Judecătoriei Giurgiu şi întemeiat pe cel formulat de apelanţii-reclamanţi MS şi MMC, pentru argumentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Criticile formulate de apelanta-pârâtă au vizat ceea ce prima instanţă a considerat a reprezenta  clauză abuzivă inserată în contractul dintre părţi respectiv comisionul de procesare.

Instanţa de fond şi-a sprijinit aprecierea caracterului abuziv al respectivei clauze pe nerespectarea dovedită, a obligaţiei legale impuse creditoarei prin art.4, alin.1 din legea 193/2000de a negocia contractul cu consumatorii-reclamanţi şi pe constatarea că prevederile acelei norme contractuale pun  pe seama consumatorului costuri fără corespondent într-o activitate reală a profesionistului.

Susţinerile apelantei-pârâte că prima instanţă ar fi evaluat greşit starea de fapt si că acest comision este justificat de costurile generate de întocmirea dosarului de creditare, analiza şi evaluarea clientului precum şi adaptarea, particularizarea contractului, situaţiei specifice a acestuia, nu au cum să justifice raţional, aşa cum a apreciat şi prima instanţă, o legătură directă cu valoarea creditului  pentru a permite dimensionarea lui pe criterii procentuale din valoarea creditată.

Însăşi banca creditoare recunoaşte  că aprobările sale de creditare au în vedere bonitatea, gradul de îndatorarea, garanţiile, chestiuni a căror cunoaştere şi apreciere nu implică timpi diferiţi de evaluare în raport cu dimensiunea creditului acordat.

Observă instanţa de apel că sursa de îndestulare a acestui cost este însăşi creditul acordat şi are scadenţa la data tragerii lui.

Cu alte cuvinte, consecinţele aplicării arătatului cost influenţează valoarea reală a creditului pus la dispoziţia împrumutatului , iar cum acesta este dat într-o monedă străină, banca concomitent, transferă riscuri valutare pentru valori fictive, pe care ea nu le-a acordat niciodată şi deci nici nu şi-a asumat riscuri de o asemenea natură.

Această constatare urmează să fie luată în considerare  de instanţă şi în evaluarea valabilităţii clauzei de risc valutar din contractul de credit urmând a fi valorificată concordant cu restul probelor ce o vizează  în mod direct.

În ce priveşte apelul reclamanţilor–apelanţi  în prezentarea considerentelor care au fost avute în vedere pentru a- l admite, tribunalul , pentru simplificarea argumentaţiei , se va limita la inventarierea acelora care au condus la modificarea sentinţei instanţei de fond , iar în legătură cu celelalte critici , va preciza numai că le-a constat nefondate pe temeiul corectei receptări a stării de fapt  şi aplicări corespunzătoare  a normelor de drept  incidente de către judecătorul fondului.

Instan?a de apel a găsit întemeiată cererea apelan?ilor-reclaman?i în privin?a clauzei de suportare a riscului valutar în contract  pe considerentul  caracterului abuziv  al acesteia pornind de la starea de fapt dovedită în cauză, prezentată în cele ce urmează.

Apelan?ii-reclaman?i au sus?inut că elementul determinant în luarea hotărârii de a contracta creditul în franci elve?ieni l-a constituit  reclama pe care apelanta la făcut acestui instrument de creditare .

La fila 279 din dosarul de fond s-a depus un pliant prin care BANK SA promovează un produs de creditare în franci elve?ieni,  în condi?ii pe care banca le declară avantajoase.

Prezentarea este interogativ - retorică privitor la avantajele monedei elve?iene fa?ă de alte monede, banca enumerând următoarele: stabilitate, rata dobânzii ?i faptul că moneda este convertibilă, banca asigurând facilitatea schimbului valutar pe parcursul derulării contractului de creditare.

Constată instan?a că pliantul prezintă poten?ialilor clien?i, cum sunt de altfel ?i reclaman?ii-apelan?i din această cauză, stabilitatea francului elve?ian (CHF) drept o calitate care îl recomandă pentru contractarea de împrumuturi.

Rezultă neechivoc că stabilitatea francului este descrisă de bancă drept o facilitate, o oportunitate care, dacă nu dă garan?ia celei mai mici obliga?ii  de restituire, oferă siguran?a unei nemodificări a întinderii acesteia.

Această prezentare a stabilită?ii valorice a obliga?iei de restituire descrisă de banca pârâtă  în oferta sa  de contractare  nu este adevărată.

Stabilitatea  francului elve?ian, a?a cum se explică în prezentare, este dată de stabilitatea politică istorică a Elve?iei, ?ara emitentă a însemnului monetar, de economia sănătoasă a acesteia, caracterizată prin cre?teri constante ?i sustenabile, fără dezechilibre majore.

O analiză avizată a arătatei caracteristici a monedei prezentate sugerează ra?ional o oportunitate de investi?ie, de economisire ?i, nicidecum de împrumut pentru cei care î?i au veniturile încasate în valute mai pu?in stabile, cu o volatilitate valorică mare. Volatilitate ce, prin forţa lucrurilor are ca referin?ă moneda mai puternică, care se depreciază mai rar, mai greu, cu oscila?ii nesemnificative .

Din analizatele însuşiri ale ofertei de contractare, instanţa trage concluzia că aceasta a avut caracter înşelător.

Potrivit art.27, lit. b, din Legea 296/2004privind codul consumului, consumatorii beneficiază de dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor  şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor.

Art. 45 din aceeaşi lege stabileşte pentru consumatori dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională între produsele şi serviciile oferite , în conformitate cu interesele lor economice  şi de altă natură.

Art.70 din Legea 296/2004 la lit.a), interzice publicitatea care este înşelătoare.

Art.71 , arată că autorul, realizatorul de publicitate şi reprezentantul legal al mijlocului de difuzare răspund solidar cu persoana care îşi face publicitate .

Art.78, interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, iar art.79 arată că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Publicitatea înşelătoare de care s-a vorbit deja , a împiedicat reclamanţii-consumatori să discearnă adecvat în legătură cu obligaţia ce şi-au asumat-o .

Starea de confuzie a fost creată voit, conştient de către pârâta-apelantă, atitudinea sa, în demersul precontractual, fiind astfel dovedit culpabilă.

Fapta a produs prejudicii dimensionabile, reclama stabilităţii constituind argumentul necesar şi suficient care să dea valoarea pagubei suferite de reclamanţi.

Reclama făcută de pârâtă creditului oferit  spre contractare a prefigurat reclamanţilor o obligaţie determinată şi stabilă pe toată durata derulării relaţiei contractuale, fixată la nivelul cursului dintre moneda veniturilor lor evaluate de bancă şi francul elveţian de la data acordării creditului. Acesta este cuantumul prejudiciului suferit de reclamanţii-contestatori – diferenţa de curs dintre leu şi francul elveţian de la data contractării creditului  şi cel de la data plăţilor.

Prejudiciul este datorat de banca creditoare la data fiecărei scadenţe la nivelul ratei respective.

Cum corelativ obligaţiei de plată a fiecărei rate contractuale datorate de reclamanţii-consumatori  îi corespunde dreptul de a încasa de la bancă o plată cu titlu de prejudiciu , reprezentând diferenţa de curs, pentru simplificarea relaţiei lor, instanţa  va raţionaliza, pe seama compensaţiei datoriile reciproce ce se vor naşte în viitor şi va stabili că obligaţia contractuală a reclamanţilor se calculează la cursul istoric dintre moneda veniturilor împrumutaţilor , leu şi moneda în care s-a acordat creditul , francul elveţian.

Fiind direct consecinţa reclamei înşelătoare analizate clauza de risc valutar inserată în actul adiţional este nulă, datorită caracterului  său abuziv.

Nu s-au făcut dovezi ale cheltuielilor efectuate de reclamanţii-apelanţi în cursul procedurii astfel cererea lor cu acest obiect va fi respinsă pe temeiul art.452 Cpr.civ.

 Pentru aceste considerente , tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul formulat de BANK SA, împotriva SC 6213/28.10.2015 a Jud. Giurgiu.

Va admite apelul formulat de MS şi MMC, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Va schimba în parte sentinţa în sensul că instanţa va  constata caracterul abuziv al clauzei de risc valutar şi va dispune eliminarea ei din contractul de credit.

Va stabiliza  cursul de schimb CHF/LEU la cel din momentul încheierii contractului.

Va obliga pârâta la restituirea tuturor sumelor reprezentând rambursare credit  ce depăşeşte cuantumul ratelor datorate conform cursului  fixat de instanţă.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi va respinge cererea apelanţilor-reclamanţi de obligare a intimatei-apelante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 Respinge ca nefondat apelul formulat de BANK SA, cu sediul în Bucureşti, , , , , împotriva SC 6213/28.10.2015 a Jud. Giurgiu.

Admite apelul formulat de MS şi MMC, ambii cu domiciliul în Giurgiu, , jud. Giurgiu împotriva aceleiaşi sentinţe.

Schimbă în parte sentinţa în sensul că instanţa constată caracterul abuziv al clauzei de risc valutar şi dispune eliminarea ei din contractul de credit.

Stabilizează cursul de schimb CHF/LEU la cel din momentul încheierii contractului.

Obligă pârâta la restituirea tuturor sumelor reprezentând rambursare credit  ce depăşeşte cuantumul ratelor datorate conform cursului  fixat de instanţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Respinge cererea apelanţilor-reclamanţi de obligare a intimatei-apelante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă. 

Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2016

Preşedinte,

ICM

Judecător,

MC

Grefier,

DV

Red.Jud.CMI

Jud.Fond.NIF.

Tehnored.DV/5ex/08.03.2017

Domenii speta

Spete similare