Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contravenție de a solicita instanței de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004.

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contravenție de a solicita instanței de contencios administrativ  anularea acestuia. Inadmisibilitatea acțiunii  întemeiată  pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004.

În acord cu Decizia Curţii Constituționale  nr.687/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art.5 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, Curtea constată că procesului verbal de contravenție nu i se aplică dispozițiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ întrucât raportul juridic nu este stabilit între cetățean şi autoritate publică, ci prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act administrativ astfel că, acțiunea SPPL S. întemeiată pe prevederile art.1 al.6 din această lege este inadmisibilă, singura cale de contestare a acestui act fiind cea prevăzută de OG nr.2/2001.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.1489/19  mai  2017. În același sens, decizia nr.1545/22.05.2017.

Prin sentința nr…/2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de  reclamantul Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S. în contradictoriu cu  pârâta C.M., având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție seria SBR nr…/17.10.2016.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs  reclamantul Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului S.  solicitând modificarea hotărârii, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea acțiunii cu consecința anulării procesului verbal de contravenție seria SBR …/17.10.2016.

 În motivarea recursului se arată, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică şi nelegală.

Faţă de aspectele reținute de prima instanţă, recurentul face precizări arătând că a promovat acțiunea  pentru evitarea achitării unor cheltuieli de judecată, în situația contestării în instanţă a procesului verbal de contravenție întocmit eronat de agentul constatator, că procesul verbal nu este primit de Direcţia Fiscală spre executare silită, în condiţiile în care domiciliul contravenientului este eronat şi că instituția nu poate anula procesul verbal din oficiu întrucât acesta a intrat în circuitul civil prin comunicarea acestuia către IPJ S. producând efecte juridice.

În ceea ce privește natura juridică a procesului verbal arată că acesta este un act administrativ de autoritate care produce efecte juridice din momentul întocmirii lui, având în vedere că prin acest act se constată încălcarea unei norme de drept şi se stabilește autorul unei fapte ilicite, se aplică de cele mai multe ori o sancțiune care urmează a fi executată de către un contravenient iar în caz de nevoie poate fi pus în executare silită.

Arată că prin decizia Curții Constituționale nr. 349/2003 procesul verbal este calificat expres ca un act administrativ de constatare, ca atare acesta nu este un simplu înscris ci o manifestare de voință a organului competent făcută cu intenția de a produce efecte juridice  în sensul tragerii la răspundere a făptuitorului prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

Invocă art. 7 Legea nr.554/2004, art.483 şi 8 următoarele, art. 411 pct. 2 Cod de procedură civilă.

Intimata  pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:

Problematica dedusă judecății la instanța de fond este legată de posibilitatea SPPL al Municipiului S., în calitate de emitent, de a ataca la instanța de contencios administrativ actul emis, respectiv procesul verbal de contravenție care a intrat în circuitul civil, fiind cunoscute prevederile art. 31, 32 O.G.  nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cărora „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției şi de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, iar „partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.” Plângerea contravențională cade în competența judecătoriei în raza căreia a fost săvârșită contravenția.

Curtea constată că prima instanţă a reţinut că procesul verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ, că principiul irevocabilității actelor administrative care au fost puse în executare ori care au produs efecte juridice în alte domenii limitează posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra actelor emise putându-le revoca fie pentru ilegalitate, fie pentru inoportunitate,  numai până în momentul în care actele nu si-au produs efectele  şi că, raportat la art. 1 al. 6  Legea nr.554/2004, autoritatea publică emitentă poate solicita instanței anularea acestuia în situația în care actul nu mai poate fi revocat.

Fără a nega, de principiu, legalitatea acestor considerente raportat la actele administrative ce intră  sub  incidența Legii nr.554/2004, Curtea are în vedere Decizia Curţii Constituționale  nr.687/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin.(2) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art.5 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 în cuprinsul căreia Curtea a  reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, că, „deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează şi dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. În sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În schimb, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor comportamente care aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, că în dreptul românesc contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Dar scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege care are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ.”

În baza acestor considerente, Curtea a constatat că procesului verbal de contravenție nu i se aplică dispozițiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ întrucât raportul juridic nu este stabilit între cetățean şi autoritate publică ci prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act administrativ astfel că, acțiunea SPPL S.  întemeiată  pe  prevederile art. 1 al. 6 din această lege este inadmisibilă, singura cale de contestare a acestui act fiind cea prevăzută de O.G.  nr.2/2001.

Pentru aceste considerente, care fac de prisos analiza celorlalte critici din recurs, în temeiul art. 496 noul cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul, soluţia instanţei de fond fiind corectă, dar raportat la prezentele considerente.

Domenii speta

Spete similare