Acţiune în revendicare. Fond forestier. Amenajamente silvice. Irelevanta intabulării sau exploatării terenurilor ca păsuni în vederea legitimării unui drept de proprietate.

Decizie 61/C din 06.06.2017


În raport de dispoziţiile legale care au reglementat de-a lungul vremii noţiunea specifică de ,,amenajament silvic’’ şi care la momentul 01.01.1990 erau incidente în forma adusă prin Legea nr. 3/1962, se constată că această noţiune nu viza – definitoriu pentru regimul juridic – obligativitatea existenţei unui document care stabilea modul de gospodărire a terenurilor incluse ca atare în fondul forestier al statului.

Era necesar să se stabilească dacă până la data de 01.01.1990 statul a scos din amenajamentele silvice şi a transferat, printr-unul din modurile prevăzute de legislaţia în vigoare (art. 27 din Legea nr. 8/1971), dreptul de administrare asupra parcelelor către autoritatea locală.

Recurenta nu se poate prevala de Ordinul nr. 225/1997 emis de prefect pentru a-şi legitima, în faţa statului român, vreun drept de proprietate, fiind irelevantă împrejurarea intabulării ori exploatării unora dintre aceste terenuri înainte sau după anul 1997 de către Comuna [...], ca păşuni.

În egală măsură, nu inserarea acestor suprafeţe în inventarul domeniului public al statului, în anul 2006, releva valabilitatea titlului statului, câtă vreme o simplă inventariere a unui bun în domeniul public ori în cel privat al localităţii nu valorează drept o dovadă a dreptului real.

Art. 1 din Decretul 409/1955

Art. 16 din Codul silvic (Legea nr. 26/1996)

Legea nr. 3/1962

Art. 27 din Legea nr. 8/1971

Prin decizia civilă nr. 233/16.02.2017 a Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă UAT COMUNA [...] împotriva sentinţei civile nr. 684/12.04.2016, pronunţate de Judecătoria Mangalia, în contradictoriu cu intimata reclamantă [...] PRIN DIRECŢIA SILVICĂ CONSTANŢA.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 684/12.04.2016 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul civil nr. …/254/2012 s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul amplasat în amenajamentul silvic UP IV ….

Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.500 de lei cheltuieli de judecată.

Judecătoria a stabilit că prin Decizia nr. 383 din 29.08.1989 a Consiliului Popular al Judeţului Constanţa s-a transmis din administrarea Consiliului popular al comunei [...] în administrarea Inspectoratului Silvic Judeţean Constanţa, terenul proprietate de stat în suprafaţă de 184,19 ha, reprezentând teren neproductiv şi păşuni excesiv degradate, în vederea împăduririi, terenul fiind inclus în amenajamentul silvic UP IV [...], unităţile amenajistice [...], a?a cum reiese din concluziile expertului topograf expuse în raportul de expertiză topografică suplimentar depus la dosar la data de 12.02.2016.

Regimul juridic al terenurilor incluse în cele trei unită?i amenajistice, respectiv acela de terenuri care fac parte din fondul forestier naţional, a fost stabilit cu putere de lucru judecat (fără aşadar posibilitatea ca o astfel de concluzie să mai fie contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească) prin sentinţa civilă nr. 1236 din data de 17.04.2014 a Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi prin decizia civilă nr. 968/CA din data de 17.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa.

Apartenen?a acestui teren la proprietatea publică a statului este dovedită totodată de men?iunea din cuprinsul Deciziei nr. 383 din data de 29.08.1989 a Consiliului Popular al Judeţului Constanţa, potrivit căreia terenul care a făcut obiectul acesteia este proprietate de stat, precum şi de dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 care prevăd că domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. 4 din Constituţie (devenit art. 136 alin. 3 după republicare) şi din cele prevăzute la pct. I din anexă, printre acestea fiind şi „pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producţie ori de administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată” (pct. 4).

În pofida regimului juridic al acestor terenuri, de bunuri proprietate publică a statului care aparţin fondului forestier naţional, prin Hotărârea nr. 15 din data de 15.04.2010 a Consiliului local [...] s-a aprobat introducerea în inventarul domeniului privat al comunei [...] a unor suprafeţe de teren extravilan, printre care şi cele incluse în Nst 27, Nst 51 şi Nst 56, astfel că, în temeiul acestei hotărâri, dar şi al Ordinului nr. 225 din data de 19.11.1997 al Prefectului Judeţului Constanţa, unitatea administrativ teritorială [...] a procedat la intabularea dreptului său de proprietate asupra terenurilor care fac obiectul cauzei; corespondenţa între amplasamentul inclus în amenajamentul silvic al fiecărei unită?i amenajistice, aşa cum a fost descris în acţiune, ?i nr. de parcelă conform documentaţiei tehnice în baza căreia s-a făcut înscrierea în cartea funciară a fost realizată de către expertul topograf în raportul de expertiză topografică suplimentar depus la data de 12.02.2016.

Totodată, a arătat Judecătoria Mangalia, în anexa nr. S1 la acest raport expertul a identificat terenurile care fac obiectul cauzei, şi anume cel din UA (unitatea amenajistică) 60 N în suprafaţă totală de 12,5 ha care include subparcela Ps 55/2/1 şi subparcela Nst 56/1, identificate prin coordonatele [...] în planul de situaţie, cel din UA (unitatea amenajistică) 61 N în suprafaţă totală de 37,64 ha care include parcela Nst 3 identificată prin coordonatele [...] în planul de situaţie şi parcela Nst 27 identificată prin coordonatele [...] în planul de situaţie, precum şi cel din UA (unitatea amenajistică) 63 N în suprafaţă de 10,8 ha ce include subparcela Nst 51/1 identificată prin coordonatele [...] în planul de situaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1236 din 17.04.2014 a Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 968/CA din 17.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa, s-a constatat nelegalitatea parţială a Hotărârii nr. 15 din 15.04.2010 a Consiliului local [...] cu privire la terenurile Nst 27, Nst 51 şi Nst 56, fiind respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 225 din 19.11.1997 al Prefectului Judeţului Constanţa.

Art. 35 din Codul silvic prevede că „reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă”, în vreme ce, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, „bunurile proprietate publică sunt inalienabile. (…)”.

Instanţa de fond a constatat astfel că terenurile care fac obiectul cauzei, după cum au fost identificate de către expert în anexa nr. S1 la raportul de expertiză topografică suplimentar depus la dosar la data de 12.02.2016, sunt bunuri proprietate publică a statului care aparţin fondului forestier naţional, astfel că trecerea acestora în proprietatea privată a pârâtei s-a realizat în condiţii de nelegalitate, aspect constatat în mod irevocabil şi de instanţele de contencios administrativ. Că o astfel de concluzie se impune şi în privinţa acelor terenuri avute în vedere de Ordinul nr. 225 din data de 19.11.1997 al Prefectului Judeţului Constanţa, care fac parte din unităţile amenajistice 60 N, 61 N şi 63 N potrivit concluziilor expertului, din moment ce, fiind bunuri proprietate publică a statului, acestea erau inalienabile, astfel că solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la lăsarea în proprietate şi posesie a acestor terenuri este întemeiată.

Instanţa de apel a constatat, la rândul său, că Decizia nr. 383 din 29.08.1989 a Consiliului Popular al Judeţului Constanţa a transmis din administrarea Consiliului popular al comunei [...] în administrarea Inspectoratului Silvic Judeţean Constanţa terenul proprietate de stat în suprafaţă de 184,19 ha, reprezentând teren neproductiv şi păşuni excesiv degradate, în vederea împăduririi şi că acesta a fost inclus în amenajamentul silvic UP IV [...], unităţile amenajistice [...].

Terenul în discuţie este aşadar proprietate de stat.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 15 din data de 15.04.2010 a Consiliului Local [...] s-a aprobat introducerea în inventarul domeniului privat al comunei [...] a unor suprafeţe de teren extravilan, printre care şi cele incluse în Nst 27, Nst 51 şi Nst 56, iar în temeiul acestei hotărâri şi al Ordinului nr. 225 din data de 19.11.1997 al Prefectului Judeţului Constanţa, unitatea administrativ teritorială [...] a procedat la intabularea dreptului său de proprietate asupra terenurilor care fac obiectul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1236 din 17.04.2014 a Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 968/CA din 17.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa, s-a constatat nelegalitatea parţială a Hotărârii nr. 15 din 15.04.2010 a Consiliului local [...], cu privire la terenurile Nst 27, Nst 51 şi Nst 56, fiind respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 225 din 19.11.1997 al Prefectului Judeţului Constanţa. În considerentele sentinţei civile nr. 1236/17.04.2014 a Tribunalului Constanţa, s-a reţinut că HCL nr. 15/2010 a introdus în mod nelegal terenurile în domeniul privat al comunei pe de o parte în temeiul unui act normativ abrogat, iar pe de altă parte cu ignorarea calităţii de bun din domeniul public al statului pentru parcele NST 27, NST 51, NST 56, respectiv terenuri aparţinând fondului forestier naţional  a cărui reducere este expres interzisă de lege.

De asemenea, în considerentele deciziei civile nr. 968/CA/17.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa s-a reţinut că, în cauză, parcelele invocate de reclamant fac parte din fondul forestier naţional în baza amenajamentului silvic care constituie titlul de proprietate. În HCL nr. 15/2010 nelegal au fost introduse terenurile în litigiu care au făcut obiectul Deciziei nr. 383/1989 întrucât acestea nu mai erau în administrarea comunei [...] la 22.12.1989, iar prevederile art. 18 alin.3 din Legea nr. 18/1991 în vigoare la data emiterii hotărârii nu mai permiteau trecerea în domeniul privat al comunei terenurile neatribuite. S-a mai reţinut că, pe de altă parte, terenurile respective aparţineau fondului forestier naţional neavând importanţă dacă se realizaseră lucrări specifice.

Prin această hotărâre irevocabilă, s-a statuat că terenurile care au făcut obiectul Deciziei nr. 383/1989 sunt proprietatea statului, aparţinând fondului forestier naţional.

Tribunalul Constanţa a achiesat la concluziile instanţei de fond, potrivit cărora această dezlegare dată de instanţa anterioară se impune şi în prezenta cauză din perspectiva principiului autorităţii de lucru judecat, principiu care se desprinde din:

Art. 1200 C. civ. – Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum: 1. actele ce legea le declară nule pentru că le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale; 2. în cazurile când legea declară că dobândirea dreptului de proprietate sau liberaţiunea unui debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate; 4. puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat.

Art. 1202 C. civ. – 1. Prezumţia legală dispensă de orice dovada pe acela în favoarea căruia este făcută. 2. Nici o dovada nu este primita împotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică, garanţie care derivă din art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acest principiu rezidă în aceea că nu pot fi deduse judecăţii chestiuni litigioase asupra cărora o jurisdicţie legal investită a dat deja o dezlegare, deoarece s-ar pune astfel în pericol siguranţa circuitului civil. Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care vizează aceeaşi chestiune litigioasă prin efectul prezumţiei lucrului judecat (res judecata pro veritatae habetur), pentru evitarea astfel a unor hotărâri potrivnice care să stabilească în mod irevocabil în mod diferit cu privire la aceeaşi situaţie de fapt. Prezumţia autorităţii de lucru judecat este o prezumţie absolută împotriva căreia nu se pot produce probe noi, prin care să se tindă la obţinerea unei soluţii contrare celei pronunţate anterior cu privire la aceeaşi chestiune.

În consecinţă, având în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 1236/17.04.2014 a Tribunalului Constanţa, astfel cum a fost modificată în parte prin decizia civilă nr. 968/CA/17.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa, s-a stabilit apartenenţa terenurilor care fac obiectul Deciziei nr. 383/1989 la fondul forestier naţional, criticile apelantei UAT COMUNA [...], potrivit cărora terenurile revendicate nu au făcut parte din amenajamente silvice, şi implicit din acest fond, au fost găsite ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte terenurile reprezentând subparcela PS 55/2/1 şi parcela NST 3, având în vedere concluziile raportului de expertiză potrivit cărora acestea fac parte din unităţile amenajistice 60N şi 61N care se regăsesc în Decizia nr. 383/1989, în considerarea calităţii de bunuri din domeniul public al statului, în mod corect prima instanţă a admis cererea în revendicare şi cu privire la acestea. Astfel fiind, apelul pârâtei a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal (art. 301 cod proc. civilă 1865), UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA [...], care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în totalitate a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata reclamantă [...] – Direcţia Silvică Constanţa.

Analizând criticile de nelegalitate formulate, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 cod proc. civilă 1865, Curtea va reţine că prezentul recurs este nefondat.

Soluţia dispusă prin decizia de apel a Tribunalului Constanţa, deşi corectă, nu relevă cu acureteţea necesară unei dezlegări date acţiunii în revendicare, reperele normative pe baza cărora s-a procedat la compararea de titluri, această evaluare neregăsindu-se în ansamblu nici în hotărârea instanţei de fond. Ori, chestiunea de esenţă în stabilirea priorităţii dreptului de proprietate al entităţii pârâte asupra acestor terenuri era stabilirea temeiului în drept pe care s-a fundamentat Ordinul nr. 225/1997 al Prefectului Judeţului Constanţa, dar şi verificarea existenţei unui drept anterior de proprietate al statului, deopotrivă justificat de norme legale, pretins de entitatea reclamantă.

Stabilind că prin însăşi soluţionarea litigiului de contencios administrativ, speţa de faţă a fost definitiv rezolvată cu putere de lucru judecat, tribunalul a pronunţat o soluţie supusă facil criticilor abordate de recurenta pârâtă, chiar dacă acestea din urmă nu sunt întemeiate în raport de prevederile legale incidente.

Rolul acţiunii în revendicare a fost astfel omis, ambele instanţe devolutive ignorând faptul că excluderea – fie şi în parte – a unui act administrativ nu rezolvă de la sine acţiunea în revendicare. Împrejurarea că în considerentele deciziei civile nr. 968/CA din 17.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa –Secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul …/254/2012, au fost regăsite argumente legate de greşita abordare a dispoziţiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 nu putea mărgini controlul comparativ care intra în competenţa instanţei de drept comun – fiind necesar, fără îndoială, să se verifice în primul rând dacă reclamantul din acţiunea în revendicare are vreun titlu, spre a pretinde pârâtului căruia i s-a anulat propriul titlu, retrocedarea bunului imobil.

Ori, în condiţiile în care pe durata procesului principala motivaţie a UAT [...] a fost aceea că decizia nr. 383/29.08.1989 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Constanţa – Comitetul Executiv nu constituia titlul Statului pentru terenurile-parte a fondului forestier administrat de [...], pentru că Inspectoratul Silvic Judeţean nu a procedat, ulterior emiterii deciziei, la preluarea şi împădurirea acestor terenuri, precum şi că acestea nu s-au aflat în realitate în amenajamente silvice anterior datei de 01.01.1990, pe aceste elemente urmau a fi concentrate argumentele specifice comparării de titluri, spre a se concluziona că statul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate, iar unitatea administrativ teritorială şi-a apropriat ilegitim aceste suprafeţe.

O privire retrospectivă asupra normelor incidente la data emiterii deciziei nr. 383 din august 1989 a Consiliului Popular al Jude?ului Constanţa relevă faptul că transmiterea – la acea dată – din administrarea unor consilii populare subordonate (între care şi Consiliul Popular [...]) în administrarea Inspectoratului Silvic judeţean Constanţa a unor terenuri ,,proprietate de stat’’ s-a materializat în condiţiile aplicării art. 1 din Decretul 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului.

Acest act normativ prevedea, prin dispoziţiile sale, modalitatea în care opera între entităţile descentralizate ale statului, transmisiunea dreptului de administrare asupra unor bunuri proprietate de stat (terenurile în cauză fiind, potrivit art. 7 din Constituţia RSR din 1986, proprietatea statului), fiind cerute – şi obţinute în acest caz particular – avizele forurilor tutelare ale entităţilor implicate. În speţă, documentaţia depusă la dosar odată cu decizia pre-citată atestă că Inspectoratul Silvic al Jud. Constanţa avea obţinute atât avizele necesare de la consiliile populare care deţineau terenurile excesiv degradate, neproductive, cât şi cele de la Direcţia generală pentru agricultură şi de la Ministerul Silviculturii. În egală măsură, la data emiterii acordului expres al Consiliului Popular al com. [...], în sensul preluării din administrare a terenurilor şi atribuirea lor în vederea efectuării lucrărilor de împădurire, acestea erau identificate prin parcele cadastrale, planurile de situaţie fiind întocmite cu respectarea planurilor O.C.O.T.A.  Menţiunea identificării parcelelor cadastrale prin număr şi destinaţie de folosinţă este confirmată şi de împrejurarea indicării lor ca atare în adresa 169/23.05.1989 a Consiliului Popular al com. [...], care cuprinde şi menţiunea că acordul a fost dat ca documentaţie preliminară emiterii deciziei de transfer.

Recurenta pârâtă susţine că deşi a fost emisă decizia 383/29.08.1989, terenurile în cauză nu au mai fost preluate prin proces-verbal de inspectoratul silvic şi nici nu au mai fost, prin urmare, incluse în amenajamente silvice ulterior acestei date. Aceste aserţiuni trebuie însă înlăturate în condiţiile în care actul de aprobare a transferului dreptului de administrare constituia, conform Decretului nr. 409/1955, unicul act juridic care marca schimbarea administratorului terenului proprietate de stat, nici o dispoziţie nevizând operarea efectivă a transferului de la data încheierii vreunui proces-verbal ulterior, de predare-preluare.

În privinţa includerii sau nu a acestor terenuri (predate în vederea împăduririi) în ,,amenajamente silvice’’, Curtea constată că trebuie clarificat mai întâi ce reprezintă acestea în sistemul de fond forestier, în condiţiile în care noţiunea s-a regăsit în prevederile Codului silvic, încă din 1910.

Această chestiune nu a fost clarificată de instanţele devolutive, cu toate că definirea acestei sintagme şi aplicarea sensului ei la speţa de faţă ar fi condus la evaluarea mai clară a titlului statului în raport cu cel evocat de Comuna [...]; de aceea, trimiterile [...] la amenajamentul silvic din 2008 (ulterior, aşadar, Ordinului nr. 225/1997 al Prefectului Jud. Constanţa) au fost calificate de recurenta pârâtă drept o dovadă a incapacităţii autorităţii de a justifica dreptul real avut asupra terenurilor în litigiu, la 01.01.1990.

Amenajamentul silvic a fost definit prin art. 16 al Codului silvic adoptat prin Legea nr. 26/1996 ca reglementând modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică, fiind baza cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a statului şi stabilind, în raport cu obiectivele ecologice şi social-economice, ţelurile de gospodărire şi măsurile necesare pentru realizarea lor.

Prevederile următoare indică entităţile abilitate să întocmească amenajamentele silvice, precum şi durata valabilităţii lor.

Anterior adoptării Legii 26/1996 au operat dispoziţiile Legii nr. 3/1962 (Codul silvic), care stabileau că:

Art. 3 - Fondul forestier este supus regimului silvic care cuprinde un complex de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond.

Art. 12 - Modul de gospodărire a pădurilor şi terenurilor care fac parte din fondul forestier (s.n.) se stabileşte prin amenajamente silvice.

Amenajamentele silvice se întocmesc în raport cu planurile de dezvoltare a economiei naţionale ţinându-se seama de următoarele obiective: a) asigurarea continuităţii producţiei forestiere; b) sporirea producţiei şi productivităţii fondului forestier; c) folosirea raţională a pădurilor şi ameliorarea funcţiilor de protecţie ale acestora.

 Art. 13 - Amenajamentele silvice se întocmesc pentru toate pădurile şi terenurile care fac parte din fondul forestier de organele de specialitate ale Ministerului Economiei Forestiere şi se aprobă prin ordinul ministrului.

Art. 14 - Amenajamentele silvice se revizuiesc sau se refac din zece în zece ani.

Prevederile sus-citate au reprezentat o continuare în plan legislativ a dispoziţiilor anterioare ale Codului silvic din 1910, care stabileau că:

-,,Pădurile supuse regimului silvic nu se pot exploata decât în baza unui amenajament.

-Amenajamentul va fi făcut în urma unui studiu amănunţit al circumstanţelor fizice şi

economice ale padurei. El va avea de scop fixarea condiţiunilor şi a modului de exploatare (s.n.), stabilirea posibilitatii în vederea continuitatii exploatarii produselor principale, asigurarea regenerarei padurei cu specii de valoare proprii regiunei şi producerea lemnului de lucru şi constructiunei în locurile unde natura terenului şi a esentelor va permite aceasta. Regulamentul de exploatare, prevăzut la art. 2, alin. b, se va face în vederea conservarei acelor păduri şi a regenerarei lor cu specii de valoare proprii regiunei în care vor fi situate.

-Amenajamentul sau regulamentul de exploatare, odată decretat, nu se poate modifica decât după aceleaşi reguli şi cu aceleaşi forme în cari a fost făcut şi numai la epoca de revizuire ce neapărat se va fixa printr'însul.

-cu ocazia intocmirei amenajamentului, să poată face şi hotărnicia pădurei’’.

În raport de aceste dispoziţii legale, care au reglementat de-a lungul vremii noţiunea specifică de ,,amenajament silvic’’ şi care, la momentul 01.01.1990, erau incidente în forma adusă prin Legea 3/1962,  Curtea constată că această noţiune nu viza – definitoriu pentru regimul juridic – obligativitatea existenţei unui document care stabilea modul de gospodărire a terenurilor incluse ca atare în fondul forestier al statului.

Amenajamentul silvic constituia aşadar, ca în prezent, un ansamblu complex de evidenţă tehnică şi juridică a suprafeţelor care, conform legii, intrau în sfera fondului forestier din domeniul public al statului, o evidenţă necesară oricărui regim de exploatare şi de gospodărire a acestor terenuri. Forma scrisă a amenajamentului silvic (schiţe, planuri de situaţie, prezentarea scriptică a regimului juridic şi a celui de folosinţă) trebuie privită, astfel, distinct, din punct de vedere al efectelor, de situaţia juridică a parcelelor componente ale terenului statului afectat fondului forestier; ca şi cadastrul general, amenajamentul silvic constituie, pentru fondul forestier, potrivit reglementărilor expuse, baza măsurilor de organizare, gestionare, exploatare şi inventariere a terenurilor înglobate, iar nu un mijloc de dobândire în sine a dreptului de proprietate publică.

Art. 16 din Legea nr. 26/1996 arată, de altfel, că el stă la baza cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a statului, iar nu că amenajamentul silvic reprezintă ori echivalează titlul, şi aceasta pentru că încadrarea sau, dimpotrivă, extragerea unor terenuri din fondul forestier al statului se realiza în conformitate cu prevederile Constituţiei vremii, iar nu prin desfiinţarea amenajamentului silvic. Astfel, dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 8/1971 prevedeau că ,,Suprafeţele de pajişti incluse în mod nejustificat în amenajamente silvice dar care, pe bază de acte ori de folosinţă, se dovedesc că au aparţinut unităţilor agricole de stat, cooperativelor agricole de producţie sau comunelor, oraşelor sau municipiilor, se pot scoate din amenajamentele silvice prin ordinul ministrului agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi apelor, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene, predându-se celor cărora le-au aparţinut, spre a fi îmbunătăţite şi exploatate ca pajişti”.

Scoaterea din fondul forestier a terenurilor prevăzute la alineatul precedent se face pe bază de documentaţii (s.n.) întocmite de comisii alcătuite din reprezentanţi ai comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi ai Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor’’ – trimiterea fiind făcută deci la prevederile Decretului nr. 409/1955, avut în vedere şi în anul 1989, la epoca adoptării deciziei 383 a Consiliului Popular Jud. Constanţa.

Toate aceste considerente relevă aşadar faptul că pentru a-şi dovedi dreptul de proprietate asupra unor terenuri înglobate în fondul forestier din domeniul public, anterior datei de 01.01.1990, administratorul acestora nu trebuia să prezinte un înscris care să poarte titulatura de amenajament silvic. Faptul că prin art. 5 din Legea nr. 18/1991 se prevede că aparţin domeniului public şi terenurile cu destinaţie forestieră, definite prin art. 2 lit. b din lege ca fiind cele ,,împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi - dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice’’ nu înseamnă că legiuitorul a exclus din domeniul public terenurile de această natură care nu aveau întocmită partea scrisă de evidenţă, organizare şi exploatare. Trimiterea la amenajamentul silvic a fost făcută doar pentru a delimita regimul lor juridic de cel al celorlalte terenuri, referirea vizând modalitatea legală de deţinere/ preluare la un moment dat de către stat în acest scop.

Rezumând, făceau parte din amenajamente silvice la 01.01.1990 terenurile cu destinaţie forestieră deţinute ca atare ori preluate în conformitate cu legislaţia vremii în vigoare, în vederea introducerii în circuitul fondului forestier (împădurire, amenajare, exploatare etc.). Era prin urmare suficient a se dovedi înglobarea unor terenuri, parcele, loturi într-un ,,amenajament silvic’’ în măsura în care existau reperele cadastrale de identificare, planurile de încadrare vizate de oficiile de cadastru şi organizarea teritoriului, dar şi documentaţia legală de preluare (decizia de transfer a dreptului de administrare, decizia de expropriere etc.) – iar nu procese-verbale de preluare efectivă, de înţăruşare şi delimitare fizică, de începere a operaţiunilor de  împădurire etc.

Astfel fiind, aspectele invocate prin cererea de recurs, anume că din luna august 1989 inspectoratul silvic judeţean nu a mai procedat la preluarea efectivă a acestor terenuri şi nici nu a efectuat – până la momentul intabulării lor pe seama Comunei [...] – delimitarea fizică şi împădurirea suprafeţelor la care trimite decizia 383/1989, nu au nici o relevanţă în planul dreptului de proprietate al statului, pentru că nici în cazul dreptului public al acestuia, după cum nici pentru dreptul privat neefectuarea operaţiunilor de îngrădire, exploatare, conservare etc. a bunului nu conduce, prin ea însăşi, la pierderea dreptului real. 

Inactivitatea autorităţilor publice îndrituite să întocmească documentaţia scrisă asupra modului de organizare şi de exploatare a acestui fond nu este, la rândul ei, aptă să genereze pierderea dreptului, astfel încât inexistenţa unei documentaţii scrise întocmite încă din august 1989, de completare a fondului forestier aflat pe raza judeţului Constanţa, administrat de inspectorul silvic, şi cu aceste terenuri predate, nu schimba la 01.01.1990 regimul lor legal.

Este mai puţin relevant faptul că pentru a-şi justifica limitele dreptului de proprietate, entitatea intimată a înţeles să trimită la Amenajamentul silvic UP IV [...] întocmit în 2008, unde s-au regăsit datele vizând noua evidenţă a parcelelor cadastrale regăsite în fondul forestier (echivalenţa fiind susţinută prin răspunsul la întrebarea 2 din interogatoriu).

Ceea ce era relevant, aşa cum s-a arătat în precedent, era să se stabilească dacă până la data de 01.01.1990 statul a scos din amenajamentele silvice şi a transferat, printr-unul din modurile prevăzute de legislaţia în vigoare (a se vedea sus-menţionatele dispoziţii ale art. 27 din Legea nr. 8/1971), dreptul de administrare asupra acestor parcele către autoritatea locală – ceea ce în speţă recurenta nu a dovedit.

Acesta este motivul pentru care nici prin ordinul prefectului din 1997, după cum nici prin hotărâri ale consiliului local din 2010, nu se putea stabili că în legătură cu aceste suprafeţe erau incidente dispoziţiile art. 32 şi art. 40 din Legea nr. 18/1991 (în forma în vigoare la data emiterii Ordinului 225/1997), pentru că respectivele norme se refereau la terenuri provenite din fostele islazuri comunale aflate în folosinţa CAP-urilor sau care fuseseră transmise fostelor IAS-uri şi care erau folosite ca păşuni, fâneţe şi arabil la data intrării în vigoare a legii fondului funciar. Nu era însă situaţia juridică a terenurilor în discuţie, acestea fiind predate inspectoratului silvic cu acordul explicit dat de autoritatea locală, care a achiesat înainte de 01.01.1990 la afectarea acestor terenuri neproductive, inadecvate păşunatului sau culturilor agricole, scopurilor silvice.

Era prin urmare exclus ca aceeaşi autoritate locală să pretindă în anul 1997 că acestea au trecut legal - din nou - în domeniul său privat, prin efectul celor două texte din Legea nr. 18/1991.

Analiza comparativă a celor două titluri de proprietate, primul dat de legislaţia aplicată înainte de 01.01.1990, menţinută în favoarea statului român prin dispoziţiile de ordin general ale Legii 18/1991, cel de-al doilea constituit ulterior acestui moment, cu caracter precar, anume prin distorsionarea prevederilor speciale ale aceleiaşi legi (chiar dacă în final Ordinul nr. 225/1997 nu a fost anulat prin decizia 968/CA din 17.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) relevă aşadar cu claritate faptul că entitatea intimată, în calitate de administrator al bunurilor din domeniul public al statului, legitima pe deplin acest regim juridic asupra bunurilor apropriate nelegal de UAT Com. [...]. Acestea vor fi considerentele pentru care vor fi înlăturate ca nefondate şi criticile recurentei, potrivit cărora apartenenţa PS55/2 la păşunea UAT a fost dată de Ordinul nr. 225/1997, pentru care însă s-a admis de Curtea de Apel excepţia inadmisibilităţii evocării excepţiei de nelegalitate, cât şi toate argumentele care folosesc acest act drept titlu de proprietate pentru vreuna din parcelele în discuţie. Fără a mai relua argumentaţia deja expusă, recurenta nu se poate prevala de acest ordin de prefect pentru a-şi legitima, în faţa statului român, vreun drept de proprietate, fiind irelevantă împrejurarea intabulării ori exploatării unora dintre aceste terenuri înainte sau după anul 1997 de către Comuna [...], ca păşuni.

În egală măsură, nu inserarea acestor suprafeţe în inventarul domeniului public al statului, în anul 2006, releva valabilitatea titlului statului, câtă vreme, astfel cum s-a arătat, o simplă inventariere a unui bun în domeniul public ori în cel privat al localităţii nu valorează dovadă a dreptului real; în privinţa acestor terenuri, este evident că ele puteau să nu se regăsească în contextul emiterii H.G. nr 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, câtă vreme fiind parte a domeniului fondului forestier, aveau o altă formalitate de inventariere şi organizare.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu se impune reformarea soluţiei tribunalului, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă 1865, se va respinge recursul ca nefondat.