Contestaţie la executare. comunicarea actelor de executare silită. executorul judecătoresc are posibilitatea comunicării actelor de executare silită inclusiv prin servicii de curierat rapid. actele de executare efectuate au fost comunicate contestatoarei

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de XX.XX.2017, sub nr. X/299/2017, contestatoarea A a formulat, în contradictoriu cu intimata B, contestaţie la executare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită întocmite şi care urmează a fi întocmite în dosarul de executare nr. C/2017 aflat pe rolul BEJA D, respectiv suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a susţinut că executorul judecătoresc nu a procedat la comunicarea actelor de executare conform regulilor prevăzute în Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15.11.1965, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2003. Contestatoarea a invocat prevederile art. 2 şi art. 17 din Convenţie, arătând că Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală prin intermediul căreia autorităţile judiciare române efectuează comunicarea de acte în statele terţe, care nu sunt membre UE.

Pe cale de consecinţă, pentru a fi în prezenţa unei comunicări valabile, era necesar ca executorul judecătoresc să traduce documentele şi apoi să solicite Ministerului Justiţiei să le transmită societăţii sale, în Elveţia.

În continuare, contestatoarea a precizat că executarea silită a fost pornită în temeiul unui contract de credit care nu constituie titlu executoriu conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă. În acest sens, a arătat că, potrivit art. 641 C.pr.civ., înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii dacă legea le acordă expres această valoare şi numai dacă sunt înscrise într-un registru public.

Astfel, deşi contractele de credit reprezintă înscrisuri sub semnătură privată, pentru ca acestea să aibă caracter de titlu executoriu este necesară înscrierea într-un registru public. Faţă de aceste aspecte, contestatoarea a solicitat să se constate că executarea silită a început în lipsa unui titlu executoriu, contractul de credit nr. E/2011 nefiind titlu executoriu, motiv pentru care se impune anularea tuturor actelor de executare.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, contestatoarea a invocat prevederile art. 719 alin. 1 C.pr.civ., menţionând că, la o analiză superficială a contestaţiei la executare, instanţa poate constata faptul că executarea silită este nelegală în raport de motivele anterior expuse.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712, art. 719 alin. 1 şi art. 453 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată depus la dosar (fila 31 vol. III).

La data de XX.XX.2017, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite şi a contestaţiei la executare ca neîntemeiate, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 451 alin. 1 C.pr.civ.

În motivarea întâmpinării, intimata a susţinut că somarea debitoarei şi comunicarea titlurilor executorii, alături de somaţie şi încheierea de încuviinţare a executării silite, a fost realizată cu respectarea art. 672 C.pr.civ., a dispoziţiilor privind citarea şi comunicarea actelor de procedură din Codul de procedură civilă, precum şi a principiului celerităţii care caracterizează procedura executării silite. Astfel, titlurile executorii (redactate în limba engleză), însoţite de somaţia de executare şi de încheierea de încuviinţare a executării silite au fost comunicate atât prin poştă, cât şi prin curierat rapid la sediul debitoarei din Elveţia, primirea lor fiind confirmată în mod expres, prin semnătură, aşa cum rezultă din dovada de primire a documentelor.

Intimata a învederat că recurgerea la această modalitate de comunicare a fost efectuată în temeiul art. 672 C.pr.civ. coroborat cu art. 154 alin. 4 şi alin. 5 C.pr.civ., care permite executorului judecătoresc, în ipoteza în care comunicarea personală sau prin agent procedural nu este posibilă, să apeleze la serviciile de  curierat rapid.

Intimata a arătat că debitoarea afirmă în mod greşit faptul că notificarea şi comunicarea actelor de executare silită ar fi trebuit să se realizeze prin intermediul Ministerului de Justiţie, potrivit Convenţiei privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptate la Haga la 15.11.1965, câtă vreme Convenţia reglementează doar o posibilitate de notificare şi comunicare, cu scopul de a simplifica procedura, neimpunând, în mod expres, o obligaţie în acest sens executorilor judecătoreşti conform art. 17 şi art. 10 lit. a din acest act.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că toate comunicările trebuie făcute potrivit Convenţiei, o asemenea nulitate a actelor de executare nu face parte din categoria nulităţilor necondiţionate, existând astfel posibilitatea demonstrării inexistenţei unei vătămări suferite de către contestatoare c a urmare a pretinsei necesităţi de parcurgere a procedurii de comunicare a actelor de executare prin intermediul Ministerului de Justiţie. În acest sens, a arătat că primirea actelor de executare a fost confirmată în mod expres, prin semnătură, aşa cum rezultă din dovada de primire a documentelor, debitoarea luând cunoştinţă, în timp util, de toate titlurile executorii, astfel încât nu poate proba o vătămare din acest punct de vedere.

Cu privire la existenţa unui titlu executoriu, intimata a învederat că societatea sa a demarat executarea silită împotriva debitoarei în baza contractului de credit nr. E/2011, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare şi a scrisorii de garanţie corporatistă emisă la data de 17.05.2011, înscrisuri al căror caracter executoriu este consacrat expres prin dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

Intimata a mai arătat că art. 641 C.pr.civ. a fost modificat prin Legea nr. 17/2017, iar această normă reprezintă o normă de trimitere la alte norme care, în diferite materii, conferă unor înscrisuri caracterul de titluri executorii. Astfel, textul nu instituie înregistrarea în registrele publice ca o condiţie suplimentară obligatorie pentru toate înscrisurile sub semnătură privată, ci se referă doar la ipoteza acelor înscrisuri sub semnătură privată pentru care înregistrarea într-un registru public, în scopul dobândirii caracterului executoriu este o condiţie prevăzută în chiar dispoziţia legală care le atribuie puterea executorie.

Pe de altă parte, art. 641 C.pr.civ. ar fi aplicabil doar pentru contractele de credit încheiate după data de 24.03.2017 şi nicidecum în cazul titlurilor executorii din prezenta cauză, care sunt încheiate în perioada 2011-2013, sens în care au fost invocate prevederile art. 24 C.pr.civ.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite, intimata a arătat că, în raport de prevederile art. 719 C.pr.civ., este necesară, pe de o parte, achitarea cauţiunii, iar, pe de altă parte, invocarea unor motive temeinice şi dovedirea faptului că, prin continuarea executării silite, i s-ar crea grave prejudicii debitorului, care nu ar putea fi remediat pe calea întoarcerii executării silite. Or, contestatoarea nu a făcut dovada achitării cauţiunii şi nici nu a arătat motivele întemeiate pentru admiterea cererii, oferind doar afirmaţii generice.

În drept, au fost invocate prevederile art. 641, art. 672, art. 154, art. 719, art. 201 alin. 1, art. 205 C.pr.civ., art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de XX.XX.2017 şi XX.XX.2017, prin serviciul registratură, BEJ d a depus, la solicitarea instanţei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. C/2017 (filele 28-150 vol. II, 1-30 şi 35-76 vol. III).

La termenul din data de XX.XX.2017, intimata a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, iar instanţa a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării silite, la termenul din data de 11.12.2017, instanţa a admis excepţia, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acel termen (filele 32-33 vol. III), motiv pentru care urmează să respingă cererea de suspendare a executării silite, ca inadmisibilă.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, faţă de fondul cauzei, instanţa constată următoarele:

Potrivit art. 715 alin. 1 C.pr.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă; 2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Instanţa constată că, în prezenta cauză, contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor şi formelor de executare din dosarul nr. C/2017 al BEJA D, invocând nelegala procedură de comunicare a actelor de executare silită, respectiv inexistenţa unui titlu executoriu. Prin urmare, instanţa reţine că debitoarea a înţeles să conteste executarea silită însăşi, fiind aplicabile dispoziţiile art. 715 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ.

Potrivit art. 667 alin. 1 C.pr.civ., dacă cererea de executare a fost încuviinţată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea de încuviinţare, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu şi, dacă legea nu prevede altfel, o somaţie. Aşa cum prevede art. 672 C.pr.civ., comunicarea actelor de procedură în cadrul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar, dacă aceasta nu este posibilă, potrivit dispoziţiilor legale privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, care se aplică în mod corespunzătoare.

Astfel, coroborând dispoziţiile legal anterior menţionate cu prevederile art. 154 alin. 5 C.pr.civ., instanţa reţine că executorul judecătoresc are posibilitatea comunicării actelor de executare silită inclusiv prin servicii de curierat rapid.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că actele de executare efectuate în dosarul nr. C/2017 al BEJA D au fost comunicate contestatoarei, prin compania de curierat internaţional DHL, la data de 21.07.2017, astfel cum rezultă din recipisa de livrare de la fila 48 vol. II, care poartă semnătura unui reprezentant al societăţii debitoare.

Deşi contestatoarea a susţinut că actele i-au fost comunicate la data de 07.08.2017, instanţa constată că la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să probeze susţinerile debitoarei, aceasta nefăcând dovada comunicării actelor de executare la data indicată.

Pe de altă parte, instanţa nu poate reţine susţinerile intimatei în sensul că actele de executare au fost comunicat în mod valabil prin poştă la data de 06.06.2017, în condiţiile în care confirmarea de primire regăsită la fila 37 vol. III nu cuprinde semnătura sau ştampila contestatoarei şi nici menţiunea conform căreia actele ar fi fost lăsate la cutia poştală.

De asemenea, instanţa va înlătura susţinerile contestatoarei în sensul că procedura de comunicare a actelor de executare trebuia realizată conform prevederilor Convenţiei privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptate la Haga la 15.11.1965, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2003, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1, „prezenta convenţie se aplică, în materie civilă sau comercială, în toate cazurile în care un act judiciar ori extrajudiciar trebuie să fie transmis în vederea notificării sau comunicării în străinătate.”

De asemenea, art. 17 din Convenţie prevede că „actele extrajudiciare emise de autorităţile şi funcţionarii ministeriali ai unui stat contractant pot fi transmise în scopurile notificării sau comunicării într-un alt stat contractant, potrivit modalităţilor şi condiţiilor prevăzute de prezenta convenţie.”

Prin urmare, instanţa apreciază că procedura de comunicare a actelor extrajudiciare (cum este şi cazul actelor de executare silită) conform prevederilor Convenţiei de la Haga din 1965 nu este obligatorie, susţinerile în sens contrar ale contestatoarei nefiind întemeiate.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 19, „prezenta convenţie nu se opune ca legea internă a unui stat contractant să permită alte forme de transmitere care nu sunt prevăzute în articolele precedente, în scopurile notificării sau comunicării pe teritoriul său a actelor provenind din străinătate.” Or, în condiţiile în care contestatoarea nu a făcut dovada faptului că legislaţia din statul pe al cărui teritoriu îşi are sediul (Elveţia) se opune comunicării actelor extrajudiciare dintr-un alt stat prin poştă sau prin servicii de curierat rapid, instanţa apreciază că procedura de comunicare a actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. C/2017 al BEJA D, realizată prin compania de curierat internaţional DHL la data de 21.07.2017, este legal îndeplinită, având în vedere şi faptul că aceasta nu a înţeles să conteste în niciun fel recipisa de livrare de la fila 48 vol. II.

Astfel, aşa cum prevede art. 181 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., termenul pe zile se calculează fără a lua în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte, fiind calculat pe zile libere.

Prin urmare, în raport de data la care au fost comunicate actele de executare anterior menţionate (21.07.2017) şi data la care contestatoarea a formulat contestaţia (22.08.2017 – plic poştal – fila 73), instanţa constată că cererea a fost formulată cu încălcarea termenului de decădere prevăzut de art. 715 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., ultima zi în care contestatoarea puteau formula contestaţie fiind 07.08.2017.

Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa va admite excepţia tardivităţii, invocată de intimată, şi va respinge contestaţia la executare, ca tardiv formulată.

Instanţa va lua act că intimata a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Conform art. 717 alin. 2 C.pr.civ., instanţa sesizată cu contestaţie la executare va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, şi îi va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Astfel, având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa va obliga contestatorul la plata către BEJ Miu şi Partenerii a sumei de 182,07 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, BEJ Miu şi Partenerii, după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca inadmisibilă.

Admite excepţia tardivităţii, invocată de intimată.

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea A, cu sediul în Elveţia, Route de Chantemerle nr. 58, 1763, Grangres-Paccot, Fribourg şi cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocaţi „Badita şi Pop” din Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 16, et. 9, camera L2, sector 4, în contradictoriu cu intimata B, cu sediul în Bucureşti, Bd. Ion Mihalache nr.1-7, sector 1, J40/608/1991, CUI 361579, ca fiind tardiv formulată.

Ia act că intimata a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

În temeiul art. 717 alin. 2 C.pr.civ., obligă contestatoarea la plata către BEJA D a sumei de 182,07 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, xx.xx.2018.

Domenii speta

Spete similare