Prejudicii. Dobânzi. Art. 119 şi art. 120 din o.g. nr. 92/2003.

Prin sentinţa civilă nr. 12885 din data de 24.11.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.26841/215/2015, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de către reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în contradictoriu cu pârâta B. S., a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 56.463 lei, reprezentând prejudiciu adus statului pe perioada martie 2009- octombrie 2010, suma de 12.772 lei, reprezentând majorări de întârziere/dobânzi şi 8.601 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a debitului, conform raportului de expertiză efectuat de către expertul B. M. şi a completării la raportul de expertiză efectuat şi s-a luat act că reprezentantul legal al reclamantei nu mai solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta apelantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, solicitând admiterea acestuia,  modificarea sentinţei civila nr. 12885/24.11.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în sensul admiterii acţiunii şi obligarea numitei B. S. la plata prejudiciului adus bugetului de stat prin activitatea sa infracțională, prejudiciul în cuantum de 68.786 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a debitului, în conformitate cu art. 119 şi 120 Cod procedură fiscală.

Prin decizia civilă nr.316/25.02.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 26841/215/2015 s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în municipiul Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, judeţul Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 12885 din data de 24.11.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 26841/215/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.

S-a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată.

S-a înlăturat dispoziţia din sentinţă privind obligarea pârâtei la plata sumelor de 12.772 lei reprezentând majorări de întârziere/dobânzi şi a sumei de 8.601 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de către expertul B. M. în dosarul primei instanţe.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumelor de bani reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi aferente debitului principal rămas de achitat, accesorii prevăzute de art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 rep., începând cu data producerii prejudiciului (data împlinirii termenului de scadenţă pentru fiecare lună a perioadei martie 2009-noiembrie 2010) şi până la data plăţii efective a debitului principal rămas de achitat, accesorii ce se vor calcula în faza executării silite.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate.

S-a respins cererea intimatei-pârâte, având ca obiect obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut:

Prin sentinţa civilă nr.12885 din data de 24.11.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.26841/215/2015, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de către reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în contradictoriu cu pârâta B. S., a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 56.463 lei, reprezentând prejudiciu adus statului pe perioada martie 2009- octombrie 2010, suma de 12.772 lei, reprezentând majorări de întârziere/dobânzi şi 8.601 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a debitului, conform raportului de expertiză efectuat de către expertul B. M. şi a completării la raportul de expertiză efectuat şi s-a luat act că reprezentantul legal al reclamantei nu mai solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a reţinut, în prealabil, faptul că doar una dintre părţi a declarat cale de atac în cadrul dosarului de faţă, respectiv apelanta reclamantă, iar aspectele legate de întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana intimatei pârâte, pentru perioada dedusă judecăţii, sens în care s-a şi admis, în parte, acţiunea reclamantei apelante, au intrat în putere de lucru judecat, prin neapelare de către intimata pârâtă.

Un prim motiv de apel a vizeazat stabilirea, în mod eronat, de către instanţa de fond a modalității de calcul a accesoriilor, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cadrul dosarului de fond, respectiv sumele de 12.772 lei şi 8.601 lei.

Tribunalul a constatat că, în cadrul dosarului de fond, apelanta-reclamantă nu a solicitat obligarea pârâtei intimate la plata unui cuantum fix al majorărilor de întârziere/dobânzi şi penalităţilor de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a debitului, aşa cum a apreciat instanţa de fond şi a admis acţiunea acesteia, ci a solicitat obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumelor de bani reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi aferente debitului principal, accesorii prevăzute de art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 rep., începând cu data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului principal.

În acest context, tribunalul a constatat că prima instanţă a acordat reclamantei-apelante şi altceva decât aceasta a solicitat, încălcând disp. art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ. raportat la disp. art. 397 alin. (1) noul C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 rep., dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar, cum în speţa de faţă suma datorată, respectiv prejudiciul la care a fost obligată pârâta intimată, în temeiul răspunderii civile delictuale, nu a fost stins, nefiind achitat, accesoriile nu puteau fi cuantificate, acestea curgând până la data ultimei plăți efectuate.

Prin urmare, apelanta reclamantă nu ar fi putut solicita şi nici instanţa de fond nu ar fi putut stabili nişte sume fixe cu titlu de penalităţi de întârziere şi dobânzi atât timp cât nu se cunoştea data achitării integrale a debitului de către pârâta intimată, acest moment fiind unul incert la data introducerii acţiunii.

Tribunalul a constatat că, în cauză, instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care prejudiciului a fost adus bugetului general consolidat prin faptele săvârşite de către pârâtă, în ceea ce priveşte calculul accesoriilor aferente prejudiciului cauzat, sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, respectiv disp. art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 rep., iar, în speţă, calea de atac a fost exercitată doar de către reclamantă şi nu şi de către pârâtă, prin urmare, aspectele anterior reţinute au intrat în puterea lucrului judecat, iar, apărările intimatei din cadrul întâmpinării formulate în dosarul de apel potrivit cărora accesoriile trebuie calculate numai până la data deschiderii procedurii de insolvenţă sau că există o altă modalitate de stabilire a acestor accesorii de către reclamanta apelantă, nu pot fi valorificate în prezenta cale de atac.

În concluzie, debitul principal nefiind stins, accesoriile nu pot fi cuantificate într-o sumă fixă şi, fiind incidente, în cauză, disp. art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 rep., acestea vor fi acordate începând cu data producerii prejudiciului (data împlinirii termenului de scadenţă pentru fiecare lună a perioadei martie 2009-noiembrie 2010) şi până la data plăţii efective a debitului principal rămas de achitat, accesorii ce se vor calcula în faza executării silite, potrivit disp. art. 227 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 (actualul Cod de procedură fiscală).

Prin urmare, tribunalul, constatând întemeiat motivul de apel vizând modul eronat de acordare a accesoriilor de către instanţa de fond, a înlăturat dispoziţia din sentinţă privind obligarea pârâtei la plata sumelor de 12.772 lei reprezentând majorări de întârziere/dobânzi şi a sumei de 8.601 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de către expertul B. M. în dosarul primei instanţe şi a obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor de bani reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi aferente debitului principal rămas de achitat, accesorii prevăzute de art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 rep., începând cu data producerii prejudiciului (data împlinirii termenului de scadenţă pentru fiecare lună a perioadei martie 2009-noiembrie 2010) şi până la data plăţii efective a debitului principal rămas de achitat, accesorii ce se vor calcula în faza executării silite.

Astfel, cu privire la acest capăt de cerere accesoriu, penalităţile de întârziere şi dobânzile au fost aferente debitului principal rămas de achitat, respectiv se vor calcula la fiecare sumă în parte din perioada dedusă judecăţii, după scăderea sumelor de bani deja achitate, iar executarea silită se  va efectua potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.

Un alt motiv de apel a vizat faptul că instanţa de fond nu a admis în totalitate acţiunea astfel cum a fost formulată, respectiv nu a obligat-o pe pârâta intimată la plata sumei totale de  68.786 lei şi pentru luna noiembrie 2010.

Deşi apelanta reclamantă a invocat, în cadrul motivelor de apel, că suma de 68 786 lei a fost stabilit prin expertiza contabilă  întocmită în faza de urmărire penală, din relaţiile scrise solicitate de către tribunal în dosarul de apel şi înaintate de către apelanta reclamantă la data de 30.01.2019 (fila 74 din cadrul vol. II al dosarului de apel), a  rezultat  că această sumă nu este evidențiată în niciun înscris în cadrul dosarului de urmărire penală, astfel că a rezultat  doar din evidenţele reclamantei, respectiv din fişa sintetică a SC 1-ST ACTIVE SRL.

Analizând concluziile raportului de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit de către dl. expert B. M. (filele 75-76 din cadrul dosarului de fond), tribunalul a constatat că, în prima variantă propusă de expert, şi care a vizat perioada 01.03.2009-30.11.2010, s-a avut în vedere fişa de evidenţă fiscală existentă în dosarul penal nr. 9070/215/2014, apreciindu-se că obligaţia fiscală cu stopaj la sursă datorată de intimata pârâtă este de 56 463 lei, respectiv din suma de 70 957 lei ce reprezintă obligaţii fiscale către bugetul de stat reţinute prin statele de plată din perioada martie 2009-octombrie 2010 s-a scăzut suma de 14 494 lei încasări la bugetul de stat rezultate din fişa de evidenţă fiscală a reclamantei apelante.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către apelanta reclamantă în cadrul cererii de chemare în judecată şi în apelul de faţă, expertul contabil a reţinut că, pentru perioada martie 2009-octombrie 2010, intimata pârâtă datora reclamantei apelante suma de 70 957 lei, o sumă mai mare decât cea solicitată de către aceasta din urmă, deşi nu viza şi luna noiembrie 2010.

Astfel, independent de reţinerea în modalitatea de calcul şi a lunii noiembrie 2010 (lună care, de altfel, face parte din perioada dedusă judecăţii, acest aspect nefiind contestat de către intimata pârâtă nici în cadrul dosarului de fond, nici în apel prin întâmpinare, având în vedere şi că aceasta nici nu a formulat cale de atac cu privire la vreo sumă stabilită în sarcina sa, ca şi prejudiciu, de către instanţa de fond), potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă care a fost şi contestat de către reclamanta apelantă, prin obiecţiuni formulate în cadrul dosarului de fond, expertul a stabilit că intimata pârâtă datorează reclamantei apelante, cu titlu de prejudiciu, o sumă de bani mai mare decât cea solicitată de către aceasta în cererea de chemare în judecată (chiar cu luarea în considerare doar a lunii octombrie 2010).

Diferenţa dintre suma stabilită în raportul de expertiză drept prejudiciu pentru perioada în litigiu, respectiv 70 957 lei (mai mult decât a solicitat apelanta reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv 68 786 lei) şi cea la care a fost obligată efectiv intimata pârâtă în cadrul dosarului de fond, respectiv 56 463 lei, a rezultat prin scăderea sumelor deja achitate pentru perioada în litigiu de către aceasta din urmă, respectiv 14 494 lei, aspect necontestat de către apelanta reclamantă care nu a formulat, în cadrul dosarului de fond, obiecţiuni la raportul de expertiză în acest sens.

Din contră, apelanta reclamantă a recunoscut efectuarea de către intimata pârâtă a unor plăţi din totalul prejudiciului stabilit pentru perioada dedusă judecăţii, astfel după cum a rezultat şi din adresa nr. DGR 11356/25.10.2018, înaintată, la dosar, la data de 29.10.2018, adresă însoţită de anexele 1 şi 2 referitoare la plăţile efectuate în cauză (filele 46-48 din cadrul vol. II al dosarului de apel).

Având în vedere aceste aspecte, a fost apreciată a fi irelevantă nereţinerea lunii noiembrie 2010 în concluziile raportului de expertiză, chiar dacă expertul a precizat că perioada vizată este 01.03.2009-30.11.2010, iar, în cadrul celor două variante propuse, a precizat că perioada este martie 2009-octombrie 2010, aspect preluat şi de către instanţa de fond, în contextul în care acesta a pornit ca mod de calcul de la suma de 70 957 lei drept prejudiciu produs de către intimata pârâtă, sumă care este mai mare decât cea solicitată de către reclamanta apelantă în cadrul cererii de chemare în judecată, iar instanţa de fond şi-a însuşit acest mod de calcul şi a acordat reclamantei apelante mai mult decât a cerut (având în vedere şi sumele deja achitate pentru perioada în litigiu de către intimata pârâtă, aspect recunoscut de către apelanta reclamantă), însă, în lipsa învestirii instanţei de control judiciar cu apelul părţii adverse, s-a  constatat că nu se poate agrava situaţia reclamantei apelante în propria cale de atac, potrivit disp. art. 481 noul C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de apel care a vizat reiterarea obiecţiunilor formulate în cadrul dosarului de fond de către apelanta reclamantă cu privire la neincluderea de către expert în modul de calcul şi a lunii noiembrie 2010, nu a fost apreciat ca fiind întemeiat.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul disp. art. 480 alin. (2) teza a-III-a noul C. proc. civ.,a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 12885 din data de 24.11.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 26841/215/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S., a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, a înlăturat dispoziţia din sentinţă privind obligarea pârâtei la plata sumelor de 12.772 lei reprezentând majorări de întârziere/dobânzi şi a sumei de 8.601 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de către expertul B. M. în dosarul primei instanţe, a obligat pârâta către reclamantă la plata sumelor de bani reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi aferente debitului principal rămas de achitat, accesorii prevăzute de art.119 şi art. 120 din O.G. nr.92/2003 rep., începând cu data producerii prejudiciului (data împlinirii termenului de scadenţă pentru fiecare lună a perioadei martie 2009-noiembrie 2010) şi până la data plăţii efective a debitului principal rămas de achitat, accesorii ce se vor calcula în faza executării silite şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate (respectiv cu privire la obligarea pârâtei să-i plătească reclamantei suma de 56.463 lei, reprezentând prejudiciu adus statului pe perioada martie 2009-octombrie 2010 şi prin care s-a luat act că reprezentantul legal al reclamantei nu  a mai solicitat  obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată).

Având în vedere soluţia ce s-a  pronunţat asupra apelului, tribunalul, în temeiul disp. art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., a respins cererea intimatei-pârâte, având ca obiect obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal şi motivat a declarat recurs reclamanta  Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate.

Motivul de recurs vizează stabilirea în mod eronat de către instanţa de fond a prejudiciului, acesta fiind menţinut si de către instanţa de apel.

Pârâta intimate  a fost obligată  la plata sumei de 56.463 lei, conform raportului de expertiza în specialitatea contabilitate întocmit de către domnul expert B. M.

În acest sens, s-a  arătat  faptul că obligaţiile fiscale datorate de către B. S. statului, cele cu care s-au constituit iniţial parte civila în dosarul penal nr.9070/215/2014 sunt în cuantum de 68.786 lei la care se adaugă dobânzile si penalităţile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului şi până  la data achitării integrale, cererea fiind formulata la data de 11.12.2014.

Prin sentinţa penală  nr. 5597/28.11.2014 a fost admisă acţiunea civila şi obligată B. S. la plata sumei de 68.786 lei cu dobânzi legale şi penalităţi de întârziere până  la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe, s-a declarat apel, solicitând ca inculpata să fie obligată, exact cum a cerut iniţial, la plata prejudiciului la care să se adauge dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului şi până  la data achitării integrale a debitului, potrivit art. 119 si 120 din Codul de procedura fiscala.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penala nr.1251/ 02.10.2015 a  lăsat nesolutionată acţiunea civilă.

În temeiul prevederilor art.1381-1386 din Cod civil, coroborate cu prevederile art. 27 alin. (2) ind. 1 din noul Cod de procedură  penală  a formulat acţiune civilă.

S-a  precizat  ca suma de 68.786 lei reprezintă prejudiciul produs de către B. S. în calitate de administrator al S.C. 1-ST FACE ACTIVE S.R.L., în prezent radiată, astfel ; impozit pe veniturile din salarii - 39.886 lei; şomaj asiguraţi - 26.546 lei; şomaj asiguraţi - 2.354 lei

Obligaţiile fiscale datorate de către societate bugetului de stat au fost precizate prin acţiune, şi au reieşit  din fişa sintetică totală a 1-  ST FACE ACTIVE S.R.L.

Astfel,  a solicitat  a se reţine că la data formulării cererii au fost scăzute toate plăţile efectuate, cuantumul de 68.786 lei fiind suma rămasă  de plată dupa scăderea tuturor plaţilor efectuate.

Asa cum s-a mai precizat, plăţile identificate de către domnul expert B. M. şi menţionate prin raportul de expertiză  contabilă  întocmit în cauză, în cuantum de 14.494 lei, sunt evidenţiate în fişa sintetică totală a S.C. 1-ST FACE ACTIVE S.R.L. şi scăzute din totalul obligaţiilor către bugetul de stat.

Suma de 68.786 lei reprezintă impozitele si contribuţiile cu reţinere la sursa defalcate pe obligaţii astfel: - impozit pe veniturile din salarii - 39.886 lei; - şomaj asiguraţi - 26.546 lei; sănătate asiguraţi - 2.354 lei, după  scăderea plaţilor efectuate.

Prin urmare, cuantumul obligaţiilor restante, respectiv pretenţiile solicitate de către Statul Roman prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala reprezentata de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova este de 68.786 lei,  fiind obţinut după scăderea plaţilor efectuate de societate.

În mod corect  s-a reţinut şi obligat instanţa de apel pârâta la plata sumelor de bani reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi aferente debitului principal rămas de achitat, accesorii prevăzute de art. 119 si 120 din O.G. nr. 92/2003 rep., începând cu data producerii prejudiciului (data împlinirii termenului de scadenţă pentru fiecare lună a perioadei martie 2009- noiembrie 2010) şi până  la data plăţii efective a debitului principal rămas de achitat, accesorii ce se vor calcula în faza executării silite.

În concluzie,  a solicitat admiterea recursului,  modificarea sentinţei apelate si obligarea numitei B. S. la plata către stat a sumei de 68.786 lei la care să se adauge dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului şi până  la data achitării integrale a debitului, potrivit art. 119 si 120 din Codul de procedură fiscală.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.483 şi art.488 alin. (1) pct. 8 din noul Cod de procedură civilă şi pe textele legale invocate în cuprinsul acestuia.

La data de 11.06.2019 intimata-pârâta B. S.  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursuleste  nefondat.

Curtea, analizând sentinţa prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispoziţiilor legale relevante şi a art.488  şi urm., din Codul de procedură civilă, constată că nu subzistă nici motive de ordine publică şi nici alte motive care să poată  duce  la casarea acesteia.

Astfel, prin motivele de recurs au fost invocate critici cu  privire la  stabilirea în mod eronat  de către instanţa de fond a prejudiciului, menţinut de către instanţa de apel, cât şi cu privire la împrejurarea că la data formulării cererii introductive de instanţă cuantumul sumei solicitate de 68 786 lei reprezintă suma rămasă după scăderea tuturor plăţilor efectuate.

Aceste critici nu sunt întemeiate, în condiţiile în care recursul reprezintă calea de atac de reformare prin care se realizează un control de legalitate a hotărârii atacate, fără ca acastă cale de atac să fie un al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate  prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitative de lege.

În pricina dedusă judecăţii, desi recurenta reclamantă a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (fila 5 dosar recurs), în realitate criticile aduse cu privire la stabilirea eronată a prejudiciului cauzat de intimate pârâtă şi cele legate de scăderea tuturor plăţilor efectuate, privesc  numai aspecte de fond, de netemeinicie a hotărârii pronunţate în apel şi în nici un caz cu privire la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, motivul de casare amintit vizează încălcarea legii de drept substantial (material), care poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege strain situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (aplicarea unor norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii ce nu cad sub incidenţa ei); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită (inclusiv atunci când norma juridică este obscură) şi, deci, suceptibilă de interpretare, dar interpretarea data în speţă nu este justă); violarea unor principii generale de drept.

Aşa după cum s-a mai arătat, criticile invocate au în vedere numai aspecte de netemeinicie, de interpretare a probelor administrate, inclusiv a expertizei contabile şi care nu se pot încadra în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege şi nici în motivele de ordine publică, prevăzute de art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar  a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale relevante în soluţionarea  pricinii cu care a fost învestită, reţinând judicios că diferenţa dintre suma stabilită în raportul de expertiză drept prejudiciu pentru perioada în litigiu, respectiv 70 957 lei (mai mult decât a solicitat  recurenta reclamantă  prin cererea de chemare în judecată, respectiv 68 786 lei) şi cea la care a fost obligată efectiv intimata pârâtă în cadrul dosarului de fond, respectiv 56 463 lei, a rezultat prin scăderea sumelor deja achitate pentru perioada în litigiu de către aceasta din urmă, respectiv 14 494 lei, aspect necontestat de către recurenta  reclamantă care nu a formulat, obiecţiuni la raportul de expertiză în acest sens.

Nefiind întemeiate nici restul criticilor invocate de către recurenta reclamantă, în temeiul  art.496 alin. (1)  C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, şi va  păstra soluţia instanţei ca fiind legală şi temeinică.

În temeiul art. 453 alin.(1) C. proc. civ. şi art. 452,  va fi obligată  recurenta reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei de 800

lei către intimata pârâtă intimatei-pârâte B. S. cu titlu de cheltuieli de judecată, cu privire la care a depus acte doveditoare (fila 22 dosar  apel).

Domenii speta

Spete similare