Uzucapiune respinsă, detenţiune precară cumpărare după Legea 58/1974

Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanţii AA, BB, CC, DD, EE, FF, GG, toţi cu domiciliul ales la cabinet avocat în contradictoriu cu pârâţii HH, II şi JJ.

La apelul nominal, efectuat în şedinţă publică, a răspuns reclamantul AA, personal şi asistat de avocat şi acelaşi avocat răspunde pentru  ceilalţi reclamanţi şi martorul KK, lipsă fiind pârâţii.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei obiectul cauzei, stadiul procesual şi faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanţa, în temeiul art. 219 Cod procedură civilă, procedează la legitimarea părţilor prezente, datele de identitate ale acestora fiind reţinute în caietul de note al grefierului de şedinţă.

Instanţa procedează la audierea martorului, a cărei declaraţie luată sub prestare de jurământ, este consemnată în scris şi ataşată la dosar.

Instanţa comunică raportul de expertiză apărătorului reclamanţilor şi constată că raportul de expertiză a fost depus în data de 19.06.2017, iar reclamanţi nu au solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă de acesta şi faptul că pârâţii, prin lipsa lor îşi asumă ceea ce se întâmplă la termenul de judecată.

Apărătorul reclamanţilor arată că îşi precizează cererea de chemare în judecată în sensul că îşi micşorează câtimea obiectului cererii la suprafaţa care a rezultat  din raportul de expertiză.

Instanţa ia act de precizare, în sensul că se micşorează câtimea obiectului cererii la suprafaţa care a rezultat  din raportul de expertiză.

La interpelarea instanţei apărătorul reclamanţilor arată că nu mai are cereri de formulat şi probe de solicitat.

Nemaifiind  cereri de formulat şi probe de solicitat, instanţa acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamanţilor solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, să constataţi că sun îndeplinite condiţiile uzucapiunii. Fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanţa constată lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept şi reţine cauza spre deliberare şi pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

1.Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub numărul de mai sus în data de 27.12.2016, reclamanţii, reprezentanţi convenţional în contradictoriu cu pârâţii au solicitat să se constate dobândirea prin uzucapiune a terenului în suprafaţă de 1656 mp situat în comuna X.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 528 lei, potrivit chitanţei aflate la fila 20 din dosar.

2.Susţinerile părţilor

2.1.În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că defuncţii autori ai acestora, AA şi BB au dobândit de la defunctul autor al pârâţilor, prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. , o construcţie formată din casă de locuit şi anexe gospodăreşti, aflată pe terenul descris în acest contract. De asemenea, au mai precizat că terenul nu a făcut obiectul vânzării. În continuare, au susţinut că, de la acea dată, atât terenul, cât şi construcţia au fost înregistrate în evidenţele fiscale ale comunei pe numele autorilor reclamanţilor, iar aceştia din urmă împreună cu reclamanţii au stăpânit netulburat şi au achitat impozitele la zi. Reclamanţii au solicitat alăturarea posesiei lor posesiei exercitate de autorii acestora în temeiul prevederilor art. 1860 Cod civil 1864.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1847, 1890, 1860 Cod civil 1864.

2.2.Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea acţiunii.

3.Dispoziţii legale relevante

3.1.CODUL CIVIL 1864

Art. 644: „Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune”.

Art. 1846: „Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiei”.

Art. 1847: „Ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.

Art. 1.850: „Continuitatea şi neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripţia, în acest sens, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie”.

Art. 1.853: „(1) Actele ce exercităm asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a acestuia, nu constituie o posesie sub nume de proprietar.

(2) Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său”.

Art. 1.858: „Posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilă, decât prin vreunul din următoarele patru moduri:

1.Când deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credinţă de la o a treia persoană, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce deţine;

2.Când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ţine posesiunea prin acte de rezistenţă la exerciţiul dreptului său;

3.Când deţinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bună-credinţă;

4.Când transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună-credinţă”.

Art. 1.860: „Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”.

Art. 1890: „Toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua-credinţă”.

3.2.Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale

Art. 30 alin. 2: „În caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973”.

4.Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia

Condiţia necesară pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţia achizitivă rezultă din art. 1846 şi 1890 Cod civil şi constă în exercitarea posesiei asupra terenului pentru o perioadă de cel puţin 30 de ani.

Cerinţele posesiei sunt cele prevăzute de art. 1847 Cod civil, aceasta trebuind să fie una utilă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

În cauză, în temeiul art. 1853 Cod civil, instanţa reţine vicierea posesiei exercitate de către reclamanţi şi anterior de către autorii acestora prin precaritate, posesia nefiind exercitată sub nume de proprietar.

Astfel, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr., autorii reclamanţilor au achiziţionat construcţia. În contract se prevede în mod expres că terenul aferent clădirii, în suprafaţă totală de 250 mp, nu face obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 (f. 7-8).

Instanţa reţine că această menţiune din contract este conformă dispoziţiilor art. 30 paragraf 2 din Legea nr. 58/1974, care impunea ca la momentul înstrăinării unei construcţii, terenul aferent acestora să treacă în proprietatea statului.

În consecinţă, de la data încheierii contractului de vânzare, autorii reclamanţilor şi ulterior aceştia din urmă nu au avut decât folosinţa terenului în discuţie preluat în proprietatea statului. Aşadar, cel puţin până în anul 1989, reclamanţii şi autorii lor au folosit terenul aflat în patrimoniul statului cu acordul acestuia, astfel că în temeiul art. 1853 alin. 2 Cod civil, instanţa reţine că posesia este lovită de viciul precarităţii, neconstituind o posesie sub nume de proprietar, ci doar o posesie asupra unui lucru al altuia prin simpla îngăduinţă a proprietarului.

Pe cale de consecinţă, până în anul 1989, reclamanţii şi autorii lor nu au exercitat o posesie utilă pentru a se putea prescrie achizitiv imobilul, potrivit art. 1847 Cod civil.

În acest context, recunoaşterea dreptului reclamanţilor făcută de pârâţi prin întâmpinare nu poate produce efecte, în condiţiile în care de la data întocmirii contractului de vânzare aceştia au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului, care a trecut în proprietatea statului.

Modurile de intervertire a precarităţii sunt cele instituite prin art. 1858 Cod civil, iar în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreunuia dintre acestea.

Chiar dacă s-ar accepta că după căderea regimului comunist reclamanţii şi-au manifestat atitudinea de adevăraţi proprietari, şi nu de simpli detentori ai terenului, termenul prescripţiei achizitive pentru reclamanţi nu putea începe să curgă înainte de data de 27.12.1989 (când au fost abrogate Legile nr. 58 şi 59/1947), deci s-ar fi împlinit cel mai devreme în data de 27.12.2019, astfel că nu ar fi îndeplinită condiţia perioadei te timp de 30 de ani de exercitare a posesie pentru dobândirea proprietăţii.

Pentru toate aceste motive, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, constatând că posesia invocată de reclamanţi a fost viciată prin precaritate, până în anul 1989 neexistând o posesie exercitată sub nume de proprietar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanţii în contradictoriu cu pârâţii.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată în şedinţă publică în data de 28.06.2017.

Domenii speta

Spete similare