Obligaţie de a face - în cazul obligaţiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că după ce primul probează existenţa obligaţiei, revine celui de-al doilea sarcina de a dovedi executarea acesteia, neatingerea rezultat

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.08.2017, sub nr. x/299/2017, reclamantul P.G.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.R. S.R.L. , ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea bunului mobil reprezentat de ceasul marca Roger Dubuis, predat acesteia în vederea efectuării unor activităţi de service, la plata daunelor-interese moratorii egale cu dobânda legală penalizatoare pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de a efectua activităţile de service asumate cu privire la bunul mobil, de la data punerii în întârziere şi până la data plăţii efective, precum şi la plata daunelor morale în cuantum de 25.000 lei pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit ca urmare a conduitei pârâtei. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare şi acordarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 12.11.2016, în calitate de consumator, a predat în detenţia Orologeriei G, unul dintre magazinele cu activitate de service aparţinând pârâtei I.R. S.R.L. , un ceas marca Roger Dubuis, model Easydiver, referinţa DBSE0174, nr. unic 100/596RD78, înregistrat la serviciul acestora sub nr. 28465/12.11.2016, în vederea efectuării activităţilor de service. Conform susţinerilor reclamantului, faptul predării ceasului în acest scop este dovedit de bonul de reparaţie ataşat la dosarul cauzei.

În continuare, reclamantul a învederat că ceasul a fost transmis pentru diagnoză la service-ul internaţional Roger Dubuis, conform acordului pe care l-a exprimat în scris la data de 16.11.2016. În urma examinării ceasului de către specialiştii service-ului internaţional Roger Dubuis, aceştia au întocmit un deviz estimativ ce conţinea informaţii cu privire la ceea ce ar fi fost necesar a fi efectuat pentru ca ceasul să funcţioneze la standardul de precizie agreat internaţional de producătorul Roger Dubuis. Aceste informaţii făceau referire la următoarele operaţiuni şi piese de schimb necesare: service complet, valoare + TVA, în cuantum de 7.740 lei; înlocuire arătătoare cronograf, valoare + TVA, în cuantum de 350 lei; taxă manipulare RD, valoare + TVA, în cuantum de 108 lei şi taxă manipulare şi asigurare RD, valoare + TVA, în cuantum de 408 lei, valoarea totală a acestora fiind de 8.616 lei. De asemenea, potrivit susţinerilor reclamantului, din devizul estimativ de reparaţie nr. 41755602/24.01.2017 rezulta că durata reparaţiei este de 12 săptămâni de la data acceptului consumatorului.

În continuare, reclamantul a arătat că a acceptat devizul la data de 17.02.2017 pentru suma de 8.616 lei, astfel cum rezultă din corespondenţa pe care a purtat-o cu unul dintre reprezentanţii pârâtei, V.M. (Customer Service).

Ulterior împlinirii termenului de 12 săptămâni, la data de 17.05.2017, reclamantul a transmis pârâtei numeroase solicitări, atât în scris, cât şi personal la sediul acesteia, în vederea restituirii ceasului predat în condiţiile convenite. Pârâta, însă, i-a oferit răspunsuri formale, fără a acţiona într-un mod concret, deşi a depăşit termenul înăuntrul căruia trebuiau efectuate activităţile de service anterior menţionate. De asemenea, reclamantul a corespondat cu reprezentanţii service-ului internaţional Roger Dubois, însă aceştia, deşi au confirmat că ceasul se afla la acea dată în detenţia lor (29.05.2017), au menţionat că nu pot stabili o dată concretă a returnării ceasului, fără a realiza măcar o estimare temporală în acest sens.

Reclamantul a mai susţinut că, prin ultimul răspuns venit din partea pârâtei la data de 07.07.2017, a fost informat că ceasul a sosit reparat de la producător şi că „din păcate, în urma verificărilor făcute a rezultat că în ciuda funcţionării aparent corecte, a constatat existenţa unei impurităţi la nivelul mecanismului. Informând Roger Dubuis asupra acestei situaţii, ne-au solicitat trimiterea de urgenţă a ceasului la fabrică pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp, astfel încât să aveţi ceasul în condiţii optime de funcţionare şi la standardele brandului Roger Dubuis”. De asemenea, prin acelaşi răspuns, s-a precizat că service-ul internaţional Roger Dubuis îşi asumă să efectueze activităţile din deviz cu titlu gratuit, având în vedere cele semnalate de reclamant.

Reclamantul a învederat că în ultimul răspuns pe care l-a primit, semnat de L.B. (Sales Director), i s-a atribuit ceasului o referinţă (DBSE0174) şi un număr unic (100/596RD78) diferite faţă de răspunsul doamnei V.M. (Customer Service), în cadrul căruia ceasul avea referinţa SED4678C9.NCPG9.13R şi numărul unic 100/888.

Totodată, reclamantul a arătat că, potrivit devizului estimativ, se asigură o garanţie de 12 luni cu privire la operaţiunile de service efectuate, iar, în eventualitatea unui defect acoperit de respectiva garanţie, ceasul va fi retrimis la fabrică de către service-ul pârâtei, fără costuri suplimentare, unde se vor înlocui toate componentele şi/sau se va corecta reparaţia defectuoasă identificată de către service-ul fabricii Roger Dubuis. Aşadar, singurii în măsură să constate existenţa unei reparaţii defectuoase sunt specialiştii din cadrul service-ului internaţional, nu angajaţii pârâtei. Or, din răspunsul pârâtei rezultă că aceasta, în urma unor verificări pe care le-a efectuat, a constatat existenţa unei impurităţi la nivelul mecanismului şi a înţeles să retrimită ceasul de la sine putere la service-ul internaţional, fără să-l informeze în acest sens pentru ca să-şi poată da un eventual acord în deplină cunoştinţă de cauză. În plus, atât operaţiunea de diagnoză, cât şi pretinsele activităţi de service, au fost efectuate în mod exclusiv de către service-ul internaţional, pârâta acţionând ca un intermediar în acest sens.

De asemenea, reclamantul a arătat că acest ultim răspuns a venit însoţit de o scrisoare semnată de directorul de service al Roger Dubuis, domnul M.E., în care acesta a specificat că în timpul procesului de transport ceasul ar fi suferit o defecţiune la nivelul mecanismului şi că i-ar fi solicitat retailer-ului (pârâtei) restituirea imediată a ceasului pentru a remedia această problemă. În acelaşi timp, acesta îşi asuma efectuarea operaţiunilor solicitate iniţial cu titlu gratuit, dat fiind contextul creat. Reclamantul a învederat că această explicaţie nu coincide cu cea oferită de pârâtă, potrivit căreia s-ar fi constatat o impuritate la nivelul mecanismului.

Reclamantul a precizat că ceasul nu i-a fost returnat nici până în prezent (cu sau fără activităţi de service efectuate), deşi a încercat în nenumărate rânduri să soluţioneze această problemă pe cale amiabilă. Acesta a mai menţionat că a făcut toate demersurile legale pe care le avea la dispoziţie. Astfel, la data de 19.06.2017, a sesizat organele de poliţie competente (Secţia 1 Poliţie, Poliţia Sectorului 1) cu privire la săvârşirea de către pârâtă a infracţiunii de abuz de încredere, prevăzute de art. 238 C.pen. Organele de cercetare penală au fost însă induse în eroare de informaţiile oferite de pârâtă, aceasta afirmând că a fost stabilită o dată concretă la care îşi va putea recupera ceasul. De asemenea, a formulat 2 reclamaţii la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, înregistrate sub nr. 14650/01.06.2017 şi nr. 14792/05.06.2017. În urma conexării reclamaţiilor, la data de 07.07.2017, reclamantul a fost informat că urmează să-şi ridice ceasul reparat, considerându-se că litigiul a fost stins pe cale amiabilă.

Reclamantul a apreciat că societatea pârâtă, în calitate de prestator de servicii, şi-a încălcat obligaţiile specifice prevăzute de art. 7 lit. c din O.G. nr. 21/1991. Prin faptul că pârâta nu numai că nu şi-a executat la timp obligaţia de prestare a serviciilor asumate (termenul de 12 săptămâni de la acceptarea divizului), dar nici nu a fost în măsură să stabilească o dată precisă ulterioară a restituirii ceasului, aceasta a afectat în mod evident interesele sale economice, având în vedere valoarea economică însemnată a bunului. De asemenea, deşi art. 7 lit. c prevede că prestatorii de servicii sunt obligaţi să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte, pârâta a nesocotit termenul de 12 săptămâni în care ar fi trebuit să restituie ceasul predat în vederea efectuării activităţilor convenite. Totodată, pârâta a procedat la retrimiterea ceasului la service-ul internaţional, fără a-l consulta şi a-i solicita acordul în prealabil pentru efectuarea unor reparaţii suplimentare. Mai mult, aceasta şi-a permis să efectueze anumite verificări în ceea ce priveşte starea internă a ceasului (la nivelul mecanismului de funcţionare), deşi şi-a asumat în mod expres doar rolul de intermediar între reclamant şi service-ul internaţional.

În continuare, reclamantul a considerat că societatea pârâtă, prin neexecutarea la timp a obligaţiei asumate de efectuare a activităţilor stabilite prin devizul estimativ, prin faptul că nu i-a restituit nici până în prezent ceasul predat, prin faptul că a eşuat în a oferi măcar o dată concretă ulterioară a restituirii ceasului reparat şi prin faptul că a afirmat că a efectuat anumite activităţi fără consimţământul său şi fără a-l informa în prealabil, a nesocotit dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 21/1992, comportându-se incorect.

Acesta a susţinut că, în temeiul art. 10 lit. d din O.G. nr. 21/1992, are dreptul de a fi despăgubit pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale. În speţă, fiind vorba despre servicii constând în efectuarea unor activităţi de service ce nu au fost executate la timp, reclamantul a apreciat că acestea nu corespund convenţiei părţilor. Prin urmare, acesta a susţinut că are dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală penalizatoare până la data plăţii efective, în temeiul art. 10 lit. d din O.G. nr. 21/1992 şi art. 1536 C.civ. Totodată, a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, care prevăd că rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. Rata dobânzii de referinţă, care este egală cu rata de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, în temeiul art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 13/2011, este în prezent de 1,75% pe an, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Băncii Naţionale a României. În consecinţă, a solicitat acordarea daunelor moratorii calculate de la data punerii în întârziere până la data plăţii efective, prin raportare la o rată a dobânzii de 5,75% (1,75% + 4 puncte procentuale) şi la echivalentul în bani al obligaţiei asumate de pârâtă, 8.616 lei, conform devizului estimativ.

Reclamantul a mai arătat că, în baza art. 16 alin. 2 din O.G. nr. 21/1992, este îndrituit să solicite şi daune morale. În ceea ce priveşte prejudiciul moral pe care l-a suferit, acesta a precizat că este recunoscut în doctrină faptul că acest prejudiciu nu poate fi apreciat direct în bani, întrucât nu există criterii sau repere legale şi obiective pentru a stabili care este valoarea suferinţei de natură morală, produsă de o faptă ilicită unei persoane determinate. Prejudiciul moral nu poate fi dovedit prin probe materiale. Cu toate acestea, pentru analiza acestui tip de prejudiciu pot fi avute în vedere criterii variabile, precum circumstanţele în care s-a produs fapta ilicită, circumstanţele particulare ale victimei (vârstă, sex, grad de toleranţă la genul de faptă ilicită etc.), consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea acţiunilor vătămătoare, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc.

În concret, reclamantul a apreciat că, prin conduita pârâtei, i-a fost vătămată integritatea psihică, fiind pus în situaţia de a se vedea privat de un bun mobil foarte valoros şi creându-se o stare de incertitudine cu privire la posibilitatea restituirii sale. A mai precizat că s-a raportat la acest bun ca la un instrument de economisire pe care cu greu a reuşit să-l achiziţioneze prin munca sa de zi cu zi. Acesta s-a regăsit în situaţia de a pierde timp preţios pe care l-a investit în numeroasele solicitări de restituire (atât în scris, cât şi prin înfăţişarea la sediul pârâtei), precum şi în efectuarea tuturor demersurile legale anterior menţionate. Toate aceste demersuri efectuate în vederea recuperării bunului pe care l-a predat cu bună-credinţă pârâtei, crezând că va beneficia de servicii prestate la standarde elveţiene, l-au tulburat într-un mod vădit din perspectiva stării sale psihice. În plus, afirmaţiile mincinoase ale pârâtei (în sensul că s-a stabilit o dată concretă de restituire a bunului şi că acest litigiu s-a stins pe cale amiabilă) nu au făcut decât să contribuie la înrăutăţirea stării sale psihice. Singura soluţie pentru aceasta a fost de a se adresa instanţei pentru a-şi recupera, în primul rând, bunul foarte valoros. În atare circumstanţe, reclamantul a apreciat că suma de 25.000 lei este îndestulătoare pentru a putea compensa suferinţele ce i-au fost provocate.

Totodată, a considerat că o măsură de reparaţie nepatrimonială adecvată ar fi şi obligarea pârâtei, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare, în temeiul art. 253 alin. 3 lit. b C.civ. În opinia reclamantului, această măsură ar fi de natură să ridice un semnal de alarmă şi altor consumatori faţă de calitatea serviciilor pe care înţelege să le presteze un anumit prestator sub masca unei reputaţii construite pe seama brand-urilor de ceasuri în jurul cărora desfăşoară anumite activităţi şi de poziţia geografică centrală.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2 pct. 3, art. 7 lit. c, art. 9, art. 10 lit. d, art. 16 alin. 2 din O.G. nr. 21/1992, ale art. 1536 şi art. 253 alin. 3 lit. b C.civ., ale art. 3 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 13/2011, precum şi dispoziţiile art. 453 alin. 1 şi art. 452 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtei, ataşând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: deviz estimativ reparaţie nr. 41755602/24.01.2017 (filele 16-18), bon de reparaţie nr. 28465/12.11.2016 (fila 19), corespondenţă e-mail (filele 20-26), scrisoare din data de 07.12.2017 (fila 27) şi adresa nr. 1595556/28.06.2017 (fila 28).

Cererea a fost scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 09.10.2017, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere de renunţare la judecată, prin care a solicitat să se ia act că înţelege să renunţe în parte la judecată în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv cel referitor la obligarea pârâtei la restituirea bunului mobil, ceasul marca Roger Dubuis, predat acesteia în vederea efectuării unor activităţi de service. Acesta a precizat că, la data de 18.08.2017, pârâta i-a restituit bunul în discuţie, astfel cum rezultă din fişa de reparaţie nr. 28465.

În drept, au fost invocate prevederile art. 406 alin. 1 C.pr.civ.

Pârâta nu a depus întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare.

Instanţa a încuviinţat, pentru reclamant, proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în ceea ce priveşte cererea de renunţare, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 406 C.pr.civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Instanţa, în virtutea principiului disponibilităţii, având în vedere cererea depusă la dosar la data de 09.10.2017, anterior primului termen de judecată, prin care reclamantul a arătat că înţelege să renunţe la judecata primului capăt de cerere, întrucât i-a fost restituit ceasul marca Roger Dubuis (fila 37), respectiv consimţământul exprimat la termenul din data de 30.10.2017 (fila 41), va lua act de renunţarea acestuia la judecarea capătului I de cerere, având ca obiect restituirea bunului mobil.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (deviz estimativ de reparaţie nr. 41755602/24.01.2017 - filele 16-18; bon de reparaţie nr. 28465/12.11.2016 - fila 19; corespondenţă e-mail - filele 20-23), între părţi s-au desfăşurat raporturi contractuale în formă simplificată, având ca obiect prestarea de servicii, respectiv efectuarea activităţilor de service cu privire la un ceas marca Roger Dubuis, model Easydiver.

În conformitate cu prevederile art. 1270 C.civ., convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante, acestea dobândind drepturi şi obligaţii pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credinţă, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.

Potrivit menţiunilor din devizul estimativ de reparaţie nr. 41755602/24.01.2017, pârâta s-a obligat să efectueze activităţile de service cu privire la ceasul anterior menţionat în termen de 12 săptămâni de la data acceptului, respectiv 30.01.2017 (fila 23).

Conform art. 1350 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Astfel, având în vedere natura raporturile deduse judecăţii, instanţa apreciază că reclamantul are calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de profesionist în sensul dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din acelaşi act normativ, respectiv de persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii.

De asemenea, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 7 lit. c din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, prestatorii de servicii trebuie să presteze numai servicii care nu afectează interesele economice ale consumatorilor, respectiv să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contract.

Instanţa constată că pârâta şi-a asumat o obligaţie determinată, de rezultat (de a efectua activităţile de service aferente), calificare relevantă şi sub aspect probatoriu, întrucât, în cazul obligaţiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că după ce primul probează existenţa obligaţiei, revine celui de-al doilea sarcina de a dovedi executarea acesteia, neatingerea rezultatului prevăzut făcând să se presupună că debitorul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă şi că este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei. 

Analizând înscrisurile depuse la dosar (fila 45), instanţa constată că pârâta a procedat la restituirea ceasului marca Roger Dubuis, model Easydiver, la data de 18.08.2017, cu mult după expirarea termenului de 12 săptămâni prevăzut în devizul estimativ de reparaţie nr. 41755602/24.01.2017 şi ulterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.

Instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 1530 C.civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

Astfel, daunele-interese pe care instanţa le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestaţiei debitorului sunt daune-interese moratorii şi daune-interese compensatorii.

Conform art. 1536 C.civ., în cazul altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei, cu excepţia cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligaţiei.

Aşa cum rezultă din art. 358 C.pr.civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul celui care a propus interogatoriul. Coroborând lipsa răspunsului la interogatoriu cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că pârâta nu a dovedit vreo cauză exoneratoare de răspundere, motiv pentru care, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligaţiilor contractuale (efectuarea serviciilor de reparaţie în termenul de 12 săptămâni), se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia.

Prin urmare, având în vedere că pârâta a executat cu întârziere obligaţiile asumate în raporturile cu reclamantul, acesta din urmă este îndreptăţit la plata dobânzii legale calculate asupra echivalentului în bani al obligaţiei conform dispoziţiilor art. 1536 C.civ. Or, având în vedere că reclamantul a fost de acord cu efectuarea unor reparaţii în cuantum total de 8.616 lei (e-mail – fila 23), instanţa apreciază că echivalentul în bani al obligaţiei asumate de către pârâtă este reprezentat de această sumă.

Conform art. 1522 alin. 1 C.civ., debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată. Astfel, deşi reclamantul a susţinut că pârâta a fost pusă în întârziere la data de 25.05.2017 (fila 43), instanţa reţine că respectiva corespondenţă electronică nu are natura unei notificări de punere în întârziere, întrucât, pe de o parte, aceasta nu a fost purtată cu pârâta din prezenta cauză, ci cu reprezentanţii service-ului internaţional Roger Dubuis, iar, pe de altă parte, din cuprinsul acesteia rezultă că reclamantul a solicitat doar anumite informaţii cu privire la momentul restituirii ceasului, neînţelegând să formuleze o notificare de punere în întârziere.

Prin urmare, instanţa apreciază că pârâta datorează, potrivit art. 3 alin. 21 din O.G. nr. 13/2011, dobândă legală penalizatoare, calculată asupra sumei de 8.616 lei, de la data de 03.08.2017 (data formulării cererii de chemare în judecată) şi până la data de 18.08.2017 (data restituirii ceasului).

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 1530 alin. 1 C.civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

De asemenea, conform art. 1531 alin. 3 C.civ, creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Totodată, în raport de prevederile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 21/1992, consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare.

Astfel, pentru existenţa răspunderii contractuale este necesar ca una din părţile contractului să fi săvârşit o faptă ilicită, ce constă fie în neexecutarea obligaţiilor contractuale, fie în executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a acestor obligații, să fi fost produs un prejudiciu celeilalte părţi, să existe vinovăţia debitorului obligaţiei neexecutate sau executate necorespunzător/cu întârziere, respectiv ca acesta să fi fost pus în întârziere.

Instanţa reţine că reclamantul a solicitat plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferinţele psihice la care a fost supus prin atitudinea pârâtei, care i-a restituit bunul cu depăşirea termenului prevăzut în contract.

 Cu toate acestea, instanţa reţine că reclamantul nu a făcut dovada consecinţelor negative ale neexecutării la termen a obligaţiei de către pârâtă, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 249 C.pr.civ. Prin urmare, având în vedere că, din probele administrate în cauză, nu rezultă faptul că integritatea psihică a reclamantului ar fi fost vătămată, instanţa reţine că simpla invocare a unui prejudiciu moral, în lipsa unor dovezi în acest sens, nu poate conduce automat la admiterea acestui capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâta şi-a executat obligaţia de restituire a ceasului marca Roger Dubuis, model Easydiver.

Pe cale de consecinţă, reţinând că reclamantul nu a făcut dovada existenţei prejudiciului moral invocat, instanţa apreciază că nu se impune obligarea pârâtei la plata sumei solicitate cu titlu de daune morale.

În ceea ce priveşte capătul IV de cerere, instanţa reţine că, potrivit art. 253 alin. 3 lit. a C.civ., „Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare.” 

Or, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada încălcării drepturilor sale nepatrimoniale, astfel cum s-a reţinut cu ocazia analizării capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, instanţa apreciază ca neîntemeiată şi solicitare cu privire la obligarea pârâtei, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare.

Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa va admite în parte cererea şi va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale, calculate asupra sumei de 8.616 lei, de la data de 03.08.2017 şi până la data de 18.08.2017, urmând a respinge cererea în rest, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Având în vedere că, potrivit art. 249 C.pr.civ., partea trebuie să-şi probeze susţinerile, iar reclamantul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată (cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru), la dosar neexistând înscrisuri din care să rezulte plata vreunei sume cu acest titlu, instanţa va respinge cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare