Cerere cu valoare redusă

Cod ECLI ECLI:RO:JDTGJ:2018:019.002038

Dosar nr. … /318/2017

Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa Civilă Nr. 2038/2018

Şedinţa camerei de consiliu din  22 Martie 2018

Instanţa constituită din:

Preşedinte: A. A.

Grefier: M.M. P.

Pe rol fiind pronunţarea în cauza civilă privind pe reclamanta S.P.A.B., în contradictoriu cu pârâta U. A. T. C. D., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 15.03.2018, care face parte integrantă din prezenta sentinţă civilă, după care:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.09.2017 sub nr. …/318/2017, reclamanta S.P.A.B. a chemat în judecată pe pârâta U. A. T. C. D., prin primar, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 3723,60 lei reprezentând debit principal și a dobânzii penalizatoare contractuale în cuantum de 0,95% pe zi de întârziere, de la scadență și până la plata integrală a debitului. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 08.07.2015, a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii având ca obiect furnizarea pachetului de servicii software www.e-buget.eu, în baza căruia a fost emisă factura fiscală seria PAB nr.20149 din data de 09.01.2017, factură ce a fost transmisă prin poștă pârâtei, nefiind returnată sau neacceptată la plată.

S-a mai învederat instanței că, în conformitate cu articolul 4 teza finală din contractul încheiat de către părți, factura fiscală era scadentă în termen de 15 zile de la emitere, iar potrivit articolului 5 din același contract facturile emise de furnizor se vor considera acceptate la plată de la data expedierii poștale.

 Reclamanta a mai arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de bani, fiind pusă de drept în întârziere conform prevederilor punctului 5 din contract, iar contractul încheiat între părți este un act civil autentic, conform dispozițiilor art. 268 alin.1 Cod de procedură Civilă coroborat cu articolul 269 alin.1 Cod de procedură civilă, invocând în susținerea acestui aspect decizia civilă nr. 2057/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea a mai precizat că noțiunea de bunuri poate acoperi atât bunurile actuale cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate, iar o speranță este legitimă când se întemeiază pe o dispoziție legislativă sau pe un act juridic referitor la interesul patrimonial în cauză.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv acordul încheiat între părți seria 192225/08.07.2015, factura fiscală și dovada comunicării acesteia către pârâtă, somația și dovada comunicării acesteia pârâtei, certificatul constatator, certificatul privind înregistrarea mărcii Programul Pentru Aplicații Bugetare, îndrumar practic și prezentare PAB, certificat emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, practică judiciară.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, potrivit art. 6 alin. (1) din OUG 80/2013 (f.8).

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivând că factura în cauză nu a fost acceptată la plată, nu poartă semnătură de primire, nu a fost însușită de către pârâtă, aspecte aduse la cunoștință prin adresa nr. 187/30.01.2017, în aceasta menționând că nu este interesată de serviciile oferite. Arată că reclamanta nu a prestat nici un serviciu care să justifice o plată. Mai arată că înscrisul prezentat de reclamantă nu creează obligații de plată în sarcina UATD. În continuare, pârâta consideră creanța ca nefiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 și urm. C.proc.civ.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că semnarea și ștampilarea facturii nu este obligatorie, izvorul obligației fiind contractul. Mai arată că aplicația informatică este una software ca serviciu, gradul de utilizare disponibil furnizat este nelimitat, fiind la latitudinea beneficiarului intensitatea la care utilizează aplicația. Mai arată că părțile au stabilit prin contract că serviciile se vor factura în avans pentru perioade succesive de 12 luni.

Mai învederează instanței că adresa nr. 187/30.01.2017 nu a fost comunicată reclamantului, subzistând în sarcina pârâtei să facă dovada comunicării. Menționează că pârâta nu a înregistrat vreo sesizare la nivelul departamentului tehnic privind eventualele disfuncționalități ale aplicației.

Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile solicitate de către părți.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin contractul - Acordul de implementare a sistemului informatic integrat pentru sporirea capacității administrative www.e-buget.eu nr. 2213 încheiat pentru 4 ani, cu posibilitate de prelungire, la data de 08.07.2015 (f.9), însușit de ambele părți prin semnătură, reclamanta S.P.A.B. s-a obligat să furnizeze către pârâta U. A. T. C. D.,  pachetul de servicii software pentru acces on-line și utilizare prin interfață web a setului de aplicații software pe serverele administrate de către furnizor la adresa de internet www.e-buget.eu. Conform dispozițiilor articolul 4 din contractul încheiat între părți, tariful pachetului de servicii software  este de 870 USD/an, iar factura se emite ulterior semnării contractului, pentru o perioadă de 12 luni. De asemenea, potrivit prevederilor articolului 5 teza finală, în cazul nerespectării obligației de plată de către beneficiar, acesta s-a obligat să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0.95% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței și până la plata efectivă a debitului.

Potrivit procesului-verbal de implementare-recepție, nr. 2214 din data de 08.07.2015 (f.10), însușit de părți prin semnătură și ștampilă, pârâta a atestat implementarea și recepția la sediul său a pachetului de servicii în cauză.

În temeiul relației contractuale încheiate, la data de 09.01.2017 reclamanta a emis factura fiscală seria PAB nr. 20149 (f.11) având ca obiect pachetul de servicii software e-buget.eu oferit în perioada contractuală 09.07.2016-08.07.2017, în valoare de 3723,60 lei. Reclamanta a somat pârâta să achite debitul restant, în termen de 15 zile de la primire, somație care a fost comunicată pârâtei în data de 04.08.2017 (f.13-14).

În drept, potrivit art. 1166 din C.civ., ,,contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.” Art. 1270 din C.civ. consacră principiul forței obligatorii a contractului, potrivit căruia „contractul valabil încheiat are putere de lege intre părţile contractante”.

Cu titlu preliminar, instanța arată că, prin raportare la dispozițiile art. 1026 alin. (1)-(3) din C.proc.civ., cererea de chemare în judecată îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de lege pentru a putea fi soluționată în cadrul procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, având în vedere faptul că valoarea pretențiilor reclamantului, fără luarea în considerare a penalităților, nu depășește 10.000 lei, iar cererea acestuia nu se încadrează în nici o categorie de acțiuni exceptate de la această procedură.

În cauză, se observă faptul că între cele două părți a fost încheiat un contract de prestări servicii, prin care reclamanta s-a obligat efectueze în favoarea pârâtei operațiunile prevăzute în factura fiscală emisă, iar pârâta s-au obligat să îi plătească acesteia prețul convenit.

În cazul raporturilor juridice contractuale, creditorului care pretinde obligarea debitorului la îndeplinirea unei anumite obligaţii îi revine sarcina de a proba existenţa creanței şi a raportului juridic care a generat dreptul său subiectiv, urmând ca pârâtul să iasă din pasivitate şi în apărare să facă dovada fie a ineficienței raportului juridic obligațional în baza căruia creditorul își întemeiază pretenţia, fie a executării obligației invocată de către creditor.

În cauza de faţă reclamanta a făcut dovada prestării serviciilor solicitate prin factura fiscală Seria PAB nr. 20149 din data de 9.01.2017 (f.11), în cuantum de 3723,60 lei.

Sub aspectul certitudinii  creanţei, instanţa reţine că  potrivit art. 663 alin. (2) din C.proc.civ. „creanţa este certă dacă existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu”. În cauza de faţă reclamanta pretinde executarea de către pârâtă a obligaţiei de plată a sumei de 3723,60 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, această creanţă avându-şi originea în contractul încheiat între părți și factura fiscală emisă.

Referitor la caracterul lichid al creanţei, astfel cum este stabilită de art. 663 alin. (3) din C.proc.civ. potrivit căruia „creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui ”, instanţa constată ca lichiditatea creanţei rezultă din factura fiscală amintită anterior, în cuantum total de 3723,60 lei.

În ceea ce priveşte condiţia exigibilităţii creanţei, astfel cum este stabilită de art. 663 alin. (4) din C.proc.civ. potrivit căruia „creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”, instanţa reţine că data scadenței este de 15 zile de la emiterea facturii, conform art. 4 din contract, precum și termenului inserat în factură, aşadar aceasta s-a împlinit anterior momentului introducerii cererii de chemare în judecată (22.09.2017).

Instanța nu poate reține ca întemeiate apărările pârâtei în sensul că reclamanta nu a desfășurat vreo activitate și că nu a pus la dispoziție pârâtei pachetul de servicii software, având în vedere că reclamanta a făcut dovada implementării programului în cauză, beneficiarul atestând prin semnarea și ștampilarea procesului verbal recepția de către acesta a credențialelor de acces în aplicație, precum și faptul că programul funcționează, la sediul beneficiarului (f.10), urmând ca beneficiarul să îl acceseze și să îl utilizeze după bunul plac.

Instanța nu poate reține ca întemeiate nici apărările pârâtei privind neacceptarea facturii la plată pentru că aceasta nu poartă semnătură de primire, dat fiind că semnarea și ștampilarea facturilor nu sunt elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura, potrivit Codului fiscal.

De asemenea, instanța nu poate reține ca întemeiate nici susținerile pârâtei potrivit cărora a adus la cunoștința reclamantei faptul că nu este interesată de serviciile oferite prin Adresa nr. 187/30.01.2017, având în vedere că, pe de o parte, pârâta nu a făcut dovada comunicării acestei adrese către reclamantă, iar pe de altă parte, potrivit art. 4 din Acordul de implementare încheiat între părți, acesta se încheie pe o durată de 4 ani, astfel că acordul încheiat nu putea fi considerat reziliat unilateral de către pârâtă la data emiterii facturii, și anume 09.01.2017.

Față de cele expuse mai sus, instanța urmează să admită cererea formulată de reclamantă și în consecință să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3723,60 lei cu titlu de debit principal.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1535 alin. (1) Cod Civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”

De asemenea, conform art. 1538 alin. (1) Cod Civil, „clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale”, iar potrivit articolului 1539 Cod Civil, „creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei.”

Astfel, potrivit acordului de voință dintre părți, prin articolul 5 din contract, acestea au stabilit nivelul penalităților de întârziere, fiind instituită o clauză penală pentru neexecutarea la timp a obligației de plată, în cuantum de 0.95% din debitul datorat pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței și până la plata efectivă a debitului, totalul penalităților putând depăși cuantumul debitului principal.

Având în vedere că factura fiscală seria PAB nr.20149 a fost emisă în data de 09.01.2017, pârâta era obligată să achite contravaloarea facturii fiscale până la data de 24.01.2017, astfel că de la data de 25.01.2017 aceasta datorează penalități de întârziere, motiv pentru care instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,95% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal în valoare de 3723,60 lei, de la scadența acestuia, respectiv 25.01.2017, și până la plata integrală a debitului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa arată că potrivit art. 453 din C.proc.civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar conform art. 1023 C.proc.civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.”

Instanța constată că reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, astfel cum reiese din OP nr. 4/31.08.2017 (f. 8).

În aceste condiţii, faţă de cererea reclamantei şi întrucât pârâta a căzut în pretenţii,  în temeiul disp. art. 451 alin. (1), art. 453 și art. 1023 C.proc.civ., instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.P.A.B., în contradictoriu cu pârâta U. A. T. C. D., prin primar.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3723,60 lei cu titlu de debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,95% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal în valoare de 3723,60 lei, de la scadența acestuia, respectiv 25.01.2017, și până la plata integrală a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Târgu Jiu.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.03.2018, la Judecătoria Târgu Jiu.

PREȘEDINTE,

A.A.

GREFIER,

P. M.M.

Red. A.A./.Tehnored P.M.M.

4 ex./22.03.2018

Domenii speta

Spete similare