Procedura insolvenţei

Potrivit vechii legi a insolvenţei nr. 85/2006, care la art. 110 prevede că în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin suma încasată în cursul reorganizării.

Prin Decizia Civilă nr. 47/R/26.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 832/22.11.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul  nr. …, având ca obiect contestaţie tabel creanţe, fiind reţinută următoarea argumentaţie a considerentelor instanţei de control judiciar:

Prin hotărârea nr. 832 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …, s-au dispus următoarele:

 A fost respinsă contestaţia la tabelul suplimentar de creanţe din cadrul  procedurii insolvenţei debitorului  falit .

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat şi a reţinut următoarele aspecte:

 Prin sentinţa civilă nr. 321/10.05.2017 pronunţată de Tribunalul  Arad  Secţia  a  II-a Civilă, în dosar de bază nr. …, s-a dispus trecerea debitorului în procedura falimentului.

Creditorul-contestator a înregistrat o declaraţie de creanţă, denumită suplimentară, prin care a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar de creanţe a sumei totale de 26.242.861 lei, afirmând că reprezintă debite la bugetul consolidat al statului născute între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în faliment, respectiv perioada 02.05.2012-10.05.2017, invocând în drept dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

Practicianul în insolvenţă a diminuat creanţa solicitată de către creditor cu suma de 8.845..064 lei, având mai multe componente.

Raportat la suma de 3.527.616 lei, prima instanţă a reţinut că această sumă reprezintă creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei debitorului şi a fost anulată prin planul de reorganizare, nemaifiind cuprinsă în programul de plăţi, conform art. 110 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei:

„În cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării.”

Deci creditorul-contestator nu mai participă cu această sumă la distribuirile din cadrul falimentului.

Judecătorul-sindic a reţinut  următoarele: creditorul-contestator a indicat în drept Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, lege prin art. 148 reglementează altfel o astfel de situaţie, dar care nu este însă aplicabilă prezentei proceduri de insolvenţă. 

Raportat la sumele de 2.622.078 lei şi de 2.549.754 lei, prima instanţă a reţinut că aceste creanţe au fost stabilite de creditorul-contestator prin Decizia de impunere nr. 725/30.10.2013 şi privesc creanţe datorate de către debitor creditorului-contestator în perioada 01.01.2007-31.08.2008. Ele nu au fost solicitate prin cererea de înscriere a creanţelor în tabelul preliminar de creanţe.

Faptul că pentru aceste creanţe, stabilite de creditorul-contestator abia la un interval de 5-6 ani de la naşterea lor şi la un an şi şase luni de la deschiderea procedurii insolvenţei debitorului, s-a acordat ca şi termen de plată data de 20.12.2013 nu schimbă natura lor de creanţe născute anterior deschiderii procedurii.

Fiind născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei debitorului aceste creanţe nu fac parte din categoria de creanţe ce pot fi înscrise în tabelul suplimentar de creanţe.

Cu privire la suma  de 51820 lei , tribunalul a reţinut că această sumă reprezintă accesorii la impozitul pe salarii, pentru salarii anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, deci nu fac obiectul înscrierii în tabelul suplimentar de creanţe.

În ceea ce priveşte suma  de 93.796 lei, această creanţă, reprezentând contribuţii la concedii medicale, trebuia recuperată de către debitor de la Casa de Sănătate, care însă nu a fost recuperată în termenul limită legal. Deci nu este o creanţă datorată de debitor creditorului-contestator.

Faţă de cele reţinute, constatând că nici una din componentele creanţei nu fac obiectul unei înscrieri în tabelul suplimentar de creanţe, judecătorul-sindic a respins contestaţia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, desfiinţarea în tot a sentinţei civile nr.832 din 22.11.2017, pronunţată de judecătorul sindic şi admiterea contestaţiei formulate, pentru următoarele motive:

 În fapt, recurenta arată că în mod greşit  prin hotărârea pronunţată, judecătorul sindic a respins contestaţia, motivând prin faptul că,  raportat la sumele solicitate de recurenta creditoare şi respinse de lichidatorul judiciar  niciuna din componentele creanţei nu fac obiectul unei înscrieri în tabelul suplimentar de creanţe.

Recurenta creditoare precizează că aşa cum s-a arătat şi prin contestaţia formulată şi depusă la Tribunalul Arad, prin tabelul suplimentar al creanţelor publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă în data de 22.08.2017, recurenta nu a fost înscrisă cu suma de 8.845.064 lei reprezentând: cu privire la suma de 3.527.616 lei reprezentând creanţa anterior deschiderii procedurii, anulată prin planul de reorganizare aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic, sumele în valoare de 2.622.078 lei şi 2.549.754 lei stabilite de organul fiscal prin Decizia de impunere nr.725/2013 care sunt contestate de debitoare şi fac obiectul dosarului nr.6882/2/2014 aflat în faza de judecata la înalta Curte de Casaţie si Justiţie a României.

 De asemenea au fost respinse sumele 51.820 lei reprezentând accesorii impozit salarii din data de 20.06.2012 şi 93.796 lei contribuţii concedii medicale de recuperat..

Recurenta menţionează măsura lichidatorului judiciar de a nu înscrie în tabelul suplimentar suma de 8.845.064 lei ca fiind netemeinică şi nelegală, precum şi hotărârea judecătorului sindic de a respinge contestaţia, de asemenea nelegală, având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte sumele în valoare de 2.622.078 lei si 2.549.754 lei  arată că acestea au fost stabilite de organul fiscal prin decizia de impunere nr. 725/2013, control efectuat după data deschiderii procedurii insolvenţei (02.05.2012), astfel sumele au fost stabilite suplimentar în urma unui control efectuat de organele fiscale, iar acestea nu putea fi declarate la data deschiderii procedurii (02.05.2012), deoarece organul fiscal nu avea cunoştinţă de existenţa lor, sumele fiind stabilite suplimentar în baza actului de control din 2013.

Pe de altă parte, recurenta creditoare susţine că sumele stabilite prin Decizia de impunere nr. 725/30.10.2013 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală au avut termen de plata la data de 20.12.2013 potrivit prevederilor art. 111 alin. 2 lit. b) din Cod de procedură fiscală (în vigoare la acel moment).

În concluzionarea celor mai sus menţionate, raportat la faptul că sumele au fost stabilite suplimentar  în urma unui control şi au avut scadenţa de plata între data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment recurenta apreciază că  lichidatorul avea obligaţia înscrierii şi a acestor sume în tabelul suplimentar al creanţelor, astfel încât susţinerile lichidatorului judiciar că aceste sume sunt contestate şi în cazul în care ar fi fost înscrise în tabelul preliminar ar fi fost înlăturate prin planul de reorganizare sunt total irelevante.

De asemenea recurenta învederează faptul că deşi sunt contestate nu are nicio relevanţă juridică raportat la înscrierea acestor sume în tabelul suplimentar, şi de asemenea că lichidatorul judiciar a adus în discuţie o situaţie ipotetică care nu putea fi avuta în vedere de judecătorul sindic.

În ceea ce priveşte suma de 3.527.616 lei reprezentând creanţa anterior deschiderii procedurii, anulată prin planul de reorganizare aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic recurenta creditoare precizează  următoarele:

Având în vedere că societatea a intrat în faliment şi planul de reorganizare nu a fost finalizat se va reveni la situaţia anterioară confirmării planului.

În drept recurenta creditoare invocă dispoziţiile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei; art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 3041 Cod procedură civilă.

Faţă de recursul formulat de către creditoare,  a  fost depusă la dosarul cauzei întâmpinare de către consorţiul desemnat în calitate de lichidator judiciar al falitei prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat cu consecinţa menţinerii ca temeinica şi legală a sentinţei civile nr. 832/22.1L2017, pentru a următoarele motive.

În fapt, intimatul debitor precizează că  prin sentinţa civilă nr. 321/10.05.2017 s-a dispus trecerea debitorului  în procedura falimentului.

În urma preluării documentelor contabile lichidatorul judiciar a notificat creditorii din lista pusă la dispoziţia lichidatorului judiciar de către debitoare, cu menţiunea de a-şi declara creanţele deţinute împotriva acesteia. Astfel au fost notificaţi un număr de 218 creditori în vederea precizării creanţelor.

Notificarea deschiderii procedurii de faliment a fost publicată în Buletinul Insolvenţei nr. 10970 din data de 06.06.2017.

Tabelul suplimentar de creanţe a fost publicat în BPI 15517/22.08.2017. Prin sentinţa civilă nr.321/10.05.2017 judecătorul sindic a stabilit ca termen de depunere a contestaţiilor data de 08.09.2017, prin urmare  contestaţia creditorului a fost depusa în termen.

 În urma verificărilor făcute de lichidatorul judiciar, intimatul debitor afirmă că acesta nu a înscris creanţa acestui creditor integral în Tabelul Suplimentar al creanţelor, respectiv nu a înscris suma de 8.845.064 lei.

În data de 07.09.2017, creditorul a formulat contestaţie împotriva Tabelului Suplimentar al Creanţelor debitoarei, formându-se dosarul asociat  nr.2613/108/2012/a100 pe rolul Tribunalului Arad.

În data de 22.11.2017, prin Sentinţa civilă nr. 832/2017, Tribunalul Arad a respins contestaţia formulată de creditor.

În continuare, intimatul debitor menţionează  motivele pentru care consideră că se impune respingerea recursului ca neîntemeiat.

Raportat la suma de 3.527.616 lei, având în vedere faptul ca aceasta reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii, anulată prin planul de reorganizare aprobat de creditori şi confirmat de Judecătorul Sindic, şi, în conformitate cu prevederile art. 102 din Legea 85/2006, alin (1) teza a 2-a care statuează că "în cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului ... , planul confirmat nu  va fi socotit ca o hotărâre definitiv şi irevocabilă împotriva debitorului".

 Intimatul debitor susţine faptul că nu este reală susţinerea creditoarei prin care precizează că "societatea a intrat în faliment şi planul de reorganizare nu a fost finalizat se va reveni la situaţia anterioara confirmata planului".

 Aceasta este o prevedere a Legii 85/2014 art. 140, alin (1) teza a 2 care nu se aplică acestei debitoare, având în vedere ca această procedură este derulată în conformitate cu prevederile Legii 85/2006.

Totodată, aşa cum în mod corect a reţinut şi Judecătorul Sindic prin sentinţa nr. S32/2017, conform art. 110 din Legea 85/2006, "în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin suma încasata în cursul reorganizării", aşadar, creditorul-contestator nu mai participă  cu această sumă la distribuirile din cadrul falimentului.

Raportat la sumele în cuantum de 2.622.078 lei si 2549,754 lei , intimatul debitor susţine că acestea au fost stabilite de organul fiscal prin decizia de impunere nr.725/2013, decizie care a fost contestată de debitoare, făcând obiectul dosarului nr.6882/2/2014 aflat în faza de judecată la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

 În prezent cauza se află în procedura de filtru, primul termen de judecată urmând a fi alocat ulterior.

 În continuare, intimatul debitor menţionează că perioada verificată a fost 01.01.2007– 31.08.2003, fiind o perioada anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă (02.05.2012), iar din aceste motive sumele trebuiau înscrise în Tabelul Preliminar prin depunerea unei declaraţii de creanţă, fapt care nu s-a întâmplat creditorul nu a mai solicitat anterior aceste sume, nici ca sume curente, nici în cuprinsul declaraţiei de creanţă.

Intimatul precizează, de asemenea că solicitarea acestei sume în acest moment este tardivă, având în vedere că data de depunere a declaraţiilor de creanţă la deschiderea procedurii a fost data de 16.07.2012.

Faţă de susţinerile creditorului referitoare la faptul că aceste sume stabilite prin decizia de impunere nr. 725/30.10.2013 au avut termen de plată la data de 20.12.2013 potrivit prevederilor art. 111 alin. 2 lit. b) din Cod pr. fiscală învederează  instanţei, faptul că aceste sume sunt aferente perioadei verificate, adică 01.01.2007 - 31.08.2008, aceasta fiind o perioadă anterioară deschierii procedurii de insolvenţă (02.05.2012).

 Chiar daca scadenţa invocată de creditoare era o altă perioadă, ulterioară datei deschiderii procedurii, nu scadenţa sumei se analizează de momentul naşterii creanţei respective.

În cazul în care creanţa nu era scadentă la data deschiderii procedurii, aceasta ar fi fost admisă provizoriu la masa credală conf. art. 64 alin (4), astfel legea prevede cum se înscriu inclusiv creanţele  nescadente.

 În conformitate cu art. 3 pct. 16 din Legea 85/2006 în tabelul preliminar de creanţe sunt  cuprinse "toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora" şi ulterior în tabelul definitiv sunt cuprinse "toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar, şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii "şi "creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor" dar creditorul nu a cuprins înscrierea de creanţă iniţială, şi nici ulterior până la întocmirea tabelului definitiv solicitarea acestor sume respectiv, 2.622.078 lei si 2349.754 lei.|

 În considerarea celor mai sus expuse, intimatul a învederat că, aşa cum a reţinut şi judecătorul sindic, faptul că aceste creanţe, stabilite de creditorul-contestator la un interval de 5-6 ani de la naşterea lor şi la un an şi şase luni de la deschiderea procedurii insolvenţei debitorului s-a acordat ca şi termen de plată data de 20.12.2013 nu schimbă natura lor de creanţe născute anterior deschiderii procedurii.

Fiind creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei debitorului acestea nu fac parte din categoria de creanţe ce pot fi înscrise în Tabelul Suplimentar al creanţelor debitoarei.

În concluzie intimatul solicită instanţei respingerea recursului formulat ca neîntemeiat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei primei instanţe.

Consorţiul format în calitate de lichidator judiciar al debitoarei. a depus la dosarul cauzei şi note de şedinţă,  în care menţionează că, aşa cum a susţinut şi în întâmpinare, diferenţele cele mai mari apar  din înregistrarea sumelor aferente deciziei de impunere nr. 725/2013 (2.622.078 lei TVA  suplimentar şi 2.549.754 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA) şi suplimentar, în fişa ROL, apare o diferenţă nejustificată de 3.894.684 lei la TVA. De asemenea, din analiza fişei rol a constatat un total de 2.871.382 lei care reprezintă creanţa anterioară deschiderii procedurii – înainte de 02.05.2012, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat, ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală  a sentinţei primei instanţe.

Examinând calea de atac promovată de recurentă prin prisma motivelor invocate în scris de aceasta,  a apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare, precum şi din oficiu, Curtea reţine următoarele:

Prin recursul formulat de creditoarea recurentă, aceasta nu invocă motive de casare ori modificare a  hotărârii, ci reiterează susţinerile  formulate în faţa judecătorului sindic cu privire la necesitatea înscrierii creanţei sale aşa cum a fost solicitată, arătând că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond nu a dispus înscrierea creanţei declarată de aceasta cu privire la suma de 8.845.064 lei.

Cu privire la componentele acestei creanţe, recurenta arată următoarele: suma de 3.527.616 lei reprezintă o creanţă născută anterior deschiderii procedurii, anulată prin planul de reorganizare aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic, însă, societatea debitoare  a intrat în faliment în urma eşuării planului de reorganizare, astfel încât urmează a se reveni la situaţia anterioară confirmării planului.

Aceste susţineri sunt nefondate, deoarece procedura insolvenţei în ce priveşte debitoarea  se desfăşoară sub imperiul vechii legi a insolvenţei nr. 85/2006, care la art. 110 prevede că în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin suma încasată în cursul reorganizării.

Situaţia invocată de recurentă, aceea de revenire la situaţia anterioară intrării în faliment în ce priveşte cuantumul creanţelor este prevăzută în cuprinsul art. 140 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2014, care nu este aplicabilă speţei de faţă, dat fiind că procedura se desfăşoară sub imperiul vechii legi a insolvenţei.

Referitor la restul sumelor care compun creanţa  neacceptată a creditoarei şi anume sumele de 2.622.078 lei şi 2.549.754  lei care  au fost stabilite în urma  unui control fiscal din 02.05.2012, realizat după deschiderea procedurii insolvenţei, control finalizat prin decizia de impunere 725/2013, creditoarea recurentă arată că în mod neîntemeiat s-a reţinut de către judecătorul sindic că aceste creanţe sunt născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei, deoarece controlul fiscal s-a efectuat după deschiderea procedurii insolvenţei şi creditoarea nu avea posibilitatea să cunoască despre naşterea acestor creanţe înainte de efectuarea controlului fiscal.

În acelaşi timp, cu privire la aceleaşi sume, creditoarea arată că au avut termen de plată la data de 20.12.2013, astfel încât şi din această perspectivă nu puteau fi declarate anterior la masa credală, Curtea constată că aceste susţineri sunt nefondate, deoarece în raport de data naşterii dreptului de creanţă al recurentei care se situează la nivelul anilor 2007-2008, căci aceasta era perioada verificată de organul fiscal prin raportul de inspecţie fiscală, creditoarea avea posibilitatea să-şi declare creanţa, cu prilejul întocmirii tabelului preliminar al creanţelor, având în vedere că a fost notificată despre deschiderea procedurii insolvenţei în termen şi trebuia să depună diligenţele pentru a efectua controlul fiscal şi pentru a cunoaşte întinderea creanţei sale cu respectarea termenelor prevăzute de procedura insolvenţei, conform Legii nr. 85/2006.

Potrivit art. 3 pct. 16 din Legea nr. 85/2006, sumele de 2.622.078 lei şi 2.549.754  lei trebuiau declarate pentru a fi înscrise în tabelul preliminar de creanţe care cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii, care pot fi: creanţe curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar, în urma verificării acestora.

În acest context, nu are relevanţă susţinerea practicianului în insolvenţă care invocă faptul că cele două creanţe sunt contestate în cadrul unui litigiu care este pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, căci independent de aspectul contestării sau necontestării acestor creanţe nu s-a realizat de către creditoare solicitarea lor în termen, dat fiind că sunt creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Contestaţia creditoarei recurente a cuprins  şi solicitarea sumelor de 93.796 lei reprezentând contribuţii la concedii medicale, despre care judecătorul sindic a reţinut că trebuia recuperată în termenul limită prevăzut de lege de la Casa de  Sănătate, astfel că nu este o creanţă datorată de debitor creditorului contestator, precum şi suma de 51.820 lei, care reprezintă accesorii la impozitul pe salarii, despre care judecătorul sindic a reţinut că se referă la salarii anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că nu fac obiectul înscrierii în tabelul suplimentar de creanţe.

Curtea constată la rândul său că judecătorul sindic a respins în mod temeinic şi legal şi aceste sume solicitate de creditoare, iar în recurs nu s-au invocat motive care să  se refere strict la aceste componente ale creanţei de natură să determine modificarea sau casarea hotărârii recurate.

Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 312  Vechiul Cod de procedură civilă, a respins recursul.

Domenii speta

Spete similare