Insolvenţă. Contestaţie împotriva tabelului preliminar de obligaţii. Cererea de repunere în termenul de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale formulate de creditorul fiscal.

4.Insolvenţă. Contestaţie împotriva tabelului preliminar de obligaţii. Cererea de repunere în termenul de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale formulate de creditorul fiscal. Lipsa dovezii unor motive temeinic justificate care să fi împiedicat realizarea inspecţiei fiscale.

-Legea nr. 85/2014, art. 102,

-C. proc. civ., art. 186

Creditorul fiscal nu a făcut dovada existenţei unor motive temeinic justificate, conform art. 186 Cod Procedură Civilă, care să îl fi împiedicat să realizeze în timp util inspecţia fiscală şi să procedeze la calcularea unor eventuale creanţe suplimentare, cu respectarea prevederilor art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Dreptul organului fiscal de a constata creanțe suplimentare de achitat la bugetul de stat, respectiv interesul public în beneficiul căruia acționează organul fiscal a determinat legiuitorul să instituie, într-o procedură colectivă și concursuală, reguli deosebite pentru creditorul fiscal în ceea ce privește termenul de declarare a creanței. Trebuie însă reținut că regimul derogatoriu instituit prin art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, respectiv depășirea termenului stabilit pentru toți ceilalți creditorii participanți la procedura insolvenței, este permis în condițiile stricte ale textului, respectiv doar în cazul în care raportul fiscal și suplimentul cererii de creanță se încadrează în termenul de 60 de zile de la notificarea deschiderii procedurii.

Prin Sentinţa nr. x/22.01.2018 a Tribunalului Specializat Mureş, pronunţată în dosarul nr. xxx, s-a dispus la pct. 1 respingerea contestaţiei înaintate de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, împotriva tabelului preliminar de obligaţii întocmit de administratorul judiciar R.P. SPRL, pe seama societăţii debitoare E. S.R.L..

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a avut în vedere următoarele:

În ceea ce priveşte creanţele bugetare prevederile art. 102 alin. 1 din lege menţionează în mod expres că „sunt creanţe anterioare şi creanţele bugetare constatate printr-un raport de inspecţie fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecţie fiscală vor efectua inspecţia fiscală şi vor întocmi raportul de inspecţie fiscală, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.92/2003*) privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanţei în termenul prevăzut la art.100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul”.

Judecătorul sindic a reţinut că textul art. 102 alin. 1 este clar şi nu lasă loc la niciun fel de interpretări, creanţele fiscale pretinse de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, prin cererea depusă la dosarul de insolvenţă la data de 07.12.2017 sunt creanţe anterioare şi trebuiau declarate printr-o cererea iniţială de admitere a creanţei sau printr-un supliment depus în maxim 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii.

Judecătorul sindic a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 85/2014 reprezintă dreptul special în materie de insolvenţă, astfel că prevederile acestei legi prevalează şi se aplică cu prioritate faţă de prevederile altor legi, aşa cum sunt şi cele ale Codului de procedură fiscală şi ale OPANAF nr. 3710/2015 privind modelul şi conţinutul raportului de inspecţie fiscală invocate de contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Judecătorul sindic a reţinut că din coroborarea contestaţiei promovate de creditoarea D.G.R.F.P. Braşov cu apărările formulate de administratorul judiciar rezultă că obiectul acestei contestaţii îl reprezintă măsura administratorului judiciar de neînscriere în tabelul preliminar de creanţe a părţii de creanţă în sumă de 60.252 lei declarată de creditoarea D.G.R.F.P. Braşov prin Cererea de repunere în termen şi de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale înregistrată la sediul creditoarei sub nr. BVRJRD13464/07.12.2017 şi la sediul administratorului judiciar sub nr. 1919/08.12.2017.

Susţinerile contestatoarei în sensul că accesoriile la creanţa declarată prin Cererea de repunere în termen şi de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale înregistrată la sediul creditoarei sub nr. BVRJRD13464/07.12.2017 şi la sediul administratorului judiciar sub nr. 1919/08.12.2017 puteau fi declarate oricând întrucât textul art. 102 alin. 1 se referă doar la termenul limită pentru depunerea suplimentului la cererea de creanţă iniţială nu pot fi primite, ele contrazicând atât litera cât şi spiritul textului art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Procedura insolvenţei este o procedură colectivă, astfel că regulile acesteia se aplică tuturor categoriilor de creditori indiferent de calitatea acestora, astfel că şi creditori bugetari se supun regulilor instituite de legea insolvenţei pentru declararea creanţelor. În plus, textul art. 102 teza a II-a instituie un regim special pentru creanţele bugetare anterioare deschiderii procedurii, stabilind „un privilegiu” pentru creditorii bugetari în sensul că le dă posibilitatea de a depune un supliment la cererea iniţială de creanţă într-un termen limită de maxim 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării de deschidere a procedurii insolvenţei. În aceste condiţii, a susţine că după expirarea acestui termen de 60 zile mai pot fi declarate alte creanţe, chiar şi accesorii fiind la creanţele iniţiale, înseamnă a nesocoti regimul de termen imperativ de decădere al termenului de 60 de zile prevăzut de art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. 

În plus, judecătorul sindic a mai reţinut că nu a fost investit de către creditoarea contestatoare cu o cerere de repunere în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, cerere pe care aceasta să o fi depus în dosarul de insolvenţă, ci contestatoarea a invocat prevederile art. 186 alin. 1 Cod procedură civilă prin însăşi precizarea la suplimentul de cerere de admitere a cererii iniţiale, fără a invoca în fapt motivele temeinic justificate care au dus la depăşirea termenului de depunere a declaraţiei suplimentare. De aceea, judecătorul sindic reţine că în mod temeinic şi legal a examinat administratorul judiciar şi această solicitare a creditoarei din Cererea de repunere în termen şi de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale înregistrată la sediul creditoarei sub nr. BVRJRD13464/07.12.2017 şi la sediul administratorului judiciar sub nr. 1919/08.12.2017 şi, constatând că nu sunt invocate motive temeinic justificate, a respins-o.

Pentru aceste considerente, în baza art. 111 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 judecătorul sindic a respins contestaţia înaintată de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva tabelului preliminar de obligaţii întocmit de administratorul judiciar R.P. SPRL - Filiala Bucureşti pe seama societăţii debitoare E. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva măsurii administratorului judiciar R.P. SPRL - Filiala Bucureşti privind neînscrierea creanţei, în cuantum de 60.252 lei, în Tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei E. S.R.L..

În motivarea cererii de apel, apelanta a susţinut în esenţă următoarele:

Apelanta - creditoare D.G.R.F.P. Braşov a considerat criticabilă soluţia pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 12/22.01.2018, având în vedere faptul că judecătorul sindic trebuia să reţină că termenul de 60 de zile prevăzut în mod expres la art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este un termen legal de decădere ce priveşte exclusiv înregistrarea Suplimentului cererii de admitere iniţiale şi nu înscrierea accesoriilor calculate până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei.

Faţă de menţiunile din suplimentul la cererea de creanţă, prin care a solicitat instanţei să dispună înscrierea în tabelul creditorilor cu o creanţă suplimentară în cuantum de 431.037 lei, din care accesorii estimate de inspecţia fiscală (majorări de întârziere şi penalităţi de nedeclarare) în sumă de 130.000 lei, prin adresa nr. BVRJRD 13464/07.12.2017 reprezentând Cerere de repunere în termen şi precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale a menţionat că accesoriile aferente obligaţiilor suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. F-MS 298/24.11.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. F-MS 286/24.11.2017, calculate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, sunt în cuantum de 190.252 lei, conform Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 512/05.12.2017.

Din dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă faptul că un creditor bugetar va putea, într-o primă fază, să solicite înscrierea la masa credală a debitorului aflat în insolvenţă doar acelor creanţe care existau în evidenţa fiscală pe plătitor la data formulării cererii de înscriere la masa credală.

Ulterior, în termen de cel mult 60 de zile de la data publicării în B.P.I. a notificării privind deschiderea procedurii, creditorul bugetar va putea înregistra un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale prin care să solicite şi înscrierea creanţelor constatate prin raportul întocmit la finalizarea inspecţiei fiscale efectuate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei şi care are ca obiect întreaga activitate a debitorului.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, legiuitorul nu face nicio menţiune privind existenţa vreunui termen de declarare a accesoriilor aferente obligaţiilor suplimentare, în consecinţă ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Apelanta - creditoare a arătat că prin Suplimentul cererii de admitere a creanţei iniţiale a făcut precizarea că ulterior se vor adaugă accesoriile calculate până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei. Această precizare a avut în vedere faptul că, potrivit prevederilor legale în vigoare, accesoriile aferente sumelor stabilite suplimentar urmează a fi calculate de organul fiscal competent ulterior datei scadenţei obligaţiilor de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. F-MS 298/24.11.2017.

În ceea ce priveşte Cerere de repunere în termen instanţa de control judiciar va reţine că, într-adevăr, judecătorul sindic nu a fost învestit cu o cerere de repunere în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă, ci a fost învestit cu o cerere de repunere în termenul de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale.

Prin Suplimentul nr. BVRJRD 11125/28.11.2017 al cererii de admitere a creanţei iniţiale formulat de creditoarea D.G.R.F.P. Braşov în termenul legal statuat de art. 102 din Legea nr. 85/2014 s-a solicitat înscrierea acesteia la masa credală cu o creanţă suplimentară de 431.037 lei, formată atât din debit principal, cât şi din accesorii estimate în cuantum de 130.000 lei. Cuantumul estimativ al acestor accesorii a fost identificat tocmai prin Cererea de repunere în termen şi precizarea suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale.

Această cerere a fost formulată înăuntrul termenului de 15 zile, prevăzut de art. 186 alin. 2 Cod procedură civilă, calculat de la data de 27.11.2017, data comunicării Deciziei de impunere nr. F-MS 298/24.11.2017 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-MS 286/24.11.2017, prin primirea sub semnătura domnului Cazan Nicolae Claudiu, în calitate de expert contabil al societăţii debitoare E. S.R.L.

Aşadar, în opinia apelantei este legală identificarea cuantumului accesoriilor la o dată ulterioară, în contextul în care titlul de creanţă (raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere aferentă) a trebuit să fie comunicat debitoarei ce era în drept să-l conteste.

Mai mult, conform Ordinului M.F.P. - A.N.A.F. nr. 3709/18.12.2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice”, Anexa 1, „pct. 3 Data comunicării reprezintă data la care se efectuează comunicarea actului administrativ fiscal în condiţiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală [...]. pct. 6 La prezenta decizie se anexează o situaţie privind termenul scadent al obligaţiilor fiscale principale stabilite suplimentar de inspecţia fiscală, în care sunt stabilite, pentru fiecare obligaţie fiscală principală, în baza prevederilor art. 154 şi 155 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, componenţa debitelor suplimentare şi termenele scadente aferente acestora, prevăzute de Codul fiscal sau alte legi care le reglementează, în vederea calculării şi comunicării ulterioare a obligaţiilor fiscale accesorii datorate”.

Raportat la prevederile legale anterior enunţate, apelanta a apreciat că a îndeplinit procedura de comunicare a Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere cu respectarea prevederilor legale, calculul accesoriilor putându-se efectua numai după realizarea procedurii de comunicare.

În concluzie, apelanta a arătat că, prin cererea formulată nu a făcut altceva decât să precizeze cuantumul accesoriilor care au fost deja declarate la masa credală prin suplimentul cererii de admitere a creanţei iniţiale. Astfel, a indicat cu ocazia declarării sumei stabilite de inspecţia fiscală că la aceasta urmează a se adaugă accesorii calculate până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei. De altfel, acest aspect reiese chiar din cuprinsul deciziei de impunere care în ultimul paragraf conţine stipulaţii în sensul că accesoriile urmează a fi calculate ulterior.

Totodată, s-a arătat că, prevederile art. 113 alin. 1 din Codul de procedură fiscală sunt edificatoare în acest sens, prevăzând faptul că inspecţia fiscală stabileşte diferenţele de obligaţii fiscale principale. Potrivit cu prevederile art. 131 alin. 6 Cod procedură fiscală, decizia de impunere se comunică către contribuabil în condiţiile art. 47, iar potrivit cu dispoziţiile art. 48 alin. 2 actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat nu produce niciun efect juridic. Astfel, inspecţia fiscală nu are în atribuţii şi nu poate stabili obligaţiile fiscale accesorii, iar actul administrativ fiscal nu produce efecte juridice până la momentul comunicării, aspecte faţă de care este evident că accesoriile nu pot fi calculate mai devreme de momentul la care se realizează procedura de comunicare a deciziei de  impunere.

În acelaşi sens au fost invocate şi prevederile pct. 3.4 din O.P.A.N.A.F. nr. 3710/2015 privind modelul şi conţinutul Raportului de inspecţie fiscală potrivit căruia: „Pentru fiecare obligaţie fiscală la care s-au constatat diferenţe suplimentare ale bazei de impozitare de către organele de inspecţie fiscală se anexează o situaţie privind termenul scadent al obligaţiilor fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite suplimentar, care cuprinde obligaţiile fiscale principale datorate pe întreaga perioadă verificată, defalcat pe fiecare perioadă impozabilă verificată, după caz, şi termenele scadente aferente acestora, stabilite conform prevederilor legale, în vederea calculării de obligaţii fiscale accesorii ulterior emiterii deciziei privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice.”

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi următoarele NCPC, coroborate cu dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 85/20014.

Intimatul R.P. SPRL Filiala Bucureşti prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat.

În motivare, intimatul a arătat următoarele:

Din analizarea apelului declarat de către creditorul bugetar rezultă cu claritate că acesta nu aduce nicio critică propriu-zisă sentinţei pronunţate în primă instanţă, ci reia argumentele expuse prin contestaţie. Având în vedere argumentele apelantei, care sunt în vădită contradicţie cu toate prevederile legale aplicabile procedurii de insolvenţă, astfel cum a detaliat şi prin Raportul de verificare a creanţelor publicat integral în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 23416/12.12.2017, în speţă devin incidente următoarele dispoziţii legale imperative: art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschiderii a procedurii. (...) Sunt creanţe anterioare şi creanţele bugetare constatate printr-un raport de inspecţie fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BP1 a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecţie fiscală vor efectua inspecţia fiscală şi vor întocmi raportul de inspecţie fiscală (...). Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanţei în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul.”;  art. 114 din Legea nr. 85/2014: „cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 42, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100, alin. 1, lit. b) va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură.”

Din economia prevederilor art. 102 din Lege rezultă cu claritate că depunerea în termen legal a unei declaraţii de creanţă constituie o condiţie imperativă şi esenţială impusă de legiuitor subiectelor de drept care doresc să dobândească calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, în sensul dispoziţiilor art. 5 pct. 19 din acelaşi act normativ. Singurele derogări pe care le admite legiuitorul de la obligativitatea depunerii în termen a unei declaraţii de creanţă este cazul salariaţilor debitorului insolvent.

Conform jurisprudenţei recente pronunţată în materie1, „legiuitorul acordă creditorilor bugetari o dispensă de termen pentru acele situaţii în care datoriile fiscale ale debitoarei sunt încă necunoscute şi neidentificate datorită pasivităţii conducerii debitoarei în ce priveşte respectarea prevederilor ce orânduiesc raporturile juridice de drept fiscal.

În concret, aşa cum rezultă neîndoielnic din lectura conţinutului art. 102 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, creditorul fiscal: - este obligat să se supună termenului de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor împotriva debitoarei, reglementat de art. 100 alin. (1) lit. b) din Lege, atât în situaţia în care creanţele fiscale sunt cunoscute şi constatate prin titluri de creanţă, cât şi în acele situaţii în care ele erau în curs de constatare la data deschiderii procedurii insolvenţei, ca urmare a unui control fiscal recent încheiat sau aflat în desfăşurare la acest moment procesual; - este îndreptăţit să efectueze o inspecţie fiscală în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenţei şi să înregistreze un supliment al declaraţiei de admitere a creanţei iniţiale înăuntrul aceluiaşi termen, în ipoteza în care la data deschiderii procedurii există suspiciunea existenţei unor datorii fiscale ale debitorului rămase necunoscute şi neindividualizate.”

Intimatul a arătat că, cum în mod corect a reţinut judecătorul sindic, apelanta a expus spre analiză o interpretare care nu poate fi primită de către nicio instanţă de judecată - termenul de 60 de zile ar fi un termen de recomandare. În realitate, termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 102 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 are aceeaşi natură juridică ca şi termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, prevăzut de art. 100 alin. (1) din acelaşi act normativ, fiind adiacent acestuia, fiind reglementat complementar numai în favoarea creditorului bugetar şi în considerarea situaţiei speciale în care se află acest creditor.

Ambele termene sunt termene de decădere, iar nerespectarea lor atrage pierderea dreptului de a fi înscris în tabel cu privire la creanţele solicitate tardiv.

Mai mult decât atât, se poate observa că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov dovedeşte o atitudine procesuală oscilantă cu privire la modalitatea şi termenul în care a înţeles să solicite şi suma de 60.252 lei, în sensul că, iniţial, admiţând că suplimentul de creanţă este depus cu depăşirea tuturor termenelor limită, înţelege să formuleze o cerere de repunere în termen, prin care îşi invocă propria culpă; ulterior, deşi a formulat o cerere de repunere în termen, susţine că termenul de 60 de zile nu ar fi un termen de decădere, ci unul de recomandare. În aceste condiţii, intervine întrebarea retorică: De ce a mai fost formulată o cerere de repunere în termen, dacă termenul de 60 de zile este unul de recomandare?, iar în final, oferă o interpretare cel puţin îngrijorătoare pentru un specialist al dreptului, respectiv că suplimentul de creanţă are natura unei cereri de îndreptare a unei erori de calcul efectuate cu privire la obligaţiile fiscale stabilite prin actele de impunere.

În realitate, contrar tuturor argumentelor fără consistenţă juridică, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Braşov avea obligaţia să efectueze o inspecţie fiscală şi să întocmească raportul de inspecţie fiscală, precum şi să înregistreze o eventuală cerere de admitere suplimentară a creanţei, în interiorul termenului de 60 de zile prevăzut de art. 102, calculat de la data de 03 octombrie 2017, când a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 18161/03.10.2017, notificarea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

 La punctul II. 2 din întâmpinare - Cererea de repunere în termen este vădit neîntemeiată. Incidenţa Principiului conform căruia nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă, („Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”).- intimatul a arătat că, în speţă, atât cererea de repunere în termen, cât şi susţinerile creditoarei sunt nefondate şi nu fac decât să sublinieze pasivitatea acesteia. În realitate, creditorul bugetar a înţeles să efectueze inspecţia fiscală doar la data de 24 noiembrie 2017, la aproape 2 luni de la deschiderea procedurii de insolvenţă, fapt ce nu poate conduce la exonerarea acesteia de la respectarea termenului imperativ prevăzut de art. 102 alin. (1) din Legea insolvenţei.

Mai mult, conform prevederilor art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, devin aplicabile în cauză şi dispoziţiile art. 185 din Codul de Procedură Civilă, întrucât creditoarea nu a invocat şi nu a făcut dovada existenţei unor motive temeinice justificate, conform art. 186 Cod Procedură Civilă, care să o fi împiedicat să realizeze în timp util inspecţia fiscală şi să procedeze la calcularea unor eventuale creanţe suplimentare, cu respectarea prevederilor art. 102 alin. (1).

Cu privire la împrejurările invocate de către creditoare care au condus la formularea cu întârziere a acestei precizări de creanţă, în aprecierea intimatului devine incident principiul conform căruia nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă, („Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”), adagiu latin potrivit căruia nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine, şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

În ce priveşte măsura administratorului judiciar de respingere a sumei de 60.252 lei, intimatul a arătat că este temeinică şi se impune a fi menţinută.

Astfel cum s-a menţionat şi anterior, Cererea de repunere în termen şi de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale a fost înregistrată la sediul creditoarei sub nr. BVRJRD 13464/07.12.2017 şi la sediul administratorului judiciar sub nr. 1919/08.12.2017, cu depăşirea atât a termenului limită stabilit de către judecătorul sindic prin Sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, cât şi a termenului limită stabilit de prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin intermediul acestei cereri a fost solicitată înscrierea în tabelul creditorilor cu o creanţă suplimentară în cuantum total de 491.289 lei, din care 301.037 lei reprezintă debit stabilit prin Decizia de impunere nr. F-MS 298/24.11.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. F-MS 286/24.11.2017, precum şi 190.252 lei, reprezentând accesorii calculate prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Administratorul judiciar a procedat la înscrierea debitului principal şi doar a sumei de 130.000 lei cu titlu de accesorii, întrucât acestea au fost solicitate prin intermediul Suplimentului Declaraţiei de creanţă înregistrată la sediul creditoarei sub nr. BVRJRD 11125/28.11.2017 şi la sediul administratorului judiciar sub nr. 1821/28.11.2017, în termenul limită stabilit de prevederile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Sintetizând argumentele dezvoltate în secţiunile anterioare, intimatul a precizat că este fără putinţă de tăgadă că respingerea ca fiind tardiv solicitată a sumei de 60.252 lei a fost o măsură temeinică, raportat la următoarele aspecte: - Notificarea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 18161/03.10.2017.; - Cu respectarea prevederilor art. 102 alin. (1) teza finală, creditorul bugetar avea obligaţia să efectueze atât inspecţia fiscală, cât şi toate suplimentele de creanţă pe care le aprecia necesare, cu respectarea termenului de 60 de zile; - Termenul de 60 de zile s-a împlinit pe data de 04 decembrie 2017; - Creditoarea a formulat Suplimentul de creanţă doar la data de 07 decembrie 2017, acesta fiind comunicat administratorului judiciar la data de 08 decembrie 2017; - Nici în acest stadiul procesual apelanta nu a făcut dovada existenţei unor motive întemeiate care să o fi împiedicat să îşi declare toate creanţele în termenele de decădere expres prevăzute de lege, aceasta limitându-se doar la a invoca propria culpă: efectuarea inspecţiei fiscale doar la două luni după ce procedura de insolvenţă a fost deschisă.;  - Atât termenul de înregistrare a declaraţiilor de creanţă stabilit de către judecătorul sindic prin Sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă, cât şi dispensa acordată prin reglementarea prevederilor art. 102 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, sunt termene de decădere.

Concluzionând, administratorul judiciar apreciază că cererea de repunere în termen formulată de către creditor este neîntemeiată, iar Suplimentul de creanţă înregistrat la data de 08 decembrie 2017 este tardiv formulat.

Depunerea în termen legal a unei declaraţii de creanţă constituie o condiţie imperativă impusă de legiuitor subiectelor de drept care doresc să dobândească calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, condiţie nerespectată în prezenta cauză cu privire la obligaţiile fiscale accesorii în cuantum de 60.252 lei.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, Curtea a constatat următoarele:

În prealabil, Curtea a reţinut că, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, sunt creanţe anterioare şi creanţele bugetare constatate printr-un raport de inspecţie fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului, iar creditorul bugetar trebuia ca în termen de 60 de zile de la publicarea în BPI a notificării deschiderii procedurii insolvenţei să înregistreze suplimentul cererii de admitere a creanţei iniţiale, conform art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 102 alin. 1 teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă „Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanţei în termenul prevăzut la art. 100 alin. 1 lit. b (termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul.”

Din textul de lege menţionat rezultă că toate creanţele, inclusiv cele bugetare, trebuie depuse la masa pasivă în termenul stabilit de judecătorul sindic, potrivit art. 100 alin. 1 lit. b şi că, în această ipoteză creditorul bugetar trebuie să se înscrie cu o creanţă pe care o evaluează provizoriu, urmând ca în baza raportului de inspecţie fiscală să-şi precizeze creanţa (debit principal şi accesorii), să o micşoreze sau să o majoreze, după caz. Termenul maxim de definitivare a raportului de inspecţie fiscală şi de înregistrare a declaraţiei de creanţă suplimentară este de 60 de zile şi curge de la data publicării în BPI a notificării de deschidere a procedurii potrivit art. 99 alin. 3, iar acest termen este unul imperativ sub sancţiunea decăderii în caz de nerespectare.

În speţă, aşa cum a reţinut în mod corect judecătorul sindic, cererea apelantei – creditoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov de înscriere în Tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei E. S.R.L a creanţei în cuantum de 60.252 lei, înregistrată la sediul creditoarei sub nr. BVRJRD13464/07.12.2017 şi la sediul administratorului judiciar sub nr. 1919/08.12.2017 se referă la creanţe anterioare deschiderii procedurii (accesorii - dobânzi şi penalităţi de întârziere) şi trebuiau declarate printr-o cerere iniţială de admitere a creanţei sau printr-un supliment depus în maxim 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii (03 octombrie 2017). 

Curtea mai reţine că, termenul de 60 de zile prevăzut în mod expres la art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 este un termen legal de decădere în ce priveşte înscrierea creanţelor (debit principal şi accesorii) calculate până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei şi nu are relevanţă că, prin Suplimentul cererii de admitere a creanţei iniţiale apelanta a făcut precizarea că ulterior se vor adaugă accesoriile calculate până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei.

Astfel că, cum s-a arătat mai înainte, termenul maxim de definitivare a raportului de inspecţie fiscală şi de înregistrare a declaraţiei de creanţă suplimentară este de 60 de zile şi curge de la data publicării în BPI a notificării de deschidere a procedurii potrivit art. 99 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 iar acest termen este  unul imperativ sub sancţiunea decăderii în caz de nerespectare.

În continuare, raportat la cererea de repunere în termenul de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale, Curtea reţine că, apelanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov nu a făcut dovada existenţei unor motive temeinic justificate, conform art. 186 Cod Procedură Civilă, care să o fi împiedicat să realizeze în timp util inspecţia fiscală şi să procedeze la calcularea unor eventuale creanţe suplimentare, cu respectarea prevederilor art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, trebuie observat că, apelanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a efectuat inspecţia fiscală la aproape 2 luni de la deschiderea procedurii de insolvenţă, fapt ce nu poate conduce la exonerarea acesteia de la respectarea termenului imperativ prevăzut de art. 102 alin. 1 din Legea insolvenţei.

Totodată, Curtea a reţinut că, dreptul organului fiscal de a constata creanțe suplimentare de achitat la bugetul de stat respectiv interesul public în beneficiul căruia acționează organul fiscal a determinat legiuitorul să instituie, într-o procedură colectivă și concursuală, reguli deosebite pentru creditorul fiscal în ceea ce privește termenul de declarare a creanței. Trebuie însă reținut că regimul derogatoriu instituit prin art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, respectiv depășirea termenului stabilit pentru toți ceilalți creditorii participanți la procedura insolvenței, este permis în condițiile stricte ale textului, respectiv doar în cazul în care raportul fiscal și suplimentul cererii de creanță se încadrează în termenul de 60 de zile de la notificarea deschiderii procedurii.

Faţă de cele arătate mai sus, Curtea a constatat că, suma de 60.252 lei reprezentând obligaţii fiscale accesorii, solicitată de apelanta - creditoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a fi înscrisă în Tabelul preliminar de obligaţii întocmit de administratorul judiciar R.P. SPRL - Filiala Bucureşti pe seama societăţii debitoare E. S.R.L, prin intermediul Cererii de repunere în termen şi de precizare a suplimentului cererii de admitere a creanţei iniţiale înregistrată la sediul creditoarei sub nr. BVRJRD13464/07.32.2037 şi la sediul administratorului judiciar sub nr. 1919/08.12.2017, în mod corect nu a fost acceptată la masa credală de către practicianul în insolvenţă.

În consecinţă, prin prisma acestor considerente, Curtea a apreciat că se impune, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, respingerea apelului promovat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Domenii speta

Spete similare