Procedura insolvenţei

Judecătorul sindic în reglementarea Legii nr. 85/2006 are competenţa materială funcţională prevăzută expres prevăzută de art. 11 şi se referă la soluţionarea unor aspecte care vizează obiectul şi etapele procedurii, inclusiv în cereri şi acţiuni de asemenea reglementate cu titlu special. Mai mult, alineatul final al acestui articol statuează că atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc a activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Prin Decizia civilă nr. 61/F/CC/15.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost admis conflictul negativ de competenţă dintre judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad şi cel al unui complet care soluţionează litigii cu profesionişti, Curtea constatând că într-o astfel de situaţie ca cea descrisă prin cerere, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătorului care soluţionează litigiile cu profesionişti.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, au fost reţinute următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 31.01.2017, reclamantul -lichidator judiciar al debitoarei falite, în contradictoriu cu pârâtul solicită să se oblige pârâtul, în calitate de administrator special al societăţii falite, la plata sumei de 525.966,59 lei reprezentând valoarea contabilă a lipsurilor la inventar constatate în patrimoniul acesteia.

În şedinţa publică din data de 20.11.2017, Tribunalul Arad Secţia a II-a Civilă - Litigii cu profesioniştii a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială funcţională a acestui complet.

Prin încheierea din data de 20.11.2017 Tribunalul Arad Secţia a II-a Civilă - Litigii cu profesioniştii a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală şi a trimis cauza completului specializat în soluţionarea cauzelor de insolvenţă investit cu dosarul nr. .. al Tribunalului Arad.

În considerentele acestei încheieri s-a reţinut că, instanţa a fost investită cu o acţiune formulată de lichidatorul judiciar al societăţii pentru recuperarea debitului provocat societăţii de către administratorul special al acesteia. Litigiul priveşte raportul dintre societate şi administratorul acesteia, astfel încât competenţa nu este una de drept comun, ce se întemeiază pe un contract de mandat. Prin hotărârile judecătoreşti ce se pronunţă se urmăreşte stabilirea răspunderii patrimoniale a administratorului special, faţă de societatea pe care a administrat-o, după deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nefiind o acţiune de drept comun formulată de societate pentru recuperarea debitului înregistrat de către un terţ.

 Raporturile dintre administratori şi societate sunt reglementate de Legea nr. 31/1990, competenţa de soluţionare a litigiilor este atribuită tribunalului ca primă instanţă, însă după declanşarea procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2006, devin incidente reglementările acestui acest normativ.

 Tribunalul a reţinut că debitul la a cărui plată se solicită a fi obligat pârâtul a fost înregistrat după data deschiderii procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului falit prin încheierea comercială nr. 779/CC/24.09.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …), încheiere prin care a fost numit administratorul judiciar.

La data de 26.11.2012 s-a constat desemnarea administratorului judiciar, la data de 31.04.2014 a fost desemnat pârâtul administrator special, iar la data de 22.05.2015, prin sentinţa civilă nr. 681 (f. 8-11), s-a dispus intrarea în faliment debitoarei, cu ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea societăţii, fiind numit lichidator judiciar fostul administrator judiciar.

Prejudiciul pretins de societate prin lichidator judiciar a fost creat de către pârât în calitatea de administrator special, după deschiderea procedurii generale, cât timp se afla sub supravegherea administratorului judiciar, actele acestora putând fi cenzurate doar de judecătorul sindic, potrivit procedurii reglementate de legea specială, respectiv Legea nr. 85/2006, aplicabilă faţă de data deschiderii procedurii generale a insolvenţei prin încheierea comercială nr. 779/24.09.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5774/108/2012, invocându-se în acţiune un minus în inventar constatat în anul 2016.

Art. 3 din Legea nr. 85/2006 defineşte termenii de administrator special, administrator judiciar şi lichidator judiciar.

Art. 11  alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabileşte principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi : ,,g) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 138, sau sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni”

Potrivit art. 18 alin.1 ,,După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor”, iar conform alin. 2 ,,administratorul special are următoarele atribuţii: … e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului”.

Principalele atribuţii ale administratorului judiciar sunt reglementate prin art. 20 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit alin. 2 ,,Judecătorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atribuţii în afara celor stabilite la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia”, iar potrivit art. 21 ,,(1) Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile…”.

S-a constatat astfel, din analiza normelor legale invocate, că activitatea de supraveghere privind actele administratorului special revine administratorului judiciar, care are obligaţia de a supraveghea operaţiunile de gestionare a patrimoniului debitorului (art. 18 lit. e) şi de a  sesiza judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta (lit. n),  administratorului special revenindu-i conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului (art. 18 lit. f).

Tribunalul a reţinut că debitul ce face obiectul acţiunii a fost generat tocmai de această procedură reglementată de Legea nr. 85, cheltuielile, respectiv prejudiciul fiind făcute de administratorul judiciar în scopul desfăşurării acestei proceduri. Instanţa de judecată investită cu acţiunea reclamantei a fost chemată să analizeze modul de gestionare a activităţii societăţii în cursul acestei proceduri.

Competenţa privind examinarea legalităţii actelor juridice întocmite de către administratorul special sau administratorul judiciar, respectiv de a cenzura cheltuielile societăţii după declanşarea procedurilor reglementate de Legea nr. 85/2006 este o competenţă specială şi este stabilită prin art. 6 din această lege.

În şedinţa publică din 12.02.2018, Tribunalul Arad Secţia a II-a Civilă, completul specializat în soluţionarea cauzelor de insolvenţă a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială funcţională a judecătorului sindic.

Prin sentinţa civilă nr. 84/12.02.2018 Tribunalul Arad Secţia a II-a Civilă, completul specializat în soluţionarea cauzelor de insolvenţă a constatat lipsa de competenţă a judecătorului sindic pentru soluţionarea cererii formulate de reclamant în calitate de lichidator al debitoarei în faliment, împotriva pârâtului, în calitate de administrator special al societăţii debitoare. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între judecătorul sindic şi completul de soluţionare a litigiilor cu profesioniştii şi a trimis cauza la Curtea de Apel Timişoara, completului pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă în vederea stabilirii regulatorului de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că acţiunea de faţă a fost motivată cu temeiuri de drept care apar atât în Legea nr. 31/1990 rep. cât şi cu temeiuri din Legea contabilităţii nr. 82/1991 rep.

Potrivit art. 11, alin. 1 din  Legea nr. 85/2006, principalele atribuţiile judecătorului sindic sunt cele menţionate, iar la alin. 2 al aceluiaşi articol, se precizează :” Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.”

Tot în lege se precizează care sunt celelalte atribuţii ale judecătorului sindic, atribuţii care diferă faţă de forma nouă a legii insolvenţei, nr. 85/2014 care conţine şi atribuţii privind alt gen de cauze faţă de cele mai sus menţionate.

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte (…)”

Astfel cum se poate observa, faptele pentru atragerea răspunderii, trebuie să fi fost anterioare deschiderii procedurii insolvenţei şi faptele trebuie să aibă legătură cu apariţia stării de insolvenţă.

Astfel cum se poate observa, cererea lichidatorului judiciar a fost formulată pentru atragerea răspunderii civile contractuale, pentru fapte din timpul procedurii de insolvenţă, altele decât cele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a constatat că acest gen de acţiuni ca cea formulată în faţa instanţei civile, Secţia a II-a „litigii cu profesionişti” nu îi este dată în competenţa judecătorului sindic.

Chiar dacă soluţionarea cauzelor de insolvenţă este dată în competenţa aceleaşi secţii cu soluţionarea cauzelor cu profesionişti, nu înseamnă că judecătorul sindic poate să soluţioneze o astfel de cauză fără a-şi pune problema competenţei sale, pentru că, în astfel de situaţie, ar încălca prevederile art. 131 cod procedură civilă, care prevede că, la primul termen de judecată, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este sau nu competentă material, general, teritorial, să judece.

Cum competenţa materială funcţională este una de ordine publică, potrivit art. 129, alin. 2, punctul 3 cod procedură civilă şi este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, lipsa de necompetenţă fiind o nulitate necondiţionată, potrivit art. 176, punctul 3 cod procedură civilă, judecătorul sindic a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a cauzei şi, văzând că secţia pentru litigii cu profesionişti s-a declarat, la rândul său necompetentă material, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 21.02.2018, sub nr. ….

Analizând conflictul negativ de competenţă ivit între completul specializat în  litigii cu profesioniştii şi completul specializat în soluţionarea cauzelor de insolvenţă din cadrul Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Arad, Curtea reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă de primă instanţă, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât în calitate de administrator al falitei, pentru obligarea pârâtului la plata unei pretenţii în sumă de 525.966,59 lei reprezentând valoarea contabilă a lipsurilor din inventarul societăţii.

Acţiunea a fost repartizată aleatoriu în cadrul secţiei a II-a civilă, completului specializat în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

Prin încheierea din data de 20.11.2017, acest complet de judecată şi-a declinat competenţa materială în favoarea completului specializat în soluţionarea cauzelor de insolvenţă din cadrul aceleiaşi secţii civile, reţinând în esenţă că cererea de chemare în judecată este dată în competenţa judecătorului sindic prin dispoziţiile art. 20 din Legea 85/2006.

Completul specializat în cauze de insolvenţă s-a declarat la rândul său necompetent material pentru soluţionarea acestei acţiuni, declinându-şi competenţa în favoarea completului specializat în litigii cu profesionişti prin sentinţa civilă nr. 84/12.02.2018, reţinând în esenţă că nu intră în atribuţiile judecătorului sindic astfel de cereri, potrivit art. 11 din Legea 85/2006, iar cererea reclamantului nu este o acţiune în angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere a debitorului persoană juridică reglementată de art. 138 din aceeaşi lege, astfel că a înaintat dosarul Curţii de Apel în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă materială ivit între cele două complete specializate ale secţiei a II-a civilă din cadrul Tribunalului Arad.

Examinând conflictul negativ de competenţă materială, Curtea constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant are natura juridică a unei acţiuni în pretenţii, lato sensu, întrucât obiectul dedus judecăţii este reprezentat de pretenţia reclamantului de a obţine obligarea pârâtului la plata unei sume de bani cu titlu de contravaloare a unor bunuri lipsă din patrimoniul societăţii debitoare administrată de pârât. Este adevărat că prin modul în care este formulată cererea de chemare în judecată - în privinţa identificării calităţii de practician în insolvenţă a reclamantului, a calităţii de administrator special a pârâtului, ci a reprezentării pretenţiilor constând în obiecte lipsă la inventar – respectiv prin aducerea în motivarea acţiunii a unor elemente referitoare la persoana prejudiciată – debitoarea aflată în procedura insolvenţei – şi fapta generatoare de prejudiciu – lipsa obiectelor având anumită valoare din inventarul efectuat de reclamant, cauzei i se impregnează unele conotaţii de interpretare ca fiind o cerere de natura procedurii insolvenţei. Cu toate acestea, răspunderea juridică pe care tinde a o angaja reclamantul faţă de pârât este fundamentată pe actele de administrare defectuoase sau generatoare de prejudicii ale pârâtului în raport de dispoziţiile legii societăţilor nr. 31/1990 şi ale dispoziţiilor art. 800 şi 803 din Noul Cod civil referitoare la mandatul şi răspunderea administratorului pentru exercitarea acestuia. Din niciunul dintre temeiurile de fapt şi de drept invocate de reclamant nu rezultă că cererea sa de chemare în judecată este fundamentată pe dispoziţiile art. 138 din Legea insolvenţei nr. 85/2006, în sensul că angajarea răspunderii nu se solicită pentru premisa contribuţiei pârâtului la starea de insolvenţă a debitorului şi, în continuare, pentru vreuna dintre faptele ilicite limitativ prevăzute de această normă de procedură a insolvenţei.

Judecătorul sindic în reglementarea Legii nr. 85/2006 are competenţa materială funcţională prevăzută expres prevăzută de art. 11 şi se referă la soluţionarea unor aspecte care vizează obiectul şi etapele procedurii, inclusiv în cereri şi acţiuni de asemenea reglementate cu titlu special. Mai mult, alineatul final al acestui articol statuează că atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc a activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Cererea de chemare în judecată introdusă de reclamant nu se referă la control judecătoresc mai sus arătat şi nici la procese şi cereri de natura juridică aferentă procedurii insolvenţei, ci este o acţiune legitimată de dreptul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar de a obţine obligarea unei persoane la plata unor pretenţii izvorând dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în vederea readucerii în patrimoniul debitorului pe care îl reprezintă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a contravalorii bunurilor care nu se mai regăsesc în activul inventariat de către reclamant. Această cerere nu are nicio legătură cu eventuale acte sau fapte ale administratorului social al debitorului săvârşite înainte de deschiderea procedurii prin care să se fi contribuit la starea de insolvenţă a debitorului.

Astfel fiind, se va admite sesizarea privind conflictului negativ de competenţă ivit între completul specializat pentru litigii cu profesionişti şi completul specializat în cauze de insolvenţă, din cadrul Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Caraş-Severin.

Domenii speta

Spete similare