Arest preventiv

Prin incheierea nr. 1435 din 25 Aprilie 2017 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 3876/180/2017/A1.3

În temeiul  art. 348  alin 2 CPP raportat  la art. 207  alin 6  CPP , se constată legalitatea  şi temeinicia măsurii arestului preventive dispus  faţă de inculpatul  C.I.,  măsură dispusă la data de  20-01-2017  prin încheierea nr  152/2017  de către  judecătorul de drepturi şi libertăţi  din cadrul Judecătoriei Bacău .

În temeiul art. 242 alin 2 CPP se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpatul C.I.,  , măsură dispusă la data de  20-01-2017  prin încheierea nr  152/2017  de către  judecătorul de drepturi şi libertăţi  din cadrul Judecătoriei Bacău, cu  măsura  arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

În baza art. 221 alin. (1) C.P.P se impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat S. , com S. , judeţul  Bacău .

În baza art. 221 alin. (2) C.P.P impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii

a) să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală ori  la instanţa de judecată  la chemarea acestora ;

b) să nu comunice cu inculpatul R.I. şi martorii din prezenta cauză B.A. ş.a. (fila nr.83-84), direct sau indirect , pe nici o cale ori prin persoane interpuse.

c ) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere .

În baza art. 221 alin. (4) CPP . atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv .

Stabileşte organ de supraveghere postul de poliţie al com. P.T.

 Pentru a pronunta incheierea judecatorul de camera preliminara a avut in  vedere urmatoarele:

Potrivit prevederilor art. 207 CPP , în cauzele in care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

Judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă ne-legalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

 Analizând dispoziţiile legale invocate judecătorul de cameră preliminară a constatat că  judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut ca motiv temeinic pentru privarea de libertate, că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că s-au săvârşit faptele  pentru care inculpatul este cercetat, iar măsura  preventivă a arestului preventive  este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni .

 Se retine ca potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte:

 pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni,

 pericolul de distrugere a probelor,

riscul presiunii asupra martorilor,

 pericolul de dispariţie a inculpatului sau de a-i avertiza pe ceilalţi participanţi

 pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

 Se retine ca in acelaşi sens s-a pronunţat şi Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a cursului justiţiei, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă.

 Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că , dacă existenţa nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită , detenţia provizorie s-ar putea, totuşi, justifica , in mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.

 Analizând actele şi lucrările dosarului judecătorul de  camera preliminară a constatat că în cauză nu există dovezi privind existenţa cazului comiterii unei infracţiuni deosebit de grave  apreciate , atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât şi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.

Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franţei).

Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lasarea in libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

Se retine ca faptele pentru care  inculpatul  este  cercetat, nu sunt enumerate în mod expres de prevederile art 223 alin 2 CPP , acestea fiind în accepţiunea legiuitorului infracţiuni deosebit de grave ce pot atrage  aplicarea măsurii preventive  fără luarea în considerare a altor circumstanţe  , însă  celelalte infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare , doar în condiţiile în care este necesară înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică .

Potrivit dispoziţiilor art 202 alin 1 şi 3 CPP

,,  (1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia."

Pentru toate aceste considerente, judecătorul de camera preliminară , a  constatat  legalitatea  şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul CIMPOIEŞU IONUŢ ,având în vedere şi faptele pentru care este cercetat  , gravitatea redusă a acuzaţiilor dar şi limitele de pedeapsă prev de art 228 NCPEN închisoare alternativ cu amendă şi posibilitatea împăcării părţilor , iar  art 335 alin 2 CPP prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau amendă .

Singura faptă ce permite aplicarea unei măsuri preventive este infracţiunea prev de art 338 CPEN reţinută în sarcina inculpatului , însă nu se poate constata cea de a doua condiţie la acest moment respectiv existenţa unei  unei stări de pericol pentru ordinea publică

Se retine ca inculpatul recunoaşte  partial săvârşirea faptelor , arătând că doreşte să se împace cu partea vătămată din prezenta cauză şi de asemenea că acesta s-a predat singur organelor de poliţie la revenirea în România .

Acesta nu recunoaşte săvârşirea  infracţiunii de furt de folosinţă ,  afirmând că bunul i-a fost încredinţat de inculpatul R.I. , care a abuzat astfel de încrederea părţii vătămate de a-i lăsa inculpatului R.I. autovehiculul în spălătorie .

  Faţă de toate aceste aspecte judecătorul de camera preliminară  a apreciat că aplicarea unei măsuri preventive restrictive de libertate ,  respectiv cea a arestului la domiciliu  este de natură să respecte prevederile art 202 alin 1 CPP şi să asigure  buna desfăşurare a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori  prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni , la fel ca şi măsura preventive privativă de libertate dispusă initial în cauză .

Pentru aceste motive urmează ca măsura arestului preventive să fie înlocuită cu măsura arestului la domiciliu , urmând a fi impuse în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de art 221 CPP , precum şi obligaţia de a nu lua legătura cu martorii din lucrări .

În baza art. 221 alin. (4) CPP .se va  atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv .

Constată că  inculpatul a fost asistat de avocat ales . 

Văzând şi dispoziţiile art 275 alin 3 CPP privind suportarea cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Impotriva acestei hotărâri a declarat contestatie Parchetul de pe linga Judecatoria BACAU, criticile vizind  netemeinicia, solicitând admiterea  contestatiei,  desfiintarea incheierii contestate si in rejudecare, sa se dispuna mentinerea masurii preventive a arestului preventiv întrucât apreciază in esenta  faptul că, în continuare subzistă temeiurile care au determinat luarea acesteia și nu au intervenit motive care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii controlului judiciar.

De asemenea, procurorul solicită să se aibă în vedere gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite de către inculpat, precum și pluralitatea de infracțiuni ceea ce denotă perseverența și  determinarea acestuia în activitatea infracțională.

Totodată, procurorul solicită să fie avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului – acesta  figurează cu antecedente penale.

Procurorul apreciază că măsura este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și necesară pentru preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni în ceea ce îl privește pe inculpat.

Tribunalul văzând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi din oficiu, constată contestatia formulata ca fiind nefondata.

Principiul proporţionalităţii (Hotărârea Ambruszkiewicz contra Poloniei) impune ca atunci când se ia o măsură privativă de libertate, să se aibă în vedere  în principal, necesitatea realizării unui just echilibru între necesitatea de apărare a interesului public într-o societatate democratică şi importanţa respectării dreptulu fundamental la libertate al oricărei persoane.

În legǎturǎ cu acest aspect, este adevărat că proporţionalitatea măsurii preventive alese trebuie raportată la gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul şi pentru care există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că ar fi fost săvârşite de către acesta, dar este totodată la fel de adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică ce ar trebui să fie înlăturat prin dispunerea măsurii  preventive trebuie să fie unul actual şi concret, tocmai pentru a se asigura proporţionalitatea acestei ingerinţe în dreptul la libertate al individului cu scopul urmărit.

Pe de alta parte, norma interne penala, respectiv prev art.242 al.2 Cpp. Prevad ” Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)”.

 Rezultă aşadar că scopul măsurilor preventive precizat de art. 202 Cod procedură penală poate fi atins şi prin luarea unei măsuri mai puţin severă decât cea a arestării preventive – cum este cea a arestului l a domiciliu - şi care să constituie, în acelaşi timp, o garanţie că inculpatul nu se va  sustrage de la judecată sau executarea pedepsei şi nici nu va  încerca să influenţeze pe ceilalţi participanţi la proces.

Deși este o măsură mai puțin severă decât arestarea preventivă, arestul la domiciliu trebuie considerat tot ca o măsură privativă de libertate, în sensul art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, neputând fi asimilată cu măsurile preventive restrictive de libertate. În consecință, arestul la domiciliu trebuie privit ca o a treia măsură privativă de libertate, alături de reținere și arestare, aplicabilă inculpatului care, în esență, poate fi urmărit în acest regim preventiv („regim deschis”), dacă nu reprezintă un pericol major pentru actul de justiție, pericol pe care îl presupune măsura excepțională a arestării preventive, executabilă într-o unitate specializată, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (Centrul de reținere și de arestare preventivă) sau a Administrației Naționale a Penitenciarelor (Centrul de arestare preventivă).

 Subliniem faptul că art. 5 par. 1 din Convenție reglementează dreptul la libertatea și siguranța persoanei, stabilind că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor limitativ prevăzute la lit. a-f. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că domeniul de aplicare a acestui drept include dreptul la libertatea fizică a persoanei, ce constă în posibilitatea acesteia de a se deplasa în mod liber. Totodată, art. 5 din Convenție utilizează atât conceptul de „arestare”, cât și cel de „deținere”, concepte care au un caracter autonom, putând dobândi un înțeles compatibil cu scopurile Convenției față de sensurile lor din drepturile interne ale statelor contractante. Plecând de la aceste prevederi, privarea de libertate este o limitare, exprimată pe calea deciziei organului judiciar prevăzut de lege, a dreptului de a se deplasa al unei persoane prin raportare la spațiul restrâns ce nu poate fi părăsit, la lipsa consimțământului persoanei pe toată durata măsurii și la durata de timp în care aceasta nu poate părăsi un spațiu determinat, cu condiția însă ca o asemenea lipsire de libertate să nu fie arbitrară. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu titlu de principiu că pentru a determina dacă o persoană este „privată de libertate” în sensul art. 5 din Convenție, trebuie să se pornească de la situația ei concretă și să se ia în considerare un ansamblu de criterii, cum sunt natura, durata, efectele și modul de executare a măsurii în discuție.

Or, toate aceste trăsături se întâlnesc și în cazul luării măsurii preventive a arestului la domiciliu, care are în conținutul său trei elemente care trebuie întrunite cumulativ și care îi conferă caracter privativ de libertate, și anume imobilul unde locuiește inculpatul, care nu poate fi părăsit, durata determinată pentru care măsura poate fi dispusă și constrângerea constând în obligația impusă inculpatului de nepărăsire a spațiului de locuit, precum și aceea de a se supune altor restricții stabilite de organul judiciar.

Codul de procedură penală actual a creat noua măsură preventivă a arestului la domiciliu cu scopul de a întări caracterul excepțional al arestării preventive. Introducerea acestei măsuri printre măsurile preventive trebuie înțeleasă în sensul că recurgerea la arestarea preventivă trebuie să reprezinte ultima măsură preventivă care poate fi dispusă doar in extremis, respectiv numai dacă arestul la domiciliu nu pare suficient. Măsura nu apare în cadrul unui control judiciar, ci ca o măsură autonomă, având un regim propriu, fiind însoțită de obligațiile enunțate în art. 221 alin. 2 și 3 N.C.pr.pen., ce formează un control judiciar restrâns.

Deşi pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trăsătura esenţiala a infracţiunii, aceasta nu înseamnă ca în aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei; sub acest aspect existenta pericolului public poate rezulta, între altele si din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul.  Ori, consideră Tribunalul, in consens cu contestorul, faptele presupus a fi comise de catre inculpat-  sunt destul de grave – prin modul concret de operare si valorile sociale lezate- insa apreciaza ca  nu pot duce la mentinerea  automata a masurii arestului preventiv . Astfel, corect s-a retinut ca  desi există în continuare indicii ferme şi concordante din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a  săvârşit infracţiunile sesizate, totusi  dupa doua luni de l a luarea masurii preventive a arestului si sesizarea instantei cu rechizitoriu  - menţinerea în continuare a măsurii prev celei mai grave  ar fi disproporţionată  si se impune inlocuirea acesteai cu masura prev  arestului la domiciliu.

Pe cale de consecinţă,  constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, Tribunalul va respinge ca nefondata contestatia Parchetului de pe linga Judecatoria BACAU impotriva  incheierii nr. 1435 25 Aprilie 2017 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 3876/180/2017/A1.3.

Domenii speta

Spete similare