Acţiune în constatarea nulităţii propriei decizii, formulate de unitatea deţinătoare, urmare identificării Acordului şi protocolului Confidenţial încheiate la 03.08.1951 între Republica Populară Română şi Confederaţia Elveţiană, după finalizare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

 SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.98/S

Şedinţa publică din data de 10.07.2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE –V. M.

GREFIER- D. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea contestaţiei formulată în temeiul Legii nr.10/2001 de către contestatorul CN R.- Filiala SC C. SA, prin reprezentant legal V.T. în contradictoriu cu intimaţii G.M.M., V.A.I.şi V.M..

Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 29.06.2017 încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 10.07.2017.

TRIBUNALUL

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C.N. R. S.A.- Filiala S.C. C. S.A. a chemat în judecată beneficiarii restituirii în natură în baza Legii nr. 10/2001, G.M.M., V.A.I.şi V.M., solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 45/2004 misă de S.C. C. S.A., anularea actelor emise în dosar execuţional nr. 276/2013, SCPEJ T.C.O.şi în consecinţă întoarcerea terenurilor care au fost restituite în natură prin preluare unilaterală, restituirea tuturor sumelor plătite de reclamantă cu orice titlu pârâţilor, ca fiind nedatorate, urmare anulării ca nelegale a Deciziei nr. 45/2004.

În motivarea cererii se arată că s-a formulat notificare în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 79/2002, de către moştenitorii fostului proprietar tabular al uzinei, D.V., prin care se solicita de către V.E.şi V.L.-R.-I., "restituirea în natură sau prin echivalent (combinat), imobilul situat în B., strada Z. nr. X unde azi funcţionează C. S.A. aparţinând de R. S.A. B.".

Urmare notificării, S.C. C. S.A. a emis Decizia nr. 45/19.03.2004 prin care se dispunea restituirea în natură a unor imobile, clădiri şi terenuri, iar pentru partea din uzină imposibil de restituit în natură, se propuneau măsuri reparatorii în echivalent, 5.814.882.820 lei vechi, partea Deciziei care a fost contestată de moştenitori, dosar nr. 4XX/C/2004 al Tribunalului B., soluţionat definitiv şi irevocabil în anul 2009, prin Sentinţa civilă nr. 3XX/S/2006 s-a majorat suma la 7.777.200 lei RON, procesul fiind finalizat în 2011 prin depunerea la A.N.R.P. a dosarului privind acordarea de despăgubiri.

 Prin Decizia nr. 45/2004, Filiala S.C. C. S.A. stabilea retrocedarea în natură, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, a unei suprafeţe de teren de 9.255 mp, compusă din 3 parcele identificate în CF sub nr. top X/5, nr. top Y/6 şi parte din nr. top Y/2/a.

A treia suprafaţă, de 1.446 mp, parte din nr. top Y/2/a având o suprafaţă totală de aprox. 60.000 mp, era grevată de ipoteca înscrisă în anul 2005 de către D.G.F.P. Braşov. În scopul eliberării Cărţii funciare de această înscriere s-au făcut diligentele necesare fără nici un rezultat din partea creditorului bugetar care a înscris sarcina. În consecinţă s-a formulat acţiune introductivă de instanţă, dosar nr. Y/197/2011, în scopul radierii înscrierii din CF.

Datorită faptului că menţinerea în CF era abuzivă, clădirile sechestrate fiind deja vândute la licitaţie publică în anul 2005 şi în anul 2007, practic executarea silită era rămasă fără obiect dar şi datorită faptului că în suprafaţa imobilizată în această CF este cuprins şi terenul de 1.446 mp care trebuie retrocedat în natură către moştenitorii fostului proprietar tabular al uzinei, aşa cum societatea s-a angajat prin Decizia nr. 45/2004, in baza Legii nr. 10/2001.

Aceştia au formulat cerere de intervenţie prin care au cerut şi ei anularea ipotecii precum şi valoarea lipsirii de folosinţă pe perioada dintre data rămânerii definitive a sentinţei privind contestarea în instanţă a Deciziei S.C. C. S.A. de despăgubire şi data punerii efective în posesie.

Instanţa de fond a admis cererea de anulare a ipotecii însă a obligat filiala la plata despăgubirilor constând in lipsirea de folosinţă.

 Sumele datorate, conform deciziei nr. XX/Ap/2014 a Tribunalului sunt: „15.733 euro la cursul BNR din data efectuării plăţii, reprezentând c/valoarea  suprafeţei de 1446 mp ce face obiectul deciziei de restituire, pentru perioada 01.10.2010-31.12.2012”, „582 euro la cursul BNR din data efectuării plăţii, începând cu luna ianuarie 2013 şi până la punerea efectiva în posesie cu această suprafaţă”, „13.406 lei taxe de timbru, onorarii apărător şi expert la instanţa de fond”.

Întrucât nu a întreprins de bună voie măsuri pentru punerea în posesie a imobilelor clădiri şi terenuri ce trebuiau restituite în natură, moştenitorii au iniţiat dosar execuţional nr. XXX/2013, SCPEJ T.C.O.şi au preluat unilateral suprafeţele de teren aşa cum s-a dispus prin Decizia nr. 45/2004.

Susţine că face dovada că antecesoarea actualilor moştenitori ai fostului proprietar tabular al uzinei, D.V., A. R., născută V., a beneficiat de despăgubiri pentru diferitele participaţii la uzinele D. V., potrivit Tratatului/03.08.1951 încheiat de Statul Român cu Statul Elveţian, moştenitorii fostului proprietar tabular al uzinei beneficiind de despăgubiri prin acesta Acord, statul român plătind o indemnizaţie globală şi forfetară pentru toate bunurile, drepturile şi interesele elveţiene atinse de o măsură românească de naţionalizare sau de expropriere sau de orice altă măsură legată de schimbările structurii economice survenite în România. Conform prevederilor Acordului, din momentul semnării sale, persoanele interesate de naţionalitate elveţiană nu vor mai putea să-şi valorifice respectivele pretenţii pe nici o cale, în raport cu statul român, antecesorii fiind despăgubiţi pentru imobilele constituite din „D.V. S.A."Oraşul S. (B.), aşa cum reiese din Protocolul confidenţial, pagina 3 poziţia 30.

D-na A. R., născută V., se regăseşte la pagina 15, art. 5 cu aceeaşi proprietate „D.V. „S.A., de asemenea despăgubită pentru „diferitele interesele de participare ale doamnei la această societate.

Apreciază că retrocedarea în natură a terenurilor reprezintă, practic, o încălcare a Acordului, precum şi a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia persoanele care deja au fost despăgubite pentru imobilele naţionalizate nu mai pot primi despăgubiri pentru aceleaşi bunuri.

Apreciază aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, în baza cărora însuşi legiuitorul dă o asemenea posibilitate celui aflat în greşeală, exemplificând la alin. 6, că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Decizia nr. 45/19.03.2004, a fost emisă fără ca reclamanta să cunoască aspectul relevat prin Acordul încheiat în Bucureşti la 3 august 1951, între Republica Populară Română şi Confederaţia Elveţiană, cu privire la despăgubirea intereselor de participare elveţiene în Republica Populară Română.

La art. 3, pagina 2 din actul menţionat, se prevede că „După achitarea integrală a compensaţiei globale, Guvernul elveţian va considera stinse definitiv toate pretenţiile elveţiene menţionate în cuprinsul articolului întâi. Această plată va avea ca efect descărcarea Guvernului român pentru toate interesele elveţiene.

...Odată cu semnarea prezentului Acord, nici partea elveţiană şi nici Guvernul român nu vor mai putea să formuleze alte pretenţii, indiferent în ce mod."

Potrivit Protocolului confidenţial la Acordul încheiat în Bucureşti la 3 august 1951, la articolul 5 pct. 2 se stipulează că "Diferitele interese de participare ale Doamnei A.R., născută V., la întreprinderile...D.V., Oraşul S. (B.)...vor fi despăgubite cu suma netă de 100.000 franci elveţieni, reprezentând o compensaţie totală pentru toate bunurile, dobânzile şi creanţele deţinute în Republica Populară Română."

Potrivit art. 7 din Hotărârea nr. 614/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, "Nu beneficiază de măsuri reparatorii potrivit art. 5 şi 8 din Lege: a) persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, menţionate în anexa la lege; enumerarea din anexă nu este limitativă, lista putând fi completată, astfel cum rezultă din prevederile lit. m) din anexa Ia lege, cu orice asemenea acorduri încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie;"

În drept, cererea a fost motivată pe prevederile Legii nr. 10/2001, Legea nr. 554/2004,  H.G. nr. 614/2001.

Pârâţii G.M.M., V. A. I.şi V.M. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, redând starea de fapt prezentată în cererea de chemare în judecată cu privire la protocolul dintre Statul Român şi Confederaţia Elvetică, susţinând că, potrivit acordului internaţional invocat de reclamantă, statul român a plătit statului elveţian, cu titlu de „compensaţie globală şi forfetară", suma de 42.500.000 CHF pentru bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea cetăţenilor elveţieni, naţionalizate sau expropriate de autorităţile române până la data de 3 august 1951; totodată, potrivit aceluiaşi acord, în scopul facilitării repartizării compensaţiei globale, părţile au încheiat şi un „Protocol confidenţial", care cuprinde toate persoanele elveţiene, fizice sau juridice, beneficiare ale despăgubirilor, cu indicarea concretă a bunurilor mobile/imobile preluate de statul român prin naţionalizate sau expropriere.

În protocolul menţionat figurează şi V. A., căsătorită R., cetăţean elveţian, precum şi bunurile sale, mobile şi imobile, naţionalizate sau expropriate de statul român, ce urmau să fie avute în vedere de statul elveţian la stabilirea cuantumului despăgubirilor; printre bunurile imobile enumerate în anexa acordului internaţional, nu se regăseşte însă imobilul situat în B., str. Z. nr. X, preluat de statul român în anul 1948, prin naţionalizare, de la proprietarul tabular D.V., tatăl beneficiarei elveţiene a despăgubirilor plătite în baza acelui acord.

Referitor la bunurile mobile proprietatea A. R., în acelaşi protocol se precizează (la poziţia 30) că „interesele sale de participare" la Întreprinderea „D.V." S.A., Oraşul S. (B.) constă în cota de 19 % aferentă acţiunilor (toate nominative, conform Legii nr. 242/1941) pe care titulara le deţinea la entitatea menţionată, naţionalizată în anul 1948.

Concluzia este că sintagma „interese de participare" de la poziţia 30 din Protocolul confidenţial desemnează exclusiv acţiuni (unanim calificate drept titluri de credit încadrate în categoria valorilor mobiliare), deci nu are nicio legătură cu imobilul pentru care s-au acordat măsuri reparatorii prin decizia contestată, este confirmată şi de alte argumente.

Astfel, analizând situaţia juridică a imobilului menţionat prin prisma exigenţelor art. 11 pct. 1, art. 17 şi art. 32 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (abrogat de abia la 1 octombrie 2012, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil) şi actelor doveditoare depuse la dosarul de soluţionare a notificării, se constată că de la dobândirea acestui bun prin acte succesive de vânzare-cumpărare (perioada 1921-1925) şi până la preluarea lui abuzivă de către stat (anul 1948), în cartea funciară a fost înscris, ca titular al dreptului real de proprietate, doar persoana fizică D.V. (decedat la 26 ianuarie 1962), şi nu Fabrica de şuruburi şi cherestea „D.V." (înfiinţată în anul 1924) sau întreprinderile Metalurgice „D.V." S.A.-Sucursala B. (înfiinţate în anul 1936, conform art. 121 şi urm. din Codul comercial Carol al II-lea), care au avut calitatea de chiriaş.

Pe de altă parte, unicul motiv de anulare invocat de reclamantă ar justifica admiterea acţiunii doar dacă s-ar fi făcut dovada că, la data preluării abuzive (anul 1948), imobilul în discuţie era inclus în patrimoniul societăţii anonime întreprinderile Metalurgice „D.V."-Sucursala B., deci a fost preluat abuziv de stat de la această entitate; reclamanta nu a evocat însă explicit o asemenea posibilitate, prin indicarea actului juridic de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului, de la persoana fizică înscrisă în cartea funciară la întreprinderile Metalurgice „D.V." S.A.-Sucursala B., precum şi a motivelor nerespectării prevederilor imperative ale art. 17 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, omisiune care, de altfel, lipsea această ipotetică operaţiune de efectul translativ de drepturi reale.

În condiţiile inexistenţei vreunei legături între imobilul la care se referă decizia contestată şi despăgubirile plătite de statul român persoanelor fizice sau juridice de naţionalitate (cetăţenie) elveţiană în baza Acordului bilateral încheiat la 3 august 1951, este evident că A. R., fiica defunctului proprietar tabular deposedat abuziv de statul român (decedat la 26 ianuarie 1962), era îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În drept, întâmpinarea a fost motivată pe prevederile art. 2, art. 3 alin. 1 lit. b, art. 5, art. 6 alin. 1, art. 25 alin. 4) din Legea nr. 10/2001, art. 101 alin. 2, art. 194 lit. a şi c, art. 197, art. 205 din Codul de procedura civilă, Decretul-lege 115/1938, Legea nr. 71/2011, Codul  comercial Carol al II - lea, Legea nr. 242/1941 şi O.U.G. nr. 80/2013.

În probaţiune s-au depus înscrisuri reprezentând decizia a cărei anulare se solicită, hotărâri judecătoreşti, contractele succesive de vânzare-cumpărare a imobilului preluat abuziv de stat, contractul de închiriere încheiat de persoana fizică proprietar tabular cu „Uzinele Metalurgice D.V." S.A., documentaţia cadastrală şi toate celelalte acte prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (respectiv Decizia nr. 24/2004, Acordul dintre P.P.R. şi Confederaţia Elvetică şi Protocolul confidenţial subsecvent  şi a fost ataşat dosar nr. 4XX/2004 al Tribunalului B..

Analizând decizia atacată în raport de motivele invocate de reclamantă,  probele existente la dosarul cauzei şi dispoziţiile legale în materie, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 45/19.03.2004, emisă de reclamantă în aplicarea prevederilor Legii 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a unor imobile, clădiri şi terenuri, iar pentru partea din uzină imposibil de restituit în natură, se propuneau măsuri reparatorii în echivalent, 5.814.882.820 lei vechi. Această parte a Deciziei a fost contestată de moştenitori în dosar nr. 4XX/C/2004 al Tribunalului B., soluţionat definitiv şi irevocabil în anul 2006, prin Sentinţa civilă nr. 3X/S/2006 prin care s-a majorat suma la 7.777.200 lei RON. Procesul s-a finalizat în 2011 prin depunerea la ANRP a dosarului privind acordarea de despăgubiri.

Contestatoarea a modificat Decizia nr. 45/2004 prin Decizia nr. 31 din 28.10.2010, aceasta fiind anulată prin Decizia nr. 04 din 18.01.2011 care modifică la rândul său Decizia 45/2004, urmare hotărârilor judecătoreşti menţionate (filele 42-43 vol. 1).

Terenul restituit în natură prin această decizie era cel în suprafaţă de  9.255 mp, aferentă construcţiilor din Anexa 1, înscrise în Cartea Funciară sub nr. top X/5, nr. top Y/6 şi parte din nr. Y/2/a (fila 44 vol. 1).

Motivul pentru care reclamanta a promovat prezenta acţiune în constatarea nulităţii, după finalizarea procedurii reglementate de Legea 10/2001, cenzurarea de către instanţele judecătoreşti a acestei decizii şi depunerea dosarului la A.N.R.P. în vederea acordării de despăgubiri, este reprezentat de identificarea ulterioară a Acordului şi protocolului Confidenţial încheiate la 03.08.1951 între Republica Populară Română şi Confederaţia Elveţiană (filele 16-25).

Potrivit Protocolului confidenţial la Acordul încheiat în Bucureşti la 3 august 1951, la articolul 5 pct. 2 se stipulează că "Diferitele interese de participare ale Doamnei A.R., născută V., la întreprinderile...D.V., Oraşul S. (B.)... şi drepturile de proprietate privind bunurile imobiliare naţionalizate menţionate mai jos:

imobil în B., str. N. F. nr. x

imobil în B., str. V.nr. x, 

- imobil în B., C. Ş. V. nr.x,

- imobil în B.-D., Şos. F.nr.X ,

- Domeniul agricol în B., jud. V., 

-  Etajul cinci al imobilului din B., str. I. G.nr. 3, vor fi despăgubite cu suma netă de 100.000 franci imobil în B. elveţieni, reprezentând o compensaţie totală pentru toate bunurile, dobânzile şi creanţele deţinute în Republica Populară Română."(fila 25).

Rezultă că imobilul situat în B. str. Z. nr.x, preluat de statul român în anul 1948, prin naţionalizare, de la proprietarul tabular D.V., evocat de contestatoare, nu se află printre cele vizate de Protocolul la Acordul dintre cele două state şi nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Hotărârea nr. 614/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în sensul excluderii de la măsuri reparatorii a persoanelor care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, menţionate în anexa la lege, cum susţine contestatoarea.

De altfel, decizia a cărei nulitate se solicită a fi constatată a fost cenzurată de instanţele judecătoreşti, inclusiv din perspectiva acestor prevederi legale evocate de contestatoare, acordurile vizate de legiuitor fiind enumerate în anexa Legii 10/2001, contestatoarea invocându-şi propria necunoaştere a legii, pe care nu o poate opune cu succes, cu consecinţa nulităţii unei decizii care nici nu mai este în fiinţă juridică, ea fiind convertită în decizia de acordare a despăgubirilor potrivit procedurii speciale derulată în faţa A.N.R.P. şi prevăzută de Legea 10/2001 cum a fost modificată prin Legea 247/2004.

Legea nr. 10/2001 conţine nu numai norme de drept procedural, stabilind căile şi persoanele care pot ataca în justiţie actele emise în temeiul său, printre acestea neaflându-se unităţile deţinătoare sau entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, ci şi norme de drept substanţial care privesc condiţiile de validitate ale acestor acte, condiţii verificate de instanţele anterioare sub aspectul conformităţii acestora cu condiţiile de emitere a unor astfel de acte juridice, nulitatea absolută intervenind în cazul încălcării, la momentul încheierii actului juridic, a unei dispoziţii legale imperative care ocrotesc un interes general, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pe de altă parte, raportat la procedura specială ce reglementează modalităţile de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat, susţinerile contestatoarei în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 1 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, vizând posibilitatea  autorităţii publice emitente a unui act administrativ unilateral nelegal să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, nu pot fi reţinute.

 Acestea reprezintă dreptul comun în materie de contencios administrativ, iar cele ale Legii 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare sunt prevederi speciale ce se aplică prioritar faţă de cele dintâi.

Pentru aceste considerente, contestaţia formulată de contestatoarea C.N. R. S.A. -  Filiala S.C. C. S.A., în contradictoriu cu intimaţii V.M., CNP xxx, V. A.-I., CNP xxxxx, G. M. M., CNP xxxxx se dovedeşte neîntemeiată şi va fi respinsă.

În temeiul prevederilor art. 453 din Codul de procedură civilă, contestatoarea C.N. R. S.A. -  Filiala S.C. C. S.A. va fi obligată la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată către intimatul V.A.-I., reprezentând onorariu apărător  (fila 95 vol. 2).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea C.N. R. S.A. -  Filiala S.C. C. S.A., x/596/2001, CUI RO xxxxx, prin Director General V.T., cu sediul în B., str. Z. nr.x, în contradictoriu cu intimaţii V.M., CNP xxxxx, V. A.-I., CNP xxxxx, G. M. M., CNP xxxxx, toţi cu domiciliul ales în B., str. N.T.nr. x, bl.x, sc. x, et.x, ap. x, sector x ca neîntemeiată. 

Obligă contestatoarea C.N. R. S.A. -  Filiala S.C. C. S.A. la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată către intimatul V. A.-I.

  Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul B. .

Pronunţată în şedinţă publică din 10.07.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER

V. M. D. A.

Red. VM/27.12.2017

Dact.AD/27.12.2017

Domenii speta

Spete similare