Executare fiscală

ECLI:RO:TBBUC:2017:***

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. ***/2017

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DIN DATA:13.07.2017

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: ***

JUDECĂTOR: ***

GREFIER: ***

Pe rol se află soluţionarea apelului declarat de apelanta – contestatoare *** împotriva sentinţei civile nr. ***/03.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. ***, având ca obiect contestaţie la executare – suspendare executare, în contradictoriu cu intimata ***.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică răspunde apelanta, prin avocat, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Apelanta, prin avocat arată că nu are cereri prealabile de formulat, şi nici probe noi de administrat în afara înscrisurilor depuse la dosar.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat, probe de administrat, Tribunalul constată cercetarea judecătorească terminată şi deschide dezbaterile asupra apelului.

Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii apelate şi pe cale de consecinţă admiterea contestaţiei la executare astfel cum a fost formulată şi anularea actelor de executare şi a întregii executări silite însăşi. Învederează faptul că lipseşte încuviinţarea instanţei pentru declanşarea executării silite, iar procedura de emitere a titlului de creanţă era suspendată de drept potrivit art. 45 din Ordonanţa 66/2011, sens în care organul administrativ fiscal nu mai putea stabili o creanţă împotriva apelantei, nu mai putea emite un act constatator prin care se stabilea creanţa, astfel încât nu se mai putea împlini vreo scadenţă aferentă titlului de creanţă şi care în procedura statuată de Codul de procedură fiscală la data scadentă să fi devenit titlu executoriu apt să declanşeze o procedură de executare silită împotriva apelantei. La dosar contestatoarea a depus deciziile Curţii Constituţionale cu privire la exigenţa încuviinţării executării silite anterior începerii acestei proceduri. Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 statuează expresis verbis că executorul judecătoresc n-ar putea să se erijeze sau să îndeplinească atribuţii trasate de legiuitor în sarcina judecătorului, cum este aceea de a verifica şi de a filtra caracterul de executorialitate anterior declanşării unei urmăriri silite. În materie civilă, în majoritatea cazurilor ceea ce se pune în executare, titlul executoriu  declanşator al urmăririi silite este o hotărâre judecătorească şi, inclusiv în această ipoteză este cerută de legiuitor obligativitatea încuviinţării executării silite de către instanţă, cu atât mai mult în cazul unui act în materie fiscală, în condiţiile în care actul este emis de o autoritate inferioară autorităţii judecătoreşti. Deciziile Curţii Constituţionale anterior menţionate au specificat în mod expres că garanţiile procesuale privind imparţialitatea şi legalitatea procesului sunt încălcate atunci când este sustrasă controlului privind încuviinţarea executării silite orice procedură de urmărire silită. Invocă lipsa caracterului de executorialitate a titlului în baza căruia s-a declanşat urmărirea silită. În motivele contestaţiei la executare nu se contestă acte administrativ – fiscale, cu privire la acestea există acţiunea înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ în care a fost atacată nelegalitatea deciziei. În contestaţia la executare s-a criticat lipsa de executorialitate a titlului de creanţă care a declanşat urmărirea silită, care rezultă din disp. art. 45 alin. 4 din Ordonanţa 66/2011, care statuează în mod expres că atunci când organul fiscal înştiinţează autorităţile competente în eventualitatea ca respectiva creanţă fiscală să izvorască dintr-o fraudă se suspendă de drept procedura emiterii titlului de creanţă. Ataşat motivelor de apel apelanta a depus investigaţiile de la DLAF/OLAF  cu privire la aspecte cercetate, verificate în legătură cu ordinele de finanţare care fac obiectul prezentei cauze, respectiv ordinul de finanţare 59 şi ordinul de finanţare 95. Apelanta a dovedit sesizarea autorităţilor competente, sens în care este atrasă incidenţa efectelor juridice statuate în art. 45 din Ordonanţa 66. Suspendându-se de drept procedura de emitere a titlului de creanţă rezultă că organul fiscal nu mai putea avea un act prin care să stabilească o sumă de plată în sarcina apelantei şi nu mai putea lua naştere în mod valabil un titlu executoriu care să declanşeze procedura de urmărire silită împotriva apelantei. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată în măsura chitanţelor depuse la dosar, pentru restul cheltuielilor rezervându-şi dreptul de a le solicita în mod separat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 la data de 04.08.2016, contestatoarea *** a solicitat, în contradictoriu cu intimata *** anularea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. ***/2016, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 18.07.2016, i-a fost comunicată somaţia de executare silită nr. *** din 27.06.2016 emisă în baza titlului executoriu nr. ***/27.06.2016, fiind format dosarul de executare nr. ***/2016.

Contestatoarea a susţinut că executarea silită este lovită de nulitate întrucât a început fără încuviinţarea instanţei de executare, fiind încălcate dispoziţiile art. 665 C.pr.civ coroborat cu art. 3 alin. 3 C.pr.fiscală,  deşi obligaţia obţinerii încuviinţării executării silite în materie civilă era obligatorie conform OUG 42/2009 adoptată ca urmare a unei decizii a Curţii  Constituţionale nr. 458/31.03.2009 a Curţii şi că recent prin decizia nr. 895/17.12.2015, aceasta a statuat asupra obligativităţii încuviinţării executării silite anterior demarării acestei proceduri.

A mai susţinut că, în calitate de beneficiar a depus cereri de finanţare pentru proiectele „Acvacultura durabilă în cadrul ariei speciale de protecţie avifaunistică Lacul Strachina, primind finanţări în baza Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. ***/23.12.2010 şi a Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. ***/05.05.2011, perioada de monitorizarea fiind stabilită la 5 ani ce era împlinită la data controlului şi ca atare, echipa de control nu mai putea efectua verificări asupra acestor proiecte peste durata de monitorizare.

În urma acestui control, a fost emis procesul verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. ***/20.04.2016 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale în cuantum de 1.954.000 lei, iar împotriva acestui proces verbal, contestatoarea a formulat contestaţie ce a fost respinsă prin decizia nr. ***/05.07.2016, dispunându-se, totodată, sesizarea organelor abilitate cum ar fi Departamentul pentru Luptă Antifraudă DLAF cu privire la existenţa unor suspiciuni de fraudă din partea sa.

Deşi art. 45 alin. 4 din OUG 66/2001 stabilea că în cazul în care existenţa creanţei bugetare depinde de existenţa unei fapte penale, respectiv a unei fraude şi a fost sesizat /sesizată DLAF/Agenţia Naţională de Integritate-ANI, autorităţile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate şi dispun aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute la art. 40 alin. 1 cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. 2.

Astfel, conduita organului administrativ care a emis decizia nr. ***/20.04.2016 transpare ca fiind abuzivă, fără temei legal şi dând dovada de parţialitate.

Totodată, contestatoarea a arătat că se impune suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei având în vedere iminenţa prejudiciului şi incertitudinea întoarcerii executării silite. 

În dovedirea cererii, ce a fost întemeiată pe dispoziţiile art.260 C.pr.fisc, 712 C.pr.civ., contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu 1.000 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că executarea silită este efectuată în temeiul Codului de procedură fiscală, lege specială, iar nu în temeiul Codului de procedură civilă pentru a fi incidente dispoziţiile art. 666 C.pr.civ. şi că procesul verbal menţionat ce constituie titlu executoriu a fost transmis de către organul emitent în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. 1 din OUG 66/2011, fiind redirecţionat către ea, în calitate de organ de executare având în vedere că sediul societăţii se află în sectorul 4.

A susţinut că potrivit art. 21 alin. 19 şi 20 din OUG 66/2011, procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei este un act administrativ şi constituie titlu de creanţă, fiind emis în vederea stingerii acestei creanţe şi că, potrivit art. 42 alin. 1 creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanţă, respectiv în 30 zile de la data comunicării titlului de creanţă.

Prin urmare, susţinerea contestatoarei în sensul că deşi contestaţia formulată împotriva procesului verbal a fost respinsă prin decizia nr. ***/05.07.2016, aceasta este neîntemeiată întrucât procesul verbal constituie titlu executoriu, iar contestaţia formulată în procedura administrativă împotriva acestuia nu suspendă executarea silită.

A mai arătat că în raport de dispoziţiile art. 260 din legea 205/2015 privind Codul de procedură fiscală şi art. 713 alin. 2 C.proc.civ., pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte cu privire la nelegalitatea titlului de creanţă devenit titlu executoriu întrucât împotriva s acestuia exista o cale de atac pe care contestatoarea a şi urmat-o.

La dosar au fost depuse înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. ***//03.02.2017  Judecătoria sectorului 4 a respins contestaţia formulată de *** , în contradictoriu cu ***, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În urma unui control efectuat de Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii - DGCAI din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost emis procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. ***/20.04.2016 (f.47-89) prin care s-a stabilit că contestatoarea *** datorează autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene un debit în valoare de 1.954.000 lei, fiind stabilit la punctul 14 ca plata să se facă în termen de 30 zile de la data comunicării acestui titlu de creanţă. De asemenea, s-a arătat că potrivit punctul 15 paragraful 2, în temeiul art. 43 din OUG 66/2011, procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare constituie titlu executoriu în caz de neplată.

Împotriva acestui proces verbal, contestatoarea a formulat o contestaţie, ce a fost respinsă prin decizia nr. ***//05.07.2016 (f. 103-107).

Ca urmare a respingerii contestaţiei împotriva procesului verbal indicat mai sus şi ca urmare a împlinirii termenului scadent de 30 zile, a fost emis titlu executoriu nr. ***/27.06.2016 (f. 39) şi somaţia nr. *** (f.38), fiind format dosarul de executare nr. ***.

Analizând motivele de nelegalitate a executării invocate de către contestatoare, instanţa a apreciat că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

1. Nelegalitatea executării silite în lipsa obţinerii încuviinţării executării silite

Prima instanţă a observat că executarea silită a fost pornită de un organ fiscal al statului, iar acestei proceduri îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii 205/2015 - Codul de procedură fiscală ce se completează în măsura în care este posibil cu prevederile Codului de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 3 C.pr.fiscală acest cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale, iar unde acesta nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.

Prin urmare, întrucât există o reglementare specială aplicabilă executării silite a creanţelor fiscale, dispoziţiile Codului de procedură civilă devin aplicabile numai în situaţia în care norma specială nu prevede şi aceasta numai în măsura în care legea specială nu cuprinde dispoziţii contrare, conform regulii specialia generalibus derogant.

Astfel, în timp ce executarea silită fiscală începe odată cu comunicarea somaţie, conform art. 230 alin. 1 C.pr.fisc., executarea silită de drept comun reglementată de Codul de procedură civilă, începe odată cu începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 C.proc.civ. acesta sesizând ulterior instanţa de executare în vederea încuviinţării executării silite.

Se poate observa că, spre deosebire de executarea silită fiscală unde executarea silită începe prin comunicarea către debitor a primului act de executare (somaţia), actele din executarea silită din drept comun, pot fi emise doar după obţinerea încuviinţării executării silite.

Instanţa a apreciat că dispoziţiile art.666 C.pr.civ referitoare la încuviinţarea executării silite nu sunt aplicabile în cazul executării creanţelor fiscale întrucât există o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care urmează a fi completată numai în cazul în care se impune această măsură.

Opţiunea legiuitorului pentru dispunerea unor reguli diferite dintre cele două tipuri de executare menţionate mai sus, de drept comun şi cea fiscală în ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite este logică şi firească întrucât, în cazul executării silite fiscale, sunt puse în executare titlurile executorii ce au la bază acte administrative emise de autorităţile statului care se bucură de o prezumţie de validitate şi autenticitate, pe când, în cazul executării silite de drept comun, de cele mai multe ori, titlurile executorii sunt reprezentate de înscrisuri sub semnătură privată, cu anumite excepţii, situaţie în care acestea nu se bucură de aceeaşi prezumţie ca în cazul titlurilor executorii fiscale. De altfel, organul fiscal nu poate fi echivalentul executorului judecătoresc, titularul dreptului de a sesiza instanţa de executare în vederea încuviinţării executării silite.

În ceea ce priveşte dispoziţiile OUG 42/2009, aceasta a modificat unele prevederile ale vechiului Cod de procedură civilă ce este în prezent abrogat, iar instanţa nu a putut reţine incidenţa acestuia în cauză, întrucât executarea silită a început în anul 2016, fiind aplicabile cel mult în completarea Codului de procedură fiscală, dispoziţiile noului Cod de procedură civilă.

De asemenea s-a reţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 458/31.03.2009 priveşte dispoziţii din vechiul Cod de procedură civilă abrogat şi nu poate fi incidentă în cauză. De asemenea, prin decizia nr. 895/17.12.2015 a Curţii Constituţionale nu s-a criticat faptul că nu există încuviinţarea executării silite în materie fiscală, ci doar faptul că această prerogativă fusese dată în competenţa executorului judecătoresc,  nefiind incidentă în cauză.

2. Nelegalitatea executării silite ca urmare a faptului că autorităţile competente ar fi trebuit să suspende de drept emiterea titlului de creanţă care nu ar fi putut deveni astfel titlu executoriu la expirarea termenului de plată stabilit prin acesta.

S-a reţinut că la data de 20.04.2016, a fost emis procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, stabilindu-se că debitoarea *** datorează autorităţii competenţe în gestionarea fondurilor europene un debit în valoare de 1.954.000 lei, fiind stabilit la punctul 14 ca plata să se facă în termen de 30 zile de la data comunicării acestui titlu de creanţă. De asemenea, conform punctul 15 paragraful 2, în temeiul art. 43 din OUG 66/2011, prezentul proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare constituie titlu executoriu în caz de neplată.

Împotriva acestui proces verbal, debitoarea a formulat contestaţie ce a fost respinsă prin decizia nr. ***/05.07.2016, iar, în continuare, debitoarea nu a depus dovezi din care să rezulte că ar fi atacat în contencios administrativ această decizie şi ar fi obţinut suspendarea actului administrativ.

Potrivit art.21 alin.(19) din OUG nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar conform alin. (20) procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe, titlul de creanţă putând fi anulat în condiţiile OUG nr. 66/2011, astfel cum prevede art. 21 alin. (28) din OUG nr.66/2011.

Or, modalitatea prin care poate fi anulat acest proces verbal-titlu de creanţă este contestaţia prevăzută de art.34 alin. (3) coroborat cu art. 46 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, aceasta fiind o cale administrativă de atac, introducerea contestaţiei pe calea administrativă nesuspendând executarea titlului de creanţă. Suspendarea titlului de creanţă poate fi dispusă de către instanţa competentă, astfel cum prevede art. 50 alin. (7) şi (9) din OUG nr.66/2011.

De asemenea, instanţa a reţinut că potrivit art. 51 alin. (2) din OUG nr.66/2011 deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Ca atare, instanţa a apreciat că procesul verbal constituie titlu executoriu conform art. 43 din OUG nr.66/2011, nefiind anulat în urma procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile art. 34 alin. (3) sau de către instanţa de contencios administrativ în condiţiile art. 51 alin. (2) anterior arătate.

Cât priveşte incidenţa art. 45 alin. 4 din OUG 66/2011 privind suspendarea de drept a emiterii actului administrativ ca urmare a sesizării DLAF sau ANI, prima instanţă a observat că, deşi contestatoarea a susţinut că prin decizia nr. ***/05.07.2016 (de fapt, nr. ***/05.07.2016 (f. 103-107) au fost sesizate aceste organisme şi ar fi trebuit suspendată procedura de emitere a titlului de creanţă, totuşi din dispozitivul acestei decizii nu rezultă existenţa vreunei sesizări către alte organe de stat.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că în mod legal au fost emise actele de executare contestate în prezenta cauză, respectiv titlu executoriu nr. ***/27.06.2016 (f. 39) şi somaţia nr. *** (f.38).

Apreciind că susţinerile contestatoarei privind nelegalitatea executării silite sunt neîntemeiate, actele de executare contestate fiind emise în temeiul unui titlu executoriu care este valabil şi îşi produce efectele, contestaţia la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Întrucât potrivit art. 719 C.proc.civ., suspendarea executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluţionarea contestaţiei la executare, cererea de suspendare a executării silite a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea ***, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secţia a V-a Civilă sub nr. ***.

În motivare, apelanta a arătat că sentința apelată este netemeinică şi nelegală şi se impune a fi schimbată în tot.

Sub un prim aspect, se arată că instanța de fond a apreciat greșit asupra lipsei încuviinţării executării silite, deși începerea executării silite fără încuviințarea instanţei de executare reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 665 C.proc.civ. rap. la art. 3 alin. (3) C.proc.fisc.

Dispoziţiile legale incidente în materie prevăd următoarele: art. 3 alin. (1) şi (2) C.proc.fisc. dispune că:„(1) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor prevăzute la art. 2.(2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil si ale Codului de procedură civilă, republicat (subl. ns.), în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori. ”

În ceea ce priveşte exigenţa încuviinţării de către instanţă a executării silite în materie civilă, aceasta a fost consacrată legislativ prin dispoziţiile OUG nr.42/2009, adoptate urmare a unei decizii de speţă a Curţii Constituţionale, nr. 458/31.03.2009.

Prin decizia citată, instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3731 C.proc.civ (varianta anterioară intrării in vigoare a NCPC, în care acest text de lege nu prevedea obligativitatea încuviinţării executării silite). în esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că „art. 3731 din Codul de procedură civilă (...) determină lipsa unui control real şi eficient al instanţei asupra executării silite (...). In concluzie, Curtea constată că modificarea art. 3731 din Codul de procedură civilă, prin dispoziţiile art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, a determinat desfiinţarea unei importante garanţii a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în procedura executării silite, prin înlăturarea controlului instanţelor judecătoreşti asupra acestei proceduri (...) ”

În materie fiscală, încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, se impune în baza următoarelor argumente:

- un argument de text: prevederile art. 3 alin. (2) C.proc.fis dispun imperativ că dispoziţiile Codului de procedură civilă (norma generală) se vor aplica ori de câte ori Codul de procedură fiscală (norma specială) nu prevede expres o procedură derogatorie; Codul de procedură civilă (art. 666 în noua reglementare) instituie regula generală a încuviinţării de către instanţa de executare a oricărei proceduri execuţionale concrete, fără deosebiri sau discriminări.

Un argument de interpretare sistematică a celor două legi: ori de câte ori legiuitorul a dorit să instituie în materie fiscală reguli de excepţie, derogatorii de la dreptul comun, a prevăzut expres aceste excepţii: este spre exemplu situaţia art. 149 alin. (6) C.proc.fis care prevede că poprirea în materie fiscală nu este supusă validării sau al art. 172 alin. (2) C.proc.fis care prevede că dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile în materie fiscală.

- un argument de interpretare istorică a legilor de modificare: în ceea ce priveşte executarea silită, legiuitorul nu a prevăzut în materie fiscală nicio dispoziţie derogatorie de la regula încuviințării acesteia de către instanţa de executare, nici chiar după ultimele modificări ale Codului de procedură fiscală (prin OUG nr. 46 din 25.05.2009 şi prin Legea nr. 194 din 01.06.2009, apărute după data intrării în vigoare a OUG nr. 42 din 15.05.2009, prin care era modificat art. 373A1 din C.proc.civ de la 1865 şi era instituită procedura încuviințării executării silite).

-deoarece regula generală se aplică fără excepţie în orice materie, în lipsă de dispoziţie expresă contrară, nu există niciun argument juridic pentru care organul de executare să fie scutit de obligaţia încuviinţării executării silite de către instanţa de executare.

Argumentul caracterului de excepţie al executării silite fiscale, care se supune unor reguli în general derogatorii de la dreptul comun, nu este suficient din moment ce legiuitorul a prevăzut în chiar cuprinsul art. 3 alin. (2) C.proc.fis că dispoziţiile procedurii fiscale se completează cu cele ale procedurii civile, iar orice derogare de la dreptul comun trebuie să fie expresă;

-mai mult, regula încuviinţării executării silite în materie fiscală nu contravine niciunei dispoziţii din Codul de procedură fiscală, ci dimpotrivă este în deplin acord cu considerentele care au stat la baza emiterii deciziei Curţii Constituţionale, respectiv asigurarea unei „importante garanţii a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în procedura executării silite”.

-în lumina deciziei Curţii Constituţionale mai sus citate, excepţia de la un atare principiu, pe simplul considerent că ne aflăm în materie fiscală, chiar dacă ar fi fost prevăzută expres, este susceptibilă a fi considerată neconstituţională.

De altfel, recent, prin Decizia nr.895/17.12.2015, Curtea Constituţionala s-a mai pronunţat o dată asupra obligativităţii încuviinţării executării silite anterior demarării acestei proceduri, stabilind „că declanşarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc, iar, în acest fel, pe de o parte, exigenţele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparţialităţii independenţei autorităţii, nu sunt respectate, iar, pe de altă parte, înfăptuirea justiţiei este ,,delegata,, executorului judecătoresc.

De asemenea, Curtea a reținut încălcarea art.147 alin.(4) din Constituţie, întrucât legiuitorul nu a respectat Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 31 martie 2009, ignorând exigentele constituţionale stabilite prin aceasta. ”

În considerentele sentinţei civile nr. ***/03.02.2017, instanța de fond a reţinut că opţiunea legiuitorului pentru dispunerea unor reguli diferite dintre cele două tipuri de executare menţionate mai sus, de drept comun şi cea fiscală în ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite este logică şi firească întrucât, în cazul executării silite fiscale, sun puse în executare titlurile executorii ce au la bază acte administrative emise de autorităţile statului care se bucură de o prezumţie de validitate şi autenticitate, pe când, în cazul executării silite de drept comun, de cele mai malte ori, titlurile executorii sunt reprezentate de înscrisuri sub semnătură privată, cu anumite excepţii, situaţie în care acestea nu se bucură de aceeaşi prezumţie ca în cazul titlurilor executorii fiscale. De altfel, organul fiscal nu poate fi echivalentul executorului judecătoresc, titularul dreptului de a sesiza instanţa de executare în vederea încuviinţării executării silite. Aprecierea greşită a instanţei de fond pleacă de la diferențele în ceea ce priveşte modalitatea de declanşare a celor doua proceduri de executare silită, fiscală şi de drept comun, opinând în mod greşit că această diferenţă se transpune şi în ceea ce priveşte exigenţa încuviințării executării silite.

Or, această interpretare încalcă considerentele deciziilor mai sus menţionate, pronunţate de instanța de contencios constituţional, Curtea Constituţionala a României statuând, cu putere de lucru judecat, că exigenţele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparțialității si independentei autorității, nu sunt respectate atunci când declanşarea procedurii executării silite este sustrasa controlului judecătoresc, in ceea ce priveşte obligativitatea încuviințării executării silite anterior demarării acestei proceduri.

Mai mult, tot în mod eronat apreciază instanța de fond că aceasta distincţie este firească întrucât în procedura de drept comun sunt puse în executare înscrisuri sub semnătură privată. Nimic mai fals, deoarece în majoritatea cazurilor, executarea silita de drept comun este declanșată în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat şi cu toate acestea exigenţa încuviinţării executării silite este cerută şi obligatorie, spre deosebire de executare în materie fiscală ce este declanșată în toate cazurile prin înscrisuri emise de autorităţi dar care nu au trecut vreodată prin filtrul sau analiza unei instanţe judecătoreşti mai înainte de a fi aduse la îndeplinire pe cale silită.

Aşadar, în speţă, începerea executării silite formând obiectul dosarului de executare nr. ***/2016 al AJFP IF fără încuviinţarea instanţei de executare este nelegală, încălcând dispoziţiile art. 666 C.proc.civ. rap. la art. 3 alin. (2) C.proc.fisc. şi urmează a fi anulată ca atare.

Prin cel de al doilea motiv de apel se arată că executarea silită este nelegală

***, in calitate de Beneficiar, a depus cereri de finanţare pentru proiectele “Acvacultura durabilă în cadrul ariei speciale de protecţie avifaunistică Lacul Strachina”, primind finanțări în baza Ordinului de finanţare nerambursabilă nr, ***/23.12.2010 si a Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. ***/05.05.2011.

Potrivit art.2 alin.(2) din Ordinele de finanţare nerambursabila este reglementata perioada de monitorizare de 5 ani, perioada care la data controlului era încheiată, anunţul de încetare a obligaţiilor pentru beneficiarul proiectelor fiind publicat in Monitorul Oficial.

De aici rezultă că echipa de control nu mai putea efectua verificări asupra acestor proiecte peste durata de monitorizare, ceea ce atrăgea o lipsa de procedibilitate în ceea ce priveşte posibilitatea emiterii vreunui proces-verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanţei.

Menţionează faptul că niciunul dintre membrii echipei de control nu a fost prezent la efectuarea controlului în teren, ceea ce reprezintă un abuz din partea structurii de control.

În urma acestui control a fost emis “Procesului — Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. ***/20.04.2016”, prin care au fost stabilite, în mod profund netemeinic si nelegal, obligaţii fiscale în cuantum de 1.954.000 lei. Împotriva  acestui act, s-a  formulat contestaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 46 şi următoarele din OUG nr. 66/2011, iar prin Decizia nr. **/05.07.2016 s-a dispus respingerea contestaţiei, totodată, organul de control sesizând şi autorităţile abilitate, cum ar fi Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF, cu privire la existenţa unor suspiciuni de fraudă din partea contestatoarei.

Potrivit dispoziţiilor art.45 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora: „în cazul în care existenţa creanţei bugetare depinde de existenţa unei fapte penale, respectiv a unei fraude şi a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenţia Naţională de Integritate - ANI, autorităţile competente prevăzute la art. 20 suspendă DE DREPT emiterea titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate şi dispun aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute la art.40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2). ”

Se arată de către apelantă că nu a criticat legalitatea vreunui act administrativ, ci a arătat că,  în condiţiile în care era suspendată DE DREPT emiterea titlului de creanţă, nici scadenţa unui atare act emis în condiţii nelegale nu se mai putea împlini, de unde rezultă lipsa caracterului de executorialitate al actului în baza căruia a fost declanșată executarea silită.

Chiar dacă nu sunt menţionate în dispozitivul deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, aceasta nu presupune că organul fiscal nu a sesizat autoritățile competente cu privire la existenţa unor suspiciuni de fraudă, realitatea sesizărilor rezultând din invitaţiile adresate  *** de a se prezenta la investigaţiile efectuate de DLAF/OLAF cu privire la cele două ordine de finanţare nerambursabilă nr. ***/23.12.2010 si nr. ***/05.05.2011, de unde rezultă ca DGCA a formulat sesizări în acest sens, situație care atrage suspendarea DE DREPT a emiterii titlului de creanţă, în conformitate cu prevederile Art.45 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011.

În realitate, organul administrativ a ales sa emită decizia prin care a stabilit obligaţii fiscale în sarcina *** şi, deși contestată această decizie, acelaşi organ administrativ a sesizat şi autoritățile competente cu privire la existenţa unor suspiciuni de fraudă, dar a trecut în acelaşi timp la executarea silită a obligaţiilor fiscale mai înainte de a primi vreun răspuns/soluţie din partea organelor sesizate.

In aceste circumstanţe, conduita organului administrativ care a emis Decizia nr. ***/20.04.2016 transpare ca fiind abuzivă, fără temei legal şi dând dovadă de parţialitate.

Faţă de toate argumentele mai sus prezentate, care în opinia apelantei ar demonstra  subiectivitatea şi conduita abuzivă pentru controlul efectuat, lipsa unor verificări efective si elaborarea unor concluzii eronate, nefondate si nesusținute prin probe, se solicită admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fond admiterea contestaţiei la executare şi anularea executării silite formând obiectul dosarului de executare nr. ***/2016 şi a tuturor actelor de executare efectuate în acest dosar.

În drept, întemeiază prezenta contestaţie pe dispoziţiile art. 260 C.proc.fisc. rap. la art. 718 şi urm. C.proc.civ, precum şi pe celelalte texte de lege citate în cuprinsul acesteia.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, dezvoltând apărările invocate în primă instanță.

Examinând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente:

Astfel, se constată că prima instanță a reținut complet situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, criticile apelantei neputând fi primite.

Primul motiv de apel este nefondat și va fi înlăturat, întrucât, după cum legal și temeinic a apreciat prima instanță, dispoziţiile art.666 Cod procedură civilă privind încuviințarea executării silite de către instanța de executare nu sunt aplicabile în cazul executării creanţelor fiscale, care se realizează după procedura instituită de Codul de procedură fiscală și pe care legiuitorul însuși a calificat-o la art.3 Cod de procedură fiscală drept procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale.

Astfel, contrar susținerilor lipsite de suport legal ale apelantei, în această materie raportul dintre norma de drept comun și norma specială este inversat, deoarece, așa cum s-a arătat, potrivit dispozițiilor exprese menționate, Codul de procedură fiscală reprezintă dreptul comun, iar nu codul de procedură civilă.

Cum, potrivit art.230 alin.1 Cod procedură fiscală, executarea silită fiscală începe odată cu comunicarea somaţiei, rezultă că dreptul comun conține o dispoziție expresă care consacră acest moment procesual, nefiind în situația unei omisiuni care să impună aplicarea, în completare, a dispozițiilor codului de procedură civilă. În acest sens, dispozițiile art.3 alin.2 Cod procedură fiscală sunt foarte clare, arătând că prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă se aplică (exclusiv) unde prezentul cod nu dispune, ipoteză neîndeplinită în cauză.

Așa fiind, în materie fiscală nu era necesară o derogare expresă de la regula prevăzută de art.666 Cod procedură civilă, deoarece codul de procedură civilă nu reprezintă dreptul comun pentru executarea creanțelor fiscale, care se realizează cf. Codului de procedură fiscală, regula fiind aceea a executării din oficiu a creanțelor fiscale, nefiind necesară o cerere a creditorului și nici încuviințarea instanței de executare, cum eronat se susține de către apelantă.

Nici cel de al doilea motiv de apel nu poate fi primit, Tribunalul constatând că prima instanță a apreciat corect că, odată emis titlul de creanță - procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanţelor bugetare nr. ***/20.04.2016, toate apărările de fond împotriva acestuia exced competenței instanței de executare, legiuitorul instituind o cale de atac specială împotriva acestuia, respectiv contestația prevăzută de art.34 alin. (3) coroborat cu art. 46 alin.(1) şi (2) din OUG nr.66/2011. Potrivit art.51 alin.(2) din OUG nr.66/2011, împotriva deciziei administrative pronunţată în soluţionarea contestaţiei se poate face plângere la instanţa de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Drept consecință, în cauză nu se pune problema suspendării de drept a emiterii titlului de creanță, prin efectul art.45 alin. 4 din OUG 66/2011 ca urmare a sesizării DLAF sau ANI, odată ce acesta a fost deja emis. În realitate, apelanta susține nelegalitatea actului de creanță pentru emiterea acestuia cu încălcarea suspendării de drept prevăzute de art.45 alin.4 din OUG 66/2011, motiv de nelegalitate propriu actului de creanță, ce nu poate fi însă suspus controlului instanței de executare, care nu se poate substitui instanței de contencios administrativ competente, o atare apărare de fond fiind prohibită de art.713 alin2 Cod procedură civilă.

Cât privește susținerea apelantei, în sensul că ar lipsi însuși caracterul executoriu al titlului de creanță, Tribunalul constată că este lipsită de suport legal, câtă vreme, procesul verbal nu a fost anulat și nici nu s-a dispus suspendarea titlului de creanţă de către instanța de contencios administrativ, astfel încât acesta constituie titlu executoriu conform art.43 din OUG nr.66/2011, scadența obligațiilor fiscale, de 30 de zile de la comunicare, fiind împlinită.

Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta-contestatoare *** cu sediul ales la ***, împotriva sentinţei civile nr. ***/03.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. ***, în contradictoriu cu intimata *** cu sediul în ***,  ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.07.2017

 Preşedinte Judecător

*** ***

Grefier

 ***

Red. ***,14.11.17

Tehn.***/4 ex

JS 4 - Jud. ***

Domenii speta

Spete similare