Răpire internaţională de copii

Dosar nr.***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.05.2017

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE : ***

GREFIER : ******

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este reprezentat de procuror ***.

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâtul *** , având ca obiect „răpire internaţională de copii”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamanta, prin avocat, lipsă fiind

pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Tribunalul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea tuturor părţilor să se prezinte.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanta personal şi asistată de avocat şi pârâtul personal şi asistat de avocat.

Tribunalul procedează la ascultarea minorului *** în Camera de Consiliu, în prezenţa psihologului *** din cadrul DGASPC Sector *, opinia copilului fiind consemnată într-un proces-verbal ataşat dosarului cauzei la fila 83.

Reclamanta, prin avocat depune la dosarul înscrisurile care au stat la baza pronunţării hotărârii din Portugalia şi adeverinţa care atestă urmarea cursurilor grădiniţei de către minor.

Pârâtul, prin avocat depune la dosarul cauzei caracterizarea minorului făcută de către învăţătoare şi dovezi în sensul că toate cheltuielile legate de urmarea cursurilor grădiniţei şi a altor cursuri în Portugalia au fost achitate de către tată, precum şi o declaraţie notarială a martorilor ce nu au fost încuviinţaţi la termenul anterior.

Dând lămuriri instanţei, reclamanta, prin avocat arată că părţile nu au putut încheia o tranzacţie în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, întrucât nu s-au înţeles la care dintre ei să stea minorul pe perioada anului şcolar şi la care în timpul vacanţei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat, probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin avocat solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Convenţia de la Haga 1980, în sensul că minorul locuia în Portugalia, iar părinţii nefiind căsătoriţi, mama a intentat o acţiune având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti (fila 28 şi urm din dosar), la fila 35 existând dovada citării cu confirmare de primire a tatălui pârât din data de 11.04.2016. După această dată şi după ce tatăl a fost încunoştinţat că în luna mai urmează a se efectua la domiciliul său anchetă socială, pârâtul a plecat cu minorul fară a anunţa şi fară a avea o hotărâre judecătorească în acest sens, la fila 30 din dosar fiind depusă încheierea cu privire la încredinţarea minorului către mamă. Mai arată că în perioada 2011-2012 firma de transport a tatălui minorului a fost implicată într-un incident privind săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a graniţei şi trafic de imigranţi, sens în care s-au pronunţat 2 hotărâri penale, cu cheltuieli de judecată conform Protocolului.

Pârâtul, prin avocat solicită respingerea acţiunii ca nefondată, fară cheltuieli de judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile Convenţiei de la Haga 1980, întrucât reclamanta nu îşi exercita efectiv dreptul privind încredinţarea minorului, tatăl fiind cel care se ocupa de creşterea şi îngrijirea fiului său. Mai arată că din motive economice, tatăl a venit în România şi solicită a se ţine cont că mama nu l-a vizitat pe fiul său, însă s-a deplasat la una dintre surorile sale în Irlanda, distanţa fiind aproximativ aceeaşi. In temeiul disp. art. 13 alin. 2 din Convenţia de la Haga 1980 învederează că voinţa minorului primează, iar acesta este bine integrat în România, are prieteni şi solicită a se avea în vedere caracterizarea învăţătoarei şi faptul că trebuie să i se asigure o educaţie în limba maternă. Menţionează că reclamanta nu a făcut dovada capacităţii sale materiale de a îngriji minorul, aceasta mai având un alt copil în vârstă de 8 luni, astfel că nu se cunoaşte dacă îi poate asigura o educaţie corespunzătoare în Portugalia şi nu se ştie nici unde locuieşte şi nici ce venit are. Totodată, arată că inclusiv în perioada în care se aflau în Portugalia, mama nu avea venituri şi se tot împrumuta de la pârât, deşi al doilea copil nu era încă născut.

Reclamanta personal arată că motivul pentru care nu l-a vizitat pe minor pe perioada în care s-a aflat în România şi s-a dus să îşi viziteze sora în Irlanda este legat de faptul că a aşteptat pronunţarea unei hotărâri, iar nu pentru că nu ar avea sentimente faţă de fiul său.

Pârâtul personal învederează că în iulie 2015, a aflat de relaţia pe care fost sa concubină o întreţinea cu un alt bărbat iar aceasta i-a părăsit, astfel că a fost nevoit să îşi asume singur responsabilitatea de părinte, deşi anterior stabiliseră că se vor întoarce în România împreună. Mai arată că după despărţirea în fapt a mai rămas în Portugalia un an de zile, timp în care doar el a achitat toate costurile legate de creşterea şi îngrijirea minorului, iar în ipoteza în care îi aducea şi reclamantei la cunoştinţă costurile pentru grădiniţă şi alte cursuri, aceasta îi spune că este numai obligaţia lui. Mai arată că reclamanta are o situaţie financiară precară, în sensul că i-a spus că regretă faptul că a părăsit domiciliul conjugal, întrucât locuinţa în care stătea cu noul partener de viaţă putea fi oricând executată silit.

Ministerul Public prin reprezentant pune concluzii în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin.l lit.a şi b, art. 12 şi art. 13 lit.b din Convenţia de la Haga 1980 la care România a aderat prin Legea 100/1992, iar din întreg materialul probator existent la dosar rezultă că minorul a stat cu tatăl, reşedinţa acestuia era la tată, reclamanta făcând demersuri pentru stabilirea reşedinţei fiului său după plecarea acestuia. învederează că nu s-a făcut dovada că minorul a fost integrat în Portugalia, nu s-a făcut nici dovada că a urmat procedura de exequatur pentru a se recunoaşte în cauză hotărârea prin care minorul a fost încredinţat mamei, iar minorul este foarte bine integrat în România. De asemenea, recomandă părţilor încheierea unui acord parental, ţinând cont şi de faptul că minorul este marcat de certurile existente între părinţi şi care au avut loc în prezenţa acestuia şi având în vedere şi certificatul de cazier judiciar al pârâtului. Mai arată că în situaţia pe care o are mama şi având în vedere şi dreptul său în calitate de părinte, aceasta nu a făcut dovada că are putere economică pentru a se ocupa de creşterea şi îngrijirea fiului său.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul disp. art. 396 C.pr.civ. urmează a amâna pronunţarea, sens în care,

DISPUNE

Amână pronunţarea la data de 23.05.2017.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2017.

Preşedinte,

Grefier,

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.05.2017

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE : ***

GREFIER: ***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este reprezentat de procuror ***.

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâtul *** , având ca obiect „răpire internaţională de copii”.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22.05.2017 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 23.05.2017, când a hotărât:

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul disp. art. 396 C.pr.civ. urmează a amâna pronunţarea, sens în care,

DISPUNE

Amână pronunţarea la data de 24.05.2017.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2017.

Preşedinte ,

**********

Grefier,

************

CodECLI ****

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. ***

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.05.2017

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE : ***

GREFIER: ***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este reprezentat de procuror ***.

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâtul *** , având ca obiect „răpire internaţională de copii”.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22.05.2017 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 23.05.2017 şi la 24.05.2017, când a hotărât:

TRIBUNALUL.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V a Civilă la data de *** sub nr. ***, reclamanta *** a solicitat în contradictoriu cu pârâtul *** în temeiul art. 1,3,4,5,8,12,22,23,25,26 si 28 din Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii adoptată la Haga la 23 octombrie 1980,1a care România a aderat prin Legea nr. 100/16 septembrie 1992, art. 11 din Regulamentul (CE) al Consiliului nr.2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, art.2 pct. 11 din Regulamentul CE nr.2201/2003, art. 2, 3, 4, 5, 9, 10,11,12,13,14,15 ,28 , 29, 30 alin.2 din Legea 369/2004 şi în temeiul art. III din Legea 63/2004, înapoierea minorului ***, născut în Portugalia la data de ***, cu reşedinţa obişnuită la adresa: ****, în Portugalia, constatând că şederea copilului minor pe teritoriul României este ilicită, în sensul art. 3 din Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25.10.1980 , astfel cum prevede art. 14 alin. 1 din Legea nr. 369/2004 republicată, privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptate la Haga la 25.10.1980; să se fixeze în cuprinsul hotărârii, termenul pentru executarea obligaţiei de înapoiere a copilului minor, care nu va putea fi mai mare de două săptămâni de la comunicarea hotărârii, termenul fixat fiind sub sancţiunea unei amenzi civile în favoarea statului român cuprinse între 2.500 lei şi 12.500 lei, în conformitate cu art. 14 alin. 2 din Legea nr. 369/2004, republicată, privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii; să fie obligat pârâtul *** la suportarea tuturor cheltuielilor (speze de călătorie, spezele de reprezentare judecătorească ale şi de înapoiere a copilului minor, precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea copilului minor) ocazionate de demersurile întreprinse de reprezentantul legal în numele minorului, pentru înapoierea minorului ***, la mama sa, *** la reşedinţa obişnuită din ***, în Portugalia, în baza art. 14 alin. 4 din Legea nr. 369/2004 republicată privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, raportat la art. 26 alineatul ultim din Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptate la Haga la 25.10.1980; să se dispună acordarea ajutorului public judiciar în formele prevăzute de art. 6 lit. a) şi c) , art. 8 indice 1 şi art. 26 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, modificată şi aprobată prin Legea nr. 193/2008, respectiv: plata onorariului de avocat şi a onorariului executorului judecătoresc; scutirea de la plata cheltuielilor privind întocmirea şi eliberarea documentelor justificative necesare; scutirea de la plata cheltuielilor privind traducerile cererilor şi a documentelor justificative anexate; scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru datorate în faza judecăţii şi a tuturor cheltuielilor ocazionate de executarea silită (formularea cererii de executare, încuviinţarea executării silite la judecătoria competentă) efectuate cu sprijinul unui executor judecătoresc, în conformitate cu dispoziţiile în materie prevăzute de Noul Cod de procedură civilă, în baza următoarelor acte internaţionale :Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, Legea nr. 369/2004, republicată în 2014, privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

în motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relaţia ce a existat cu pârâtul *** , s-a născut la data de ***, în Portugalia, copilul ***„ părinţii nefiind căsătoriţi. Minorul a locuit cu mama în reşedinţa obişnuită din Portugalia, respectiv, ***.

A arătat că dovada faptului că reşedinţa obişnuită a minorului este în Portugalia, este şi încheierea din data de ***, pronunţată de Tribunalul Sintra. Părinţii exercitau in comun autoritatea părinteasca.

In aprilie 2016, pârâtul *** a adus minorul în România fară acordul reclamantei şi fară a avea încuviinţarea instanţei portugheze.

Potrivit informaţiilor I.G.P.R., s-a localizat minorul pe teritoriul României, acesta locuind la pârât, în municipiul ***, str. ***,jud. ***.

După ce s-a confirmat de către organele de poliţie competente că minorul locuieşte în prezent la adresa din Municipiul ***, Str. ***, jud. ***, la adresa de domiciliu a pârâtului, s-a transmis de către Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, la data de 05.01.2017, o scrisoare adresată paratului, în vederea înapoierii voluntare a minorului, însă nu s-a primit niciun răspuns.

In ce priveşte motivele legale sau reale care să justifice cererea de înapoiere a copilului minor la reşedinţa obisnuită-dovezi privind dreptul reclamantei pentru custodia copilului a arătat că aceasta este în mod legal mama minorului ***,.

Prin ordinul provizoriu din *** pronunţat de Tribunalul Sintra, tutela minorului ***, este încredinţată mamei.

Conform legislaţiei portugheze în materie, cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească. Astfel, un părinte nu poate să decidă unilateral asupra locului de reşedinţă a copilului, mai ales ca prin ordinul provizoriu din *** pronunţai de Tribunalul Sintra, tutela minorului ***, este încredinţată mamei.

Reţinerea copilului în România fară acordul mamei este ilicită.

Prin urmare, rămânerea minorului în România se poate realiza doar cu acordul mamei.

Conform dispoziţiilor comunitare legale aplicabile (Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti), instanţa competentă a decide în materia răspunderii părinteşti este cea de la reşedinţa obişnuită a copilului.

In speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 3, 4, 8 şi 12 din Convenţia de la Haga din 1980, precum şi art. 11 din Regulamentul menţionat mai sus.

Potrivit art. 3 din Convenţie mai sus menţionată “ deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:

a)când are loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribut unei persoane, unei instituţii sau oricărui alt organism acţionând fie separat, fie împreună, prin legea

statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat, înaintea deplasării sau neînapoierii sale, şi

b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acţionându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.

A menţionat că art. 4 din Convenţia de la Haga prevede că aceasta" se aplică oricărui copil care îşi avea reşedinţa obişnuită într-un stat contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredinţarea".

Dreptul de hotărî asupra locului de reşedinţă a copilului reprezintă o componentă a dreptului de încredinţare, conform dispoziţiilor art. 5 din Convenţia de la Haga.

Toate aceste dispoziţii legale confirmă faptul că reţinerea minorului pe teritoriul României, de către pârât, în lipsa unui consimţământ adecvat, este ilicită.

Din cauza atitudinii pârâtului, reclamanta a apelat la proceduri internaţionale pentru recuperarea minorului. In acest sens, mama minorului s-a adresat Ministerului Justiţiei din Portugalia, cu o cerere de înapoiere a minorului la reşedinţa obişnuită, unde s-a născut şi a crescut până la data răpirii de către pârât.

Astfel, cererea de înapoiere a minorului ***, la reşedinţa obişnuită din Portugalia, a fost formulată de către reclamanta la data de 17.11.2016.

Cererea a fost înaintată Ministerului Justiţiei din România, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenţiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii. In prealabil, Autoritatea Centrală din România, Ministerul Justiţiei, prin Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, a solicitat pârâtului înapoierea voluntară a minorului, însă nu s-a dat curs acestei solicitări.

Faţă de situaţia prezentată, s-a solicitat să se constate că atitudinea pârâtului de a refuza înapoierea minorului la reşedinţa sa obişnuită din Portugalia şi de a împiedica astfel pe mamă de a avea legături personale cu acesta, reţinându-1 în România împotriva voinţei acesteia, constituie neînapoiere ilicită în sensul art. 3 din Convenţia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii şi este sancţionată de dispoziţiile acestei convenţii la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, prin obligarea paratului de a înapoia minorul la reşedinţa obişnuită.

Prin urmare, a apreciat incidenţa în speţă a prevederilor Convenţiei de la Haga din 1980, întrucât prin reţinerea pe teritoriul României a minorului împotriva voinţei mamei se încalcă în mod evident dispoziţiile legale citate în cuprinsul prezentei acţiuni şi se ignoră interesul superior al copilului, care nu trebuie privat de afecţiunea maternă.

De altfel, în temeiul prevederilor Convenţiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, se reglementează doar un mecanism de returnare sumară a minorilor deplasaţi sau reţinuţi ilicit pe teritoriul altui stat decât acela care reprezintă reşedinţa obişnuită a minorilor, căruia instanţele sesizate, constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 3, trebuie să-i dea eficienţă.

A mai învederat că minorul este reţinut ilegal pe teritoriul României fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 din Convenţia de la Haga din 1980 astfel că se impun măsuri cu aprecierea şi respectarea interesului superior al copilului.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea acţiunii formulate de Baroul Bucureşti, în numele reclamantei *** în calitate de mamă a minorului ***„ pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenţiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, având în vedere că pârâtul *** nu avea dreptul de a decide cu privire la reşedinţa minorului şi, prin urmare, se impune înapoierea de urgenţă a minorului la mama sa la reşedinţa sa obişnuită din Portugalia.

Totodată, s-a solicitat instanţei să fixeze în cuprinsul hotărârii, termenul pentru executarea obligaţiei de înapoiere a copilului minor, care nu va putea fi mai mare de două săptămâni de la comunicarea hotărârii, termenul fixat fiind sub sancţiunea unei amenzi civile în favoarea statului român, cuprinse între 2.500 lei şi 12.500 lei, în conformitate cu art. 14 alin. 2 din Legea nr. 369/2004, republicată, privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii.

Referitor la suportarea cheltuielilor de judecată, a arătat că în conformitate cu art. 26 par.(2) din Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii “nu se poate pretinde plata speze lor şi cheltuielilor procesului sau eventual, speze pricinuite de participarea unui avocat ”. S-a solicitat ca în baza art. 26 par. (4) din Convenţie de la Haga din 1980 şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 369/2004 republicată, “să pună în sarcina pârâtului, ca fiind persoana care a reţinut minorul, plata tuturor spezelor necesare întreprinse de reprezentantul legal al minorului, mama sa, în numele acestuia, spezele de înapoiere a copilului”.

Potrivit art. 8 indice 1 din OUG nr. 51/2008 modificată şi aprobată prin Legea nr. 193/2008, ajutorul judiciar se acordă “independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. în acest caz, ajutorai public judiciar se acordă fară îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau asistenţă gratuită ”,

Potrivit art. 8 alin. (3) din OUG nr. 51/22008 “ Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să limiteze accesul efectiv la justiţie , inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România”.

In aprecierea condiţiilor prevăzute de art. 8 indice 1 ,coroborat cu art. 8 alin. 3 din OUG nr. 51/2008 trebuie avut în vedere şi faptul că scopul Convenţiei este acela de a facilita înapoierea minorului către mama sa, în raport de urgenţa soluţionării problemei, după cum se prevede în Preambul.

Avansarea cheltuielilor de executare de către reclamant ar constitui în situaţia concretă o piedică în asigurarea unui acces efectiv la justiţie, care cuprinde şi faza de executare silită, ajungându-se la o încălcare a art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Statul român, parte la tratat, are obligaţia de a asigura măsurile adecvate şi eficiente pentru executarea hotărârilor judecătoreşti, acordarea ajutorului public judiciar în cauză urmează a fi raportată la prevederile şi scopul Convenţiei de la Haga, la însăşi natura obligaţiei ce constă în înapoierea de urgentă a minorului ***„ născut la ***, cetăţean portughez, la mama sa la reşedinţa obişnuită din Portugalia, respectiv ***.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat şi admiterea cererii de ajutor public judiciar în formele prevăzute de art. 6 lit. a) şi c) din OUG nr. 51/2008.

In drept, se invocă următoarele: Convenţia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, Legea nr. 100/1992 pentru aderarea României la Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, Legea nr. 369/2004, republicată privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii,adoptate la Haga la 25 octombrie 1980, Regulamentul (CE) nr.2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă,publicată în Monitorul Oficial nr. 723 din 24 octombrie 2008, aprobată prin Legea nr. 193/2008 (art. 6 lit a şi c , art. 8 indice 1, coroborat cu art. 8 alin.3), art. 15 alin. 1) şi art. 26 alin. 1), Protocolul nr. 48025/2015 privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea , în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori asistenţă juridică extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală,respectiv art. 7 alin. 2, Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2.550/C*) din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, Noul Cod de procedură civilă, (art. 201, 205 şi urm precum şi art. 223 alin.3, art.888), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

In susţinerea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri şi s-a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului şi cu orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.

La data de 21.04.2017 a formulat întâmpinare pârâtul *** prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial. A învederat că a avut o relaţie de concubinaj cu pârâta, cetăţean român, pe teritoriul Portugaliei unde s-a născut copilul ***, la data de ***.

în luna iulie 2015 pârâta a plecat de la domiciliul comun din Portugalia având o nouă relaţie cu un alt bărbat, copilul rămânând să locuiască cu pârâtul la locuinţa pe care a avut-o. Ulterior, în primăvara anului 2016 când a aflat că urmează să nască un copil conceput cu bărbatul pentru care l-a părăsit, pe fondul faptului că îşi găsea tot mai greu de lucru în Portugalia, s-a întors în România definitiv, luând totodată şi copilul, deoarece se afla în îngrijirea sa exclusivă.

Aşadar din aprilie 2016, minorul locuieşte cu tatăl în ***, este înscris în clasa 0 la Şcoala Generală din ***, fiind perfect integrat în mediul şcolar şi în societatea din România. A arătat faptul că de la data când pârâta a părăsit domiciliul conjugal aceasta doar a vizitat sporadic copilul, aducându-i dulciuri fară să contribuie sub nicio formă la creşterea şi educarea lui, acest lucru facându-1 pârâtul în mod permanent. Şi în prezent lucrurile stau la fel. Pârâta nu asigură sub nicio formă cheltuielile necesare oricărui copil pentru o dezvoltare armonioasă, mulţumindu-se doar să contacteze copilul o dată pe lună prin intermediul telefonului mobil. A menţionat faptul că minorul îşi doreşte foarte mult să stea alături de tată, nu doreşte să plece în Portugalia sau în altă ţară străină fară să fie alături de mine.

A mai precizat că este salariat în România având contract individual de muncă în temeiul căruia realizează venituri de aproximativ 4000 lei net/lună, aşa că dispune de toate mijloacele necesare asigurării unei dezvoltări fizice şi intelectuale corespunzătoare copilului.

în lumina acestei stări de fapt a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 3 din Convenţia de la Haga din anul 1980 referitoare la răpirea internaţională pentru simplul motiv că minorul nu avea locuinţă comună cu mama sa reclamantă.

A solicitat să se constate că, deşi, minorul locuia exclusiv cu pârâtul încă din luna iulie 2015, abia în luna iulie 2016 mama acestuia se adresează unui tribunal din Portugalia pentru a obţine stabilirea locuinţei la domiciliul său, fară să indice adresa pârâtului din România pentru a fi citat în mod legal. Această dispoziţie chiar dacă este una provizorie nu are nicio opozabilitate faţă de pârât care nu mai locuia în Portugalia la data citării, iar reclamanta cu rea-credinţă nu a indicat domiciliul din România pentru a fi citat.

Aşadar la momentul în care pârâtul a venit în România reşedinţa obişnuită a copilului minor era la domiciliul tatălui din Portugalia, locuinţă în care mama copilul nu mai locuia de peste un an de zile, reclamanta nu a pretins şi nici nu a avut în fapt niciun drept de încredinţare a copilului în favoarea ei. Nici refuzul de înapoiere a copilului nu poate fi considerat ilegal având în vedere că: 1) în toată perioada cuprinsă între momentul părăsirii domiciliului conjugal, şi anume iulie 2015 şi prezent, tatăl a fost singurul care s-a ocupat de creşterea şi educarea minorului, reclamanta *** necontribuind cu absolut nimic, ignorându-şi cu desăvârşire obligaţiile de mamă; 2) dispoziţia provizorie emisă de un tribunal din Portugalia nu îi este opozabilă câtă vreme nu a fost citat la domiciliul din România.

A mai arătat că niciodată reclamanta nu i-a cerut personal să aducă minorul în Portugalia şi nici nu a întreprins niciun demers de a veni la *** să-l viziteze pe minor, având în vedere că de când a plecat cu copilul din Portugalia a trecut mai bine de un an.

De asemenea, a precizat că minorul s-a integrat perfect în mediul familial şi social din România, urmează cursurile şcolare fireşti vârstei sale şi cel mai important nici nu îşi doreşte să se întoarcă în Portugalia, având în vedere că de aproape 2 ani de zile, el este în grija mea exclusivă.

în consecinţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond referitoare la deplasare şi neînapoiere ilegală, care să justifice aplicarea dispoziţiilor Convenţiei de la Haga din anul 1980.

în cauză, s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, testimonială, fiind audiaţi martorii ***, la propunerea reclamantei, *** şi ***, la propunerea pârâtului.

în temeiul art. 11 alin. 4 din Legea 369/2004 rep., a fost ascultat minorul ***„ în vârstă de 6 ani, în prezenţa psihologului ***, din partea DGPASC Sector *, opinia copilului fiind consemnată în procesul verbal aflat la fila 83 dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Minorul ***, s-a născut la data de *** în localitatea ***, Portugalia, din relaţia de concubinaj a reclamantei *** cu pârâtul *** . Minorul în cauză a locuit în mod statornic împreună cu părinţii pe teritoriul statului portughez, având aşadar reşedinţa obişnuită în Portugalia, precum şi cetăţenia acestui stat, astfel cum rezultă din extrasul din registrul de Stare Civilă *** (filele 74-75 dosar).

Din probele administrate în cauză, Tribunalul reţine că, în cursul anului 2015 (luna iulie), părţile s-au despărţit în fapt, reclamanta plecând din locuinţa comună şi intrând într-o relaţie de concubinaj cu o altă persoană, cetăţean portughez, la al cărui domiciliu, aflat în aceeaşi localitate din Portugalia, s-a stabilit împreună cu minorul în cauză, acesta păstrând însă legăturile cu tatăl care s-a implicat în continuare în creşterea şi îngrijirea copilului.

La 11.04.2016, reclamanta s-a adresat instanţei portugheze din ***, Judecătoria de Familie şi minori, formulând o acţiune pentru reglementarea responsabilităţilor părinteşti asupra minorului ***, înregistrându-se cauza nr. ***/***Ţ8SNT, pârâtul fiind citat la adresa de domiciliu din Portugalia pentru termenul de judecată fixat la data de 10.05.2016.

Cu toate acestea, în data de 25.04.2016, pârâtul a părăsit împreună cu fiul său teritoriul Portugaliei, deplasându-se în România, unde a fost localizat la o adresă de pe raza mun. ***, jud. ***. Pârâtul s-a angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată încheiat la data de 08.12.2016 iar minorul a fost înscris în clasa pregătitoare, an şcolar 2016-2017 la Şcoala Gimnazială din ***,jud. **.

Tribunalul subliniază, cu titlu prealabil, că a fost învestit doar cu verificarea incidenţei dispoziţiilor Convenţiei de la Haga din 1980 si nu cu fondul raporturilor juridice dintre copil si părinţii acestuia.

în consecinţă, soluţia pronunţată în prezentul dosar nu ar trebui să aibă, în mod esenţial, o consecinţă asupra măsurii stabilirii domiciliului minorului la mamă sau la tată şi nici asupra exercitării autorităţii parentale, cele două evaluări fiind distincte şi facându-se după reguli diferite şi conform unui standard al probelor diferit, această interpretare rezultând fară echivoc din dispoziţiile art. 19 ale Convenţiei de la Haga, în conformitate cu care: „o hotărâre asupra înapoierii copilului, pronunţată în cadrul Convenţiei, nu afectează fondul dreptului privind încredinţarea”.

Subsecvent, Tribunalul reţine că, pentru a se stabili dacă deplasarea/neînapoierea minorului este ilicită, trebuie avute în vedere următoarele reglementări:

Art. 3 Convenţia de la Haga din 1980:

Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:

a) cînd are loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribuit unei persoane, unei instituţii sau oricărui alt organism acţionînd fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; şi

b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acţionându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.

Dreptul privind încredinţarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărîre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.

Condiţiile enunţate la punctele a) şi b) ale art. 3 se cer îndeplinite cumulativ.

Art. 2 pct. 11 din Regulamentul 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, direct aplicabil în statele membre UE:

Prin termenul „ deplasare sau reţinere ilicită” se înţelege o deplasare sau reţinere a unui copil când:

(a) se încalcă dreptul de încredinţare stabilite prin hotărâre judecătorească sau prin efectul legii, sau printr-o înţelegere recunoscută de legea statului membru pe teritoriul căruia s-a aflat reşedinţa copilului înainte de deplasare sau reţinere;

şi

(b) se prevede că, la momentul deplasării sau reţinerii, drepturile de încredinţare erau exercitate, fie împreună, fie separat, sau care au fost exercitate în scopul deplasării saureţinerii. încredinţarea va fi considerată a fl exercitată împreună

când,urmare aunei hotărârii judecătoreşti sau a operării legii, unul dintre titularii

răspunderii părinteşti nu va putea decide locul de reşedinţă al copilului fară consimţământul celuilalt titular al răspunderii părinteşti.

Raportul Explicativ cu privire la Convenţia de la Haga elaborat de Eliza Perez-Vera în anul 1980 arată, în interpretarea art. 5 din Convenţie, că aceasta protejează în aceeaşi măsură custodia exclusivă şi custodia comună asupra copilului, deşi acest articol nu face precizări cu referire la posibilitatea ca dreptul privind încredinţarea să fie exercitat de titularul său singur sau împreună; pentru a şti când există o încredinţare comună, chestiunea trebuie să fie determinată în fiecare caz de speţă în lumina dreptului statului în care se află reşedinţa obişnuită a copilului.

De asemenea, se impune şi menţionarea faptului că, în conformitate cu par. 68 din Raportul explicativ privind Convenţia de la Haga, redactat de Elisa Perez-Vera, art. 3 este aplicabil şi anterior pronunţării unei hotărâri de încredinţare (în cauza de faţă nu exista, la data deplasării, o astfel de hotărâre); din Paragraful 84 al aceluiaşi raport explicativ rezultă că prin Convenţieseare învedere şiprotejarea dreptului privind încredinţarea exercitat împreună, dat fiind numărul mare de copii care sunt deplasaţi anterior pronunţării unei decizii judecătoreşti

privind încredinţarea (aspecte care au fost subliniate şi în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Monory contra României şi Ungariei).

Ca atare, din punctul de vedere al aplicării şi interpretării Convenţiei de la Haga din anul 1980, la care este semnatară şi România din anul 1992, prezintă relevanţă pe de o parte stabilirea locului unde copilul îşi avea reşedinţa obişnuită şi pe de altă parte violarea unui drept privind încredinţarea, prin deplasarea/neînapoierea în condiţiile art. 3 din Convenţie.

Tribunalul mai subliniază că deplasarea sau neînapoierea sunt două acţiuni distincte, care au loc în momente diferite, putând exista, în consecinţă, fie constatarea că deplasarea a fost legală, iar neînapoierea nu, fie constatarea că ambele sunt ilicite.

Totodată, la analiza incidenţei art. 3 din Convenţia de la Haga, vor fi avute in vedere si prevederile art. 14 din aceasta Convenţie, potrivit cu care, pentru a stabili existenţa unei deplasări sau a unei neînapoieri ilicite în înţelesul art. 3, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat poate ţine seama în mod direct de legea şi de hotărârile judiciare sau administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se află reşedinţa obişnuită a copilului, fară a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoaşterea hotărârilor străine care ar fi altfel aplicabile.

In sprijinul acestei interpretări este şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, care defineşte termenii de „deplasare sau reţinere ilicită” în articolul 2 pct. 11, stabilind că „încredinţarea va fi exercitată împreună când, urmare a unei hotărâri judecătoreşti sau a operării legii, unul dintre titularii răspunderii părinteşti nu va putea decide locul de reşedinţă al copilului fară consimţământul celuilalt titulari al răspunderii părinteşti”.

Procedând, în continuare, la analiza circumstanţelor particulare ale speţei, din perspectiva dispoziţiilor relevante redate anterior si a ansamblului probator administrat în cauză, Tribunalul reţine că reşedinţa obişnuită a minorului este în Portugalia, iar părinţii exercitau în comun autoritatea părintească, anterior deplasării, autoritate atribuită de plin drept prin legea statului portughez (codul civil, secţiunea Despre Familie, art. 1878, 1901 şi 1911) care include, aşa cum s-a arătat, în principal dreptul de a stabili locul de reşedinţă al copilului, înfăţişarea unei hotărâri judecătoreşti sau administrative în acest sens, pronunţată anterior sau ulterior deplasării minorului nu poate fi privită, din perspectiva activării mecanismului prevăzut de CH, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii având ca obiect înapoierea minorului deplasat/reţinut ilicit.

Al doilea element care caracterizează raporturile protejate de Convenţie este acela ca dreptul privind încredinţarea, care se pretinde că a fost violat prin deplasare/neînapoiere, să fi fost exercitat de o manieră efectivă de titularul său, pârâtul susţinând că această cerinţă nu este întrunită.

Această condiţie, delimitând domeniul de aplicare a Convenţiei, nu cere reclamantului decât să producă unele probe care să evidenţieze faptul că exercită în fapt îngrijirea persoanei copilului. Deopotrivă, art. 13 din Convenţie pune sarcina probei în seama răpitorului; el este cel care trebuie să stabilească, pentru a evita înapoierea copilului, că persoana care avea dreptul privind încredinţarea nu o exercita în mod efectiv. Astfel cum se menţionează şi în raportul explicativ Perez Vera, ansamblul Convenţiei este construit pe prezumţia tacită că cel care îngrijeşte copilul exercita efectiv încredinţarea. Această idee va trebui înlăturată prin inversarea sarcinii probei care este proprie oricărei prezumţii.

Totodată, nu poate fi ignorat faptul că prin Convenţie este ocrotit împotriva deplasării ilicite şi dreptul de vizitare pe care îl are părintele ce nu este titularul responsabilităţii părinteşti, cu toate că în cauză, aşa cum s-a arătat, autoritatea părintească nu a fost atribuită în mod definitiv unuia sau altuia dintre părinţi.

Astfel, Tribunalul reţine că dreptul privind încredinţarea era în mod efectiv exercitat de reclamantă şi chiar dacă pârâtul susţine că, anterior deplasării, reclamanta nu s-a preocupat efectiv de îngrijirea şi creşterea copilului, probele administrate în cauză nu relevă fară nici un echivoc această împrejurare, nefiind apte să răstoarne prezumţia anterior menţionată. Sub acest aspect, Tribunalul are în vedere că nici chiar depoziţiile martorilor audiaţi în cauză la propunerea pârâtului nu infirmă în mod categoric implicarea mamei reclamante în viaţa minorului, ambii martori susţinând că minorul rămânea, chiar şi numai pentru câteva ore, în grija mamei, care îl lua de la grădiniţă. Mai mult, potrivit raportului de observaţie întocmit la data de 31.05.2016 de Centrul Social Parohial din ***, la solicitarea Tribunalului de Minori din Portugalia, "era mama cea care îl aducea şi care îl lua pe minor de la grădiniţă. îl însoţea pe *** zilnic şi participa la toate activităţile propuse de grădiniţă, prezentându-se întotdeauna când i se cererea. La fel şi tatăl s-a prezentat la sărbătorile mai specifice (ex. Ziua Tatălui/9. Acceptând că pârâtul a fost cel care susţinea financiar, în mare măsură, cheltuielile de întreţinere a minorului, plătind spre exemplu, taxa datorată pentru grădiniţă (potrivit facturilor şi chitanţelor depuse la dosar, în care apare ca plătitor numele pârâtului), această împrejurare nu exclude însă, de plano, orice contribuţie a mamei reclamante şi nu face dovada lipsei sale de implicare în creşterea şi îngrijirea minorului, dreptul privind încredinţarea neavând în componenţa sa numai elemente de natură patrimonială, privind cheltuielile de întreţinere a minorului (precum taxe şcolare), ci cuprinzând toate elementele ce ţin efectiv de îngrijirile cuvenite persoanei minorului, în ansamblu, pe toate palierele dezvoltării sale fizice, psihice, afective, morale, sociale.

Este de asemenea, relevant sub acest aspect şi faptul că mama reclamantă este cea care a luat iniţiativa clarificării situaţiei juridice a minorului, promovând la instanţa competentă din Portugalia, anterior deplasării pârâtului cu minorul în România, acţiunea având ca obiect reglementarea responsabilităţilor părinteşti, prin care a solicitat să i se atribuie custodia copilului şi să se fixeze un regim flexibil de vizite şi pensie alimentară în funcţie de disponibilitatea financiară a tatălui şi necesităţile minorului, cu împărţirea cheltuielilor medicale, şcolare şi extraşcolare.

Pe de altă parte, implicarea reclamantei într-o nouă relaţie de concubinaj şi refuzul acesteia de a mai relua convieţuirea cu pârâtul sau lipsurile financiare pretinse de pârât ce l-au determinat să părăsească, împreună cu minorul, statul de reşedinţă sunt nerelevante sub aspectul aplicării dispoziţiilor CH 1980. Deopotrivă, respectivele argumente faptice nu confereau pârâtului dreptul de a lua în mod unilateral şi intempestiv decizii cât priveşte relocarea fiului său, nefiind unicul deţinător al drepturilor părinteşti asupra acestuia, excluzând astfel mama copilului de la procesul decizional, cu atât mai mult cu cât, deşi părţile nu convieţuiau la data deplasării, mama îşi exercita în mod efectiv atributele dreptului privind încredinţarea în limitele impuse de traiul separat al părţilor şi de noua sa situaţie familială, intenţionând totodată să obţină, în mod legal, la instanţa competentă din statul reşedinţei obişnuite, clarificarea situaţiei fiului său.

Susţinerile privind implicarea pârâtului într-o proporţie mai mare în creşterea şi îngrijirea copilului şi cele privind condiţiile materiale pe care acesta i le poate asigura în România, comparativ cu cele ale reclamantei din Portugalia care nu i-ar permite, în optica pârâtului, susţinerea unei familii cu doi copii (minorul în cauză şi copilul rezultat din actuala relaţie a reclamantei), nu prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei cereri, întrucât instanţa este învestită doar cu verificarea incidenţei dispoziţiilor Convenţiei de la Haga din 1980 şi nu cu fondul raporturilor juridice dintre copii şi părinţii lor, neputând face aprecieri cu privire la care dintre părinţi este mai potrivit să se ocupe de îngrijirea minorului. Privind din această perspectivă, este esenţial de menţionat că soluţia de admitere a cererii de înapoiere nu vizează fondul relaţiilor juridice de familie, ci exclusiv reîntoarcerea copilului la reşedinţa sa. Prin urmare, această problemă se va reglementa în cadrul procesului privind încredinţarea şi sarcina de a se pronunţa definitiv asupra solicitării respective revine instanţei competente potrivit dispoziţiilor Regulamentului 2201/2003.

Tribunalul reţine aşadar că pârâtul a luat, în mod unilateral, hotărârea de a părăsi definitiv Portugalia şi de a se stabili în România, procedând fară acordul mamei reclamante, la schimbarea reşedinţei obişnuite a copilului, ceea ce reprezintă, în esenţă, tocmai fenomenul pe care Convenţia de la Haga 1980 urmăreşte să-l combată.

Indiferent de resorturile interne ce l-au determinat pe pârât să ia această decizie (pretinsele dificultăţi financiare cu care se confrunta, posibilitatea de a-i asigura minorului condiţii mai bune de creştere şi educare în România, beneficiind şi de sprijinul fratelui său, Mureşan Ioan), deplasarea minorului în România are caracter ilicit întrucât s-a făcut cu încălcarea dreptului privind încredinţarea recunoscut de plin drept ambilor părinţi şi exercitat efectiv de ambii. Din această perspectivă, una din componentele esenţiale ale dreptului privind încredinţarea o constituie dreptul părinţilor de a decide de comun acord reşedinţa obişnuită a copilului, astfel că fapta pârâtului de a deplasa minorul pe teritoriul României are caracter ilicit, întrucât procedând astfel, pârâtul a decis în mod unilateral schimbarea reşedinţei obişnuite a copilului, fară acordul şi fară încunoştinţarea prealabilă a reclamantei, deopotrivă titular al răspunderii părinteşti.

În acord cu scopul Convenţiei, astfel cum a fost explicat în Raportul Perez Vera, atunci când se constată că deplasarea sau reţinerea minorilor într-un stat contractant s-a făcut ilicit, instanţa de judecată este obligată să dea eficienţă mecanismului de returnare reglementat de Convenţia de la Haga din 1980, care nu pune în dezbatere dreptul privind încredinţarea copilului către un părinte sau altul, ci doar reintegrarea acestuia în mediul lui obişnuit de viaţă, din care a fost deplasat, fiind în interesul acestuia de a nu fi deplasat sau reţinut în baza unor drepturi mai mult sau mai puţin discutabile asupra persoanei sale: ”Se întâmplă frecvent ca persoana care reţine copilul să obţină ca o hotărâre judiciară sau administrativă a statului de refugiu să legalizeze situaţia pe care a creat-o; dar dacă ea nu este sigură de sensul hotărârii, este de asemenea posibil ca ea să opteze pentru inactivitate, lăsând astfel iniţiativa persoanei deposedate. Dar, chiar dacă aceasta din urmă acţionează rapid, adică chiar dacă ea evită consolidarea în timp a situaţiei provocate prin deplasarea copilului, răpitorul se va afla într-o poziţie avantajoasă, căci el va fi cel care va alege forul care va judeca afacerea, un for pe care, în principiu, îl consideră ca fiind mai favorabil faţă de pretenţiile sale. In concluzie, putem afirma că problema de care se ocupă Convenţia - cu tot dramatismul pe care îl implică faptul că priveşte direct protecţia copiilor în relaţiile internaţionale - îşi are toată acuitatea judiciară prin posibilitatea pe care o au persoanele fizice de a stabili legături mai mult sau mai puţin artificiale de competenţă judiciară. In fapt, pe această cale, persoana particulară poate să schimbe legea aplicabilă şi să obţină o decizie judiciară care să-i fie favorabilă. Desigur, o asemenea decizie, mai ales când ea coexistă cu alte decizii cu conţinut contradictoriu, date de alte foruri, va avea o validitate geografică restrânsă, dar în orice caz ea va aduce un titlu juridic suficient pentru “a legaliza”, o situaţie de fapt pe care nici unul din sistemele juridice în prezenţă nu o dorea. ”

Prin urmare, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 3 din CH 1980 sub aspectul deplasării ilicite a copilului, consecinţa fiind sustragerea copilului din mediul social şi familial în care trăia. Or, atât Convenţia cât şi regulamentul au ca scop tocmai înlăturarea grabnică a unei astfel de consecinţe, considerată de plano ca defavorabilă pentru copii, prin instituirea mecanismului sumar de returnare pe care îl reglementează urmărindu-se restabilirea situaţiei anterioare deplasării/neînapoierii ilicite şi acordarea în favoarea instanţelor sau autorităţilor competente din statul reşedinţei obişnuite a plenitudinii de competenţă în ce priveşte dreptul de încredinţare.

în ce priveşte pretinsa integrare a minorului în mediul din România, aceasta nu poate fi reţinută drept cauză de neînapoiere a sa în Portugalia, în condiţiile art. 12 din Convenţie.

Potrivit art. 12 alin. 1 şi 2 din CH, Cînd un copil a fost deplasat sau reţinut ilicit în înţelesul art. 3 şi o perioadă de mai puţin de un an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoiere în momentul introducerii cererii înaintea autorităţii judiciare sau administrative a statului contractant unde se află copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată.

Autoritatea judiciară sau administrativă, sesizată fiind chiar după expirarea perioadei de un an prevăzute la alineatul precedent, urmează, de asemenea, să dispună înapoierea copilului, afară dacă nu se stabileşte că copilul s-a integrat în noul său mediu.

Din interpretarea acestui text convenţional rezultă aşadar că integrarea copilului în noul mediu se prezumă a avea loc numai după ce un an va fi trecut de la data deplasării ilicite, chiar şi în atari condiţii integrarea fiind privită ca o excepţie de la regula înapoierii.

Prin urmare, atâta vreme cât deplasarea minorului în cauză a avut loc în 25.04.2016, iar reclamanta a sesizat prezenta instanţă cu o cerere de înapoiere la data de 04.04.2017, deci în interiorul termenului de un an prevăzut de art. 12 alin. 1 din CH, în temeiul aceluiaşi text, autoritatea sesizată va dispune înapoierea sa imediată.

Tribunalul apreciază totodată ca nu este in interesul minorului ca acesta să nu fie înapoiat la reşedinţa obişnuită, o hotărâre în acest sens echivalând cu legalizarea unei situaţii de fapt injustă generată de pârât care a decis, unilateral, deplasarea copilului în România, substituind astfel, forului reşedinţei copilului, forul ales de aceasta, fiind lipsite de relevanţă argumentele referitoare la o eventuală integrare a minorului în noul mediu.

Referitor la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 13 alin. 2 din Convenţie, Tribunalul apreciază că minorul, în vârstă de 6 ani, nu are nici vârsta şi nici maturitatea necesară pentru a-şi exprima o opinie concordantă interesului său superior.

Astfel, cu ocazia ascultării sale în camera de consiliu, minorul şi-a exprimat opinia de a rămâne în România pentru că "îiplace mai mult în România, aici sunt mai multe lucruri”, fară a exclude însă o eventuală reîntoarcere în Portugalia, pe care o condiţionează de întoarcerea tatălui - ”nu şi-ar dori să se întoarcă în Portugalia, decât dacă s-ar întoarce şi tati; (...) i-a fost dor de mami şi a văzut-o astăzi (la şedinţa de judecată), dar nu prea a recunoscut-o; nu şi-ar dori să stea cu mami ”.

Aşadar, justificându-şi alegerea, minorul se raportează exclusiv la opţiunea tatălui, rezultând dorinţa de a-1 urma pe acesta. Copilul are, de asemenea, reprezentarea faptului că lui îi revine decizia de a alege între părinţi - ”şi-ar dori ca mami şi tati să se împace, nu crede însă că se vor mai împăca pentru că s-au certat foarte rău, nu îi place atunci când se ceartă în faţa lui”, ceea ce constituie un factor traumatizant care se supraadaugă situaţiei şi aşa intolerabilă în care a fost pus prin deplasarea sa din mediul obişnuit.

Tribunalul apreciază în consecinţă că minorul are dreptul şi este în interesul său să revină la reşedinţa obişnuită din Portugalia, unde s-a născut şi a crescut, aşa cum s-a arătat deja, până la vârsta de 6 ani.

Reţinând toate cele ce preced, Tribunalul va admite cererea de înapoiere a minorului ***, la reşedinţa sa obişnuită din Portugalia, urmând ca, în temeiul art. 14 alin. 2 din Legea nr. 369/2004 rep., să fixeze termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere 2 săptămâni de la comunicarea prezentei hotărâri, sub sancţiunea unei amenzi civile de 2500 lei în sarcina pârâtului.

In temeiul art. 14 alin. 4 din legea 369/2004 şi art. 26 din Convenţie, va obliga pârâtul să suporte toate cheltuielile ocazionate de demersurile întreprinse pentru înapoierea minorului la reşedinţa obişnuită, constând în speze de călătorie, precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea copilului.

Va stabili onorariul cuvenit avocatului desemnat de Baroul Bucureşti pentru reclamantă în cuantum de 700 lei, raportat la prevederile Protocolului nr. 48025/2015 încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către stat în sumă de 700 lei.

în temeiul art. 4 din Legea 369/2004, va încuviinţa ajutor public judiciar pentru reclamantă cu privire la cheltuielile necesare traducerii cererii şi documentelor depuse, acestea urmând a fi avansate de la bugetul statului, potrivit dovezilor ce vor fl prezentate în acest sens.

Va respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar pentru faza de executare silită, ca prematur formulată, având în vedere că executarea silită poate fi declanşată în cauză numai dacă prezenta hotărâre de înapoiere a copilului în statul reşedinţei sale obişnuite nu va fi executată în mod voluntar (art. 17 din Legea 369/2004 rep.).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanta *** cu domiciliul ales la *** în contradictoriu cu pârâtul *** cu domiciliul ales la avocat *** în judeţul ***, municipiul ***, str. ***.

Dispune înapoierea minorului ***„ născut la data de ***, la reşedinţa obişnuită din Portugalia, ***.

Fixează termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere 2 (două) săptămâni de la comunicarea prezentei hotărâri, sub sancţiunea unei amenzi civile de 2.500 lei în sarcina pârâtului şi în favoarea Statului Român.

Obligă pârâtul să suporte toate cheltuielile ocazionate de demersurile întreprinse pentru înapoierea minorului la reşedinţa obişnuită (speze de călătorie precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea minorului).

Stabileşte onorariul cuvenit avocatului desemnat de Baroul Bucureşti pentru reclamantă în cuantum de 700 lei, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către stat în sumă de 700 lei.

încuviinţează ajutor public judiciar pentru reclamantă cu privire la cheltuielile necesare traducerilor cererii şi documentelor depuse, acestea urmând a fi avansate de la bugetul statului, potrivit dovezilor prezentate.

Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar pentru faza de executare silită, ca prematur formulată.

Executorie.

Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia pentru minori şi familie, în termen de 10 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Tribunalul Bucureşti.

Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, în privinţa cererii de ajutor public judiciar.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.05.2017.

Preşedinte,Grefier,

Hotărârea se va comunica şi Autorităţii Centrale Române — Ministerul Justiţiei cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5.

Red. *** Dact. *** Ex.6

Domenii speta

Spete similare