Încredinţare minor-relevanţa juridică acordată opţiunii minorului a de fi încredinţat unuia dintre părinţi.

În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească hotărăşte potrivit interesului superior al copilului art.31 şi 32 Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Principiul interesului superior al copilului este instituit şi de dispoziţiile art. 1 alin 5 şi 42 codul familiei potrivit cărora, instanţa va hotărî odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori, ascultând părinţii şi autoritatea tutelară şi ţinând seama de interesele copiilor.

Dincolo de condiţiile materiale şi morale oferite de părinţi pentru creşterea şi educarea copiilor, instanţa va avea în vedere şi opinia acestora, exprimată  în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea 272/2004 şi art. 42 alin.1 codul familiei .

Dreptul de a fi ascultat, prevăzut de aceste dispoziţii, conferă copiilor posibilitatea de a cere şi a primi informaţii, de a fi consultaţi, de a-şi exprima opinia, de a fi informaţi asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia lor, dacă este respectată, opinia copiilor putând fi luată în considerare acordându-i-se importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi gradul de maturitate.

La data de 25.02.2005 reclamantul N. D  a chemat în judecată pe pârâta N.L.G. solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, să-i fie încredinţat spre creştere şi educare minorul D. A. născut în 1991, rezultat din căsătoria cu pârâta, reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei acela de C.

A arătat în motivare că s-au căsătorit în data de 1 dec. 1990 din căsătorie rezultând minorul D. A., născut la data de 9.oct. 1991.  Datorită neînţelegerilor de ordin material şi din cauza suspiciunilor pârâtei că reclamantul ar întreţine relaţii extraconjugale cu o colegă de serviciu, căsătoria nu mai poate continua.

La data de 6.04.2005 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat instanţei desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului, încredinţarea acesteia spre creştere şi educare a minorului D.A. şi obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare de întreţinere. A arătat în motivare că în perioada octombrie 2004 – ianuarie 2005 între soţi nu au existat  relaţii conjugale, întrucât reclamantul întreţinea relaţii extraconjugale cu o altă femeie, cu care îşi petrecea concediile de odihnă, mergând împreună la mare sau la munte.

În şedinţa publică din 11.05.2005 la solicitarea părţilor, instanţa a încuviinţat proba testimonială fiind audiaţi martori atât pentru reclamant cât şi pentru pârâtă. Totodată s-au efectuat anchete sociale  la domiciliul părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1091 din 24 mai 2006 Judecătoria Craiova a admis acţiunea formulată de reclamant precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la 1 dec. 1990 din culpa comună a soţilor, pârâta reluându-şi numele purtat anterior căsătoriei acela de C.

S-a încredinţat mamei pârâte spre creştere şi educare minorul N. D. A., născut la 9.10.1991 urmând ca reclamantul să fie obligat către pârâtă în favoarea minorului la plata unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 708,75 RON lunar, începând cu data pronunţării acţiunii (24.05.2006) până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei.

Prima instanţă a mai reţinut că ambii soţi sunt vinovaţi de destrămarea relaţiilor de familie, iar acestea sunt grav şi iremediabil vătămate, nemaiputând fi reluate, fiind întrunite cerinţele art. 38 codul familiei pentru a se dispune desfacerea căsătoriei din culpa comună. Pârâta urmează a-şi relua  numele purtat anterior căsătoriei acela de C.

Avându-se în vedere  concluziile anchetei sociale, depoziţiile martorilor audiaţi precum şi interesele minorului, născut la 9.10.1991 în temeiul prevederilor art. 42 şi art. 43 alin. 1 codul familiei, instanţa a dispus încredinţarea acestuia spre creştere şi educare mamei pârâte, urmând ca reclamantul să fie obligat către pârâtă în favoarea minorului la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 708,75 RON lunar începând cu data de 24.05.2006 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încet are a obligaţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul N. D. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare arată că minorul trebuie încredinţat lui spre creştere şi educare, acesta manifestându-şi dorinţa de a locui cu tatăl.

Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 89/28 nov. 2006 a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1091/MF/24 mai 2006 a Judecătoriei Craiova, în contradictoriu cu intimata pârâtă şi autoritatea tutelară din cadrul Consiliului Local Craiova, obligându-l pe acesta la cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reţinut, pentru a se pronunţa astfel, că prima instanţă în raport de dispoziţiile art. 42 codul familiei a apreciat corect că este în interesul minorului ca acesta să rămână în îngrijirea mamei sale. S-a reţinut de asemenea că ambele părţi au culpă în desfacerea căsătoriei, dar pârâta oferă condiţii materiale  şi morale corespunzătoare pentru creşterea şi educarea copilului , alături de mamă, copilul putând avea o evoluţie corespunzătoare.

Susţinerea apelantului în sensul că minorul este la o vârstă la care are mai multă nevoie de tată, acesta având rolul de model pentru copil, nu poate fi reţinută faţă de faptul că apelantul a avut, în general, o conduită necorespunzătoare  obişnuind să o lovească pe pârâtă, menţinând permanent o stare de tensiune în domiciliu.

De asemenea, încredinţarea minorului către mamă, deşi presupune schimbarea mediului în care s-a obişnuit minorul, nu va avea consecinţe dăunătoare asupra dezvoltării viitoare a acestuia, având în vedere vârsta copilului care presupune o adaptabilitate mai mare faţă de schimbările de mediu ce pot avea loc, în condiţiile în care, aşa cum s-a constatat, acesta are rezultate bune la învăţătură, promovând examenul de capacitate ceea ce denotă o capacitate mare de cunoaştere şi reprezentare a realităţilor sub toate aspectele.

Astfel, tribunalul a constatat că nu au fost încălcate dispoziţiile legale la pronunţarea sentinţei atacate, prima instanţă făcând o interpretare corectă a probelor administrate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N.D. considerând decizia instanţei de apel nelegală şi netemeinică.

În motivele de recurs se arată că la încredinţarea minorului trebuie avut în vedere interesul minorului, condiţie esenţială rezultată din enunţarea principiului cuprins în art. 42 codul familiei.

Instanţa de apel şi-a motivat hotărârea chiar în ceea ce priveşte măsură încredinţării minorului, în principal, pe ideea de culpă comună a soţilor, reţinând un motiv care a stat la baza desfacerii căsătoriei şi care priveşte raporturile dintre soţi şi nu raporturile dintre părinte şi minor.

Prin probatoriul administrat a dovedit că între el şi minor a existat o relaţie de afecţiune reciprocă, o bună comunicare şi coabitare, însă instanţa nu a ţinut cont de aceste aspecte, desconsiderând, practic,  interesul minorului şi bazându-şi motivarea pe argumente străine de natura pricinii sau care ţin, exclusiv, de raporturile dintre soţi.

S-a reţinut eronat că ambele părţi ar oferi condiţii materiale corespunzătoare pentru creşterea şi educarea minorului, deoarece intimata are venituri în cuantum de 850 RON aşa cum reiese din declaraţia sa dată cu prilejul anchetei sociale şi are obligaţia de a plăti o rată lunară de rambursare credit către BCR de 229,12 EURO.

Hotărârea atacată este astfel dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât nu sunt respectate dispoziţiile art. 42 codul familiei privind interesul minorului.

El a demonstrat că asigură minorului condiţii optime pentru creştere, are o relaţie mai bună cu acesta decât mama lui, iar ulterior despărţirii în fapt, el este acela care l-a îngrijit pe copil şi i-a asigurat cele necesare, minorul locuind din totdeauna la domiciliul său.

Mama minorului nu şi-a manifestat dorinţa de la despărţirea în fapt şi până în prezent ca minorul să locuiască cu ea, recunoscând această stare de fapt şi fiind de acord cu aceste împrejurări conform declaraţiei date la 14 sept. 2006.

Depune la dosar înscris sub semnătură privată intitulat „declaraţie” din 14 sept. 2006, 3 declaraţii extrajudiciare, foaia matricolă pentru clasele I-VIII a minorului, înscrisul privind obligaţia bancară a intimatei, împuternicire avocaţială.

În şedinţa publică de la 9 mai 2007 instanţa din oficiu în raport de dispoziţiile art. 24 din legea 272/2004 a pus în discuţie necesitatea audierii minorului, a cărui opinie a fost consemnată în procesul verbal din 17 mai 2007.

În şedinţa publică de la 30 mai 2007 intimata prin apărător, a solicitat instanţei emiterea  unei adrese către Colegiul Naţional „Carol I” pentru a înainta foaia matricolă a minorului în anul şcolar 2006 – 2007, întrucât demersurile efectuate personal de către ea nu au primit răspuns.

Instanţa de recurs a respins solicitarea intimatei întrucât în raport de dispoziţiile art. 305 cod procedură civilă care reglementează admisibilitatea probei cu înscrisuri în recurs. Părţile sunt acelea care trebuie să procure aceste înscrisuri şi numai în cazul imposibilităţii de a intra în posesia anumitor înscrisuri se apelează la intervenţia instanţei, însă pentru aceasta partea trebuie să demonstreze că a făcut demersurile corespunzătoare.

Înainte de a trece la examinarea recursului se impune a se face următoarea precizare.

Critica recurentului referitoare la modul de soluţionare a cererii privind încredinţarea minorului este o critică de nelegalitate întrucât vizează modul de aplicare şi interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 42 cod fam. şi nu este o critică de netemeinicie.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat pentru următoarele considerente:

Legea 272/2004 a instituit un principiu de natură a garanta respectarea drepturilor copilului respectiv cel al interesului superior al copilului, principiu ce este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor acestuia, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora copilul le poate fi dat în plasament (art. 2 din lege).

Părinţii au obligaţia să asigure copilului condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, iar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului.

În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească hotărăşte potrivit interesului superior al copilului (art. 31. 32 din aceeaşi lege.)

Principiul interesului superior al copilului este instituit şi de dispoziţiile art. 42 codul familiei potrivit cărora, instanţa va hotărî odată cu pronunţarea divorţului căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori, ascultând părinţii şi autoritatea tutelară şi ţinând seama de interesele copiilor.

Dincolo de condiţiile materiale şi morale oferite de părinţi pentru creşterea şi educarea copiilor, nu trebuie neglijată opinia acestora exprimată  în conformitate cu dispoziţiile art.  24 din Legea 272/2004.

Dreptul de a fi ascultat prevăzut de aceste dispoziţii, conferă acestora posibilitatea de a cere şi a primi informaţii, de a fi consultaţi, de a-şi exprima opinia, de a fi informaţi asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia lor dacă este respectată, opinia copiilor putând fi luată în considerare şi i se poate acorda importanţa cuvenită în raport cu vârsta şi gradul de maturitate.

Curtea constată în cauza de faţă, că nu se poate imputa vreunuia dintre părinţi  că nu ar putea asigura şi garanta pe viitor condiţii adecvate unei creşteri şi educări corespunzătoare a minorului însă, ţinând seama de principiul enunţat mai sus, determinantă pentru soluţionarea cererii privind încredinţarea minorului este chiar opinia acestuia, exprimată în Camera de Consiliu în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Legea 272/2004.

Opinia minorului, care are vârsta de 16 ani, nu poate fi neglijată şi trebuie luată în considerare, acesta având gradul de maturitate necesară pentru a-şi da seama de consecinţele opiniei sale referitoare la încredinţarea spre creştere şi educare tatălui.

Împrejurarea că minorul a rămas să locuiască împreună cu tatăl păstrând legătura cu mama şi făcându-i vizite odată sau de 2 ori pe săptămână demonstrează că minorul este ataşat mai mult  de părintele cu care doreşte să rămână, este obişnuit cu mediul familial în care a rămas de la despărţirea în fapt a părinţilor săi, că acest părinte s-a ocupat şi se preocupă corespunzător de creşterea şi educarea sa în acelaşi timp menţinând în mod natural legătura cu mama sa.

Fără a se putea reţine că o schimbare a mediului familial ar avea consecinţe negative asupra dezvoltării sale ulterioare, la dosar neexistând astfel de indicii, Curtea apreciază că este în interesul superior al copilului ca el să rămână în continuare în acelaşi mediul familial, unde simte că i se oferă ajutor, sprijin şi înţelegere, mediu în care primit o educaţie  adecvată vârstei , unde îi este asigurată şi în continuare o creştere  şi o dezvoltare corespunzătoare.,

Sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că instanţa de apel şi implicit cea de fond au făcut o greşită interpretare şi aplicare  a dispoziţiilor art. 42 cod fam. şi a celor din Legea 272/2004 menţionate mai sus, neacordând importanţa cuvenită opiniei minorului admiţând recursul şi reformând cele două hotărâri în sensul arătat cu obligarea pârâtei la pensie de întreţinere în cuantum de 200 lei lunar începând cu data de 24 mai 2006 când reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere şi până la intervenirea unei cauze legale sau de încetare a obligaţiei.

Domenii speta

Spete similare