Executare Silită

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V- A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 10.02.2017

Tribunalul constituit din :

Preşedinte: ***

Judecător: ***

Grefier: ***

Pe rol soluţionarea apelului civil declarat de apelanţii-reclamanţi ***  împotriva Sentinţei civile nr.  *** , pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.  *** , în contradictoriu cu intimata-pârâtă *** , având ca obiect „contestaţie la executare”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata-pârâtă prin avocat care depune împuternicire avocaţială la dosar, lipsind apelanţii-reclamanţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei obiectul dosarului, stadiul procesual şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat si probe de administrat, instanţa acordă cuvântul asupra apelului.

Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită tribunalului să respingă apelul ca nefondat pentru toate considerente expuse în întâmpinare. Arată că titlul executoriu pus în executare în prezenta procedură contestată este sentinţa pronunţată de Judecătoria Alexandria, o sentinţă rămasă definitivă. Această instanţă a admis contestaţia la executare formulată şi a dispus restituirea sumei plătite prin ordin de plată, tocmai în considerarea operării cesiunii. Mai arată că apelanta afirmă faptul că a executat hotărârea judecătorească reprezentând titlul executoriu însă nu prin efectuarea compensaţiilor şi restituirea sumelor, ci a considerat că nu mai trebuie să opereze cesiunea. Fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art.394 NCPC, tribunalul constată închise dezbaterile şi reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea,

DISPUNE :

Amână pronunţarea la data de 17.02.2017.

Dată în şedinţă publică azi, 10.02.2017.

Preşedinte Judecător Grefier

*** *** ***

Dosar nr.  ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V- A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 17.02.2017

Tribunalul constituit din :

Preşedinte:  ***

Judecător:  ***

Grefier:  ***

Pe rol soluţionarea apelului civil declarat de apelanţii-reclamanţi ***  împotriva Sentinţei civile nr.  *** , pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.  *** , în contradictoriu cu intimata-pârâtă *** , având ca obiect „contestaţie la executare”.

Dezbaterile în fond şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 10.02.2017 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 17.02.2017 când a hotărât:

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea,

DISPUNE :

Amână pronunţarea la data de 24.02.2017.

Dată în şedinţă publică azi, 17.02.2017.

Preşedinte Judecător Grefier

*** *** ***

Dosar nr.  ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V- A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 24.02.2017

Tribunalul constituit din :

Preşedinte:  ***

Judecător:  ***

Grefier:  ***

Pe rol soluţionarea apelului civil declarat de apelanţii-reclamanţi ***  împotriva Sentinţei civile nr.  *** , pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.  *** , în contradictoriu cu intimata-pârâtă *** , având ca obiect „contestaţie la executare”.

Dezbaterile în fond şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 10.02.2017 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 17.02.2017 şi la data de 24.02.2017 când a hotărât:

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea,

DISPUNE :

Amână pronunţarea la data de 03.03.2017.

Dată în şedinţă publică azi, 24.02.2017.

Preşedinte Judecător Grefier

*** *** ***

Dosar nr.  ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V- A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 03.03.2017

Tribunalul constituit din :

Preşedinte:  ***

Judecător:  ***

Grefier:  ***

Pe rol soluţionarea apelului civil declarat de apelanţii-reclamanţi ***  împotriva Sentinţei civile nr.  *** , pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.  *** , în contradictoriu cu intimata-pârâtă *** , având ca obiect „contestaţie la executare”.

Dezbaterile în fond şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 10.02.2017 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 17.02.2017, la data de 24.02.2017 şi la data de 03.03.2017 când a hotărât:

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea,

DISPUNE :

Amână pronunţarea la data de 10.03.2017.

Dată în şedinţă publică azi, 03.03.2017.

Preşedinte Judecător Grefier

*** *** ***

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2017:***

Dosar nr.  ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V- A CIVILĂ

Decizia civilă nr. ***A

Şedinţa publică din data de 10.03.2017

Tribunalul constituit din :

Preşedinte:  ***

Judecător:  ***

Grefier:  ***

Pe rol soluţionarea apelului civil declarat de apelanţii-reclamanţi ***  împotriva Sentinţei civile nr.  *** , pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.  *** , în contradictoriu cu intimata-pârâtă *** , având ca obiect „contestaţie la executare”.

Dezbaterile în fond şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 10.02.2017 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 17.02.2017, la data de 24.02.2017, la data de 03.03.2017 şi la data de 10.03.2017 când a hotărât:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, sub nr.  *** , contestatoarea  *** , în contradictoriu cu intimata  ***  a formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite împotriva executării silite pornite de către  *** , în dosarul de executare nr.  *** , respectiv sentința civilă nr.  *** pronunțată de Judecătoria Alexandria, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.  *** a Tribunalului Teleorman.

În motivare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr.  *** instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin întoarcerea executării silite şi obligarea  *** să restituie contestatoarei  *** , suma de 2.546.011 lei achitată cu ordinul de plată ***/15.03.2012. La data de 13.01.2015 contestatoarea a primit somaţia de plată nr. ***/2014, însoţită de înştiinţarea privind măsura popririi, prin care a fost somată să achite în termenul legal suma de 2.546.011 lei şi cheltuielile de executare, în sumă de 30.960 lei. Contestatoarea a arătat că, la data de 13.02.2013 a pus deja în aplicare dispozitivul sentinţei civile nr.  *** pronunțată de Judecătoria Alexandria, criticând demararea procedurii de executare silită.

De asemenea, contestatoarea a învederat că referitor la restabilirea situaţiei anterioare, serviciile de specialitate din cadrul instituţiei au întocmit referatul nr. ***/30.01.2013 prin intermediul căruia s-au propus şi efectuat operaţiunile de repunere prin borderou de debitare pe suprasolvire a ordinului de plată nr. ***//15.03.2012 şi compensare.

Totodată, contestatoarea a arătat că în privința restituirii sumei de 2.546.011 lei, intimata  *** , prin cererea nr. ***//22.01.2013 înregistrată la sediul ***/ sub nr. ***//24.01.2013, a renunțat la restituirea sumei de 2.546.011 lei, solicitând în mod expres compensarea cu obligațiile existente și cu cele viitoare care provin din declarațiile fiscale periodice depuse pe propria răspundere, iar ca urmare a aprobării referatului nr. ***//30.01.2013 de către conducătorul direcției, serviciul de specialitate a întocmit deciziile privind compensarea obligaţiilor fiscale din ordinul nr. ***//15.03.2012. Deciziile de compensare au fost operate de Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică şi evidenţiate în fişa de plătitor a intimatei, astfel suma de 1.419.422 lei s-a compensat în baza deciziilor, reprezentând alte obligaţii decât T.V.A, iar cu diferenţa de 1.126.589 lei s-au stins obligaţii din cadrul aceluiaşi impozit, respectiv T.V.A., la scadenţele următoare.

Ca un argument suplimentar, contestatoarea a arătat că sentinţa civilă nr.  ***  a fost adusă la îndeplinire încă din 27.02.2013, dată la care s-a emis certificatul de atestare fiscală, prin care se evidenţiază faptul că sumele solicitate a fi restituite sunt în sumă de 0 lei.

Contestatorul a susţinut că în mod nelegal şi netemeinic executorul judecătoresc a demarat executarea silită, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a se admite cererea de suspendare a executării silite, întrucât există un caz bine justificat şi că aceasta se impune dată fiind iminenţa producerii unui prejudiciu.

De asemenea, în contextul îndeplinirii de bunăvoie a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. ***/***/, contestatoarea învederează instanţei că se impune suspendarea provizorie a executării silite în scopul evitării producerii de grave prejudicii bugetului de stat.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 622 alin. 2,  art. 711 şi următoarele din C. proc. civ.

La termenul şedinţei publice din data de 11.01.2016 instanţa a constatat transmiterea calităţii procesuale active în persoana  *** .

Prin sentinţa civilă nr.  *** , instanţa de fond a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect şi a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii experţi).

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Pentru a clarifica situaţia de fapt în analiza prezentei cereri de chemare în judecată, a considerat necesar, cu prioritate, a se analiza istoricul raporturilor juridice şi a litigiilor dintre cele două părţi.

Astfel, instanţa reţine în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei şi făcând aplicarea puterii de lucru judecat a considerentelor Sentinţei civile nr.  *** pronunţată de Judecătoria Alexandria definitivă prin Decizia civilă nr.  *** a Tribunalului Teleorman (filele 62-76 vol. I) că pentru intimata  *** s-a stabilit de către contestatoarea *** la nivelul lunilor decembrie 2011, ianuarie 2012 obligaţii fiscale în sumă totală de 2546011 lei.

În acelaşi timp, instanţa constată că societatea intimată  *** avea o datorie în cuantum de 2600000 lei de recuperat de la S.C.  ***  S.A. La rândul său, această societate a beneficiat de emiterea de către ANAF – DGAMC la data de 25.01.2012 a Deciziei de rambursare a TVA pentru suma de 5484553 lei. În baza acordului părţilor, s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă având ca părţi, cedent – S.C. *** S.A., cesionar intimata  *** şi, respectiv, debitor cedat contestatoarea – ANAF în ceea ce priveşte suma de 2600000 lei (cuprinsă în decizia de rambursare TVA, în care contestatoarea îşi recunoştea calitatea de debitor). 

Cu acest drept dobândit,  *** a solicitat contestatoarei să se constate compensate datoriile sale constând în obligaţii fiscale prin cererea nr. ***/26.01.2012, fiind notificată şi cesiunea de creanţă (paragrafele 4, 7, 8 fila 2 a sentinţei civile menţionate).

Instanţa de fond a stabilit că în mod nelegal DGAMC nu a luat act de această compensare ci, din contră, a executat silit debitoarea sa pentru suma de 2546011 lei, care a fost şi achitată prin Ordinul de plată nr. ***/15.03.2012. S-a reţinut că debitele respective s-au stins (paragraful 7 de la fila 3 a hotărârii judecătoreşti). Prin urmare, s-a hotărât anularea titlului executoriu nr. ***/14.03.2012, anularea somaţiei emise în baza acestuia, dar şi restituirea sumei de 2546011 lei achitată prin OP nr. ***/15.03.2012.

Prin Decizia nr.  *** s-a menţinut decizia atacată, având drept considerente operarea acelei compensări (urmare a cesiunii de creanţă) în pofida contraargumentelor constând în aceea că Decizia de rambursare TVA (creanţa cedată de S.C. *** S.A.) a fost întreruptă în urma efectuării unei inspecţii fiscale ce a încadrat-o la risc fiscal mare. Tribunalul a reţinut că aceste motive nu influenţează cesiunea dreptului de rambursare TVA şi compensarea datoriilor între *** şi S.C. *** S.A., întrucât deciziile de rambursare, acte administrative fiscale, asimilate deciziilor fiscale, pot fi anulate numai în condiţiile Codului de procedură fiscală, nefiind probate astfel de decizii (paragraful 8-10 de la fila 8 a deciziei civile).

Obţinând acest titlu executoriu, intimata a formulat prin adresa nr. ***/24.01.2013 cerere de compensare a creanţei datorate în cuantum de 2546011 lei cu datoriile existente la data depunerii acelei cereri şi compensarea sumei de 53989 lei, diferenţa până la suma de 2600000, suma pentru care a solicitat iniţial compensarea cu adresa ***/26.01.2012, cu datoriile prezente şi/sau viitoare, în caz contrar menţionând ca va apela la executarea silită (filele 12 ,13 vol. I).

Cu toate acestea, ANAF a emis Referatul nr. ***/30.01.2013, prin care s-a stabilit că se impune efectuarea în evidenţa fiscală a operaţiunilor constând în: operarea de Serviciul executare silită în modulul SASE declaraţiile din 25.01.2012 şi din 27.02.2012 pentru sumele de 2546011 lei, şi de către Serviciul evidenţă analitică pe plătitor, restituiri, compensări 2, repunerea pe borderou de debitare prin suprasolvire ordinul de plată nr.  *** /15.03.2012, urmând a efectua compensarea. S-a întocmit, astfel, de către Compartimentul evidenţă analitică pe plătitor, restituiri, compensări 2 Borderoul de adăugare a obligaţiilor fiscale din data de 30.01.2013 cu titlu de debit suma de 2546011 pentru cele două decizii din lunile decembrie 2011 şi ianuarie 2012 şi cu categoria suprasolvire a sumei de 2546011 lei în baza hotărârii judecătoreşti titlu executoriu.

Aşadar, contestatoarea o dată a constatat că există încă acea datorie considerată stinsă prin Sentinţa civilă nr.  *** pronunţată de Judecătoria Alexandria definitivă prin Decizia civilă nr.  *** a Tribunalului Teleorman, dar, în acelaşi timp, a constatat că suma achitată prin OP nr.  ***  era nedatorată.

Aceste aspecte au fost şi recunoscute de către contestatoare, însă, condiţionat (invocând raporturi juridice distincte). Instanţa va reţine strict situaţia de fapt recunoscută de către contestatoare, urmând a da interpretarea juridică a faptelor în urma stabilirii dreptului aplicabil.

Astfel, DGAMC (filele 90-95 vol .IV) a recunoscut că în fişa sintetică totală a  *** a inserat la poziţia 78 Decontul de TVA aferent lunii decembrie 2011 cu TVA de plătit în cuantum de 2234646 lei şi că la poziţia 80 apare Decontul de TVA aferent lunii ianuarie 2012 pentru suma de 308395 lei. Susţine contestatoarea la întrebările 6-11 că au fost compensate aceste sume prin menţionarea hotărârii judecătoreşti.

Pe de altă parte, prin răspunsurile la întrebările 12, 13 şi 21 din interogatoriu, contestatoarea afirmă că operaţiunea de compensare în sumă totală de 260000 lei nu s-a efectuat niciodată, întrucât societatea cu care  *** a încheiat contractul de cesiune nu a mai înregistrat sume de restituit în urma inspecţiei fiscale. Afirmă şi că în condiţiile în care nu s-a efectuat cesiunea de creanţă cu S.C.  *** S.A. intimata  *** mai avea datorii la stat, întrucât bugetul general consolidat nu a încasat niciodată suma şi, mai mult, la întrebarea dacă recunoaşte că, de fapt, cu suprasolvirea în cuantum de 2546011 lei operată în fişa sintetică totală la 30.01.2013 a stins, de fapt, debitul în aceeaşi sumă creat în aceeaşi zi prin dublarea sumelor datorate de intimată cu titlul de TVA scadente la 25.01.2012 şi 25.02.2012, contestatoarea a răspuns că nu, ci datorită faptului că suma nu a fost încasată, suma de 2546011 lei, operată în fişa sintetică pe plătitor pe coloana încasări (cu menţiunea suprasolvire) în baza referatului nr. ***/30.01.2013 s-a efectuat pentru punerea în aplicare a dispozitivului Sentinţei civile nr. ***/15.12.2012 pronunţate de Judecătoria Alexandria, a stins obligaţiile prezente şi viitoare, conform deciziilor de compensare menţionate la răspunsul nr. 2. Prin aceste înregistrări, a susţinut contestatoarea, s-a asigurat reflectarea reală şi fidelă a situaţiei fiscale a societăţii, în caz contrar, ar fi fost păgubit bugetul general consolidat. Contestatoarea a sfârşit prin a răspunde la întrebările 25 şi 26 cu menţiunile că punerea în executare a dispozitivului sentinţei civile a impus intimatei să efectueze înregistrările corespunzătoare în evidenţa fiscală, dar fără a denatura obligaţiile fiscale ale societăţii şi fără a păgubi bugetul general consolidat datorită faptului că suma nu a fost achitată la bugetul general consolidat. A adăugat contestatoarea că în baza OG nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 suma de 2546011 lei, suma înscrisă în evidenţa specială datorată la bugetul general consolidat a fost compensată cu obligaţiile Consiliului Judeţean Teleorman, conform legii şi nu a fost achitată de către societate. 

Cu toate acestea, la data de 13.10.2014 s-a emis Decizia nr. ***  referitoare la obligaţii de plată accesorii, care a stabilit conform anexei că societatea datorează accesorii în baza Declaraţiei (de fapt, referatului) nr. ***/30.01.2013 (filele 137, 138 vol. I), dar contestatoarea a şi emis Titlul executoriu nr. ***/05.11.2014 care a cuprins obligaţiile constând în plata taxei pe valoare adăugată în baza Deciziei nr. ***/30.02.2013, suma de 2237616 lei datorată din 25.01.2012 şi suma de 308395 datorată din 25.02.2012 (fila 139 vol. I), emiţându-se şi Titlul executoriu nr. *** din 04.12.2014 privind obligaţiile accesorii descrise în Decizia nr. *** /13.10.2014 (fila 143), pentru fiecare din aceste titluri executorii fiscale fiind emise somaţiile aferente.

În vederea stingerii debitului menţionat cu titlul de suprasolvire, contestatoarea a susţinut că a emis un număr de decizii de compensare pentru suma de 1419455 lei pentru alte obligaţii decât TVA şi pentru suma de 1126589 lei a avut loc autocompensarea pentru TVA, nefiind nevoie de decizii de compensare (filele 14-40 vol. I). A susţinut şi că dovada efectuării compensărilor o reprezintă suma consemnată în Certificatul de atestare fiscală nr. *** /27.02.2013 (fila 41), potrivit căruia suma datorată de către societate la acea dată este 0. Aceste concluzii care aparţin şi raportului de expertiză întocmit sunt corecte în mod formal, în analiza actelor juridice unilaterale emise de către contestatoare. Aceste concluzii, însă, nu au ţinut cont în niciunul din rapoartele întocmite în cauză de faptul că operaţiunea fiscală trecută în Referatul nr. *** /30.01.2013 nu respecta hotărârea judecătorească în întregul ei, atât considerentele, câr şi dispozitivul său.

Pentru clarificarea situaţiei de fapt susţinute de contestatoare, aceasta a emis cu nr. ***/20.04.2015 către intimată o adresă (filele 170-172 vol. I), prin care a comunicat faptul că pentru S.C.  *** S.A. s-a deschis procedura insolvenţei, iar Decontul de TVA cu sumă negativă cu opţiune de rambursare aferent lunii decembrie 2011, în baza căruia a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă a dreptului de rambursare TVA nr. ***//25.01.2012 cu  *** în calitate de cesionar, pentru suma de 2600000 a fost încadrat în categoria de risc mare. Pe de altă parte, a menţionat că suma admisă la rambursare a compensat parţial obligaţiile restante ale S.C.  *** S.S.A şi nu s-a putut da curs compensării sumelor din contractul de cesiune menţionat. A mai adăugat contestatoarea că în opinia sa nu s-au efectuat operaţiunile de compensare în baza contractului de cesiune, dar şi că obligaţia de plată la TVA în sumă de 2546011 (obligaţie declarată de societate şi necompensată),  înregistrată în evidenţa fiscală pe bază de borderou, document intern, a fost transferată într-o evidenţă specială pentru a nu se stinge cu plata pentru care urma să se efectueze restituirea (conform dispozitivului sentinţei) cât şi cu plăţile aferente obligaţiilor viitoare, până la recuperarea ei de la S.C.  *** S.A. care nu se mai afla în administrarea DGAMC cu începere de la data de 01.01.2013. A mai  invocat că s-a virat suma de 2595009  lei TVA de plată de la Consiliul Judeţean Teleorman, astfel încât s-au emis deciziile de compensare nr. ***//30.10.2014 şi ***//30.10.2014 pentru suma de 2546011 lei din evidenţele speciale, 7236 lei accesorii şi 41762 lei alte obligaţii.

Văzând situaţia de fapt existentă şi considerând că ANAF a acţionat cu rea-credinţă, la data de 15.10.2014, intimata  ***  a formulat cerere de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţei civile nr.  *** pronunţată de Judecătoria Alexandria definitivă prin Decizia civilă nr.  *** a Tribunalului Teleorman împotriva debitoare ANAF – DGAMC (fila 191 vol. I), context în care s-a formulat contestaţia la executare silită din prezenta cauză.

În drept, instanţa reţine că potrivit disp. art. 166 C.proc.civ. de la 1965, aplicabil la momentul pronunţării Sentinţei civile nr.  *** pronunţată de Judecătoria Alexandria definitivă prin Decizia civilă nr.  *** a Tribunalului Teleorman, s-a prevăzut efectul de putere de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti. Potrivit doctrinei unanime în materie, aspect consacrat şi prin disp. art. 430 alin. (2) C.proc.civ. actual, autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Aşadar, faţă de considerentele Sentinţei civile nr.  *** pronunţată de Judecătoria Alexandria definitivă prin Decizia civilă nr.  *** a Tribunalului Teleorman, instanţa reţine că în mod irefutabil şi în mod contrar apărărilor contestatoarei, obligaţiile fiscale în sumă totală de 2546011 lei de la nivelul lunilor decembrie 2011, ianuarie 2012 în baza deciziilor din datele de 25.01.2012 şi 25.02.2012 au fost stinse prin plată, în urma compensării obligaţiilor prin creanţa cedată de către S.C. *** S.A. prin contractul de cesiune de creanţă a TVA-ului rambursabil de la ANAF. Instanţa constată că apărarea contestatoarei în sensul că acest contract de cesiune de creanţă a fost anulat printr-o decizie judecătorească ulterioară este neîntemeiată, atâta timp cât sentinţa civilă arătată mai sus nu a fost schimbată, aceasta bucurându-se de autoritatea de lucru judecat. În vederea respectării securităţii raporturilor juridice, instanţa constată că se impune aplicarea acestei prezumţii irefragabile a celor constatate prin sentinţa civilă şi că, astfel, este imperios necesar a fi analizate raporturile juridice dintre părţi prin aplicarea dispoziţiilor legale la starea de fapt reţinută mai sus.

Aşadar, analizând modul în care contestatoarea a înţeles să pună în executare titlul executoriu prin compensaţie, instanţa reţine că aceasta, în fapt, nu a avut loc.

Conform disp. art. 1617 alin. (1) C.civ. compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură. Potrivit alin. (3) , însă, oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres sau tacit, la compensaţie.

Deşi s-au emis deciziile de compensare a debitelor (filele 14-40), instanţa reţine că acestea nu au semnificaţia juridică de compensaţie. Cu privire la caracterul actelor juridice constând în decizii de compensare şi depuse la filele 14-40, instanţa reţine că acestea au fost emise nu în atribuţiile intimatei de putere publică, ci au fost emise în contextul punerii în executare a unei sentinţe civile, în mod voluntar, prin învoiala părţilor, că astfel este vorba despre un raport juridic de drept privat dintre părţi.

Din materialul probator rezultă că prin emiterea deciziei nr. ***/30.01.2012, contestatoarea a arătat că nu doreşte o compensaţie, ci în mod fictiv a considerat stinse debitele care au fost descrise şi în expertize ca fiind stinse. Astfel, ANAF a considerat că plata efectuată prin OP nr.  ***  nu a fost o plată nedatorată şi a lăsat ca suma de 2546011 lei să figureze latent în pasivul patrimonial al intimatei, astfel încât orice stingere a debitelor cu titlu de obligaţii fiscale din pasivul acesteia era fictivă. Practic, contestatoarea a înlăturat cele reţinute de instanţele de judecată cu privire la stingerea debitului de 2546011 lei (şi a diferenţei până la 2600000 lei transmisă prin contractul de cesiune de creanţă) şi a menţinut datoria aceasta într-o evidenţă specială. Mai mult, aceasta a şi început executarea silită pentru aceste sume la data de 05.11.2014 şi 04.12.2014 (filele 137-146 vol. I).  Toate acestea, în contra susţinerii, de altfel, nedovedite, a contestatoarei că pentru aceste debite din evidenţele fiscale s-au emis deciziile de compensare nr. ***/30.10.2014 şi ***/30.10.2014. Aşadar, instanţa reţine că, deşi compensaţia operează de drept şi chiar şi creditoarea-intimată a solicitat aceasta, totuşi, debitoarea a renunţat în mod tacit la acest mod de stingere a obligaţiei de restituire a sumei achitate în mod nedatorat de intimată.

Aşadar, operaţiunea juridică de compensaţie nu a operat la momentul începerii executării silite de către intimată, data de 15.10.2014, întrucât debitoarea – contestatoare nu a pus în aplicare întocmai hotărârea judecătorească. De asemenea, instanţa reţine că la momentul începerii executării silite prin sesizarea  *** , creditoarea intimată a arătat că nu mai înţelege să accepte ca mod de stingere a creanţei sale compensaţia, motiv pentru care, reţine instanţa, contestatoarea datorează debitul prevăzut în dispozitivul sentinţei civile (care se bazează pe considerentele sentinţei civile – şi anume stingerea acelui debit prin compensare) şi este legal şi temeinic ca partea intimată să execute silit creanţa în cuantum de 2546011 lei, situaţia juridică privind obligaţiile fiscale a intimatei, în rest, fiind în continuarea cea de la momentul anterior cererii de compensaţie (24.01.2013).

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanţa, faţă de hotărârea pronunţată la acest moment, constată că suspendarea executării silite până la soluţionarea cauzei a rămas fără obiect.

În baza art. 453 C.proc.civ., constatându-se culpa procesuală a contestatoarei, parte căzută în pretenţii, raportat la soluţia de respingere a cererii sale, se constată îndreptăţirea intimatei la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate cu plata onorariilor de experţi, astfel cum au fost pretinse, totalizând un cuantum de 2000 lei, astfel cum rezultă din chitanţele depuse la filele 211 vol I, 184 vol. IV şi 33 vol. V.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  contestatoarea *** solicitând admiterea apelului formulat, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei civile nr  *** , pronunţata de Judecătoria Sectorului 5, în dosarul mai sus menţionat şi anularea actelor de executare ca netemeinice şi nelegale.

Învederează ca in temeiul art. 13A1 alin. 1 din HG nr. 816/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, in subordinea Agenţiei se organizează şi funcţionează  *** , instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuţiilor şi a activităţii corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenţiei.

 Instanţa de judecata a soluţionat in mod eronat contestaţia, si, deşi a depus probe in susţinerea acesteia, nu a analizat toate probele depuse la dosar.

 Dispozitivul sentinţei civile nr. *** /15.07.2012, ce reprezintă titlul executoriu si in temeiul căruia a fost demarata procedura executării silite a fost pus in aplicare, întocmai respectiv :a) au fost anulate formele de executare silita, somaţia si titlul executoriu indicat in hotărârea judecătoreasca; b) s-a restabilit situaţia anterioara si dreptul la restituire la nivelul sumei de 2.546.11 lei, achitata cu ordinul de plata nr.  *** /15.03.2012, așa cum a fost menţionat si in hotărârea judecătoreasca, irevocabila;

Referitor la restabilirea situaţiei anterioare, serviciile de specialitate din cadrul instituţiei (Serviciul executare silita si Serviciul evidenta analitica pe plătitor) la solicitarea din data de 22.01.2013 a  *** , au întocmit Referatul nr. ***/30.01.2013 prin intermediul căruia au efectuat operaţiunea de compensare. Aşadar este evident faptul ca suma de 2.547.011 lei a fost compensata la solicitarea debitoarei, conform înscrisurilor existente la dosarAstfel, scopul întocmirii Referatului cu nr ***/30.01.2013 a fost acela de a restabili situaţia anterioara.

Instanţa de judecată a ignorat acest lucru ceea ce a dus la convingerea eronata a instanţei de judecată ca D.G.A.M.C. nu a ar fi pus în executare decizia civila ***/21.12.2012.

In ceea ce priveşte restituirea sumei de 2.546.011 lei,  *** , prin cererea nr. ***/22.01.2013 înregistrata la sediul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. ***/24.01.2013, a renunţat la restituirea sumei de 2.546.011 lei, solicitând in mod expres compensarea cu obligaţiile existente la data formulării cererii si cu cele, care provin din declaraţiile fiscale periodice depuse de societate pe propria răspundere, in conformitate cu prevederile art. 81 din O.G. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata.

Astfel, obligaţiile fiscale in suma de 2.546.011 lei au stins T.V.A. si s-a realizat prin operaţiunea denumita autocompensare în această din urma situaţie nefiind necesara întocmirea deciziilor de compensare.

In susţinerea celor de mai sus si pentru a proba cele afirmate, respectiv faptul ca, dispozitivul sentinţei civile ce reprezintă titlul executoriu in temeiul căruia a fost demarata executarea silita, a fost dus la îndeplinire in totalitate si întocmai, depune si certificatul de atestare fiscala eliberat creditorului  *** , la data de 27.02.2013 precum si certificatul de atestare fiscala eliberat la data de 01.04.2013.

Fata de considerentele învederate mai sus, nu se poate trage decât o singura concluzie si anume ca, executarea silita demarata de către Biroul de Executori Judecătoresc la solicitarea creditorului  *** , in baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civila nr.  *** /15.06.2012, pronunţata de Judecătoria Alexandria, este nelegala şi abuziva.

La momentul emiterii actelor de executare, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, procedase la anularea actelor de executare menţionate in cuprinsul titlului executoriu; restabilirea situaţiei anterioare; restituirea sumei de 2.546.011 lei achitata cu ordinul de plata nr.  *** /15.03.2012.

Totodata, arata ca, potrivit dreptului comun in materia executării silite, respectiv art. 622 alin.2 C.P.C., doar in cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita. Ori, in speţa de fata institutia a pus in aplicare sentinta civila nr.  *** pronunţata de Judecătoria Alexandria, de bunăvoie.

Instanţa de judecată a fost în eroare atunci când a apreciat ca intre cedentul SC  *** SA şi cesionarul intimat  *** SA a avut loc un contract de cesiune în ceea ce priveşte suma de 2.600.000 lei.

Astfel, instanţa considera ca prin acest contract de cesiune s-a efectuat si compensarea sumei de 2.546.011 lei, iar suma înscrisa în dispozitivul sentinţei apelate, suma considerata datorata de către ANAF-DGAMC societăţii  *** SA nu ar fi fost restituita şi astfel nu s-ar fi respectat dispozitivul sentinţei.

În realitate, contractul de cesiune nu si-a produs efectele pe de o parte datorită faptului ca acesta a fost încheiat la data de 25.01.2012, după ce SC  *** SA intrase în procedura de insolventa şi nu mai putea încheia acte juridice în nume propriu şi doar prin administrator judiciar, iar pe de alta parte, prin intrarea insolventa, SC  *** SA a fost încadrata în grad de risc mare, organul fiscal nemaiputand efectua niciun fel de operaţiune fiscala, conform OPANAF nr.263/22.02.2010 astfel încât contractul de cesiune încheiat intre părţi, nu si-a mai produs efectele.

Pe de alta parte prin sentinţa nr. ***/07.04.2016 pronunţata în Dosarul nr. *** de către Tribunalul Bucureşti, judecătorul sindic a constatat nulitatea acestui contract de cesiune, apreciind in mod corect ca toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de către debitor după data deschiderii procedurii sunt nule. Astfel instanţa de judecată a reţinut ca în cauza, contractul nu poate fi asimilat unei operaţiuni curente şi astfel, pentru a opera cesiunea, aceasta trebuia efectuata numai sub supravegherea administratorului judiciar şi toate operaţiunile trebuie supuse aprobării Comitetului creditorilor. În lipsa acordului şi aprobării administratorului judiciar, cesiunea dreptului de rambursare a creanţei fiscale reprezentând TVA de recuperat pentru suma de 2.600.000 lei, este nula absolut.

Prin urmare instanţa de judecata, respectiv Tribunalul Bucureşti a constatat nulitatea contractului de cesiune nr. ***/25.01.2012 a dreptului de rambursare a TVA pentru suma de 2.600. 000 lei încheiat intre debitoarea SC  *** SA şi parata  ***  ***.

Dispune repunerea societăţii reclamante SC  *** SA in situatia anterioara in sensul obligării paratei  ***  *** sa predea de îndată sumele de bani primite în baza contractului de cesiune.

Societăţile au încheiat contractul de cesiune, cu rea credinţa si în mod vădit intenţionat, fiind în cunoştinţa de intrarea în insolventa a SC  *** SA.

Astfel, sub aparenta bunei credinţe, s-a încercat compensarea sumei de 2.600.000 lei de la o societate la alta, deşi se cunoştea care sunt efectele încheierii unui astfel de contract în situaţia deschiderii procedurii de insolventa.

Acest aspect a fost ignorat şi de către instanţa de judecată, întreaga motivare fiind fundamentată pe existenţa valabilității unui contract de cesiune de creanţa care la data prezentei este desfiinţat prin sentinţa nr. ***/07.04.2016 pronunţata în Dosarul nr. *** de către Tribunalul Bucureşti.

Aşa se explica faptul ca institutia nu a compensat suma de 2.600.000 lei suma prevăzută în contractul de cesiune, suma care nici nu a fost eliberata din fisa societăţii cedente ci a compensat suma de 2.546.011 lei în baza cererilor de compensare formulate de către SC *** SA, cu sumele datorate în exclusivitate de debitoarea  *** SA, având în vedere dispozitivul sentinţei nr.  *** definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. ***/21.12.2012.

De asemenea instanţa retine în mod eronat ca la momentul începerii executării silite, prin sesizarea  *** , creditoarea intimata a aratat ca nu mai înţelege sa accepte ca mod de stingere a creanţei sale, compensarea, motiv pentru care instanta reţine ca ANAF-DGAMC datoreaza debitul prevăzut in dispozitivul sentinţei civile.

Acest lucru nu mai este posibil întrucât compensarea a operat înca din 30.01.2013, chiar la solicitarea  *** , iar executare silita a DGAMC a început la data de 18.01.2015.

Mai mult decât atât, instanţa nu a tinut cont nici de expertiza contabila care a fost dispusa în cauza, tocmai pentru a fi analizata cât mai corect şi transparent situaţia fiscala a societăţii.

La termenul de judecată din data de 07.03.2016, având în vedere cererea formulata de către intimata  *** , s-a admis efectuarea unei expertize contabile, fiind numit expertul contabil în persoana d-nei ***, în baza art.331 Cod procedura civila; expertul contabil numit de către instanţa de judecată, cu acordul părtilor aflate în litigiu, în persoana d-nei ***, a fost desemnat conform art.331 alin. 1, prin tragere la sorti, de pe lista întocmită şi comunicata de către biroul local de expertiza care cuprind persoanele înscrise în evidenta sa şi autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare; la termenul din data de 07.03.2016 a fost prezent avocatul intimatei SC *** SA care a fost de acord cu desemnarea expertului contabil ***şi nu a invocat niciun moment faptul ca expertul contabil numit în baza art.331 Cod procedura civila, ar fi fost incompatibil sa efectueze expertiza contabila în cauza, lucru care l-a făcut după efectuarea expertizei solicitând reluarea expertizei cu un expert parte, având în vedere ca expertiza nu era favorabila societăţii.

Expertiza contabila efectuata de către expertul contabil ***, evidenţiază fără echivoc faptul ca DIRECŢIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI a respectat întocmai Sentinta civila nr.  *** /15.12.2012, pronunţata de către Judecătoria Alexandria in dosarul nr. ***, ramasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. ***/21.12.2012, in speţa, a anulat titlul executoriu, a repus in fisa pe plătitor suma de 2.546.011 lei aferenta O.P.nr.  *** /15.03.2012, ca suprasolvire, in baza referatului ***/30.01.2013, iar ulterior a procedat la restituirea sumei in cuantum de 2.546.011 lei, prin compensare cu obligaţiile fiscale datorate de către intimata  *** . Întrucât expertiza contabila nu este favorabila societăţii  *** SA, societatea a solicitat instanţei de judecată sa constate nulitatea raportului de expertiza efectuat de către expertul contabil *** susţinând ca aceasta nu este compatibila sa efectueze expertize contabile judiciare.

Astfel a solicitat instanţei de judecată ca societatea sa numeasca în cauza un expert parte, respectiv Dna expert ***.

Prin concluzia inserata în cuprinsul Opiniei separate la Raportul de expertiza contabila de către expertul parte, se încearcă inocularea unei idei total eronate, în sensul ca prin dispozitivul sentinţei nr.  *** /15.12.2012, pronunţata în Dosarul nr.  *** , ramasa definitiva prin Decizia civila  *** s-ar fi dispus compensarea obligaţiei de plata TVA în suma de 2.456.011 lei cu cesiunea de creanţa în suma de 2.600.000 lei de la SC  *** SA.

Pentru toate aceste motive care au la baza inscrisuri probatorii, precum şi pentru considerentele avute în vedere de instanţa de TB atunci când a emis decizia prin care a fost anulat contractul de cesiune de creanţa nr ***/25.01.2012 solicită instanţei de apel reanalizarea întregii situaţii de fapt, admiterea contestaţiei şi schimbarea în tot a sentintei nr.  *** , pronunţata de Judecătoria Sectorului 5 in Dosarul nr. ***, precum şi anularea actelor de executare dispuse împotriva ANAF -DGAMC ca fiind nelegale şi abuzive.

În ceea ce priveşte admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiata, având în vedere că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a părtii ” care cade in pretenţii”.

Culpa procesuala este cea care trebuie sa fundamenteze fiecare suma la care va fi obligata partea care a căzut in pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Instanţa de fond trebuie sa aibă in vedere faptul ca nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.452 alin.1 Cod proc. civila.

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta trebuie ca parte care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta condiţie care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi caştigat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu ne încadram in aceasta categorie.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credinţa, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute in sarcina instituției pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.

In drept: art. 466 şi următoarele cod procedura civila.

Intimata creditoare  ***  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocând în esență următoarele:

Prin sentința civilă nr.  *** /2012 Judecătoria Alexandria a stabilit că în mod nelegal DGAMC nu a luat act de compensarea care a operat în baza contractului de cesiune nr. ***/25.01.2012. această instanță a stabilit că executarea silită începută de DGAMC este nelegală întrucât creanța nu mai există, fiind stinsă prin compensare. Pentru a pune în mod real în executare această hotărâre apelanta trebuia să restituie intimatei suma plătită în plus și să opereze compensarea în fișa fiscală sintetică, astfel încât să nu mai figureze cu suma de plată în cuantum de 2.600.000 lei. ANAF nu a făcut acest lucru, ci a dublat obligațiile de plată ale intimatei pentru lunile ianuarie și februarie 2012.

Practic ANAF avea de făcut următorul calcul: 2.600.000 lei (plătiți prin cesiune la 26.01.2012)-2.237.616 lei (TVA ianuarie 2012)-308395 (TVA februarie 2012) + 2.546.011 (plătiți cu op  *** /15.03.2012)= 2.600.000 lei plătit în plus.

Or, ANAF a procedat astfel: 2.237.616 (TVA ianuarie 2012) – 2.237.616 (TVA ianuarie 2012 dublat fără temei legal la poziția 79 fișa fiscală) – 308395 (TVA februarie 2012) -308395 (TVA dublat fără temei legal la poziția 81 fișa fiscală)+2.546.011 lei (plătiți cu OP  *** ) + 2.546.011 (plătiți prin suprasolvire)= 0 lei.

În realitate, ANAF a inventat debite și abia apoi a înscris plata prin suprasolvire în cuantum egal cu debitele inventate și în același timp a trecut o nouă obligație de plată a intimatei în cuantum de 2.546.011 lei inventată în evidențele sale speciale.

Astfel, intimatei nu numai că nu i s-a plătit suma datorată de ANAF ci i-a fost inventat un debit nou ce a fost trecut în evidențele speciale și care ulterior a fost reactivat în octombrie 2014, când suma a fost sustrasă din conturile intimatei.

Apelanta nu a considerat niciodată stins debitul de 2.600.000 lei ca urmare a compensării din data de 26.01.2012, afirmând că Judecătoria nu a stabilit prin dispozitiv că a operat compensarea în baza contractului de cesiune de creanță, ci a păstrat ca debit în evidențele sale suma de 2.600.000 lei stinsă prin compensare, fie în fișa fiscală sintetică, fie în evidența specială.

Procedând astfel, contestatoarea nu a pus în realitate în executare sentința civilă nr.  *** /15.06.2012. pentru a da numai o aparență de punere în executare a titlului executoriu, apelanta a realizat un artificiu în fișa fiscală, prin suprasolvirea sumei de 2.546.011 lei. Toate aceste operațiuni au fost surprinse de prima instanță care a constatat că apelanta a acționat cu rea credință, dar și faptul că apărarea apelantei în sensul că nu ar fi operat compensarea a fost înlăturată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr.  *** /2012.

Nu prezintă relevanță în cauză anularea contractului de cesiune de creanță nr. ***/2012 întrucât compensarea a operat la data de 26.01.2012 iar anularea s-a dispus ulterior.

Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea apelului, ca nefondat.

Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Titlul pus în executare în dosarul nr. *** al BEJ ***, constituit la cererea creditoarei  ***  înregistrată la data de 15.10.2014, este reprezentat de sentința civilă nr.  *** a Judecătoriei Alexandria, prin care intimata (contestatoare în prezenta cauză) ANAF –  ***  (***) a fost obligată să restituire contestatoarei  ***  suma de 2.546.011 lei, achitată de aceasta cu OP nr.  *** /15.03.2012. Așadar, intimata creditoare  ***  solicită recuperarea pe cale silită a acestei sume de la debitoarea sa, ANAF – DGAMC.

Cu toate acestea, se constată că, la data de 24.01.2013, creditoarea  ***  a solicitat debitoarei ANAF (cererea înregistrată sub nr. ***/24.01.2013) compensarea acestei sume pe care ANAF – DGAMC o are de restituit către intimată în temeiul sentinței civile nr.  *** a Judecătoriei Alexandria cu datoriile societății către ANAF, existente la data depunerii cererii precum și cele viitoare, învederând în mod expres că nu înțelege să solicite restituirea respectivei sume.

Potrivit referatului nr. ***/30.01.2013 al DGAMC, suma de 2.546.011 lei, achitată de aceasta cu OP nr.  *** /15.03.2012 a fost înregistrată în evidența analitică pe plătitor, restituiri, compensări 2, cu titlu de suprasolvire (plată în plus), fiind integral compensată cu alte obligații fiscale ale societății, conform Deciziilor de compensare nr. ***/31.01.2013, ***/31.01.2013, ***/31.01.2013, ***/31.01.2013, ***/01.03.2013, ***/01.03.2013 precum și prin autocompensare cu TVA în cadrul aceluiași impozit.

Contestatoarea nu a infirmat, așa cum rezultă inclusiv din răspunsurile sale la interogatoriu, că a considerat în continuare ca fiind datorată de către societate la bugetul de stat consolidat suma de 2.546.011 lei, cu titlul de TVA (deconturi aferente lunilor decembrie 2011, în sumă de 2.237.616 lei scadent în ianuarie 2012 și ianuarie 2012 în sumă de 308.395 lei, scadent în februarie 2012), susținând că operațiunea de compensare în sumă de 2.600.000 lei (din contractul de cesiune de creanță nr. ***/25.01.2012 încheiat între SC ***SA, în calitate de cedent și  *** , cesionar) nu s-a efectuat niciodată întrucât societatea cedentă, în urma inspecției fiscale, nu a mai înregistrat sume de restituit. Ca atare, acest debit a continuat să figureze în evidența ANAF ca sumă datorată de  ***  până în data de 22.10.2014 când a fost considerat stins cu plata efectuată de Consiliul Județean Teleorman, conform Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. ***/30.10.2014. La data de 05.11.2014 s-au emis titlul executoriu nr. ***și somația ***în care figurează debitul în sumă de 2.546.011 lei cu titlu de TVA, la care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere, conform Deciziei calcul accesorii nr. ***/13.10.2014, pentru care s-au emis titlul executoriu nr. ***/04.12.2014 și somația nr. ***/04.12.2014.

Această situație de fapt a fost, de altfel, expusă pe larg în considerentele sentinței apelate, însă, dincolo de situația debitului în sumă de 2.546.011 lei ulterior pronunțării sentinței civile nr. *** a Judecătoriei Alexandria, prima instanță ignoră faptul că, prin hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu a luat naștere o situație juridică nouă, distinctă de raporturile juridice inițiale între creditoarea ANAF și debitoarea  ***  care, fără a conduce la nesocotirea puterii de lucru judecat de care se bucură respectiva sentință, nu prezintă relevanță în prezenta cauză.

Astfel, în virtutea dispoziției instanței prin care ANAF a fost obligat să restituie contestatoarei suma de 2.546.011 lei, achitată de aceasta cu OP nr.  *** /15.03.2012, a luat naștere un raport juridic nou, distinct, în care societatea are calitatea de creditor pentru respectiva sumă iar ANAF îi revine obligația corelativă de plată. Aceasta este de altfel și obligația pusă în executare silită de către creditoarea SC  *** în dosarul execuțional nr. ***al BEJ ***, ce face obiectul prezentei contestații la executare, astfel că instanța învestită cu soluționarea acesteia avea a stabili, strict în aceste coordonate, dacă debitoarea și-a îndeplinit sau nu de bunăvoie această obligație, independent de raporturile juridice fiscale anterioare sau ulterioare ce s-au derulat între părți. 

Așa fiind, împrejurarea că debitul fiscal inițial care ar fi trebuit compensat cu suma de 2.600.000 lei rezultată din contractul de cesiune de creanță nr. ***/2012 a continuat să figureze ca obligație fiscală ”latentă”, la care s-au calculat accesorii și pentru care s-au emis acte de executare fiscală împotriva intimatei, excede examinării în cauza de față întrucât, chiar dacă s-ar accepta că, procedând în acest mod, apelanta contestatoare ANAF ar fi nesocotit statuările definitive ale instanței de judecată cu privire la compensare, care se reflectă ca atare și în dispozitiv cât privește soluția anulării actelor de executare, aceste aspecte antamează, așa cum s-a arătat, raporturile juridice de natură fiscală dintre contestatoare și intimată, distinct de obligația contestatoarei, născută în baza titlului executoriu menționat, de a restitui intimatei creditoare  ***  suma de 2.546.011 lei, achitată de aceasta cu OP nr.  *** /15.03.2012.

Altfel spus, modalitatea în care contestatoarea a procedat (sau nu) la compensarea debitelor intimatei cu suma de a făcut obiectul cesiunii de creanță intervenită între SC  *** și SC *** SA, nu poate fi cenzurată și, cu atât mai puțin sancționată în prezentul cadru procesual, în condițiile în care intimata SC  *** a avut la îndemână posibilitatea de a contesta, pe cale separată, deciziile de compensare și actele de executare emise împotriva sa de contestatoarea ANAF în vederea recuperării debitului inițial și accesoriilor (în privința căruia ar fi operat compensația cu suma din cesiunea de creanță), după cum putea contesta și modul în care, în final, această datorie s-a considerat a fi stinsă de către apelanta contestatoare (prin plata făcută de Consiliul Județean Teleorman). Astfel, dacă apelanta contestatoare s-a conformat sau nu dispozițiilor sentinței civile nr. *** /2012, cu privire la compensarea constatată de acea instanță a datoriei inițiale cu sumele provenind din cesiunea de creanță nu poate face obiect al examinării în prezenta cauză, o neconformare în acest sens a organului fiscal putând fi verificată și, eventual, sancționată prin intermediul altor mijloace procesuale care îi confereau societății un remediu efectiv atât în vederea clarificării situației respectivelor debite, cât și a înlăturării actelor administrativ fiscale și de executare întocmite ulterior împotriva sa, cu nesocotirea considerentelor sentinței civile menționate, intrate în puterea lucrului judecat. Cu atât mai mult, neconformarea contestatoarei cu privire la operarea de facto, în evidențele sale, a compensării datoriei intimatei cu creanța cesionată acesteia de către *** (indiferent de motivele invocate de organul fiscal ce l-ar fi determinat să nu realizeze o astfel de compensare) nu poate fi sancționată prin punerea în executare silită, împotriva ANAF, a obligației de restituire a sumei de 2.546.011 lei, în condițiile în care contestatoarea și-a îndeplinit în mod distinct această obligație, anterior formulării cererii de executare silită de către creditoare.

Ceea ce interesează în prezenta cauză din perspectiva îndeplinirii obligației stabilită în titlul executoriu în sarcina ANAF (de plată a sumei de 2.546.011 lei), respectiv a îndrituirii creditoarei  ***  de a pune în executare sentința civilă nr.  *** /2012 cât privește această obligație, față de prevederile art. 622 c.pr.civ., este faptul că însăși creditoarea a solicitat debitoarei ca obligația să fie adusă la îndeplinire prin compensare cu datorii ale sale prezente și viitoare (cerere aflată la fila 12 din dosar) iar debitoarea a dat curs acestei cereri, procedând în cursul anului 2013 la compensarea sumei de 2.546.011 lei, cât îi datora creditoarei potrivit titlului executoriu, cu alte obligații fiscale, întocmai solicitării acesteia, aspect ce nu a fost de altfel contestat de către creditoare, care face în prezenta cauză apărări ce vizează exclusiv refuzul contestatoarei de a proceda la compensarea datoriei inițiale, ce nu pot fi însă, contrar soluției la care s-a oprit prima instanță, examinate în prezentul cadru procesual. În mod similar, nu pot fi valorificate nici criticile apelantei contestatoare privitoare la motivele pentru care a apreciat că nu este posibilă compensarea sumei de 2.600.000 lei rezultată din contractul de cesiune creanță, cu datoriile fiscale anterioare ale intimatei, respectiv cele vizând intrarea societății cedente în insolvență și implicit încadrarea categoria de risc fiscal mare ori constatarea nulității contractului de cesiune, constatată ulterior pe cale judecătorească, toate acestea subsumându-se raportului juridic fiscal dintre contestatoare și intimată, preexistent pronunțării sentinței civile nr.  *** /2012, ce constituie titlul executoriu în cauză, raport ce trebuie disociat însă de obligația născută în sarcina contestatoarei, chiar dacă prin aceeași hotărâre judecătorească, de a restitui creditoarei suma de 2.546.011 lei, achitată de aceasta cu op. nr  *** /15.03.2015.

În atari condiții, constatând că apelanta contestatoare și-a îndeplinit obligația ce-i incumba potrivit titlului executoriu, anterior înregistrării dosarului execuțional, suma datorată creditoarei fiind compensată la cererea expresă a acesteia, cu alte datorii, așa cum concluzionează de altfel și raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, creditoarea nu mai era în drept să solicite executarea silită a aceleiași obligații, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 2 c.pr.civ., Tribunalul va admite apelul, va schimba sentința apelată în sensul că, în temeiul art. 704 și 720 alin. 1 c.pr.civ., va anula executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. *** al B.E.J.  ***.

Față de soluția pronunțată, va înlătura dispoziția privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței, cu referire la soluția dată cererii de suspendare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanţii-contestatori ***, cu sediul în *** împotriva Sentinţei civile nr.  *** , pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.  *** , în contradictoriu cu intimata-creditoare *** , CUI RO ***, cu sediul în ***.

Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că:

Admite contestaţia la executare.

Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. ***pe rolul  B.E.J.  ***.

Înlătură dispoziţia referitoare la obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Menţine celelalte  dispoziţii ale sentinţei apelate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03.2017.

Preşedinte, Judecător, Grefier,

 *** *** ***

Domenii speta

Spete similare