Contestaţie la execurtare - adm. apelul

Dosar nr. .......................

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA Nr. .................

Şedinţa publică de la 15 Martie 2017

Completul compus din:

Pe rol soluționarea apelului declarat apelanții contestatori ..................... şi ........................ împotriva sentinței nr. .................... precum si împotriva încheierii de ședință din data de 25.04.2016, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. ......................., în contradictoriu cu intimata pârâtă ........................., având ca obiect contestație la executare.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului de faţă,

Constată că prin sentința nr. ...................pronunţată de Judecătoria Craiova la data de ....................... a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii  ......................... în contradictoriu cu intimata  ............................ ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reţinut că prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. ....................... încheiat între ............. și contestatorul ........................... banca a acordat împrumutatului un credit de 12.000 Euro reprezentând credit nevoi personale, pentru o perioadă de 120 luni.

Ca urmare a faptului că debitorul nu a achitat la termenele stabilite în contract creditul acordat .............. a cesionat creanța reprezentând credit, dobânda și comisioanele aferente către ....................., care ulterior a cedat creanța către ......................,( fiind înscrisă și în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare) aceasta din urmă împuternicind pe ........................ în vederea recuperării acesteia.

Potrivit art. 10.7 din actul adițional la contractul de credit nr. ..........................., banca poate cesiona oricare din drepturile  sale din Contract, împreună cu garanțiile aferente.

Întrucât ultima plată a fost efectuată la data de ............................ banca a declarat scadent anticipat creditul și a cesionat creanța în favoare ...............................  conform contractului de cesiune nr. .................... cu contractul de cesiune nr. 487/18.06.2014 a cesionat către ......................creanțele pe care cedentul le deținea împotriva debitorilor săi, născute din contractele încheiate cu .................................

Ca urmare, contrar celor susținute de contestatori, ..................................  a dobândit convențional creanțele și orice alte sume, inclusiv dar fără limitare la principal, dobândă, penalități, onorarii și comisioane datorate cedentului de către debitorii cedați sau de către orice alte pensioane (precum garanții) în baza contractelor de credit, împreună cu toate drepturile, fructele şi beneficiile aferente acestora, inclusiv dar fără limitare la despăgubirile de asigurare de achitat de către societățile de asigurare ..

Contestatorii din prezenta cauză au calitate de debitori cedați succesiv prin cele două contracte, conform anexelor aflate la filele 176-177 din dosar.

Nu s-au putut  reține susținerile contestatorilor în sensul că cesiunea de creanță de care se prevalează intimata nu este opozabilă acestora întrucât problema opozabilității se pune exclusiv cu privire la plata creanței; astfel, până la notificare către debitor sau acceptare de către acesta, debitorul cedat poate plăti in mod valabil cedentului, or in cazul de faţă contestatorii nu au susținut că au efectuat plăti in baza contractului de credit, nerecunoscute de către intimată.

Pe de altă parte, la filele 180-182 din dosar se afla notificările transmise  contestatorilor, astfel că toate formalitățile de publicitate în vederea opozabilității cesiunilor intervenite au fost respectate.

Sub un alt aspect instanța de fond a reținut că, şi în situația în care aceste formalități nu ar fi fost respectate, susținerile contestatorului ar fi fost, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, conform celor reținute în precedent, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanță de către debitorul cedat nu are nicio influenta asupra validității acestei operațiuni juridice, iar în ceea ce privește opozabilitatea, aceasta trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiectului de drept căruia i se poate face plata în mod valabil.

A mai susținut contestatorul prin cererea introductivă de instanță că, prin cesionarea creanței, contractul bancar rămâne fără obiect, clauzele și obiectul fiind preluate de contractul de cesiune, care însă nu este titlu executoriu, împrejurare în care se apreciază că s-a trecut la executare în lipsa unui titlu.

Nici această susținere nu poate fi primită de către instanță în condițiile în care cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedată, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar.

Într-adevăr, prevederile art. 1574 al. 1 Cod civil stipulează că cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanței aflată în posesia sa, precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis, prevedere inutilă în cazul în care s-ar avea în vedere interpretarea contestatorului potrivit cu care contractul bancar rămâne fără obiect odată cu intervenirea cesiunii de creanță.

Instanța de fond are în vedere că, consacrarea prin legislația adoptată în materie a caracterului executoriu al contractelor de credit încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, care constituie doar materializarea izvorului obligației respective. Prin urmare, caracterul executoriu este asociat cu creanța, nu cu înscrisul ca atare, astfel că atât timp cât legiuitorul a acordat contractului de credit caracterul de titlu executoriu, creanța însăși a devenit una executorie.

Atributul executorialitate nu se constituie într-un aspect de drept procesual, astfel cum arată contestatorul când invocă viciile executării silite prin raportare la contractul de cesiune care nu e titlu executoriu, ci devine o calitate chiar a creanței care se transmite prin cesiune.

Instanța de fond a reținut că legislația în materie nu conferă trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare a unor asemenea contracte ci a naturii respectivelor convenții.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, a impune unei persoane fizice sau juridice, care este titulara unei creanțe constatate printr-un titlu executoriu și dobândite în mod legal, să parcurgă o nouă procedură judiciară pentru a obține un alt titlu executoriu ar reprezenta, pe de o parte, o sarcină disproporționată, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor reglementat de art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție, dreptul de creanță fiind cuprins în noțiunea autonomă de bun iar, pe de altă parte, poate aduce atingere garanțiilor dreptului la un proces echitabil, astfel cum au fost dezvoltate pe tărâmul art. 6 din Convenție.

Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular care preia astfel toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.

În raport de aceste împrejurări, nici susținerile în conformitate cu care cesionarul nu poate executa un contract bancar, neavând ca obiect de activitate recuperarea de creanțe bancare, nu sunt întemeiate.

Declararea scadenței anticipate a creditului cu consecința cuantificării într-o sumă globală a tuturor debitelor restante și a celor ce urmau a fi încasate, urmată de cesionarea debitului, în acord cu cele reținute în precedent, în mod evident dau posibilitatea cesionarului a proceda la executarea creanței cesionate.

De altfel, în acest sens este și practica instanței supreme care a arătat că, raportat la prevederile art. 11 și art. 13 din Legea nr. 58/1998 care reglementează activitățile pe care băncile le pot desfășura, activități printre care se numără și cele de efectuare de operațiuni cu bunuri mobile și imobile necesare desfășurării activității, nu intră în discuție nevalabilitatea contractului de cesiune. Creanțele reprezintă bunuri mobile incorporale care pot face obiectul actelor juridice translative, respectiv pot fi transmise pe calea unor contracte specifice, cum ar fi și contractul de cesiune de creanță (dar nu numai). Înalta Curte a arătat că art. 11 alin. (3) din Legea nr. 58/1998 prevede că băncile pot efectua orice alte activități ori operațiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în autorizația acordată, deci inclusiv operațiuni de recuperare a creanțelor, care se pot concretiza și în contracte de cesiune de creanță prin care se urmărește încasarea sau recuperarea unor creanțe neperformante.

Pe de altă parte nu există nicio prevedere legală sau reglementară care să instituie numai anumite modalități de recuperare a creanțelor sau care să excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanță, astfel încât creditorul, indiferent că este sau nu o bancă, poate recurge la orice modalitate legală de încasare/recuperare a creanței sale.

De altfel, dreptul băncilor de a efectua operațiuni de cesiune de creanță este expres prevăzut și reglementat în acte normative specifice domeniului bancar, respectiv în Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar și Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum, iar acestea se bazează pe dispozițiile generale ale Legii bancare nr. 58/1998 (ÎCCJ/Decizia nr. 2438/2008).

În privința contestației la titlu însă, finalitatea urmărită este  aceea ca executarea silită să fie efectuată întocmai cu titlul executoriu, fără a pune în discuție fondul dreptului, astfel încât apare ca logic să poată fi formulata oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silita.

Motivele invocate de contestatori  sunt generice invocând doar faptul că  în extrasul bancar soldul este 0 și nu înțeleg cum au ajuns să fie executați silit pentru suma de 57.703,45 lei, fără a solicita în scop probator efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabilit dacă sumele executate sunt conforme titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. ......................... astfel cum a fost modificat prin cele două acte adiționale.

În privința creanței instanța de fond a constatat, că aceasta este lichidă întrucât cuantumul ei este menționat în contractul de credit bancar ca fiind 12.000 Euro la care se adaugă dobânzile și comisioanele prevăzute in contract.

S-a reţinut și dispoziția convențională cuprinsă in art. 6.9 din condițiile generale ale contractului, conform căreia dacă împrumutatul nu plătește la scadență ratele și dobânzile aferente creditului acordat sau nu respectă vreuna din clauzele și obligațiile prevăzute în contract, creditul poate fi declarat scadent anticipat, Banca fiind în drept să solicite de îndată rambursarea acestuia și a dobânzilor și să procedeze la recuperarea creanțelor sale prin orice mijloace prevăzute  de lege.

Așadar, creanța este lichidă, întrucât, conform art. 379 al. 4 C.pr.civ , câtimea ei este determinabilă cu ajutorul  actului  de creanță.

Împotriva acestei sentinţe, cât şi a încheierii din data de ................ au declarat apel contestatorii ............................... solicitând admiterea apelului, casarea  sentinţei  şi schimbarea în totalitate  a acesteia şi a încheierii din data de 25.04.2016, iar pe fond au solicitat admiterea contestației la executare împotriva actelor de executare întreprinse de către .......................în dosarul de executare nr. ......................, anularea executării si a tuturor actelor de executare precum si a încheierii din 10.07.2015 data de .................... emisă în dosarul  de executare.

În motivare, au arătat că instanța de fond a respins contestația la executare ca neîntemeiata, fără să analizeze toate motivele ce le-au invocat şi fără să se pronunțe asupra tuturor excepțiilor invocate cât şi asupra tuturor capetelor de cerere.

Au solicitat admiterea excepţiei lipsei de a solicita executarea silită a creditoarei, întrucât aceasta nu şi-a specificat numele şi nici nu li s-a comunicat mandatul în baza căruia aceasta a solicitat executarea silită, precum şi excepţia  lipsei calităţii de a solicita  executarea silită a mandatarului, deoarece ca mandatar al creditorului nu îl poate reprezenta pe acesta în demersuri juridice.

S-a învederat că potrivit art. 664 din Codul de procedură civilă „Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel", iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol „Cererea de executare se depune personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent..." în ce privește acest alineat, s-a considerat că prin "depunere" trebuie formulată efectiv cererea și nu actul material de înregistrare a cererii la biroul executorului judecătoresc.

Apelanţii contestaori au susţinut că executorului îi revine sarcina de a verifica reprezentarea convențională invocată, în această etapă, înainte de a trimite cererea pentru încuviințarea executării silite către instanța de executare.

Având în vedere prevederile art. 666 pct. 6 din Codul de procedură civilă, respectiv faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de încuviințare poate fi cenzurată doar pe calea contestației la executare, fiind aplicabile dispozițiile art. 712 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se pune problema dacă debitorul/terțul contestator poate invoca această neregularitate pe calea contestației la executare.

Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, având în vedere că aceasta este calea specială de atac pentru soluția pronunțată pe cererea de încuviințare, în acest caz, contestația la executare are natura juridică a unei căi de atac. Astfel, s-a revenit că debitorul putea invoca pe calea contestației la executare, lipsa calității de reprezentant a creditorului în formularea cererii de demarare a executării silite, instanța de executare fiind datoare să verifice sub acest aspect cererea depusă, respectiv conținutul dosarul execuțional.

Apelanţii contestatori au invocat  şi excepţia  nulităţii absolute a executării, întrucât nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 666 şi art. 641 Cod procedură civilă, iar pe fondul cauzei  au solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate de către ................. în dosarul ................... ( încheierea din 10.07.2015, încheierea nr. ...................... privind cheltuielile de executare, înștiințare din 10.07.2015 ).

În anul 2007 apelanții au contractat un credit în cuantum de 12 000 Euro de la ........................... credit ce a fost declarat scadent in anul 2014, ulterior, întocmindu-se dosarul de executare nr. ................. al .................... şi s-a dispus executarea prin poprire, acte de executare ce sunt nule întrucât nu au fost efectuate conform legii, astfel ca executorul nu trebuia sa admită cererea de executare întrucât convenția de credit nu este titlu executoriu pentru cesionara, nu are o hotărâre data de către o instanța judecătoreasca, iar cesionara la momentul cererii executării trebuia sa investească titlul executoriu.

Au susţinut că pârâta trebuia să obțină o hotărâre în instanța pe drept comun pentru a putea cere executarea, iar executorul a solicitat ............ pentru a popri conturile contestatorului şi s-a folosit de o încheiere de încuviințare executare silita ce nu-l privește pe el, fiind îndreptată împotriva altor persoane.

S-a menţionat că pârâta nu a făcut dovada acceptării sau a comunicării scrise a cesiunii către debitor, iar în lipsa comunicării sau acceptării cesiunii, potrivit dispozițiilor legale, cesiunea de creanță nu produce niciun efect, deși creanța a fost deja transmisă către cesionar - contractul producând efecte doar între părțile cesiunii, nu și faţă de debitorul cedat, care reprezintă un terț specific al cesiunii de creanță. Debitorul cedat este îndreptățit să se comporte ca și cum cesiunea nu ar exista, chiar dacă știe de ea pe o altă cale decât comunicarea sau acceptarea cesiunii, raportat la prev. art. 1582 alin. 1 din Noul Cod Civil.

Astfel apelanţii contestatori au menţionat că întrucât societatea pârâtă, nu a făcut dovada calității de creditoare faţă de debitorul cedat, executarea silită a fost începută și continuată în mod nelegal, la cererea acesteia, astfel creanţa pretinsă nu este certă, iar în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile care să stabilească valoarea titlului executoriu.

S-a solicitat anularea titlului executoriu având în vedere că existenţa creaţei este îndoielnică, ceea ce conduce şi la anularea tuturor actelor subsecvente deci inclusiv a executării silite efectuate în baza acestui titlu.

Mai mult, susţin apelanţii contestatori că, contractul de credit pe care îl dețineau era înregistrat sub nr. ..................., iar ............... a cesionat titlul de credit nr. ...............in anul 2015 (fila 180) cu un total creanțe de 48809,79 lei(fila 184, 202), un titlu de credit total diferit de al nostru care in data de 26.06.2014 când a fost dat scadent cu un total de creanțe de 38000 lei (extras de cont depus de către noi emis de ................. , cu sold final 0, extras ce nu bate cu cel depus de ............. la solicitarea instanței fila 183 in debit de 45654,66 lei, cu sold final tot 0) ceea ce înseamnă ca ............... nu cesionează contractul încheiat de apelanți, iar aceștia nu mai aveau nici o datorie fata de ..................... , aceasta fiind acoperita de către societatea de asigurare, creditul fiind asigurat, iar creanța notată la garanții imobiliare este tot pentru titlul de credit nr. 8841723 nu pentru titlul de credit nr. ....................., titlu pe care apelanții îl dețineau.

De asemenea, nici contractul principal nu este investit, deoarece pârâta a solicitat executarea titlului de credit nr. .................., iar executorul investește alt titlu de credit.

S-a menţionat că ultima plată a fost efectuată în 27.12.2013 şi contractul a fost  cesionat în anul 2015 contractul de credit ce nu le aparţinea, întrucât nu l-au semnat, iar cesiunea contractului de credit nr. ................... nu li s-a comunicat. Ulterior, la data de 27.12.2013 contestatorii au figurau înregistraţi la .................., cu o datorie în cuantum de ................ lei plus dobândă penalizatoare zilnică, în condiţiile în care susţin ei, creditul contractat a fost de 12.000 euro, fapt ce impune lămurirea întinderii titlului executoriu.

Totodată s-a menţionat că instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită atunci când a considerat  că titlul executoriu pentru urmărirea silită a creanţei ce face obiectul dosarului execuţional nr. ................ îl reprezintă contractul de credit nr. .........................

Chiar dacă s-ar admite apărarea intimatei şi s-ar reţine că în speţă contractul de credit bancar nu a încetat, intimata nu avea dreptul să calculeze şi să perceapă dobândă potrivit graficului de rambursare iniţial.

Sentinţa apelată este criticată sub aspectul faptului că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a normelor care reglementează executarea silită şi onorariul executorului judecătoresc, iar în cauza de faţă, lipsa titlului executoriu face imposibilă declanşarea şi continuarea executării silite împotriva lor.

Astfel, creanța dobândită de recuperatori în urma cesiunii nu își mai păstrează caracterul de creanță bancară constatată printr-un titlu executoriu. în același sens s-a pronunțat şi Tribunalul Specializat Cluj în încheierea civilă din 06.01.2014 din dosar număr ......................, în considerentele căreia a reținut că "(..) este greșit a interpreta că transferul creanței implică și transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanței nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract. (..) Legiuitorul a înțeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituției de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal și accesoriile, precum și la subiectele sale: instituția bancară și debitorul."

Potrivit Codului de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, respectiv hotărâri ale instanțelor de judecată, alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. Legiuitorul nu a conferit însă contractului de cesiune de creanță caracter de titlu executoriu, astfel că acest contract nu se bucură de beneficiul recunoscut de lege contractelor de credit.

Mai mult, cesiunea de creanță nu transferă titlul executoriu ci doar creanța atestată de conținutul său, în limitele stabilite prin contractul de cesiune și care constituie titlul de creanță al cesionarului. Contractul de credit încheiat de o unitate bancară cu debitorul nu stabilește în favoarea recuperatorului o creanță certă lichidă și exigibilă, astfel că acesta nu se poate prevala în cadrul unei proceduri de executare silită de faptul că deține un titlu executoriu împotriva debitorului. în acest sens s-a pronunțat Judecătoria Cluj-Napoca în Sentința civilă nr. 6045/2013 dată în dosar număr ........................

Astfel, pentru a putea demara în condiții de legalitate procedura de executare silită împotriva debitorului rău-platnic, este imperativ ca recuperatorul să urmeze procedura de drept comun în vederea obțineri unui titlu executoriu: litigiu în faţa instanțelor de judecată finalizat cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive care să constate existenta unei creanțe certe, lichide și exigibile a recuperatorului faţă de debitor, urmată de investirea cu formulă executorie a hotărârii judecătorești.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, apelanţii contestatori au susţinut că  acestea sunt exagerate, în raport de complexitatea cauzei şi munca prestată de executorul judecătoresc, astfel că au solicitat reducerea acestuia la un cuantum minim astfel cum este prevăzut în Ordinului Ministerului Justiţiei nr. ...................... pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. ...................... Au arătat că deşi au solicitat şi la fond acest lucru, instanţa nu s-a prununţat aspura acestei cereri.

În drept, au fost invocate  dispoziţiile  art. 466 NCPC si următoarele.

La data de 17.11.2016 intimata pârâtă ....................... a formula întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi pe cale de consecința. menținerea hotărârii civile nr. 9256/2016 pronunțată de către Judecătoria Craiova in dosarul nr. ................... ca fiind legală şi temeinică. A invocat şi excepţia  tardivităţii şi respingerea apelului ca fiind tardiv formulat.

În motivare, intimata a arătat că întrucât debitorii nu au achitat în termenul stabilit in contract creditul acordat, .......................... a cesionat creanţa reprezentând credit, dobânda şi comisioanele aferente ce rezultau din contractul de credit către ......................... Ulterior, aceasta a cedat creanța către ..................... acesta din urmă împuternicind pe ........................ în vederea recuperării creanţei.

Potrivit art. 10.7 din actul adițional la contractul de credit banca poate cesiona oricare din drepturile sale din Contract împreuna cu garanțiile aferente.

Intimata a susţinut că în cauză, contestatorii au calitatea de debitori cedați, formalitățile de publicitate in vederea opozabilității cesiunilor au fost respectate. Cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedata inclusiv dreptul de a solicita executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit. Corect instanța de fond a menționat faptul ca, "caracterul executoriu este asociat cu creanța, nu cu înscrisul ca atare, nu cu înscrisul ca atare, astfel ca atât timp cat legiuitorul a acordat contractului de credit caracterul de titlu executoriu creanța însăși a devenit executorie".

Dreptul la apărare este un drept fundamental consacrat in aii. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, alături de alte drepturi care, in ansamblu, se subsumează conceptului de proces echitabil.

Dreptul la apărare este totodată un principiu constituțional, consacrat în art. 24 din Constituția României. Astfel, potrivit acestei dispoziții, dreptul la apărare este garantat, iar in tot cursul procesului paliile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, aceste prevederi regăsind-se si in art. 15 din Legea nr. 304/2004.

Prin Decizia nr. 462/2014 a Curții Constituționale, forma inițială a alin. (2) a art. 13 din Codul de procedura civila ca fost declarata neconstituționala, in ceea ce privește obligativitatea reprezentării prin avocat sau consilier juridic in recurs.

Curtea a reținut ca obligația reprezentării si asistării prin avocat pentru exercitarea recursului echivalează, pe de o parte, cu transformarea conținutului acestui drept fundamental într-o condiție de admisibilitate a exercitării unei cai de atac, iar, pe de alta parte, cu convertirea acestui drept într-o obligație, ceea ce afectează substanța dreptului la apărare astfel cum este configurat in Constituție.

Or, legiuitorul nu poate da dreptului la apărare garantat de Constituție valențe care, practic, contravin caracterului sau de garanție a dreptului la un proces echitabil.

Astfel, s-a reţinut că la fel ca şi în cazul persoanelor fizice şi în cazul persoanelor juridice (indiferent că sunt de drept public sau de drept privat), legea restrânge liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare.

In drept, s-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.. 471 alin. (5) C. Proc. Civ., art. Proc. Civ., art. 205 C. Proc. Civ.

Analizând excepţia tardivităţii formulării apelului, excepţie invocată de intimata ...................... prin întâmpinare, Tribunalul o apreciază neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 651 alin. 4 Cod procedură civilă "în toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacata numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă legea nu prevede altfel".

Analizând actele dosarului Tribunalul constată că sentința instanței de fond a fost comunicată apelanților la data de 30.09.2016, iar apelul a fost înregistrat la Judecătoria Craiova la data de 07.10.2016, în interiorul termenului prevăzut de art. 651 alin. 4 Cpc.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente :

Așa cum rezultă din cererea de apel, primul motiv de vizează greșita soluționare a cauzei ca urmare a respingerii  excepţiei lipsei calității de reprezentant al intimatei.

În ceea ce privește acest motiv de apel, Tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art. 80 Cpc părţile își pot să exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, reprezentarea putând fi legală, convenţională sau judiciară, iar în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 Cpc persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.

Este adevărat faptul că prin Decizia nr. 485/2015 CCR a declarat neconstituționale prevederile art. 84 alin. 2 Cpc însă aceste dispoziții privesc doar reprezentarea persoanelor juridice în calea extraordinară de atac a recursului, dispoziția legală referitoare la reprezentarea persoanelor juridice în fața instanțelor, în general, nefiind constatată ca neconstituțională.

Or, față de aceste aspecte, având în vedere dispozițiile art. 80 și art. 84 Cpc și pe cele ale art. 209 Cod civil, rezultă că persoana juridică poate fi reprezentată legal sau convențional, însă în cazul reprezentării convenționale acesta poate fi realizată doar prin consilier juridic sau avocat.

În acest sens este și Decizia nr. 9/2016  a ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin această decizie instanța supremă statuând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. 1 Cpc, cererea de chemare în judecată și reprezentarea persoanei juridice în fața instanțelor se poate face doar prin consilier-juridic sau avocat. 

Totodată, instanța constată că prin Decizia nr. XXII /2006, ÎCCJ a statuat că activitățile de consultanță, de reprezentare și asistență juridică, precum și de redactare de acte juridice, inclusiv a acțiunilor introductive de instanță, constituie activități specifice profesiei de avocat, neputând fi încadrate în categoria actelor de comerț, astfel că aceste activități nu pot fi desfășurate de către societățile comerciale.

Or, în cauză creditoarea .....................  a fost reprezentată de ......................, aceasta din urmă acționând în calitate de mandatar, fapt ce contravine dispozițiilor legale și deciziilor mai sus arătate.

În acest sens urmează a fi avute în vedere cererea de executare silită și Avizul de Ipotecă imobiliară existente la filele ...................dosar fond.

Față de aceste considerente, Tribunalul constată că acest motiv de apel este fondat și, în consecință, va admite apelul și va schimba în tot sentinţa apelată în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant, va admite contestaţia la executare silită și va anula actele de executare efectuate şi încheierea din 10.07.2015 emise de ........................ în dosarul de executare ....................

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității apelului.

Admite apelul formulat de apelanții contestatori ................................împotriva sentinței nr. .................., precum şi împotriva încheierii de ședință din data de 25.04.2016, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. .................., în contradictoriu cu intimata pârâtă .......................

Schimbă în tot încheierea și sentința apelate în sensul că:

Admite excepția lipsei calității de reprezentant.

Admite contestația la executare.

Anulează actele de executare şi încheierea din ................ emise de ........... în dosarul nr. ................

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare