Apel admis; neemiterea bonului fiscal

Apel admis; neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate; înmânarea, de către un operator economic care avea obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi de a emite bonuri fiscale cu acestea, către clienţi, a altor documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziţionate sau serviciilor prestate; aplicarea legii mai favorabile

Dosar nr. .................

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIE Nr. ......./2017

Şedinţa publică de la ....... Septembrie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE .........

Judecător ..............

Grefier .............

Pe rol, judecarea apelului apelului declarat de apelanta S.C. O........ S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. ............pronunţată de Judecătoria C........, în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns av. C.R. pentru societatea-apelantă - care depune la dosar împuternicire avocaţială -, lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborat cu art. 131 alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-şi din oficiu competenţa, Tribunalul constată că este competent să soluţioneze apelul, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.

Apărătorului apelantei învederează că nu mai are alte cereri şi nici nu solicită administrarea altor probe – în susţinerea apelului -, cu excepţia celor administrate în faţa primei instanţe.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, Tribunalul declară terminată cercetarea procesului şi acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat C.R., pentru societatea-apelantă, solicită admiterea apelului şi schimbarea hotărârii pronunţată de Judecătoria C..... – în sensul admiterii plângerii şi anulării actului de contravenţie. Precizează că depoziţia martorului audiat de instanţa de fond – care a specificat că, din cauza unei pene de curent, nu a putut fi utilizat Aparatul de marcat electronic fiscal -, a fost înlăturată fără temei temei din cadrul materialului probator. De asemenea, societatea pe care o reprezintă a eliberat chitanţe pentru clienţii care făcuseră plata, iar sumele înscrise în aceste chitanţe aveau o valoare modică. Este adevărat că s-a omis completarea Registrului special, însă amenda aplicată este una exagerată, în raport de fapta comisă. În subsidiar, solicită înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment. Precizează că apelanta nu înţelege să solicite cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Deliberând, constată:

Prin Sentinţa civilă nr. .........Judecătoria C..... a respins plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. O........ S.R.L., împotriva procesului verbal seria DGAF, nr................., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că, prin actul de contravenţie anterior menţionat, societatea-petentă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 27.500 lei – pentru comiterea faptei prevăzută de art. 10 lit. c) din OUG nr. 28/1999 -, şi cu "avertisment" – pentru săvârşirea contravenţiei reglementată de art. 10 lit. ee) din acelaşi act normativ.

S-a reţinut în sarcina sa faptul că, în data de 29.02.2016, cu ocazia unui control inopinat desfăşurat la punctul de lucru la societăţii – situat în com. P......... -, s-a constat că nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate bunurile vândute cu amănuntul către populaţie, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. 2  din O.U.G. nr. 28/1999. S-a constatat că petenta a emis chitanţe pentru bunurile vândute, deşi avea obligaţia să emită bon fiscal, după cum urmează: chitanţa nr. GRD 2993/22.02 2016 eliberată persoanei fizice S.C., în valoare de 750 lei; chitanţa nr. GRD 2994/29.02.2016 eliberată numitului T.A., în valoare de 195 lei; chitanţa nr. GRD 00001/29.02.2016 eliberată persoanei fizice D.I., în valoare de 4.540,28 lei şi chitanţa nr. GRD 2996/26.02.2016 eliberată numitei D.A.L. în valoare de 2.200 lei. 

Totodată, s-a constatat că au fost emise alte documente pentru încasarea contravalorii produselor livrate către clienţi - altele decât bonurile fiscale -, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. 9 din OUG nr. 28/1999.

Verificând legalitatea procesului verbal - în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 -, s-a considerat că îndeplineşte condiţiile de valabilitate impuse de dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ sub sancţiunea nulităţii absolute.

Cu privire la temeinicia actului de contravenţie, s-a menţionat că, fiind întocmit de un agent al statului, competent potrivit legii şi aflat în exerciţiul funcţiunii, are valoare probatorie prin el însuşi, sub aspectul constatării directe a stării de fapt.

Prezumţia de legalitate şi de veridicitate a faptelor constatate de agentul constatator şi consemnate în procesul-verbal este recunoscută în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, alături de  prezumţia de nevinovăţie, prezumţiile nefiind în principiu contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dar acestea nu trebuie să depăşească limitele rezonabile, ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării (Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku contra Franţei, paragraful 28). 

Prin urmare, nici una dintre aceste prezumţii nu are caracter absolut.

Astfel, se va analiza temeinicia procesului verbal contestat, pornind de la prezumţia ca el reflectă adevărul.

În privinţa probaţiunii, petenta nu a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal.

Astfel, din nota explicativă, procesul verbal de constatare, facturile şi chitanţele depuse la dosar rezultă că societatea-petentă nu a emis adesea bonuri fiscale, în perioada verificată de intimată - respectiv 22 - 29.02.2016 -, aspect ce nu a fost negat, fiind confirmată chiar de administratorul acesteia, în Nota explicativă, invocându-se însă desele întreruperi ale curentului electric.

Petenta nu a făcut dovada acestor întreruperi, cu un înscris emis de furnizor, declaraţia martorei T.V. fiind subiectivă şi neconcludentă, având în vedere că este angajata societăţii-petente în funcţia de economist - având şi obligaţia, conform funcţiei, de a ţine contabilitatea şi de a justifica operaţiunile în actele contabile. Totodată, chiar dacă ar fi fost întrerupt curentul electric, la revenirea lui trebuia să fie emise bonurile, legea nefăcând distincţie.

Potrivit art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999 - privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale -, „Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă potrivit legii penale nu sunt considerate infracţiuni: neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate, serviciile prestate sau bacşişurile încasate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului, ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, valoarea bacşişurilor încasate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferenţa până la preţul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8)”.

În ceea ce priveşte a doua faptă imputată petentei, incriminată de art. 10 lit. ee), aceasta constă în încălcarea de către operatorii economici a dispoziţiilor prevăzute la 1 alin. (9) şi este strâns legată de prima, deoarece, în loc de bonuri fiscale, petenta a emis în mod repetat şi a înmânat clienţilor, persoane fizice, chitanţe, contrar prevederilor art. 1 alin. 9 din OUG nr. 28/1999, care interzic expres ,,operatorilor economici care, potrivit legii, au obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale si de a emite bonuri fiscale cu acestea, să înmâneze clientilor documente care atestă plata contravalorii bunurilor achizitionate sau serviciilor prestate altele decât bonurile fiscale, cu exceptia situatiei prevăzute la alin. 8 al art. 1 din OUG 28/1999".

Petenta a motivat emiterea chitanţelor prin întreruperea curentului dar, în acest caz, trebuia să înregistreze operaţiunile întru-un registru special, întocmit în acest sens, conform art. 1 alin. 8 din O.U.G. nr. 28/1999 (chiar dacă se prevede cazul defectării casei de marcat, însă pentru identitate de raţiune, se pot aplica aceste prevederi şi în cazul întreruperii curentului electric, care face imposibilă folosirea casei de marcat), obligaţie pe care nu a îndeplinit-o. De altfel, administratorul societăţii-petente a recunoscut aceasta în nota explicativă, cu motivarea că nu a cunoscut această obligaţie. Or, nimeni (cu atât mai mult un profesionist) nu poate invoca necunoaşterea legii, conform principiilor că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii şi nimeni nu poate invoca în favoarea sa propria turpitudine.

De asemenea, prima instanţă a a apreciat că faptele săvârşite au o gravitate deosebită - dată de caracterul continuat -, fiind comise în mod repetat, fără justificare serioasă. Prin urmare, sancţiunile au fost corect şi legal individualizate de agentul constatator, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 şi ale art. 12 alin. 5 din O.U.G. nr. 28/1999 prin care legiuitorul a stabilit expres că ,,prin derogare de la prevederile art. 7, alin. 3, din OG 2/2001, avertismentul ca sancţiune contravenţională principală nu se aplică in cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c) d) e) si dd)".

Pentru aceste considerente, plângerea contravenţională a fost apreciată drept neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţei a formulat apel intimata S.C. O......... S.R.L., solicitând modificarea hotărârii pronunţate de Judecătoria C...... - în sensul admiterii plângerii contravenţionale, anularii procesului-verbal contestat şi exonerării petentei de plata amenzii aplicate.

În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 27.000 lei, cu sancţiunea avertismentului.

În cuprinsul cererii de apel s-a învederat faptul că societatea apelanta nu se face vinovata de contravenţia reţinuta in sarcina sa deoarece, în data de 29.02.2016, la momentul când au fost emise chitanţele fiscale către clienţi, din cauza unei pene de curent ce nu poate fi imputata apelantei-petente, ci firmei CEZ Distribuţie, nu s-a putut folosi casa de marcat deţinută la punctul de lucru, S.C. O........ S.R.L., fiind nevoită sa emită chitanţe fiscale.

Prin urmare, societatea-apelantă consideră că nu se face vinovata de comiterea vreunei contravenţii la regimul fiscal.

Cât despre faptul că reprezentantul apelantei-petente a semnat actul de contravenţie, a făcut acest lucru doar pentru a lua la cunoştinţa si a-i fi inmanat procesul-verbal, in vederea contestării acestuia, şi precizându-i-se verbal agentului constatator ca există obiectiuni ce vor fi formulate ulterior in instanţa.

De altfel, actul de contravenţie nu instituie decât o prezumţie relativa de adevar, iar apelanta-petentă consideră că a reuşit sa faca dovada contrara celor menţionate in procesul verbal – prin depoziţia martorei T.V., inlaturată din cadrul materialului probator în mod eronat, ca fiind subiectiva si neconcludenta.

În data de 06.06.2017, intimata A.N.A.F. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, societatea-intimată a fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea a două contravenţii, respectiv: neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate – prevăzută de art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999 –, respectiv înmânarea, de către un operator economic care avea obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi de a emite bonuri fiscale cu acestea, către clienţi, a altor documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziţionate sau serviciilor prestate – reglementată de art. 10 lit. ee) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte a doua contravenţie, apelanta-petentă nu a contestat săvârşirea acesteia – toate apărările sale vizând prima faptă reţinută în sarcina sa -, astfel încât instanţa nu va analiza legalitatea şi temeinicia actului de contravenţie decât în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999. 

De altfel, trebuie remarcat că, ulterior întocmirii actului de contravenţie, legiuitorul a modificat O.U.G. 28/1999 – prin O.G. 20/2017, act normativ intrat în vigoare în data de 03.09.2017 -, şi a abrogat lit. ee) a art. 10, astfel încât, la ora actuală nu a mai este sancţionată contravenţional fapta operatorilor economici care au obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi de a emite bonuri fiscale cu acestea, de a înmâna clienţilor alte documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziţionate sau serviciilor prestate – şi, în consecinţă, în ipoteza în care sancţiunea aplicată pentru comiterea acestei contravenţii nu ar fi fost "avertisment", instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea art. 12 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Referitor la contravenţia reglementată de 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999 contrar celor pretinse de către apelantă, Tribunalul apreciază – în acord cu prima instanţă -, că materialul probator administrat în cauză nu este de natură a infirma situaţia de fapt descrisă de agentul constatator.

Astfel, societatea-apelantă recunoaşte că nu a eliberat bonuri fiscale clienţilor, însă pretinde că acest lucru "a fost cauzat de o pană de curent survenită în data de 29.02.2016 – care nu-i poate fi imputată -, astfel încât a fost nevoită să emită chitanţe fiscale".

Dar, depoziţia martorei T.V. – audiată în faţa Judecătoriei C... -, despre care  societatea-apelantă consideră că ar reprezenta dovada deplină a acestor susţineri, nu este suficientă pentru a infirma prezumţia de temeinicie a actului de contravenţie şi a conduce la concluzia că apelanta ar fi respectat dispoziţiile art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999.

Astfel, în primul, trebuie remarcat că persoana anterior menţionată este angajata apelantei, astfel încât, în mod inevitabil, declaraţia sa conţine o doză de subiectivism, fiind dată în încercarea de a evita angajarea răspunderii contravenţionale a societăţii unde-şi desfăşoară activitatea.

În al doilea rând, proba testimonială nu poate fi considerată o probă certă cu privire la existenţa unor "pene de curent" – o astfel de dovadă putând-o constitui doar înscrisurile întocmite de Compania care furniza energie electrică în localitatea Pieleşti, care să ateste că, în ziua de 29.02.2016, au existat perioade în care a fost întreruptă furnizarea energiei electrice -, însă apelanta nu a înţeles să depună la dosar astfel de documente.

Totodată, trebuie evidenţiat faptul că societatea-apelantă nu a eliberat chitanţe către clienţi – deşi avea obligaţia de a elibera bonuri fiscale doar în ziua de 29.02.2016, ci a procedat în mod similar şi în datele de 22 şi 26 februarie 2016 – ceea ce conduce la concluzia că exista o practică de a proceda în această modalitate, nefiind vorba de un eveniment izolat, determinat de imposibilitatea alimentării cu energie electrică a aparatului de marcat electronic fiscal.

Mai mult decât atât, chiar dacă ar real că nu ar fi fost posibilă utilizarea AMEF din cauza întreruperii furnizării energiei electrice, art. 1 alin. 8 din O.U.G. 28/1999 impunea, într-o astfel de situaţie,  obligaţia societăţii-apelante să "înregistreze într-un registru special, întocmit în acest sens, toate operaţiunile efectuate şi să emită chitanţe, în condiţiile legii, pentru respectivele operaţiuni şi facturi, la cererea clientului".

Or, este indiscutabil că acest lucru nu s-a întâmplat – de fapt, apelanta nici măcar nu deţinea un astfel de Registru special -, administratorul societăţii-apelante recunoscând – în cuprinsul "Notei Explicative" date în faţa inspectorilor antifraudă (aflată la filele 37 şi 38 din dosarul instanţei de fond) -, că "nu avea cunoştinţă despre astfel de prevederi".

Dată fiind situaţia de fapt prezentată anterior, trebuie concluzionat că s-a demonstrat, în mod indubitabil, că apelanta-petentă a nesocotit prevederile art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999 -, astfel încât exista temei pentru a fi sancţionată contravenţional.

Referitor la solicitarea de înlocuire a sancţiunii amenzii aplicată pentru comiterea faptei anterior menţionată cu sancţiunea avertisment, aceasta nu poate fi primită - în contextul în care art. 12 alin. 5 din O.U.G. nr. 28/1999 stabileşte în mod expres că ,,prin derogare de la prevederile art. 7, alin. 3, din OG 2/2001, avertismentul ca sancţiune contravenţională principală nu se aplică in cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c) d) e) si dd)...".

Însă, în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii aplicate, Tribunalul constată că în speţă au incidenţă prevederile art. 12 din O.G. 2/2001 – care statuează "(1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. (2) Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta".

Astfel, agentul constatator a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 lit. e) pct. VI) din O.U.G. 28/1999 – la momentul comiterii contravenţiei -, pentru fapta reglementată de 10 lit. c) din acelaşi act normativ, şi anume amenda în cuantum de 27.500 lei.

Însă, ulterior, prin O.G. 20/2017, art. 11 alin. 1 lit. e) pct. VI) din O.U.G. 28/1999 a fost modificat – legiuitorul stabilind că, pentru încălcarea disp. art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999 (în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este mai mare de 1.000 lei şi mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei – aşa cum a fost cazul în speţă), urmează a fi aplicată o amendă în sumă de 20.000 lei.

În aceste circumstanţe, Tribunalul va da eficienţă prevederilor art. 12 alin. 2 din O.G. 2/2001, urmând a aplica apelantei-petente amenda minimă cu care se sancţionează, în prezent, comiterea contravenţiei reglementate de art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999. 

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa de control judiciar va proceda în conformitate cu disp. art. 480 alin. 2 N. C.pr.civ., va admite apelul şi va schimba, în parte, Sentinţa nr. ..........pronunţată de Judecătoria C........ - în sensul că va fi admisă în parte plângerea contravenţională formulată împotriva procesului verbal seria DGAF, nr. .......... şi se va dispune reducerea sancţiunii amenzii aplicate apelantei-petente pentru săvârşirea contravenţiei reglementate de art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999, de la 27.500 lei la 20.000 lei. De asemenea, vor fi menţinute toate celelalte dispoziţii ale actului de contravenţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de către apelanta S.C. O.........., având sediul procesual ales în ..................-, împotriva Sentinţei civile nr. ..............pronunţată de Judecătoria C......., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în ...........

Schimbă Sentinţa anterior menţionată, în sensul că:

Admite în parte plângerea contravenţională.

Dispune reducerea sancţiunii amenzii aplicate apelantei-petente pentru săvârşirea contravenţiei reglementate de art. 10 lit. c) din O.U.G. 28/1999, de la 27.500 lei la 20.000 lei.

Menţine celelalte dispoziţii ale actului de contravenţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi .... Septembrie 2017.

Domenii speta

Spete similare