Evaziune fiscală

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti. nr. 3213/P/2009 din 30.03.2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005.

În actul de sesizare se reţine că în calitate de administrator al S.C. S.E. S.R.L. Oneşti, în perioada iulie-august 2008 a înregistrat în evidenţa societăţii pe care o administra cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, respectiv relaţii comerciale cu S.C. PRO D.G. S.R.L. Piteşti, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 116.176 lei.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 1826/110/2011, la data de 08.04.2011.

Pe parcursul urmăririi penale, filele 83-83, s-a constituit parte civilă în cauză, Ministerul Finanţelor Publice – Garda Financiară – Secţia Judeţeană Bacău solicitând de la inculpat 481.551 lei, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat (impozit pe profit şi T.V.A.) la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei până la data plăţii. 

În faţa instanţei de judecată, la data de 14.06.2011, partea civilă a revenit cu cererea de constituire în cauză ca parte civilă cu suma de 144.559 lei, ocazie cu care a solicitat obligarea în solidar a inculpatului P.A. cu partea responsabilă civilmente S.C. S.E. S.R.L. Oneşti, la plata sumei solicitate şi instituirea unui sechestru asupra tuturor bunurilor mobile si imobile aparţinând inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului evaluat de ei la suma solicitată.

Inculpatul  P.A.,  legal citat, s-a prezentat în faţa  instanţei şi a fost audiat la data de 10.11.2011 (fila 63 vol. I) precum şi la data de 06.09.2012 (fila 229 vol. I dosar instanţă).

Apărarea a depus pentru inculpat înscrisuri vizând activitatea comercială a societăţii la care inculpatul a fost administrator: relaţii de la lichidatorul judiciar I.M. S.P.R.L. (filele 79-82 vol. I, fila 40 vol. II), relaţii de la Baca Transilvania (filele 114-124, 263-274), relaţii de la B.C. S.P.R.L. (filele 126-132 vol. I, filele 36-37 vol. II), informaţii transmise de M.R.B. (fila 132, 151-154,  175-178, 203-207), relaţii de la N. (filele 234-235, 238, 245-250, 278-282 vol. I şi filele 1-6 vol. II), S.C. E.P. S.A. (filele 17-23, 33 vol. II), informaţii furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 41-42, 47-52 vol. II).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

I. LATURA PENALĂ

1. În fapt:

În data de 14.12.2009, Garda Financiară Bacău a formulat o plângere penală împotriva inculpatului P.A. şi a învinuitului A.M. întrucât aceştia, în calitate de administratori ai S.C. S.E. S.R.L. Oneşti, în perioada iulie-august 2008 nu au înregistrat venituri în contabilitatea firmei sau nu au înregistrat cheltuieli inexistente în ce priveşte relaţiile comerciale ale societăţii lor cu S.C. E.P. S.A. Constanţa, S.C. S.C. S.R.L. Piatra-Neamţ şi S.C. P.D.G. Piteşti şi prin aceste activităţi inculpatul şi învinuitul ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 144559 lei, reprezentând prejudiciu estimat prin neplata T.V.A. şi a impozitelor pe profit.

Ulterior, în data de 14.04.2010, tot Garda Financiară Bacău, în completarea primei sesizări amintite, a formulat o nouă sesizare împotriva celor doi, întrucât în urma unei noi verificări efectuată în luna martie 2010 la S.C. S.E. s-a estimat că prejudiciu de fapt creat statului este de 481.551 lei, incluzând impozitul pe profit, T.V.A., majorări de întârziere etc., sesizarea respectivă fiind înregistrată cu nr. 551/VIII/1/2010.

Apoi, în data de 20.05.2010, A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacău a formulat o altă plângere, de această dată doar împotriva numitului A.M., care în calitate de administrator la S.C. S.E. a derulat în luna aprilie 2010 o relaţie comercială cu S.C. M.I.E. C., A.M. fiind bănuit că a emis facturi pentru piese de schimb, în valoare total de 145.776 lei către cealaltă firmă, fără a declarat veniturile realizate pentru a se putea calcula impozitul pe profit şi T.V.A.- ul, reclamându-se un prejudiciu adus bugetului în sumă de 42.875 lei, cauza fiind înregistrată cu nr. 2129/P/2010.

În final, în data de 19.11.2010, A.N.A.F. Bacău a formula o nouă plângere împotriva numitului A.M., pentru aceeaşi faptă şi acelaşi prejudiciu ca şi în plângerea formulată anterior în data de 27.08.2010 de către Garda Financiară Bacău, cauza fiind înregistrată cu nr. 543/VIII/1/2010.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, în data de 08.02.2006 s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului Bacău, S.C. S.E. S.R.L. Oneşti, având ca unic asociat şi administrator pe P.A. şi abia în luna februarie 2009 a intrat în societate şi A.M., ca asociat unic, în locul numitului P.A. care a ieşit din firmă.

Astfel, pentru perioada verificată în dosarul de faţă şi în care Garda Financiară Bacău a reclamat nereguli în derularea relaţiilor comerciale cu S.C. E.P. S.A., S.C. PRO D.G. Piteşti şi S.C. S.C. Piatra-Neamţ, singurul administrator care avea şi drept de semnătură în bancă este doar P.A.

Cât timp societatea în cauză a fost administrată doar de acesta, obiectul principal de activitate l-a reprezentat consultanţa pentru afaceri şi management.

S-a stabilit din probatoriul administrat în cauză că, în perioada 01.07.2008-31.08.2008 inculpatul P.A. a desfăşurat prin firma sa activităţi de prestări servicii, respectiv operaţiuni de intermediere pentru vânzarea de produse petroliere.

În acest sens, referitor la reclamaţia Gărzii Financiare din 14.12.2009, se reţine că inculpatul a încheiat în luna iunie 2008 cu S.C. P. S.A. un contract de intermediere prin care firma din Oneşti se obliga, potrivit art. 2 din contract, să identifice parteneri şi să intermedieze acceptarea ofertei făcută de beneficiar pentru cumpărarea de reziduuri petroliere, astfel încât în urma efectuării acestor operaţiuni inculpatul a emis o factură reprezentând contravaloarea serviciilor sale către S.C. E.P. din 23.07.2008, în valoare de 501.783,01 lei, reprezentând prestări servicii potrivit contractului dintre cele două părţi.

Această factură s-a înregistrat în contabilitatea societăţii, incluzând şi T.V.A. - ul care a fost înregistrat în jurnalul de vânzări şi declarat ca taxă colectată datorată bugetului de stat.

Pentru realizarea acestei tranzacţii inculpatul P.A. a colaborat cu S.C. S.C. şi S.C. PRO D.G., în sensul că inculpatul a intermediat relaţii comerciale între cele două societăţi din Piatra-Neamţ şi Piteşti şi S.C. E.P. S.A. Constanţa, drept pentru care atât S.C. S.C. cât şi S.C. P.D.G. au emis două facturi fiscale de prestări servicii inculpatului, după cum urmează:

- S.C. S.C. în baza contractului de prestări servicii din luna iulie 2008 a emis factura fiscală nr. 351 din 27.07.2008, în valoare totală de 96.500 lei, incluzând T.V.A. şi S.C. PRO D.G. a emis un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 395.000 lei, incluzând T.V.A.

În legătură cu aceste facturi, organele fiscale au reclamat faptul că cele două contracte de prestări servicii înregistrate de inculpat ca fiind emise de S.C. S.C. şi PRO D.G. s-au înregistrat în contabilitate cu scopul de a nu plăti T.V.A.-ul şi impozitul pe profit, care au rezultat în urma emiterii facturii către S.C. E.P. S.A. Constanţa, apreciindu-se că de fapt serviciile menţionate ca prestate către cele două societăţi nu au existat în realitate, fapt prevăzut de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, acţiune întreprinsă de inculpat cu scopul de a diminua sumele datorate bugetului de stat.

Pentru a se stabili cu exactitate prejudiciul s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile judiciare, urmând a se stabili dacă pentru perioada verificată de organele fiscale, respectiv 01.07.2008-31.08.2008 facturile înregistrate în contabilitatea S.C. S.E. S.R.L. Oneşti, reprezentând prestări servicii către S.C. şi P.D.G. reflectă realitatea.

Potrivit concluziilor expertizei, operaţiunea comercială derulată de P.A. şi S.C. S.C. corespunde realităţii, iar facturile emise sunt deductibile fiscal şi s-au facturat în baza contractului de prestări servicii între cele două firme, în timp ce cheltuiala cu prestarea de servicii facturată în relaţia comercială cu PRO D.G. nu este deductibilă fiscal deoarece nu este însoţită de un contract de prestări servicii, inculpatul neprezentând un asemenea contract nici organelor fiscale nici expertului contabil.

Ca urmare, expertiza contabilă a stabilit un prejudiciu datorat bugetului de stat de către societatea inculpatului, în sumă de 116.176 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar şi T.V.A. de plată, suma fiind mai mică decât cea estimată de organele fiscale (de 144.559 lei), deoarece organele fiscale nu au avut la dispoziţie actele contabile ale firmei, acestea fiind prezentate ulterior organelor de poliţie.

Nu au rezultat probe în legătură cu relaţiile comerciale amintite mai sus, din care să rezulte existenţa infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, respectiv omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

S-a încercat de către organele de poliţie şi audierea numitului A.M., însă a rezultat din verificări faptul că acesta se află plecat în străinătate.

S-a procedat la identificarea şi audierea inculpatului P.A., care a declarat că în prezenta cauză doar el a acţionat ca administrator al S.C. S.E. iar A.M. nu are nici o implicare în prezenta speţă.

De asemenea, inculpatul a mai menţionat şi faptul că nu are obiecţii cu privire la rezultatul acestei expertize, regretă fapta, însă nu are bani de achitat prejudiciul datorat statului.

Organele de poliţie au efectuat verificări pentru instituirea sechestrului asigurator, însă potrivit adresei din 15.02.2011 a Primăriei Oneşti, a rezultat că P.A. nu figurează în evidenţă cu bunuri mobile şi imobile declarate.

Au fost audiaţi ca martori doi reprezentanţi ai S.C. E.P., respectiv numiţii G.G.G., director general al acestei societăţi şi P.I., consilier tehnic la aceeaşi societate, ultimul ocupându-se efectiv de relaţia comercială cu S.C. S.E., care a susţinută că în anul 2008 au încheiat un contract de intermediere, cu nr. 23 din 09.06.2008, prin care S.C. E.P. achita către S.C. S.E. comisionul rezultat din relaţia comercială care s-a derulat ulterior, fără a putea preciza ale amănunte.

 Situaţia de fapt rezultă din probatoriul administrat la urmărirea penală: sesizarea Gărzii Financiare Bacău, contracte de prestări servicii, facturile fiscale în cauză, expertiza contabilă, declaraţii martori, evidenţa O.R.C. Bacău, adresa Primăriei Oneşti, declaraţii inculpat şi din probatoriile administrate în timpul cercetării judecătoreşti: înscrisuri vizând activitatea comercială a societăţii la care inculpatul a fost administrator: relaţii de la lichidatorul judiciar I.M. S.P.R.L. (filele 79-82 vol. I, fila 40 vol. II), relaţii de la Baca Transilvania (filele 114-124, 263-274), relaţii de la B.C. S.P.R.L. (filele 126-132 vol. I, filele 36-37 vol. II), informaţii transmise de M.R.B. (fila 132, 151-154,  175-178, 203-207), relaţii de la N. (filele 234-235, 238, 245-250, 278-282 vol. I şi filele 1-6 vol. II), S.C. E.P. S.A. (filele 17-23, 33 vol. II), informaţii furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 41-42, 47-52 vol. II).

Apărătorul ales al inculpatului a solicitat instanţei, în concluziile orale, precum şi în cele expuse prin „Notele de concluzii scrise”, să se dispună achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a Cod procedură penală întrucât fapta nu există, iar dacă instanţa va aprecia că din probatoriul administrat este dovedită existenţa faptei solicită achitarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d Cod procedură penală. În subsidiar, în măsura în care se va reţine vinovăţia inculpatului, solicită aplicarea dispoziţiilor art. 18/1 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal, respectiv fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Arată că din punctul său de vedere din modul în care s-a desfăşurat atât ancheta în cadrul cercetării penale cât şi cercetarea judecătorească apreciază că nu s-a respectat principiul de nevinovăţie în sensul că interpretarea probelor a rămas în stadiul „in dubio pro reo”. Consideră, din punctul său de vedere că Parchetul trebuia să facă dovada existenţei atât a faptei cât şi a vinovăţiei inculpatului, în speţă, instanţa urmând să analizeze următoarele probe: o expertiză contabilă depusă la dosarul cauzei în baza căreia Garda Financiară s-a constituit parte civilă cu suma de 116.000 şi ceva, declaraţii de martori şi înscrisuri. Arată că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri de către părţi prin care se arată că o relaţie comercială a avut loc în fapt şi a existat fără putinţă de tăgadă, expertiza contabilă şi probele Parchetului neexistând şi necontrazicând această problematică precizând că face această afirmaţie pentru că din punctul său de vedere expertiza contabilă şi modul în care s-a făcut cercetarea sunt lacunare întrucât în expertiza contabilă s-a apreciat faptul că neexistând un contract în mod automat atrage nedeductibilitatea fiscală considerând că de aici se trag două mari probleme, respectiv s-a echivalat atât de către Ministrul Public cât şi de Parchet faptul că nedeductibilitatea fiscală este echivalentă cu evaziunea fiscală. Din punctul său de vedere faptul că nu se deduce o cheltuială nu înseamnă s-a săvârşit o evaziune fiscală întrucât deductibilitatea fiscală este legată de cu totul şi act obiect, de contencios administrativ-fiscal. Relativ la acest aspect arată că inculpatul nici măcar nu a avut posibilitatea să facă o contestaţie la decizia organului fiscal pe baza căruia s-a efectuat expertiza, pentru a putea contesta această prezumtivitate. Apreciază că din această eroare a expertului întrucât consideră că acesta a greşit total pentru că a apreciat că lipsa unui contract atrage de la sine această nedeductibilitate. Apreciază că la dosar nu există probe, în acest sens solicitând să se aibă în vedere notele de şedinţă depuse la dosar acum câteva termene în care a făcut referire la faptul că o relaţie comercială se poate demonstra că a existat în fapt nu prin contractele încheiate ci doar prin facturi înregistrate în contabilitatea societăţilor implicate, aspect care apreciază că expertul ar fi trebuit să îl ateste, respectiv, că într-adevăr toate firmele implicate au aceste facturi înregistrate, mai mult decât atât fiind şi adresele de la bănci, care la rândul lor atestă faptul că s-au realizat inclusiv operaţiuni financiare între societăţile implicate, apreciind că se putea verifica, dar nu s-a făcut de către Parchet pentru a demonstra vinovăţia inculpatului, faptul că nu s-a achiziţionat marfa întrucât consideră că în cauză este o speţă foarte simplă, respectiv există un vânzător de produs petrolier şi un cumpărător - E.P. şi 2 intermediari, S.E. care era intermediarul pentru cumpărător şi P. care era intermediarul pentru vânzător, existând la dosar inclusiv adresele de la E.P. prin care confirmă faptul că a achiziţionat marfă prin intermediul S.E. şi a plătit factura de intermediere, întrebându-se, în aceste condiţii, de ce contract mai era nevoie, fiind mai uşor să se încheie un contract dar să nu existe facturi şi plăţi între cele două societăţi, întrebându-se dacă în acest mod era mult mai juridic din punct de vedere probator existenţa contractului decât ordinele de plată întocmite între societăţile implicate şi faptul că într-adevăr s-a achiziţionat marfă aferentă, apreciind că s-a făcut proba existenţei unei intermedieri întrucât se poate constata că S.E. încasa comision raportat la marfa efectiv cumpărată şi factura care a întocmit-o această societate era aferentă acestui comision, deci, din punctul său de vedere expertiza contabilă îl ajută pe inculpat şi îi demonstrează nevinovăţia şi faptul că această relaţie comercială a existat în fapt şi s-a realizat. Pe de altă parte mai există şi o altă probă, respectiv proba cu martori care apreciază că nu spun absolut nimic în contradictoriu cu ceea ce a învederat anterior, dimpotrivă, atestă faptul că între societăţile comerciale avute în verificare au existat operaţiuni comerciale, mai mult decât atât, nu mai există nici un martor care să confirme sau să infirme astfel de lucruri. De asemenea, arată că mai există înscrisuri la dosarul cauzei, toate nefăcând altceva decât să ateste faptul că există o problemă de contencios-administrativ fiscal, o problemă de nedeductibilitate apreciată, din punctul său de vedere de către expert, preluată de organul de cercetare penală şi pe baza acestei concluzii inculpatul a fost trimis în judecată. Apreciază că Garda Financiară astfel cum se regăsesc în concluziile expertului, deşi iniţial se constituise parte civilă în cauză cu suma de 144.000 şi ceva, însă din expertiză a rezultat suma de 116.000, motivarea precizând că Garda Financiară a aproximat, precizând că nu se poate ca această instituţie să aproximeze un prejudiciu pentru că în aceste condiţii procurorul şi celelalte părţi implicate nu au ce căuta în instanţă, întrebându-se dacă este nevoie de expertiză pentru a se stabili ce facturi se impută unei persoane fizice sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni şi se trimite acesta în judecată în bază de aproximaţie. Consideră că acest dosar nu are caracter penal ci doar un caracter contencios administrativ fiscal şi solicită să se reţină, încă o dată ceea ce a precizat şi anterior, că inculpatului, ca administrator nu i s-a dat posibilitatea şi nu s-a făcut dovada că decizia de impunere, raportul de inspecţie fiscal au fost comunicate fie celor doi administratori, fie lichidatorului, de a contesta aceste acuze legate de modul în care s-au considerat anumite deductibile sau nu, ori în condiţiile în care s-ar fi făcut o astfel de contestaţie şi instanţa ar fi considerat că acele facturi erau deductibile, chiar dacă nu ar fi reprezentant o autoritate de lucru judecat în cadrul dosarului penal ar fi constituit, cu toate acestea, o probă şi se făcea încă o dată dovada că facturile erau înregistrate conform şi că exista echivalenţă, motiv pentru care apreciază că acest dosar are clar un caracter civil şi nu penal, precizând că a depus practica instanţelor într-o speţă identică unde s-a apreciat că, identic prezentei cauze, nu s-a produs un prejudiciu statului astfel cum se prevede în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală întrucât odată că s-a facturat şi s-a încasat, baza impozabilă se măreşte şi în consecinţă inculpatul nu s-a sustras de la obligaţiile fiscale, majorând baza de calcul,a ceasta fiind şi opinia inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe care o invocă şi în consecinţă solicită achitarea inculpatului pentru cele trei temeiuri de drept invocate anterior.

 Instanţa nu poate îmbrăţişa soluţiile de achitare solicitate de apărător, având în vedere că  fapta există, a fost dovedită prin mijloacele probatorii. Un contract de intermediere între S.C. E.S. S.R.L. Oneşti şi S.C. PRO D.G. nu există, însă evidenţele contrabile relevă activitatea comercială desfăşurată.

Nu pot fi întrevăzute care dintre elementele constitutive ale infracţiunii lipsesc, în cauza pendinte, pentru a se dispune achitarea în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală aşa cum s-a solicitat. Inculpatul P.A. a fost în intervalul iulie – august 2008 administratorul S.C. E.S., a desfăşurat operaţiuni comerciale împreună cu S.C. P.D.G., nu s-a încheiat între cele două societăţi nici un contract de intermediere, sumele de bani au fost încasate, dar contractul lipseşte. Din punct de vedere al laturii subiective considerăm că infracţiunea a fost comisă cel puţin sub forma intenţiei indirecte, atâta vreme cât, pentru celelalte două societăţi comerciale, S.C. S.C. şi S.C E.P. există încheiate asemenea contracte.

Pentru aceleaşi considerente, nici achitarea în baza art. 18 ind. 1 Cod penal – pe motivul că fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni, instanţa nu poate fi de acord cu achitarea dorită. Prejudiciul adus părţii civile, Statului Român, Ministerului Finanţelor Publice, nu este unul modic, inculpatul trebuie să datoreze despăgubiri în valoare de 116.176 lei.

2. În drept: fapta inculpatului P.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal.

Privitor la persoana şi conduita inculpatului se reţine că are ca studii 12 clase, nu are ocupaţie, nu are antecedente penale, nu a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei.

Art. 71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a-c” se interzic de drept  în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, este de observat că potrivit art. 11 alin. 2 şi art. 20 alin. 2 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza Hirst contra Marea Britanie. Indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor. În consecinţă inculpatului i se vor interzice numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teza 2, lit. „b” Cod penal, potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal. 

De asemenea, fiind obligatorie, se va aplica inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, potrivit art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, poziţia de recunoaştere parţială a faptei, aprecierea instanţei că reeducarea sa se poate realiza fără privare de libertate, instanţa consideră că sunt întrunite condiţiile art. 81, 82 Cod penal, motiv pentru care va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Se va atrage atenţia inculpatului, că în cazul încălcării dispoziţiilor articolelor indicate mai sus, în sensul că, în interiorul termenului de încercare va comite o altă infracţiune, consecinţa va fi revocarea acestei suspendări condiţionate, cu adăugarea prezentei pedepse la pedeapsa  ce i se va aplica pentru noua faptă, cu executare în regim de detenţie.

Se va dispune şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

II. LATURA CIVILĂ

Reţinem că pe parcursul urmării penale, Ministerul Finanţelor Publice – Garda Financiară – Secţia Judeţeană Bacău a solicitat de la inculpat suma de 481.551 lei reprezentând  prejudiciu adus bugetului de stat  (impozit pe profit şi T.V.A.) la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei până la data plăţii. 

Constatând întrunite condiţiile generale şi speciale ale răspunderii civile delictuale, instanţa urmează să admită acţiunea civilă formulată şi să oblige inculpatul la acoperirea prejudiciului produs părţii civile prin acţiunea sa ilicită, însă nu la valoarea solicitată, întrucât, în motivarea cererii de constituire ca parte civilă, arată că la calcularea acestei valori trebuie să se aibă în vedere şi faptul că inculpatul  în calitatea sa de administrator la S.C. S.E. S.R.L. nu a avut încheiat contact de intermediere nici cu S.C. S.C. S.R.L.  Piatra Neamţ pe lângă cel referitor la S.C. P.D.G. S.R.L. Piteşti. Instanţa nu poate reţine apărarea formulată întrucât, pe de o parte contractul de intermediere între S.C. S.C. S.R.L. Piteşti şi S.C. E.S. S.R.L. nu vizează fondul cauzei (sesizarea instanţei prin rechizitoriu a vizat doar lipsa contractului de intermediere dintre S.C. E.S. şi S.C. P.D.G.) iar pe de altă parte, afirmaţia făcută de partea civilă nu este reală  (la filele 23-27 se regăseşte contractul de prestări servicii încheiat la data de 15.07.2008 între S.C. S.E. S.R.L. şi S.C. S.C. S.R.L.). Însă, aşa cum am arătat mai sus, instanţa a fost sesizată cu judecarea presupusei comiteri a infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 de evaziune fiscală, comisă prin lipsa contractului de intermediere între S.C. S.E. S.R.L. şi S.C. P.D.G. S.R.L., pentru faptul că în contabilitatea societăţii s-a menţionat o activitate comercială care nu are realitate faptică (lipsa contractului de intermediere între cele două părţi contractante).

Drept urmare, în temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Garda Financiară – Secţia Judeţeană Bacău şi va obliga pe inculpatul P.A. la plata sumei de 116.176 lei compusă din: impozit pe profit stabilit suplimentar în valoare de 53109 lei şi T.V.A. de plată în valoare de 63067 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil va  respinge pretenţiile civile ale părţii civile Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F.- DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU pentru diferenţa de  28.383 lei.

La dosarul  instanţei, se regăsesc relaţii comunicate de către Oficiul Naţional al Registrului  Comerţului  de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 41-42 şi 47-52) din care rezultă că din data de 30.12.2011 S.C. S.E. S.R.L. figurează ca radiată. Din acest considerent, instanţa va admite apărarea formulată de doamna avocat, apărător ales a părţii responsabile civilmente S.C. S.E. S.R.L., care a susţinut că în baza acestor informaţii, această persoană juridică nu mai are capacitate de exerciţiu. Prin urmare, va dispune scoaterea din cauză a părţii responsabile civilmente S.C. S.E. S.R.L. Oneşti fiind radiată.

De asemenea, se va respinge cererea părţii civile Ministerul Finanţelor Publice – A.N.A.F.- DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU, de instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.A., având în vedere adresa nr. 2026/15.02.2011 emisă de Primăria mun. Oneşti (fila 182 dosar urmărire penală), din care rezultă că inculpatul P.A. şi A.M. nu figurează cu bunuri mobile şi imobile declarate.

Se va dispune, în baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti definitive.

Vom constata că inculpatul a avut apărător ales.

În temeiul art. 191 alin. 1, 2 Cod procedură penală va obliga pe inculpatul P.A. la plata sumei de 1.000 RON către stat (cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală în valoare de 150 lei).

În temeiul art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală”, condamnă pe inculpatul P.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b şi c Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal aplică P.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b, c Cod penal.

În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe durata termenului de încercare de patru ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului P.A. asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU şi în consecinţă:

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil obligă  pe inculpatul P.A., la plata sumei de 116.176 lei compusă din: impozit pe pr ofit stabilit suplimentar în valoare de 53.109 lei şi TVA de plată în valoare de 63.067 lei către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU.

În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil respinge pretenţii civile ale părţii civile Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU pentru diferenţa de 28.383 lei.

Dispune scoaterea din cauză a părţii responsabile civilmente S.C. S.E. S.R.L. Oneşti fiind radiată.

Respinge cererea părţii civile Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU, de instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.A..

În baza art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 dispune ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti definitive.

Constată că inculpatul a avut apărător ales.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 RON către stat (cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală în valoare de 150 lei).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Domenii speta

Spete similare