Divort minori

Data publicare portal: 17.10.2018

Prin sentinţa civilă nr. 2854/12.06.2018 Judecătoria Xxxx a admis cererea formulată de reclamantul P.O. în contradictoriu cu pârâta P.A.V.,  având ca obiect divorţ cu minori.

Dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părţi si înregistrate sub nr. xxxx în Registrul de Stare civilă al com. Xxxx, prin acordul părţilor.

Dispune ca după desfacerea căsătoriei autoritatea părintească cu privire la minorii P.G.S., născut la data de xxxx şi P.B, născut la data de xxxx să fie exercitată în comun de ambii părinţi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către aceştia. 

Stabileşte locuinţa minorului P.G.S., născut la data de xxxx  la domiciliul tatălui.

Stabileşte locuinţa minorului P.B, născut la data de xxxx la domiciliul mamei.

Obligă ambii părinţi să ofere întreţinere în natură copiilor minori.

Dispune ca pârâta P.A.V. să revină la numele purtat în timpul căsătoriei, respectiv acela de „Xxxx”.

Compensează cheltuielile de judecată.

Dispune comunicarea hotărârii către Serviciul de stare civilă din cadrul Primăriei com. Xxxx si către Registrul Naţional Notarial al regimurilor matrimoniale după rămânerea definitiva a acesteia a acesteia.

Definitivă în ceea ce priveşte divorţul.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de xxxx pe rolul Judecătoriei Xxxx sub nr. xxxx, reclamantul P.O. a chemat în judecată pe pârâta P.A.V. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1) desfacerea căsătoriei dintre părţi, încheiată la data de xxxx, din vina exclusivă a acesteia;

2) stabilirea locuinţei minorilor P.B, născut la data de xxxx şi P.G.S., născut la data de xxxx la domiciliul reclamantului;

3) exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor, în comun, de către ambii părinţi;

4) obligarea pârâtei să contribuie la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorilor;

5) revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de „Xxxx”;

6) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, s-a căsătorit cu pârâta la data de xxxx, iar din căsătoria lor au rezultat minorii P.B, născut la data de xxxx şi P.G.S., născut la data de xxxx.

Încă de la începutul căsătoriei au existat neînţelegeri între soţi determinate de comportamentul pârâtei care manifesta nejustificat o gelozie excesivă. Astfel, după fiecare ieşire la diverse evenimente şi chiar simple întâlniri cu prietenii, după ce ajungea acasă, pârâta începea să facă scandal reproşându-i lucruri care nu corespundeau adevărului şi creând o stare tensionată care avea efect negativ asupra întregii familii.

La scurt timp după încheierea căsătoriei, de comun acord, el a plecat în străinătate la muncă, însă doar pentru o scurtă perioadă, deoarece pârâta socotea că nu trimitea bani mulţi acasă şi că avea alte preocupări. După o discuţie cu pârâta, pentru a lămuri lucrurile, au hotărât să plece împreună în străinătate, stând în acelaşi apartament la o cunoştinţă care le şi înlesnise plecarea şi cu familia acestuia. Deşi nu avea motive, pârâta a făcut scandaluri, reproşurile fiind aceleaşi.

Reclamantul a menţionat că s-au întors în ţară, o perioadă stând cu părinţii lui, pentru ca apoi să locuiască în casa bunicilor săi. Pârâta a plecat de mai multe ori de acasă, chiar şi fără copii, lăsând copiii în grija sa.

Datorită faptului că nu şi-a terminat studiile, pârâta s-a înscris la cursurile serale, însă în ultima perioadă venea acasă târziu, fără a avea vreo justificare, lăsând copiii singuri acasă, în condiţiile în care el este plecat la muncă, programul său fiind foarte încărcat. Reclamantul a menţionat că, de multe ori îl lua pe minorul cel mic cu el la atelierul unde lucrează, pentru a nu sta singur acasă. În ceea ce îi priveşte pe copii, aceştia sunt toarte ataşaţi de el, acesta fiind singurul care realizează venituri şi care poate sa le asigure tot ceea ce le este necesar.

Având in vedere cele menţionate, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei, minorii să-i fie încredinţaţi, precum şi să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti în comun.

În dovedire, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu  interogatoriul pârâtei şi proba testimonială.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 373 lit. b, art. 397, art. 400, art. 402 din Codul Civil.

În susţinerea cererii de chemare în judecată au fost depuse înscrisuri, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul (filele nr. 5-8 din dosarul cauzei), reprezentate de: act de identitate, certificate de naştere ale minorilor.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei (chitanţa nr. xxxx).

Pârâta P.A.V. a depus la data de 22.12.2017 întâmpinare solicitând respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată si pe cale de consecinţa să se dispună:

- desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de xxxx, înregistrată în registrul de stare civila al localităţii Xxxx sub nr. 20, din culpa exclusivă a reclamantului-pârât;

- exercitarea în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minorii P.B, născut la data de xxxx şi P.G.S. născut la data de xxxx;

- stabilirea locuinţei minorilor la mamă, în comuna Xxxx, sat Xxxx, xxxx;

- obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, calculată în funcţie de veniturile acestuia, reprezentând contribuţia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura si pregătire profesionala a minorilor;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, faţă de susţinerile formulate de reclamant înţelege sa formuleze următoarele apărări:

Pârâta a menţionat că s-a căsătorit cu  reclamantul  la data  de xxxx, iar din căsătoria părţilor au rezultat minorii P.B născut la data de xxxx şi P.G.S., născut la data de xxxx.

Relaţiile de familie s-au desfăşurat la început în condiţii normale, de afecţiune şi respect reciproc până în cursul anului 2014, perioadă in care comportamentul reclamantului s-a modificat in totalitate, în sensul ca lipsea in mod nejustificat de acasă, ajungând la ore extrem de târzii, refuza orice comunicare de orice natură, nu se mai preocupa de creşterea şi educarea copiilor, manifestând un dezinteres total faţă de viaţa de familie.

In prezent părţile locuiesc intr-un imobil casa situat in intravilanul comunei Xxxx compus din două camere, baie si bucătărie, proprietate personală, conform contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere nr. xxxx, bun imobil dobândit de la bunicii reclamantului Xxxx si Xxxx, în prezent decedat.

În anul 2015 împreuna cu reclamantul a construit o noua încăpere, alipită imobilului casă în stadiu nefinalizat până la aceasta data, din lipsa de surse financiare, a fost renovata baia si bucătăria, au fost consolidate zidurile imobilului casă.

Totodată, bunica reclamantului, Xxxx, locuieşte în aceeaşi curte, într-un alt imobil casa, în acest fel primind zilnic îngrijire şi întreţinere sub toate aspectele, fiind foarte apropiată afectiv de copii minori şi faţă de ea.

Contrar celor susţinute de reclamant, relaţiile de familie s-au desfăşurat în condiţii normale pana la momentul in care acesta a început să manifeste un interes deosebit faţă de soţia unui prieten apropiat, care în cursul anului 2014 a decedat.

Începând cu acesta data reclamantul i-a cerut consimţământul să viziteze această persoană, pentru a-i acorda ajutor în casă, la diverse lucruri, iniţial a fost de acord considerând ca un ajutor este de folos, însă ulterior, aceste vizite au început să fie extrem de constante, în fiecare zi primea apeluri telefonice de la acesta persoană, iar comportamentul reclamantului s-a modificat în totalitate devenind violent verbal, distant faţă de ea şi copii, faţă de părinţii săi care locuiesc într-o alta localitate şi de fiecare dată când şi-au dorit să-şi viziteze nepoţii nu li s-a permis, fără nici o motivare .

Potrivit art.2 din Codul familiei, relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral si material. Conform art.309 alin.(l) si (2) din Codul Civil „Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate  si sprijin moral. Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî sa locuiască separat."

Aceleaşi obligaţii ale soţilor existau si înainte de reglementarea actuala prin Noul Cod civil, fiind de esenţa căsătoriei.

A solicitat să reţină că, în realitate, situaţia de fapt care a condus la deteriorarea relaţiilor de familie, a neînţelegerilor dintre cei doi soţi se datorează faptului că reclamantul este vinovat de infidelitate, comportamentul acestuia în cadrul familiei deteriorându-se, în acest context, reproşurile fiind inevitabile .

Reclamantul şi-a încălcat obligaţia de fidelitate si de acordare a sprijinului său moral paratei, fără a prezenta un singur element de culpă a soţiei. Faptul ca aceasta reproşa soţului încălcarea obligaţiei sale de fidelitate, în condiţiile in care acesta are relaţii extraconjugale, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor acesteia de respect, fidelitate, acordare a sprijinului sau material si moral soţului. Pentru a se stabili culpa unui soţ la destrămarea relaţiilor de familie nu este suficient sa se arate care erau neînţelegerile dintre soţi, ci trebuie sa se indice in concret ce obligaţie a încălcat aceasta.

În conţinutul cererii de divorţ nu se prezintă niciun element de culpă a paratei, singurele susţineri în destrămarea căsătoriei sunt puse pe seama geloziei, care de altfel sunt justificate raportat la situaţia reala dintre părţi.

Pârâta a menţionat că în prezent, este bonă la o familie din Xxxx, fiind cunoscută drept un părinte responsabil, singura care s-a ocupat în mod constant de îngrijirea şi educarea celor doi copii minori, reclamantul-pârât fiind plecat in mod constant din domiciliu. Pârâta a menţionat că deţine condiţii materiale şi morale suficiente, pentru creşterea celor doi minori.

Pârâta a menţionat că reclamantul nu desfăşoară activitate pe baza de contract de muncă, lucrează ocazional de cate ori i se oferă posibilitatea la diverse persoane fizice, în calitate de mecanic auto, atelierul său de lucru fiind chiar la adresa de domiciliu din comuna Xxxx.

Întrucât cei doi copii minori îi sunt foarte ataşaţi emoţional, întrucât ea s-a ocupat în mod constant de creşterea si educarea lor şi raportat la vârsta acestora, pârâta a considerat că este în interesul superior al acestora sa locuiască în continuare alături de ea.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.205-206 din Codul de procedură civilă.

În dovedirea celor susţinute în cuprinsul întâmpinării, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimoniala în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori, Xxxx Xxxx şi Xxxx Xxxx, pentru dovedirea situaţiei reale dintre părţi şi proba cu interogatoriul reclamantului.

În cadrul probei cu înscrisuri, a depus la dosar, în fotocopie, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxxx la Biroul Notarilor Publici Asociaţi Xxxx.

La data de 26.01.2018, pârâta a depus la dosar precizări, prin care a menţionat că noul său domiciliu se află în comuna Xxxx. A menţionat că la data de 10.01.2018 a fost evacuată fără voie din domiciliul comun din comuna Xxxx, unde locuia împreună cu cei doi minori. A menţionat că începând cu această dată, i s-a interzis să mai locuiască în domiciliul conjugal, fără posibilitatea de a-şi vedea copilul cel mare, minorul Xxxx.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de xxxx s-a încheiat căsătoria între reclamantul P.O. şi pârâta P.A.V. înregistrată sub nr. xxxx în Registrul stării civile al com. Xxxx, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie depus în copie la fila 5 din dosarul Judecătoriei Xxxx.

Din căsătoria părţilor au rezultat doi copii minori, respectiv P.G.S., născut la data de xxxx şi P.B, născut la data de xxxx, conform certificatelor de naştere ataşate în copii la filele 7-8 din acelaşi dosar.

La termenul din data de 29.03.2018 părţile au solicitat desfacerea căsătoriei prin acord.

Potrivit art. 374 lit. a) din Codul civil divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie, iar potrivit alin. 3 instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ.

De asemenea, potrivit art. 617 alin. 5 din Codul de procedură civilă, în cazul divorţului prin acordul soţilor, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei fără a pronunţa divorţul din vina unuia sau a ambilor soţi.

Având în vedere acordul expres al soţilor exprimat de reclamant şi pârâtă personal in fata instanţei de judecata în şedinţa de judecată din data de 29.03.2018 cu privire la desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 din Codul civil, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru a dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părţi prin acord, fără a mai fi necesară administrarea altor probe.

În conformitate cu art. 383 din Codul civil, întrucât între părţi nu a intervenit o învoiala cu privire la nume, instanţa va dispune ca P.A.V. să revină la numele purtat în timpul căsătoriei, respectiv acela de „Xxxx”.

În ceea ce priveşte raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori articolul 396 alin. 1 din Codul civil menţionează că „instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.”

Articolul 397 din Noul Cod civil prevede că „după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel” iar potrivit art. 398 Cod civil „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi”, iar „celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”

Autoritatea părintească reprezintă un ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc, atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Potrivit alin. 2 „părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate”, iar alin 3 prevede că „ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.”

Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.

Este de reţinut că potrivit art. 487 Cod civil „părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.”

De asemenea, trebuie avut în vedere art. 400 C. civ. potrivit căruia „în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior, iar în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.”

Aşadar, potrivit dispoziţiilor Codului Civil regula este ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinti si doar prin exceptie, instanta poate să stabilească ca autoritatea părintească să fie exercitată de unul dintre părinţi.

În cauză, instanţa retine că nu s-a făcut dovada existentei niciunui motiv temeinic pentru ca autoritatea părinteasca sa fie exercitat doar de unul dintre părinţi, aceasta fiind în interesul superior al copilului care are dreptul de a fi crescut de ambii părinţi chiar daca aceştia sunt separaţi.

Instanţa are în vedere ca exercitarea în comun a autorităţii părinteşti se concretizează în consultarea părinţilor în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea şi educarea copiilor, actele curente privind creşterea şi educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copii locuiesc. Se încadrează în noţiunea de decizii importante privind copilul alegerea şcolii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extraşcolare, etc.

În ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorilor, instanţa este chemată să dea prioritate unuia dintre cele două principii – al interesului minorilor sau al menţinerii fraţilor împreună.

Principiul menţinerii fraţilor împreună deşi nu îşi găseşte o reglementare legala în legislaţia noastră decât în materia plasamentului trebuie reţinut si aplicat si în materia stabilirii locuinţei minorilor la unul dintre părinţi pentru identitate de raţiune.

 Aşa cum s-a subliniat în doctrina si în practica judiciara, măsura separării minorilor trebuie sa fie adoptata numai în situaţii excepţionale si pentru cauze temeinic justificate.

Originea noţiunii de interes superior al copilului provine din realizarea faptului că acesta este un individ care are nevoi şi drepturi distincte de cele ale părinţilor. Prin urmare interesul său ar putea fi diferit de cel al părinţilor, astfel că este normal ca interesul copilului să prevaleze în faţa altor interese atunci când se iau măsuri cu privire la copil. Recomandarea 874 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei precizează ca un prim principiu următoarele: "copiii nu trebuie sa mai fie consideraţi proprietatea părinţilor, ci trebuie să fie recunoscuţi ca indivizi având propriile drepturi şi nevoi".

Tatăl şi mama sunt figuri importante de ataşament care au rol decisiv în dezvoltarea emoţională şi socială a copilului, atât timp cât calitatea interacţiunilor lor va condiţiona calitatea relaţiilor sociale. De aceea în situaţia familiilor care se destramă prin divorţ, interesul superior al copiilor, în general, este legat de posibilitatea de a putea accesa cvasinelimitat pe ambii părinţi şi fraţi pentru a putea dezvolta relaţii echilibrate şi armonioase cu părinţii, fraţii şi familia extinsă a părinţilor.

Faptul că părinţii nu mai pot să fie împreună, nu trebuie să aibă vreo influenţă asupra copiilor. Un copil crescut şi educat cu dragoste şi responsabilitate de ambii părinţi, chiar şi atunci când aceştia nu locuiesc împreună, are şanse mult mai mari de integrare şi reuşită socială.

Recomandările psihologice şi sociologice atrag atenţia asupra faptului că nu divorţul sau separarea cauzează efecte psihologice negative copilului, ci menţinerea conflictelor între părinţi.

Instanţa reţine că în prezentul dosar trebuie stabilită locuinţa a doi minori – P.G.S. şi P.B.

Din probele administrate în cauză P.G.S. are vârsta de 10 ani, frecventează cursurile şcolare din Xxxx, îşi doreşte să locuiască împreună cu tatăl său şi fratele său; P.B are vârsta de 3 ani, în prezent locuieşte cu mama sa într-o localitate din xxxx şi din discuţiile(bineînţeles ţinând seama de vârsta acestuia) sale la telefon cu fratele şi tatăl său spunea că ar vrea şi el să locuiască cu aceştia.

Ambii părinţi îşi doresc fiecare, ambii copii. Tatăl are posibilităţi materiale mai mari decât mama, acesta lucrând într-un atelier de reparat maşini, are o locuinţă proprie şi este ajutat la creşterea minorilor de bunica paternă. Mama deocamdată nu are un venit propriu şi locuieşte împreună cu părinţii săi.

Analizând situaţia familială a acestora, instanţa apreciază că deşi P.B este băiat şi are nevoie pentru o dezvoltare sănătoasa de un model masculin(tatăl său) totuşi, pentru acest moment al vieţii sale de numai 3 ani, acesta trebuie să rămână lângă mamă. Mama este cea mai importantă figură a unui copil cu o vârstă atât de fragedă.

Tot raportat la vârsta minorilor de 10 şi 3 ani, instanţa apreciază că legătura dintre copil-părinte este mult mai puternică decât legătura frate-frate.

Cu privire la stabilirea locuinţei minorului P.G.S., instanţa apreciază că acesta trebuie să locuiască cu tatăl său deoarece minorul îşi doreşte acest lucru şi frecventează cursurile Şcolii Gimnaziale din Xxxx fiind elev în clasa a III-a.

Pentru că P.B şi-a manifestat dorinţa de a sta cu fratele şi tatăl său, instanţa sfătuieşte părinţii să înţeleagă că este absolut nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă a copiilor lor ca tatăl să păstreze legătura şi cu P.B, iar mama să păstreze legătura şi cu P.G.S..

În consecinţă, instanţa apreciază că LA ACEST MOMENT locuinţa minorilor nu va fi comună, dar recomandă fiecărui părinte să menţină vie legătura cu celălalt copil şi bineînţeles să dezvolte o legătură sănătoasă şi necesară între fraţi, urmând ca atunci când consideră necesar să fie modificată această măsură prin stabilirea unei singure locuinţe pentru ambii minori.

Referitor la pensia de întreţinere instanţa retine că articolul 402 Cod civil prevede că instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

De asemenea, articolul 530 din Codul civil se reglementează modalităţile de executare. Astfel regula este că obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

În speţa de faţă, având în vedere că locuinţa fiecărui copil este stabilită la câte un părinte, instanţa va obligă ambii părinţi să ofere întreţinere în natură ambilor copii minori.

De asemenea, pentru că ambii au efectuat cheltuieli de judecată, va dispune compensarea acestora.

În temeiul art. 619 alin. 6 Cod proc civila, instanţa va dispune comunicarea hotărârii către Serviciul de stare civilă din cadrul Primăriei com. Xxxx si către Registrul Naţional Notarial al regimurilor matrimoniale după rămânerea definitiva a acesteia a acesteia.

Domenii speta

Spete similare