Executare silită – validare poprire

Decizie **** din 06.09.2018


Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:***

R O M Â N I A

Dosar nr. ***

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A V – A CIVILĂ

Decizia civilă Nr. *** R

Şedinţa publică din data de 12.12.2017

Tribunalul constituit din:

Preşedinte:  ***

Judecător:  ***

Judecător:  ***

Grefier:  ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea recursului civil formulat de recurenta-creditoare  ***  împotriva sentinţei civile nr. ***/15.05.2017 pronunţate în dosarul nr.  *** de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul-debitor  ***  şi cu intimatul terţ poprit  *** , având ca obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-creditoare, prin avocat, ***, care depune delegaţie de substituire şi intimatul terţ-poprit, prin avocat, ***, cu împuternicire avocaţială aflată la fila 27 din dosar, lipsă fiind intimatul-debitor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Tribunalul acordă cuvântul pe cererea de probatoriu.

Recurenta-creditoare, prin avocat solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimatul terţ-poprit, prin avocat solicită, de asemenea, încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

După deliberare, apreciind ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, Tribunalul încuviinţează pentru părţile prezente proba cu înscrisuri şi constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta-creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare să se pronunţe o hotărâre care să valideze poprirea. Cu privire la situaţia de fapt, învederează că declaraţia notarială pentru primirea banilor este întocmită pro causa, întrucât s-a întocmit la 2 zile după ce a fost primită notificarea de către debitor. Mai arată că procesul de partaj a durat câţiva ani, debitorul avea domiciliul ales în Germania, iar notificarea de validare a fost primită în România, astfel că, trebuie stabilit cum a putut să dea acea declaraţie notarială, deşi a susţinut că la acel moment se afla în Germania. Menţionează că în măsura în care acea sumă de bani s-ar fi plătit în realitate, ar fi trebuit să existe un virament bancar din Germania, numai aşa putea fi o dovadă certă a plăţii, precum şi că în acea declaraţie nu a fost menţionată suma exactă, dacă s-ar fi indicat, notarul public trebuia să perceapă o taxă, ceea ce nu s-a întâmplat. A mai arătat că debitorul şi terţul poprit au încercat să dea o dată certă înscrisului, iar nu să valideze poprirea, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimatul terţ-poprit, prin avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate, în mod corect instanţa de fond reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 460 C.pr.civ., întrucât la data notificării terţul nu mai datora nicio sumă de bani, respectiv la data de 24.10.2014 fiind achitată debitorului sulta datorată în baza sentinţei civile nr.  *** /*** pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.  *** , motiv pentru care debitorul a înţeles să nu mai aibă nicio pretenţie faţă de terţul poprit, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanţă la dosarul cauzei.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 14.01.2015, creditoarea  ***  a solicitat în contradictoriu cu intimatul debitor  ***  şi terţul poprit  *** , ca instanţa să dispună validarea popririi dispuse de  ***  în dosarul de executare nr.  ***/2010, până la concurenţa sumei de 37.071,37 lei.

În motivare, se arată că prin încheierea din data de 12.05.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.  ***a fost încuviințată executarea silită prin poprire împotriva debitorului, care a fost notificat despre măsura înființării popririi prin adresa din data de 16.10.2014, comunicată in data de 27.10.2014. Se mai arată că şi terţul poprit a primit comunicarea acestei adrese, la datele de 21.10.2014 şi 27.10.2014 la adresele din Romania, iar la data de 28.11.2014 a primit personal comunicarea la domiciliul din Germania. Cu toate acestea, terţul poprit nu s-a conformat şi nu a pus la dispoziţia executorului judecătoresc suma de bani solicitata.

În drept, au fost invocate disp. art. 789 şi urm. C.pr.civ.

Au fost depuse înscrisuri, in copie certificată pt. conformitate cu originalul (filele 5-10).

A fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru-f. 22.

Prin sentinţa civilă nr. ***/02.10.2015 pronunţată în dosarul nr.  ***, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis cererea şi a validat poprirea înfiinţată în dosarul de executare silită nr.  ***/2010, prin adresa nr.  ***/***2014, obligând terţul poprit la plata sumei de 37.071,37 lei datorată debitorului, către creditoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel terţul poprit  *** .

Prin decizia civilă nr. ***R/06.06.2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a casat sentinţa civilă nr. ***/02.10.2015 şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată la data de 10.04.2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. de dosar  ****.

În rejudecare, la data de 03.05.2017, terţul poprit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată motivat de aspectul că a achitat debitorului suma datorată cu titlu de sultă înainte de a-i fi comunicată adresa de înfiinţare a popririi.

În cauză, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. ***/***2017 pronunţată în dosarul nr.  ****, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins cererea de validare a popririi, a dispus desfiinţarea popririi înfiinţate în dosarul de executare silită nr.  ***/2010, prin adresa nr.  ***/2010 din data de 16.10.2014 şi a respins cererea creditoarei privind acordarea de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În dosarul de executare nr.  ***/2010, executorul judecătoresc a fost sesizat cu cererea creditorului la data de 14.12.2010 – f. 39, vol. I. Executarea silită se realizează în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul autentificat sub nr. ***/*** 2009 - f. 41, vol. I. Încuviințarea executării silite s-a realizat de către Judecătoriile Sectoarelor 1-6 din Bucureşti, iar Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a încuviințat executarea silită prin încheierea din data de 12.05.2011 – f. 21, vol. III.

Astfel cum rezultă din adresa DEPAB aflată la dosarul de executare (f. 96, vol. III), terţul poprit figura la momentul respectiv cu domiciliul în Germania. Astfel, adresa de înființare a popririi a fost comunicată către terțul poprit la data de 28.11.2014 – f. 10, vol. I, f. 105, vol. III.

Conform declaraţiei autentificate sub nr. *** la data de 24.10.2014 (f. 06, dosar TB), debitorul a primit suma datorată de terţul poprit la data declaraţiei – 24.11.2014.

În drept, în baza prevederilor art. 460 C.pr.civ. 1865, dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Examinând situația de fapt dedusă judecații prin prisma condițiilor ce trebuie să fie îndeplinite pentru validarea popririi în discuție, instanța a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 460 C.proc.civ. pentru o astfel de operațiune.

Astfel, în baza sentinţei civile nr.  *** /*** pron. în dosarul nr.  *** , terțul poprit  ***  datora debitorului suma de 37.071,37 lei cu titlu de sultă. Acesta, la data de 24.10.2014, înainte de comunicarea către el a adresei de înfiinţare  popririi, a achitat debitorului sulta. Totodată, din probele administrate, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unui alt raport juridic din care să rezulte în sarcina terţului poprit obligaţia de plată a unei sume de bani debitorului, în prezent sau pe viitor.

Faţă de această împrejurare, văzând şi că partea creditoare nu s-a prevalat şi de existenţa altor raporturi juridice între debitor şi terţul poprit, reţinând aşadar că nu s-a dovedit că, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit datora vreo sumă de bani debitorului urmărit, instanţa a constatat că cererea de validare a popririi nu este întemeiată, astfel că a respins-o, apreciind totodată că se impune desfiinţarea acesteia.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a respins solicitarea creditoarei privind obligarea debitorului şi a terţului poprit la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 14.07.2017, în termen legal, a formulat recurs creditoarea  *** , solicitând admiterea cererii de recurs şi, în consecinţa, casarea hotărârii atacate.

În fapt, prin cererea introductivă, s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul – debitor  ***  şi cu terţul poprit  *** , ca instanţa să dispună validarea popririi dispuse de  *** , în dosarul de executare nr.  ***/2010, până la concurenţa sumei de 37.071,37 lei.

S-a arătat faptul că prin încheierea din data de 12.05.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr.  *** , a fost încuviinţata executarea silită prin poprire împotriva debitorului  *** , care a fost înştiinţat despre această măsură prin adresa emisă la data de 16.010.2014 şi comunicată la data de 27.10.2014. De asemenea, s-a arătat şi faptul că terţul poprit  *** a primit comunicarea privind măsura popririi la datele de 21.10.2014 şi 27.10.2014, la adresele sale din România şi respectiv din Germania. La data de 28.11.2014, terţul poprit a primit personal comunicarea la domiciliul său din Germania. Cu toate acestea, terţul poprit nu s-a conformat comunicării primite şi nu a pus la dispoziţia executorului suma de bani solicitată.

Prin sentinţa civilă nr.  ***/*** 2015 , a fost admis cererea de validare a popririi formulată de creditoare, terţul poprit fiind obligat la plata sumei de 37.071,37 lei.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel terţul poprit  ***  care a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că i-au fost comunicate adresele de înfiinţare a popririi la adresele din România, în realitate neprimind aceste adrese deoarece nu locuieşte în România. De asemenea, a mai precizat că nu a fost citat la adresa din Germania în dosarul de fond, cauza fiind soluţionata fără a fi citat în mod legal.

Tribunalul Bucureşti a admis recursul, constatând că terţul poprit nu a fost citat în mod legal, casând sentinţa civilă atacată şi dispunând rejudecarea cauzei.

La data de 15.05.2017, a avut loc rejudecarea cauzei, fiind pronunţată sentinţa atacată, respectiv sentinţa civilă nr.  ***/*** 2017 , prin care instanţa de rejudecare a dispus respingerea cererii privind validarea popririi, arătând ca la momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi de către biroul executorului judecătoresc, terţul poprit locuia în Germania, adresa de înfiinţare a popririi fiindu-i comunicată la data de 28.11.2016.

Apelanta consideră că soluţia dată de instanţa de rejudecare a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere următoarele aspecte:

În mod greşit instanţa de judecată a considerat că nu s-a dovedit faptul că, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit datora vreo sumă de bani debitorului urmărit, considerând că cererea de validare este neîntemeiată.

Instanţa de rejudecare a ajuns la această concluzie pornind de la înscrisul „Declaraţie” autentificată sub nr.  ***/*** 2014 (la trei zile de la data primei comunicări privind înfiinţarea popririi) de către  *** , prin care debitorul  ***  a declarat că a primit integral de la  ***  sulta stabilită conform sentinţei civile nr.  ***/ *** 2013 , pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.  *** , nemaiavând nicio pretenţie cu privire la acesta. Or, raportat, pe de o parte, la data la care a fost dată declaraţia, iar pe de altă parte, raportat la conţinutul acesteia, consideră că acest înscris este unul „pro causa”. Solicită instanţei să observe exprimarea vagă din cuprinsul declaraţiei, unde nu se menţionează nici suma primită, nici momentul la care a fost primită.

Mai mult, chiar dacă lucrurile ar fi stat aşa, această plată ar fi fost făcută de terţul poprit, în frauda creditoarei  *** , mai cu seamă cu cât procesul de partaj, ce a format obiectul dosarului nr.  ***  aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost promovat chiar de creditoare, astfel ca terţul poprit cunoştea foarte bine faptul că sulta urmă a fi încasata de creditoare în contul datoriei debitorului  *** .

Or, ţinând cont de toată situaţia de fapt, este evident că sulta datorată de  *** , în calitate de terţ poprit, către  *** , în calitate de debitor, nu s-a stins, declaraţia dată de debitor fiind, în realitate, un mijloc prin care s-a încercat împiedicarea creditoarei de a-şi recupera banii, fiind în interesul său exclusiv de a da orice declaraţie, astfel încât banii datoraţi să nu iasă din propriul său patrimoniu.

Mai mult, având în vedere că suma, reprezentând sultă, era o sumă destul de mare, plata ar fi trebuit fi făcută prin virament bancar, pentru a nu lăsa loc de niciun fel de interpretare, or, aşa cum a susţinut, această sumă de bani nu a fost în realitate plătită. Pe de altă parte, consideră că s-a încercat folosirea unui înscris autentic pentru denaturarea realităţii, deşi, simpla declaraţie dată în fata notarului nu intră sub incidenţa puterii doveditoare a înscrisului autentic, fiecare persoană putând declara orice în faţa notarului, nefiind dată sub jurământ.

De asemenea, învederează instanţei de judecată şi faptul că executarea silită pornită împotriva debitorului  ***  a fost înscrisă ca sarcină în cartea funciară a imobilului, prin somaţia executorului din data de 27.06.2011, astfel ca, nici sub acest aspect nu poate fi primită explicaţia conform căreia sulta a fost achitată anterior primirii notificării din data de 28.11.2014, deoarece nu i s-a comunicat terţului poprit înfiinţarea popririi.

Consideră că instanţa de fond, în rejudecare, ar fi trebuit să aibă în vedere toată situaţia de fapt şi nu doar să se limiteze la faptul că notificarea privind înfiinţarea popririi a fost primită de terţul poprit, la domiciliul sau din Germania la data de 28.11.2016 (cum eronat s-a reţinut, data corecta fiind 28.11.2014), în condiţiile în care, din toate celelalte dovezi, respectiv înscrisuri, rezultă clar intenţia acestuia de a împiedica recuperarea creanţei, prin preconstituirea unui înscris, prin care să denatureze situaţia reală, deşi, acest înscris a fost perfectat la 3 zile de la data la care i-a fost comunicată înfiinţarea popririi la una din adresele sale din România, indicate chiar de el în cadrul procesului de partaj. De asemenea, înscrierea în cartea funciară a imobilului supus partajului este o altă formă de publicitate privind demararea procedurii executării silite, pe care terţul poprit nu o poate ignora în vederea justificării sale.

Faţă de cele mai sus arătate, solicită instanţei de recurs admiterea căii de atac, casarea sentinţei civile, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei sentinţei prin care să se valideze poprirea înfiinţată în dosarul de executare silită nr.  ***/2010, prin adresa nr.  ***/2010 din 16.10.2014, obligând terţul poprit la plata sumei de 37.071,37 lei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 şi urm. C.proc.civ.

La data de 25.11.2017, intimatul terţ poprit  ***  a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea în totalitate a sentinţei civile atacate.

În fapt, prin sentinţa atacată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoarea  *** , faţă de debitorul  ***  şi  *** , în calitate de terţ poprit, desfiinţând pe cale de consecinţă poprirea înfiinţată în dosarul de executare silită nr.  ***/2010, prin adresa înfiinţare poprire nr.  ***/2010 din 16.10.2014 emisă de  *** .

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că astfel cum rezultă din adresa DEPAB aflată în dosarul de executare nr.  ***/2010, intimatul figura la acel moment cu domiciliul în Germania, astfel adresa de înfiinţare a popririi a fost comunicată către terţul poprit la data de 28.11.2014, aşa cum rezultă din filele dosarului. A mai reţinut instanţa faptul că, potrivit declaraţiei autentificate sub nr. *** la data de 24.10.2014, debitorul a primit suma datorată de terţul poprit la data de 24.10.2014, data declaraţiei.

Examinând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru validarea popririi în discuţie, în raport de situaţia de fapt, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 460 Cod proc. civ., respectiv nu s-a dovedit că la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit datora vreo sumă de bani debitorului urmărit.

Împotriva acestei sentinţe, creditoarea a formulat recurs, criticând sentinţa atacată  pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivare arată că în mod greşit instanţa a considerat că nu s-a dovedit faptul că, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit datora vreo sumă de bani debitorului urmărit, plecând de la înscrisul „Declaraţie”, autentificat sub nr. ***/***2014.

Arată că din exprimarea vagă a cuprinsului declaraţiei nu rezultă nici suma primită, nici data momentul primirii sumei. Mai susţine recurenta că terţul poprit cunoştea bine faptul că sulta urmă a fi încasată de creditoare în contul datoriei debitorului  *** , iar executarea silită pornită împotriva debitorului  ***  a fost înscrisă ca sarcină în cartea funciară a imobilului, prin somaţie executorului din data de 27.06.2011, astfel că nu poate fi primită explicaţia conform căreia sulta a fost achitată anterior notificării din data de 28.11.2014 deoarece nu i s-a comunicat înfiinţarea popririi. De asemenea, susţine recurenta că suma reprezentând sultă ar fi trebuit plătită prin virament bancar, pentru a nu lăsa loc de interpretări şi că, în realitate, suma nu a fost plătită. Consideră că instanţa de fond, în rejudecare, ar fi trebuit să aibă în vedere toată situaţia de fapt şi nu doar să se limiteze la faptul că notificarea privind înfiinţarea popririi a fost primită la domiciliul din Germania la data de 29.11.2014, în condiţiile în care, din toate celelalte înscrisuri rezultă intenţia terţului poprit de a împiedica recuperarea creanţei, prin preconstituirea unui înscris prin care să denatureze situaţia reală.

Intimatul consideră recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. ***/***2017ca fiind vădit nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În mod corect a reţinut instanţa în considerentele sentinţei atacate că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 460 Cod proc. civ. de la 1865 şi anume că, din probele administrate, nu a rezultat că terţul poprit ar datora sume de bani debitorului urmărit.

Instanţa de fond, în rejudecare, în mod corect a reţinut că la data de 24.10.2014, anterior comunicării către intimat a notificării de înfiinţare a popririi, a achitat debitorului sulta, aspect care rezultă cu evidenţă din declaraţia autentificată sub nr. *** la data de 24.10.2014.

Contrar argumentaţiei recurentei adusă în susţinerea recursului cu privire la declaraţia amintită, respectiv că din exprimarea vagă a cuprinsului declaraţiei nu rezultă nici suma primită, nici data momentului primirii sumei, solicită să se observe că declaraţia cuprinde în mod explicit cu ce titlu a fost achitată suma, respectiv „sulta stabilită conform sentinţei civile nr. ***/08 aprilie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.  *** ”, astfel că este fără echivoc ce sumă a fost achitată.

De asemenea, din conţinutul aceleiaşi declaraţii dată de debitorul  *** , rezultă că acesta înţelege ca „de la data autentificării prezentului înscris, să nu mai formuleze nicio pretenţie patrimonială sau de orice altă natură faţă de  ***  cu privire la obligaţiile acestuia izvorâte din sentinţa civilă anterior menţionată”.

Aşadar, din cele enunţate rezultă că data primirii sultei este chiar data autentificării declaraţiei, respectiv 24.10.2014, cum corect a reţinut instanţa fondului.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că, din probele administrate, nu s-a făcut dovada existenţei unui alt raport juridic din care să rezulte în sarcina terţului poprit obligaţia de plată a unei sume de bani debitorului urmărit, în prezent sau pe viitor. Mai mult, nici creditoarea nu s-a prevalat de existenţa altor raporturi juridice între debitor şi terţul poprit.

Prin urmare, consideră netemeinică cererea formulată de creditoare, având în vedere faptul că nu există nicio datorie a sa către fratele său  *** , dat fiind faptul că  intimatul a achitat datoria născută ca urmare a rămânerii definitive a sentinţei civile nr.  ***/ *** 2013 , pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.  *** , anterior demarării prezentului demers judiciar.

Faţă de împrejurarea că şi-a achitat datoriile către fratele său înainte de demararea oricărui demers judiciar de către creditoarea  ***  şi că nu mai există nicio altă obligaţie în sarcina sa faţă de fratele său, în baza dispoziţiilor prevăzute de art. 460 alin. (2) finalul tezei I din vechiul Cod proc. civ., reţinute în mod temeinic şi de către instanţa fondului în considerentele hotărârii atacate, rezultă că intimatul nu mai datorează nicio sumă de bani debitorului, cu nici un titlu, sens în care în mod corect a fost dispusă desfiinţarea popririi de către prima instanţă.

De asemenea, faţă de cele arătate mai sus, restul argumentelor invocate de către recurentă în susţinerea recursului, sunt nerelevante.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115, art. 460 alin. (2) vechiul Cod proc. civ., cu precizarea că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile procedurale cuprinse în Codul de procedură civilă de la 1865.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul constată recursul ca fiind fondat, pentru considerentele ce urmează:

Creditoarea  ***  a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului  *** , în baza titlului executoriu reprezentat de convenţia autentificată sub nr. ***/*** 2009 de BNPA „ *** ”, în vederea recuperării sumei de 46.500 euro, cerere înregistrată la  *** , la data de 14.12.2010, formându-se dosarul de executare nr.  ***/2010.

Prin încheierea din data de 04.02.2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosar nr.  *** , a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorului  *** , la cererea creditoarei.

Prin încheierea din data de 12.05.2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosar nr.  *** , a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorului  *** , la cererea creditoarei.

La data de 16.10.2014, a fost emisă adresa de înfiinţare a popririi către terţul poprit  *** , prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asupra sumei de 37.071,37 lei pe care acesta o datorează cu titlu de sultă debitorului  *** , urmare a ieşirii din indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti, ***, conform sentinţei civile nr.  *** /*** pronunţată de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.  *** , rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ***A/10.02.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, şi irevocabilă la data de 24.09.2014, prin nerecurare.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit  *** la data de 28.11.2014 (f. 10 vol. I, f. 105 vol. III dosar fond).

La data de 27.10.2014, debitorul  ***  a fost înştiinţat cu privire la înfiinţarea popririi nr.  ***/2010 din data de 16.10.2014 asupra sumei de 37.071,37 lei pe care terţul poprit i-o datora cu titlu de sultă, conform dovezii de primire aflată la fila 95 vol. III.

Prin înscrisul autentificat sub nr.  ***/*** 2014 de către SPN ***, debitorul  ***  a declarat că a încasat integral de la  *** , sulta stabilită conform sentinţei civile nr.  *** /*** pronunţată de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.  *** ” (f. 6 dosar TB).

Potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 1 C.proc.civ., dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

După validarea popririi, terţul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456 C.proc.civ., în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligaţii, executarea silită se va face împotriva terţului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.

Din cuprinsul art. 460 alin. 1 C.proc.civ. rezultă că validarea popririi sancţionează conduita ilicită a terţului poprit de neîndeplinire a obligaţiei de a consemnare a sumei urmăribile, obiectul examinării cauzei fiind limitat la cercetarea întrunirii condiţiilor atragerii răspunderii civile a terţului poprit.

Aşadar, astfel cum rezultă din interpretarea art. 460 C.proc.civ., instanţa de validare verifică existenţa raporturilor juridice dintre debitor şi terţul poprit şi dacă terţul poprit şi-a respectat obligaţiile ce rezultă din înfiinţarea popririi.

În cauză, terțul poprit nu a dat curs adresei de înfiinţare a popririi, motiv pentru care creditoarea a solicitat, prin cererea ce face obiectul dosarului de față, validarea popririi.

Terțul poprit a invocat faptul că datoria sa către debitor s-a stins, conform declarației autentificate din 24.10.2014, deci înainte de primirea adresei de înființare a popririi (ce a avut loc la data de 28.11.2014), astfel că poprirea nu ar mai putea fi validată.

Tribunalul are în vedere faptul că sentinţa civilă prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune a fost pronunţată ca urmare a cererii înregistrate de către creditoare pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 12.10.2010, chiar dacă acţiunea de împărţeală pe cale oblică a fost respinsă pe motiv că nu s-a făcut dovada că debitorul  ***  ar fi fost insolvabil. Totodată, la atribuirea în natură a imobilului către terţul poprit,  *** , instanţa de judecată a ţinut seama, pe lângă cota-parte de 13/16 din imobil deţinută de acesta, şi de împrejurarea că intimatul a efectuat o serie de îmbunătăţiri la ap. *** din Bd. ***, supus partajului.

Mai reţine instanţa de control judiciar că cererea de executare silită împotriva debitorului  ***  a fost înregistrată la  *** , la data de 14.12.2010, şi că prin încheierea din 30.06.2011 a fost înscrisă în cartea funciară a imobilului, ce a făcut obiectul partajului şi ai cărui coproprietari erau debitorul şi terţul poprit, somaţia de plată emisă la data de 27.06.2011 de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită nr.  ***/2010.

În opinia instanţei, cele prezentate conduc la concluzia că, în fapt, sulta nu a fost achitată de către terțul poprit și că raportul juridic dintre debitor și terțul poprit există și în prezent, nefiind stinsă obligația de plată a sumei în cuantum de 37.071,37 lei.

La formarea convingerii Tribunalului în acest sens a contribuit și împrejurarea că adresa de înființare a popririi din data de 16.10.2014 a fost comunicată terțului poprit  *** inclusiv la adresa imobilului din Bd. ***, la data de 21.10.2014 (f. 92 vol. III dosar fond), atribuit acestuia în natură, iar ulterior, în data de 24.10.2014, deci la scurt timp, debitorul  ***  a declarat că a primit sulta stabilită prin sentinţa civilă de partaj, fără a indica exact cuantumul, data la care plata a fost făcută de către terţul poprit şi nici modalitatea în care s-a realizat aceasta, eventual prin virament bancar, aşa cum susţine recurenta, dată fiind şi valoarea sultei de 37.071,37 lei.

În acest context, declarația notarială autentificată la data de 24.10.2014, prin care debitorul declară că a primit integral sulta nu poate determina o altă concluzie a instanței decât cea prezentată mai sus, declaraţia cuprinsă în înscrisul autentic nefăcând dovada decât până la proba contrară, nefiind vorba de constatări personale ale notarului. Mai mult, făcându-se dovada contrară celor susținute de debitor, instanța reține că acesta, de conivență cu terțul poprit, a dorit să împiedice realizarea creanței creditoarei.

În raport de concluzia menționată mai sus în sensul că, în realitate, sulta nu a fost achitată de terțul poprit către debitor, Tribunalul reține că s-a făcut dovada întrunirii cerințelor prevăzute de lege pentru validarea popririi, motiv pentru care cererea creditoarei apare ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă.

Dincolo de cele reţinute anterior, trebuie menţionat că art. 679 alin. 1 C.civ. de la 1864 consacră o modalitate juridică specială de prevenire a fraudelor pe care copărtașii le-ar putea săvârși în dauna creditorilor lor și anume instituția opoziției creditorilor la împărțeală.

Așa cum a statuat doctrina juridică în materie, dreptul de opoziție se poate exercita printr-o declarație formală în acest sens, dar și prin orice alt act al creditorului adus la cunoștința copărtașilor din care reiese neîndoielnic voința sa de a participa la partaj, de exemplu cererea de împărțeală făcută pe calea acțiunii oblice, cum a fost în cazul de față.

Or, exercitarea opoziției de către creditor are ca efect, printre altele, pe acela că (opoziția) valorează poprire, bunurile succesorale care cad în lotul copărtașului debitor devenind indisponibile, astfel că el nu poate încasa sumele ce i se cuvin în urma partajului și nici nu poate dispune de bunurile atribuite.

Aşadar, în cauză, cererea de partaj pe cale oblică a creditoarei a avut ca efect automat poprirea sumei de bani ce se cuvine debitorului în urma partajului, astfel că terțul poprit nu putea plăti debitorului la data de 24.10.2014, declaraţia debitorului în acest sens neputându-i fi opusă creditoarei chiar şi în situaţia în care s-ar fi achitat sulta, motiv pentru care nu se poate susţine că nu există un raport juridic obligaţional între debitor şi terţul poprit.

Pentru aceste considerente, apreciind întrunite condiţiile legale de validare a popririi, în temeiul art. 460 alin. 2 C.proc.civ., Tribunalul va admite recursul promovat de recurenta-creditoare, va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va admite cererea, va valida poprirea înfiinţată la data de 16.10.2014 în dosarul de executare nr.  ***/2010 al la  ***  şi va obliga terţul poprit la plata către creditoare a sumei de 37.071,37 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-creditoare  *** , CNP ***, domiciliată în Bucureşti, ***, şi cu domiciliul ales pentru îndeplinirea actelor de procedura la adresa din Bucureşti, ***, împotriva sentinţei civile nr. ***/***2017 pronunţate în dosarul nr.  *** de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul-debitor  *** , cu domiciliul în Bucureşti, ***, şi cu intimatul terţ poprit  *** , domiciliat în Germania, ***, CNP ***, şi cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la ***, cu sediul profesional în Bucureşti, ***.

Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că:

Admite cererea formulată de creditoarea  *** , în contradictoriu cu debitorul  ***  şi terţul poprit  *** .

Validează poprirea înfiinţată în dosarul de executare silită nr.  ***/2010 al B.E.J.A. *** prin adresa din data de 16.10.2014 pentru suma de 37.071,37 lei.

Obligă terţul poprit la plata către creditoare a sumei de 37.071,37 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.12.2017.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

 *** *** ***

GREFIER

 ***

Red. ***

Tehnored.**./2ex.

J.S.3 – Jud. ***

Domenii speta