Anulare act administrativ fiscal

Astfel, organul fiscal a reţinut că la sfârşitul anilor 2011 şi 2013 valoarea stocului faptic de mărfuri nu corespunde cu valoarea stocului scriptic, reclamanta având lipsă în gestiune pentru anul 2011 în valoare de 13.157 lei iar pentru anul 2013 în valoare de 28.872 lei.

La stabilirea acestei diferenţe, organul fiscal a avut în vedere listele de inventariere întocmite de către de către recurenta-reclamantă la finalul anilor 2011 şi 2013, prin care s-a stabilit stocul faptic şi „calculul stocurilor scriptice pe baza documentelor de achiziţie şi de vânzare”. Organele fiscale au stabilit stocul scriptic prin verificarea facturilor de achiziţie respectiv a notelor de recepţie la partea de intrări, iar la partea de ieşiri închiderile zilnice emise de aparatul de marcat electronic fiscal.

Conform dispoziţiilor pct. 35 din OMFP nr. 3512/2008, metoda global-valorică se aplică pentru existenţa mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul, folosindu-se formularul comun ''Fişa de cont pentru operaţiuni diverse'' (cod 14-6-22) şi raportul de gestiune, după caz.

Potrivit aceloraşi dispoziţii, raportul de gestiune se completează pe baza documentelor de intrare şi ieșire a mărfurilor şi ambalajelor şi de depunere a numerarului în vânzare, iar la fişele valorice (ţinute pentru gestiuni în cadrul conturilor de mărfuri şi ambalaje din contabilitate), înregistrările se fac pe baza aceloraşi documente.

Soldurile valorice ale mărfurilor şi ambalajelor aflate în gestiune se verifică pe baza raportului de gestiune predat la contabilitate sau cu ocazia inventarierii, după caz.

În pofida acestor dispoziţii, organul fiscal nu a stabilit stocul scriptic în baza raportului de gestiune întocmit de către reclamanta-recurentă şi nu a oferit pentru această situaţie nicio explicaţie convingătoare .

În condiţiile în care recurenta-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia întocmirii raportului de gestiune, iar prev. pct. 35 din OMFP nr. 3512/2008 sunt în sensul că acesta este instrumentul contabil în baza căruia se stabilesc soldurile valorice ale mărfurilor, conduita organului fiscal de a ignora raportul de gestiune şi de a determina stocul scriptic prin alte mijloace, este una nelegală, cu consecinţe în ceea ce priveşte valabilitatea actelor fiscale întocmite.

Nerespectarea dispoziţiilor anterior arătate atrage nulitatea actelor de control fiscal întocmite.

Faţă de argumentele expuse, în temeiul prev. art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat, va casa în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza, în limitele casării, va admite în parte acţiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta Întreprindere Individuală, conform principiului disponibilităţii, exprimat de către reclamantă, care a înţeles să nu conteste suma de 209 lei provenită din factura nr. 131/2012 şi suma de 2666 lei provenită din factura pentru X, Curtea va anula în tot decizia de impunere nr. 82.769/09.03.2015 şi în parte decizia de impunere nr. 82.770/9.03.2015 până la concurenţa sumei de 9.724 lei, precum şi, în aceeaşi măsură decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 3729/27.08.2015 emisă de către pârâtă.

Cu privire la cererea de restituire a sumelor deja achitate, efectul retroactiv al nulităţii actelor fiscale în baza cărora au fost stabilite aceste debite fiscale face ca aceste debite să fie plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, ipoteza prevăzută la art. 117 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003 care obligă organul fiscal la restituirea acestor debite. Cu toate acestea, instanţa va respinge cererea de restituire formulată de către reclamanta-recurentă, urmând ca restituirea să fie dispusă de către organul fiscal, la cererea reclamantei. Aceasta deoarece, potrivit prev. art. 117 alin. 6 din OG nr. 92/2003, dacă  debitorul fiscal înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. 1 (inclusiv situaţia reclamantei) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

Faţă de prevederile art. 451 Cod procedură civilă, intimata, fiind în culpă procesuală va fi obligată la plata în favoarea reclamantei-recurente a sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi recurs, respectiv taxă de timbru (350 lei fond + 100 lei recurs – motiv admis 488 pct. 8 Cod procedură civilă +100 lei cheltuieli de transport).

Domenii speta

Spete similare