Drepturi băneşti

Prin acţiunea formulată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială cuvenite pentru perioada februarie 2013 - august 2014, reprezentând diferenţa dintre sumele efectiv primite de către aceştia cu titlu de salariu de bază şi cele la care erau îndreptăţiţi în conformitate cu prevederile art. 145 din Contractul colectiv de muncă unic pentru anii 2012 - 2013 şi 2014 - 2015, încheiat la nivelul Societăţii, precum şi  la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti menţionate, calculate începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective.

Din această perspectivă, Curtea constată că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de prevederile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, întrucât, chiar dacă prin acţiune se invocă nerespectarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, pretenţiile concrete ale reclamanţilor au natura unor drepturi care se înscriu în componenta salarială definită de art. 160 din Codul muncii, astfel că sunt aplicabile sub aspectul prescripţiei prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în acelaşi sens fiind, de altfel, şi dispoziţiile art. 171 alin. 1 din Codul muncii, care au caracter special şi derogatoriu faţă de cele ale art. 268 alin. 1 lit. e), aplicabile strict în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Prin urmare, constatând că este incident în cauză termenul de prescripţie de 3 ani şi că, faţă de data înregistrării acţiunii în primă instanţă - 31 mai 2016, sunt prescrise doar pretenţiile aferente perioadei 01.02.2013 - 31.05.2013, rezultând că Tribunalul a soluţionat în mod greşit procesul fără a cerceta fondul pretenţiilor ulterioare, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va admite apelul declarat şi va anula în parte hotărârea atacată, în sensul că va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în limitele anterior arătate şi va evoca în continuare fondul cauzei, reţinând sub acest aspect următoarele:

Reclamanţii au fost în perioada din litigiu angajaţii Sucursalei unităţii la nivelul căreia s-a încheiat Contractul colectiv de muncă unic pentru anii 2012 - 2013, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub nr.34/21.02.2012 şi Contractul colectiv de muncă unic pentru anii 2014 - 2015, înregistrat sub nr. 90/03.03.2014, ambele contracte fiind asumate prin semnare şi de către directorul Sucursalei, în care sens aceasta din urmă dispune de calitate procesuală pasivă în cauză, contrar celor susţinute prin întâmpinarea depusă în primă instanţă.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii au invocat refuzul societăţii angajatoare de a le acorda drepturile băneşti conferite prin dispoziţiile art. 145 din contractele colective de muncă amintite, dispoziţii potrivit cărora „salariul de bază minim brut lunar pentru un program complet de lucru la nivelul ramurii industriei miniere şi geologiei este de 1,5 x salariul minim brut pe economie”.

În conformitate cu prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 9 din contractele colective de muncă în litigiu, prevederile acestora produc efecte pentru toţi salariaţii Societăţii, inclusiv ai sucursalelor acesteia, din care perspectivă Curtea va înlătura ca neîntemeiată apărarea invocată în cauză de către pârâtă, în sensul că acţiunea reclamanţilor ar fi neîntemeiată pentru că la stabilirea salariilor de bază brute ale acestora au fost respectate limitele minime prevăzute în Anexa nr. 4 la contractul colectiv de muncă, în acord cu prevederile art. 147 alin. 3 din acesta.

Pentru a decide în sensul arătat, Curtea are în vedere caracterul special şi derogatoriu al prevederilor art. 145 din contractele colective de muncă evocate, prevederi care stabilesc în mod expres şi inechivoc modalitatea de determinare a  nivelul salariului de bază minim brut la nivel de unitate-pârâtă, iar în condiţiile în care limitele minime prevăzute în Anexa nr. 4 sunt inferioare şi din adeverinţele de venit depuse la dosarul primei instanţe rezultă că nivelul salariului de bază al reclamanţilor nu a fost stabilit prin multiplicarea cu 1,5 a salariului minim brut pe economie din perioada în litigiu, nu poate fi primită susţinerea netemeiniciei pretenţiilor formulate în cauză.

Prin urmare, observând şi că dispoziţiile art. 145 din contractele colective de muncă în discuţie au fost abrogate prin Actul adiţional nr. 1, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti sub nr. 02/21.08.2014, Curtea va admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi, obligând pârâta la plata către fiecare dintre aceştia a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din sumele cuvenite ca urmare a aplicării prevederilor contractuale menţionate şi cele efectiv plătite pentru perioada 01.06.2013 - 20.08.2014.

De asemenea, ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.02.2013 – 31.05.2013, acestea vor fi respinse ca prescrise, iar pentru repararea integrală a prejudiciului suferit prin neachitarea la termen a drepturilor salariale cuvenite, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 166 alin. 4 din Codul muncii şi ale art. 1535 din Codul civil, obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a dobânzii legale aferente drepturilor băneşti mai sus menţionate, calculate începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective.

În ceea ce o priveşte pe reclamanta X, se constată că acţiunea acesteia este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, întrucât, astfel cum în mod corect a invocat în faţa primei instanţe pârâta-angajatoare şi după cum rezultă din adeverinţa de venit aflată la dosar, aceasta a avut în perioada ianuarie 2012 - august 2014 un salariu de bază în cuantum de 1.350 lei, sumă care nu este inferioară rezultatului obţinut prin înmulţirea cu 1,5 a salariul minim brut pe economie din aceeaşi perioadă, stabilit prin H.G. nr. 23/2013 şi H.G. nr. 871/2013 (750 lei x 1,5 = 1.125 lei; 800 lei x 1,5 = 1.200 lei; 850 lei x 1,5 = 1.275 lei; 900 lei x 1,5 = 1.350 lei).

Totodată, Curtea va menţine soluţia adoptată în primă instanţă prin Încheierea din 27 octombrie 2016, în sensul constatării că 2 reclamanţi au renunţat la judecata acţiunii prin cererile aflate la dosar.

Domenii speta

Spete similare