Raporturi de muncă - grupă de muncă

-Încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit Ordinului nr.50/1990 pentru precizarea  locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării; conform dispoziţiilor din acest ordin pentru a beneficia de încadrarea în grupele I şi II de muncă, personalul în activitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fi lucrat efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul 50/1990; - să îşi fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul încadrat în grupele I şi II de muncă, în situaţia personalului muncitor din construcţii montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie; - nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe să depăşeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă; - să fi fost nominalizat de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinîndu-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.); angajatorul a respectat dispoziţiile Ordinului nr.50/1990 în sensul că a emis dispoziţii prin care a nominalizat activităţile din cadrul societăţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă, însă printre aceste activităţi nu se regăseşte şi cea desfăşurată de reclamant.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 23.01.2018

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.05.2017 reclamantul  AG a chemat în judecată pe pârâta SC ACS SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că activitatea desfăşurată în perioada 01.12.1979-03.09.2002 în meseria de mecanic auto şi maistru la ÎJTL M, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990; să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care se rezulte că activitatea desfăşurată în perioada menţionată anterior se încadrează în grupa a II-a de muncă, precum şi la îndeplinirea demersurilor în vederea efectuării menţiunilor legale, cu privire la încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă în Revisal; de asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajat al ÎJTL M în perioada 01.12.1979-03.09.2002, fiind încadrat în meseria de mecanic auto şi maistru, iar activitatea şi-a desfăşurat-o la garajul întreprinderii – întreţinere şi reparaţii auto, în condiţii de muncă ce determină încadrarea sa în grupa a II-a de muncă.

A susţinut că a lucrat în mediu toxic într-o hală de reparaţii, cu uşi de tablă care nu se închideau corespunzător, fără posibilitate de aerisire, de evacuare a gazelor de eşapament şi consideră că încadrarea într-o grupă superioară de muncă se impune şi în împrejurările în care, condiţiile de stres în care a lucrat, sunt relevate şi de faptul că efectua revizii tehnice, lucrând cu ferodouri, iar executarea niturilor se făcea manual. Totodată, garajul nu avea poduri rulante, iar canalele pe care se introduceau maşinile la reparat erau pline cu apă, întrucât nu aveau scurgere.

Reclamantul a mai arătat că pe lângă efectuarea lucrărilor de reparaţii în condiţii de praf, umezeală şi îngheţ, cât şi în termeni rapizi, în condiţii de stres, efectua şi depanări în traseu fără limită de program în orice anotimp.

De asemenea, a invocat dispoziţiile pct.6 din Ordinul nr.50/1990, precum şi dispoziţiile pct. 3 care prevăd că se încadrează în grupa a II-a de muncă „fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2”, susţinând totodată, că anexa nr.2 la Ordinul 50/1990 prevede la punctul 184 că sunt îndreptăţite la acordarea grupei a II-a de muncă persoanele care şi-au desfăşurat „activitatea în sectoarele de demontări, decopări şi degresări din întreprinderile de reparaţii auto, tractoare şi utilaje, în vederea reparării”.

Reclamantul a mai susţinut că societatea pârâtă nu a eliberat o adeverinţă care să ateste încadrarea într-una din grupele de muncă, întrucât în arhiva sa nu s-au găsit documente care să prevadă locurile din grupa a II-a de muncă în cadrul unităţii, conform cerinţelor Ordinului nr.50/1990, menţionând că potrivit prevederilor Ordinului comun al MMMS şi CN pentru P M nr.50/1990, completat cu avizele date ulterior, şi în forma aprobată la 31.08.1994 cu anexele 1 şi 2, şi HG nr. 1223/1990, nominalizarea persoanelor care desfăşurau activităţi ce se încadrau în grupa I şi a II-a de muncă era o atribuţie a angajatorului.

În situaţia în care, după anul 1990, angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a evalua condiţiile concrete de la diversele locuri de muncă, acesta nu se poate prevala de propria neexecutare a sarcinii, astfel că, salariatul îşi poate valorifica, prin solicitarea recunoaşterii grupei de muncă pe calea acţiunii în justiţie, un drept decurgând din prestarea muncii în anumite condiţii.

În acest sens, reclamantul a invocat Decizia nr.9/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării Ordinului nr. 50/1990, a încadrării muncii prestate în perioada 18.03.1969-01.04.2001, după caz, în grupele I sau II de muncă”, precum şi Decizia nr.258/20.09.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordinului nr.50/1990.

În dovedirea celor susţinute reclamantul a depus la dosar în copie cartea de identitate, adeverinţa nr.4442/13.12.2016 şi carnetul de muncă.

În baza art.201 alin.1 Cod proc.civ acţiunea însoţită de actele doveditoare anexate au fost comunicate pârâtei.

Pârâta SC ACS SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că din anul 1995 reclamantul a prestat activitate în cadrul SC S SA până în anul 2002 când această societate a fost divizată în SC TL SA şi SC TPU D SA, iar începând cu data de 03.09.2002 reclamantul a devenit angajatul societăţii SC TPU D SA.

Astfel, reclamantul s-a aflat în raporturi contractuale cu ÎJTL M doar până în anul 1995, ulterior calitatea de angajator fiind exercitată de către SC S SA până la momentul divizării, respectiv anul 2002.

Prin încheierea nr.1427/02.09.2002 emisă de către ORC M a fost admisă cererea şi autorizată constituirea şi înmatricularea în registrul comerţului a SC TL SA, iar prin încheierea nr. 1342/14.06.2007 emisă de ORC  de pe lângă TM a fost admisă cererea în ceea ce priveşte schimbarea denumirii firmei din TL SA în ACS SA, astfel că SC ACS SA este continuatoarea atât a SC TL SA, în acest caz existând doar o schimbare de denumire, cât şi a ÎJTL M.

Reclamantului i s-a eliberat de către SC ACS SA adeverinţa nr.4442/13.12.2016 prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că în arhiva societăţii nu se regăsesc documente care să ateste includerea acestuia în categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă.

Pârâta a mai arătat că având în vedere dispoziţiile Legii nr.263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, anexa nr.14 la norma de aplicare a legii indică faptul că pentru ca o societate comercială să poată emite o adeverinţă, este necesar ca aceasta să poată fi completată cu actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor OMM, al MS şi al Preşedintelui CN pentru PM nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, fiind enumerate în acest sens proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran, etc.

S-a susţinut că încadrarea activităţilor sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze în momentul apariţiei fiecărui act normativ care reglementa această situaţie, iar nominalizarea persoanelor este necesar a fi probată cu documente verificabile. Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I şi II de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, art. 198 din această lege indicând faptul că prin intrarea sa în vigoare este abrogat Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, a activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupele I şi II în vederea pensionării. După această dată nu mai exista bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverinţelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă se va face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 şi numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidenţa angajatorilor sau deţinătorilor de arhive, aceştia având rolul doar de a atesta un fapt consumat prin eliberarea adeverinţelor care trebuie să cuprindă o serie de elemente bine definite.

Printre aceste elemente se numără şi actul administrativ emis de unitate, în cazul reclamantului unitatea fiind ÎJTL M şi respectiv SC S SA. SC ACS SA a îndeplinit doar rolul de a prelua arhiva acestor societăţi, astfel încât nu îi poate fi imputată lipsa elaborării respectivului act administrativ care trebuia să cuprindă precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.

Pârâta a mai arătat că nu poate să procedeze la eliberarea adeverinţei solicitate avându-se în vedere lipsa documentelor ce se impune a fi verificate şi totodată, cunoscându-se atât prevederile Codului penal referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât şi prevederile legislaţiei de reglementare a pensiilor din sistemul public, având în vedere faptul că în calitate de deţinător al arhivei, poartă răspunderea pentru valabilitatea şi corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Mai mult, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, anexa 15 la norma de aplicare a legii prevede faptul că sporul de vechime în muncă pentru perioada anterioară datei de 01.04.1992 se calculează automat potrivit art. 165 alin.3 din Legea 263/2010 şi pe cale de consecinţă nu este necesară dovedirea acestuia prin adeverinţe, iar pentru perioada ulterioară datei de 01.04.1992 sporul de vechime este cel înregistrat în carnetul de muncă.

În ceea ce priveşte solicitarea referitoare la obligarea pârâtei să îndeplinească demersurile în vederea efectuării menţiunilor legale cu privire la încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă în REVISAL, a arătat că societatea nu poate să îndeplinească o obligaţie într-un registru apărut în anul 2006 pentru a efectua menţiuni cu privire la intervalul 1979-2002.

În dovedirea susţinerilor din întâmpinare s-au anexat la dosar în copie următoarele înscrisuri: proiect de divizare al SC S SA, încheierile nr.1427/02.09.2002 pronunţată în dosarul nr.14048/02.09.2002 şi nr. 1342/14.06.2007 pronunţată în dosarul nr. 10481/ 12.06.2007.

La termenul de judecată din data de 19.09.2017, instanţa a pus în vedere reprezentantei pârâtei să comunice: dacă în perioada 01.12.1979-01.04.2001 reclamantul a desfăşurat activitate la societatea pârâtă, în caz afirmativ să se precizeze în ce funcţie şi care a fost locul de muncă al reclamantului; dacă pe această perioadă reclamantul a lucrat în condiţii de grupa a II - a de muncă; dacă au fost emise decizii de către conducerea unităţii prin care au fost nominalizate persoanele care beneficiază de grupa a II-a de muncă, în caz afirmativ să se depună la dosar; dacă la nivelul societăţii s-au făcut încadrări în grupa a II-a de muncă, în caz afirmativ să se menţioneze care sunt locurile de muncă şi meseriile care au fost avute în vedere la aceste încadrări, răspunsul la aceste relaţii fiind comunicat cu adresa nr. 2867/29.09.2017.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 03.10.2017 s-a pus în vedere reprezentantei pârâtei să facă dovada că societatea SC ACS SA este continuatoarea fostei ÎJ TL M doar în sensul că a preluat arhiva fostei societăţi, precum şi să facă dovada susţinerilor din întâmpinare, răspunsul la aceste relaţii fiind înaintat cu adresa nr.3277/24.10.2017 la care a anexat state de plată.

La data de 24.10.2017 reclamantul a depus precizare de acţiune prin care a arătat că perioada pentru care solicită să se constate că activitatea desfăşurată în meseria de mecanic auto şi maistru la ÎJTL M, se încadrează în grupa a II a de muncă este 01.12.1979-01.04.2001.

În şedinţa publică din data de 24.10.2017, s-a pus în vedere reprezentantei pârâtei să comunice: dacă în perioada 01.12.1979-01.04.2001 reclamantul a desfăşurat activitate la Î JTL, STLC TAM, SC S SA,  în caz afirmativ să se precizeze în ce funcţie şi care a fost locul de muncă al reclamantului; dacă în această perioadă reclamantul a lucrat în condiţii de grupa a II-a de muncă; dacă la nivelul ÎJTL, STLC TAM, SC S SA, au fost emise decizii de către conducerea acestor unităţi prin care au fost nominalizate persoanele care beneficiază de grupa a II-a de muncă, în caz afirmativ să se depună la dosar; dacă la nivelul unităţilor sus menţionate s-au făcut încadrări în grupa a II-a de muncă, în caz afirmativ să se menţioneze care sunt locurile de muncă şi meseriile care au fost avute în vedere la aceste încadrări, răspunsul la aceste relaţii fiind comunicat cu adresa nr. 3474/13.11.2017.

La solicitarea reclamantului, a fost încuviinţată proba testimonială şi au fost audiaţi martorii  RI şi ŢD, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

Analizând acţiunea în raport de  probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele: 

Reclamantul AG a fost angajatul ÎJTL M în funcţia de mecanic, începând cu data 01.12.1979 şi până la data de 01.01.1991 când a fost încadrat prin transfer în interesul serviciului la STLC T TS, societate care la data de 21.03.1991 şi-a schimbat denumirea în R ATC RA S TS, iar din data de 21.11.1995 şi-a schimbat forma juridică în SC S SA TS, reclamantul desfăşurând activitate la această societate până la data de 03.09.2002 când a fost încadrat prin transfer în interesul serviciului la SC TP U D SA DTS, aşa cum reiese din  carnetul de muncă aflat la filele 9-18 dosar.

Prin încheierea nr.1427/02.09.2002 pronunţată în dosar nr.14048/02.09.2002 (fila 28 dosar) s-a dispus înmatricularea în registrul comerţului a TL SA, iar prin încheierea nr.1342/14.06.2007 pronunţată în dosar nr.10481/12.06.2007 (fila 33 dosar) s-a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind schimbarea denumirii firmei din TLSA în ACS SA.

Conform menţiunilor din întâmpinarea depusă la dosar de către pârâta SC ACS SA, această societate este continuatoarea atât a SC TL SA, în acest caz existând doar o schimbare de denumire, cât şi a ÎJTL M.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată, reclamantul solicită ca în contradictoriu cu pârâta SC ACS SA (continuatoare a fostei SC TL SA, respectiv ÎJTL), să se constate că activitatea desfăşurată în perioada 01.12.1979-01.04.2001 în meseria/funcţia de mecanic auto şi maistru la ÎJTL M se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, precum şi să se dispună obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverinţă în acest sens.

Analizând solicitarea reclamantului, Tribunalul reţine că până la data de 01.04.2001 prin Ordinul nr.50/1990, completat şi modificat, s-au reglementat locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionarii.

În acest sens se constată că potrivit pct. 3 beneficiază  de  încadrarea  în  grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care  lucrează  efectiv  la  locurile  de  muncă  şi  activităţile  prevăzute  în  anexele nr. 1 şi 2.

Potrivit pct. 5 „existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal”.

La pct. 6 din acelaşi ordin se prevede că „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.”).

  Potrivit pct. 7 din Ordin „Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru, la pct.8 prevăzându-se că „perioada de timp în care o persoană are în sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită. Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabileşte prin totalizarea, până la obţinerea unui an complet de munca, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de munca”.

De asemenea, la pct. 14 se prevede că „pentru perioada de activitate desfăşurată între 18.03.1969 şi 31.12.1975 încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul lucrat, aşa cum a fost stabilit prin precizările MM şi MS nr. 11.860/1969, fără a se condiţiona de existenţa buletinelor de determinare a noxelor. Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 şi 31.12.1989 încadrarea în grupele I şi II de muncă, de asemenea, nu este condiţionată de existenţa buletinelor de determinare a noxelor.”

La pct.15 din Ordinul 50/1990 se prevede că „dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă …… se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă”.

În anexele 1, 2 la Ordinul 50/1990 completat şi modificat au fost stabilite locurile de muncă/activităţile şi categoriile profesionale care se încadrează în grupa I, respectiv în grupa a II-a de muncă.

Faţă de dispoziţiile legale sus menţionate se constată că potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I şi II de muncă, personalul în activitate trebuia să îndeplineasca următoarele condiţii: - să fi lucrat efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul 50/1990; - să îşi fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul încadrat în grupele I şi II de muncă, în situaţia personalului muncitor din construcţii montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie; - nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe să depăşeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă; - să fi fost nominalizat de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinîndu-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Astfel, încadrarea în grupele de muncă se face fie direct ca urmare a regăsirii în una din situaţiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfăşurării efective a muncii în situaţii din cele prevăzute în anexe.

Textul art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 nu poate fi interpretat ca lăsând la aprecierea angajatorilor şi sindicatelor din unitate încadrarea în grupe de muncă şi a altor categorii de activităţi sau locuri de muncă decât cele prevăzute expres de Ordin. Astfel, dacă anexele încadrează în grupe de muncă anumite locuri de muncă, atunci personalul care lucrează efectiv în acele locuri de muncă beneficiază de grupe de muncă.

 Dacă însă anexele încadrează în grupe de muncă anumite „activităţi”, atunci se încadrează în grupa respectivă de muncă personalul care desfăşoară efectiv acele activităţi, nu şi alţi salariaţi care ar lucra în preajma celor ale căror activităţi se încadrează în grupe superioare de muncă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus menţionate rezultă că principiul de bază al încadrării în grupe superioare de muncă este cel al legalităţii grupelor de muncă, în sensul că activităţile, locurile de muncă si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.

De asemenea, un alt principiu care rezultă din interpretarea dispoziţiilor Ordinului 50/1990 este cel al analizei condiţiilor concrete de muncă la momentul apariţiei actelor normative care reglementau încadrarea în grupe de muncă, cu dovedirea existenţei unor documente verificabile, existente în cadrul unităţilor angajatoare, care să certifice acest lucru.

Potrivit aceluiaşi act normativ analiza condiţiilor concrete de muncă se raporta la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfăşoare activitatea; buletinele de determinare a noxelor nu erau necesare pentru perioadele menţionate expres în Ordinul 50/1990, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă, iar pentru perioadele ulterioare aceste determinări erau necesare, însă trebuiau confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii.

În speţă, având în vedere dispoziţiile Ordinului nr.50/1990, se constată că din adresa nr. 3474/13.11.2017 emisă de pârâta SC ACS SA (fila 57 dosar), reiese că în arhiva acestei societăţi nu se regăsesc decizii emise de către conducerea ÎJTL, din perioada lucrată de reclamant în cadrul acestei întreprinderi, respectiv 01.12.1979-01.01.1991, decizii prin care să fi fost nominalizate persoanele care beneficiază de grupa a II-a de muncă, însă din perioada lucrată de reclamant în cadrul STLC T TS (societate care şi-a schimbat denumirea în RATC RA S TS în data de 21.03.1991 şi forma juridică (S SA) în data de 21.11.1995, respectiv perioada 01.01.1991-03.09.2002, în arhiva societăţii ACS SA au fost găsite dispoziţiile nr. 6/25.01.1993, nr. 67/29.08.1994, nr.1/06.01.1997, nr.3/06.01.1999 şi nr. 1/03.01.2001.

Potrivit menţiunilor din dispoziţia nr. 6/25.01.1993 (fila 61 dosar) emisă de S RA DT S, la care se află ataşat un tabel nominal cu persoanele care beneficiază de grupa a II-a de muncă, având în vedere prevederile ar.2 din Decretul Lege nr. 68/1990, Ordinul 50/1990 şi anexa MM şi PS nr. 5866/25.07.1991, şoferii de pe autobuze şi autocamioane peste 10 tone se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% începând cu data 18.03.1969, iar începând cu data de 01.03.1990 se încadrează în grupa a II-a de muncă în proporţie de 100% vulcanizatorii, conform Ordinului 125/1990 anexa 2 pct.4.

În adresa nr. 3474/13.11.2017 pârâta a arătat că la data emiterii dispoziţiei de mai sus nr.6/25.01.1993 reclamantul se afla în unitate, dar nu se regăseşte printre persoanele nominalizate, întrucât nu deţinea funcţia de şofer sau vulcanizator.

Prin dispoziţia nr.67/29.08.1994 emisă de RA S DTS (fila 65 dosar), la care se află ataşat un tabel nominal cu personalul muncitor care beneficiază de grupa a II-a de muncă, s-a dispus că personalul care beneficiază de grupa a II-a de muncă este cel prevăzut în anexa nr.1, iar reclamantul nu se regăseşte printre personalul nominalizat în tabel, aşa cum reiese şi din adresa nr. 3474/13.11.2017 emisă de pârâtă.

Se mai reţine că din cuprinsul dispoziţiei nr.1/06.01.1997 emisă de SC S SA DT S (fila 68 dosar), reiese că s-a dispus înregistrarea personalului care beneficiază de grupa a II-a de muncă în anul 1997, conform tabelului nominal ataşat, iar din cuprinsul dispoziţiei nr. 3/06.01.1999 emisă de aceeaşi societate (fila 71 dosar), reiese că în anul 1999 personalul înscris în tabelul anexat beneficiază de grupa a II-a de muncă, însă în niciunul dintre tabelele anexate dispoziţiilor de mai sus nu se regăseşte şi reclamantul, fapt menţionat şi de către pârâtă în adresa nr. 3474/13.11.2017.

De asemenea, prin dispoziţia nr.1/03.01.2001 emisă de SC S SA DTS (fila 74 dosar) s-a prevăzut că începând cu data de 01.01.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Decretului Lege nr.68/1990 cu respectarea metodologiei prevăzute în Ordinul 50/1990 anexa nr.2, punctul 207 şi scrisoarea nr. 96/DA/12.04.1996 a MM şi PS, personalul cuprins în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta dispoziţie, respectiv şoferii de autobuz şi vulcanizatorii. Printre cei nominalizaţi în tabelul anexă la dispoziţie nu se regăseşte şi reclamantul, aşa cum se menţionează şi în adresa nr. 3474/13.11.2017 emisă de pârâtă.

Prin aceeaşi adresă pârâta a arătat că din analiza înscrisurilor ce se regăsesc în arhiva societăţii, aferente perioadei 01.12.1979-01.01.1991, nu poate confirma faptul că s-au făcut încadrări în grupa a II-a de muncă în cadrul IJTL, însă din analiza dispoziţiei nr.6/25.01.1993 reiese că în acea perioadă nu s-au făcut astfel de încadrări, singura încadrare în grupa a II-a de muncă pentru acea perioadă a avut loc în anul 1993 şi au fost avute în vedere doar meseriile de şofer, vulcanizator şi şofer autoremorcher.

Totodată, a arătat că din analiza dispoziţiilor enunţate anterior ce se regăsesc în arhiva societăţii, aferente perioadei 01.01.1991-03.09.2002 lucrate în cadrul STLC T TS, societate care şi-a schimbat denumirea în RATC RA S TS în data de 21.03.1991 şi forma juridică S  în data de 21.11.1995, reiese că s-au făcut încadrări în grupa a II-a de muncă, însă meseriile avute în vedere la aceste încadrări au fost doar acelea de şofer, vulcanizator şi şofer autoremorcher.

Prin urmare, SC S SA TS a emis dispoziţiile nr.6/25.01.1993, nr. 67/29.08.1994, nr. 1/06.01.1997, nr.3/06.01.1999 şi nr. 1/03.01.2001 prin care a nominalizat meseriile din cadrul societăţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă, perioadele pentru care s-a efectuat încadrarea activităţii, precum şi temeiul juridic în baza căruia s-a dispus încadrarea-anexa şi punctul din Ordinul 50/1990, din cuprinsul acestor dispoziţii reieşind că meseriile care au fost încadrate în grupa a II-a de muncă au fost acelea de şofer pe autobuze şi autocamioane peste 10 tone şi vulcanizator.

Referitor la reclamant, se reţine că acesta a desfăşurat activitate ca mecanic auto la garajul întreprinderii, acolo unde se reparau autobuzele, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, iar în tabelele nominale – anexă la dispoziţiile de mai sus, reclamantul nu a fost nominalizat printre persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă, întrucât nu deţinea funcţia de şofer sau vulcanizator.

Aşa fiind, se constată că societatea a respectat dispoziţiile Ordinului nr.50/1990, iar prin dispoziţiile emise a nominalizat activităţile care se încadrează în grupa a II-a de muncă, însă activitatea reclamantului în perioada în litigiu, nu se regăseşte în aceste dispoziţii.

Se mai constată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordinului nr.50/1990, fără a se indica temeiul juridic concret în baza căruia se solicită încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă, însă în cuprinsul acţiunii reclamantul a făcut referire la anexa 2 pct. 184 din Ordinul nr.50/1990 care priveşte activitatea în sectoarele de demontări, decopări şi degresări din întreprinderile de reparaţii auto, tractoare şi utilaje, în vederea reparării.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că unitatea la care reclamantul a desfăşurat activitate este o unitate de transport, al cărei obiect de activitate este transportul de călători, ci nu o întreprindere de reparaţii auto, tractoare şi utilaje, în vederea reparării, aşa cum prevede anexa 2 pct. 184 din Ordinul nr.50/1990.

 Referitor la decizia în interesul legii nr.9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi invocată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se constată că din cuprinsul acestei decizii reiese că neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc astfel de condiţii, fie pentru că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicţională, de un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu angajatorul şi calificat ca un conflict, supus jurisdicţiei muncii, în situaţia premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr.50/1990 sau ale Ordinului nr.125/1990.

 În speţă, din probele administrate în cauză, reiese însă că fostul angajator al reclamantului a parcurs procedura legală de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă şi a emis dispoziţiile nr.6/25.01.1993, nr. 67/29.08.1994, nr.1/06.01.1997, nr. 3/06.01.1999 şi nr. 1/03.01.2001 prin care a nominalizat meseriile din cadrul societăţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă, doar că printre aceste activităţi nu se regăseşte şi cea desfăşurată de reclamant în funcţia de mecanic auto.

Chiar şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi care deţin funcţia de şofer, reiese că cei care au beneficiat de grupă de muncă au fost şoferi pe remorcher, vulcanizatori şi vopsitori.

 Astfel, martorul RI a declarat că are cunoştinţă de colegi de-ai săi care au lucrat în garaj şi care au beneficiat de grupa a II-a de muncă şi ştie că aceştia erau şoferi pe remorcher, vulcanizatori şi vopsitori, însă nu cunoaşte dacă mecanicii auto, printre care se numără şi reclamantul, au beneficiat de grupa a II-a de muncă.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că cererea reclamantului de a se constata că activitatea desfăşurată în perioada 01.12.1979-03.09.2002 în meseria de mecanic auto şi maistru la ÎJTL M, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 este neîntemeiată, urmând să fie respinsă, situaţie în care se vor respinge şi celelalte petite ale acţiunii privind eliberarea unei adeverinţe în acest sens şi obligarea pârâtei la îndeplinirea demersurilor în vederea efectuării menţiunilor legale, cu privire la încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă în Revisal.

În consecinţă, se constată că acţiunea precizată este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.1598/30.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca tardiv apelul declarat de reclamant.

Domenii speta

Spete similare